A treia etapă de vacinare anti-COVID ar putea începe în aprilie

Cele mai citite

Etapa a treia de vaccinare anti-COVID, pentru populaţia generală, ar putea începe din luna aprilie, a declarat, marţi, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea, dr. Valeriu Gheorghiţă, conform Agerpres.

„În ceea ce priveşte etapa a treia de vaccinare, estimăm că la începutul lunii aprilie. Este un termen realist, pe care îl putem lua în calcul, însă trebuie să înţelegem că folosim acest termen de estimare pentru că momentul de început al vaccinării pentru această categorie practic este influenţat de ritmul de livrare a dozelor de vaccin şi de capacitatea de vaccinare. În momentul de faţă, pentru etapa unu sunt prevăzute 376 de centre de vaccinare pentru lucrătorii din sistemul medical şi social. În 251 de centre astăzi se vaccinează”, a declarat Gheorghiţă într-o conferinţă susţinută la Palatul Victoria.
Referitor la modalitatea de programare, Valeriu Gheorghiţă a precizat că platforma naţională este în acest moment disponibilă pentru lucrătorii din sistemul medical şi social prin intermediul angajatorului, persoană juridică, mai arată Agerpres.
De asemenea, a adăugat el, pentru persoanele sau unităţile medicale, cabinetele medicale individuale care nu au semnătură electronică, programarea se poate face prin intermediul serviciului de call center, care este disponibil şi funcţional în toate judeţele şi este asigurat cu personal din reţeaua MApN şi, respectiv, din STS cel puţin pentru prima etapă

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: ACS Mediaș trece fără emoții de Inter Sibiu și avansează în Cupa României

ACS Mediaș s-a calificat în turul al doilea al Cupei României, după victoria cu 2-0 în fața formației Inter...

Știri pe același subiect