Acasă Blog Pagina 3237

Numărul cazuri noi de coronavirus continuă să scadă în județul Sibiu

0

Este a treia zi consecutivă când numărul cazurilor noi de COVID-19 continuă să scadă, în județul Sibiu. Conform Prefecturii, în ultimele 24 de ore, 37 de sibieni au fost testați pozitiv cu noul coronavirus. În acest interval, au fost efectuate 531 de teste.

 
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent, au fost confirmate pozitiv 18.699 de persoane (dintre care în ultimele 24 de ore 37 de persoane). Până astăzi, s-au vindecat 13.493 de persoane, iar 664 au decedat, dintre care două în ultimele 24 de pre.
Conform aceleiași surse, astăzi, la ora 8, erau spitalizate 140 de persoane, dintre care pe ATI 19 adulți.
În prezent, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare 1000 de persoane aflate în carantină la domiciliu și 369 în izolare la domiciliu.
„Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu oferă în continuare sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 59 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale. În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 40 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 108 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală”, spune Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Cum începe școala în județul Sibiu. O singură localitate e în scenariul roșu

Începând de luni, 8 februarie, când va debuta cel de-al doilea semestru al anului școlar 2020 – 2021, elevii se vor întoarce la cursuri. Conform noilor reglementări, redeschiderea școlilor va avea în vedere rata de incidență COVID din fiecare localitate. Astfel, în județul Sibiu o singură localitate se află în scenariul roșu, acest lucru însemnând că doar preșcolarii și elevii din ciclul primar vor reveni, fizic, la ore. Potrivit IȘJ Sibiu, începând de luni, 17.088 elevi, respectiv 25,02% din totalul acestora, vor desfășura, în continuare, cursuri online.

Alma este singura localitate, conform datelor primite din partea Prefecturii Sibiu, în scenariul roșu, având o rată de incidență de peste 3 la mia de locuitori. Aici, doar copiii de grădiniță, din clasele pregătitoare și cei din I-IV vor reveni, fizic, la cursuri.
În scenariul galben, ce presupune o rată de incidență cuprinsă între 1-3/ mia de locuitori, se încadrează municipiile Sibiu și Mediaș, alături de localitățile Cașolț, Micăsasa, Apoldu de Jos, Șelimbăr, Mag, Râu Sadului, Dârlos, Șeica Mică, Scoreiu, Nocrich, Valea Viilor, Bârghiș, Axente Sever, Șura Mică, Sadu, Dobârca, Apoldu de Sus, Hamba, Valchid, Hosman, Dumbrăveni și Copșa Mică. La școală vor reveni, fizic, doar preșcolarii, elevii din ciclul primar, din clasa a VIII-a, a XII-a, a XIII-a, anul III profesională și ultimul an al școlilor postliceale.
Celelalte localități din județ se află în scenariul verde, însemnând că rata de incidență este, cel mult, egală cu 1 la mia de locuitori. Aici, toți preșcolarii și elevii vor merge, fizic, la școală.
„Pentru activitățile ce se vor desfășura cu elevii, în unitățile de învățământ, vor fi respectate cu strictețe prevederile ordinului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației și Cercetării ce va fi remis în cursul zilei de astăzi. Înainte de reluarea cursurilor, fiecare unitate de învățământ preuniversitar/conexă/instituţie de învăţământ a stabilit spaţiile care pot fi folosite în procesul de învăţământ, precum şi spaţiul necesar ce va fi utilizat pentru izolarea temporară a cazurilor suspecte de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, identificate de cadrul medical din unitatea de învățământ preuniversitar/conexă/instituţia de învăţământ sau persoana desemnată de conducerea unităţii/instituţiei”, a spus Monica Munteanu, inspector școlar general al IȘJ Sibiu.

FOTO: Fără permis, a provocat un accident cu 3 autoturisme. Înainte a fost prins la volan și în Șelimbăr

Un cisnădian a fost reținut de polițiști după ce marți seara a produs un accident rutier în zona localității Arpașu de Jos. Bărbatul nu are permis de conducere, iar cu mai puțin de 24 de ore înainte de a produce accidentul de la Arpașu de Jos, el a fost prins de polițiști la volanul unui autoturism în Șelimbăr.

În privința accidentului rutier din zona Arpașu de Jos, polițiștii rutieri spun că, în timp ce conducea un autoturism spre Sibiu, bărbatul din Cisnădie a intrat în coliziune cu un autocamion condus regulamentar din sens opus de către un sibian în vârstă de 44 de ani și apoi cu un autoturism care circula în spatele autocamionului, condus regulamentar de către o femeie în vârstă de 44 de ani, din județul Brașov. Impactul a dus la rănirea conducătoarei auto, aceasta fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu s-a constatat că tânărul care ar fi produs accidentul nu deține permis de conducere eliberat pentru nicio categorie de vehicule.
“În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv vătămare corporală din culpă. De asemenea, pe parcursul cercetărilor efectuate, s-a stabilit că șoferul autoturismului, cu nici 24 de ore înainte de producerea accidentului, mai exact la data de 2 februarie, în jurul orei 3.30, fusese depistat de către polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr în timp ce conducea autoturismul pe strada Mihai Viteazu din localitatea Șelimbăr, pe numele său fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 4 februarie, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au dispus reținerea șoferului în cauză pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de 5 februarie, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu”; a explicat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Gaz Metan trmite trei jucători la Naționala Under 18

0

Trei jucători de la Gaz Metan au fost convocați la Naționala Under 18 a României.

Rareș Dogaru, Daniel Nicula și Gabriel Plumbuitu fac parte din lotul care va desfășura un stagiu de pregătire la Centrul Național de Fotbal Buftea în perioada 10-17 februarie. Naționala Under 18 pregătită de Adrian Văsâi va disputa și două jocuri amicale în compania unor echipe de club U18.
România Under 18 va evolua în toamna acestui an în preliminariile EURO Under 19 din 2022. Naționala noastră este într-o grupă alături de Turcia, Letonia și San Marino. Se califică mai departe la Turul de Elită câștigătoarele celor 13 grupe, ocupantele locurilor secunde și cea mai bună echipă de pe locurile 3. Turul de Elită, format din 7 grupe de câte 4 echipe, va avea loc în primăvara anului 2022. La Euro vor merge cele 7 câștigătoare de grupă.
Turneul final cu 8 participante va fi găzduit de Slovacia în perioada iulie-august 2022.

Prins după o spargere în noaptea de Revelion

0

Un tânăr care în noaptea de Revelion a furat diferite electronice și electrocasnice dintr-o locuință, a fost prins de polițiști.

Tânărul, în vârstă de 20 de ani, a fost reținut joi de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu, fiind bănuit de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
“În fapt, în urma activităților specifice desfășurate, polițiștii specializați în investigații criminale au stabilit că în noaptea de 31.12.2020/01.01.2021, tânărul ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din municipiul Sibiu, str. Gladiolelor, de unde ar fi sustras două televizoare și un cuptor cu microunde.
Tânărul a fost reținut ieri pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri preventive, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările”; a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Rapel la 8 săptămâni în cazul vaccinului AstraZeneca. El va fi administrat românilor sub 55 de ani

0

Vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18-55 de ani, iar intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni, anunță Comitetul național pentru vaccinare.

Intervalul de vârstă recomandat pentru vaccinare ar putea fi prelungit în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice, potrivit unui comunicat al CNCAV. Potrivit Agenţiei Europene a Medicamentului, vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulţilor cu vârsta peste 18 ani. Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi şi globule albe specializate care acţionează împotriva virusului, oferind astfel protecţie împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4 – 12 săptămâni de la prima doză.
„În urma recomandărilor transmise de Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), precum şi de Grupul Ştiinţific din CNCAV, ţinând cont de precizările din Rezumatul Caracteristicilor Produsului (RCP) şi de studiile disponibile până la momentul autorizării condiţionate de punere pe piaţă, în România, vaccinarea împotriva COVID-19 cu vaccinul AstraZeneca este recomandată pentru grupa de vârstă 18 – 55 de ani, cu posibilitatea creşterii acestui interval în funcţie de apariţia noilor date ştiinţifice. De asemenea, intervalul de timp recomandat între cele două doze este de 8 săptămâni”, se arată în comunicatul CNAV.
Vaccinul AstraZeneca este un vaccin monovalent compus dintr-un singur vector adenoviral modificat (un virus inofensiv), care transmite celulelor umane „instrucţiunile” necesare producerii proteinei spike specifice coronavirusului care provoacă COVID-19. Sistemul imunitar al persoanei recunoaşte că această proteină specifică nu ar trebui să se afle în organism şi reacţionează prin producerea de mijloace de apărare naturale împotriva infecţiei SARS-CoV-2.

În ce condiții vor fi suspendate cursurile după redeschiderea școlilor

Ordinul care reglementează modul în care se vor desfășura cursurile în școli începând de luni a fost finalizat joi seara. Ministrul Educației și cel al Sănătății au decis că suspendarea orelor va fi impusă pentru 14 zile dacă în clasele de gimnaziu și liceu vor fi doi elevi confirmați pozitiv, iar la grădiniță și clasele primare, regula se va aplica la depistarea unui singur caz.

„În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2, urmând ca elevii din schimbul următor să îşi desfăşoare cursurile, după finalizarea procedurilor de dezinfectare a sălii de clasă”, se arată în ordinul citat de Agerpres.
De asemenea, personalul din învățământ care aduce o adeverință de la medicul curant ori de medicina muncii pentru a face dovada unei afecțiuni cronice precum diabetul zaharat sau imunitate deficitară vor scutiți de la orele la clasă. Aceeași regulă se aplică și profesorilor vârstnici, iar aceștia vor fi nevoiți să își desfășoare activitatea în mediul online.
În cadrul universităților, decizia se va lua separat de conducerea instituțiilor în consultarea senatului universitar.
„DSP/DSPMB va efectua ancheta epidemiologică, va stabili contacţii direcţi ai cazurilor confirmate şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune carantinarea celor care nu fac parte din clasa la care s-au suspendat cursurile, inclusiv a personalului didactic/nedidactic/auxiliar”, se mai arată în document.
La apariţia cazurilor de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în rândul cadrelor didactice, didactice auxiliare sau nedidactice, acestea au obligaţia de a anunţa conducerea unităţii de învăţământ care va informa DSP/DSPMB.
În acest caz, DSP/DSPMB, în urma anchetei epidemiologice, va stabili care sunt contacţii direcţi ai acestora şi va decide împreună cu conducerea unităţii de învăţământ dacă se impune suspendarea activităţilor didactice la nivelul unităţii de învăţământ.

FOTO: Percheziții în Sibiu, Cluj și Mureș la traficanți de droguri de mare risc

0

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Târgu Mureș au reținut pentru 24 de ore nouă persoane, acuzate de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Potrivit DIICOT, persoanele în cauză au desfășurat activități de comercializare de droguri de risc şi mare risc și substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive pe raza județelor Mureș, Sibiu și Cluj.
În 3 februarie, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Târgu-Mureș împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Biroului de Combatere a Criminalității Organizate Târgu-Mureș au efectuat, în două dosare penale, un număr de 16 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost identificate diferite cantităţi de produse susceptibile de a avea efect psihoactiv, cannabis şi cocaină.
Un număr de șapte inculpați au fost prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile, iar faţă de alți doi inculpaţi s-a dispus măsura controlului judiciar.

Copiii sub 3 ani, persoanele vaccinate și cei care au avut COVID nu au nevoie de test pentru a intra în țară din zona galbenă

Cetățenii care se întorc din țările aflate în zona galbenă trebuie să aibă un test COVID-19 negativ făcut cu 72 de ore înainte de intrarea în țară. Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit și care sunt excepțiile pentru această regulă: copiii sub 3 ani, persoanele vaccinate și cei care s-au vindecat de COVID.

Măsura intră în vigoare în 12 februarie. Pe lângă testul negativ prezentat la intrarea în țară, cetățenii sunt obligați să stea în carantină 14 zile, cu posibilitatea de a ieși din carantină după zece zile dacă în a opta zi efectuează un nou test PCR care este negativ.
Potrivit hotărârii CNSU, sunt exceptați de la această măsură copii cu vârsta mai mică sau egală de 3 ani; persoane care au făcu vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2, inclusiv cea de a 2-a doză și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea rapelului și persoanele care au fost confirmate pozitiv în ultimele 90 de zile anterioare intrării în țară.
Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze, se realizează prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat, din România sau din afara țării, potrivit CNSU.
Alte categorii exceptate:
conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
conducătorii autovehiculelor pentru transport persoane care au mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului;
conducătorii auto prevăzuți la lit. a) şi lit. b) care se deplasează în interesul desfășurării profesiei din statul de rezidență al acestora într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau dintr-un alt stat al Uniunii Europene în statul de rezidență, indiferent dacă deplasarea se face prin mijloace individuale sau în cont propriu;
piloții de aeronave şi personalul navigant;
membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi ai altor reprezentanţe diplomatice acreditate la București, posesori de paşapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum şi membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de paşapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;
personalul navigant român, maritim şi fluvial care se repatriază prin orice mijloc de transport, care prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
personalul navigant maritim şi fluvial care efectuează schimbul de echipaj la bordul navelor aflate în porturile româneşti, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, dacă la intrarea în ţară, precum şi la îmbarcarea/debarcarea de pe navă prezintă autorităţilor competente „certificatul pentru lucrătorii din sectorul transporturilor internaţionale“, al cărui model este publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 96 I din 24 martie 2020;
personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigaţie interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, cu condiţia asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internaţional şi a echipamentelor individuale de protecţie împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locaţia unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina sau Republica Moldova, precum şi cetăţenii români angajaţi ai operatorilor economici din ţările menţionate, care la intrarea în ţară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi.

Risc mare de avalanșă în Munții Făgăraș

0

În Munții Făgăraș, la Bâlea Lac, este risc mare de avalanșă. În această perioadă, traseele montane sunt înschise.

Salvamontiștii sibieni au transmis, joi seară, că stratul de zăpadă la Bâlea Lac măsoară, în locurile adăpostite, până la 3-4 metri, astfel că a fost stabilit riscul de avalanșă de gradul 4 (risc mare) la altitudini de peste 1.800 metri și 3 (risc însemnat) sub această altitudine, pe o scală 1-5.

„Dorim să vă reamintim că traseele montane din masivul Făgăraș sunt închise iarna, potecile nu mai sunt vizibile, la fel ca marea majoritatea marcajelor. Din cauza vremii calde, există riscul declanșării spontane de avalanșe, în special la orele prânzului, pe versanții însoriți și suficient de înclinați. La peste 1.800 metri, se mențin plăcile de vânt pe versanții nordici, estici și sudici, plăci local consistente și cu coeziune slabă cu straturile subiacente”, au spus reprezentanții Salvamont Sibiu.

 

Liceenii de la Axente Sever vor să afle cât de poluat este aerul din Mediaș

0

Joi, 4 februarie, Liceul Teoretic „Axente Sever” și-a prezentat în mod oficial tema aleasă în cadrul proiectului PULCHRA și echipa implicată în tema de cercetare. Proiectul PULCHRA încurajează și sprijină elevii să investigheze probleme de mediu, climă și sustenabilitate din localitățile lor, având ca temă „orașele ca ecosisteme urbane”.

Din echipa de cercetare fac parte elevi ai claselor a IX-a Științele Naturii intensiv Engleză, a IX-a Științele Naturii și a X-a Matematică Informatică. Axentistele sunt indrumate de 4 cadre didactice din liceu (Anamaria Agîrbiceanu, Delia Duma, Lenuța Moldovan și Constantin Schiau), alături de medicul Gaspar Eniko de la Universitatea Lucian Blaga Sibiu și de viceprimarul municipiului Mediaș, Dan Sima.
Echipa liceului medieșean își propune în cadrul proiectului acestui proiect să investigheze dacă și cât de poluat este aerul pe care îl respiră locuitorii orașului, în mai multe zone ale municipiului Mediaș. În acest sens se vor folosi „colectoare de praf” timp de 7 zile și se vor determina dioxidul de carbon existent în apa de ploaie și în atmosferă, precum și pH-ul apei de ploaie, respectiv nivelul stratului de ozon.
Prezentarea temei de cercetare a unității medieșene de învățământ s-a bucurat de participarea cadrelor didactice ale liceului și de reprezentanți de marcă din cadrul PULCHRA. Este vorba de Ana-Maria Dalu, Delia Goia, Petre Botnariuc și Marius Lazăr, cercetători ai Centrului Național de Politici și Evaluare in Educație, alături de Gabriela Noveanu, coordonatoare națională a proiectului PULCHRA.
PULCHRA este un proiect finanțat de UE, cu parteneri din zece țări: Grecia, Germania, Suedia, Irlanda, Italia, Cehia, Polonia, Letonia, Cipru și România. Țara noastră este implicată în acest proiect prin 5 unități de învățământ: Liceul Teoretic „Axente Sever” Mediaș, Colegiul Național „George Coșbuc” București, Colegiul Național „Gheorghe Șincai” București, Colegiul Național „Dinicu Golescu” Câmpulung și Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Galați.
Echipa Liceului Teoretic „Axente Sever” consideră că tema aleasă este de interes major deoarece efectele poluării aerului asupra organismului uman și asupra mediului sunt grave, intre efecte aflându-se astmul bronșic, infecții ale aparatului respirator, afecțiuni ale sistemului nervos central, iritabilitate, migrene sau stări de oboseală, iar expunerea pe termen lung la poluare poate avea consecințe grave.

Efectele Brexit: 34 de cetățeni români, expulzați din Marea Britanie

Autoritățile din Marea Britanie au decis expulzarea mai multor români, din motive de încălcare a legislației privind emigrarea.

Poliția Română a anunțat că pe 4 februarie a fost organizat un zbor din Marea Britanie către România, prin care au fost explulzate 34 de persoane. „Astăzi, 4 februarie, autoritățile din Marea Britanie au organizat un zbor charter, pentru transportul a 34 de cetățeni români, expulzați din această țară, conform legislației proprii, în materia imigrării.”
Autoritățile române vor efectua formalități de intrare în țară, uzual, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. În același timp, ei vor intra sub incidența prevederilor în materie de COVID-19, respectiv intrarea în carantină. „Având în vedere că cei în cauză vin din Marea Britanie, stat care se află pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, reprezentanţii Direcției de Sănătate Publică vor efectua triajul epidemiologic și vor lua măsurile prevăzute de lege”, se arată într-un comunicat al MAI. Aceștia vor fi verificați și monitorizați conform prevederilor legale.
Poliția Română mai precizează că „persoanele în cauză nu au fost expulzate ca urmare a unor proceduri judiciare, precum transferul de persoane condamnate, pentru a finaliza pedepsele pe teritoriul României sau extrădarea unor persoane urmărite de autoritățile române”.
De la 1 ianuarie 2021, Marea Britanie și Uniunea Europeană au instituit noi măsuri, ca urmare a ieșirii Regatului Unit din UE. Cetățenii care nu locuiesc cu acte de rezidență în Marea Britanie pot fi expulzați. Persoanele care au locuit cel puțin 5 ani pe teritoriul acestui stat au dreptul de a primi reședință permanentă. Termenul limită până la care cetățenii statelor membre UE pot aplica pentru statutul de rezident permanent al Marii Britanii este de 30 iunie 2021. Intrarea pe teritoriul Marii Britanii a cetățenilor UE se va putea face fără viză, pe o perioadă de maxim 6 luni, fără drept de muncă. După data de 30 septembrie 2021, intrarea în Marea Britanie se va putea face doar cu pașaportul.