Acasă Blog Pagina 3250

Dosar penal pentru ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş

0

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis un dosar penal in rem pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală, soldat cu moartea a patru pacienţi. Procurorii se află deja la faţa locului şi au început cercetările, potrivit reprezentanţilor Parchetului.

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţa la un pavilion de la Institutului Matei Balş unde erau trataţi bolnavi cu COVID. Trei persoane au fost găsite decedate după ce s-a degajat fumul, iar a patra victimă a murit după ce manevrele de resuscitare au eşuat. La faţa locului au fost mobilizate 38 de echipaje de prim ajutor şi şase echipaje de terapie intensivă mobilă. De la „Matei Balş” au fost evacuate, în primă fază, aproximativ 44 de persoane către Spitalele de urgenţă Floreasca, Universitar, „Sfântul Ioan” şi „Sfântul Pantelimon”, iar restul au fost evacuate către celelalte pavilioane din interiorul institutului.
La Institutul Matei Balş s-au deplasat vineri dimineaţa şeful DSU, Raed Arafat, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, secretarul de stat în MS Andreea Moldovan, prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu. (AGERPRES)

Simona Halep a stabilit un nou record pentru tenisul românesc

0

Tenismena născută în Constanța a devenit prima jucătoare din România cu 8 ani la rând în top 10 WTA. Simona Halep, din momentul în care a intrat între sportivele de top ale lumii nu a mai părăsit acest loc, iar în ultimii ani s-a aflat tot timpul în bătălia pentru locul 1. Mai mult, dintre jucătoarele care evoluează acum, niciuna nu a reușit această performanță extraordinară. Nici măcar Serena Williams sau Viktoria Azarenka nu au reușit ceea ce a făcut Halep.

 

În 27 ianuarie 2014, Simona Halep a intrat în top 10 al ierarhiei mondiale după un sfert de finală la Australian Open. Atunci, Simona câștiga duelul cu Jelena Jankovic și nu s-a mai uitat înapoi, ajungând în timp să cucerească 2 trofee de Mare Șlem, să fie de 2 ori lider mondial și să câștige 22 de turnee WTA, în proba individuală. Simona a strâns 346 de săptămâni în top 10 WTA și se află pe poziția opta în această ierarhie. Martina Navratilova a avut cele mai multe săptămâni la rând, ea fiind acolo timp de 1000 de săptămâni.

Elevii intră de astăzi în vacanţa intersemestrială

0

Elevii vor intra de vineri, după terminarea cursurilor online, în vacanţa intersemestrială, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Anul şcolar 2020 – 2021 este structurat pe două semestre, care însumează 34 de săptămâni. Semestrul al II-lea începe pe 8 februarie şi se va încheia pe 18 iunie.
Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, următoarele vacanţe sunt programate în perioada 2 – 11 aprilie (Paştele Catolic) şi 30 aprilie – 9 mai (Paştele Ortodox). Vacanţa de vară va începe pe 18 iunie. Prin excepţie de la aceste prevederi, pentru clasele terminale din învăţământul liceal anul şcolar are 32 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 4 iunie.
Pentru clasele a VIII-a, anul şcolar are 33 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 11 iunie, în timp ce pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică cu excepţia claselor terminale şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are 37 de săptămâni de cursuri. (AGERPRES)

Patru persoane au murit carbonizate în urma unui incendiu la Spitalul Matei Balș din Capitală

0

Un incendiu a avut loc în această dimineața la un pavilion al Spitalului Matei Balș din Capitală, pacienții fiind evacuați. Conform ISU și Ministerului Sănătății, patru persoane au fost găsite carbonizate, iar o persoană este în procedura de resuscitare.

Incendiul a avut loc la parterul unui corp de clădire, în care se aflau în jur de 100 de persoane. Pompierii spun că au fost degajări mari de fum La fata locului au acționat ambulanțe, autospeciale, un spital mobil și unități de descarcerare.
Pacienții răniți au fost preluați de ambulanțe și transportați la alte spitale.
SURSĂ FOTO – g4media.ro

Zi slabă pentru baschetbaliștii sibieni contra lui Besiktas

0

Jucătorii pregătiți de către Dan Fleșeriu nu au putut replica evoluția bună cu Balkan Botevgrad și în cea de-a doua partidă ce a contat pentru grupa D a FIBA Europe Cup. ”Vulturii” au prins o zi slabă și au pierdut în fața celor de la Besiktas Istanbul. În Akatlar Arena, CSU Sibiu a fost învinsă la 9 puncte, scor 90-81.

 

Sibienii au avut un început de meci grozav, 6-0 și apoi 14-2, însă avansul luat rapid s-a evaporat până la finalul primului sfert și s-a intrat la egalitate după zece minute, 25-25. Victoria turcilor a fost acontată în sferturile II și III, unde sibienii nu au avut o evoluție deloc bună, Besiktas câștigându-le 23-17 și 26-6, fapt ce le-a permis să intre în ultimul sfert cu un avantaj uriaș, 68-46. În ultimul sfert, CSU a redus din diferență, câștigându-l 33-16, însă nu a fost suficient și Besiktas s-a impus 90-81. Datorită acestui rezultat, CSU Sibiu a căzut pe locul II în grupă. Toate echipele au 3 puncte, după ce bulgarii au reușit să învingă surprinzător pe campioana României, CSM Oradea.

 

FOTO: Patru tineri care au furat un porc, prinși cu ajutorul lui Bond

Miercuri, un bărbat din Netuș a sesizat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita despre faptul că, în noaptea de marți spre miercuri, persoane necunoscute i-au furat dintr-o anexă a gospodăriei un porc de aproximativ 60 de kilograme

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției rurale însoțiți de un polițist din cadrul Serviciului Criminalistic și o echipă din cadrul Echipei Operative Canine a I.P.J. Sibiu.
„Cu ajutorul conducerii în teren de către câinele de urmă, Bond, polițiștii au reușit în scurt timp identificarea presupușilor autori ai faptei. Este vorba despre patru tineri, în vârsta de 14, 15, 18, respectiv 20 de ani, din aceeași localitate. La domiciliul unuia dintre cei identificați, s-a găsit și recuperat cantitatea de 27 de kilograme de carne de porc. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar față de doi dintre presupușii autori, cel în vârstă de 18 și cel în vârstă de 20 de ani, s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente pentru aplicarea unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a tuturor persoanelor în cauză”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Reprezentanții IPJ Sibiu susțin că flerul câinelui a fost decisiv în descoperirea autorilor furtului.
„Împreună cu Cristi, predestinați parcă să formeze o echipă, fiind născuți în aceeași zi și lună, cei doi ”adulmecă” infractorii încă din 2019, după ce Bond a absolvit cu brio cursurile de calificare pentru prelucrarea urmelor de miros. Cristi și Bond nu sunt la prima ispravă de acest gen, după ce, anul trecut, in urma prelucrării urmei, s-a reușit stabilirea traseului și identificarea autorilor unui furt dintr-o societate comerciala din Șelimbăr, precum și recuperarea bunurilor sustrase. Iar lista succeselor celor doi poate continua”, mai spune Elena Welter.

Despăgubiri de aproape 650.000 de lei pentru proprietarii terenurilor de pe DJ 106C Sibiu – Cisnădie

Proprietarii terenurilor situate în zona coridorului de extindere a DJ 106C Sibiu-Cisnădie vor fi despăgubiți. Proiectul a fost aprobat în ședința de joi a Consiliului Județean, iar valoarea se ridică la 647.816 lei. Suma va fi alocată din bugetul local al județului Sibiu.

„Sumele prevăzute se virează de către Consiliul Județean Sibiu, în termen de cel mult 30 de zile, într-un cont bancar deschis pe numele județului Sibiu, la dispoziția proprietarilor de imobile proprietate privată care constituie coridorul de expropriere situat pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes județean, în vederea efectuării plății despăgubirilor în cadrul procedurilor de expropriere, în condițiile legii”, arată raportul CJ Sibiu.
Conform aceleiași surse, s-au contractat studiile de teren pentru identificarea imobilelor care se suprapun cu coridorul de expropriere, documentația topografică și lista cu suprafețele terenurilor expropriate și proprietarii lor.
Contractul proiectului ce presupune modernizarea DJ 106C Sibiu – Cisnădie, pe tronsinul cuprins între km 1+176 – 4+350, în vederea asigurării fluidizării circulației în zonă și relocarea utilităților, a fost semnat cu societatea Strabag SRL.

Aproape cinci milioane de pensii din România vor fi reevaluate

0

Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a anunţat, joi, că a emis ordinul de ministru prin care se va demara evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România, proces care va dura maximum 18 luni şi va cuprinde aproximativ cinci milioane de dosare de pensii. De asemenea, Turcan a precizat că Ministerul are în vedere un proiect de lege prin care un român poate să opteze pentru pensie sau salariul de la stat.

„Am emis ordinul de ministru prin care vom începe evaluarea dosarelor din sistemul public de pensii din România aşa cum prevede articolul 157, alineatul 2 din Legea 127, publicată în Monitorul Oficial în 9 iulie 2019. Această procedură trebuia demarată din octombrie 2019, când ar fi trebuit emis acest ordin, la 90 de zile, aşa cum prevede legea. În baza Legii 127, acest ordin de evaluare a dosarelor este etapa premergătoare a recalculării pensiilor din sistemul public de pensii. Ultima mare recalculare a pensiilor din sistemul public a fost făcută în perioada 2005 – 2010 şi a cuprins atunci aproximativ un milion de dosare. Am stabilit acum o perioadă de maximum 18 luni pentru evaluarea celor aproximativ 5 milioane de dosare de pensii”, a anunţat Raluca Turcan într-o conferinţă de presă, conform Agerpres.
De asemenea, Turcan a precizat că angajații din sistemul de stat vor putea să aleagă dacă se pensionează la termen sau continuă să lucreze până la 70 de ani, dar fără a beneficia și de salariu și de pensie.

Simona Halep-Ashleigh Barty, meciul zilei la Adelaide

0

Ziua de 29 ianuarie va aduce câteva meciuri amicale pentru fanii tenisului din Australia și din întreaga lume. Cu mai puțin de 2 săptămâni rămase până la începerea primului Mare Șlem al Anului, Australian Open, jucătorii de tenis vor evolua în câteva partide amicale, care vor fi și primele dueluri ale lor din acest an.

 

Meciul zilei o are în componență pe cea mai bună tenismenă a României din istorie. Simona Halep o va întâlni pe Ashleigh Barty, într-un super duel al primelor două jucătoare a lumii. Barty, lidera WTA, și Simona, nr.2, plus fosta lideră WTA vor încânta cei 4000 de spectatori ce vor putea fi prezenți la joc. Jocul va începe undeva în jurul orei 10,30. În afară de acest meci, Rafael Nadal-Dominic Thiem, Serena Williams-Naomi Osaka, Novak Djokovic – Jannik Sinner și Venus Williams-Irina Begu sunt celelalte partide de la Adelaide.

 

FC Hermannstadt a ajuns la 7 meciuri consecutive fără victorie

0

Liviu Ciobotariu nu a reușit nici în cel de-al treilea său meci pe banca tehnică a lui FC Hermannstadt să obțină toate cele 3 puncte puse în joc. Cu puțin timp în urmă, pe stadionul Gaz Metan din Mediaș, formația sa a remizat cu revelația acestei ediții de Liga I, Chindia Târgoviște. A fost 1-1 la capătul unei meci pe care gazdele l-au condus, însă oaspeții au revenit în repriza secundă.

 

FC Hermannstadt și Chindia Târgoviște au terminat la egalitate în penultimul meci al rundei, scor 1-1. Rezultat care a adus formația din Sibiu la șapte meciuri consecutive fără victorie în competiție, pe când echipa din Târgoviște este la opt jocuri la rând fără înfrângere.

 

Cristiano, Mățel, Matricardi, Stoica, Opruț, Pires, Addae, Mayoral, Dâlbea, Sîntean și Karanovic au fost cei unsprezece fotbaliști trimiși în teren de antrenorul Ciobotariu. Aioani, Dinu, Iacob, Pițian, Căpușă, Rață, Costea, Neguț, Dumitrașcu, Popa și Berisha au fost jucătorii în care a avut cea mai mare încredere la startul disputei, Emil Săndoi.

 

Începutul a fost mai bun pentru sibieni, alb-roșii deschizând scorul chiar la prima fază avută, prin Goran Karanovic. Sîntean a fost cu assist-ul, centrare superbă cu piciorul stâng, iar fostul golgeter al lui Sepsi a reluat cu capul în plasă. A fost prima reușită a lui Karanovic în tricoul lui FCH. Replica Chindiei nu s-a lăsat așteptată, Mihai Costea șutând din afara careului, la rădăcina barei, însă Cristiano a respins mingea. Acestea au fost singurele faze ale reprizei și s-a intrat la cabine 1-0 pentru Hermannstadt.

 

Pauza a fost un sfetnic mai bun pentru oaspeți, Chindia egalând la numai 5 minute după reluarea jocului. Costea a centrat, Tiberiu Căpușă a preluat mingea dintre Opruț și Stoica și l-a lobat pe Figueiredo pentru 1-1. La faza imediat următoare, Târgoviște a fost aproape de 2-1, centrarea șutată a lui Berisha fiind respinsă de portarul Sibiului. Ofensiva oaspeților a continuat, Berisha a săltat mingea în careu, iar Neguț a reluat din foarfecă, aproape de bara echipei noastre. Ultima fază a disputei a aparținut sibienilor. Petrișor Petrescu a centrat din apropierea out-ului, iar mingea a căzut pe transversală și apoi a ieșit afară. S-a terminat 1-1 și Chindia Târgoviște rămâne pe ultimul loc de play-off, 6, cu 28 de puncte. De partea cealaltă, FC Hermannstadt rămâne și ea pe locul 14, cu 17 puncte.

 

Măgura a fost învinsă în derby-ul pentru locul 2

0

CS Măgura Cisnădie a pierdut derby-ul rundei cu numărul VIII din Liga Florilor. Handbalistele antrenate de către Alexandru Weber au fost învinse de cele pregătite de Costică Buceschi. A fost 25-21 pentru CS Minaur Baia Mare. Rezultat care le-a dus pe băimărence de pe locul 3, pe locul secund, iar reprezentantele județului nostru au căzut de pe 2 până pe 4. Meciul s-a disputat în Sala Polivalentă din București. Minaur a început partida mult mai bine și a intrat în avantaj din minutul 1, iar apoi s-a desprins la 4 goluri, 6-2, respectiv 5, 9-4. Până la pauză, Măgura a mai recuperat 2 goluri, însă tot adversarele au intrat în avantaj, scor 11-8. În repriza secundă, echipa din Cisnădie a început mult mai bine și a început să recupereze grației Sylwiei Lisowska. Poloneza a marcat 4 din 7 goluri ale Măgurei și formația noastră a egalat la 15, în minutul 45. Astfel urma ca ultimul sfert de oră să decidă învingătoarea. În perioada rămasă, Minaur, datorită Jovanei Kovacevic, a Soniei Seraficeanu și a Anei Mărie Tănăsie s-a descurcat mult mai bine în atac și a înscris 10 goluri față de numai 6 ale Măgurei și și-a adjudecat victoria cu 25-21. Jovanka Kovacevic (Minaur) și Sylwia Lisowska (Măgura) au fost cele mai bune handbaliste de pe teren. Ambele au înscris de opt ori.

 

„Micul Prinț” deschide programul lunii februarie la „Gong

0

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă vineri, 5 februarie, de la ora 18, spectacolul „Micul Prinț” după Antoine de Saint-Exupéry, în regia lui Bobi Pricop. Agenda lunii februarie include, de asemenea, alte 16 reprezentații cu public în sală, dar programul poate suferi modificări, în funcție de evoluția contextului epidemiologic.

 
„Micul Prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry, este una dintre cele mai cunoscute povești din întreaga lume, o aventură fascinantă cu asteroizi, personaje extraordinare, stele care știu să râdă și inimi pregătite să fie îmblânzite. În versiunea propusă de regizorul Bobi Pricop la Teatrul „Gong”, călătoria prin galaxie a micului prinț devine „o spectaculoasă experiență senzorială și o întâlnire plină de tandrețe cu bucuria, curiozitatea, nerăbdarea, râsul limpede și „de ce”-urile unei minți scânteietoare pentru care întreg universul e teren de joacă și de mirare nesfârșită”, după cum arată reprezentanții Teatrului.
Alături de micii prinți Matei (11 ani) și Carol (șase ani) și de actorii Teatrului „Gong”, spectacolul beneficiază de participarea extraordinară a actorilor Victor Rebengiuc, Alexandru Potocean, Emilian Oprea, Conrad Mericoffer, Vlad Ivanov, Mihai Smarandache și a regizorului Alexandru Dabija, aceștia fiind vocile celor pe care micul prinț îi întâlnește în drumul său către stele.
Accesul publicului se face pe baza biletelor puse în vânzare online, pe teatrulgong.ro, în limita a maximum 30% din numărul de locuri disponibile. Prețul unui bilet este de 12 lei. Intrarea în instituție este permisă numai în condițiile unui triaj observațional, ce presupune măsurarea temperaturii fiecărui vizitator/spectator.