Acasă Blog Pagina 3261

Numărul de elevi din clasele de liceu va fi redus

0

Ministrul Educației, Sorin Mihai Cîmpeanu, a decis că numărul de elevi în clasele de început de ciclu, în învăţământul liceal cu frecvență – zi, se va reduce.

Astfel, numărul va scădea de la 28 la 24 de elevi în clasă pentru filiera tehnologică și învățământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocațională – profil sportiv, teologic, pedagogic şi învățământul liceal de artă și de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.
„Joi, 21 ianuarie 2021, a fost transmis la Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, evidența efectivelor de preșcolari și elevi școlarizați în unitățile de învățământ particular, precum și emiterea avizului conform în vederea organizării rețelei unităților de învățământ preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022. Astfel, decizia modifică ordinul de ministru nr. 5.599/2020”, arată Ministerul Educației.
Având în vedere modificările promovate, activitățile specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar) au fost decalate corespunzător, mai arată reprezentanții Ministerului.
Conform aceleiași surse, inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021, la Ministerul Educaţiei, proiectele planurilor de școlarizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat.

Interzis TIR-urilor pe Valea Oltului, în weekend

Circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7.5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă sâmbătă și duminică, pe Valea Oltului.

„CNAIR SA anunţă participanţii la trafic că potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de sâmbătă, 23 ianuarie 2021, și duminică, 24 ianuarie 2021 (Ziua Unirii Principatelor Române și ziua premergătoare)”, informează CNAIR.
Astfel, circulația va fi interzisă, pe ambele sensuri, între Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN 1), sâmbătă, între orele 16 – 22, și duminică, între 6- 22.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360.

Oftalmologii de la Clinica iMed au remedii pentru ochii suprasolicitaţi

0

Stai în exces la calculator, tabletă sau telefon?
Programează-te la un consult oftamologic!
Facem ore online, lucrăm la serviciu ore în şir la calculator, iar suprasolicitarea vizuală a început să se manifeste şi să ne facă să ne întrebăm dacă este cazul să mergem la un control oftalmologic sau nu. Potrivit medicului oftalmolog Popa Elena Dorina, pacienţii se plâng cel mai frecvent de scăderea vederii la distanţă după o zi de lucru la calculator şi de apariţia simptomelor de uscăciune oculară, acuzând senzaţie de usturime şi înroşirea ochilor, dureri de ochi şi de cap, fotosensibilitate. Vestea bună este că există explicaţii ştiinţifice, medicale, pentru toate aceste simptome, iar medicii îţi vor oferi soluția potrivită pentru tine!
Tot ce trebuie să faci este să te programezi la un consult oftalmologic la Clinică iMed situată în stradă Nicolae Iorga nr. 50A (în spatele Dispensarului Cedonia), telefon 0770.801.854 sau în noul punct de lucru iMed Opticlinic din Promenadă Sibiu (Mall Gară), etaj 1, telefon 0369.412.452

Reporter: Cum ne afectează activitatea online vederea, ce modificări se produc asupra ochilor noştri stând ore în şir la calculator?
Dr. Popa Elena Dorina: Activitatea online afectează toate categoriile de vârstă începând cu copiii de la vârste mici 6-7 ani, pentru că ştim cu toţi că situaţia în care ne aflăm ne obligă să petrecem multe ore în față calculatorului sau telefonului și nu o prea putem evita. În primul rând lumina cu lungime de undă scurtă, denumită și lumina albastră, este nocivă pentru retină așa cum arată diverse studii clinice. Această, în timp, poate determina apariția degenerescenței maculare. Din fericire astăzi putem să evaluăm starea de sănătate a ochilor la un nivel foarte avansat și să detectăm modificări la nivelul retinei în stadiu incipient. Acest lucru se realizează printr-o scanare a retinei utilizând Tomografia în coerentă optică (OCT). Un examen OCT este indicat de medicul oftalmolog la cea mai mică suspiciune de modificări ale retinei și este un mod neinvaziv, rapid prin care obținem o evaluare de mare finețe și un diagnostic acurat și rapid în baza căruia se indică tratamentul cel mai corect.
Reporter: Copiii cum sunt afectați cel mai mult de activitatea online?
Dr.Popa Elena Dorina: Copiii sunt afectați în mod special prin faptul că țin foarte aproape aceste ecrane de ochi, nici nu își dau seama de asta, de aceea noi adulții trebuie să îi corectăm să țină ecranul la o distanță de minim 35- 40 cm. Acest lucru determină o convergență exagerată și un efort imens al mușchilor oculari de a focaliza imaginea care uneori poate să ducă la strabisme acute și manifestări de oboseală oculară manifestate prin dureri oculare, dureri de cap, înceţoşarea vederii și un clipit excesiv. În această situație există soluții se prescriu ochelarii pentru calculator cu lentile speciale care filtrează lumina albastră sidioptrii menite să relaxeze mușchii oculari și convergență.
Reporter: Și adulții în plină activitate ce manifestări au?
Dr.Popa Elena Dorina: Adulții se plâng, de asemenea, de fotofobie, lacrimare și disconfort la nivelul globilor oculari. Toate acestea sunt simptome de oboseală vizuală și de ochi uscat, uneori găsim valori ale tensiunii oculare mari care pot în timp să ducă la glaucom. Trebuie explicat că să înțeleagă care este riscul și importanţa efectuării tratamentului.
Reporter:. La adulți ce metode de tratament sunt indicate?
Dr.Popa Elena Dorina: Adulții pot beneficia de ochelari progresivi cu care să vadă clar la toate distanțele: aproape- calculator- distanță fără a se chinui cu 2 perechi de ochelari așa cum făceau părinții noștri. Tehnică în optică medicală a evoluat foarte mult sunt aparate foarte sofisticate care măsoară comportamentul vizual atât la aproape cât și la deparatare astfel încât ochelarul progresiv este personalizat și foarte ușor de purtat. Recomand lentilele progresive cu mare încredere la toți pacienții.
Reporter: Și pentru cei care nu vor ochelari?
Dr.Popa Elena Dorina: Pentru cei care nu vor ochelari există tehnici chirurgicale de corecție cu cristaline artificiale trifocale care stabilesc noi standarde în ceea ce privește tratamentul viciilor de refracție sau al cataractei. Acestea le permit pacienților să revină la un stil de viață activ și să-și realizeze activitățile zilnice fără ochelari. Sunt cristaline artificiale care au calități excepționale, prin designul asferic îmbunătățesc mult calitatea vederii și contrastul și totodată asigura filtrarea luminii albastre nocive. Sunt o soluție foarte bună pentru pacienții care doresc o vedere clară dar și o protecție a ochiului.
Reporter: În concluzie…?
Dr.Popa Elena Dorina: În concluzie trebuie să avem grijă de ochii noștri, să ne adresăm medicului oftalmolog pentru un consult de specialitate la cel mai mic semn sau disconfort vizual. Un diagnostic corect, pus la timp va salvează vederea și va redă confortul pe care vi-l doriți.
Studii
Este dovedit științific prin măsurători obiective, la aparate, că cei care utilizează excesiv device-urile aceştia au o cantitate mai mică de pigment xantofil în maculă și acest lucru se poate manifestă prin fotofobie. Ochii roșii și iritați sunt cauzati de o alterare a filmului lacrimal și o evaporare excesivă pentru că atunci când stăm focusati pe calculator sau pe telefon sau de ce nu, când suntem absorbiți de o carte bună, uităm să clipim sau clipim mai rar și atunci ochiul se usucă și ne ustură, se înroșește și chiar lăcrimează reflex. 
Clinica iMed Oftalmologie, Sibiu, strada Nicolae Iorga nr. 50 A
(în spatele Dispensarului Cedonia).
Programări la telefon 0369.435.804 sau 0770.801.854
NOU!
Punct nou de lucru la Promenada Sibiu Gara, etaj 1, iMed Opticlinic.
Telefon programări  0369412452

Sponsorizare în valoare de 120.000 de lei pentru Secția Clinică Neurochirurgie a SCJU Sibiu

0

 

Asociația Neurochirurgie Sibiu, cu sprijinul unei companii ce oferă servicii de coletărie, continuă să se implice și să contribuie la dezvoltarea calității serviciilor medicale din cadrul SCJU Sibiu, Secția Clinică Neurochirurgie. În acest sens, Asociația de Neurochirurgie a acordat cu titlu gratuit blocului operator al secției, pentru o perioadă de doi ani, o trusă completă de instrumentar chirurgical pentru aborduri craniene și ale coloanei, în valoare de aproximativ 120.000 de lei.

 
Banii pentru achiziționarea trusei au provenit dintr-o sponsorizare din partea GLS Romania care, din 2019 până în prezent, a oferit Asociației Neurochirurgie Sibiu suma de 153.420. lei. Pe lângă achiziționarea instrumentarului menționat, suma a mai fost utilizată de către Asociația Neurochirurgie Sibiu pentru sprijinirea personalului Secției Clinice Neurochirurgie a spitalului județean în vederea participării la conferințe și congrese de specialitate.
“Mulțumim Asociației Neurochirurgie Sibiu și președintei acesteia Adelia Moroșan care, cu sprijinul GLS România, ne ajută să creștem standardele activității noastre, atât din perspectiva serviciilor medicale prin achiziționarea unui instrumentar nou care completează dotarea performantă a secției de Neurochirurgie, cât și în ceea ce privește dezvoltarea profesională, învățarea continuă și împărtășirea experiențelor și realizărilor noastre în cadrul manifestărilor științifice”, a declarat șef lucrări dr. Vicențiu Săceleanu, medicul șef al Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu.
“Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a beneficiat și continuă să beneficieze de sprijinul consistent al comunității și al mediului de afaceri, lucru care ne bucură și pentru care suntem recunoscători. Eforturile noastre conjugate, de la autorități, comunitate și până la contribuția fiecăruia dintre noi au un singur scop: dezvoltarea serviciilor și infrastructurii din sănătate”, a spus și managerul interimar al SCJU Sibiu, juristul Florin Neag.
Secția Secţia Clinică Neurochirurgie a SCJU Sibiu este unul dintre cele mai moderne servicii ale celei mai mari instituții sanitare a județului, aceasta funcționând într-un spațiu nou, care asigură condiții moderne de cazare și tratament. Totodată, în cadrul secției funcționează și un bloc chirurgical la standarde europene, aceste investiții fiind realizate de către Consiliul Județean Sibiu.

Năsui: Românii fac salariul aproape jumi-juma cu statul; din 2022, zero taxe pe salariul minim în diferite sectoare

0

România are cea mai mare povară fiscală pe salariul minim, angajaţii făcând salariul aproape jumi-juma cu statul, de aceea, din 2022, va începe aplicarea măsurii privind zero taxe pe salariul minim în diferite sectoare ale economiei, afirmă ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Mediului de Afaceri, Claudiu Năsui.

„Primesc zilnic mesaje şi comentarii care întreabă despre măsura pe care deja o promovăm de mai bine de doi ani, respectiv #zerotaxepesalariulminim. Am vorbit constant despre asta: cea mai mare problemă economică a României este sărăcia. Povara fiscală mare asupra celor mai mici salarii este una dintre cauzele majore ale gonirii românilor de pe piaţa oficială a muncii şi chiar din ţară. Prea mulţi oameni trăiesc în sărăcie cu toate că muncesc 40 de ore pe săptămână. România are cea mai mare povară fiscală pe salariul minim din UE, românii făcând salariul aproape jumi-juma cu statul. La fiecare leu câştigat, statul opreşte aproape 45 de bani. Acest lucru ar fi mai uşor de tolerat dacă serviciile oferite în schimb ar fi unele impecabile, însă adevărul este că, pe lângă taxarea dureroasă a muncii, românii mai plătesc şi TVA, accize şi alte taxe şi impozite. Acestea sunt câteva din motivele pentru care ne-am luptat să cuprindem această măsură în programul de guvernare. Ceea ce am obţinut nu este ideal, dar este un început: din 2022 vom începe aplicarea măsurii în diferite sectoare ale economiei”, a scris ministrul, joi seara, pe pagina sa de Facebook.
El a adăugat că „suntem campionii din Uniunea Europeană” la sărăcia în muncă (procentul de oameni care, deşi au un salariu, nu se ajung cu banii de la o lună la alta) şi pe al doilea loc la numărul de oameni aflaţi în sărăcie sau risc de sărăcie, la mică diferenţă faţă de Bulgaria.
„Lucrurile acestea nu se rezolvă reinventând roata şi testând iar soluţii care au eşuat în trecut. De asemenea, soluţia nu este creşterea salariilor din pix prin decrete de stat. Pentru a avea cu adevărat un impact pozitiv, trebuie să venim cu reforme curajoase ce pun contribuabilul pe primul loc. Netaxarea primilor 2.230 de lei (sau cât este salariul minim) pentru fiecare angajat este un mare pas în asigurarea bunăstării tuturor românilor”, a explicat Năsui. (AGERPRES)

Producţia naţională de autoturisme a scăzut cu 10,67%, în 2020 (ACAROM)

0

Producţia naţională de autoturisme a înregistrat, în 2020, un declin de 10,67%, faţă de anul precedent, până la 438.107 unităţi, conform datelor publicate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Doar la nivelul lunii decembrie, au fost produse în România 33.408 de autoturisme, dintre care 18.804 de unităţi la uzina Dacia de la Mioveni şi 14.604 unităţi la fabrica Ford de la Craiova. Raportat la întreg anul 2020, producţia de autoturisme a ajuns la 438.107 unităţi, în scădere cu 10,67% faţă de 2019, când s-au înregistrat 490.412 de unităţi.
Potrivit sursei citate, în funcţie de modelele auto, producţia de autoturisme are pe primul loc Dacia Duster – cu 183.286 de unităţi, urmat de Ford EcoSport & Puma (179.008 unităţi), Dacia Sandero (36.416), Dacia Logan (30.834) şi Dacia Logan MCV (8.663).
Pe de altă parte, datele publicate, în ianuarie, de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA) arată că vânzările de maşini noi în România au scăzut cu 22,6%, în 2020, faţă de anul precedent, deşi înmatriculările de autovehicule au înregistrat creşteri în ultimele patru luni ale anului, iar comercializarea de autoturisme ecologice s-a majorat cu 103,5%. Pe piaţa naţională, topul pe mărci (autoturisme + autovehicule comerciale), la finalul anului 2020, era condus de Dacia, cu 42.356 de unităţi, urmată de Renault – cu 11.796 de unităţi, Volkswagen (10.957 unităţi), Skoda (10.288), Ford (9.910) şi Toyota (6.870).
Analiza de specialitate relevă faptul majoritatea achiziţiilor de autoturisme înregistrate anul trecut în România au fost realizate de persoanele juridice, care acoperă 55% din total, restul (45%) revenind persoanelor fizice. (AGERPRES)

Restricții de circulație, în week-end, pe Valea Oltului

Sunt instituite restricții de circulație, sâmbătă și duminică, pe Valea Oltului.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere anunţă participanţii la trafic că potrivit prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018, circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de sâmbătă 23 ianuarie 2021 și duminică 24 ianuarie 2021 (Ziua Unirii Principatelor Române și ziua premergătoare), pe traseul Piteşti (intersecția DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veștem (intersecția DN7 cu DN 1).
Restricțiile se aplică sâmbătă între orele 16-22, iar duminică între orele 6 și 22.

Primăria Axente Sever a achiziționat o sărăriță folosită la deszăpezire

0

Având în vedere că, în sezonul rece, deszăpezirea drumurilor de pe raza comunei Axente Sever se realizează în regim propriu, primăria din localitate a achiziționat recent o sărăriță, care se poate atașa la tractorul aflat deja în dotarea comunei.

Tractorul poate fi utilizat împreună cu o lamă de zăpadă, iar cu ajutorul acestei sărărițe, pot fi împrăștiate și materiale antiderapante (nisip, sare) rapid și eficient, pentru topirea zăpezii.
Primăria Axente Sever are, de aproximativ un an și jumătate, un tractor dotat cu remorcă și o lamă de zăpadă, utilajul urmând să fie folosit și la activitățile de deszăpezire. Tractorul a fost achiziționat de către Primăria Comunei Axente Sever cu fonduri europene, prin intermediul proiectului „Dotarea Comunei Axente Sever cu utilaje performante”.
Proiectul a fost derulat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – GAL Podișul Mediașului, prin Măsura M3/6B – Crearea și extinderea serviciilor de bază destinate populației. Valoarea proiectului a fost de 225.212,85 lei. Tractorul este dotat cu remorcă pe două axe, cu basculare hidraulică pe trei părți, o lamă de zăpadă și o cabină modernă care beneficiază inclusiv de aer condiționat.

Ministerul Educaţiei: Se micşorează numărul elevilor în clasele de început de ciclu în învăţământul liceal

0

Numărul de elevi din clasele de început de ciclu în învăţământul liceal cu frecvenţă – zi se va reduce, a decis ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu.

Potrivit unui comunicat de presă, numărul elevilor în clasă se va reduce de la 28 la 24 pentru filiera tehnologică şi învăţământul profesional, inclusiv dual, precum şi pentru filiera vocaţională – profil sportiv, teologic, pedagogic şi învăţământul liceal de artă, de la 28 la 26 de elevi în clasă pentru filiera teoretică.
„Joi, 21 ianuarie 2021 a fost transmis la Monitorul Oficial Ordinul de Ministru pentru aprobarea Metodologiei privind fundamentarea cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat, evidenţa efectivelor de preşcolari şi elevi şcolarizaţi în unităţile de învăţământ particular, precum şi emiterea avizului conform în vederea organizării reţelei unităţilor de învăţământ preuniversitar pentru anul şcolar 2021-2022. Astfel, decizia de astăzi modifică OMEC nr. 5599/2020”, afirmă sursa citată.
Ministerul Educaţiei precizează că, având în vedere modificările promovate, activităţile specifice mobilităţii personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar (privind constituirea, încadrarea şi vacantarea posturilor didactice/catedrelor din unităţile de învăţământ preuniversitar) au fost decalate corespunzător.
Astfel, inspectoratele şcolare vor transmite până la data de 1 februarie 2021 la Ministerul Educaţiei proiectele planurilor de şcolarizare revizuite conform noilor reglementări, în vederea fundamentării cifrei de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar de stat.
„Această măsură se constituie într-un pas concret în direcţia României Educate”, se arată în comunicat. (AGERPRES)

Cutremur cu magnitudinea 3,1, vineri dimineaţa

0

Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 2:59, în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, la o adâncime de 77 de kilometri, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

 
Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 81 km est de Braşov, 92 km sud de Bacău, 102 km nord-est de Ploieşti, 115 km vest de Galaţi, 118 km nord-vest de Brăila şi 153 km nord de Bucureşti, 172 km nord-est de Piteşti, 172 km sud-vest de Iaşi şi 193 km est de Sibiu.
De la începutul lunii ianuarie, în România au avut loc 18 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4 pe scara Richter. Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti. (AGERPRES)

Te așteptăm în echipa noastră!

0

Somarest, companie producătoare de componente de marochinărie de lux angajază MAROCHINERI
Oferim:
-tichete de masă(1 zi lucrată=15 lei)
-tichete cadou de sărbători
– prime de Paște și Crăciun
-bonus de muncă pentru schimbul ÎI- 240 lei brut
-bonus de perfornata- 480 lei brut
– 25% în plus pentru orele lucrate între 22:00 – 00:00
-ore suplimentare plătite dublu 100%
-program de lucru în 2 schimburi de zi
-servicii medicale gratuite
-asigurare de viață
-transport gratuit
CV-urile se depun la:
Cisnădie- str. Transilvaniei, nr. 1
Avrig- Aleea Bujorului, nr.1
INFO +40 732 810 921
L – V, între orele 7:00 – 20:00

Coronavirus: UE îndeamnă la limitarea călătoriilor în faţa unei situaţii ”foarte grave”

0

Uniunea Europeană a lansat un apel la evitarea călătoriilor neesenţiale între ţările din bloc pentru a face faţă ameninţării noilor mutaţii ale coronavirusului, apreciind situaţia sanitară „foarte gravă”, la finalul unui summit prin videoconferinţă al celor 27, organizat joi, comentează AFP.

Ulterior, Franţa a anunţat că va impune cu începere de duminică călătorilor din alte ţări europene să prezinte un test PCR realizat cu 72 de ore înainte de plecare. O obligaţie care nu se referă la călătoriile esenţiale, la muncitorii frontalieri. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a estimat joi seară, după recomandările Centrului European pentru Controlul Bolilor (ECDC), că „toate călătoriile neesenţiale” trebuie „puternic descurajate”. „Suntem tot mai îngrijoraţi pe tema diferitelor mutaţii” ale coronavirusului, a recunoscut Ursula von der Leyen.
Ea a propus o nouă definiţie mai exactă a zonelor de risc din punct de vedere sanitar, cu o nouă categorie „roşu închis”. În cadrul UE, călătorii provenind din acest regiuni ar putea fi supuşi obligaţiei de a face un test înainte de plecare şi de a intra în carantină la sosire. În ce priveşte ţările din afara UE, „propunem măsuri suplimentare de securitate pentru călătoriile esenţiale spre Europa, de exemplu cerând un test înainte de plecare”, a adăugat ea.
Controlul frontierelor este o prerogativă naţională, dar europenii încearcă să se coordoneze pentru a păstra funcţionarea pieţei interne, transportul mărfurilor şi cotidianul muncitorilor transfrontalieri. Ei doresc să evite haosul care a urmat închiderii frontierelor în ordine dispersată atunci când pandemia a apărut în primăvară. În faţa mutaţiilor coronavirusului (britanică, sud-africană), mai contagioase, mai multe ţări au înăsprit restricţiile în ultimele zile, ca Germania marţi. Olanda a anunţat joi seară o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii cu începere de la orele 21.00, iar Portugalia închiderea şcolilor.
În ajunul summitului, europenii au ajuns în cele din urmă să se se înţeleagă asupra recunoaşterii reciproce a rezultatelor testelor, atât PCR. cât şi antigenice rapide, un progres validat joi seară. Pentru a detecta mutaţiile coronavirusului, Comisia Europeană a îndemnat statele membre ale UE să crească secvenţierea, considerând insuficient nivelul actual. De asemenea, a lansat un apel la accelerarea vaccinării, protejând 70% din populaţia adultă înainte de sfârşitul verii şi 80% din personalul sanitar şi cei în vârstă de peste 80 de ani până în martie.
Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a dat asigurări că toate mijloacele posibile” vor fi „examinate pentru a asigura aprovizionarea rapidă” cu vaccinuri, în contextul în care întârzieri în livrarea Pfizer-BioNTech – unul din cele două autorizate în UE – au constrâns mai multe ţări la încetinirea calendarului iniţial. Pe lângă Pfizer-BioNTech, vaccinul Moderna este, de asemenea, autorizat în UE şi avizul Agenţiei Europene pentru Medicamente (EMA) în privinţa celui de la AstraZaneca, deja utilizat în Marea Britanie, urmează să intervină înainte de sfârşitul lunii. UE a semnat în total şase contracte pentru vaccinuri cu diverse companii farmaceutice şi este în discuţii discută cu alte două (Novavax şi Valneva), pentru peste 2,5 miliarde de doze potenţiale.
Semn de nerăbdare în creştere, patru ţări – Austria, Grecia, Cehia şi Danemarca – i-au trimis o scrisoare lui Charles Michel pentru a reclama ca procesul de aprobare a vaccinelor de către EMA să fie mai rapid. Atena a pledat, de asemenea, pentru înfiinţarea unui certificat de vaccinare „standardizat” în UE, o propunere discutată la summit. Grecia vrea să îşi salveze industria turistică, dar ideea de a se servi de acest certificat pentru a permite persoanelor vaccinate să călătorească este considerată prematură de mai multe state membre, din cauza proporţiei reduse a populaţiei vaccinate şi a incertitudinilor cu privire la efectul vaccinului asupra transmiterii virusului.
„Ar trebui să ne putem pune de acord” cu privire la normele comune pentru aceste certificate, a spus Charles Michel. „După aceea, am putem vedea dacă şi în ce circumstanţe poate fi utilizat acest certificat”, a adăugat el. (AGERPRES)