Majoritatea sibienilor care trec prin Piața Mică în luna noiembrie, de patru ani încoace, sunt „capturați” în fotografiile lui Rareș Helici. Are 38 de ani, a copilărit într-un sat pe Valea Hârtibaciului și este îndrăgostit de aparatul de fotografiat de opt ani, când a făcut și prima achiziție în acest domeniu. Se caracterizează drept „omul momentului”, pentru că, de regulă, nu își face planuri pe termen lung, ci ideile care îi vin le și pune în aplicare. Alteori, le notează într-un caiet și revine la ele pentru a le dezvolta și crea proiecte inedite. Unul dintre acestea este „O mie”, o idee prin care, de patru ani, surprinde în fotografiile sale tot atâtea portrete ale oamenilor.

 
Rareș Helici s-a născut în Sibiu, dar a copilărit, până la vârsta de șapte ani, pe Valea Hârtibaciului, alături de bunici. A urmat studiile la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” iar facultatea la Științe Economice, specializarea Management. Spune despre el că este un om liber și că face întotdeauna ceea ce îi place.
„Am făcut de mic ce am vrut. Părinții m-au susținut mereu și mi-au permis să mă dezvolt așa cum am crezut eu că e bine. Sunt un om calm și nu mă stresez din orice. Când eram copil, îmi plăcea să experimentez tot felul de lucruri. Am crescut la țară, pe Valea Hârtibaciului, până la șapte ani. Bunicii mei erau învățători în Ilimbav. Apoi, am venit la școală în Sibiu”, își începe destăinuirile Rareș Helici.
În prezent, este angajat la o firmă de training și teambuilding și manager al trupei „Crispus”, cunoscută pentru spectacolele cu foc.
Acum opt ani, s-a îndrăgostit nebunește de aparatul de fotografiat de care, astăzi, cu greu se dezlipește. În prezent, sunt rare zilele în care Rareș îl lasă acasă.
„Am avut un bar, timp de vreo cinci ani și jumătate. A fost frumos, cunoșteai multă lume, doar că era foarte costisitor. În momentul în care l-am închis trebuia să fac ceva. Nu știam dacă să merg într-o firmă cu program fix… Simțeam că nu sunt făcut pentru așa ceva. Nici acum nu sunt făcut. Și am zis: „Hai că trebuie să fac altceva!”. Eu mai făceam din când în când poze. Am și o trupă care se joacă cu focul – Crispus, mai experimentam la spectacole poze. Eu doar fotografiam. Un prieten mai priceput le prelucra. Asta până când s-a săturat să îmi mai dea aparatul și mi-a zis să îmi iau și eu unul. Încet, încet, am învățat totul despre fotografie…”, spune Rareș.
Întrebat despre prima fotografie pe care a făcut-o cu aparatul său, răspunde: „Cred cu gașca de prieteni, la Păltiniș. Sau la un eveniment, nu mai știu exact”.
Moștenire de la bunicul său
Rareș nu a urmat cursuri de fotografie, fiind îndeosebi autodidact. De asemenea, a fost mereu deschis sugestiilor prietenilor săi fotografi.
Astăzi, are în colecția sa aproape 70 de aparate de fotografiat. Două dintre ele sunt profesionale, iar opt provin din moștenirea de la bunicul său din Botoșani.
„Bunicul meu a fost fotograf. Da, probabil am moștenit talentul și de la el. După ce a murit, am primit niște cutii de filme de-ale lui și m-am apucat să scanez ce făcuse el. Am descoperit tot felul de lucruri. Mi-a plăcut. Sper să fac și o expoziție cu munca lui”, povestește Rareș.
Pentru el, fotografia este un mod de relaxare. Cu aparatul foto la gât, nu simte că muncește în nicio zi.
„Eu întotdeauna am făcut lucruri care să mă relaxeze, să mă facă să mă simt liber, să nu am bariere, dar să mă ajute să mă dezvolt. Fotografia este și viziune. Trebuie să ai un pic și ochi să vezi lucruri pe care trecătorii nu le văd”, spune Rareș.
Cel mai mult îi plac portretele, pentru că îl ajută să interacționeze cu oamenii. Pe de altă parte, iubește să se plimbe pe străzile orașului, să fotografieze clădiri. „Sibiul are un farmec aparte. E misterios. Locuind aici, pot spune că e orașul meu preferat”, adaugă Rareș.
Cum a luat naștere „O mie”
Proiectul „1.000 de portrete” s-a născut într-o seară petrecută în studioul său de fotografie.
„Înainte, îmi petreceam foarte multe nopți la birou. Într-o seară, m-am gândit să fac ceva inedit. Se apropia Anul Centenarului României. Dar mi-am zis că toată lumea face proiecte despre 100, așa că eu mi-am propus să fac ceva cu 1.000. Mi-am notat ideea într-un caiet, după care am revenit la ea a doua zi și am și pornit proiectul. E vorba despre o mie de portrete într-o lună, adică în toată luna noiembrie”, explică Rareș.
În acest an, „O mie de portrete” se află la cea de-a patra ediție. Din cauza pandemiei, Rareș a fost nevoit să îl înterupă, dar spune că îl va relua imediat ce va putea, continuând încă cel puțin zece zile.
În ultimul weekend în care s-a derulat ediția 2020 a proiectului, l-a surprins o familie venită din Cluj, special pentru a fi „capturată” în aparatul de fotografiat al lui Rareș. „Familia aceasta a venit sâmbăta trecută și a zis că a vrut să vină și în alți ani, dar mereu a intervenit ceva. Când a văzut că e ultimul weekend – că apoi fac pauză – a venit din Cluj special să îi fac poze”, povestește Rareș.
Portretele sale sunt în alb-negru pentru că – după cum mărturisește – astfel sunt redate mai bine trăsăturile oamenilor.
Ce va face cu aceste portrete? „Am tot zis să fac o expoziție la un moment dat. O expoziție, o carte, nu știu…”, răspunde Rareș.
Destinații de vis
Când nu e cu aparatul de fotografiat la gât, Rareș spune zâmbind: „Prelucrez poze!”.
„Eu tot timpul sunt cu aparatul. Îmi place să mă plimb, să ies cu prietenii. Îmi plac locurile liniștite, orașele care se aseamănă cu Sibiul. Nu sunt fanul cluburilor, agitației. Unde e mai liniștit e de mine”, adaugă acesta.
Întrebat despre destinația de vis unde ar vrea să ajungă sau să o pozeze, Rareș spune că ar fi încântat de Siberia sau de triburile aborigene. „Mi-ar plăcea să ajung pe acolo! Îmi plac oamenii simpli, naturali, care vor să arate exact cum sunt ei”.