Acasă Blog Pagina 3308

Victorie esențială: Gaz Metan – Viitorul 1-0

0

După patru înfrângeri în Liga I, medieșenii au reușit să câștige, sâmbătă seara pe teren propriu, ultima partidă din acest an, 1-0 cu Viitorul.

Medieșenii au avut prima ocazie a partidei cu Viitorul în minutul 5, atunci când șutul lui Paul Costea a trecut pe lângă poarta apărată de Arpad Tordai. În minutul 22, gaziștii au scăpat pe contraatac, mingea a ajuns la Ovidiu Horșia însă șutul acestuia a fost blocat de Romario Benzar. De partea cealaltă, în minutul 27 Ely Fernandes a șutat de la aproximativ 20 de metri de poartă, însă l-a luat la țintă pe George Ganea care a acuzat probleme medicale din cauza loviturii încasate în urma șutului trimis de colegul său.
Gaz Metan a deschis scorul în minutul 48. Nasser Chamed a executat o lovitură liberă de pe partea stângă, Yuri Jefferson a trimis mingea cu capul, portarul Arpad Tordai a respins mingea în față iar Ondrej Baco pe fază a trimis-o în poartă. În minutul 70, șutul lui Alexandru Mățan la colțul scurt a fost reținut de Răzvan Pleșca, care a revenit în poarta Gazului. Peste alte trei minute la cealaltă poartă, după un corner mingea a ajuns la Francisco Junior care a șutat din marginea careului de 16 metri puțin pe lângă poarta lui Tordai. În minutul 84, Alex Pitu a șutat în plasa laterală a porții lui Răzvan Pleșca, iar partida s-a încheiat cu victoria la limită a gaziștilor.
La finalul turului, medieșenii au acumulat 16 puncte în 15 partide. În prima partidă a returului, medieșenii joacă în 12 ianuarie 2021, pe teren propriu, cu FC Voluntari.

VIDEO | Casă în flăcări, în Sibiu. Intervin pompierii

0

Update:

Incendiul a fost lichidat de către pompierii militari sibieni.
Potrivit acestora, a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 110 mp.
„Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un coș de fum neprotejat corespunzător făță de materiale combustibile”, arată ISU Sibiu.
 

Știre inițială

O casă de pe strada Topazului din Sibiu a luat foc, sâmbătă seară. La fața locului se află pompierii pentru a lichida incendiul.

ISU Sibiu intervine cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Potrivit autorităților, incendiul a izbucnit la acoperișul unei case.
Din primele informații, nu sunt victime.
 
https://www.facebook.com/164059226972348/posts/3849287925116108/
 

IPJ Sibiu face angajări pentru Poliția Animalelor

Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu organizează concurs, în 23 ianuarie 2021, pentru ocuparea a două funcții de ofițer specialist I (medic veterinar), a unei funcții de ofițer și a trei funcții de agent la Biroul pentru Protecția Animalelor, toate cu încadrare din sursă externă.

Înscrierea se realizează, în perioada 18 – 28 decembrie (pe data de 28.12.2020 doar până la ora 16), online, la adresa de e-mail: [email protected] .
Cererile de înscriere transmise în 28 decembrie, după ora 16, nu vor fi luate în considerare, anunță IPJ Sibiu.

 

„În următoarea zi lucrătoare, ulterioară depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de la aceeași adresa, respectiv [email protected], de confirmare a primirii cererii precizându-se atât numărul de înregistrare, cât și codul atribuit candidatului. În situația în care candidatul nu primește confirmare în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu la nr. de tel. 0269208318, int. 20118, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la Serviciului Resurse Umane al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu din municipiul Sibiu, strada Revoluției, nr. 4-6, județul Sibiu”, explică reprezentanții IPJ Sibiu.
Potrivit acestora, având în vedere că proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile scoase la concurs, la nivel național, candidații vor putea susține proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2, și a documentelor, în volum complet, specificate în anunţ, ce vor fi scanate în format PDF și transmise împreună la adresa de e-mail [email protected].
Conform IPJ Sibiu, este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail. Aceste solicitări nu vor fi luate în considerare.
Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, la nivelul județului Sibiu, puteți obține accesând următoarele link-uri:
https://sb.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-incadrare-directa-pentru-ocuparea-unui-post-de-ofiter-principal-i-la-biroul-pentru-protectia-animalelor-din-cadrul-i-p-j-sibiu
https://sb.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-incadrare-directa-pentru-ocuparea-a-3-posturi-de-agent-la-biroul-pentru-protectia-animalelor-din-cadrul-i-p-j-sibiu
https://sb.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs/anunt-concurs-pentru-ocuparea-unui-numar-de-86-optzeci-si-sase-posturi-vacante-de-ofiter-de-politie-medic-veterinar-in-cadrul-politiei-romane-prin-incadrare-directa-din-sursa-externa-a-persoanelor-cu-studii-corespunzatoare-cerintelor-postului-si-care-indeplinesc-conditiile-legale1608234440
De asemenea, informații despre toate încadrările de personal la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, prin încadrare din sursă externă sau trecere în corpul ofițerilor, puteți obține accesând link-ul: https://sb.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs

Accident pe strada Turda din Sibiu. Un șofer de 25 de ani, la spital

0

Un șofer de 25 de ani a ajuns la spital, sâmbătă, după ce a lovit o mașină, pe strada Turda din Sibiu.

Potrivit autorităților, tânărul de 25 de ani voia să depășească un alt autoturism și a intrat în coliziune cu o mașină care vira stânga, regulamentar, după care a lovit un stâlp metalic.
„În urma evenimentului a rezultat rănirea șoferului care a depășit, de 25 de ani, din Chirpar. Celălalt autoturism era condus de către un sibian în vârstă de 31 de ani”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La fața locului a intervenit un echipaj SMURD al ISU Sibiu.
„La fața locului s-au acordat îngrijiri medicale pentru o persoană de sex masculin, de aproximativ 25 de ani care a fost transportată la UPU Sibiu, conștientă, cu traumatism cranio facial”, a transmis Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Rata de infectare cu Covid-19 scade în continuare în județul Sibiu

Rata de infectare cu Covid-19 este în scădere în județul Sibiu, ajungând azi la 2,87 la mia de locuitori. Și în municipiul Sibiu continuă să scadă, potrivit datelor transmise de reprezentanții Prefecturii.

„Vă informăm că rata de incidență cumulată la nivelul județului Sibiu este de 2,87/1000 de locuitori în ultimele 14 zile (05.12 – 18.12)”, transmit reprezentanții Prefecturii Sibiu.

Potrivit acestora, în municipiul Sibiu rata de infectare cu Covid-19 a scăzut la 4,19 la mia de locuitori. În ceea ce privește rata de incidență cumulată în toate localitățile din județul Sibiu, situația este următoarea:

UATLOCALITATENUMAR_POPULATIECAZURI CONFIRMATE ULTIMELE 14 ZILECAZURI LA 1000 DE LOCUITORI ÎN ULTIMELE 14 ZILE
Com.BoiţaSat.Lotrioara91111,11
Com.Arpaşu de JosSat.Nou Român378513,23
Com.Turnu RoşuSat.Sebeşu de Jos550712,73
Com.LoamneşSat.Haşag660812,12
Com.Valea ViilorSat.Valea Viilor1574148,89
Com.NocrichSat.Ghijasa de Jos11718,55
Orş.Miercurea SibiuluiOrş.Miercurea Sibiului2149177,91
Com.BaznaSat.Bazna1826137,12
Orş.TălmaciuSat.Tălmăcel124886,41
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Sus90355,54
Com.Şura MareSat.Hamba92355,42
Com.Şeica MareSat.Boarta38125,25
Com.BaznaSat.Velţ64434,66
Com.Turnu RoşuSat.Turnu Roşu201594,47
Com.Porumbacu de JosSat.Scoreiu70134,28
Mun.SibiuMun.Sibiu1711177174,19
Com.ŞelimbărSat.Mohu74834,01
Com.Şeica MicăSat.Şeica Mică125653,98
Com.PoplacaSat.Poplaca181273,86
Com.BârghişSat.Ighişu Vechi26013,85
Com.Şura MareSat.Şura Mare4172163,84
Com.BlăjelSat.Blăjel190273,68
Mun.MediaşMun.Mediaş550931963,56
Com.Şura MicăSat.Şura Mică266293,38
Orş.Ocna SibiuluiOrş.Ocna Sibiului4252143,29
Com.BaznaSat.Boian158953,15
Com.LoamneşSat.Mândra33412,99
Com.Axente SeverSat.Şoala34212,92
Com.Şeica MareSat.Şeica Mare3443102,90
Com.Apoldu de JosSat.Apoldu de Jos103332,90
Com.CristianSat.Cristian4486132,90
Com.ŞelimbărSat.Şelimbăr11928342,85
Com.ŞelimbărSat.Veştem176452,83
Com.PăucaSat.Presaca36312,75
Com.LoamneşSat.Alămor73022,74
Com.Axente SeverSat.Axente Sever259972,69
Com.TârnavaSat.Târnava341892,63
Com.RacoviţaSat.Sebeşu de Sus76722,61
Orş.AvrigSat.Bradu115132,61
Com.MicăsasaSat.Ţapu77722,57
Com.AlmaSat.Alma80822,48
Orş.CisnădieLoc.Cisnădioara82322,43
Com.BlăjelSat.Păucea41812,39
Orş.SălişteSat.Sibiel41812,39
Com.TilişcaSat.Rod43012,33
Com.Şura MicăSat.Rusciori86422,31
Orş.CisnădieOrş.Cisnădie24006522,17
Com.BrădeniSat.Retiş46412,16
Com.RoşiaSat.Nou190742,10
Com.RoşiaSat.Cornăţel47912,09
Orş.Copşa MicăOrş.Copşa Mică5966122,01
Com.LudoşSat.Ludoş50211,99
Orş.TălmaciuOrş.Tălmaciu6872131,89
Com.MoşnaSat.Moşna272851,83
Com.RacoviţaSat.Racoviţa218341,83
Orş.AvrigOrş.Avrig10415191,82
Orş.SălişteSat.Săcel56611,77
Com.LoamneşSat.Loamneş60111,66
Com.CârţaSat.Cârţa121821,64
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Apoldu de Sus184531,63
Orş.AvrigSat.Mârşa316251,58
Com.ŞelimbărSat.Bungard63311,58
Com.MicăsasaSat.Micăsasa139921,43
Com.AţelSat.Aţel147421,36
Com.MerghindealSat.Dealu Frumos74311,35
Com.VurpărSat.Vurpăr298941,34
Com.SlimnicSat.Slimnic300841,33
Com.RăşinariSat.Răşinari529171,32
Com.OrlatSat.Orlat336441,19
Com.LasleaSat.Laslea175521,14
Com.SlimnicSat.Ruşi90011,11
Orş.Miercurea SibiuluiSat.Dobârca91411,09
Com.BrateiuSat.Brateiu275431,09
Com.Gura RâuluiSat.Gura Râului380641,05
Orş.AgnitaOrş.Agnita9724101,03
Com.Porumbacu de JosSat.Porumbacu de Jos113610,88
Orş.AgnitaLoc.Ruja126810,79
Com.IacobeniSat.Iacobeni133610,75
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Sus135610,74
Com.HoghilagSat.Hoghilag135610,74
Com.SaduSat.Sadu273620,73
Com.LasleaSat.Mălâncrav140410,71
Com.Axente SeverSat.Agârbiciu142410,70
Com.CârţişoaraSat.Cârţişoara143610,70
Com.BoiţaSat.Boiţa145710,69
Orş.DumbrăveniOrş.Dumbrăveni591340,68
Orş.SălişteOrş.Sălişte311620,64
Com.RoşiaSat.Roşia175710,57
Com.DârlosSat.Dârlos241910,41
Com.JinaSat.Jina365710,27
Com.AlmaSat.Şmig86700,00
Com.AlmaSat.Giacăş26000,00
Com.AlţinaSat.Alţina144700,00
Com.AlţinaSat.Beneşti30600,00
Com.AlţinaSat.Ghijasa de Sus16700,00
Com.Apoldu de JosSat.Sângătin27700,00
Com.Arpaşu de JosSat.Arpaşu de Jos117700,00
Com.AţelSat.Dupuş24400,00
Com.BârghişSat.Pelişor50600,00
Com.BârghişSat.Apoş38900,00
Com.BârghişSat.Bârghiş82500,00
Com.BârghişSat.Vecerd13600,00
Com.BârghişSat.Zlagna21300,00
Com.BiertanSat.Biertan172100,00
Com.BiertanSat.Richiş82300,00
Com.BiertanSat.Copşa Mare52800,00
Com.BlăjelSat.Romaneşti6800,00
Com.BoiţaSat.Lazaret13400,00
Com.BoiţaSat.Paltin100,00
Com.BrădeniSat.Brădeni104300,00
Com.BrădeniSat.Ţeline15500,00
Com.BrateiuSat.Buzd140500,00
Com.BruiuSat.Bruiu54700,00
Com.BruiuSat.Gherdeal3600,00
Com.BruiuSat.Şomartin39900,00
Com.CârţaSat.Poieniţa1700,00
Com.ChirpărSat.Săsăuş13400,00
Com.ChirpărSat.Vărd36400,00
Com.ChirpărSat.Chirpăr124800,00
Com.ChirpărSat.Veseud20200,00
Com.DârlosSat.Valea Lungă23900,00
Com.DârlosSat.Curciu96400,00
Com.HoghilagSat.Valchid92600,00
Com.HoghilagSat.Prod26400,00
Com.IacobeniSat.Stejărişu53600,00
Com.IacobeniSat.Netuş59100,00
Com.IacobeniSat.Movile35400,00
Com.IacobeniSat.Noiştat59000,00
Com.LasleaSat.Floreşti15500,00
Com.LasleaSat.Nou Săsesc65000,00
Com.LasleaSat.Roandola31900,00
Com.LoamneşSat.Armeni52100,00
Com.LoamneşSat.Sădinca800,00
Com.LudoşSat.Gusu23800,00
Com.MarpodSat.Ilimbav24200,00
Com.MarpodSat.Marpod76100,00
Com.MerghindealSat.Merghindeal90000,00
Com.MicăsasaSat.Chesler6600,00
Com.MicăsasaSat.Văleni700,00
Com.MihăileniSat.Mihăileni20100,00
Com.MihăileniSat.Şalcău9500,00
Com.MihăileniSat.Moardăş30800,00
Com.MihăileniSat.Metiş35700,00
Com.MihăileniSat.Răvăşel15700,00
Com.MoşnaSat.Nemşa64600,00
Com.MoşnaSat.Alma Vii40100,00
Com.NocrichSat.Hosman98300,00
Com.NocrichSat.Nocrich153200,00
Com.NocrichSat.Fofeldea54300,00
Com.NocrichSat.Ţichindeal24500,00
Com.PăucaSat.Bogatu Român43200,00
Com.PăucaSat.Broşteni31800,00
Com.PăucaSat.Păuca72800,00
Com.Poiana SibiuluiSat.Poiana Sibiului248600,00
Com.Porumbacu de JosSat.Sărata38000,00
Com.Porumbacu de JosSat.Colun20200,00
Com.RăşinariSat.Prislop41900,00
Com.Râu SaduluiSat.Râu Sadului60100,00
Com.RoşiaSat.Caşolţ92400,00
Com.RoşiaSat.Daia104300,00
Com.RoşiaSat.Nucet5400,00
Com.Şeica MareSat.Buia65200,00
Com.Şeica MareSat.Mighindoala100,00
Com.Şeica MareSat.Petiş5400,00
Com.Şeica MareSat.Ştenea16000,00
Com.Şeica MicăSat.Soroştin57500,00
Com.SlimnicSat.Veseud22100,00
Com.TilişcaSat.Tilişca104100,00
Com.Valea ViilorSat.Motiş65300,00
Mun.MediaşSat.Ighişu Nou173000,00
Mun.SibiuLoc.Păltiniş2700,00
Orş.AgnitaLoc.Coveş67500,00
Orş.AvrigSat.Săcădate61800,00
Orş.AvrigSat.Glâmboaca23800,00
Orş.DumbrăveniLoc.Ernea58200,00
Orş.DumbrăveniLoc.Şaroş pe Târnave195400,00
Orş.Ocna SibiuluiSat.Topârcea16800,00
Orş.SălişteSat.Vale39900,00
Orş.SălişteSat.Mag57400,00
Orş.SălişteSat.Galeş35100,00
Orş.SălişteSat.Amnaş44600,00
Orş.SălişteSat.Fântânele18200,00
Orş.SălişteSat.Aciliu21000,00
Orş.TălmaciuSat.Colonia Tălmaciu29400,00

 

5.158 de cazuri noi de Covid-19, din 25.788 de teste efectuate la nivel național

În ultimele 24 de ore au fost efectuate la nivel național 25.788 teste Covid-19, fiind confirmate pozitiv 5.158 de persoane. De asemenea, 139 de persoane și-au pierdut viața din cauza infecției cu noul coronavirus, transmite GCS.

Până astăzi, 19 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 587.944 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 493.379 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.158 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența  înregistrată la 14 zile

1.

Alba

11638

64

2,71

2.

Arad

13368

66

2,91

3.

Argeș

17443

139

3,06

4.

Bacău

15429

120

2,08

5.

Bihor

16725

145

2,91

6.

Bistrița-Năsăud

6872

49

2,19

7.

Botoșani

7564

91

1,86

8.

Brașov

23566

182

4,66

9.

Brăila

7434

70

3,25

10.

Buzău

7795

31

1,78

11.

Caraș-Severin

5882

71

2,19

12.

Călărași

5788

44

2,83

13.

Cluj

27154

431

4,67

14.

Constanța

24167

250

5,31

15.

Covasna

4820

19

1,44

16.

Dâmbovița

13762

68

2,59

17.

Dolj

14305

98

1,94

18.

Galați

14168

240

3,12

19.

Giurgiu

5702

91

2,39

20.

Gorj

4861

14

0,78

21.

Harghita

5155

8

0,73

22.

Hunedoara

10854

46

2,27

23.

Ialomița

6154

74

3,12

24.

Iași

25118

223

1,92

25.

Ilfov

21397

263

6,87

26.

Maramureș

9916

62

1,74

27.

Mehedinți

4676

27

1,71

28.

Mureș

14307

97

2,49

29.

Neamț

10492

54

1,34

30.

Olt

8803

72

1,02

31.

Prahova

22725

129

2,56

32.

Satu Mare

6648

36

2,1

33.

Sălaj

5990

19

1,36

34.

Sibiu

16277

97

2,87

35.

Suceava

14808

77

1,46

36.

Teleorman

6889

60

2,24

37.

Timiș

23532

236

4,06

38.

Tulcea

4911

56

2,98

39.

Vaslui

9494

87

2,11

40.

Vâlcea

9316

106

2,27

41.

Vrancea

6697

53

1,05

42.

Mun. București

91653

1167

6,43

43.

Cazuri noi nealocate pe județe

3689*

-174

TOTAL

587.944

5.158

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 937 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt.

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

24

2

ARAD

28

3

ARGEŞ

21

4

BACĂU

17

5

BIHOR

8

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

4

7

BOTOŞANI

9

8

BRĂILA

11

9

BRAŞOV

33

10

BUZĂU

4

11

CĂLĂRAŞI

11

12

CARAŞ-SEVERIN

17

13

CLUJ

63

14

CONSTANŢA

35

15

COVASNA

4

16

DÂMBOVIŢA

39

17

DIN STRAINATATE

1

18

DOLJ

8

19

GALAŢI

34

20

GIURGIU

11

21

GORJ

13

22

HARGHITA

5

23

HUNEDOARA

13

24

IALOMIŢA

20

25

IAŞI

42

26

ILFOV

30

27

MARAMUREŞ

16

28

MEHEDINŢI

7

29

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

193

30

MUREŞ

21

31

NEAMŢ

9

32

OLT

18

33

PRAHOVA

20

34

SĂLAJ

1

35

SATU MARE

13

36

SIBIU

16

37

SUCEAVA

17

38

TELEORMAN

29

39

TIMIŞ

40

40

TULCEA

8

41

VÂLCEA

10

42

VASLUI

21

43

VRANCEA

4

TOTAL

937

Până astăzi, 14.296 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 18.12.2020 (10:00) – 19.12.2020 (10:00) au fost raportate 139 decese (81 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Bihor, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 39 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 47 decese la categoria de peste 80 de ani.

137 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.316. Dintre acestea, 1.274 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.587.552 de teste. Dintre acestea, 25.788 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.650 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.138 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 38 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 19 decembrie.

Pe teritoriul României, 41.757 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.864 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 62.966 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 127 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.638 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.097 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 18 decembrie a.c., 6.643  sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.255.330 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 3 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Coronavirus: 97 de cazuri noi și trei decese, în ultimele 24 de ore, la Sibiu

97 de persoane au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus, în ultimele 24 de ore, la Sibiu. Totodată, trei pacienți au decedat din cauza infecției cu Covid-19, fiind vorba de doi bărbați de 72 și 76 de ani, precum și de o femeie de 62 de ani.

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2,16277 de persoane (dintre care 15673 adulți și 604 copii).Până la data curentă au fost vindecate 10649 de persoane, iar 541 persoane au decedat (3 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv. La ora 08:00 erau spitalizate un număr de 250 de persoane, dintre care pe ATI 29 adulți și 1 minor”, transmite Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Potrivit acesteia, cele 97 de persoane confirmate în ultimele 24 de ore fac parte din următoarele categorii de vârstă: 19 – 29 de ani 6 persoane; 30 – 39 de ani 14 persoane; 40 – 49 de ani 18 persoane; 50 – 59 de ani19 persoane; 60 – 69 de ani 19 persoane; 70 – 79 de ani 14 persoane; 80 – 89 de ani 6 persoane; 90 – 99 de ani 1 persoană.

De asemenea, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, are în monitorizare un număr de 1200 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 912 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 74 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 43 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 104 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Bode: România va beneficia de peste 1.000 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres şi variante ocolitoare în următorii 4 ani

0

Anul 2020 a fost cel mai bun din ultimii 10 în ceea ce priveşte ritmul de contractare la nivelul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, cu un total de aproximativ 8 miliarde de euro, în timp ce, pe toate modurile de transport, au fost contractate lucrări de aproximativ 54,908 miliarde de lei, respectiv circa 11,5 miliarde de euro, a scris vineri seara pe Facebook ministrul interimar al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode.

Potrivit ministrului, în anul 2020, la nivelul CNAIR au fost încheiate contracte de execuţie în valoare totală de aproximativ 10 miliarde lei (circa 2 miliarde de euro) din care: pentru autostrăzi şi drumuri expres în valoare de 6,7 miliarde de lei, pentru drumuri naţionale – 1,5 miliarde de lei, şi pentru variante de ocolire – 1,6 miliarde de lei. Tot în anul 2020, CNAIR a lansat licitaţii pentru proiectare/execuţie/documentaţii, validate de Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice, în valoare de 25 miliarde lei (circa 6 miliarde de euro).
„În concluzie, anul 2020 a fost cel mai bun an, din ultimii 10, în ceea ce priveşte ritmul de contractare la nivelul CNAIR, cu un total de aproximativ 8 miliarde de euro. La nivel general, în anul 2020, pe toate modurile de transport au fost contractate lucrări de aproximativ 54.908 milioane de lei (circa 11,5 miliarde de euro)”, a notat Bode.
Şeful de la Transporturi a participat vineri la o şedinţă de lucru la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), alături de directorul general al companiei, Mariana Ioniţă, şi preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP), Eugen Cojoacă.
„Am fost bucuros să văd că există o colaborare foarte strânsă între cele două entităţi, fapt care se vede şi din prisma documentaţiilor pe care le lansează CNAIR, a timpilor de validare şi a contestaţiilor mult mai puţine, pe care le fac ofertanţii pe documentaţiile de achiziţii. Mai sunt paşi care trebuie făcuţi şi aici mi-aş dori o şi mai mare transparenţă pe astfel de proceduri de licitaţie, înfiinţarea completurilor specializate, dar şi implementarea măsurilor de întărire şi dezvoltare a capacităţii administrative.
Publicaţi răspunsurile la clarificări, faceţi asta în mod transparent şi cu siguranţă vom avea cu toţii de câştigat! Suntem cu toţii în slujba statului român şi cu un singur gând: acela de a construi infrastructură de transport rutieră modernă, în România. Dacă anul 2020 a fost un an bun în ceea ce priveşte contractarea, dar şi implementarea, aşteptările românilor sunt mari şi sunt justificate în ceea ce priveşte anul 2021, dar şi pentru următorii patru ani. Pentru noi este foarte important să realizăm ce am promis”, le-a transmis ministrul celor doi şefi.
Potrivit lui Bode, în următorii 4 ani România ar putea avea peste 1.000 de kilometri noi de autostrăzi, drumuri expres şi variante ocolitoare.
„Împreună cu managementul CNAIR, am făcut un angajament public pentru următorii ani. România va beneficia de peste 1.000 de kilometri de autostrăzi, drumuri expres şi variante ocolitoare. Când am spus asta, m-am gândit la circa 700 de km de autostrăzi şi circa 300 km de drumuri expres. Aici am avut în vedere autostrada A7 – 340 de km care pot fi realizaţi, m-am gândit la autostrada Transilvania (fără tunelul Meseş) – 160 km care pot fi realizaţi în următorii ani, Sebeş-Turda, Lugoj-Deva sau la inelul Bucureştiului.
Avem în vedere Drumul Expres Craiova-Piteşti, Brăila – Galaţi sau cele două loturi (1 şi 5) din autostrada Sibiu-Piteşti. Sunt doar câteva exemple, pe care le pot da şi care pot fi finalizate în următorii patru ani. Aceste lucruri nu pot fi realizate fără documentaţii bine făcute, astfel încât să nu mai fie contestate de fiecare dată, fără transparenţă sau fără implicarea tuturor factorilor interesaţi în astfel de proiecte de infrastructură”, a susţinut Lucian Bode. (AGERPRES)

Vela: MAI scoate la concurs 264 de posturi din sursă externă pentru Poliţia Protecţia Animalelor

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) scoate la concurs, prin încadrare directă din sursă externă, 264 de posturi în cadrul structurilor centrale şi teritoriale pentru Protecţia Animalelor, a anunţat, vineri, ministrul Marcel Vela.

„Vă anunţ scoaterea la concurs prin încadrare directă, din sursă externă, pentru 264 de posturi în cadrul structurilor centrale şi teritoriale pentru Protecţia Animalelor. Astfel, se va completa organigrama formată din poliţişti judiciarişti, poliţişti de la ordine publică şi medicii de la ANSVSA transferaţi la noua Direcţie pentru Protecţia Animalelor, care va funcţiona în structura IGPR”, a scris, vineri, ministrul Marcel Vela pe pagina sa de Facebook.
Astfel, se va organiza concurs de încadrare pentru 49 de posturi de ofiţer de poliţie, 86 de posturi ofiţer cu specializarea medic veterinar şi 129 de posturi de agent de poliţie. Înscrierile se fac on-line, până în data de 28 decembrie 2020, la toate unităţile de poliţie care au anunţat concursurile. Informaţii complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiţii de participare, documente necesare şi modalităţile de desfăşurare a concursurilor pot fi accesate pe site-ul Poliţiei Române. (AGERPRES)

FOTO: Campania Moș Crăciun pentru bunicii noștri a adus bucurie și speranță pentru 300 de vârstnici

0

Aproximativ 300 de vârstnici din Mediaș, Ighișu Nou și localități situate în zona de nord a județului Sibiu au avut parte de o surpriză plăcută înainte de Crăciun din partea elevilor Școlii Postliceale Auxilla Mediaș, în cadrul Cmpaniei Moș Crăciun pentru bunicii noștri.

La inițiativa conducerii școlii, elevii s-au mobilizat exemplar și au reușit să le facă o bucurie celor aproximativ 300 de vârstnici din localitățile din nordul județului. În același timp, Auxila a oferit și Unității de Asistență Medico Socială din Mediaș dulciuri și fructe, dar și consumabile și aparatură. În cele câteva săptămâni de desfășurare a campaniei, elevii au strâns bani, au făcut cumpărături și acum câteva zile au oferit darurile unor oameni din localități izolate, care s-au bucurat enorm de vizită.
S-au bucurat atât de surpriza de Sărbători, cât mai ales de faptul că cineva le-a trecut pragul. În acest fel, Campania Moș Crăciun pentru bunicii noștri și-a atins și în acest an obiectivul, acela de a aduce vârstnicilor o rază de speranță și un mic cadou vârstnicilor în preajma Crăciunului.
„Am derulat și în acest an deosebit acțiunea tradițională a Școlii Auxila, Campania Moș Crăciun pentru bunicii noștri. Cu atât mai mult acum, am considerat că trebuie să venim în sprijinul bunicilor noștri, persoanelor aflate într-o stare materială precară. Astfel, elevii școlii, cadrele didactice, părinți și prieteni au donat alimente, fructe, dulciuri și bani, rezultând aproximativ 300 de pachete pe care le-am distribuit în Mediaș și satul aparținător Ighișu Nou precum și în alte localități din zonă.
De asemenea, am donat partenerilor noștri, Unitatea de Asistență Medico Socială din Mediaș dulciuri, fructe, aparatură și consumabile atât de necesare perioadei pe care o parcurgem. Vreau să mulțumesc tuturor celor implicați, elevilor, cadrelor didactice, voluntarilor și evident, beneficiarilor. Sănătate, liniște și gânduri bune. Să ne revedem sănătoși în 2021″, a spus Viorel Pasc, directorul Școlii Postliceale Auxilla Mediaș.

Primăria Agnita vrea să atragă finanțări de la CNI pentru investițiile la străzi, cămine culturale și canalizare

0

Responsabilii Primăriei Agnita au depus la Compania Națională de Investiții mai multe proiecte în vederea obținerii finanțărilor. Proiectele depuse se referă la reabilitarea mai multor străzi, dar și modernizarea unui cămin cultural sau a sistemului de canalizare menajeră dintr-un sat aparținător.

Astfel, s-au depus proiecte pentru reabilitarea străzilor Crișan (2,2 milioane lei), Muncitorilor (două milioane de lei) și Smârdan (2,7 milioane lei). Un proiect important este și cel referitor la reabilitarea, modernizarea și extinderea căminului culturale din satul Coveș, în valoare de aproape 750.000 de lei, dar și realizarea sistemului de canalizare menajeră în localitatea Ruja, în valoare de peste 9 milioane de lei.  În lucru în această perioadă se află și alte proiecte de modernizare a unor artere. Este vorba despre străzile Floreasca, Plevna, Nouă, Dealului, Aleea Teilor și Piața G.D.Teutsch.
„Am demarat discuții cu diverși proiectanți având ca temă ,,Modernizarea străzilor Fabricii-Spitalului în vederea fluidizării traficului și crearea locurilor de parcare. Doresc să transmit întregii comunități că, împreună cu aparatul de specialitate al primăriei și cu aleșii din Consiliul Local Agnita vom face tot ceea ce ne stă în putință pentru dezvoltarea comunității noastre”, a transmis primarul din Agnita, Alin Ciprian Schiau Gull.

Cîțu, propunerea de premier susținută de PNL, USR PLUS și UDMR. Cum va arăta noul Guvern

Ludovic Orban, președintele PNL, a anunţat că PNL, USR PLUS şi UDMR au căzut de acord asupra structurii Guvernului şi a funcţiilor de conducere din Parlament. Potrivit acestuia, Florin Cîțu este candidatul pentru funcția de premier, președinția Camerei Deputaților îi va reveni PNL, iar cea a Senatului Alianței USR-PLUS. De asemenea, conform aceleiași surse, noul Guvern va avea 18 ministere și doi vicepremieri.

„Astăzi, cele trei formaţiuni politice care au exprimat această voinţă au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte constituirea Guvernului, structura Guvernului şi, de asemenea, poziţiile care vor fi ocupate de cele trei formaţiuni politice pentru cele mai importante funcţii în stat. În ceea ce priveşte funcţiile cele mai importante în stat, Florin Cîţu este candidatul la funcţia de prim-ministru susţinut de UDMR, USR PLUS şi PNL. În ceea ce priveşte cele două poziţii de preşedinte de la Parlament, preşedintele Senatului va aparţine unui candidat din partea USR PLUS, preşedintele Camerei Deputaţilor unui candidat din partea PNL”, a afirmat Orban, după negocierile dintre PNL, USR PLUS şi UDMR care au avut loc la Vila Lac, citat de Agerpres.
Orban a mai specificat că viitorul Guvern va avea doi vicepremieri şi 18 ministere, din care nouă vor fi conduse de reprezentanţi ai PNL, șase de reprezentanţi ai USR PLUS şi trei de reprezentanţi ai UDMR.
Ce ministere vor avea PNL, UDMR și USR – PLUS
PNL, USR-PLUS și UDMR vor participa la a doua rundă de consultări cu președintele Klaus Iohannis cu următoarele propuneri: șefia Camerei Deputaților îi va aparține PNL, șefia Senatului USR-PLUS, alianță ce va avea și un vicepremier în noul Cabinet, alături de UDMR.
Presa centrală a precizat că PNL va avea nouă ministere, respectiv Apărarea, Externele, Finanțele, Internele, Educației, Energiei, Culturii, Muncii și Agriculturii, iar USR-PLUS îi va reveni șase ministere, respectiv Justiției, Transporturilor, Fondurile Europene, Sănătății, Cercetării, Inovării și Digitalizării și cel al Economiei.
Nu în ultimul rând, UDMR va avea trei ministere: Ministerul Dezvoltării, Ministerul Mediului și Ministerul Sportului și Tineretului.