Acasă Blog Pagina 3375

Incendiu la o locuință din Cisnădie. ISU a intervenit cu mai multe echipaje

Echipajele ISU Sibiu au intervenit în această după-amiază pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Cisnădie, situată pe strada Duiliu Marcu. Toate cele trei persoane care se aflau în locuință au reușit să se autoevacueze până la sosirea pompierilor.

Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, incendiul s-a manifestat într-o încăpere din locuință, fiind vorba de un birou din care au ars echipamente electrice și mobilier.
„În jurul orei 14:00, ISU Sibiu a intervenit de urgență cu 3 autospeciale de stingere cu apă și spumă dintre care 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime precum și cu 1 echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea incendiului”, transmite ISU.
Din fericire, 1 bărbat și 2 copii care se aflau în casă au reușit să se autoevacueze. „Bărbatul, cu atac de panică a primit îngrijiri medicale și a refuzat transportul la spital”, precizează reprezentanții ISU.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.

Controale intense în trafic, în prima zi de carantină. Polițiștii verifică dacă șoferii au declarațiile pe propria răspundere

Sunt controale intense în trafic, în prima zi de carantină, în municipiul Sibiu. Echipaje mixte de polițiști și jandarmi au ieșit pe străzile orașului și verifică dacă sibienii respectă regulile de deplasare din această perioadă. Echipajele se află în aceste momente în mai multe zone din Sibiu, fiind verificate, de asemenea, punctele de intrare și ieșire din oraș.

Sibiul a intrat de azi în carantină, pentru o perioadă de 14 zile, iar controalele în trafic au început încă de la primele ore ale dimineții. Polițiștii sibieni au instituit filtre la punctele de intrare și ieșire din oraș, unde sunt verificate declarațiile pe propria răspundere ale șoferilor și motivele de deplasare ale acestora.
De asemenea, pe Calea Șurii Mici, polițiștii opresc mașinile care circulă din ambele sensuri, șoferilor fiindu-le cerute declarația pe propria răspundere și buletinul, după care sunt lăsați să-și continue drumul. Forțe de ordine se află și în zona industrială Vest a Sibiului, după cum a povestit un bărbat care a fost oprit de două ori în drum spre serviciu.
Și în Cartierul Arhitectilor e activitate intensă. Polițiștii sibieni au mers chiar în scara unui bloc pentru a verifica dacă o familie locuiește acolo, cum a scris în declarație.
Controale ale forțelor de ordine au loc și în mai multe zone din oraș, precum Piața Unirii, șoseaua Alba Iulia sau bulevardul Mihai Viteazu. Reprezentanții IPJ Sibiu îi sfătuiesc pe șoferi să pregătească din timp actul de identitate și documentele justificative pentru deplasare, pentru a reduce timpul de staționare.
„Pentru reducerea timpului de staționare în filtrele instituite de forțele de ordine în zonele carantinate din județ, polițiștii sibieni recomandă conducătorilor auto și pasagerilor autovehiculelor ca actul de identitate și unul dintre documentele justificative pentru deplasare, respectiv legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere, să fie amplasate în autovehicul într-un loc ușor vizibil forțelor de ordine. În acest fel, documentele pot fi verificate cu rapiditate, iar șoferii și pasagerii pot ajunge la destinație într-un timp util”, a transmis IPJ într-un comunicat de presă.

220 de cazuri noi de coronavirus, în județul Sibiu, după o zi de weekend

220 de cazuri noi de coronavirus au fost înregistrate, în județul Sibiu, după o zi de weekend. Cele mai multe persoane confirmate în ultimele 24 de ore au între 30 și 59 de ani, se arată în bilanțul transmis de Prefectura Sibiu.

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 220 de persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani 4 persoane; 19 – 29 de ani 14 persoane; 30 – 39 de ani 48 persoane; 40 – 49 de ani 43 persoane; 50 – 59 de ani 49 persoane; 60 – 69 de ani 28 persoane; 70 – 79 de ani 21 persoane; 80 – 89 de ani 12 persoane; 90 – 99 de ani 1 persoană.

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 10580 de persoane (dintre care 10153 adulți și 427 copii). Până la data curentă au fost vindecate 4573 de persoane, iar 294 persoane au decedat (4 în ultimele 24h), din rândul celor confirmate pozitiv”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Potrivit acesteia, în această dimineață, la ora 08:00, în spitalele Covid din județul Sibiu erau internate 451 de persoane, dintre care pe ATI 24 adulți și 2 minori.

În aceste momente, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției are în monitorizare un număr de 1.314 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 1.832 persoane în izolare la domiciliu.

De asemenea, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 79 de apeluri ca urmare a noilor prevederi legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 42 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 152 solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.

Ministerul Sănătății, în control la Spitalul Județean din Sibiu

Inspectorii Ministerul Sănătății se află astăzi în control la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. Controlul vine după ce, vineri, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a spus că spitalul din Sibiu va fi controlat de MS, pentru a se face verificări cu privire la memoriile date la nivelul managementului instituției.

O echipă a Ministerului Sănătății se află în aceste momente în control la SCJU Sibiu, au precizat surse din cadrul spitalului. Vineri, după ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, în care s-a luat decizia carantinării Municipiului Sibiu și a altor trei localități, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a vorbit și despre situația de la Spitalul Județean, spunând că va urma o evaluare a Ministerului Sănătății.
„Faptul că au fost date memorii la nivelul managementului spitalului îl cunoaștem şi poate de aceea trebuie să vină să facă o evaluare Ministerul Sănătăţii, să vadă ce s-a întâmplat. DSU are rol inclusiv la UPU, dar când intrăm în zona spitalului şi managementul spitalului, aici trebuie să intervină Ministerul Sănătăţii”, a spus Raed Arafat.

Managerul SCJU Sibiu, în funcție

Vineri, vicepremierul Raluca Turcan i-a solicitat demisia managerului Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Liliana Coldea, spunând că „instituțiile trebuie să inspire încredere”.
„Instituțiile trebuie să acționeze și să inspire încredere, mai ales în spital. (…) Măsurile în privința funcționării instituțiilor din județul Sibiu au plecat de la revocarea din funcție a subprefectului județului Sibiu, care a fost la comandă în ultimele două săptămâni, perioadă în care se putea mai multă eficiență. De asemenea, am primit demisia directorului Direcției de Sănătate Publică din județul Sibiu și aștept și demisia managerului Spitalului Județean de Urgență”, a spus Raluca Turcan.
Chiar dacă i-a fost solicitată demisia, conf. univ. dr. Liliana Coldea nu a renunțat la funcție, în acest moment aflându-se în continuare la conducerea SCJU Sibiu.
„În momentul de față doamna conf. univ. dr. Liliana Coldea își exercită în continuare funcția de manager”, a declarat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al SCJU.
 

Important de la IPJ Sibiu despre controlul în zonele carantinate din județ

Polițiștii sibieni au câteva sfaturi pentru șoferi sau pasagerii din autoturisme pentru reducerea timpului de verificare în zonele care sunt în carantină.

Pentru reducerea timpului de staționare în filtrele instituite de forțele de ordine în zonele carantinate din județ, polițiștii sibieni recomandă conducătorilor auto și pasagerilor autovehiculelor ca actul de identitate și unul dintre documentele justificative pentru deplasare, respectiv legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau declarația pe propria răspundere, să fie amplasate în autovehicul într-un loc ușor vizibil forțelor de ordine. În acest fel, documentele pot fi verificate cu rapiditate, iar șoferii și pasagerii pot ajunge la destinație într-un timp util.
Polițiștii reamintesc locuitorilor județului că, pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere. Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, gospodăriei sau locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.

Coronavirus: Aproape 5.000 de cazuri noi, din 11.266 de teste efectuate

Aproape 5.000 de cazuri noi de Covid-19 au fost raportate, în ultimele 24 de ore. Peste 40% dintre testele efectuate au fost pozitive, 11.266 de persoane fiind testate, la nivel național, informează GCS.

Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Nr. crt.

Județ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidența  înregistrată la 14 zile

1.

Alba

7882

76

6,01

2.

Arad

8727

251

5,68

3.

Argeș

10041

197

3,68

4.

Bacău

10676

116

2,54

5.

Bihor

10951

257

5,77

6.

Bistrița-Năsăud

4542

44

4,42

7.

Botoșani

4783

73

2,72

8.

Brașov

14506

122

6,21

9.

Brăila

4472

63

2,66

10.

Buzău

5369

63

2,4

11.

Caraș-Severin

3784

37

2,91

12.

Călărași

2966

83

2,63

13.

Cluj

15848

105

7,37

14.

Constanța

10971

362

5,2

15.

Covasna

3289

37

3,36

16.

Dâmbovița

9076

144

3,43

17.

Dolj

9859

99

3,94

18.

Galați

7971

111

2,08

19.

Giurgiu

2873

45

2,22

20.

Gorj

3784

34

1,95

21.

Harghita

4047

14

2,28

22.

Hunedoara

6624

81

3,18

23.

Ialomița

3356

66

3,06

24.

Iași

15197

147

3,14

25.

Ilfov

10572

272

6,83

26.

Maramureș

6934

258

3,87

27.

Mehedinți

3036

71

2,64

28.

Mureș

9215

142

4,98

29.

Neamț

8039

104

2,56

30.

Olt

5661

91

2,11

31.

Prahova

15026

272

4,33

32.

Satu Mare

3876

43

4,48

33.

Sălaj

4662

6

5,9

34.

Sibiu

10580

220

8,83

35.

Suceava

11382

30

2,16

36.

Teleorman

4414

38

2,8

37.

Timiș

15150

244

6,85

38.

Tulcea

2512

273

2,38

39.

Vaslui

6373

46

2,06

40.

Vâlcea

6781

62

3,1

41.

Vrancea

4495

63

1,81

42.

Mun. București

50986

999

5,6

43.

Cazuri noi nealocate pe județe

3924*

-930

TOTAL

365.212

4.931

*Referitor la „cazurile noi nealocate pe județe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate și centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcțiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică și atribuite cazurile pozitive județului/localității de care aparțin persoanele infectate.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcțiile de Sănătate Publică:


 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 445 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos.

 Nr. Crt.

JUDEȚ

Probe pozitive la retestare

1

ALBA

18

2

ARAD

12

3

ARGEŞ

30

4

BACĂU

5

5

BIHOR

23

6

BISTRIŢA-NĂSĂUD

 

7

BOTOŞANI

9

8

BRĂILA

2

9

BRAŞOV

22

10

BUZĂU

1

11

CĂLĂRAŞI

8

12

CARAŞ-SEVERIN

8

13

CLUJ

4

14

CONSTANŢA

24

15

COVASNA

 

16

DÂMBOVIŢA

18

17

DOLJ

8

18

GALAŢI

9

19

GIURGIU

1

20

GORJ

5

21

HARGHITA

2

22

HUNEDOARA

7

23

IALOMIŢA

2

24

IAŞI

13

25

ILFOV

12

26

MARAMUREŞ

10

27

MEHEDINŢI

14

28

MUNICIPIUL BUCUREŞTI

73

29

MUREŞ

15

30

NEAMŢ

7

31

OLT

15

32

PRAHOVA

9

33

SĂLAJ

 

34

SATU MARE

 

35

SIBIU

23

36

SUCEAVA

9

37

TELEORMAN

6

38

TIMIŞ

5

39

TULCEA

1

40

VÂLCEA

1

41

VASLUI

12

42

VRANCEA

2

TOTAL

445

Până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 15.11.2020 (10:00) – 16.11.2020 (10:00) au fost raportate 149 de decese (86 bărbați și 63 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 36 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 50 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 51 decese la categoria de peste 80 de ani.

141 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 5 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități și pentru 3 pacienți nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.467. Dintre acestea, 1.187 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.702.328 de teste. Dintre acestea, 11.266 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.499  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.767 la cerere.

Pe teritoriul României, 47.397 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.229 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 80.152 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 17 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 3.522 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 15 noiembrie a.c., 9.930 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.988.595 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 7 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Inventatorul vaccinului anti-COVID a explicat când vom reveni la viața normală

0

Impactul vaccinului asupra pandemiei de coronavirus se va simți în mod semnificativ la vară, iar viața se va întoarce la normal iarna viitoare, anticipează Ugur Sahin, unul dintre creatorii vaccinului Pfizer-BioNTech, într-un material BBC.

Ugur Sahin, care a fondat alături de soția sa, Oezlem Tuereci, compania BioNTech, s-a declarat încrezător că vaccinul va reduce transmiterea virusului SARS-CoV-2 între oameni și că va opri dezvoltarea simptomelor la cei vaccinați. El crede că vaccinul va înjumătăți rata de trasmitere, ceea ce ar avea un impact imens.
„Sunt foarte încrezător că transmiterea de la om la om va fi redusă de acest vaccin – poate nu cu 90%, dar poate măcar cu 50% -, însă chiar și așa ar reduce dramatic răspândirea pandemiei”, a declarat Ugur Sahin pentru BBC.
Dacă toate lucrurile merg bine, vaccinul va fi începe să fie livrat „la finele acestui an, începutul anului viitor”. Scopul este să fie livrate peste 300 de milioane de doze în toată lumea până în luna aprilie, ceea ce va însemna „doar începutul unui impact”, a mai spus fondatorul BioNTech.
Un impact mai mare se va simți mai târziu: „Vara ne va ajuta, pentru că numărul de infectări se va reduce la vară, și este absolut esențial să avem o rată mare de vaccinare până la începutul toamnei/iernii viitoare”, a mai precizat Sahin. El a insistat că toate campaniile de imunizare trebuie finalizate până toamna viitoare, precizând că va beneficia și de ajutorul altor companii farmaceutice, pentru a asigura producția vaccinului în cantități suficiente.
„Sunt încrezător că vom reuși acest lucru, pentru că există mai multe companii producătoare care ne vor ajuta să mărim producția, astfel că vom avea o iarnă normală anul viitor”, a spus Ugur Sahin.
 

FOTO: Incendiu la o pensiune din Ocna Sibiului

0

S-a dat alarma, luni, la Ocna Sibiului, unde acoperișul unei pensiuni a fost cuprins de flăcări. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit pentru izolarea și stingerea incendiului.

Acoperișul unei pensiuni din Ocna Sibiu a fost cuprins de flăcări, luni dimineața. Pompierii sibieni au intervenit la fața locului cu mai multe echipaje de stingere a focului, dar și echipaje de prim ajutor. Incendiul a fost localizat de către pompierii militari, iar în cele din urmă focul a fost lichidat. În urma incendiului a ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați, o cameră și a fost degradată întreaga mansardă. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric.

Eugen Iancu (Asociaţia Colectiv): Au trecut 5 ani şi povestea se repetă; nu aţi schimbat nimic

0

Preşedintele Asociaţiei Colectiv GTG 3010, Eugen Iancu, reproşează decidenţilor că în ultimii cinci ani nu s-au produs schimbările necesare în sistemul medical şi că, prin incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, „povestea se repetă”.

„De 5 ani le spun politicienilor şi medicilor că trebuie să schimbe sistemul medical. Le spun că de Colectiv nu vor scăpa nici peste 20 de ani. Iar ei, fie miniştri sau secretari de stat, manageri de spital sau profesori şefi de secţie, se uită la mine ca la un om cu o traumă care va dispărea în uitare, undeva. Au trecut 5 ani şi povestea se repetă, Colectiv este din nou cu noi. De ce se întâmplă asta? Simplu, pentru că toţi cred că la Colectiv a fost o întâmplare nefericită. Nu, domnilor, Colectiv a fost rezultatul nepăsării, corupţiei, lipsei de asumare, lipsei de exerciţiu, lipsei prevenţiei, hoţiei, ticăloşiei voastre. Nu aţi schimbat nimic şi iată, focul loveşte din nou, moartea îşi ia din nou tributul. Pe voi cine vă ia?”, a scris Eugen Iancu, pe Facebook.
În incendiul de la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID. Medicul de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ, rănit în incendiu, a fost transferat, duminică, la Spitalul Militar „Regina Astrid” din Bruxelles, pentru tratament de specialitate. Potrivit ministrului Sănătăţii, ceilalţi pacienţi au patologie medie sau uşoară şi sunt internaţi pe secţii. (AGERPRES)

Sindicaliştii Federaţiei Sanitas încep luni depunerea listei de revendicări la Instituţia Prefectului în fiecare judeţ din ţară

0

Reprezentanţii organizaţiilor judeţene din cadrul Federaţiei SANITAS încep luni depunerea listei de revendicări la Instituţia Prefectului fiecărui judeţ din ţară, iar marţi vor picheta timp de două ore sediul Guvernului României, aşa cum s-a întâmplat în ultimele două săptămâni.

Potrivit organizaţiei sindicale, în data de 23 noiembrie va demara acţiunea de strângere de semnături pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional, dacă până pe 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia în cele două sisteme pe care le reprezintă.
„Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, întrunit în şedinţă de urgenţă vineri, 13 noiembrie 2020, a analizat stadiul negocierilor pentru soluţionarea revendicărilor membrilor noştri de sindicat aflaţi în acţiuni revendicative de mai bine de o lună şi, de mai bine de 8 luni în prima linie a luptei cu noul virus SARS-COV-2. În urma analizei făcute (…) şi având în vedere proiectele documentelor legislative care urmează să reglementeze acordarea unor drepturi salariale caracteristice situaţiei epidemiologice în care ne aflăm din cauza răspândirii noului virus SARS-COV-2, documente cu care nu putem fi de acord în forma care ne-a fost prezentată, a hotărât ca Federaţia SANITAS din România să desfăşoare următoarele acţiuni sindicale: luni, 16 noiembrie 2020, reprezentanţii organizaţiilor judeţene SANITAS vor depune lista de revendicări a membrilor noştri la Instituţia Prefectului fiecărui judeţ din ţară; marţi, 17 noiembrie 2020, în intervalul orar 11.00 – 13.00, vom picheta sediul Guvernului României.
Dacă, până în data de 20 noiembrie 2020, discuţiile cu autorităţile nu se vor concretiza în documente care să detensioneze situaţia din cele două sisteme pe care le reprezentăm, începând cu data de 23 noiembrie 2020 vom începe acţiunea de strângere de semnături în toate unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, pentru declanşarea conflictului de muncă la nivel naţional”, preciza SANITAS într-un comunicat transmis AGERPRES.
De asemenea, sindicaliştii din sănătate solicită, în continuare, tuturor factorilor responsabili care pot contribui la identificarea de soluţii optime pentru revendicările membrilor Sanitas, „să se aşeze la aceeaşi masă” la care, prin negocieri şi discuţii oneste să se reuşească rezolvarea solicitărilor membrilor de sindicat. (AGERPRES)

Muzeul ASTRA se închide

0

Muzeul ASTRA se închide pentru vizitatori. Începând de mâine și până în 30 noiembrie, instituția muzeală va sista orice acțiune destinată publicului.

Măsura vine ca urmare a faptului că Sibiul și alte trei localități din zonă intră în carantină în același interval, decizie luată de autorități tocmai pentru prevenirea răspândirii virusului COVID-19.
„Așa cum am demonstrat de fiecare dată, pentru instituția noastră sănătatea vizitatorilor, dar și a angajaților Muzeului, este primordială. Așadar, vom rămâne distanțați fizic, pentru ca mai târziu să ne (re)vedem sănătoși și (re)uniți prin cultură! Mulțumim tuturor pentru înțelegere!”, este mesajul Muzeului.

Femeie accidentată, preluată de un elicopter din Munții Făgăraș

0

O femeie de 55 de ani, turistă, a fost preluată de elicopterul SMURD după ce s-a accidentat, duminică după amiaza, în Munții Făgăraș, în apropiere de Cabana Suru.

Echipele de salvare au intervenit pentru scoaterea din zona montană înaltă a femeii, care s-a accidentat la picior, pe lângă Salvamont Sibiu intervenind și elicopterul SMURD. Elicopterul a preluat femeia, care a fost transportată la Aeroportul Sibiu, de unde a fost preluată de o Ambulanță.