Acasă Blog Pagina 3385

Campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, în Sibiu

0

Operatorul de salubritate SC Soma SRL organizează o nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase, altele decât echipamente electrice sau electrocasnice. Aceasta este programată în perioada 16 – 20 noiembrie.

Potrivit Primăriei Sibiu, în cadrul campaniei, se vor ridica deșeuri voluminoase, precum: mobilier de grădină: scaune, mese, figurine, cuști de animale etc; mobilier din locuințe: dulapuri, mese, scaune, canapele, paturi, saltele, fotolii, tablouri, lustre etc; jucării de mari dimensiuni: tobogane, piscine hobby, biciclete, trotinete, tractorașe și mașinuțe de jucărie etc; elemente de stolerie (confecționate de tâmplar): tocuri, uși, ferestre etc; obiecte de mari dimensiuni pentru recreere/joacă/întreținere corporală: leagăne, cărucioare de copii, balansoare, mese de masaj etc; obiecte textile: covoare, preșuri, carpete etc.
„Sibienii care locuiesc la case sunt rugați să scoată la poartă, lângă bordură, aceste deșeuri de mari dimensiuni în zilele în care pe strada lor este programată ridicarea deșeurilor reziduale (pubela neagră). În zona de blocuri, deșeurile voluminoase vor fi ridicate de la platformele publice de colectare a deșeurilor, conform unui program stabilit pe zile și cartiere”, au precizat reprezentanții Primăriei municipiului Sibiu.
Sibienii care vor să afle mai multe informații despre această campanie pot accesa http://www.somasibiu.ro sau contacta dispeceratul companiei, la numărul de telefon 0269 988.

Klaus Iohannis: „Lupta cu pandemia este și un test al solidarității”

0

 

Klaus Iohannis a precizat marți seară, într-o conferință de presă, că „lupta cu pandemia este și un test al solidarității pe care suntem obligați să îl trecem”.

„Veștile privind apariția cât mai rapidă a unui vaccin sunt destul de bune în acest moment, dar trebuie să înțelegem că mai sunt încă de parcurs câteva etape până la vaccinarea propriu-zisă. România va beneficia în mod echitabil de aceste vaccinuri. Avem deja o strategie de vaccinare anti-Covid”, a declarat șeful statului.
Potrivit acestuia, de aceste vaccinuri vor beneficia, în primă instanță, personalul medical și persoanele ce prezintă risc ridicat.
„Cred că o campanie de vaccin anti-Covid bine organizată ne va da șansa de a ne reîntoarce mai repede la realitatea pe care ne-o dorim cu toții”, a mai spus Iohannis.

1.559 de cazuri active de COVID-19, în județul Sibiu

0

1.559 de cazuri de coronavirus sunt active, în prezent, în județul Sibiu. Cele mai multe sunt înregistrate în municipiul Sibiu.

Potrivit Prefecturii, pe lângă acestea, mai sunt  22 de persoane confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, care, deși nu au domiciliu pe raza județului, s-au infectat și sunt internate în Sibiu.
 
 

MUNICIPIUL SIBIU855
MUNICIPIUL MEDIAS89
ORAS AGNITA29
ORAS AVRIG57
ORAS CISNADIE105
ORAS COPSA MICA4
ORAS DUMBRAVENI23
ORAS MIERCUREA SIBIULUI1
ORAS OCNA SIBIULUI8
ORAS SALISTE11
ORAS TALMACIU19
ALMA1
ALTINA3
APOLDU DE JOS7
ARPASU DE JOS11
ATEL0
AXENTE SEVER1
BAZNA0
BIERTAN1
BIRGHIS1
BLAJEL0
BOITA7
BRADENI0
BRATEIU3
BRUIU0
CARTA0
CARTISOARA2
CHIRPAR0
CRISTIAN13
DARLOS1
GURA RAULUI8
HOGHILAG0
IACOBENI5
JINA0
LASLEA1
LOAMNES3
LUDOS3
MARPOD1
MERGHINDEAL2
MICASASA0
MIHAILENI0
MOSNA2
NOCRICH4
ORLAT28
PAUCA4
POIANA SIBIULUI8
POPLACA5
PORUMBACU DE JOS5
RACOVITA2
RASINARI11
RAU SADULUI0
ROSIA23
SADU17
SEICA MARE4
SEICA MICA0
SELIMBAR99
SLIMNIC15
SURA MARE30
SURA MICA7
TARNAVA2
TILISCA7
TURNU ROSU8
VALEA VIILOR1
VURPAR2

 
 
 
 

Sute de amenzi aplicate de polițiștii sibieni, în ultimele 24 de ore

0

Sute de amenzi au fost aplicate de către polițiștii sibieni, în ultimele 24 de ore, în contextul COVID-19.

 
Potrivit Prefecturii Sibiu, în ultimele 24 de ore, au fost desfășurate acțiuni de verificare cu efective mărite în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii noului Coronavirus, la activităţile de verificare participând 163 de forţe ale poliției și poliției locale.
Astfel, au fost verificate 2.630 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse; de asemenea, au fost verificate 114 societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 173 de mijloace de transport, din care 153 de mijloace de transport public în comun.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii de protecție, polițiștii sibieni au aplicat 138 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.250 de lei.
Totodată, în urma acțiunilor de verificare a  modului de respectare a noilor măsuri instituite prin HG 935/2020, polițiștii sibieni au aplicat 15 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate în mijloacele de transport în comun, polițiștii au sancționat contravențional 14 conducători auto și 19 pasageri cu amenzi în valoare de 1.000 de lei pentru nepurtarea sau purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție, în mijlocul de transport.
Polițiștii locali sibieni au verificat 738 de persoane și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, respectiv purtarea măștii.
În cursul zilei de 9 noiembrie a.c., jandarmii sibieni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în această perioadă pe raza județului Sibiu, în zone aglomerate, piețe și stații de autobuz din municipiile Sibiu și Mediaș. De asemenea, jandarmii montani au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor impuse pe raza stațiunii montane Bâlea.
Astfel, în urma desfășurării acțiunilor, au fost aplicate zece avertismente scrise și două amenzi în valoare de 1500 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
„În data de 09.11.2020, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au efectuat șapte controale  în locurile aglomerate din municipiul Sibiu în vederea verificării respectării măsurilor de protecţie împotriva Covid-19. Nu s-au identificat nereguli privind nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii noului coronavirus. Personalul SPF Aeroport Sibiu a efectuat activități preventive pe raza aeroportului pentru verificarea respectării normelor de siguranță în contextul pandemic, nefiind aplicate sancțiuni contravenționale. De asemenea, doi polițiști de frontieră au efectuat o acțiune pe raza municipiului Sibiu fiind verificate 134 persoane aflate în carantină și 69 persoane aflate în izolare”, a explicat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Ieri, inspectorii DSVSA Sibiu au efectuat cinci controale la unități de alimentație publică și de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare din județul Sibiu. Astfel, a fost aplicat un avertisment.

Centru comercial pe Calea Cisnădiei. Ordinul Arhitecților din România atrage atenția asupra decongestionării traficului

Noul centru comercial ce urmează să fie amenajat pe Calea Cisnădiei a stârnit reacții din partea Ordinului Arhitecților din România – Filiala Sibiu – Vâlcea. OAR recomandă ca, înainte de aprobarea PUZ-ului proiectului „Dezvoltare zonă, conversie funcțională din Zonă de Urbanizare Locuințe cu Regim Mediu de Înălțime în Zonă de Activități Economice cu Caracter Terțiar și Zonă Mixtă în vederea construirii unui centru comercial”, să se țină cont de decongestionarea traficului.

„Deși aparent situat la periferia orașului, prin poziționarea în proximitatea a trei „cartiere-dormitor” cu proastă interconectivitate (Hipodrom III, Hipodrom IV și așa numitul Cartierul Arhitecților), amplasamentul poate avea o foarte mare valoare strategică în dezvoltarea zonei metropolitane. În ciuda efortului Primăriei municipiului Sibiu de a decongestiona traficul prin lărgirea carosabilului Căii Cisnădiei de la două la trei benzi, traficul în zonă este în continuare blocat la orele de vârf, chiar și în condițiile unui trafic redus datorat pandemiei, multe activități fiind temporar transferate în mediul online (în special activitățile școlare). Nu în ultimul rând, interesul public primează interesului privat. Astfel, înaintea satisfacerii dorințelor unor investitori privați, trebuie asigurată satisfacerea necesităților publice”, a spus arh. Ion Cristian Șandru, președintele OAR Sibiu – Vâlcea.

Reprezentanții Ordinului Ahitecților din România aduc în atenție și posibilitatea unei legături între sensul giratoriu propus prin PUZ pe strada Grigore Ionescu și strada Siretului, legătură ce ar degreva semnificativ – potrivit acestora – traficul din actuala intersecție dintre strada Siretului și Calea Cisnădiei.
„Având în vedere intenția Primăriei municipiului Sibiu de a prelungi strada Arieșului până în Calea Dumbrăvii, conform avizului de oportunitate, ar exista astfel posibilitatea de a asigura o legătură chiar din sensul giratoriu propus prin PUZ (strada Grigore Ionescu) până în Calea Dumbrăvii, prin intermediul prelungirii străzii Arieșului. Cu această legătură, locuitorii din Cartierul Arhitecților nu ar mai fi nevoiți să traverseze zilnic Cimitirul Central pentru a evita blocajele de la intrarea pe Calea Cisnădiei”, arată o adresă a OAR Sibiu – Vâlcea.
De asemenea, arhitectul Cristian Șandru face un apel către autorități pentru a analiza cu atenție studiile rezultate.
„Rugăm factorii decidenți să nu ia decizii propite la presiunea unor investitori privați care, pentru a grăbi aprobarea documentației sub forma dorită de ei, au făcut operațiuni cadastrale la limita legii, inversând derularea firească a demersului”, a conchis Șandru.
Centrul comercial va cuprinde, printre altele, un magazin Kaufland. Terenul are o suprafață de 24.344 mp.

Morga Spitalului Județean din Sibiu nu mai face față numărului mare de decese

0

 

Morga Spitalului Clinic Județean de Urgență din Sibiu este plină, din cauza numărului mare de decese.

Potrivit Lilianei Coldea, managerul  SCJU Sibiu, a fost nevoie de amplasarea unui container care să ajute în depozitarea cadavrelor.
„Decesele din această perioadă au fost mult mai mari din cauza pacienților COVID pozitivi. Sunt decese și din alte cauze. Sigur că numerele de decese în această perioadă este mult mai mare decât cele din perioada similară a anului trecut, motiv pentru care s-a montat un container suplimentar. Numărul pacienților decedați, la morgă, era cumva limitat. Containerul ne asigură acele spații ce erau insuficiente pentru cazurile de decese care surveneau”, a precizat Liliana Coldea, marți seară, la Digi24.
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 8324 de persoane (dintre care 7946 adulți și 378 copii).
Până astăzi, județul Sibiu a înregistrat 259 de decese.

Măgura Cisnădie întâlnește Rapidul

0

Fanii Măgurei Cisnădie și ai Rapidului din București pot să-și vadă echipele la lucru în etapa a șasea din Liga Florilor. Partida dintre cele două formații va avea loc joi și va fi transmisă în direct de Televiziunea Națională.
Măgura Cisnădie vizează al cincilea succes din acest campionat. După un start foarte bun de competiție, 4 victorii și doar un eșec, jucătoarele antrenate de Alexandru Weber speră să continue evoluția bună și să obțină a patra victorie consecutivă. În calea handbalistelor noastre vor fi cele ale Rapidului, meciul urmând a se vedea pe TVR 1, joi de la ora 18,30. Duelul dintre cele două formații va avea loc în Sala Polivalentă din București.
Înaintea confruntării dintre Măgura Cisnădie și Rapid București, echipele se află la polul opus. Măgura a cucerit 12 puncte din 15 posibile și este pe locul 4 în clasament, pe când Rapidul a terminat 2 meciuri la egalitate și a pierdut 3, fiind în căutarea primului succes al stagiunii. În ciuda diferenței din clasament se anunță un duel foarte tare, pe banca feroviarelor sosind marele antrenor spaniol, Carlos Viver. Viver este selecționerul actual al echipei feminine a Spaniei, iar la mondialul din 2019 a dus formația iberică până în finala competiției.

Copil de doi ani, rămas blocat într-un apartament de pe Șoimului

0

 

Un copil de doi ani, rămas blocat într-un apartament, la etajul cinci al unui bloc de pe strada Șoimului din Sibiu, a fost salvat de pompierii sibieni.

ISU Sibiu a intervenit la fața locului cu un echipaj de salvare de la înălțime, un echipaj de descarcerare și un echipaj de prim-ajutor calificat Smurd.
„Pompierii au acționat cu autospeciala de salvare de la înălțime și au pătruns prin ușa de la balcon a apartamentului”, a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Conform acesteia, copilul nu a necesitat asistență medicală.

Mai multe străzi din trei localități din județul Sibiu rămân fără curent electric

0

Săptămâna aceasta, mai multe străzi din trei localități din județ, inclusiv Sibiul, vor rămâne fără curent electric.

Potrivit Sucursalei de Distribuție a Energiei Electrice Sibiu, pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice după cum urmează: miercuri, între orele 10 – 16, în Armeni, pe strada Principală; joi, între orele 9 -15, în Lotrioara, iar între orele 10 – 13 în Sibiu, pe străzile Geniștilor – parțial, Roșiorilor – parțial și Luptei – parțial; vineri, între orele 8.30 – 13.30, pe strada Dealului din Sibiu.
„În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate”, anunță SDEE Transilvania Sud SA.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929

Corina Bokor și Alexandru Dumbravă, viceprimarii municipiului Sibiu

Primăria Sibiu a anunțat, în această după-amiază, cine sunt cei doi viceprimari aleși. Corina Bokor și Alexandru Dumbravă au fost desemnați viceprimari în ședința extraordinară a Consiliului Local Sibiu convocată de primarul Astrid Fodor marți, 10 noiembrie.

De asemenea, viceprimarul Corina Bokor a fost ales să înlocuiască primarul în cazul în care acesta se află în concediu sau în delegație în interes de serviciu.

Cine este Corina Bokor?
De profesie inginer, Corina Bokor face parte din echipa Consiliului Local încă din 2012, când a fost aleasă consilier din partea FDGR. După doi ani, ea a preluat atribuțiile de viceprimar, în momentul în care Astrid Fodor a fost aleasă viceprimar cu atribuții de primar, înlocuindu-l astfel pe Klaus Iohannis care a fost ales președinte al României.
Cine este Alexandru Dumbravă?
Alexandru Dumbravă este inspector școlar general al județului Sibiu din noiembrie 2019, în trecut fiind directorul Casei Corpului Didactic. În această vară, Alexandru Dumbravă și-a anunțat candidatura la Consiliul Local Sibiu, din partea PNL.
Comisiile de specialitate ale Consiliului Local Sibiu

În ședința de azi s-au constituit și comisiile de specialitate ale Consiliului Local Sibiu, cele care analizează proiectele de hotărâri propuse pentru fiecare ședință.

Comisia de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe şi administrarea domeniului public şi privat al municipiului este formată din: Bokor Corina – preşedinte; Dumbravă Alexandru-Petru – secretar; Ghișe Ionuț-Ciprian – membru; Stanciu Cătălin-Dorian-Nicolae – membru; Guib Wolfgang-Alexander – membru.

Comisia pentru învăţământ, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive, de agrement şi tineret este formată din: Munteanu Monica-Adriana – preşedinte; Grecu Bianke-Marion – secretar; Mureșan Maria-Diana – membru; Popa Alexandru – membru; Lerner Helmut – membru.

Comisia de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură este formată din: Pinter Zeno-Karl – preşedinte; Theodoru Laurențiu – secretar; Bibu Adrian-Cosmin – membru; Fulea Ciprian-Gheorghe – membru; Mezei Paul-Constantin – membru.

Comisia pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor este formată din: Drăgan Tiberiu-Cornel – preşedinte; Apostoiu Raul-Andrei – secretar; Taslovanu Emil-Marian – membru; Dăncilă Corina-Simona – membru; Konnerth Sara – membru.

Comisia de comerţ şi servicii publice este formată din: Săceleanu Mircea-Vicențiu – preşedinte, Vlașcu Adrian-Casian – secretar, Kuttesch Paul – membru.

Societățile culturale din trecutul Sibiului, tema unei expoziții găzduite de Primăria Sibiu

0

Societățile și asociațiile culturale întemeiate de comunitatea românească și de cea germană din Sibiu începând cu secolul al XIX-lea sunt tema expoziției de fotografie și documente „Energiile culturale ale Sibiului”. Expoziția va fi găzduită de Sala Expozițională a Primăriei Sibiu, în Centrul de Informații pentru Turism, intrarea din Piața Mare, din 16 noiembrie până la finalul lunii.

Expoziția de fotografie și documente „Energiile culturale ale Sibiului” cuprinde fotografii, documente inedite și informații despre activitatea și istoricul asociațiilor culturale și artistice din Sibiu.

Evenimentul face parte din proiectul „Energiile culturale ale Sibiului”, derulat de Asociația Sibiul Cultural și cofinanțat de Primăria Sibiu. Proiectul cuprinde o expoziție de fotografie și un volum, acestea fiind dedicate asociațiilor și societăților culturale românești și săsești din trecutul Sibiului, care au reușit decenii de-a rândul să concentreze viața culturală și intelectuală a cetății.

„Sub egida prestigioaselor societăți și asociații sibiene s-au derulat evenimente culturale valoroase și s-au remarcat personalități mari ale culturii românești și germane, societățile sibiene reușind să edifice lăcașuri de cultură, muzee, să susțină viața culturală a orașului cu spectacole valoroase, să îmbogățească cunoașterea prin scrieri apreciate în diferite domenii ale științei”, transmit organizatorii evenimentului.

Sibiul are o istorie bogată în ceea ce privește înființarea a numeroase și prestigioase asociații și societăți: Asociația pentru Cunoașterea Transilvaniei (Verein für Siebenbürgische Landeskunde), Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român – ASTRA, Asociația Ardeleană pentru Științele Naturii (Siebenbürgischen Vereins für Naturwissenschaften), Musikverein „Hermania”, Reuniunea Română de Muzică, Asociația Carpatină Transilvană (Siebenbürgischer Karpathenverein), Reuniunea Femeilor Române, Asociația Femeilor Evanghelice din Sibiu, Societatea de Lectură „Andrei Șaguna”, Reuniunea Meseriașilor Români și multe altele.

Societățile și asociațiile culturale, artistice și științifice din trecut au avut ca principale scopuri organizarea de manifestări culturale, artistice și științifice, înființarea de muzee, crearea de instituții culturale de prestigiu, promovarea literaturii, a dramaturgiei, emanciparea a populației, transformând Sibiul într-un centru cultural și artistic puternic.

Coronavirusul închide temporar activitatea Oficiului de Cadastru din Sibiu

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Sibiu va aplica o serie de măsuri în scopul prevenirii și limitării răspândirii noului coronavirus COVID-19. Astfel, activitatea cu publicul din cadrul birorurilor va fi sistată, însă clienții pot opta pentru serviciile online.

În perioada 11-25 noiembrie, OCPI Sibiu sistează activitatea de relații cu publicul la OCPI Sibiu și birourile teritoriale (BCPI Sibiu, BCPI Agnita, BCPI Avrig, BCPI Mediaș, BCPI Săliște). Cetățenii și partenerii OCPI pot opta pentru serviciile disponibile on-line prin intermediul sistemului informatic de cadastru și carte funciară. Sesizările, petițiile și memoriile vor putea fi transmise prin e-mail ([email protected]) sau poștă.

„În perioada 11-25.11.2020, persoanele fizice/juridice autorizate, delegații notariali, executorii judecătorești și cetățenii pot depune on-line cererea de înscriere, recepție sau avizare, însoțită de înscrisul prin care se constată actul sau faptul juridic a cărui înscriere este solicitată sau, după caz, de înscrisul pentru care se solicită recepția sau avizarea”, informează reprezentanții OCPI Sibiu.

Cetățenii pot solicita on-line extrase de carte funciară pentru informare și extrase de plan cadastral pe ortofotoplan accesând https://epay.ancpi.ro/ sau prin intermediul persoanelor fizice/juridice autorizate sau a birourilor notariale.

De asemenea, stadiul soluționării cererilor/dosarelor înregistrate în aplicația informatică poate fi consultat accesând site-ul www.ancpi.ro, secțiunea «Urmărire cerere RGI».

Solicitanții pot primi informații referitoare la serviciile oferite prin e-mail sau accesând site-ul OCPI Sibiu www.ocpisibiu.ro, dar și telefonic de luni pânã joi în intervalul orar 08.00 – 16.30 și vineri între orele 08.00-14.00.

În perioada menționată, audiențele vor fi acordate telefonic sau prin e-mail.

Numerele de telefon și adrese de e-mail destinate beneficiarilor serviciilor oferite de OCPI Sibiu sunt următoarele:

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (OCPI Sibiu)

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sibiu (BCPI Sibiu)

Telefon: 0269-217477; 0269-234230; Fax: 0269-218145

E-mail:   [email protected];   

Relații cu publicul: Telefon: 0269-243100

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Agnita (BCPI Agnita)

Telefon/Fax: 0269-510647

E-mail:   [email protected]; [email protected];   

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Avrig (BCPI Avrig)

Telefon/Fax: 0269-523300

E-mail:   [email protected]; [email protected];

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Mediaș (BCPI Mediaș)

Telefon/Fax: 0269-841260

E-mail:   [email protected]; [email protected];

Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Săliște (BCPI Săliște)

Telefon/Fax: 0269-553534

E-mail:   [email protected]; [email protected].

Toate aceste măsuri au scopul de a proteja publicul și salariații, în egală măsură.