Ultima etapă a Campionatului Național de Raliuri s-a desfășurat week-end-ul trecut pe drumurile de pământ din jurul Bacăului.
După 5 etape, Sibiu Rally Team se afla pe locul 2 în clasamentul echipelor, la un punct de locul 3 și 7 de locul 4. Din nefericire pentru sibieni, după transmiterea cererii de înscriere,unul dintre componenții echipei a fost testat pozitiv, la testul de coronavirus. Din pacate lipsa de consecventa a arbitrilor si oficialilor FRAS s-a ajuns la o situatie hilara-unii accepta altii resping, adica isi contesta propriile hotarari.
“Am plecat la Bacău cu speranța unui titlu de vicecampioni. Și ca să nu lungesc povestea, obiectivul sportiv a fost îndeplinit. Însă, din păcate, Covid-ul a făcut ca rezultatul final să fie bronzul în clasamentul echipelor. Nu am crezut și nici nu cred, în ciuda multor presiuni că trebuie să contestăm un lucru de care noi componenții Sibiu Rally Team nu suntem vinovați. Boala nu alege, Federația este una democratică, fiecare decide cum crede că este bine, deci suntem mulțumiți cu tot ce am realizat anul acesta. Faptul că am putut să ne batem de la egal la egal cu echipe mult mai puternice, cu bugete substanțiale este o mare realizare pentru noi. Pot să mă mândresc că am fost singura echipă care am oprit hegemonia celor de la Napoca Rally Academy prin victoria de la Iași. Restul este istorie. Vreau să mulțumesc în mod special lui Dan Gîrtofan și lui Dănuț Budai, care au fost vârfurile de lance ale echipei. Bravo Roland Csato și Gabriel Miclăuș. Un gând bun și de mulțumire lui Răzvan Trisnevschi. Pe scurt, bravo băieți”, a declarant Dan Magoș, coordonatorul echipei.
Sibiu Rally Team a terminat pe locul 3 Campionatul Național de Raliuri
Locuitorii județului, chemați să își spună părerea despre Strategia de Dezvoltare a județului Sibiu 2030
Consiliul Județean Sibiu are în curs de elaborare Strategia de dezvoltare economico-socială a Județului Sibiu: 2021-2030, document strategic care face obiectul proiectului “Sustenabilitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune socială. Unitate. Sibiu-Strategia 2030”, derulat de Consiliul Județean Sibiu cu fonduri europene prin Programul Operațional Capacitate Administrativă (POCA). La etapa actuală, de analiză și diagnoză, proiectul prevede un proces amplu de consultare publică, ce include și un chestionar pentru cetățenii județului.
În acest scop a fost elaborat un chestionar pentru cetățeni care este disponibil pe site-ul instituției www.cjsibiu.ro, la rubrica Fă-ți vocea auzită de atorități, https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSevRSWxabkze65fpw6ZOIzg6m78Gd7l7-hW88hTFYR–XrsNQ/viewform
Termenul limită până la care trebuie completat este 18 noiembrie 2020. Chestionarul este unul mai amplu și include secțiuni generale dar și specifice pe domeniile sănătate, mediu, dezvoltare economică, asistență socială sau turism. El poate fi completat atât integral, cât și doar la acele domenii unde persoana care completează deține informații sau dorește să contribuie. Chestionarul va putea fi completat și la Centrul de Informare pentru Cetățeni din strada Gen. Magheru 14. În plus, Consiliul Județean Sibiu face apel la primării, instituții publice, dar și ONG-uri să disemineze chestionarul către cetățenii din comunitățile cu care lucrează.
În paralel cu acest chestionar, se derulează interviuri și focus-grupuri cu factorii locali de interes pe fiecare dintre domeniile principale de dezvoltare. Sunt implicate atât instituții publice relevante, cât și mediul academic, mediul de afaceri, organizațiile societății civile și grupuri profesionale. Membrii Consiliului Civic Consultativ, constituit special pentru elaborarea strategiei, sunt încurajați să se înregistreze pe forumul online disponibil pe https://ccc.cjsibiu.ro/ pentru o comunicare cât mai rapidă.
În cursul lunii noiembrie vor avea loc o serie de întâlniri în județ, în fiecare dintre cele cinci micro-regiuni de dezvoltare. Modul de organizare va ține cont de restricțiile impuse de pandemie, iar întâlnirile se vor desfășura în regim hibrid, incluzând mijloace de participare online. Strategia urmează a fi definitivată la începutul anului 2021 și va sta la baza fundamentării viitoarelor proiecte ce se vor finanța cu prioritate în județul Sibiu, atât din fonduri locale, guvernamentale, cât și europene.
„Ne dorim ca viziunea pentru următorii zece ani să se bazeze pe o bună înțelegere a nevoilor și dorințelor locuitorilor în slujba cărora ne desfășurăm activitatea. Este o bună ocazie de a participa constructiv la stabilirea priorităților pentru viitor și de a vă face auziți de autorități, așa că vă invităm să o folosiți la maxim”, a declarat Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu.
Proiectul descoperit de un bărbat din Porumbacu de Sus într-o pădure
În cursul serii de ieri, echipa pirotehnică din cadrul ISU Sibiu a intervenit de urgență într-o pădure din zona localității Porumbacu de Sus, unde un bărbat a găsit un element de muniție în timp ce trecea prin zonă.
“Echipajul pirotehnic a identificat la fața locului un element de muniție proiectil exploziv calibrul 100 mm datat din al II-lea război mondial procedând la cercetarea, ridicarea, transportarea și depozitarea în vederea distrugerii ulterioare a acestuia.
Pirotehnicienii sibieni reamintesc cetăţenilor că, în cazul în care descoperă muniţie rămasă neexplodată, să nu atingă aceste elemente, să nu le lovească sau să le mişte din locul în care au fost găsite, să nu încerce să demonteze componentele muniţiei sau să le ridice, transporte sau depoziteze în locuinţe, la locul de muncă ori în depozite de fier vechi, să anunţe ISU sau Poliţia prin telefonul de urgenţă 112 pentru a interveni în vederea ridicării şi neutralizării acestor elemente”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.
FOTO: Arhivă
Lucrări la rezervorul Sibiel, cu afectarea furnizării în trei localități
Apă Canal Sibiu SA anunță că în perioada 3 noiembrie 2020, ora 07,00 – 5 noiembrie 2020, ora 07,00, vor fi executate ample lucrări de înlocuire a membranei de etanșare la rezervorul de înmagazinare apă potabilă din Sibiel. Pe perioada lucrărilor se va sista furnizarea apei în localitățile Sibiel, Săcel și Fântânele.
La dispoziția cetățenilor va fi pusă o autospecială cu apă de utilizare menajeră ce se va deplasa în funcție de solicitările transmise prin Dispecerat.
La reluarea furnizării este posibil ca apa să fie ușor tulbure.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 0800.820.220.
Trei medici infectați cu coronavirus au fugit din spital. Au fost descoperiți și au dosar penal
Trei medici infectați cu noul coronavirus care au fugitdin spitalul județean din Târgu Jiu au fost găsiți. Pentru gestul lor li s-a întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, scrie Digi 24.
Polițiștii au constatat că este vorba despre trei femei cu vârste cuprinse între 31 si 55 ani, toate din Târgu Jiu, medici în cadrul Spitalului Județean Târgu Jiu. Femeile au fost găsite acasă și au fost duse cu ambulanța secția Oncologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Din verificări a reieșit că ele au părăsit, joi, secția medicală unde erau internate fără a informa despre acest lucru.
Polițiștii gorjeni au anunțat, vineri dimineață, că s-au sesizat din oficiu în cazul lor, după ce au părăsit spitalul fără acordul personalului de serviciu. Conducerea spitalului va demara, de asemenea, o anchetă.
Un nou loc de joacă va fi amenajat în Mediaș
Municipalitatea medieșeană și-a propus amenajarea unui nou loc de joacă. După ce recent a fost deschis locul de joacă din cartierul Vitrometan, conducerea Primăriei Mediaș vrea să mai amenajeze un astfel de spațiu pentru cei mici, pe strada Wewern.
La ședința ordinară din această lună a Consiliului Local Mediaș se află pe ordinea de zi un proiect care se referă la achiziționarea unui teren pe strada Wewern pentru amenajarea respectivului spațiu pentru copii. Respectivul teren are o suprafață de 2.500 de metri pătrați și urmează să fie amenajat cu aparate de joacă pentru cei mici.
Obiectivul PNL la alegerile din 6 decembrie: patru ani de dezvoltare fără precedent a României cu fonduri europene de 80 de miliarde de euro
România are în față, în următorii ani, șansa istorică a unei dezvoltări rapide. 80 de miliarde euro, bani europeni, sunt la dispoziția României pentru investiții și modernizare, însă această oportunitate poate fi exploatată la maximum doar o administrație liberală, cu experiența dovedită a succeselor ce au transformat deja orașe și județe românești cu fonduri europene.
Raluca Turcan: Guvernul PNL are mai mare rată de absorţie a fondurilor europene de la momentul integrării în UE
Vicepremierul Raluca Turcan susține că diferența dintre Guvernul PNL și guvernele social-democrate este de aproximativ un miliard de euro, în ceea ce privește absorbția de fonduri europene. „În primele nouă luni din 2020 am reuşit să atragem 2,6 miliarde de euro şi avem proiecte semnate pentru încă 3,2 miliarde de euro. Ca o comparaţie între ce a fost şi ce există în momentul de faţă în România, în guvernarea PSD, anul trecut, 1 miliard de euro atraşi. Avem cea mai mare rată de absorţie a fondurilor europene de la momentul integrării în Uniunea Europeană”, a declarat Raluca Turcan, vicepremierul României.
Cu doar un an în urmă, România ajunsese într-o fundătură. Cele trei guverne PSD care s-au succedat între ianuarie 2017 și octombrie 2019 erau pe punctul de a compromite finanțarea europeană a unor mari obiective de infrastructură precum autostrada Sibiu – Pitești, autostrada Iași – Târgu Mureș ori spitalele regionale. Lucrurile s-au schimbat în bine abia la sfârșitul anului trecut. Guvernul liberal, instalat în noiembrie, a salvat de la dezangajare 600 milioane euro, fonduri europene pe care România risca să le piardă, în 2019, pe mâna PSD.
Reclădim România
Uniunea Europeană a întărit bugetul multianual 2021-2027, pe fondul pandemiei de coronavirus și, în plus, până în 2024, a introdus, temporar, o măsură de urgență: 750 miliarde euro pentru redresarea economiilor europene. României îi vor reveni 80 miliarde euro – fonduri nerambursabile și acces la împrumuturi în condiții foarte avantajoase.
Anticipând aceast context, Guvernul liberal a lansat în vară cel mai mare plan de investiții de după 1989, „Reclădim România”. A fost o schimbare radicală de paradigmă privind dezvoltarea economică, de la consum la investiții, a fost continuarea firească a ceea ce demonstraseră, în ultimul deceniu, administrațiile locale PNL: superioritatea modelului liberal bazat pe investiții și folosirea instrumentului fondurilor europene asupra modelului pesedist bazat pe consum nesăbuit.
Accesarea într-un termen scurt și până la ultimul cent a sumei destinate României, presupune trei lucruri: stabilitate politică și eliminarea blocajelor PSD, o administrație liberală cu majoritate solidă în Parlament și parteneriat al Guvernului cu Președintele Iohannis, care a negociat la Bruxelles cele 80 miliarde euro pentru dezvoltarea și modernizarea României.
Autostrada Sibiu-Pitești, cu șantier și finanțare europeană
În martie 2020, Guvernul Orban a deschis șantierul autostrăzii Sibiu – Pitești (25% din lucrările la primul troson sunt deja executate). În septembrie,Guvernul PNL a obținut de la Comisia Europeană 875,5 milioane euro fonduri nerambursabile, o primă alocare pentru finanțarea din Fondul de Coeziune a 53 din cei 122 de kilometri ai autostrăzii ce va traversa Carpații.
Urgențe și măsuri pe termen lung
În primul an de guvernare, administrația liberală a luat atât măsuri de urgență, pentru a putea salva de la dezangajare sume importante și a reuși, în ciuda marilor întârzieri, cheltuirea a cât mai multor fonduri alocate pe exercițiul 2014 – 2020, cât și măsuri pe termen lung, menite să întărească decisiv rata de absobție și capacitatea și viteza de implementare. Transformarea celor opt Agenții de Dezvoltare Regională în autorități de management ori trecerea în atribuțiile autoritățior locale a unor importante proiecte de infrastructură ce pot fi finanțate cu bani europeni, precum centurile ocolitoare, sunt decizii de descentralizare luate de guvernarea liberală. Se vor dovedi cruciale în anii care vin.
Patru ani de stabilitate. Patru ani de dezvoltare
În 6 decembrie, coșmarul incompetenței și blocajelor PSD va fi lăsat în urmă, căci România are perspectiva a patru ani de stabilitate și dezvoltare prin modelul liberal al investițiilor cu fonduri europene, singurul cu succes dovedit. Trendul actual al investițiilor în dezvoltarea țării trebuie accelerat prin reformarea instituțiilor birocratizate care încetinesc ritmul de absorbție și prin sprijinirea Guvernului și Președintelui cu o majoritate solidă în Parlament.
O nouă stradă în Mediaș. Ce denumire va avea
O structură stradală din municipiul Mediaș va primi denumire la ședința Consiliului Local care este programată vineri după amiaza.
Este vorba despre atribuirea denumirii de strada Heleșteului structurii stradale situată în zona străzii Hotar Fukuschdorf. Viitoarea stradă are o lungime de 103 metri și asigură accesul la un număr de 11 parcele de teren.
Măgura Cisnădie a pierdut primul joc din campionat
Florilor la handbal feminin, senioare. Măgura Cisnădie a fost învinsă de Gloria Buzău, scor 20-25. Partida a contat pentru etapa secundă a competiției românești. Gloria a condus din startul disputei și până la final, și deși Măgura a venit la un gol în minutul 33, pe urmă jucătoarele noastre nu au mai ținut pasul cu oponentele lor și acestea s-au distanțat decisiv câștigând toate punctele puse în joc. În afară de Măgura Cisnădie-Gloria Buzău au mai avut loc alte 7 meciuri în Liga Florilor. Rezultatele au fost următoarele:
Dunărea Brăila-CSM Galați 22-17
U Cluj Napoca-Dacia Mioveni 25-32
CSM București-Activ Ploiești 34-22
Gloria Bistrița-HC Zalău 24-19
Minaur Baia Mare-Rapid 26-26
SCM Rm. Vâlcea-CSM Slatina 28-25
SCM Craiova-Crișul Chișineu-Criș 30-19
Los Angeles Dodgers au câștigat World Series
32 de ani au avut de așteptat fanii echipei Los Angeles Dodgers pentru a-și vedea din nou ”trupa” favorită campioană baseball-ului din Statele Unite. După ce au fost aproape în 2017 și 2018, echipa superstarului Clayton Kershaw nu a mai lăsat a treia oportunitate să le scape din mâini ca atunci și s-au impus în marea finală. A fost 4-2 contra formației Tampa Bay Rays. Ultimul joc al finalei a fost câștigat 3-1 de Los Angeles Dodgers, iar Corey Drea Seager a primit MVP-ul World Series. A fost un final grozav de sezon pentru fanii sportului din orașul Los Angeles, cu numai două săptămânii înainte, Los Angeles Lakers câștigând titul de campioană în NBA.
Astăzi, ultima zi de înscriere a persoanelor juridice în programele ”Rabla Clasic” şi ”Rabla Plus”
Vineri este ultima zi în care persoanele juridice se pot înscrie în programele ”Rabla Clasic” şi ”Rabla Plus”, potrivit Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Programul „Rabla” – ediţia 2020 a demarat pe data de 17 martie, cu un buget de 405 milioane de lei, cel mai mare de la implementarea programului. Autorităţile estimează că vor exista 60.000 de beneficiari, cel mai ridicat număr din ultimii 15 ani. Totodată, Programul „Rabla Plus” a început pe 25 martie 2020, iar doritorii au posibilitatea să-şi cumpere o maşină 100% electrică sau electrică hibrid plug-in. Pentru prima dată în istoria sa, programul eco permite populaţiei inclusiv achiziţia de motociclete full electric.
De la înfiinţarea Programului „Rabla”, cel puţin 600.000 de autovehicule au fost scoase din uz şi circa 550.000 de autovehicule noi au fost achiziţionate, arată statistica Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP). (AGERPRES)
Cutremur cu magnitudinea 4,2, la miezul nopţii
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 4,2 s-a produs în noaptea de joi spre vineri, la ora locală 0:39, în zona Moldovei, judeţul Vaslui, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul a avut loc la o adâncime de 8 kilometri, în apropierea următoarelor oraşe: 43 km Sud de Iaşi, 46 km Nord-Est de Bacău, 111 km Vest de Chişinău, 156 km Nord de Galaţi, 167 km Vest de Tiraspol, 174 km Nord de Brăila, 189 km Nord-Est de Braşov şi 232 km Nord-Est de Ploieşti.
De asemenea, patru minute mai târziu, respectiv la ora 0:43, s-a produs în aceeaşi zonă un nou seism, dar cu o magnitudine slabă de 2,6 şi la o adâncime de 5 km. De altfel, joi seara au mai avut loc trei cutremure, două de suprafaţă în zona Moldovei, judeţul Vaslui, ambele la o adâncime de 6 kilometri, cu magnitudini de 2,1 şi 2,9, şi unul de adâncime în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, cu o magnitudine de 3.
De la începutul lunii octombrie, în România au avut loc 36 de cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,2 pe Richter. Cel mai semnificativ seism din acest an s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe scara Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti. (AGERPRES)


