Festivalul Astra Film Online și-a desemnat câștigătorii. Pe lângă premiul fiecărei secțiuni, juriul a decis și acordarea a două mențiuni speciale. Documentarul „Trăiască dragostea” de Sine Skibsholt (Danemarca, 2020) a câștigat premiul secțiunii Voci Emergente ale Documentarului, iar filmul „Și noaptea se va sfârși” de Eléonore Weber (Franța, 2020) a fost recompensat cu mențiunea specială a juriului, în cadrul aceleiași secțiuni. „Atât timp cât mai ai brațe” de Luisa Bäde (Germania, 2020) este câștigătorul secțiunii Europa Centrală și de Est, iar filmul „Artă pur și simplu” de Maksim Shved (Polonia, Belarus, 2019) a primit mențiune specială. Ediția Online a Festivalului Astra Film s-a desfășurat în perioada 16 – 25 octombrie, iar publicul a avut ocazia să vizioneze 37 de filme documentare, selecționate din peste 3.000 de filme înscrise.
SECȚIUNEA VOCI EMERGENTE ALE DOCUMENTARULUI a avut în competiție cele mai noi 10 producții din Germania, SUA-Cehia, Danemarca, Islanda, Austria, Franța și România – filme ale unor autori tineri (aflați la primele lor filme, fie film de debut în lungmetraj, fie al doilea sau al treilea film).
Sine Skibsholt: „Suntem recunoscători că se aude vocea filmului în aceste vremuri marcate de izolare și incertitudine”
Premiul acestei secțiuni i-a revenit filmului „Trăiască dragostea” (Sine Skibsholt – Danemarca, 2020), „un film care atrage prin perspectiva și stăpânirea povestirii”.
Motivația juriului: „Filmul Trăiască dragostea ne conduce, în scene de observație structurate într-un jurnal audiovizual intim, inteligent compus, în lumea unei adolescente care se luptă cu o boală grea și are o relație complexă cu mama ei. Vocea fetei ne însoțește prin viața de zi cu zi a fetei – unele zile mai bune, altele mai proaste. Filmările de zi cu zi și materialele de arhivă familială se transformă într-o poveste puternică despre o tânără care dovedește o mare poftă de viață. Juriul a fost deosebit de impresionat de perspectiva echilibrată și elaborată și de prospețimea celui de-al doilea lungmetraj al regizoarei Sine Skibsholt, care demonstrează nu doar o înaltă abilitate în meșteșugul filmului, ci și o relație etică deosebită cu subiectul filmului”.
„Suntem recunoscători că se aude vocea filmului în aceste vremuri marcate de coronavirus, izolare și incertitudine. Mulțumesc pentru asta”, a declarat regizoarea Sine Skibsholt.
Eléonore Weber: „Sper că putem să scăpăm și să rezistăm”
Juriul a acordat și o Mențiune specială pentru „Și noaptea se va sfârși”, filmul regizoarei din Franța Eléonore Weber (2020).
„Mențiunea noastră specială se referă la un film captivant, cu mai multe niveluri, care arată modul în care percepția noastră despre un lucru sau un eveniment se împletește cu concepțiile pe care le avem despre bine și rău. Compus din înregistrări militare care nu au fost niciodată menite să fie date publicității, filmul ne prezintă scene în care piloții de elicoptere trebuie să decidă asupra nivelului de amenințare reprezentat de țintele pe care le au în vizor. Noi, ca spectatori poziționați pe scaunul pilotului, suntem puși în situația de a ne gândi în ce măsură este justificat să apeși sau nu pe trăgaci. Tonul reflexiv al vocii naratorului și ritmul montajului ne țin cu sufletul la gură până la finalul filmului de debut al lui Eléonore Weber. Și noaptea se va sfârși este o privire subtilă și convingătoare asupra războiului și a importanței pe care o are capacitatea de a anticipa”, se arată în motivația juriului.
Realizatoarea filmului, Eléonore Weber, a transmis un mesaj emoționant publicului din România: „Imaginile la care am lucrat desenează un peisaj terifiant, care amenință să se impună dincolo de contextul războaielor din Orientul Mijlociu. Sper că putem să scăpăm și să rezistăm. Trăiască cinematograful!”
Juriul Secțiunii „Voci emergente ale documentarului” a fost alcătuit din Federico D’Accinni (coordonator al selecției internaționale a serviciului de streaming MUBI), Ilona Hongisto (profesor la Universitatea Norvegiană de Ştiinţă şi Tehnologie) și Andrei Tănăsescu (membru în comisia de selecţie a secţiunii Giornate degli Autori a Festivalului de la Veneţia şi selecţioner pentru Festivalul Kino Pavasaris din Vilnius).
SECȚIUNEA EUROPA CENTRALĂ & DE EST, dedicată în acest an filmelor de non-ficțiune cu teme și subiecte ancorate în spațiul așa-numitului Bloc Estic, a selectat 10 filme produse sau co-produse în Armenia, Belarus, Estonia, Franța, Germania, Kazakhstan, Marea Britanie, Polonia, Rusia, Serbia, Ucraina și Ungaria.
Luisa Bäde: Este foarte important să învățăm din lecțiile trecutului
Marele câștigător al Secțiunii Europa Centrală & de Est este filmul „Atât timp cât mai ai brațe” (Luisa Bäde – Germania, 2020), despre care juriul spune că este un film poetic și un document istoric important.
Motivația juriului: „Păpușarul Frank ne spune povestea sa din vremea când era membru al unui grup anticomunist, în Republica Democrată Germană. Regizorul Luisa Bäde creează astfel, într-un mod unic, o narațiune vizuală impresionantă, lăsând în același timp frâu liber imaginației și emoției noastre. Teatrul de păpuși pus în scenă de autor este regizat magistral și reușește să atingă coarda sensibilă atât în cazul personajului principal, cât și în sufletul spectatorului. Acordăm premiul acestui film poetic pentru originalitatea sa și pentru abordarea complexă a modului în care ne raportăm la trecutul nostru. „Atât timp cât mai ai brațe” este un document istoric important, modelat artistic de amintiri subiective”.
„Sunt foarte recunoscătoare că am primit acest premiu la AFF. Îi mulțumesc juriului că a apreciat un astfel de film, mai ales într-o perioadă precum cea pe care o parcurgem. Cred că este foarte important să învățăm din lecțiile trecutului”, a spus regizoarea Luisa Bäde.
Maksim Shved: Urmează documentare puternice despre ceea ce se întâmplă acum în Belarus
Juriul a acordat și o mențiune specială filmului „Artă pur și simplu” (Maksim Shved – Polonia, Belarus, 2019). „Acordăm o mențiune specială unui documentar cinematografic despre procesul de ieșire din modul totalitar de a gândi prin intermediul unui act de creație non-violent – dialog între oameni și dialogul cu spațiul urban. Prin detalii zilnice inteligente selectate, filmul dezvăluie tensiunea a două tendințe opuse care trebuie să coexiste: dorința naturală de libertate și o viață în armonie și teama de a nu depăși regulile specifice unei societăți totalitare. Deși vorbim despre o creație artistică provocatoare, filmul evită să judece; în schimb, ridică întrebări despre societatea actuală din Belarus”, se arată în motivația juriului.
„Mă bucură mult această mențiune specială. A trebuit să verific cu Google translate motivația juriului, pentru că nu mi-a venit să cred că au fost spuse cuvinte atât de frumoase despre filmul nostru. După cum știți, parcurgem o perioadă dramatică în Belarus, așa că vă rog să fiți pregătiți să vedeți în curând câteva documentare puternice de la noi”, a declarat Maksim Shved, autorul filmului.
Juriul Secțiunii „Europa Centrală & de Est” a fost alcătuit din Samay Claro (director de Comunicare al festivalului DOK.fest München), Ksenia Okhapkina (membră în Uniunea Rusă a Realizatorilor de Documentar şi în Uniunea Artiştilor Vizuali Europeni) și Julia Varga (responsabila cu programarea a popularei cinemateci de documentar Les Écrans du Passage din Pantin, din suburbiile Parisului).
Detalii despre filmele câștigătoare, aici: https://youtu.be/PXs1kW1etRM
Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliul Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale, al Centrului Național al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu și al Uniunii Cineaștilor. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu și de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.
Sponsori: Kaufland, HBO, Cinelab, Sonne Sibiu, Sibiu 100%
Partener de comunicare: PiArt Vision
Parteneri media: Kiss FM, Magic FM, Rock FM, Radio România Cultural, RFI, TV5 Monde, Libertatea, HotNews, Ziare.com, News.ro, Newsweek, Vice, PressHub, Euractiv, Cineuropa, Film New Europe, All about Romanian Cinema, MovieNews, Films in frames, Cinemagia, Filmtett, LiterNet, Ziarul Metropolis, Avantaje, IQads, Smark, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Zile și nopți, Revista Transilvania, Capital Cultural, Sibiu 100%, Turnul sfatului, Tribuna, Ora de Sibiu, Mesagerul de Sibiu, Hermanstadter Zeitung.
Au fost desemnați câștigătorii Astra Film Festival Online
Elevii ar putea scăpa de teze în acest an școlar
Ministrul Educației, Monica Anisie, spune că se ia în calcul varianta ca în acest an școlar să se renunțe la teze. În prezent, 2.500 de școli din România sunt acum în scenariul roșu.
Potrivit ministrului, nu este exclus ca în acest an școlar, elevii de gimnaziu și de liceu să nu mai dea tezele semestriale. Rămâne de văzut dacă o asemenea decizie de eliminare a tezelor va fi descentralizată, luată doar în județele și școlile unde se impune sau dacă va fi aplicată la nivel național, scrie Digi 24. Măsurile se vor decide etapă cu etapă și vor viza doar anul școlar 2020 – 2021. Totodată, ar putea apărea modificări și în privința organizării olimpiadelor școlare, astfel că acestea s-ar putea desfășura exclusiv online. Dacă se vor lua, măsurile vor fi incluse într-un ordin de ministru.
Atenție la pierderile de apă de pe rețelele interioare!
În dorința de a preîntâmpina facturarea unor cantități mari de apă provenite din pierderile interioare ale rețelei de alimentare cu apă potabilă, Apă Canal Sibiu face tuturor abonaților săi următoarele recomandări:
- Verificați ca robinetele, dușul și vasul de toaletă să nu prezinte neetanșeități. Fiecare picătură contează: o picătură / secundă însumează 0,5 mc / lună!
- Verificați periodic starea contorului de branșament și a rețelei interioare. Încercați să vizualizați eventualele scurgeri (pereți sau podea umede, picături de apă pe țevi/contor etc). Vă sfătuim să închideți toți consumatorii din casă (robinete, rezervorul vasului de toaletă) și să urmăriți cu atenție mecanismul contorului. Dacă observați că acesta încă înregistrează consum, aveți pierderi pe traseul rețelei interioare!
Potrivit Contractului de furnizare, Apă Canal Sibiu SA efectuează citirea contoarelor cu personal propriu la un interval de 3 luni. De aceea, vă recomandăm să vă urmăriți propriul consum prin autocitire periodică, cât mai frecventă, operațiune simplă ce poate identifica eventualele creșteri nejustificate a consumurilor. În plus, transmițând lunar indexul apometrelor, prin Contul Client disponibil pe www.apacansb.ro, e-mail [email protected] sau telefonic, la 0269/218.605, veți achita exact cât ați consumat!
Ludovic Orban vine cu precizări privind posibila restricţionare a circulaţiei pe timp de noapte: „Să vedem efectele în alte țări”
Premierul Ludovic Orban spune că autoritățile din România așteaptă să vadă ce efect are restricționarea circulației pe timp de noapte în țările care au luat această măsură, înainte de a lua o decizie, scrie Digi 24. El spune că vizați de această măsură sunt în special tinerii care merg la petreceri private, în condițiile în care acestea s-au dovedit a fi principalele focare de infectare cu COVID-19.
„Când vom avea ceva de anunțat pe tema asta, vom anunța. Deocamdată vrem să vedem efectele în alte țări, unde se aplică măsura. Știm că această restricționare afectează mai puțin populația matură. În special adolescenții sunt cei care sunt activi după ora 23.00. Dar să vedem efectele în alte țări”, a spus Orban, răspunzând unei întrebări a jurnaliștilor.
„Pe de altă parte, să vedem efectul măsurilor pe care deja le-am luat, care sunt măsuri importante – trecerea învățământului în sistem online, portul obligatoriu al măștii, închiderea teatrelor, cinematografelor, restaurantelor. Sunt măsuri care reduc interacțiunea socială și care, considerăm noi, vor genera efecte. De altfel, se vede la București că deocamdată suntem pe un platou, nu a mai crescut numărul de cazuri”, a adăugat el.
Orban a spus că petrecerile private s-au dovedit a fi principala sursă de infectare cu COVID-19, conform rezultatelor anchetelor epidemiologice.
„Știți că am luat decizia de a nu mai permite organizarea de evenimente private – nunți, botezuri, mese festive, sărbătoriri în spații de evenimente sau restaurante, pentru că pe primul loc ca și cauză a infectării erau aceste evenimente, în anchetele epidemiologice. Sigur că se mai pot organiza, dar numai în spații private. Sfatul nostru este să se abțină inclusiv tinerii, adolescenții, să participe la astfel de petreceri private”, a adăugat premierul.
Parcarea din Piața Teatrului, închisă în această săptămână
Parcarea din Piața Teatrului este închisă în această săptămână, până duminică, 1 noiembrie, la ora 23.
Aceasta va fi utilizată de organizatorii Red Bull Romaniancs ca locație logistică. Evenimentul, aflat sub egida Federației Române de Motociclism, se va desfășura anul acesta în perioada 27-31 octombrie.
Șoferii sunt rugați să se orienteze spre alte spații de parcare din zonă (Cazarma 90, parcarea de sub zidul Cetății, alte locuri de parcare pe aliniamentele stradale).
Tractor cu remorcă, lamă și sărăriță, achiziționat pentru deszăpezirea Mediașului
Operatorul de salubritate din Mediaș, EcoSal, societate care se va ocupa și de deszăpezirea orașului în iarna 2020-2021 a demarat pregătirile pentru această activitate.
Vineri după amiaza, când este programată o ședință a Consiliului Local Mediaș va fi discutat proiectul de hotărâre privind modificarea listei care cuprinde utilajele de intervenție pentru deszăpezirea municipiului. Practic, operatorul de salubritate propune suplimentarea utilajelor care vor interveni pentru curățarea zăpezii de pe străzi de la 11 la 12 utilaje, respectiv cu un tractor prevăzut cu remorcă, lamă și sărăriță, achiziționat recent.
În același timp, EcoSal propune înlocuirea unor utilaje precum o autospecială prevăzute cu sărăriță și lamă, care va fi înlocuită din motive tehnice cu o autospecială prevăzută cu lamă, iar o autospecială basculantă prevăzută cu lamă va fi înlocuită cu o autospecială basculantă tot din motive tehnice. Tractorul prevăzut cu remorcă, lamă și sărăriță achiziționat recent va înlocui o autoutilitară care va fi retrasă din activitatea de deszăpezire.
Consilierii medieșeni se reunesc în ultima ședință a actualului legislativ local
Actualul Consiliu Local Mediaș se reunește în ultima ședință ordinară programată pentru ziua de vineri, 30 octombrie 2020.
Pe ordinea de zi a ședinței se află un număr de 19 proiecte de hotărâre, printre cele mai importante fiind un proiect de hotărâre aprobarea privind aprobarea execuţiei bugetare a municipiului Mediaş pe trimestrul III 2020, un alt proiect de hotărâre privind aprobarea achiziționării unor servicii de audit extern și un proiect de hotărâre privind repartizarea unor locuințe pentru tineri construite prin ANL în regim de închiriere.
Tot în cadrul ședinței de vineri după amiaza va fi dezbătut un proiect de hotărâre privind soluţionarea unei cereri de schimbare a locuinței pentru tineri construite prin Agenția Națională pentru Locuințe, proiectul de hotărâre privind darea în administrare Direcției de Administrare a Domeniului Public Mediaș, a imobilului situat administrativ în Mediaș, Aleea Comandor Dimitrie Moraru numărul 2, proiectul de hotărâre privind aprobarea listei persoanelor vârstnice cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou care au împlinit sau vor împlini 80 de ani de viață în perioada 1 iulie-31 decembrie 2020 și proiectul de hotărâre privind completarea hotărârii privind aprobarea listei cu persoanele căsătorite care formează familii cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în anul 2020. Ședința Consiliului Local este programată vineri după amiaza, de la ora 16, în Sala Mare de Ședințe a Primăriei Mediaș.
Brazilianul Ronaldinho, testat pozitiv la COVID-19
Fostul mare fotbalist brazilian Ronaldinho, câştigătorul ”Balonului de Aur” în 2005, a anunţat, duminică, într-o înregistrare difuzată pe Instagram, că a fost testat pozitiv la COVID-19, a asigurat că este ”asimptomatic”, transmite AFP.
”Salut prietenii, familia, fanii, am făcut testul Covid, rezultatul este pozitiv, dar sunt bine, asimptomatic pentru moment”, a afirmat fostul jucător al echipelor FC Barcelona şi Paris Saint-Germain.
Ronaldinho, 40 de ani, va rămâne în carantină într-un hotel din Belo Horizonte, unde trebuia să participe la un eveniment organizat de un sponsor al stadionului Mineirao, în care a câştigat Copa Libertadores în 2013, cu echipa locală Atletico Mineiro. Campionul mondial în 2002 cu Selecao a fost deţinut şi apoi plasat în arest la domiciliu, din martie până în august, într-un hotel din Paraguay, împreună cu fratele său Roberto Assis, pentru uz de paşapoarte false. Remarcat la Gremio de Porto Alegre, fostul mare fotbalist şi-a încheiat cariera în ianuarie 2018, după ce a atins apogeul în Europa, la PSG, FC Barcelona şi AC Milan, înainte de a reveni în Brazilia, unde a jucat la Flamengo, Atletico Mineiro şi Fluminense, după o trecere pe la Queretaro, în Mexic.
Brazilia este a doua ţară ca număr de decese pe plan mondial din cauza COVID-19, după Statele Unite, cu peste 156.000 de morţi din această cauză. (AGERPRES)
Raluca Turcan: „Sănătatea sibienilor este o prioritate!”(P)
“200 de medici specializați în ATI, radiologie, pneumologie, epidemiologie și boli infecțioase vor fi pregătiți și distribuiți în spitalele COVID în care este nevoie de personal, inclusiv în Sibiu. S-au deblocat 2.000 de posturi pentru cadre medicale care să lucreze în direcțiile de sănătate publică și în spitale și s-a luat decizia ca 10% din capacitatea ATI la nivel de țară să fie rezervată pentru cazuri COVID și 15% din rezerva de paturi pentru simptomatologii medii și ușoare, la nivel național, tot rezervată pentru COVID. În plus, medicii de familie primesc atribuții în lupta împotriva COVID, și vor avea bază legală de a trata cazurile asimptomatice sau ușoare. Părinții care sunt nevoiți să stea acasă cu copiii vor beneficia de zile libere plătite cu 75 la sută din salariu. De asemenea, spitalele din Sibiu vor primi de la Ministerul Fondurilor Europene 14,2 milioane de lei, pentru dotarea spitalelor cu aparatură medicală, echipamente și decontaminarea necesară pentru tratamentul pacienților cu infecție COVID-19. Toate aceste măsuri, luate în ultima ședință de guvern, dar și înainte de aceasta, au menirea de a ajuta sistemul în această perioadă care ne pune la încercare și de a ușura viața românilor”, subliniază vicepremierul Raluca Turcan.
„Pacienții confirmați cu COVID, cu simptome ușoare sau medii vor fi tratați acasă, sub supravegherea medicilor de familie”
Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că în ultima ședință de Guvern s-au luat câteva decizii care au rolul de a lua din presiunea care apasă în aceste zile spitalele COVID din țară. ” 200 de medici care și-au luat specializările în urgență, ATI, radiologie, pneumologie, epidemiologie sau infecțioase vor fi angajați la spitalul Gerota și distribuiți acolo unde va fi nevoie de ei, iar când toată această situație se va încheia, își vor putea alege în ce spital să lucreze, conform specializării, fără concurs. Este o măsură pe care premierul a cerut să fie adoptată în următoarea ședință de guvern, tocmai pentru a aduce un ajutor rapid medicilor suprasolicitați deja în lupta cu coronavirusul. În ce privește degrevarea camerelor de gardă și a primirilor urgențe, de acum solicităm sprijinul medicilor de familie – ei vor fi cei care vor face o primă evaluare a pacienților lor în caz de simptome ușoare și vor decide dacă omul trebuie trimis la spital sau nu. De asemenea, pacienții confirmați cu COVID, cu simptome ușoare sau medii vor fi tratați acasă, sub supravegherea medicilor de familie”, a anunțat Raluca Turcan.
Vicepremierul le-a transmis un mesaj de mulțumire medicilor și le-a cerut românilor să fie responsabili atât în măsurile de prevenție, cât și în relația cu personalul medical. ”Știm că sunt momente grele, știm că fiecare dintre noi luptă cu acest virus nenorocit, dar vă rog, pe dumneavoastră, pacienții, să luați legătura cu medicii, să respectați măsurile sanitare, să nu ascundeți simptomele și să nu vă puneți singuri diagnosticul. Iar pe dumneavoastră, medici, asistenți, personal medical, vă rugăm să rămâneți în contact cu autoritățile pentru a ne spune de ce aveți nevoie și vă mulțumim pentru cum faceți față acestei pandemii. Știm că faceți un efort imens. Vă dorim dumneavoastră și pacienților multă sănătate”, a mai spus Raluca Turcan.
Părinții copiilor care învață în sistem on-line își pot lua concediu
Unul din părinții copiilor care învață în școli aflate în scenariul galben sau roșu și sunt nevoiți să învețe de acasă pot beneficia de zile libere, iar statul îi va plăti 75% din salariu. ”S-a adoptat măsura prin care părinții care au copiii la școli care învață în scenariul galben sau roșu, să beneficieze de zile libere plătite cu 75 la sută din salariu, dar nu mai mult de 75 la sută din salariul mediu brut pe lună. ( 4.072 lei pe lună / 194 lei pe zi). Am luat această măsură pentru că vrem să venim în ajutorul părinților, să-și poată supraveghea copiii, să nu-i lase singuri acasă și să beneficieze de veniturile similare unui luni de muncă fără sincope. Este o situație specială, cu toții suntem nevoiți să ne adaptăm la cum ne schimbă viețile această pandemie, dar aș dori să vă asigur că ne preocupăm să luăm măsurile care ușurează aceste vremuri de multe ori ciudate și frustrante, în limitele posibilităților din buget”, a spus vicepremierul Raluca Turcan.
Ca procedură – părintele va depune la angajator o cerere de acordare a zilelor libere, copia certificatului de naștere a copilului și declarația pe proprie răspundere a celuilalt părinte prin care spune că nu a beneficiat de zile libere potrivit ordonanței de urgență. Este de reținut că această măsură se aplică numai după ce s-au epuizat celelalte forme de lucru de acasă – telemuncă sau muncă la domiciliu.
Deblocarea de posturi în spitale, mai multe locuri în ATI pentru cazurile COVID-19
„Înainte de această ultimă ședință de Guvern, executivul PNL a luat și alte decizii menite a ajuta sistemul sanitar în această perioadă. Sunt încă trei măsuri importante luate de Guvern tocmai pentru a putea prelua acest val de cazuri noi de infectări cu SARS CoV-2 din aceste ultime zile. Concret, am alocat resurse financiare pentru deblocarea a 2.000 de posturi pentru cadre medicale în DSP-uri și spitale. De asemenea, s-a stabilit ca 10% din capacitatea ATI la nivel național să fie rezervată pentru cazuri COVID și 15% din rezerva de paturi de la nivel național să fie, la fel, rezervată pentru simptomatologii medii și ușoare cu infecții cu acest nou coronavirus”, a detaliat vicepremierul Raluca Turcan.
Bani pentru spitalele din Sibiu
Spitalul Clinic Județean, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Pediatrie, Spitalul de Psihiatrie și Direcția de Asistență Socială Sibiu vor primi prin Ministerul Fondurilor Europene 14,2 milioane de lei, pentru dotarea spitalelor cu aparatură medicală, echipamente și decontaminarea necesară pentru tratamentul pacienților cu infecție COVID-19. ”Acești bani vor fi un sprijin real pentru spitalele sibiene pentru a oferi servicii medicale rapide și de calitate în această criză sanitară. Guvernul PNL a promis că va debloca proiectele europene și s-a ținut de cuvânt. Spitalele din întreaga țară beneficiază deja de sprijin european în lupta cu pandemia pentru a proteja populația în criza COVID”, a spus Raluca Turcan.
Proiectele sunt decontate prin Programul Operațional Infrastructură Mare și pentru toată țara sunt fonduri disponibile în valoare totală de 350 milioane euro. Cele 14,2 milioane de euro sunt destinate pentru patru spitale din județ și pentru Direcția de Asistență Socială Sibiu. Cea mai mare parte, 35,9 milioane lei sunt destinați Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, spital suport pentru pacienți COVID-19 va primi 7,6 milioane lei. La Spitalul de Psihiatrie ,,Dr. Gheorghe Preda” Sibiu vor ajunge prin acest program 2,5 milioane lei, iar la Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu – 22,4 milioane lei. Direcția de Asistență Socială Sibiu va primi un ajutor financiar de 443 mii lei.
Raluca Turcan: „Sănătatea sibienilor este o prioritate, din acest motiv aici se face o investiție de 500 de milioane de euro, într-un nou spital județean”
Vicepremierul Raluca Turcan spune că sănătatea sibienilor este o prioritate pentru liberali, însă atrage atenția că orice implicare a cazurilor medicale, a suferinței unor oameni în campania electorală nu face decât să descalifice întreaga clasă politică. ”Am vorbit de multe ori despre PSD și despre abilitatea toxică a acestui partid de a denatura realitatea. Am văzut că au fost în stare să sacrifice un întreg sistem de justiție pentru a scăpa un singur om. I-am văzut în stare să pună pe butuci economia națională pentru a mima grija față de români. Nu vreau să cred că există și alte partide în stare să calce pe cadavre pentru a-și promova imaginea și a mima preocuparea față de electorat. Sănătatea sibienilor este o prioritate, tocmai din acest motiv se face aici o investiție de 500 de milioane de euro, într-un nou spital clinic județean. Din acest motiv aici ajung bani pentru investiții în sistemul public de sănătate. Din acest motiv ne gândim la soluții pentru a gestiona cât mai bine această situație pandemică”, a spus liderul PNL Sibiu.
SNMF: Înrobirea medicilor de familie cu pedepse nu va salva vieţi; avem nevoie de resurse şi mai ales de respect
Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) transmite autorităţilor că medicii acestei ramuri vor fi în continuare alături de pacienţii lor, iar „înrobirea (…) cu contracte obligatorii şi pedepse nu va salva nici sistemul şi nici vieţi omeneşti”, medicii de familie având nevoie de resurse suplimentare, „dar mai ales de respect”.
Într-un comunicat transmis duminică, medicii de familie afirmă că îi vor consulta „la distanţă” pe pacienţii infectaţi cu COVID-19 „fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS CoV-2”.
„SNMF constată cu indignare că există o nouă ‘tradiţie’, cel puţin imorală dacă nu şi ilegală, cea a emiterii de acte normative care privesc sistemul medical (medici şi pacienţi) fără consultare cu practicienii sau cu reprezentanţii pacienţilor. În acest context se încadrează şi recenta OUG 180/2020 care prevede că bolnavii COVID-19 asimptomatici sau cu forme uşoare de boală rămân la domiciliu, fără o evaluare iniţială prin investigaţii de laborator sau imagistice. Actul normativ utilizează noţiuni punitive şi imperative ca ‘penalizare’ sau ‘obligaţie’ – ilegală, de altfel – şi nu stipulează nimic care să clarifice proceduri de testare şi de îngrijire, de atitudine în faţa pacientului asimptomatic cu comorbidităţi semnificative sau a pacientului care refuză testarea. Singurii vinovaţi pentru tot ce s-ar putea petrece vor fi medicul şi eventual pacientul”, se mai arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, actul normativ menţionat este „aproape fără conţinut” şi reprezintă „dovada lipsei de consideraţie faţă de un sfert dintre medicii din România şi pacienţii lor”. Medicii de familie apreciază că ţara se află „într-o reală, dar nedeclarată oficial, stare de urgenţă”.
„Ignoraţi voit de autorităţi în ultima jumătate de an, medicii de familie sunt redescoperiţi doar pentru a fi împovăraţi cu noi responsabilităţi birocratice şi pedepse atunci când sistemul nu mai face faţă. Înrobirea medicilor de familie cu contracte obligatorii şi pedepse nu va salva nici sistemul şi nici vieţi omeneşti. Ba dimpotrivă! Vrem să asigurăm populaţia că noi, medicii de familie, la fel ca toţi ceilalţi profesionişti din sănătate, vom fi în continuare alături de toţi pacienţii noştri şi îi vom îngriji cu toate resursele şi capacitatea noastră, aşa cum am făcut de la începutul pandemiei”, adaugă sursa amintită.
Referindu-se în continuare la relaţia cu pacienţii, reprezentanţii medicilor de familie susţin că ei cunosc mult mai bine sistemul decât „politicienii şi funcţionarii din birouri”, de aceea vor găsi soluţii şi în situaţia actuală.
„Vom utiliza consultaţia la distanţă şi vom îngriji astfel pacienţii cu COVID-19 fără a pune în pericol pe ceilalţi pacienţi neinfectaţi cu SARS CoV-2 şi care în continuare au nevoie de ajutorul nostru, mai ales în contextul actual al reducerii semnificative a accesului la alte servicii medicale. Pentru ca da, atât cei infectaţi şi contacţii lor cât şi contacţii contacţilor sau cei care au auzit de SARS-CoV-2 doar la televizor au nevoie de noi! Vom găsi soluţii pe care decidenţii încă nu le-au identificat pentru că, în relaţie directă cu pacienţii şi cu boala, cunoaştem realităţile sistemului mult mai bine decât le cunosc politicienii şi funcţionarii din birouri şi vom continua sa ne îndeplinim menirea, protejarea pacientului şi a comunităţii. (…) Avem nevoie de resurse suplimentare dar avem nevoie, mai ales, de respect şi colaborare din partea autorităţilor!”, precizează comunicatul SNMF. (AGERPRES)
Scenariu Roșu la o școală gimnazială din Mediaș
O școală gimnazială din municipiul Mediaș intră, de astăzi, în scenariul roși. Este vorba despre Școala Gimnazială “Mihai Eminescu”, acolo unde un cadru didactic a fost diagnosticat pozitiv. Astfel, de astăzi, elevii vor trece la cursuri exclusiv online.
Măsura se va aplica doar elevilor din clasele V-VIII pentru că elevii claselor 0-4 sunt în vacanță în această săptămână. Tot de luni, la Şcoala Gimnazială “Herman Oberth”, clasa a VI-a C suspendă cursurile faţă în faţă şi trece în activitate didactică on-line, după ce un elev a fost confirmat pozitiv. Aceeași situație se înregistrează și la Liceul Teoretic “Stephan Ludwig Roth”. Clasa a XI-a secţia germană suspendă cursurile faţă în faţă şi trece în activitate didactică on-line, după ce un elev a fost confirmat pozitiv.
În același timp, tot de luni la Liceul Teoretic “Axente Sever”, clasele profilului de instructor sportiv vor trece la sistemul hibrid, cu 50% elevi prezenți la cursuri și restul online, prin rotație la interval de o săptămână. Restul claselor au revenit la sistemul de învățare față în față de la începutul acestei săptămâni. Pe de altă parte, de astăzi, elevii claselor V-VIII de la Școala Gimnazială “Constantin Ioan Motaș” revin la cursurile față în față, după două săptămâni în care au învățat exclusiv online.
Ajax Amsterdam a stabilit un nou record în campionatele de top ale Europei
Cea mai galonată echipă din istoria fotbalului olandez a scris istorie sâmbătă seara în ”sportul rege”. Ajax Amsterdam a câștigat la cea mai mare diferență reușită vreodată de o echipă în campionatele de top ale Europei.
Ajax Amsterdam și-a păstrat fotoliul de lider în Eredivisie. Fotbaliștii lui Erik Ten Haag au dat de pământ cu adversarii de la Venlo și au câștigat 13-0. Rezultat ce este un nou record în campionatul de fotbal al Olandei și în campionatele de top ale Europei. Lassina Traore a avut meciul vieții cu 5 goluri marcate. Huntelaar și Ekkelenkamp au reușit fiecare câte o dublă, iar Blind, Tadic, Antony și Martinez au fost ceilalți jucători ce au înscris.


