Acasă Blog Pagina 3423

Întreruperi de curent, săptămâna viitoare, în Mediaș și Sibiu

0

Societatea de Distribuție a Energiei Electrice Transilvania Sud anunță unele lucrări programate în Mediaș și Sibiu, astfel că se va întrerupe furnizarea curentului electric după cum urmează:

Marți, 27 octombrie
· între orele 8.30–16.30 în localitatea: Mediaș, străzile: Călugăreni, nr.2, bl. 59C; Călugăreni, nr.2, bl. 58.
· între orele 8.30–16.30 în localitatea: Mediaș, strada: Câmpeni, nr.2, bl. 74A.
· între orele 8–16 în localitatea: Sibiu, străzile: Șoimului–parțial; Vasile Aaron–parțial.
Miercuri, 28 octombrie
· între orele 8.30–16.30 în localitatea: Mediaș, strada: Câmpeni, nr.2, bl. 74B.
Joi, 29 octombrie
· între orele 8.30–16.30 în localitatea: Mediaș, străzile: Călugăreni, nr.2, bl.60; Călugăreni, nr.2, bl.61; Arieș, bl.62; Arieș, bl.63; Călugăreni, nr.2, bl.59A; Călugăreni, nr.2, bl.59B.
„În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate”, anunță SDEE Transilvania Sud.
Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-500-929.

Mesaje RO-ALERT în Sibiu, Șelimbăr, Veștem și Arpașu de Jos, în contextul COVID-19

0

Sibienii din patru localități din județ au primit, astăzi, mesaje RO-ALERT din partea ISU Sibiu, în contextul în care rata de incidență COVID în satele ori orașele în care aceștia sunt a depășit 3/ mia de locuitori.

„Având în vedere contextul actual și depășirea ratei de infectare cu noul Sars-Cov-2, de 3 la mia de locuitorii, ISU Sibiu a transmis un mesaj de avertizare RO – ALERT în următoarele localități: municipiul Sibiu, Șelimbăr, Veștem și Arpașu de Jos”, a declarat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Aceste mesaje au vizat recomandări privind respectarea regulilor de distanțare și igienă.

Bobocii Academiei Forțelor Terestre din Sibiu au depus jurământul militar

0

Acum două luni, 316 tineri au ales un nou drum, cel al formării și instruirii în Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, iar astăzi, după ce au învăţat ABC-ul instrucţiei și s-au adaptat condiţiilor mediului militar, studenții din anul I au depus jurământul de credinţă faţă de neam şi ţară, un moment unic și emoționat din viața unui militar.

La eveniment le-au fost alături șeful Statului Major al Apărării, general locotenent Daniel Petrescu, și șeful Statului Major al Forțelor Terestre, general maior Iulian Berdilă.

„Jurământul de credinţă faţă de neam şi ţară pe care îl veţi depune astăzi va marca începutul unei noi perioade din viaţa dumnevoastră în marea familie a Armatei României. Va reprezenta adeziunea sacră, conștientă și responsabilă, prin care vă veţi angaja, cu toată ființa, să puneți mai presus de orice dorința de a vă apăra țara, poporul și valorile naționale.
De astăzi, spiritul de camaraderie, responsabilitatea, lucrul în echipă, perseverenţa şi respectul sunt valorile care trebuie să vă guverneze viitorul.
Pregătirea academică, militară şi cea fizică sunt pilonii care vor sta la baza dezvoltării dumneavoastră ca buni militari. Depuneți efort pentru a vă instrui, pentru a deveni specialiști în domeniile dumneavoastră de activitate.
În cadru festiv vi s-a înmânat arma, prima mare responabilitate, şi vi s-a prezentat Drapelul de luptă şi semnificaţia acestuia. Au urmat provocările solicitante ale perioadei de instrucţie, în care v-aţi demonstrat în egală măsură calităţile intelectuale, fizice, şi motivaţia, adevărate pietre de hotar ale trecerii către o lume a profesioniştilor carierei armelor, dar şi capacitatea de adaptare la limitările impuse de prezenţa virusului COVID-19. Toate acestea mă determină să vă îndemn să fiți mândri de faptul că ați ales să vă asumați această mare responsabilitate, să fiți demni de încrederea cu care vă investim.
Dragi părinți, situaţia pandemică actuală nu ne-a permis să vă avem alături, astăzi, aici, dar sperăm că prin intermediul transmisiei live să reuşim să compensăm acest inconvenient. Am convingerea că sufletește sunteți cu noi şi că în viitor veţi continua să vă sprijiniţi şi motiva copiii, așa cum ați făcut-o și până acum.
Vă felicit şi vă mulţumesc că aţi crescut şi că puneţi în slujba ţării tineri devotaţi valorilor naţionale. Vreau să vă asigur, totodată, că depunem toate eforturile pentru a le oferi, prin măsurile întreprinse, un mediu sigur şi din punct de vedere epidemiologic pe timpul cât se află la studii în Academia Forţelor Terestre.
În încheiere, vă doresc tuturor multă sănătate, iar dumnevoastră, studenţilor de anul I, vă urez ca parcursul educaţional din instituţia noastră să vă fie unul de succes bazat pe măsura eforturilor pe care le veţi depune”, a spus gl.bg.prof.univ.dr.ing. Ghiță Bârsan, rectorul AFT „Nicolae Bălcescu” Sibiu.

 
Situația epidemiologică actuală a făcut ca ceremonia să se desfășoare în format restrâns, fără participarea rudelor și invitaților studenților, în conformitate cu măsurile stabilite pentru evitarea răspândirii COVID-19.
Foto: Elena Andrei și Daniela Oană
 
 
 

Ziua Internațională a Bâlbâielii, marcată de elevii Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” Sibiu

0

Ziua Internațională a Bâlbâielii, sărbătorită în fiecare an în 22 octombrie, a fost marcată de elevii Clasei Pregătitoare D de la Școala Gimnazială Nicolae Iorga din Sibiu”.

Elevii Școlii Gimnaziale ”Nicolae Iorga” Sibiu, din Clasa Pregătitoare D, împreună învățătoarea lor, Alexandra Dinu, profesorul logoped școlar Gabriela Marian, au desfășurat o activitate dedicată Zilei Internaționale a Bâlbâielii.
”În fiecare an, pe data de 22 octombrie, este marcată Ziua Internațională a Balbuției sau, cum se mai spune în termene populari, bâlbâiala. Balbuția este impediment de vorbire care alterează fluiditatea cuvintelor și comunicării. Balbuția afectează între 4 şi 5% dintre copii, dispărând la vârstă adultă în opt cazuri din zece”, susține logopedul școlar.
Astfel, cei mici au urmărit un scurt desen animat în care li s-a explicat, pe înțelesul lor, ce este bâlbâiala. Balbismul sau bâlbâiala, cum i se mai spune popular, este o tulburare de vorbire prin care este afectată fluența discursului. Debutul afecțiunii este de regulă în copilărie și în anumite cazuri poate persista de-a lungul vieții. Afecțiunea este caracterizată de întreruperi în pronunția anumitor sunete. Marea majoritate a oamenilor prezintă dificultăți în producerea numitor sunete din când în când.
„Sărbătorirea Zilei Internaționale a Bâlbâielii are ca scop aducerea în atenția opiniei publice a problemelor legate de  defectul de vorbire care apare din cauza convulsiilor care afectează mușchii aparatului de vorbire”, spune înv. Alexandra Dinu.
În marea majoritate a cazurilor, balbismul are impact asupra activităților zilnice ale persoanei afectate. Pentru unele persoane, tulburările de comunicare pot să apară doar în anumite circumstanțe, ca de exemplu în timpul vorbitului la telefon sau atunci când trebuie să se adreseze unor grupuri mai mari de persoane.
„Marea majoritate a persoanelor afectate de balbism suferă de tulburări de comunicare în timpul a numeroase activități, la muncă, la școală sau acasă. Tocmai de aceea este important să conștientizăm acest fenomen, iar copiii să –l înțeleagă și să-l trateze cu responsabilitate”, a adăugat învățătoarea Alexandra Dinu.

Intervenţie neurochirurgicală transmisă live din Secția Clinică Neurochirurgie, prin sistemul de telemedicină

1

 

În cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Secția Clinică Neurochirurgie, astăzi, a avut loc o intervenție chirurgicală complexă, transmisă live pe internet.

Transmisia a avut loc în cadrul Congresului Surgicon, fiind parte integrantă a proiectului „Brain IT – Brain Revealed: Innovative Technologies in Neurosurgery Study”. Proiectul menționat este un proiect Erasmus Plus, câștigat de către echipa de Neurochirurgie a Facultății de Medicină din cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, în colaborare cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu precum și cu echipe din Spania și Italia. Proiectul se desfășoară până în august 2021.
Operația s-a desfășurat în cadrul Blocului Operator dotat la standarde moderne din cadrul Secției de Neurochirurgie, fiind coordonată de către Șef lucrări dr. Vicențiu Săceleanu, medicul șef al Secției Clinice Neurochirurgie a SCJU Sibiu. Transmisia live a fost posibilă datorită sistemului de telemedicină instalat în cadrul secției, fiind realizată cu sprijinul catedrei de Informatică a ULBS, condusă de prof. Brad Remus și Emil Nistor.

“Este vorba despre un pacient diagnosticat cu hematom de fosă posterioară (leziune vasculară), intervenția chirurgicală fiind una cu grad înalt de complexitate datorită abordului dificil și localizării leziunii. Împreună cu echipa de neurochirurgie am realizat cu succes această intervenție. Suntem încântați că facem parte din acest proiect și de faptul că am putut, cu ajutorul tehnologiei IT, să împărtășim această experiență cu partenerii noștri”, a declarat dr. Vicențiu Săceleanu.

Secția Secţia Clinică Neurochirurgie a SCJU Sibiu este unul dintre cele mai moderne servicii ale celei mai mari instituții sanitare a județului, aceasta funcționând într-un spațiu nou și modern, care asigură condiții superioare de cazare și tratament. Totodată, în cadrul secției funcționează și un bloc chirurgical, de asemenea complet nou şi modern, la standarde europene, aceste investiții fiind realizate de către Consiliul Județean Sibiu.

„Aventurile lui Pinocchio” se văd online, la „Gong”

0

Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă sâmbătă, 24 octombrie și duminică, 25 octombrie, de la ora 12, înregistrarea spectacolului „Aventurile lui Pinocchio” în regia lui Lilly Krauss Kalmar. Spectacolul va fi difuzat pe pagina de Facebook a Teatrului.

Autorul fermecătoarei cărți pentru copii „Le avventure di Pinocchio” este Carlo Collodi, scriitor și jurnalist italian.
„Cunoaștem cu toții povestea marionetei lui Geppetto care a prins viață și peripețiile prin care a trecut până a înțeles că trebuie să fie un băiețel cuminte. Pentru toate faptele rele a fost pedepsit, iar pentru cele bune a primit răsplata meritată. Povestea este completată și de greierașul care i-a fost tot timpul un bun sfătuitor, o adevărată „a doua conștiință”, care veghează mereu și asupra copiilor, îndemnându-i să fie buni și ascultători” – este mesajul principal transmis prin spectacolul Teatrului „Gong”, pus în scenă încă din anul 2000, în regia semnată de Lilly Krauss-Kalmár și scenografia de Anca Dumitru Chirulescu, pe muzică compusă de Petre Manzur. Din distribuția spectacolului fac parte actorii Jenö Major, Angela Páskuy, Monica Baldea, Claudia Stühler, Adrian Prohaska, Daniela Dragomir, Nicolae Suciu, Gabriela Mitrea și Andrei Hansel. Spectacolul are o durată de aproximativ 60 de minute și nu este recomandat copiilor cu vârsta sub trei ani.
Programul complet al Teatrului poate fi consultat online pe teatrulgong.ro, iar pentru actualizări în timp real spectatorii pot descărca aplicația „Teatrul Gong”, disponibilă gratuit în Apple Store sau Google Play.

Teatrul „Gong”, închis până în 6 noiembrie. Adrin Tibu: „Fără implicare, teatrul dispare!”

0

Teatrul „Gong” Sibiu își suspendă temporar activitatea, având în vedere că rata de incidență cumulată, calculată la 14 zile, la nivelul municipiului Sibiu, a depășit valoarea de 3/1000 de locuitori.

Astfel, Teatrul „Gong” anulează toate evenimentele programate în perioada 23 octombrie – 6 noiembrie
Toate biletele vor fi anulate automat, iar acestea nu vor putea fi folosite pentru alte reprezentații. Contravaloarea biletelor achiziționate pentru evenimentele anulate va fi returnată automat în contul din care s-a făcut plata, în termen de maxim 14 zile. În cazul puțin probabil în care o rambursare nu se va procesa cu succes în acest interval, spectatorii trebuie să sune la numărul 0269 211 349, pentru a soluționa eventualele erori în cel mai scurt timp posibil. De asemenea, au fost blocate de la vânzare toate evenimentele programate până la finalul anului.

„Fără implicare, teatrul dispare! Am aplicat toate măsurile recomandate de autorități pentru combaterea răspândirii noului coronavirus și am avut grijă să implementăm chiar și un set de reguli suplimentare la nivel instituțional. E important să înțelegem că depinde de fiecare dintre noi să avem grijă unii de alții pentru a ne revedea cu zâmbetul pe buze cât mai curând. Salutăm deciziile autorităților și avem încredere că acestea sunt luate în beneficiul tuturor!”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

TNRS prezintă toate spectacolele online, pe Scena Digitală  

0

În perioada în care municipiul Sibiu va fi în scenariu roșu pentru incidența cazurilor de Covid 19, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu mută activitatea de spectacole online pe TNRS – Scena Digitală.
Astfel, toate biletele cumpărate pentru spectacolele programate la TNRS – Sala Mare, spectacole a căror dată de desfășurare ar intra sub incidența noilor măsuri impuse de scenariul roșu, rămân valabile pentru reprezentații viitoare, din anul 2020 sau din anul 2021, ale acelorași spectacole sau pot fi folosite pentru vizionarea online a oricăror altor spectacole programate pe TNRS – Scena Digitală.
De altfel, spectatorii care vor dori să vizioneze online un spectacol, pe TNRS – Scena Digitală, în baza unui bilet cumpărat pentru o reprezentație offline, pot face acest lucru solicitând un cod de vizionare la adresa de mail ticketing @ sibfest.ro.
În ceea ce privește spectatorii care doresc returnarea contravalorii biletelor cumpărate, ei pot face acest lucru în Agenția Teatrală, pentru biletele cumpărate din agenție, sau online, prin transmiterea unui email pe adresa ticketing @ sibfest.ro cu subiectul RETURNARE CONTRAVALOARE BILET, pentru biletele cumpărate online – indiferent de platforma de unde au fost achiziționate.
 

„Parte dintre spectacolele noastre au deja o versiune video, produsă în anul 2020, în condiții de calitate high definition a sunetului și imaginii și astfel vor putea fi vizionate de spectatorii noștri pe TNRS – Scena Digitală. Mă refer aici la producțiile „Tom și Jerry 2.0”, regia Florin Piersic Jr., „LIVE”, regia Bobi Pricop, „Moroi”, regia Alexandru Dabija, „Opinia Publică”, regia Theodor-Cristian Popescu, „Maternal”, regia Radu Nica, „Felii”, regia Lia Bugnar, „Autobahn”, regia Andrei și Andreea Grosu. Încă din luna martie, o prioritate pentru noi a fost și este aducerea în Scena Digitală a cât mai multor producții TNRS, pentru ca astfel publicul nostru să se poată bucura de teatru și acasă. Teatrul Național „Radu Stanca” a tratat cu maximă responsabilitate relația cu spectatorii, în toată această perioadă de la debutul pandemiei până la revenirea pe scenă din luna august: am jucat, deși legea nu ne-a impus acest lucru, cu o capacitate de doar 25% din efectivul total de locuri, respectiv cu doar 80 de spectatori în sală, și am respectat cu strictețe toate recomandările autorităților. Pe perioada scenariului roșu ne vom vedea cu spectatorii noștri online și, imediat ce va fi posibil, ne vom revedea la Sala Mare”, a declaratConstantin Chiriac, director general  al TNRS.

 
MODIFICĂRI ÎN PROGRAMUL DE SPECTACOLE TNRS
pentru perioada 24 octombrie – 1 noiembrie 2020
 
Biletele pentru următoarele spectacole programate la TNRS – Sala Mare, în perioada 24 octombrie – 1 noiembrie  și anulate din cauza intrării municipiului Sibiu în scenariul roșu pentru incidența cazurilor de COVID 19, vor putea fi schimbate gratuit, cu bilete pentru spectacolele programate pe Scena Digitala în luna octombrie, vor putea fi păstrate pentru reprezentații viitoare din acest an sau de anul viitor ale acelorași spectacole sau vor putea fi returnate în Agenția Teatrală sau online:
 
„Autobahn”, de Neil LaBute
Regia Andrei și Andreea Grosu
24 și 25 octombrie, ora 19:00
TNRS – Sala Mare
Bvd. Corneliu Coposu, nr.2
Preț bilet: 30 și 25 lei
Biletele achiziționate vor
 
„Tattoo”, de Igor Bauersima şi Réjane Desvignes
Regia Radu Afrim
29 octombrie, ora 19:00
TNRS – Sala Mare
Bvd. Corneliu Coposu, nr.2
Spectacol în limba germană, cu subtitrare în limba română
Preț bilet: 30 și 25 lei
 
„Necunoscuta cunoscută”, de Aleksander Ścibor-Rylski
Regia Victor Olăhuț
30 octombrie, ora 19:00
TNRS – Sala Mare
Bvd. Corneliu Coposu, nr.2
Preț bilet: 30 și 25 lei
 
„Moroi”, texte de Cătălin Ștefănescu și Ada Milea
Regia Alexandru Dabija
31 octombrie și 1 noiembrie, ora 19:00
TNRS – Sala Mare
Bvd. Corneliu Coposu, nr.2
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani
Preț bilet: 30 și 25 lei
 
PROGRAM TNRS – SCENA DIGITALĂ 
 
„LIVE”, de Thomas Perle
Regia Bobi Pricop
21, 22, 23 octombrie, ora 19:00
Spectacol în limba germană, cu subtitrare în limba română
Preț bilet: 30 de lei
 
„Tom și Jerry 2.0”, adaptare după „Jerry and Tom” de Rick Cleveland
Regia Florin Piersic Jr.
28, 29, 30 octombrie, ora 19:00
Preț bilet: 30 lei
 
„Moroi”, texte de Cătălin Ștefănescu și Ada Milea
Regia Alexandru Dabija
31 octombrie și 1 noiembrie, ora 19:00
Spectacol nerecomandat tinerilor sub 14 ani
Preț bilet: 30

Astrid Fodor a depus cerere de apel la Tribunal, după ce judecătorii i-au invalidat cel de-al doilea mandat de primar al Sibiului

Astrid Fodor a depus cererea de apel, după ce Judecătoria Sibiu i-a invalidat cel de-al doilea mandat de primar al municipiului.

„Având în vedere interesul manifestat de opinia publică și de reprezentanții mass-media asupra dosarului având ca obiect validarea mandatului de primar al municipiului Sibiu, se aduce la cunoștință faptul că, la data de 23.10. 2020, a fost depusă cererea de apel formulată de doamna Astrid Cora Fodor, împotriva Încheierii nr. 4411/ 16.10. 2020, pronunțată de Judecătoria Sibiu în acest dosar”, a precizat Biroul de Informații și Relații Publice al Judecătoriei Sibiu.
Cererea de apel va fi soluționată de către Tribunalul Sibiu în termen de cinci zile lucrătoare. Potrivit Corneliei Prundariu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Sibiu, dosarul are stabilit primul termen de judecată pentru data de 27 octombrie, la ora 12.
Judecătorii sibieni au transmis, acum o săptămână, că validarea mandatului lui Astrid Fodor pentru Primăria Sibiu a fost respinsă. Astrid Fodor a declarat, într-o conferință de presă, că este de părere că această decizie este “profund ilegală”. Fodor a fost declarată incompatibilă de ANI din cauză că ocupa funcția de viceprimar al municipiului Sibiu, în perioada 29 septembrie 2012 – 3 iulie 2014, și, totodată, de membru al Consiliului de administrație la două unități de învățământ din Sibiu.
https://sibiu100.ro/administratie/206858-video-astrid-fodor-dupa-invalidarea-mandatului-de-primar-consider-aceasta-decizie-profund-ilegala/

Toate școlile din Sibiu învață online. Alexandru Dumbravă, șeful IȘJ: „Cred în continuare că școala este unul dintre cele mai sigure medii”

0

Toate unitățile de învățământ de stat și private din municipiul Sibiu vor trece, de luni, în Scenariul 3, adică elevii vor urma cursuri online.

În cadrul ședinței de astăzi a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, Alexandru Dumbravă, șeful Inspectoratului Școlar Județean, a declarat că:
„Cred în continuare că școala, cel puțin în județul și municipiul Sibiu, este unul dintre cele mai sigure medii în care copiii pot să își desfășoare activitatea, sperând că, împreună cu populația, să reușim să scadem acest indice păcătos, să ne adaptăm la ce se întâmplă în realitate și să ne întoarcem cu toții la școală. Este o zi tristă pentru noi, sperăm să ne revedem pe băncile școlii, nu pe calculator”.
În continuarea declarațiilor șefului IȘJ Sibiu, Mircea Crețu, prefectul Sibiului, a precizat că „Este și nu este așa. Multe persoane infectate provin din aceste școli – directori, profesori, elevi. E greu de stabilit unde e cel mai sigur loc”.

Spitalul din Mediaș va prelua, de luni, bolnavii COVID-19. DSP Sibiu: „În acest moment, gradul de ocupare a paturilor în județul Sibiu este de peste 90%”

0

În prezent, peste 90% din paturile din județul Sibiu, destinate pacienților COVID-19, sunt ocupate. Potrivit reprezentanților DSP Sibiu, se poartă discuții pentru mărirea acestor locuri, iar de luni Spitalul din Mediaș va putea prelua bolnavii infectați cu coronavirus.

La Mediaș, vor fi puse în funcțiune 20 de paturi în noua structură a Spitalului, precum și câteva locuri la ATI.
„În acest moment, gradul de ocupare a paturilor în județul Sibiu este de peste 90%. Discuții se poartă pentru mărirea capacității acestor paturi. Sperăm că începând cu ziua de luni se vor deschide porțile și la Spitalul Mediaș pentru cazurile pozitive. Suntem în discuții cu conducerea pentru a-și amenaja o parte din saloane și pentru ATI, care să fie dotate corespunzător, întrucât Spitalul dispune de un număr de medici ATI. De asemenea, luăm în considerare și Ordonanța de Urgență astfel încât pacienții asimptompatici sau cu simptome ușoare să fie monitorizați de medicii lor de familie”, au precizat reprezentanții DSP Sibiu.
În Sibiu, este nevoie încă de medici infecționiști.
„În ceea ce privește solicitările Spitalului Județean pentru suplimentarea personalului medical, respectiv a medicilor de Boli Infecțioase, după cum am mai discutat, aceste solicitări au fost trimise la nivel național pentru a se identifica o soluție. Se știe că la nivelul județului Sibiu nu mai dispunem de resurse suplimentare. Analize s-au făcut și în cursul săptămânii împreună cu toate spitalele, astfel încât fiecare spital să știe de colegii lor. În măsura în care va fi necesar, vom vedea dacă va putea exista posiblitate de detașare a medicilor dintr-un spital în altul”, au mai explicat aceștia.
Potrivit Lilianei Coldea, managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, instituția a angajat în ultima perioadă asistenți medicali, personal în curățenie și brancardieri.
„Sigur, rămâne aceeași problemă privind resursa umană, medicii infecționiști”, a declarat Coldea.
Toate locuri de la Terapie Intensivă, ocupate la SCJU Sibiu 
Managerul SCJU Sibiu a spus că structura modulară proaspăt deschisă are ocupate toate cele 25 de paturi. De asemenea, cele 12 locuri de la Terapie Intensivă sunt, de asemenea, ocupate.
Prefectul Sibiului, Mircea Crețu, a precizat că, atunci când e nevoie, pacientul care nu mai are loc la SCJU Sibiu este redirecționat către alte unități sanitare din alte județe. „S-a și întâmplat acest lucru. Este redirecționat în alte județe. În momentul în care alte județe au resurse la ATI, acolo se vor duce pacienții”, a explicat Crețu.
SCJU Sibiu va deschide o a doua structură modulară, în contextul în care numărul cazurilor de COVID-19 va fi în continuă creștere.
„Nu e dată în folosință, pentru că am stat să vedem care este evoluția numărului de cazuri care necesită internare. Astăzi am luat în discuție ca și cea de-a doua structură modulară care are 12 paturi să fie deschisă, pentru că este vorba despre cazurile moderate și servere, care necesită partea de terapie, ventilație. S-a pus problema să aducem și niște ventilatoare din rezerva care mai există, astfel încât să putem să asigurăm asistența acestor pacienți cu forme moderate și severe. Aceste ventilatoare la care mă refer sunt la fiecare pat de Terapie Intensivă, dar pentru cazurile care nu necesită Terapie Intensivă acest ventilator poate fi, temporar, transferat”, a explicat Coldea.

Sibiul, în Scenariul Roșu: restaurantele, cafenelele, cinematografele și teatrele, închise

 

Municipiul Sibiu a înregistrat o rată de incidență COVID de 3.24, aceasta referindu-se la ultimele 14 zile. În acest interval, în oraș au fost raportate 555 de cazuri noi, confirmate cu coronavirus.

Astfel, astăzi, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a luat o serie de măsuri, care vor fi valabile începând de la miezul nopții și până în 6 noiembrie.
În acest sens, masca va deveni obligatorie în toate spațiile publice deschise, iar administratorii spațiilor publice deschise trebuie să afișeze, la loc vizibil, această măsură. Excepție de la această regulă vor face copiii mai mici de cinci ani.
De asemenea, organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și / sau concerte, precum și a spectacolelor de tipul drive-in vor fi interzise în acest interval.
În plus, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi /sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, va fi interzisă, iar activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare va fi permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi.
În ceea ce privește activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, aceasta va fi, de asemenea, interzisă.
Aceleași restricții vor fi aplicate, prin aceeași hotărâre a Comitetulului Județean pentru Situații de Urgență, și în Veștem, unde rata de incidență a ajuns la 4.54 , în Șelimbăr – 3.12 și Arpașu de Jos – 3.40.