Acasă Blog Pagina 3465

Accident rutier în Mediaș din cauza nepăstrării distanței de siguranță

Doi tineri de 19, respectiv 20 de ani, din municipiul Mediaș, au fost implicați joi după amiaza într-un accident rutier la intersecția străzilor 1 Decembrie și Clujului.

Potrivit Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu, cauza producerii accidentului rutier a fost nepăstrarea distanței de siguranță. Astfel, unul dintre autoturisme care circula în față a virat stânga spre strada Clujului și a fost acroșat de autoturismul din spatele său. Unu dintre șoferi a fost rănit în urma impactului. Polițiștii rutieri au demarat o anchetă în acest caz pentru a stabili toate cauzele care au condus la producerea acestui eveniment.

Medieșenii, așteptați să doneze scutece și gel de duș pentru copiii internați la Pediatria Spitalului Municipal

0

Medieșenii sunt așteptați, săptămână viitoare, să se alăture unei campanii de donare a unor produse necesare pentru Secția Pediatrie a Spitalului Municipal. Pentru că o parte dintre copiii internați în cadrul acestei secții nu dispun de sprijinul părinților, oamenii cu suflet mare sunt așteptați să se alăture acestei campanii umanitare.

Astfel, în zilele de 5, 7 și 9 octombrie, va fi organizată o campanie umanitară pentru copiii internați în cadrul Secției Pediatrie. Medieșenii care doresc să doneze sunt așteptați în zilele de luni, 5 octombrie, la ora 17, miercuri, 7 octombrie, la ora 10 sau vineri, 9 octombrie, la ora 18, în fața porții de acces în cadrul spitalului, pentru a dona scutece, mărimile 3-4-5-6 sau gel de duș pentru copii.

Elevii vor putea studia teatrul ca disciplină opțională, din clasa a III-a

Ministerul Educației și Cercetării a anunțat că elevii vor putea studia teatrul ca disciplină opțională, începând din clasa a III-a. Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat ordinele privind aprobarea a trei discipline opționale și a programelor aferente acestora.

Astfel, începând din acest an școlar, elevii pot opta pentru a studia, în anul școlar 2021 – 2022, următoarele cursuri din curriculum la decizia școlii: „Eu și scena” (clasele a III-a și a IV-a), „Teatrul și noi” (clasele a VI-a și a VII-a) și „Laboratorul de teatru” (clasele a X-a și a XI-a).
„Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică a propus, în acest an școlar, Ministerului Educației și Cercetării, introducerea în curriculumul la decizia școlii a unei discipline din domeniul artei teatrale. Ca profesor de Limba și literatura română și ministru, consider că acesta este un moment important pentru educație, moment care răspunde recomandărilor Consiliului Uniunii Europene privind competențele-cheie pentru învățarea pe tot parcursul vieții, în care sunt incluse și competențele artistice, dar și Declarației de la Frankfurt privind Educația prin Arte. De asemenea, decizia are la bază și recomandările UNESCO incluse în Agenda de la Seul, în care se precizează că folosirea artelor în educație poate să sporească abilitățile creative și inovative ale societății, să genereze recunoașterea și dezvoltarea bunăstării sociale și culturale, să promoveze și să încurajeze responsabilitatea socială”, a declarat Monica Cristina Anisie, ministrul Educației și Cercetării, la ceremonia de deschidere a anului universitar.
Cu ajutorul acestor opționale, elevii își vor dezvolta creativitatea, competențele de comunicare, dar vor dobândi și competențe socio-emoționale și un comportament prosocial, arată MEC într-un comunicat de presă.

De mâine se reia activitatea la Permise de conducere și Înmatriculări auto

Activitatea serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor se va relua vineri, 2 octombrie, anunță reprezentanții Prefecturii Sibiu.

După ce un angajat al serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – județul Sibiu a fost confirmat, miercuri, cu Covid-19, autoritățile au decis să suspende activitatea instituției, până la venirea rezultatelor testării celor 27 de contacți de serviciu.
Rezultatele testelor celor 27 de angajați contacți cu persoana confirmată pozitiv ieri au sosit azi. „Un număr de 2 persoane, angajate în cadrul serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din Instituția Prefectului – județul Sibiu au primit rezultate pozitive, o persoană angajată a Instituției Prefectului va repeta testul întrucât a fost neconcludent, iar 24 de persoane au primit rezultate negative”, anunță Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu. 
Astfel, întreaga activitatea a serviciului se va relua vineri, 2 octombrie, conform programului. Totodată, ziua de 1 octombrie, zi în care activitatea serviciului a fost suspendată, se va recupera sâmbătă, 3 octombrie.
„Persoanele care în data de 01.10.2020, aveau programare în cadrul serviciului public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, fie pentru susținerea probei teoretice sau practice, fie pentru preschimbarea permiselor de conducere auto, înmatricularea/transcrierea auto, sau autorizarea provizorie în circulație, acestea, respectând orele de programare SÂMBĂTĂ, 3 octombrie 2020 vor beneficia de serviciile pentru care aveau programare”, mai transmite Ștefan.
 

Elevii au liber luni, de Ziua Mondială a Educației

0

Elevii nu vor face cursuri luni, 5 octombrie, când se sărbătorește Ziua Mondială a Educației.

Potrivit autorităților, 5 octombrie este declarată zi nelucrătoare.
Toți elevii din învățământul preuniversitar, inclusiv copiii de grădiniță, nu vor face ore în prima zi a săptămânii viitoare.
Ziua Mondială a Educației este sărbătorită în fiecare an, în 5 octombrie, începând cu anul 1994.
Aceasta a fost desemnată de UNESCO şi marchează semnarea, în 1966, a ”Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”.

A 2-a zi consecutivă cu peste 2000 de cazuri Covid-19, în România

România a înregistrat, pentru a doua zi la rând, peste 2000 de cazuri de Covid-19. Totodată, s-au raportat și 37 de decese ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, numărul persoanelor care au murit din cauza SARS-CoV-2 ajungând la 4.862.

Până astăzi, 1 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 129.658 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 103.994 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.086 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate(total)Număr de cazuri nou confirmate
1.Alba188454
2.Arad273739
3.Argeș554512
4.Bacău4553104
5.Bihor362126
6.Bistrița-Năsăud152413
7.Botoșani168413
8.Brașov612261
9.Brăila240511
10.Buzău280026
11.Caraș-Severin138227
12.Călărași84616
13.Cluj3500104
14.Constanța2972122
15.Covasna12418
16.Dâmbovița407855
17.Dolj288151
18.Galați433558
19.Giurgiu114027
20.Gorj200021
21.Harghita103031
22.Hunedoara238234
23.Ialomița127420
24.Iași5151133
25.Ilfov339755
26.Maramureș210735
27.Mehedinți14304
28.Mureș189431
29.Neamț325941
30.Olt187222
31.Prahova595065
32.Satu Mare72823
33.Sălaj74314
34.Sibiu224150
35.Suceava660238
36.Teleorman135288
37.Timiș405086
38.Tulcea91226
39.Vaslui308565
40.Vâlcea232954
41.Vrancea272222
42.Mun. București17768301
43.–130–
TOTAL129.6582.086

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 509 persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos:

 Nr. Crt.JUDEȚProbe pozitive la retestare
1ALBA15
2ARAD13
3ARGEŞ6
4BACĂU16
5BIHOR17
6BISTRIŢA-NĂSĂUD2
7BOTOŞANI4
8BRĂILA12
9BRAŞOV32
10BUZĂU3
11CĂLĂRAŞI10
12CARAŞ-SEVERIN0
13CLUJ20
14CONSTANŢA2
15COVASNA0
16DÂMBOVIŢA10
17DOLJ6
18GALAŢI10
19GIURGIU5
20GORJ5
21HARGHITA4
22HUNEDOARA12
23IALOMIŢA0
24IAŞI66
25MARAMUREŞ6
26MEHEDINŢI4
27MUREŞ6
28NEAMŢ16
29OLT5
30PRAHOVA20
31SĂLAJ10
32SATU MARE7
33SIBIU19
34SUCEAVA34
35TELEORMAN1
36TIMIŞ20
37TULCEA3
38VÂLCEA7
39VASLUI7
40VRANCEA2
41MUNICIPIUL BUCUREŞTI57
42ILFOV15
 TOTAL                            509

Până astăzi, 4.862 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 30.09.2020 (10:00) – 01.10.2020 (10:00) au fost înregistrate 37 de decese (28 bărbați și 9 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 13 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 7 decese la categoria de peste 80 de ani. Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

 În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.617. Dintre acestea, 557 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.445.488 de teste. Dintre acestea 25.797 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 16.991 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 8.806 la cerere.

Pe teritoriul României, 8.169 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.497 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 22.844 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 2 persoane.

Știința nu intră în izolare, la ULBS

0

Odată cu instalarea toamnei, luna septembrie aducea mereu cel mai așteptat eveniment științific al orașului, Noaptea Cercetătorilor. Era momentul în care întregul Sibiu își pregătea întâlnirea cu cercetătorii și inventatorii. Într-un an altfel pentru întreaga planetă, știința nu intră în izolare. Noaptea Cercetătorilor 2020 va avea loc pe data de 27 noiembrie, anunță ULBS.

Ca și în edițiile precedente, Noaptea Cercetătorilor își propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare. Pe data de 27 noiembrie, publicul de toate vârstele este așteptat în spațiile destinate expunerii rezultatelor științifice din locaţiile facultăților Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu, ale Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu și ale altor parteneri. Anul 2020 fiind un an în care se impun condiții speciale de organizare, o parte a activităților Nopții Cercetătorilor vor fi desfășurate și transmise și în mediul online, sub formă de filme cu tematică științifică, webinarii și transmisii livestream sau jocuri interactive.

„Prin Noaptea Cercetătorilor 2020, Sibiul se alătură pentru a șaptea oară celor peste 350 de centre științifice din întreaga Europă, în cadrul celui mai mare eveniment destinat științei și tehnologiei. Proiectul ”Noaptea Cercetătorilor 2020” se înscrie în linia de finanțare a Comisiei Europene prin Acțiunile Marie Skłodowska-Curie din cadrul Programului Orizont 2020 (Proiect H2020-MSCA-NIGHT-2020/ DoReMi-RO, GA no. 954638) și se află pe agenda evenimentelor culturale finanțate de Primăria Sibiu și Consiliul Local Sibiu și de Ministerul Educației și Cercetării. Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu continuă și în 2020 colaborarea cu redutabile centre universitare și instituții de cercetare din România în cadrul unui consorțiu de 15 parteneri care implementează Proiectul „Noaptea Europeană a Cercetătorilor, Doing Research at Midnight in ROmania”: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, coordonator consorțiu, Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Babeș Bolyai” din Cluj Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea din București, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava, Universitatea Maritimă din Constanța, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, Măgurele, Institutul de Fizică Atomică, Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, Măgurele, Institutul de Științe Spațiale, Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică, Măgurele, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Măgurele”, spun organizatorii.

„Despre ce vorbim când cântăm despre iubire”, la Biblioteca ASTRA

0

 

Luni, la Biblioteca Județeană ASTRA din Sibiu, stabilim „despre ce vorbim când vorbim despre iubire”. În urma unui turneu național, în care a funcționat în paralel și un laborator de creație, spectacolul „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire” ajunge din nou în Transilvania, fiind găzduit de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, în 5 octombrie, de la ora 18, pe acoperișul clădirii.

Intrarea va fi liberă, prin rezervare la adresa [email protected]
„Șase muzicieni și actori sunt în căutarea răspunsului la o întrebare de actualitate însă la care puțini se gândesc. „Despre ce vorbim când cântăm despre iubire?” Artiștii vor găsi formule de răspuns sub privirile spectatorilor într-o producție dinamică în care muzica rostește ceea ce cuvintele nu reușesc”, arată organizatorii.
Din distribuția spectacolului fac parte: Ana Turos, Andrei Mărcuță, Alexandru Arcuș (saxofon), Iulian Ochescu (pian), José Almar (voice & more) și Laura Benedek (chitară bas).
Evenimentul face parte din proiectul „Anotimpuri 5”, reprezentând „Toamna”, proiect ce va culmina prin Concertul de Anul Nou de la Sibiu – „Iarna”.
„Anotimpuri 5” este un proiect cultural inițiat de UCIMR.

Noi modalități de plată a taxelor pentru permisele auto și certificatele de înmatriculare

Începând de astăzi, sibienii nu vor mai putea plăti taxele pentru permisele auto și certificatele de înmatriculare în numerar, la ghișee.

Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor informează că, începând cu data de 1 octombrie, plățile aferente operațiunilor de înmatriculare și permise nu vor mai putea fi achitate la ghișeu. Astfel, potrivit Prefecturii Sibiu, tarifele reprezentând contravaloarea certificatelor de înmatriculare, autorizațiilor de circulație provizorie și permiselor de conducere se vor încasa exclusiv în contul BCR: RO94RNCB0082000367331018, beneficiar: Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, utilizând următoarele mijloace de plată: virament, mijloace de plată online, Sistemul național electronic de plată online (S.N.E.P) – ghișeul.ro, POS-uri instalate de către RA-APPS la sediile serviciilor publice emitente  – în curs de operaționalizare, mandat poștal, alte mijloace de plată, prevăzute de lege.

„Tarifele aferente confecționării plăcilor cu numere de înmatriculare permanentă, de probă, temporare și provizorii, atribuirii unui număr de înmatriculare preferential sau păstrării combinației numărului de înmatriculare se vor achita în conturile trezoreriei, conform Anexei (lista conturi Trezorerie) prin: virament; mandat poștal; numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul instituțiilor prefectului sau la casieriile unităților Trezoreriei Statului, în condițiile legii”, precizează Prefectura Sibiu într-un comunicat de presă.

Documentele de plată emise anterior își păstrează valabilitatea.

Zece cazuri de COVID-19, în școlile din județul Sibiu

0

Șase elevi, două cadre didactice și două nedidactice sunt infectate, în prezent, cu noul coronavirus. Potrivit IȘJ Sibiu, este vorba despre elevi de la Liceul Teoretic ”Stephan Ludwig Roth” Mediaș, Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu, Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu și Şcoala Militară de Maiștrii Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică Sibiu, cadre didactice de la Colegiul Tehnic ”Mediensis” Mediaș și grădinița din cadrul Școlii Gimnaziale ”Matei Basarab” Turnu Roșu, și cadre nedidactice, de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu și Colegiul Național ”Octavian Goga” Sibiu.

Momentan, 298 de unități de învățământ studiază în Scenariul 1, 36 în Scenariul 2 și două în Scenariul 3.
De asemenea, 690 de persoane sunt carantinate ori izolate: 675 elevi (inclusiv din unitățile de învățământ și clasele aflate în Scenariul 3), opt cadre didactice, două cadre didactice auxiliare și cinci nedidactice.
„În comparație cu datele oferite miercuri, 30.09.2020, s-a modificat numărul persoanelor spitalizate (a crescut cu 1 pentru personalul didactic) și numărul persoanelor carantinate/izolate (a crescut cu 89 de elevi și cu 1 cadru didactic), în total fiind 690 persoane (față de 600 în 30.09.2020). Consiliile de administrație de la nivelul fiecărei unități de învățământ adoptă propunerile de scenarii și, implicit, schimbarea acestora, în funcție de analiza situației epidemiologice efectuate de către direcțiile de sănătate publică și Institutul Național de Sănătate Publică, de infrastructura și de resursele existente în fiecare unitate de învățământ”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.

Două decese cauzate de Covid-19, la Sibiu. Ambii pacienți aveau și alte comorbidități

Doi pacienți din județul Sibiu au decedat, în ultimele 24 de ore, din cauza infecției cu Covid-19. Una dintre victime avea doar 41 de ani, însă, potrivit reprezentanților Prefecturii Sibiu, suferea și de alte afecțiuni.

Județul Sibiu a ajuns la un număr de 118 decese cauzate de infecția cu Covid-19. Ultimele două persoane care au murit după ce au contactat virusul sunt o femeie de 71 de ani și un bărbat de 41 de ani, ambii având și alte comorbidități.

În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2241 de persoane (dintre care 2108 adulți și 133 copii). „Până la data curentă au fost vindecate 1582 de persoane, iar 118 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, a precizat Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

 
 
 

Crește numărul infectărilor la Sibiu. 50 de sibieni, confirmați cu Covid-19, în ultimele 24 de ore

Numărul infectărilor cu Covid-19 a crescut, din nou, la Sibiu, în ultimele 24 de ore fiind raportate 50 de cazuri noi.

Potrivit Prefecturii Sibiu, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Sibiu au fost confirmate pozitiv 50 persoane, acestea făcând parte din următoarele categorii de vârstă: 0 – 18 ani 2 persoane; 19 – 29 de ani 7 persoane; 30 – 39 de ani 8 persoane; 40 – 49 de ani 7 persoane; 50 – 59 de ani 11 persoane; 60 – 69 de ani 6 persoane; 70 – 79 de ani 5 persoane; 80 – 89 de ani 3 persoane; 90 – 99 de ani 1 persoană.

„În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2, 2241 de persoane (dintre care 2108 adulți și 133 copii). Până la data curentă au fost vindecate 1582 de persoane, iar 118 persoane au decedat, din rândul celor confirmate pozitiv”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Sibiu.

Conform legii nr 136/18.07.2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, CJCCI, are în monitorizare un număr de 681 persoane aflate în carantină la domiciliu și un număr de 121 persoane în izolare la domiciliu.

Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției care își desfășoară activitatea în cadrul  Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu  oferă în continuare  sprijin cetățenilor prin răspunsul prompt și eficient la solicitările sosite prin intermediul celor două linii telefonice 0269-211254și 0269-216103.În ceea ce privește numărul de apeluri din ultimele 24 de ore, acestea au însumat un număr de 83 de apeluri ca urmare a noilor prevederilor legale.

În ceea ce privește solicitările la numărul de Urgență 112, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu în ultimele 24 de ore, au răspuns unui număr de 29 de solicitări, iar Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu unui număr de 119 de solicitări. Intervențiile au fost preponderent cazuri de natură medicală.