Acasă Blog Pagina 3521

Controale în Slimnic, în vederea respectării măsurilor anti-Covid

Mai multe controale au avut loc miercuri seara, în localitatea Slimnic, în vederea respectării măsurilor anti-Covid. Zeci de persoane și unități comerciale au fost verificate de autoritățile sibiene, transmite Prefectura Sibiu.

„În urma deciziei Grupului de Suport Tehnic pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență generate de epidemii de a efectua verificări în localitatea Slimnic, vă informăm că în cursul serii de 2 septembrie a.c. au avut loc verificări în echipe mixte de control”, a transmis Prefectura Sibiu într-un comunicat de presă.

Un efectiv de 7 de polițiști din sistemul de ordine și siguranță publică și poliție rutieră au fost angrenați în acțiuni punctuale de verificare a respectării măsurilor impuse pe perioada stării de alertă. Au fost verificate 36 de persoane și 1 societate comercială cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse, fiind, de asemenea, verificate 21 de  mijloace de transport. Pe linie rutieră, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 335 de lei.

În ceea ce privește acțiunile de verificare efectuate de ITM Sibiu, aceste s-au făcut în cadrul unei societăți, fără a fi identificate nereguli.

Totodată, reprezentanții DSVSA Sibiu au verificat o unitate de alimentație publică și una de vânzare cu amănuntul a produselor alimentare fără a fi aplicate sancțiuni.

Proiectul “Produc. Savurez. Mănânc” ajunge, sâmbătă, în Bradu

Asociația ACT Sibiu va desfășura, sâmbătă, 5 septembrie 2020, în comuna Bradu, de la ora 14, ultimul eveniment din cadrul proiectului gastronomic “Produc. Savurez. Mănânc”, ajuns la ediţia a II-a.

Prima parte a ediției din acest an a proiectului gastronomic ,,PRODUC. SAVUREZ. MĂNÂNC” a readus amintiri plăcute pentru zeci de sibieni ce au servit preparatele tradiționale și produsele localnicilor din Bradu. Atmosfera a fost una de poveste: picnicul cu miros îmbietor de ceaun și plăcintele cu mere, prune sau brânză aminteşte de copilărie, atunci când mâncarea bunicilor noastre întrecea preparatele oricărui bucătar celebru.
Povestea continuă, sâmbătă, 5 septembrie 2020, începând cu ora 14 şi până la ora 21, în comuna Bradu (lângă Pensiunea Iza, la intrarea în comuna Bradu pe drumul Sibiu-Brașov), unde va avea loc ultimul eveniment culinar al proiectului.
“Gustul dulce al plăcintelor cu prune, cu mere sau brânză, mirosul îmbietor al ceaunului, preparatele tradiționale din carne, savuroasele produse lactate, legumele proaspăt culese din grădină sau fructele aromate au reușit să reunească la Bradu zeci de sibieni, într-o atmosferă inedită, chiar pe dealul din satul Bradu, acolo unde s-a desfăşurat ediția din acest an a proiectului ,,Produc. Savurez. Mănânc”, organizat de Claudia Buidan, managerul de proiect şi preşedintele Asociației ACT Sibiu și găzduit de Hortensia Mununar, cea care deţine punctul gastronomic din localitate.
Așadar, toate aceste lucruri au convins organizatorii să lanseze o altă invitație sibienilor la cea de a doua parte a ,,Produc. Savurez. Mănânc”, unde și de această dată, toată lumea este așteptată să guste puțin din copilăria de altădată, să își amintească de jocurile de pe deal și de savoarea delicateselor pregătite de iscusitele bucătărese din Bradu, chiar acolo, în locul în care sătenii își desfășoară viața de zi cu zi.
Oaspeții vor fi așteptați cu celebrul ceaun de porc pregătit la Bradu, presărat de condimentele secrete ale gospodinelor de aici, dar și cu faimoasele plăcinte cu mere și prune sau henckles specific zonei. Pentru cei ce vor dori să nu uite toate aceste gusturi, pot lua acasă bucatele prezentate de producătorii locali, precum lactate din lapte de vacă și bivoliță, fructe și legume crescute în grădinile localnicilor, dar și preparate din carne de porc. Acţiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Sibiu, prin CNM Astra Sibiu”, au transmis organizatorii evenimentului.

Sibienii, așteptați la regalul culinar ’’Foodie – Street Food Cuisine’’

0

Un veritabil maraton culinar îi așteaptă pe sibieni timp de 10 zile în cadrul manifestărilor ’’Foodie – Street Food Cuisine’’ și ’’Sibiul de Odinioară’’ Evenimentele ”Sibiul de Odinioară” și ”Foodie – Street Food Cuisine”, găzduiesc în cadrul lor doisprezece food – truck-uri culinare. Astfel în perioada 4-13 septembrie, timp de zece zile sunteți invitați să gustați produsele pregătite în ”Street Food Park”, amenajat în Parcul Tineretului de pe Bulevardul Corneliu Coposu.

Răsfățul culinar aduce laolaltă, zeci de specialiști în arta gastronomică stradală, gata să dezlănțuie papilele gustative ale sibienilor și turiștilor.  Bătrânu Sas, Wing Eat, Mexican Bizness, Pasta Truck, Schnitzel on wheels, Romanian Burger, Tom Cooks, Thaice Cream, Chimney Cake Bros, Mr. Cannoli, Sucre și Olha Coffee – sunt maeștrii culinari care vor poposi preț de zece zile la ’’Street Food Park’’.
Cele zece zile debutează cu ’’Sibiul de Odinioară’’, între 4 și 6 septembrie.  Așa cum ne-au obișnuit încă de la prima ediție, organizatorii ’’Sibiul de Odinioară’’ ne răsfață și în 2020 cu concerte și muzică de calitate. În premieră veți avea parte de o primă zi cu muzică retro. MC Dylma vă îmbie pe 4 septembrie cu hituri din anii 70 – 80 – 90. Pe scena ’’Sibiul de Odinioară’’, vor urca apoi pe 5 septembrie, trupele Onenightstand,  Semnal M și Talisman. Folk-ul este la putere pe 6 septembrie. Pe scena din Parcul Tineretului vor urca Emeric Imre, Ducu Bertzi și  Mircea Vintilă.
„Imediat după ’’Sibiul de Odinioară’’, în aceeiași locație din Parcul Tineretului, răsfățul culinar continuă cu ’’Foodie – Street Food Cuisine’’. Preț de șapte zile, între 7 și 13 septembrie, gurmanzii sunt așteptați să continue să deguste preparatele pregătite la cele doisprezece food truck-uri.  Și pentru că mâncarea și muzica fac casă bună împreună, pe scena special amenajată în Parcul Tineretului vor mixa la platane, DJ FunkyDrop, Alex Zara, Cipi Hampu, ARIAS, DJ Optick, Adrian Eftimie, Moonsound și Afgo. Aceștia întrețin atmosfera, cu sunete vibrante și voie bună, în fiecare zi, de la ora 16.00 până la închiderea programului.
Dată fiind actuala situație sanitară din România, accesul persoanelor în spațiul de eveniment va fi permis în limita locurilor disponibile, respectiv maxim 500 de persoane în același timp în locație. Toate acțiunile și activitățile vor respecta normele de distanțare fizică de 2 metri impuse de legislația în vigoare. De asemenea accesul persoanelor va fi permis doar în urma unui triaj epidemiologic (temperatură + mască de protecție).  ’’Sibiul de Odinioară’’ și „Foodie – Street Food Cuisine” sunt acțiuni cofinanțate de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu și organizate de Asociația Sibiul de Odinioară”, au informat organizatorii.

Anisie – apel către elevi, părinţi şi profesori: Să nu apară acea stigmatizare a persoanei care s-a îmbolnăvit

0

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a făcut un apel, miercuri seara, la elevi, părinţi şi profesori să nu stigmatizeze o persoană care s-a îmbolnăvit de coronavirus.

„Aş vrea să fac un apel – dacă cumva se întâmplă să existe un caz de îmbolnăvire, aş face apel către părinţi, către profesori, către elevi să nu apară acea stigmatizare a persoanei care s-a îmbolnăvit. Nimeni nu îşi doreşte să se îmbolnăvească, nimeni nu îşi doreşte acest lucru. S-a întâmplat, prin urmare, dacă revine la cursuri, revine pentru că este sănătos”, a declarat Anisie, la postul public de televiziune.
Mesajul ministrului Educaţiei pentru elevi în contextul începerii noului an şcolar este „să păşească cu încredere către unitatea de învăţământ, să vină în spaţiul şcolii la cursuri”.
„Dar, în acelaşi timp, fac un apel către toată lumea să respecte cu stricteţe normele de combatere a îmbolnăvirilor. Este important să fim educaţi, este important să rămânem sănătoşi”, a precizat ministrul Educaţiei, la TVR. (AGERPRES)

Alexandru Rafila: Principiul de la care trebuie plecat este că şcolile trebuie să înceapă

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, este de părere că şcoala trebuie să reînceapă, cu respectarea măsurilor recomandate în contextul pandemiei.

„Principiul de la care trebuie plecat este că şcolile trebuie să înceapă iar şcoala online trebuie să fie doar complementară modului de desfăşurare clasic al şcolii. Măsurile recomandate sunt trei, cele simple: distanţarea elevilor, utilizarea măştii, nu neapărat a măştii medicale, poate fi vorba şi despre o mască textilă, dar ea trebuie să fie adaptată vârstei copiilor şi măsurile igienice”, a declarat Rafila miercuri seara la Digi 24.
În opinia sa, copiii nu sunt în pericol în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus.
„Copiii nu sunt în pericol în ceea ce priveşte infecţia cu noul coronavirus. Marea lor majoritate fac forme inaparente sau fac forme foarte uşoare de boală, iar nevoia de a fi tratat în spital pentru un copil şcolar este extrem de redusă, procentul fiind de 0,1% dintre copiii care contractează boala şi este un studiu în acest sens desfăşurat în Marea Britanie”, a susţinut Alexandru Rafila.
El este de părere că utilizarea măştilor textile este recomandată copiilor sănătoşi, iar celor cu afecţiuni cronice se recomandă măştile medicale.
„Cred că utilizarea măştii textile este recomandată pentru copiii sănătoşi, masca medicală este recomandată pentru copiii care au alte afecţiuni cronice, care le-ar putea pune în pericol sănătatea, pentru că ei ar putea să facă infecţii care să se complice. Masca textilă este mai uşor de purtat, este mai simpatică dacă o facem adaptată şcolii, adaptată copiilor, cred că este o foarte bună soluţie iar profesorii este bine să poarte o mască medicală, pentru că ei sunt într-un fel mai expuşi, deoarece interacţionează cu toţii copiii dintr-o clasă”, a spus medicul.
Rafila a amintit că a existat o creştere a numărului de cazuri de infecţii cu noul coronavirus în ţările în care au reînceput activităţile şcolare.
„Pot să vă spun că în general în toate ţările unde activităţile şcolare au reînceput a existat o creştere a numărului de cazuri. (…) Important este să fie o creştere suportabilă”, a afirmat el.
Potrivit acestuia, nu sunt elemente care să conducă la o scădere a numărului de cazuri de infecţii cu noul coronavirus în contextul în care au fost reluate „unele activităţi”.
„Noi acum ne pregătim pentru începerea şcolilor, să sperăm că vor începe şcolile aşa cum ne dorim. Marea majoritate a părinţilor şi cu siguranţă o majoritate covârşitoare a copiilor cred că îşi doresc să se reîntoarcă la şcoală, să îşi regăsească colegii, să îşi regăsească profesorii şi învăţătorii. Anumite activităţi s-au reluat în această perioadă. Nu ştiu dacă acestea sunt elemente care să conducă la o scădere a numărului de cazuri, putem în cea mai bună situaţie să ne aşteptăm la o creştere uşoară a numărului de cazuri, cu o condiţie: fie operatorii economici, pe de o parte, sistemul de învăţământ, pe de altă parte, dar şi noi ca indivizi să încercăm să ţinem lucrurile sub control, pentru că altfel într-adevăr putem să asistăm şi la o toamnă furtunoasă. Sper să nu fie aşa, dar săptămânile următoare vor fi decisive şi probabil până la sfârşitul lunii septembrie vom avea o imagine mult mai clară asupra evoluţiei epidemie”, a susţinut medicul. (AGERPRES)

ANM: Instabilitate atmosferică în aproape toată ţara, de joi după amiaza până vineri seara

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare de instabilitatea atmosferică valabilă în aproape toată ţara începând de joi, ora 12, până vineri la ora 21.

Potrivit meteorologilor, din a doua parte a zilei de joi în sud-vest, centru, nord-est şi la munte, iar în noaptea de joi spre vineri şi pe parcursul zilei de vineri, îndeosebi în jumătatea de est a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. (AGERPRES)

Telefon pierdut, recuperat cu ajutorul unui jandarm sibian

0

Un sibian și-a recuperat telefonul pierdut cu ajutorul unui jandarm. S-a întâmplat miercuri, 2 septembrie, în municipiul Sibiu. Deplasându-se spre casă și fiind în afara programului, jandarmul a găsit telefonul, iar până la identificarea proprietarului nu a mai fost decât un pas.

“Aflându-se în afara orelor de program, în timp ce se deplasa către casă, plutonierul adjutant Bîrlea Codruț din cadrul Jandarmeriei Sibiu a găsit un telefon mobil pe partea carosabilă, pe strada Calea Șurii Mici.
După identificarea proprietarului și înapoierea telefonului, acesta i-a mulțumit personal jandarmului pentru spiritul civic de care a dat dovadă, dar și printr-un mesaj trimis instituției”, au precizat reprezentanții jandarmeriei sibiene.

Egal pentru Gaz Metan 2 în prima partidă de verificare

0

Gaz Metan 2 a remizat, scor 2-2, cu Ocna Mureș. Partida a fost una de verificare și s-a disputat miercuri după-amiază pe terenul Sparta. Formația pregătită de Tehnicianul Bruno Vienescu a condus în două rânduri și a fost egalată de fiecare dată.

Gaziștii au deschis scorul în prima jumătate de oră a jocului din lovitură de pedeapsă și s-au văzut egalați la ultima fază a primei reprize. În actul secund, Gaz Metan a condus cu 2-1, însă s-a văzut egalată din nou. Sâmbătă, Gaz Metan 2 va disputa un nou joc de pregătire în deplasare cu FC Hermannstadt 2.
Lotul echipei secunde a Gazului Metan este în curs de formare. Acesta va fi definitivat în perioada imediat următoare. Gaz Metan 2 își va afla joi adversarii din Liga 3. Tragerea la sorți pentru stabilirea programul în cele zece serii din Liga 3 este programată de la ora 13:00 la Casa Fotbalului. Prin decizia Comitetului Executiv din 18 august 2020, s-a validat un format al Ligii 3 cu 100 de echipe participante împărțite în 10 serii egale.

FOTO: Zeci de persoane evacuate din cauza unui incendiu izbucnit într-un bloc

0

O țigară aprinsă aruncată la întâmplare a condus la izbucnirea unui puternic incendiu, zeci de locatari ai unui bloc fiind evacuați.

Joi dimineața în jurul orei 5, Secția de Pompieri Mediaș a intervenit de urgență cu 15 pompieri militari, două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la mai multe obiecte de mobilier, respectiv canapea și dulapuri, depozitate în casa scării la parter într-un bloc de pe strada Tineretului din Mediaș.
Pompierii au acționat rapid și au evacuat aproximativ 30 de persoane dintre care 10 persoane au fost evacuate de către pompierii militari cu ajutorul autospecialei de salvare și intervenție la înălțime.
Intervenția rapidă a salvatorilor a condus la localizarea incendiului în cel mai scurt timp fără ca acesta să se propage în interiorul apartamentelor. Incendiul a fost lichidat în aproximativ două ore. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de efectul termic al unei țigări aruncată aprinsă.
FOTO – ISU Sibiu

Cum vor funcționa bibliotecile în starea de alertă. Va trebui asigurată o distanţă de minimum 1,5 m între două persoane

Au fost publicate măsurile care privesc activitatea bibliotecilor în starea de alertă. Printre acestea se numără limitarea accesului în sălile de lectură cu suprafeţe mici şi a numărului de persoane care ating un obiect, organizarea rezervărilor documentelor prin telefon, email, site, precum şi respectarea regulilor de carantinare a obiectelor, potrivit Agerpres.

Printre măsurile şi regulile cu privire la accesul şi contactul cu publicul bibliotecilor, regăsite în Ordinul privind măsurile pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii, publicat în Monitorul Oficial, se numără:
* coordonarea cu autorităţile de sănătate şi cele locale astfel încât asigurarea sănătăţii angajaţilor şi a publicului să reprezinte obiectivul prioritar;
* deschiderea graduală, fazată, în concordanţă cu situaţia epidemiologică locală, din judeţul/ regiunea în care se află biblioteca;
* limitarea accesului publicului astfel încât să fie asigurată o distanţă de minimum 2 m între persoane prin montarea de marcaje;
* limitarea accesului în sălile de lectură cu suprafeţe mici;
* asigurarea amenajării biroului de la recepţie astfel încât să existe mai multe staţii de lucru separate, aflate la cel puţin 1,5 m una de alta, şi fiecare angajat să aibă locul său;
* instalarea de paravane despărţitoare de protecţie la recepţie şi la birourile de împrumut;
* organizarea rezervărilor documentelor prin telefon, email, site etc., cu stabilirea unor intervale orare de ridicare a cărţilor, pentru a elimina formarea de aglomerări de cititori;
* limitarea numărului de persoane care ating un obiect, prin deplasarea personalului bibliotecii la rafturi pentru a procura documentul cerut de utilizator;
* accesul redus în sălile de lectură, cu respectarea prevederilor referitoare la distanţarea socială, astfel încât să fie asigurată o distanţă de minimum 1,5 m între oricare două persoane sau 4 metri pătraţi pentru fiecare beneficiar/participant.
Potrivit sursei citate, în document se recomandă o perioadă de carantină a documentelor, în cazul în care dezinfecţia acestora nu este posibilă, restituirea documentelor împrumutate şi împrumutul de documente urmând a se face cu respectarea următoarelor reguli:
– documente (cărţi, reviste etc.) pe hârtie fără elemente din plastic: minimum 3 zile de carantină;
– documente pe hârtie (monografii sau periodice) cu coperte laminate: 10 zile de carantină; sau dezinfectarea copertelor cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, înainte de a intra din nou în circulaţie, pentru a se asigura că virusul nu mai este viabil pe suprafaţa de hârtie;
– documente din plastic (CD, DVD etc.): 10 zile de carantină sau dezinfecţie cu material îmbibat cu produse biocide autorizate, respectând timpul de uscare, urmat de o carantinare de 3 zile, dacă sunt documente din hârtie în acel CD sau DVD (broşuri, cutii din carton etc.), apoi pot fi puse la raft.
Documentele care au rămas în bibliotecă şi care nu au fost manipulate în timpul izolării pot fi manipulate în continuare fără a mai fi dezinfectate în vederea reluării operaţiunilor. În absenţa unei camere de carantină se va aranja un spaţiu specific (o parte din depozit sau din sala de lectură care poate fi uşor adaptat şi izolat), cu rafturi şi/ sau mese disponibile pe care să se stocheze documente, asigurându-se faptul că acel spaţiu nu este accesibil pentru public. Toate operaţiunile de manipulare, carantină, dezinfecţie şi curăţenie vor trebui să fie executate de personalul din bibliotecă echipat cu echipament de protecţie.
Evenimentele publice şi/ sau private ca şi activităţile culturale şi de educare în biblioteci se vor organiza doar cu respectarea regulilor stabilite de anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările şi completările ulterioare.
Totodată, în document să precizează că accesul în cafeneaua/ bistroul bibliotecii, acolo unde acestea există, se va face respectând normele prevăzute de art. 6 din Măsurile pentru diminuarea impactului tipului de risc prevăzute în acelaşi act normativ.
Comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori pot decide restricţionarea sau închiderea activităţii bibliotecilor dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
De asemenea, comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă din judeţele unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori pot decide reluarea activităţii bibliotecilor dintr-o anumită localitate, din zona de competenţă, dacă incidenţa cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeaşi perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori.

Se lansează testul rapid pentru depistarea Covid-19. Afli rezultatul în doar 15 minute

La finalul lunii septembrie va fi lansat un test rapid pentru depistarea infecției cu Covid-19. Testul are o precizie de 99,68% și va oferi rezultatul în 15 minute, urmând să ușureze munca profesioniștilor din domeniul sănătății.

Roche va lansa la finalul lunii noul test antigen rapid SARS-CoV-2, pentru piețele care acceptă marca CE, informează Mediafax. Totodată, va depune autorizația de utilizare de urgență (EUA) la Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA).
Potrivit sursei citate, testul va fi disponibil în punctele de îngrijire și se aplică atât persoanelor asimptomatice, cât și celor simptomatice. Cu ajutorul noului test, cadrele medicale vor putea identifica infecțiile în 15 minute. Testul va examina cu precizie persoanele care s-au expus la pacienți infectați cu Covid-19 și va oferi soluții rapide de diagnosticare, de înaltă calitate.
Testul care urmează să fie lansat la finele acestei luni are o sensibilitate de 96,52% și o precizie de 99,68%, transmit producătorii, pe baza a 426 de probe. Vor fi disponibille 40 de milioane de astfel de teste pe lună.
„Pe măsură ce pandemia de Covid-19 persistă, sistemele de sănătate sunt provocate. Testarea continuă să fie un obiectiv important pentru multe țări. În următorul sezon gripal este important să știm dacă o persoană are SARS-CoV-2 sau gripă pentru a asigura tratamentul corect”, a declarat Thomas Schineker, CEO Roche Diagnostics.

Profesorii și personalul auxiliar din școli ar putea primi stimulente de risc pe perioada stării de urgență sau de alertă

Cadrele didactice și personalul auxiliar din școli ar putea primi stimulente financiare de risc pe perioada stării de urgență sau de alertă. PSD a depus miercuri, la Parlament, un proiect de lege în acest sens, semnat de 5 parlamentari PSD, în frunte cu președintele partidului, Marcel Ciolacu.

Prin acest proiect, social-democrații propun acordarea unor stimulente de risc în valoare de 2.000 de lei pentru cadrele didactice și de 1.500 de lei pentru personalul auxiliar din școli, pe perioada stării de urgență sau de alertă, scrie Digi 24.

Stimulentele vor fi acordate pentru riscul pe care și-l asumă profesorii și nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuției asiguratorii pentru muncă.

Inițiatorii proiectului susțin că „atât cadrele didactice, cât și personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul de stat vor fi implicați direct în lupta cu pandemia și vor fi extrem de expuși”, mai scrie sursa citată.

Proiectul de lege poate fi consultat aici.