Terasele din Sibiu se vor închide începând cu 15 august, la miezul nopții. Decizia a fost luată de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, în urma analizei epidemiologice, transmise de DSP Sibiu.
Potrivit acestei hotărâri, programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate , dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturi alcoolice și nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea se va desfășura în intervalul orar 6-24.
De asemenea, Comitetul recomandă ca în zona istorică a municipiului Sibiu să se poarte mască pe toată perioada zilei.
„Măsurile prevăzute intră în vigoare în data de 15.08.2020, orele 00:00, și se aplică pentru o perioadă de 14 zile care poate fi prelungită prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu”, au transmis reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Decizie de ultimă oră: terasele din Sibiu, închise după miezul nopții
Şedinţă de Guvern: Pe ordinea de zi – hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile
Cabinetul Orban urmează să discute, în şedinţa de vineri, o hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu data de 16 august, şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit ordinii de zi care a fost afişată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.
„Măsurile de prevenire şi control al infecţiilor cu coronavirusul SARS-CoV-2, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri, precum şi instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor pe durata stării de alertă prevăzute în anexele nr. 1 – 3 la proiectul hotărârii sunt pe fond similare cu cele în vigoare la data de 17 iulie 2020, cuprinse în anexele nr. 1 – 3 la Hotărârea Guvernului 553/2020, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit notei de fundamentare a proiectului.
Potrivit sursei citate, acestea includ modificările efectuate în scopul relaxării măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor cu SARS-CoV-2, respectiv măsurile non-medicale care şi-au dovedit eficienţa şi eficacitatea la nivel mondial, cum sunt portul măştii şi reducerea interacţiunii fizice între persoane, care să fie aplicate în special în zonele aglomerate.
Pe agenda şedinţei de vineri a Executivului figurează şi un proiect de hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă în sumă totală de 393.100 lei pentru sprijinirea a 116 familii şi persoane singure care se află în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială. Beneficiarii provin din judeţele Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vâlcea, Vaslui şi din Bucureşti.
Un alt proiect de hotărâre vizează aprobarea Programului naţional de digitalizare a microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii, finanţat în cadrul Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020. Guvernul va decide în şedinţa de vineri şi cu privire la rechemarea consulilor generali ai României la Marsilia, Iulia Buje, şi Odesa, Emil Rapcea. În cadrul reuniunii va fi prezentată şi o informare privind stadiul pregătirii şi organizării alegerilor locale.
Guvernul ar urma să discute în şedinţa de vineri şi o rectificare bugetară. Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat, joi, că urmează să se adopte o ordonanţă de urgenţă care va aduce unele modificări necesare pentru a pune în aplicare rectificarea bugetară. (AGERPRES)
Doi răniți într-un accident rutier pe DN 14
Două persoane au fost rănite, joi după amiaza, în urma unui accident rutier produs pe Drumul Național 14, între Șeica Mare și Agârbiciu, pe sensul de mers Sibiu-Mediaș.
Șoferul unui autoturism, in vârsta de 61 de ani, din Bistrița, s-a angajat în depășirea unei coloane de mașini fără a observa ca mașinile erau oprite pentru ca un autoturism să efectueze un viraj la stanga. Pe acest fond s-a produs o coliziune între cele două mașini, cea angajata pentru a efectua virajul la stanga fiind condusă de un sibian de 37 de ani.
În urma accidentului, șoferul de 61 de ani din Bistrița și pasagera din același autoturism, o femeie în vârstă de 61 de ani, tot din Bistrița Năsăud, au fost răniți. Un echipaj al Ambulanței Mediaș și un alt echipaj SMURD au intervenit pentru acordarea primului ajutor persoanelor rănite. Ambele victime s-au ales cu traumatisme la picioare, torace și umăr și au fost transportate la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Municipal Mediaș pentru investigații medicale amănunțite. Polițiștii rutieri au demarat o anchetă în acest caz.
Partidul Verde Sibiu și-a lansat candidații: Christian Herman Hirsch pentru Primăria Sibiu și Iulian Topliceanu pentru Consiliul Județean
Partidul Verde Sibiu și-a lansat, joi, o parte din candidați. Este vorba despre Christian Herman Hirsch, candidat pentru Primăria Municipiului Sibiu și președinte al Organizației Județene a Partidului Verde, Iulian Topliceanu, candidat pentru președinția Consiliului Județean Sibiu, Stelian Ticușan, candidat pentru Consiliul Local Sibiu, Mircea Șoima, candidat pentru Consiliul Local Sibiu, și Romeo Țurcas, candidat pentru Consiliul Județean Sibiu.
„Noi suntem o echipă nouă și ne dorim să schimbăm în bine Sibiul. Eu mi-am dedicat viața sportului și educației. Ca lider, am încercat mereu să îmi pun în valoare echipa, iar de ceva vreme m-am decis să candidez la Primăria Municipiului Sibiu pentru a demonstra că se poate face performanță și în administrație. Avem nevoie de un Sibiu verde. A sosit momentul, se poate și altfel. Toate proiectele pe care noi le vom propune vor respecta obiectivele factorului verde european, care acoperă o largă majoritate din punct de vedere economic”, a spus Christian Herman Hirsch, care este și președinte al Federației de Karate Knockdown și profesor la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu.
Printre proiectele sale se numără construcția unui patinoar, a unui bazin olimpic, aquapark, stadion realizat la marginea orașului și a unei săli polivalente.
Iulian Topliceanu, candidatul pentru președinția CJ Sibiu, a declarat că a s-a implicat în politică din dorința de a schimba ceva în viața locală. „Ne-am gândit să redescoperim satul românesc, să readucem verdele în viața oamenilor de la sate și, cu ajutorul comunităților, să creăm un alt mod de viață”, a declarat acesta.
La evenimentul de lansare a candidaților Partidului Verde Sibiu au participat Silviu Dumitru, secretar general al Partidului Verde România, Viola von Cramon, membru al Parlamentului European din partea Germaniei, și Florin Călinescu, președintele Partidului Verde România.
„Sibiul este un capitol special nu numai pentru mine – pentru că am filmat, de exemplu, doi ani, la Mediaș – ci pentru că el are o multiculturalitate deosebită. (…) Lucrurile în Sibiu sunt încărcate de particularitatea locului. Avem atâtea lucruri de făcut în România! Politica Partidului Verde pe toată România constă în a păstra absolut tot ce fac Verzii în Europa, numai că noi trebuie să ne mai ocupăm și de turism, și de agricultură, și de armată, siguranța cetățenilor, forma administrației, banking, justiție, de absolut toate domeniile stricate de 30 de ani”, a declarat Florin Călinescu, președintele Partidului Verde România.
Partidul Verde Sibiu spune că nu se va promova prin afișe și bannere în județ – pentru că vrea să evite poluarea – ci va lega dialoguri cu cetățenii.
190 de tineri artiști vor participa la cea de-a 8-a ediție a Festivalului International Capitală Muzicală
Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului International Capitală Muzicală va reuni un număr de 190 de participanți. Evenimentul se va desfășura în perioada 21-23 august, pe scena în aer liber din fața Sălii Thalia, cu o serie de măsuri luate în contextul pandemiei, anunță organizatorii.
Și în acest an câștigătorul „Trofeului Festivalului” va fi recompensat cu 4.800 de lei, premiile totale depășind valoarea de 9.000 de lei.
„Pentru a se putea respecta condițiile speciale impuse de starea de alertă medicală, festivalul se desfășoară pe scena în aer liber din fața Sălii Thalia, cu o serie de măsuri luate pentru respectarea distanțării fizice, termoscanarea participanților și purtarea obligatorie a măștii de protecție. Intrarea este liberă, dar în limita locurilor disponibile, în acest context special”, transmit organizatorii.
Toate școlile din județul Sibiu au apă curentă și Internet
Toate unitățile de învățământ din județul Sibiu au Internet, astfel că pot desfășura în condiții normale lecții online. La nivel național, aproximativ 20% din școli nu au o astfel de conexiune.
„În 14 septembrie va începe anul școlar, în condiții care să țină cont de situația epidemiologică. Unde situația indică un risc epidemiologic mare, școala începe online. (…) Pe evaluarea Ministerului Educației, aproximativ 20% din școli nu sunt conectate la internet”, a declarat, recent, Ludovic Orban, citat de presa națională.
Conform aceleiași surse, premierul României a mai spus că fiecare școală va trebui să aibă acces la platforme pentru realizarea cursurilor online, iar MEC a discutat cu furnizori de soluții, astfel încât va exista posibilitatea de acces gratuit pentru astfel de platforme de învățare în fiecare școală.
În județul Sibiu, conform inspectorului școlar general Alexandru Dumbravă, toate unitățile de învățământ au conexiune la Internet și pot desfășura, din toamnă, cursuri online.
De asemenea, conform IȘJ Sibiu, în nicio școală sau grădiniță din județ apa curentă nu este o problemă.
La nivel național, ultimele date furnizate de Programul comun de monitorizare (PCM) al OMS și UNICEF relevă faptul că, în 2019, 28% dintre școli nu aveau acces la dotări de bază care să permită spălarea mâinilor cu apă și săpun, o condiție principală pentru funcționarea în siguranță a unităților de învățământ, în contextul pandemiei de coronavirus.
28 de cadre medicale din Sibiu, infectate cu coronavirus și internate în spital
Un număr total de 176 de cadre medicale din județul Sibiu au fost confirmate cu noul coronavirus, de la începutul pandemiei. În prezent, sunt 28 de cazuri active în rândul cadrelor medicale din Sibiu, acestea fiind sunt internate în spital.
28 de cadre medicale confirmate cu noul coronavirus sunt internate în spitalele din Sibiu.
„În ceea ce privește numărul cadrelor medicale confirmate cu noul Sars-CoV-2, menționăm că, la nivelul județului Sibiu, de la începutul pandemiei au fost confirmate 176 de persoane. În momentul de față, un număr de 28 de cadre medicale sunt confirmate cu noul Sars-CoV-2 și sunt internate în spital”, au transmis reprezentanții Prefecturii Sibiu.
Luna trecută s-a înregistrat primul și singurul caz de deces în rândul cadrelor medicale din Sibiu, din cauza infecției cu Covid-19, fiind vorba de o asistentă medicală din cadrul Compartimentului Nefrologie.
CJ Sibiu oferă un ajutor de aproape 4 milioane lei Aeroportului din Sibiu, compensând pierderile suferite în pandemie
Consiliul Județean Sibiu a anunțat că va oferi un sprijin financiar de aproape 4 milioane de lei Aeroportului Internațional. Banii sunt meniți să compenseze pierderile suferite de aeroportul din Sibiu, din cauza pandemiei Covid-19.
Valoarea ajutorului prevăzut este de 3.992.000 lei și va fi acordat Consiliului Județean Sibiu prin suplimentare bugetară de la bugetul național, prin Ordonanță de Urgență.
„Ca urmare a demersurilor pe care le-a susținut Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, împreună cu dir. Marius Gîrdea în calitatea sa de Project Manager al grupului de lucru instituit la nivelul Asociației Aeroporturilor din România, începând cu luna mai 2020 pentru găsirea unor soluții de sprijin financiar pentru Aeroportul Internațional Sibiu, vă anunțăm că Guvernul României va aproba în perioada imediat următoare Memorandumul privind acordarea unui ajutor de stat care să compenseze pierderile suferite de aeroport, din cauza pandemiei cauzate de coronavirus”, au transmis reprezentații CJ Sibiu pe pagina oficială de Facebook.
Schema de ajutor de stat trebuie autorizată în prealabil de Comisia Europeană.


