Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial, după ce a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, iar de astăzi intră în vigoare.

Această lege reglementează unele măsuri necesare în domeniul sănătăţii publice cu caracter temporar, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pentru prevenirea introducerii şi limitarea răspândirii bolilor infectocontagioase pe teritoriul României. Potrivit legii, carantina persoanelor se instituie pe baza informaţiilor ştiinţifice oficiale şi a definiţiei de caz, la domiciliul persoanei, la o locaţie declarată de aceasta sau, după caz, într-un spaţiu special desemnat de autorităţi, cu privire la persoanele suspecte de a fi infectate sau purtătoare ale unui agent înalt patogen care:
-sosesc din zone în care riscul epidemiologic este ridicat, pe baza datelor epidemiologice transmise la nivel naţional, european şi internaţional de către organismele competente în domeniu;
-au intrat în contact direct cu cel puţin o persoană confirmată cu o boală infectocontagioasă.
În situaţia în care persoanele refuză măsura carantinării la domiciliu sau la locaţia declarată de acestea, precum şi atunci când persoanele în cauză încalcă măsura carantinei pe durata acesteia, deşi au consimţit-o anterior, medicul sau, după caz, organele de control recomandă, iar reprezentantul direcţiei de sănătate publică decide carantinarea persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, dacă aceştia constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară.
Medicul sau, după caz, organele de control vor informa de îndată DSP, care confirmă sau infirmă, după caz, măsura carantinării persoanei în spaţiul special desemnat de autorităţi, printr-o decizie cu caracter individual. Decizia se emite în cel mult 8 ore de la informarea făcută de medic sau de organele de control, după caz, şi se comunică de îndată persoanei în cauză. În scopul prevenirii răspândirii bolii infectocontagioase, până la comunicarea deciziei direcţiei de sănătate publică prin care se infirmă măsura carantinei recomandate în spaţiul special desemnat de autorităţi sau, după caz, până la comunicarea hotărârii primei instanţe, persoana în cauză nu poate părăsi domiciliul, locaţia declarată pentru carantină sau, după caz, spaţiul special desemnat de autorităţi, fără încuviinţarea medicului sau a reprezentantului DSP.
Măsura se instituie pe durata perioadei de incubaţie specifice bolii infectocontagioase suspicionate şi încetează la expirarea termenului specific perioadei de incubaţie sau anterior, ca urmare a confirmării persoanei ca purtătoare a agentului înalt patogen, cu sau fără semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, fiindu-i aplicabile dispoziţiile privitoare la măsura izolării.
Izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive specifice definiţiei de caz, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen, chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.
Potrivit legii, pentru a asigura un echilibru corect între nevoia de a preveni răspândirea unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară şi dreptul la libertate al persoanelor, măsura izolării se instituie în funcţie de boala infectocontagioasă, cu respectarea următoarelor standarde necesare exercitării drepturilor şi libertăţilor fundamentale:
-măsura să fie dispusă pe durată limitată, în mod nediscriminatoriu şi proporţional cu situaţia de fapt care o determină;
-măsura să aibă ca scop prevenirea răspândirii unei boli infectocontagioase, periculoase pentru siguranţa persoanei şi sănătatea publică;
-măsura să fie instituită pentru a proteja interesul public şi să nu determine un dezechilibru între nevoia de protejare a sănătăţii publice şi imperativul respectării libertăţii persoanei.
Izolarea se instituie cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestuia, atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară, într-o unitate sanitară sau, după caz, într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare, în scopul efectuării examinărilor clinice, paraclinice şi evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore.
Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi dacă se menţine riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare ori, după caz, la domiciliul persoanei sau la locaţia declarată de aceasta.
Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane sau al răspândirii bolii infectocontagioase este redus. Izolarea la domiciliu nu poate fi dispusă în situaţiile în care informaţiile ştiinţifice oficiale referitoare la tipul agentului înalt patogen, calea de transmitere şi rata de transmisibilitate impun izolarea persoanelor exclusiv într-o unitate sanitară sau o locaţie alternativă ataşată acesteia.
În situaţia în care persoanele refuză măsura izolării, medicul informează de îndată, după consemnarea refuzului persoanei, direcţia de sănătate publică judeţeană, care, în termen de cel mult două ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura izolării recomandată de medic, în unitatea sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată acesteia.
Carantina pentru persoanele care sosesc în România din zone cu risc epidemiologic ridicat sau pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoanele infectate se dispune prin hotărâre a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, la propunerea Grupului de suport tehnico-ştiinţific privind gestionarea bolilor înalt contagioase pe teritoriul României şi se pune în aplicare prin ordine ale ministrului Sănătăţii şi ale unităţilor din subordine.
Carantina zonală se instituie prin ordin al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta, în baza hotărârii Comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă, la propunerea direcţiei de sănătate publică teritoriale şi cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Ordinele şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau ale persoanei desemnate de acesta pot fi contestate de către orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim la instanţa competentă.
În situaţia existenţei unui deficit de personal medical constatat de către DSP sau ISU, pe durata instituirii măsurii în domeniul sănătăţii publice, în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, personalul medical, paramedical şi auxiliar specializat din sistemul public poate fi detaşat cu acordul persoanei detaşate, iar în lipsa acestuia, pe o durată de cel mult 30 de zile, prin ordin al ministrului Sănătăţii, al şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă sau al persoanei desemnate de acesta sau, după caz, al conducătorului instituţiei angajatoare, se arată în lege.
Pe durata detaşării, se asigură persoanei detaşate, suplimentar faţă de salariul plătit de unitatea angajatoare, plata indemnizaţiei de detaşare în cuantum de 50% din salariul de încadrare, diurna zilnică de 2% din salariul de încadrare, cazarea şi transportul în localitatea unde se dispune detaşarea. (AGERPRES)