Acasă Blog Pagina 3592

41,5% subvenție pentru angajații care au fost în șomaj tehnic din cauza pandemiei de coronavirus

Angajații care au beneficiat de șomaj tehnic în contextul pandemiei de coronavirus și cărora le sunt menținute raporturile de muncă ulterior reluării activității de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligația de a menţine raporturile de muncă ale salariaților până la 31 decembrie 2020, cu excepția lucrătorilor sezonieri și a situației în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Măsura se aplică numai în cazul persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgență sau de alertă.
În vederea decontării sumelor, angajatorii suportă integral contravaloarea salariilor angajaţilor şi ulterior, începând cu data de întâi până la data de 25 a lunii următoare perioadei de raportare căreia îi sunt aferente veniturile, depun, prin mijloace electronice, cererea, declaraţia şi lista persoanelor pentru care beneficiază de această sumă, asumate de reprezentantul legal al angajatorului, conform formularelor prevăzute în Ordinul nr. 457/2020 actualizat şi dovada plăţii contribuţiilor.
Decontarea acestor sume se efectuează în termen de cel mult 10 zile de la data îndeplinirii de către angajatori, potrivit legii, a obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea. Cererile și documentele doveditoare se vor completa, scana și înregistra exclusiv pe platforma aici.gov.ro, de unde se va acorda un număr de înregistrare. Solicitările transmise prin mail sau pe alte canale de comunicare, vor fi returnate, pentru evitarea dublei înregistrări.
Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu le solicită angajatorilor atenție la corectitudinea Codului Unic de Înregistare și a contului bancar declarate în cerere, precum și la respectarea modelelor tipizate de documente stabilite prin legislație, similitudinea sumei solicitate prin cerere cu cea din listă sau corectitudinea calculului din listă, respectiv 41,5% din cuantum salar de bază brut corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 2253 de lei.
De asemenea, o atenție mărită trebuie și la îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată aferente veniturilor din salarii şi asimilate salariilor din perioada de raportare pentru care se face solicitarea, semnarea documentelor de către administrator/reprezentant legal prin semnătura electronică, corespondența elementelor din listă cu cele din Revisal (perioada suspendării, respectarea perioadei de minimum 15 zile de suspendare.

„Festivalul Mediaș Cetate Medievală în vreme de restriște“ în curtea Muzeului Municipal

Direcția pentru Cultură Mediaș continuă seria evenimentelor intitulate generic „Vineri seara la muzeu“, iar în data 17 iulie începând cu ora 19.30, municipalitatea locală organizează în curtea Muzeului Municipal „Festivalul Mediaș Cetate medievală în vreme de restriște“.

Evenimentul a ost regîndit și adaptat la situația epidemiologică actuală. Evenimentul debutează cu premierea a doi medieșeni ce au descoperit și donat o piatră de hotar a orașului de la sfârșitul Evului Mediu și continuă cu cântece și dansuri medievale, spectacol cu cai, spectacol cu foc și teatru medieval.
Spectacolele sunt susținute de ordinele cavalerești medieșene. Este vorba despre Grupul de Reconstituire Istorică Teutonii Transilvaniei, Straja Cetății Mediaș și Paladinii de Terra Medies. La eveniment vor fi prezenți Truverii cu o inedită piesă de teatru medieval. Accesul la acest eveniment se face în limita locurilor disponibile, cu respectarea normelor în vigoare.

Sibienii au peste 700 de joburi disponibile în această săptămână

În această săptămână, la nivelul judeţului Sibiu sunt disponibile 715 locuri de muncă vacante oferite de către 77 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, patru posturi se adresează persoanelor cu studii superioare. Este vorba despre director vânzări, educatoareși mercantizor. De asemenea, un număr de 711 joburi sunt pentru persoane fără studii superioare.

27 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 5 posturi sunt oferite pentru kinetoterapeuți. Alte 137 de locuri de muncă sunt disponibile sunt pentru muncitorii necalificați la ambalarea produselor solide și semisolide, iar 22 de locuri de muncă pentru agenți de securitate.
13 posturi sunt oferite pentru ambalator manual, iar 60 de locuri de muncă sunt pentru muncitorii necalificați la asamblarea și montarea pieselor. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la zidari, unde sunt oferite 6 joburi, 40 de locuri de muncă fiind oferite asamblatorilor-montatori articole marochinarie În același timp sunt oferite 68 posturi pentru lucrători comerciali și 10 joburi pentru casieri. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.

Sibian care și-a violat și bătut prietena în Franța, reținut de polițiști

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au pus în aplicare, marți, un mandat de arestare emis de către Curtea de Apel Alba Iulia în vederea predării către autoritățile judiciare din Franța a unui sibian în vârstă de 36 de ani.
Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență conjugală și viol, în conformitate cu prevederile Codului Penal francez. Sibianul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu pentru o perioadă de 30 de zile.

Record de teste COVID-19 în România. 641 de cazuri noi și 21 de decese, inclusiv un tânăr

Evoluția epidemiei de COVID-19 a intrat într-o fază nouă, cu un număr mare de infectați, dar cu un număr record de teste fectuate de centrele de testare. După aproape 19.000 de teste, au fost identificate 641 de persoane infectate. De asemenea, 21 de persoane dintre cele infectate au murit, între acestea numărându-se și o persoană cu vârsta de sub 29 de ani. În Sibiu, au fost anunțate 10 cazuri noi de COVID-19.

Până astăzi, 15 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 34226 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24155 au fost externate, dintre care 22049 de pacienți vindecați și 2106 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 727 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Nr. crt.  Județ    Număr de cazuri confirmate

  1. Alba 499
  2. Arad 732
  3. Argeș 1.570
  4. Bacău 791
  5. Bihor 715
  6. Bistrița-Năsăud 652
  7. Botoșani 1.084
  8. Brașov 2.130
  9. Brăila 330
  10. Buzău 859
  11. Caraș-Severin 134
  12. Călărași 219
  13. Cluj 803
  14. Constanța 562
  15. Covasna 335
  16. Dâmbovița 1037
  17. Dolj 402
  18. Galați 1.363
  19. Giurgiu 295
  20. Gorj 444
  21. Harghita 395
  22. Hunedoara 728
  23. Ialomița 553
  24. Iași 1.094
  25. Ilfov 938
  26. Maramureș 250
  27. Mehedinți 291
  28. Mureș 829
  29. Neamț 1.013
  30. Olt 407
  31. Prahova 880
  32. Satu Mare 82
  33. Sălaj 124
  34. Sibiu 717
  35. Suceava 4.200
  36. Teleorman 200
  37. Timiș 639
  38. Tulcea 208
  39. Vaslui 246
  40. Vâlcea 172
  41. Vrancea 1.282
  42. Mun. București 3.985
  43. – 37

TOTAL  34226

Până astăzi, 1952 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 14.07.2020 (10:00) – 15.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 21 decese (15 bărbați și 6 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bacău, Brăila, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Ialomița, Mehedinți, București, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman și Timiș.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 11 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 2 decese la  persoane de peste 80 de ani.
Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 641 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 248 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 886.918 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 490 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1109 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Bărbat din Orlat amendat cu 14.000 de lei pentru transport de lemne, fără documente

Marți, cu ocazia activităților de verificare a legalității transportului de material lemnos, polițiștii Serviciului Ordine Publică, Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, au constatat că, pe raza localității Orlat, conducătorul unui ansamblu rutier a desfășurat două transporturi de material lemnos, în baza aceluiași aviz de însoțire.

În baza rezultatelor investigațiilor efectuate, șoferul, un localnic în vârstă de 40 de ani, a fost identificat și sancționat contravențional cu amendă în valoare de 14.000 de lei pentru efectuarea de transport ilegal de material lemnos. De asemenea, polițiștii au confiscat cantitatea de 40,36 de metri cubi de molid, în valoare de 7.547 de lei.

Reținut pentru că s-a apropiat prea mult de fosta concubină și a lovit două rude ale femeii

Miercuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală Șelimbăr au reținut un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în localitatea Vurpăr.
Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv nerespectarea unei hotărâri judecătorești după ce, marți, s-ar fi apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri de locuința fostei concubine, din localitatea Vurpăr, și ar fi lovit doi dintre locatarii imobilului respectiv, rude ale femeii.
Bărbatul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările în acest caz continuă la nivelul Secției dePoliție Rurală Șelimbăr.

„Povestea lui Măzărel” revine, în weekend, la Teatrul „Gong”

În acest sfârșit de săptămână, reîntâlnim pe scena Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu „Povestea lui Măzărel”, un spectacol recomandat copiilor ce au peste trei ani.

Spectacolul are la bază o poveste originală de Aurelia Călinescu, iar în distribuția acestuia se află Raluca Răduca. Acesta va fi prezentat vineri, sâmbătă și duminică, la orele 10 și 18.
„De ce este cerul albastru? De ce zboară fluturii? De ce cad frunzele copacilor? De ce, de ce, de ce? Vă invităm în lumea lui „De ce?ʺ alături de Măzărel, un băiețel care începe să descopere lumea din jurul lui și își face prieteni noi. Cu Măzărel vom porni într-o călătorie plină de afecțiune și gingășie, în care vom descoperi bucuria copilăriei, a primelor prietenii sincere, a protecției și a iubirii față de persoanele dragi. Spectacolul este unul interactiv, unde cei mici pot să se joace împreună cu Măzărel și să îi fie alături în aventura sa plină de neprevăzut. Gândit pentru a fi jucat într-un spațui neconvenționale, cu un singur actor, muzica este un element care stă la baza spectacolului și cei mici sunt încurajați să participe în minunata lume a lui Măzărel”, este descris spectacolul de către reprezentanții Teatrului „Gong”.
Un bilet costă 50 de lei și este valabil pentru un grup format din membrii aceleiași familii, dar nu mai mult de zece persoane.
Biletele pot fi achiziționate atât online, cât și de la Agenția Teatrală. Biletele oferite prin Agenția Teatrală se pot achiziționa doar pe baza unei programări, la numărul de telefon 0269 210 906, miercuri, joi și vineri între orele 11 – 18, sâmbătă între 10 – 18 și duminică în intervalul orar 10 – 14.

Un singur elev sibian care a susținut BAC-ul în etapa specială nu a promovat examenul

Un singur elev care a susținut în etapa specială Bacalaureatul nu a fost declarat promovat. Ceilalți patru candidați înscriși în județul Sibiu au obținut medie de trecere.

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, candidatul care nu a promovat BAC-ul nu a obținut minimul nota 5 la Matematică.
Cei cinci candidați care au susținut BAC-ul special au fost izolați la domiciliu, din cauza COVID-19, în etapa anterioară a examenului național.
Probele scrise s-au desfășurat în perioada 6 – 9 iulie. Rezultatele finale, după contestații, au fost afișate în 12 iulie.

Coronavirus: vaccinul unei companii americane intră în ultima fază a testelor clinice

Compania americană de biotehnologie Moderna a anunţat marţi că, la 27 iulie, va intra în faza finală a testelor clinice pentru un vaccin împotriva COVID-19, devenind prima firmă din domeniu care a ajuns în acest stadiu la nivel mondial, notează AFP, citată de Agerpres.

În total, 30.000 de persoane vor participa la această fază decisivă în Statele Unite: jumătate dintre ei vor primi o doză de 100 de micrograme, ceilalţi un placebo.
Scopul acestui prim test va fi de a preveni orice simptom al COVID-19. Obiectivele secundare includ prevenirea infectării cu SARS-CoV-2.
Acest studiu urmează să dureze până la 27 octombrie.
Anunţul plasează compania Moderna în fruntea cursei mondiale pentru un vaccin împotriva acestei boli care a contaminat peste 13 milioane de persoane în lume şi a făcut mai mult de 570.000 de morţi.
Oamenii de ştiinţă avertizează însă că primele vaccinuri care vor ajunge pe piaţă nu vor fi obligatoriu şi cele mai eficiente sau cele mai sigure.
Tehnologia folosită de Moderna, bazată pe ARN mesager, vizează să dea corpului omenesc informaţiile genetice necesare pentru a declanşa preventiv protecţia împotriva coronavirusului.
AGERPRES

Ministerul Educației pregătește o Ordonanță de urgență, în cazul în care elevii vor continua, din toamnă, cursurile online

Monica Anisie, ministrul Educației, a declarat că pregătește o Ordonanță de urgență prin care se vor stabili măsurile pe care trebuie să le ia autoritățile când începe școala, dacă vor continua cursurile online.

„Vom pregăti o Ordonanță de urgență prin care să stabilim măsurile pe care trebuie să le luăm în această perioadă dacă situația epidemiologică impune desfășurarea în continuare a cursurilor în sistem online. Ordonanța va cuprinde toate măsurile necesare pentru ca elevul să nu fie în niciun fel prejudiciat și să aibă acces la educație”, a declarat Anisie, potrivit Edupedu.ro, în cadrul dezbaterii online organizată de World Vision România în parteneriat cu Edupedu.ro, despre cele mai importante transformări din cursa celor 30 de ani de educație.
De asemenea, Anisie a vorbit și despre data-limită comunicată de Ministerul Educației, respectiv 10 septembrie, pentru ca cele 250.000 de tablete și laptopuri achiziționate prin licitație să ajungă la copiii și profesorii fără acces la tehnologia necesară pentru desfășurarea orelor online.
Conform aceleiași surse, ministrul a mai anunțat că în prezent se desfășoară cursuri pentru pregătirea cadrelor didactice ca să poată preda online din data de 14 septembrie, în cazul în care se va continua școala de acasă.

S-a urcat la volan după ce a consumat cannabis și cocaină

Miercuri dimineața în jurul orei 3.30, în Dumbrăveni, polițiștii formațiunii rutiere din cadrul Poliției Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Zorilor de către un localnic în vârstă de 34 de ani.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost unul pozitiv la substanțele THC-5 Cannabis și Cocaină. Astfel, șoferul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive în corp. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența substanțelor psihoactive. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni.