Acasă Blog Pagina 3631

Creștere a numărului de cazuri COVID-19 în România, după o dublare a testelor. A crescut și numărul de apeluri la 112

Numărul de cazuri de coronavirus depistate în urma testelor a crescut miercuri, potrivit anunțului făcut de INSP, ca urmare a creșterii substanțiale a numărului de teste. Practic, față de datele de marți, numărul testelor s-a dublat, ceea ce poate indica posibile noi focare în țară.
Numărul cazurilor active de COVID-19 din România s-a micșorat masiv în ultimele 24 de ore, ca urmare a externării a 274 de persoane, cel mai mare număr din ultimele șase zile. Acum mai sunt 4.581 cazuri active, iar numărul celor din ATI s- amicșorat ușor, la 162 de persoane (166 ieri). De remarcat însă și faptul că a crescut numărul de apeluri la 112 și s-a apropiat de 500.
În Sibiu, numărul persoanelor confirmate a crescut la 509, cu trei cazuri mai multe decât ieri. Potrivit datelor oficiale, au fost externate 407 persoane până acum, adică doar doi pacienți COVID-19 au părăsit spitalul de ieri.
Până astăzi, 3 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19669 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13800 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt.  Județ    Număr de cazuri confirmate

  1. Alba 394
  2. Arad 698
  3. Argeș 267
  4. Bacău 511
  5. Bihor 627
  6. Bistrița-Năsăud 343
  7. Botoșani 789
  8. Brașov 762
  9. Brăila 41
  10. Buzău 201
  11. Caraș-Severin 112
  12. Călărași 99
  13. Cluj 564
  14. Constanța 283
  15. Covasna 230
  16. Dâmbovița 298
  17. Dolj 233
  18. Galați 616
  19. Giurgiu 224
  20. Gorj 151
  21. Harghita 153
  22. Hunedoara 634
  23. Ialomița 368
  24. Iași 594
  25. Ilfov 536
  26. Maramureș 100
  27. Mehedinți 115
  28. Mureș 683
  29. Neamț 884
  30. Olt 93
  31. Prahova 115
  32. Satu Mare 62
  33. Sălaj      93
  34. Sibiu 509
  35. Suceava 3.540
  36. Teleorman 145
  37. Timiș 508
  38. Tulcea 153
  39. Vaslui 163
  40. Vâlcea 31
  41. Vrancea 632
  42. Mun. București 2.081
  43. – 34

TOTAL  19.669
Totodată, până acum, 1.288 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 152 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 162 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2376 de  persoane. Alte 95.549 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 459.405 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 485 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 1.499 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.084 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Sibieni fără permise sau băuți la volan, prinși de polițiști

Băuți la volan sau fără permise. Așa au fost surprinși câțiva sibieni pe drumurile din județ, în urma acestor fapte polițiștii întocmind mai multe dosare penale.
Marți, polițiștii rutieri din cadrul Secției de Poliție Rurală Agnita, au oprit pentru control în trafic, pe Drumul Județean 106, în localitatea Alțîna, un ansamblu de vehicule format din autoutilitară și remorcă.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că ansamblul de vehicule era condus de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Tălmaciu, al cărui permis de conducere era necorespunzător categoriei din care ansamblul de vehicule condus face parte.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoana al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv.
Tot marți, polițiștii Biroului Rutier Sibiu s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat în vârstă de 36 de ani, domiciliat în Șelimbăr, implicat fiind într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, a condus autovehiculul deși avea permisul de conducere anulat.
Polițiștii spun că în data de 6 mai, permisul de conducere al bărbatului a fost anulat ca urmare a săvârșirii de infracțiuni la regimul rutier. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat.
Marți după amiaza, polițiștii rutieri din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Mediaș au oprit pentru control în trafic, pe Drumul Județean 142 E, în localitatea Alma, un conducător auto. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul (51 de ani, localnic) se afla în stare de ebrietate, având o alcoolemie de 0,87 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere unui autovehicul de către o persoana aflată sub influența băuturilor alcoolice.
 

A început Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex”

A început Târgul de îmbrăcăminte și încălțăminte „Expotricotex”. La Sala Transilvania aveți parte de 5 zile de shopping relaxant, tombole si multă voie bună. În standurile frumos amplasate găsiți vestimentație de damă și bărbați, încălțăminte, marochinărie, articole pentru copii și multe alte produse pentru toată familia. Târgul de desfășoară în perioada 03.06-07.06.2020 de miercuri și până sâmbătă de la 10:00 la 19:00 și duminică de la 10:00 la 15:00.

Vă așteptăm cu drag!

Mănuși și dezinfectanți pentru Spitalul de Pediatrie din Sibiu, din partea E ON

Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, unde sunt consultați și tratați anual zeci de mii de copii din județul Sibiu și împrejurimi, a primit sprijin financiar din partea E.ON pentru achiziționarea de mănuși și dezinfectanți necesare celor 480 de cadre medicale și administrative care lucrează în această instituție. 
Spitalul are 185 de paturi, în fiecare an aici fiind internați aproape 9.000 de copii, alte mii fiind consultați și tratați pentru urgențe medicale. Spitalul pentru copii, cel mai mare din zona Sibiului, formează și viitorii specialiști în domeniul pediatriei.
Companiile E.ON din domeniile distribuției și furnizării de energie electrică și gaze naturale au alocat, de la începutul pandemiei cu coronavirus, 500.000 de lei pentru susținerea spitalelor care au avut nevoie urgentă de aparatură de specialitate pentru tratarea bolnavilor și de echipamente de protecție a personalului medical.
Au fost sprijinite cu echipamente de testare specifice COVID – 19, echipamente de protecție: măști, combinezoane, botoșei sau cu o masă caldă pentru personal 16 spitale din județele Suceava, Hunedoara, Mureș, Arad, Iași, Cluj, Satu Mare, Neamț, Botoșani și Bacău și Sibiu. Acestei inițiative s-a adăugat și o campanie de strângere de fonduri inițiată de anga-jații E.ON susținută de companie prin dublarea sumei rezultate.
O altă acțiune importantă, campania „Dăruieşte Lumină”, încheiată de curând, a constat în donarea unei cantități de 250.000 kWh care a ajuns la consumatori casnici cu probleme financiare generate în urma pandemiei cu COVID-19. Totodată, pentru a veni în sprijinul copiilor proveniți din familii cu o situație financiară precară, E.ON a oferit laptopuri pentru mai mulți elevi care nu pot frecventa cursurile online.
“Sprijinul oferit de E.ON va face mai ușoară misiunea spitalului de a asigura, în cele mai bune condiții, servicii de calitate pentru micuții pacienți. Acest de-mers este unul care denotă, pe lângă generozitate, și implicare activă în ceea ce privește sănătatea comunității sibiene”, a declarat dr. Ioana Mătăcuță-Bogdan, purtătorul de cuvânt al Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu.
“Suntem bucuroși să fim alături de copiii din județul Sibiu care au nevoie de asistență medicală din partea specialiștilor. Toate cadrele medicale trebuie să fie în continuare pregătite să facă față oricăror situații care ar mai putea să apară, chiar în condițiile în care așa cum se întâmplă în acest moment, asistăm la o scădere a numărului de infectări cu coronavirus”, spune Manfred Paasch, directorul general al E.ON România. 

Incendiul din blocul de pe Calea Șurii Mici a pornit din cauza unei lumânări

O lumânare uitată aprinsă ar fi cea mai probabilă cauză care a condus la izbucnirea incendiului de marți seara din blocul de pe Valea Șurii Mici din municipiul Sibiu.
Miercuri dimineața, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a transmis că, în urma cercetărilor, “cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinate de efectul termic al unei lumânări aprinse nesupravegheată”.
Vă reamintim că mai mulți sibieni dintr-o scară a unui bloc situat pe Calea Șurii Mici au fost evacuați, marți seara, din cauza unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 4. Mai multe echipaje ale ISU Sibiu au intervenit pentru stingerea incendiului, care se manifestă în dormitorul respectivului apartament. Persoanele care locuiau în scara respectivă au fost evacuate de către pompieri. Focul a fost stins rapid de către pompieri.

MEC – sesiuni speciale: Evaluarea Naţională începe pe 29 iunie; Bacalaureatul pe 6 iulie

0

Absolvenţii de gimnaziu şi de liceu care la Evaluarea Naţională şi la Bacalaureat vor avea temperatura peste maximul admis, vor fi în izolare sau carantină din cauza epidemiei de COVID-19, precum şi cei care nu vor participa din alte motive medicale se vor putea înscrie la sesiuni speciale ale acestor examene, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei şi Cercetării, Monica Anisie.
Potrivit MEC, în contextul epidemiologic actual, Anisie a aprobat un ordin privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare Naţională şi Bacalaureat în vederea „asigurării egalităţii de şanse”.
Calendarul sesiunii speciale a Evaluării Naţionale este următorul:
* 22-26 iunie – înscrierea candidaţilor;
* 29 iunie – Limba şi literatura română;
* 30 iunie – Matematică;
* 1 iulie – Limba şi literatura maternă;
* 2 iulie – afişarea rezultatelor (ora 12,00);
* 2 iulie – depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00);
* 4 iulie – afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00);
Calendarul sesiunii speciale a examenului naţional de Bacalaureat este următorul:
* 29 iunie-3 iulie – înscrierea candidaţilor;
* 6 iulie – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă;
* 7 iulie – proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă;
* 8 iulie – proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă;
* 9 iulie – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă;
* 10 iulie – afişarea rezultatelor (ora 12,00);
* 10 iulie – depunerea contestaţiilor (între orele 14,00 – 19,00);
* 12 iulie – afişarea rezultatelor finale (după ora 12,00).
Sesiunea ordinară a Evaluării Naţionale este programată în perioada 15 – 17 iunie, iar prima sesiune a Bacalaureatului 22 – 25 iunie. (AGERPRES)

Gaz Metan joacă un amical cu CFR Cluj

Pregătirile pentru reluarea Ligii I după întreruperea cauzată de pandemia de coronavirus au intrat în linie dreaptă.
Jucătorii Gazului Metan au reluat pregătirile pentru ultima parte a campionatului, care va începe în week-end-ul 12-14 iunie. Fotbaliștii Gazului Metan au început antrenamentele de grup, după ce au trecut de toate cele trei teste pentru coronavirus.
La începutul săptămânii viitoare, luni, 8 iunie, de la ora 17:00, aceștia vor disputa un meci amical în deplasare cu CFR Cluj. Va fi singura partidă de verificare înaintea reînceperii campionatului.

2.500 de copii și-au sărbătorit ziua alături de „Petrică și Lupul”

Peste 2.500 de copii și-au sărbătorit ziua alături de muzicienii Filarmonicii de Stat Sibiu. Ziua Copilului a fost marcată de instituție prin organizarea mai multor acțiuni, toate având un singur numitor comun: povestea muzicală ”Petrică și Lupul”.
Conform conducerii Filarmonicii, peste 2.500 de copii au urmărit difuzările online, iar începând de marți cei care au participat la ”vânătoarea de comori muzicale”, din cadrul aceluiași proiect pot ridica premiul de la Sala Thalia.
Basmul simfonic ”Petrică și Lupul” a stat al baza acțiunilor organizate de Filarmonica de Stat Sibiu cu ocazia Zilei Copilului. După aproape trei luni în care au lipsit de pe scena Sălii Thalia, muzicienii din Orchestra Filarmonicii Sibiu au interpertat împreună povestea muzicală – imaginată de compozitorul rus Serghei Prokofiev – ”Petrică și Lupul”. Alături de ei, în sală și pe scenă s-au aflat actorul Daniel Plier și dirijorul Cristian Lupeș. Înregistrarea a fost difuzată în 1 iunie pe pagina de Facebook şi site-ul instituţiei și a fost urmărită de peste 2.500 de copii de toate vârstele. Cei care nu au putut urmări în direct difuzarea în premieră pot vedea înregistrarea pe site-ul www.FilarmonicaSibiu.ro sau pe contul oficial de youtube al instituției.
Tot în 1 iunie copiii au putut participa la o adevărată ”vânătoare de comori muzicale”, descoperind cele șapte personaje din basmul simfonic, pe spațiile de afișaj din oraș.
„Efortul lor nu rămâne nerăsplătit, fiecare mic ”vânător” va primi o cărticică de colorat cu ilustrații din poveste. Grafica întregului proiect a fost realizată de Loredan Bulgaru”, arată reprezentanții Filarmonicii.

FOTO: Bloc din Sibiu evacuat din cauza unui incendiu

UPDATE – Incendiul izbucnit în respectivul bloc a fost stins de către pompieri.
„Incendiul a fost lichidat prompt de către pompierii militari sibieni. În momentul de față se lucrează pentru evacuarea fumului de pe scara blocului și înlăturarea efectelor negative produse de incendiu. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de cercetare”, precizează purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu, Alina Voina.
Mai mulți sibieni dintr-o scară a unui bloc situat pe Calea Șurii Mici au fost evacuați, marți seara, din cauza unui incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul 4.
Mai multe echipaje ale ISU Sibiu intervin la această oră pentru stingerea incendiului, care se manifestă în dormitorul respectivului apartament. Persoanele care locuiau în scara respectivă au fost evacuate de către pompieri.
„Incendiu apartament etraj IV, în municipiul Sibiu, Calea Șurii Mici. Intervine de urgență ISU Sibiu cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospecială de salvare și Interventie de la înălțime și o autospecială de prim-ajutor calificat SMURD. Din primele informații, incendiul se manifestă cu degajare mare de fum la dormitorul apartamentului.
În momentul de față incendiul este localizat de către pompierii militari. S-au evacuat preventiv persoanele care locuiau în scara respectivă. Se intervine pentru lichidarea incendiului. Nu sunt semnalate victime în momentul de față”, a precizat Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

FOTO: Două proiectile explozive descoperite într-o pivniță

În urma unui apel primit pe numărul de urgență 112, echipa pirotehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit, luni după amiaza, în localitatea Richiș, pe strada Principală, pentru cercetarea, identificarea, ridicarea, transportarea și depozitarea în vederea distrugerii ulterioare a două proiectile explozive de război de calibrul 75 de mm, găsite în pivnița unei case de către proprietarul acesteia în timpul unor lucrări de amenajare.
Reprezentanții Inspectoratului pentr Situații de Urgență Sibiu recomandă oamenilor să manifeste prudență la identificarea unor elemente de muniție rămase neexplodată și să apeleze numărul de urgență 112.
FOTO – ISU Sibiu

Patru firme se luptă să construiască drumul dintre Turnișor și Ștrand. Proiectul ar putea începe în acest an

Patru constructori așteaptă ca primăria să finalizeze analiza ofertelor tehnice și a celor financiare, pentru construirea drumului de legătură dintre Turnișor și Ștrand, care va elibera substanțial traficul pe Șoseaua Alba Iulia, cu legătură prin Calea Poplăcii și traversarea zonei Calea Dumbrăvii.

Trei companii și o asociere au depus încă din luna martie ofertele pentru licitația care urmărește proiectarea și construcția șoselei care traversează zona Câmpșor. Peste o lună, primăria va anunța câștigătorul și ar putea semna contractul. Încă mai este timp ca lucrările să înceapă în acest an și să fie finalizate anul viitor. Primul ofertant este nelipsita companie locală Terra Building, care construiește drumuri, stadioane, școli și orice este nevoie în oraș. O a doua companie locală este COMTRAM, aparținând grupului de firme Atlassib, controlate de omul de afaceri Ilie Carabulea, care a făcut oferta împreună cu o firmă de proiectare din Cisnădie, EKO TOP SIB SRL. Singura firmă străină, cu potențial de lucru peste cele locale, este STRABAG, care mai are în derulare un contract în județul Sibiu, pe DJ 106C (lărgire la ieșirea de pe Calea Cisnădiei). În fine, al patrulea ofertant este o asociere dintre o firmă de construcții din sibiu și o firmă de cosntrucții din Blaj.
Contractul a fost estimat de Primăria Sibiu la 8,45 milioane de lei și este prevăzut să dureze 11 luni de la data începerii lucrărilor, din care 3 luni proiectarea și 11 luni execuția. Cu puțin noroc, s-ar putea săpa prima lopată de pămând chiar în acest an. Primăria a semnat deja contractul de execuție cu cealaltă lucrare strâns legată de drumul dintre Turnișor și Ștrand. Este vorba despre podul de pe Rozmarinului, care trece peste Cibin și leagă infrastructura existentă de noul drum. Singura problemă nerezolvată în tot acest proiect este modernizarea străzilor din Cartierul Turnișor, licitația fiind anulată deja de două ori ca urmare a nedepunerii niciunei oferte.
La începutul acestui an, Primăria Sibiu a aprobat sumele ce vor fi plătite la exproprierile din zona Câmpsor, necesare pentru lărgirea drumului. Exproprierile vor însuma aproximativ 6.000 de metri pătrați de pe un număr de 35 de parcele.
Conform caietului de sarcini, drumul va avea o lățime de 7 metri, vor fi amenajate trotuare de 1,5 metri lățime pe fiecare parte și piste pentru biciclete cu o lățime de 2,5 metri, spații verzi și va fi amenajată și rețeaua de iluminat public cu LED. Drumul va avea și o trecere la nivel cu calea ferată care va fi reglementată prin bariere, la intrarea pe Dimitrie Cantemir. Din păcate, primăria nu a avut viziunea unui pasaj, sub sau suprateran, ci a preferat o barieră la nivel.
Potrivit informațiilor din dosarul licitației, ponderea prețului în evaluarea ofertei este de 85%, restul criteriilor fiind experiența inginerului specialist, a managerului de proiect și a inginerului de instalații electrice, câte 5% fiecare. Data prevăzută pentru atribuire este 3 iulie.

Aproape 3.000 de vizitatori în Muzeul ASTRA, în minivacanța de 1 iunie

În minivacanța de 1 iunie, Muzeul ASTRA a înregistrat nu mai puțin de 2.925 de vizitatori. În acest interval, a avut loc Târgul Național de Jucării,un eveniment aflat la cea de-a XIII-a ediție.
Ediția din acest an a fost una specială. Mai precis, în locul atelierelor cu meșteri populari au fost pregătite trei trasee distractive, puse gratuit la dispoziția tuturor copiilor sub forma unor quizuri antrenante. Acestea sunt organizate în sectorul de olărit, morărit și pastoral din Muzeul ASTRA și au primit denumiri sugestive ca: „Meșterul olar și oala fermecată”, „Moara norocoasă”, respectiv „Oița năzdrăvană”.
„Precizăm că au fost utilizate peste 600 de quizuri, atât de copii, cât și de părinți sau bunici deopotrivă. Mulți dintre ei ne-au oferit un feed-back constructiv, inclusiv pe social-media, în comment-urile de pe pagina noastră de Facebook. Participanții au subliniat astfel faptul că aceste trasee au fost și sunt binevenite, mai ales că oferă un plus de dinamism și de educație culturală. Drept dovadă, sectorul pastoral din Muzeul în aer liber, cel înscris în traseul Oița năzdrăvană, a fost la mare căutare de participanți, fiind o zonă mai puțin vizitată, dar cu un farmec aparte. Pentru efortul lor, la întoarcerea de pe traseele #quiz, vizitatorii au fost răsplătiți cu jucării”, au transmis reprezentanții CNM ASTRA.
De Ziua Copilului, intrarea a fost liberă în Muzeul ASTRA pentru toții copiii cu vârsta până în 18 ani.
Acest weekend a fost începutul lunii copilăriei la Muzeul ASTRA. „Meșterul olar și oala fermecată”, „Moara norocoasă” și „Oița năzdrăvană” rămân aici până în 30 iunie, iar cei interesați pot parcurge traseele între orele 10 – 18.