Oprit pentru un control în trafic, un bărbat din Buzd a fost descoperit de polițiști după ce a furat mai multe bunuri dintr-o localitatea din Alba.
La sfârșitul săptămânii trecute, în localitatea Șeica Mare, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru control un autoturism condus spre municipiul Mediaș. La volan se afla un bărbat în vârstă de 40 de ani, domiciliat în localitatea Buzd, acesta neavând dreptul de a conduce. Pe numele său, polițiștii rutieri au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
În momentul opririi autoturismului, polițiștii au observat că șoferul era însoțit de alți doi pasageri, unul în vârstă de 15 ani, din Buzd, celălalt în vârstă de 42 de ani, din Mediaș, iar în autoturism au fost descoperite mai multe bunuri care au fost furate în cursul aceleiași zile de pe raza localității Sebeș, județul Alba.
Cele trei persoane, autoturismul și bunurile în cauză au fost puse la dispoziția polițiștilor din cadrul I.P.J. Alba în vederea continuării cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de furt.
Epidemia de coronavirus se stinge, încet: 141 de cazuri noi în România, un singur caz în Sibiu, 159 de pacienți în ATI
Datele privind epidemia de coronavirus ale zilei de 1 iunie arată o situație stabilă spre îmbunătățire în România, dar și în Sibiu. Un singur caz a fost descoperit în ultimele 24 de ore la noi în județ, iar la nivel național 141 de cazuri noi, în contextul în care în weekend se fac mai puține teste. De asemenea, un număr relevant este cel al pacienților la ATI (în stare gravă), care a coborât la 159. Totalul cazurilor active, spitalizate, este de 4.702 persoane, cel mai mic din ultimele două luni. De ieri, au fost anunțate alte opt decese, din care cinci înregistrate ieri și trei sâmbătă, 30 mai. Începând din 26 mai, nu a mai fost depășit pragul de 10 decese înregistrate zilnic.
În total, până astăzi, 1 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 19.398 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 13.426 au fost declarate vindecate și externate.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate
- Alba 385
- Arad 697
- Argeș 263
- Bacău 507
- Bihor 612
- Bistrița-Năsăud 336
- Botoșani 772
- Brașov 752
- Brăila 28
- Buzău 198
- Caraș-Severin 112
- Călărași 95
- Cluj 557
- Constanța 283
- Covasna 230
- Dâmbovița 290
- Dolj 230
- Galați 603
- Giurgiu 222
- Gorj 146
- Harghita 136
- Hunedoara 632
- Ialomița 364
- Iași 575
- Ilfov 530
- Maramureș 100
- Mehedinți 114
- Mureș 680
- Neamț 883
- Olt 91
- Prahova 113
- Satu Mare 61
- Sălaj 93
- Sibiu 505
- Suceava 3.536
- Teleorman 144
- Timiș 506
- Tulcea 150
- Vaslui 162
- Vâlcea 30
- Vrancea 626
- Mun. București 2.015
- – 34
TOTAL 19.398
Totodată, până acum, 1270 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 141 de noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 159 de pacienți.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.424 de persoane. Alte 90.292 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 443.252 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 354 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 867 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.074 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.699 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 583 în Germania, 87 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia și câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 106 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 35 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat.
Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 22 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.
Tânără cercetată penal după ce a lovit un bicicilist și a plecat de la locul accidentului
Sâmbătă, la Biroul Rutier Sibiu s-a prezentat un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Agnita, care a declarat polițiștilor faptul că în urmă cu o zi fost victima unui accident rutier produs în municipiul Sibiu, pe Calea Șurii Mici.
În urma cercetării, polițiștii au stabilit că în timp ce se deplasa pe Calea Șurii Mici pe bicicletă, bărbatul în cauză a virat la stânga fără să se asigure și a fost acroșat de un autoturism condus regulamentar de către o tânără în vârstă de 20 de ani, din Șura Mică.
„Imediat după producerea evenimentului, conducătoarea auto a coborât din autoturism, a verificat starea de sănătate a biciclistului și au căzut de comun acord ca bărbatul să se deplaseze la spital pentru îngrijiri medicale urmând ca cei doi să se înțeleagă amiabil cu privire la costul tratamentului. Conducătoarea auto a părăsit locul producerii accidentului fără a anunța poliția.
În aceste condiții, pe numele tinerei s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Șeful IȘJ Sibiu, cu ocazia Zilei Copilului: „Jucați-vă mult, citiți, povestiți cu prietenii în mod real, bucurați-vă de fiecare clipă!”
Alexandru Dumbravă, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, le-a transmis copiilor, de ziua lor, un mesaj special. Acesta îi îndeamnă la curaj, bunătate și omenie și le urează să aibă parte de o viață frumoasă și experiențe interesante.
Dragi copii, De ziua voastră vă doresc viață lungă și frumoasă, oameni dragi lângă voi, experiențe interesante și reușite în toate activitățile bune pe care le întreprindeți. Jucați-vă mult, citiți, povestiți cu prietenii în mod real, bucurați-vă de fiecare clipă, căci timpul nu ni-l poate da nimeni înapoi. Aveți curaj, perseverență și pasiune. Iar aceste ingrediente vă vor face vața interesantă. Fiți buni și omenoși și, mai ales, nu vă bateți joc de viața voastră. Deocamdată este singura a cărei certitudine o avem. Vă îmbrățișez și, de lângă voi, sper să vă văd devenind oamenii frumoși de care toți să ne bucurăm. Iar, la final, vă las în dar câteva versuri personale”, arată mesajul făcut public pe o pagină de socializare de către Alexandru Dumbravă.
Totodată, șeful IȘJ Sibiu a publicat și câteva versuri ce îi aparțin, referitoare la copilărie:
„Trimite-mi
Trimite-mi vraja zilei noastre,
Păstrează-mi timpul efemer
Şi-n lan, pe lângă flori albastre,
Să-ţi fiu eu macul cel stingher.
Trimite-mi ochii ca văpaia,
Sudoarea frunţii eu ţi-o`ntind,
Deschide-te ca să simţi ploaia
Şi să o sorbi mereu, cu jind.
Trimite-mi mângâieri nebune,
Trimite-mi vorbe ce nu mint,
Revarsă-ţi sufletul spre mine
De astăzi, până la mormânt.
Trimite-mi clipe de uitare
Dezleagă şoapte de amor
Iubeşte-mă şi-n clipa-n care
Vei şti: sunt doar un muritor.
Trimite-mi dulce amăgire,
Speranţă-n supravieţuire,
Sau nu, nu le trimite, da….
Mai bine-adu-le dumneata.”
Ziua Copilului este marcată în 50 de țări din întreaga lume. A fost sărbătorită, pentru prima dată, în anul 1950, fiind decizia Federației Democratice Internaționale a Femeilor, în capitala Rusiei.
A condus din Argeș până în Mediaș fără permis
Un argeșean a fost prins de către polițiștii rutieri din Mediaș, în weekend, la volan, deși nu are permis de conducere.
Vineri seara în jurul orei 18.30, în municipiul Mediaș, polițiștii au descoperit un bărbat în vârstă de 60 de ani, domiciliat în județul Argeș, în timp ce conducea un microbuz deși nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Beat la volan și fără permis, a intrat cu mașina direct în stâlp
În weekend, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 14, în localitatea Axente Sever, un medieșean în vârstă de 53 de ani, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit de un stâlp. În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale.
Din verificările efectuate de către polițiștii prezenți la fața locului, s-a constatat că bărbatul nu are permis de condcuere și mai mult decât atât, testarea sa alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 1,44 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului.
FOTO: Fără permis, a furat un microbuz și s-a răsturnat
Duminică dimineața, polițiștii din Miercurea Sibiului au fost sesizați cu privire la faptul că, în cursul aceleiași nopți, a fost furat un microbuz parcat în fața unei case de din localitate. După o jumătate de oră de la sesizare, polițiștii au descoperit microbuzul în cauză, răsturnat și abandonat în afara părții șoselei, pe Drumul Județean 106F.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii au stabilit că duminică dimineața, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Miercurea Sibiului, ar fi furat autovehiculul în cauză și, în timp ce conducea pe Drumul Județean 106F, spre localitatea Gârbova din județul Alba, a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a răsturnat în afara părții șoselei. Șoferul a părăsit locul evenimentului, fiind găsit de polițiști la domiciliu, în jurul orei 5. De asemenea, din verificările efectuate a rezultat că persoana în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Întrucât tânărul a suferit vătămări corporale în urma producerii evenimentului rutier, polițiștii au solicitat intervenția unui echipaj medical care, ulterior, l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, vătămare corporală din culpă, respectiv furt calificat.
Toți copiii merită o educație de secol XXI
Gura Rîului este una dintre localitățile pilot din județul Sibiu unde primăria a pus la dispoziția unităților de învățământ platforma EduXpert, realizată de un start-up al firmei SOBIS, condus de un tânăr specialist IT. Acest lucru s-a întâmplat cu mult timp înainte de pandemie, cu intenția de a aduce educația în secolul XXI și a crea o comunicare mai bună între elevi, profesori, părinți și conducerea școlii. Programul EduXpert aduce laolaltă în format electronic cataloagele din cancelarie, carnetele de note, chiar și caietele elevilor și înlocuiește comunicarea între părinți și cadre didactice prin zeci de grupuri de what’s app, care uneori ajung să ne obosească. Platforma a fost verificată și de Autoritatea de Digitalizare a României.
Un alt avantaj al programului este că nu necesită cont de e-mail pentru înregistrare, e suficient un nume și o parolă, iar elevii își pot vizualiza nu doar notele și orarul, ci și temele „După ce îmi fac temele tot aici le încarc, pe fiecare materie în parte. Și văd și ce corecturi mi-au făcut domnii profesori. Am aici toate temele mele, la toate materiile. Nu mai merge scuza cu mi-am pierdut caietul” povestește Mihaela, una dintre elevele care folosește platforma. Peste 400 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială Aurel Decei din Gura Rîului utilizează deja acest program. Părinții primesc notificări pe telefon cu notele luate de copii și află aproape instant despre absențe.
Directorul unității de învățământ poate urmări activitatea cadrelor didactice, lucru care s-a dovedit util în perioada pandemiei. Și pentru profesori a fost un mare avantaj: nu primesc temele de la elevi prin sute de mesaje care le intră pe telefon la diverse ore, ci le verifică pe toate aici, într-un singur loc. Pot da lucrări de control care se arhivează aici și tot aici dau și rezultatele.
„Toți copii merită o educație de secol XXI. Pandemia ne-a arătat o dată în plus că accesul la educație e favorizat de tehnologie. Invităm cât mai multe autorități locale din județ să intre în acest program pilot, aplicația le va fi pusă la dispoziție gratuit școlilor, iar pentru copiii care nu au aparatura necesară vom găsi soluții alături de parteneri din mediul privat. Nu putem aștepta mereu să vină soluții de la nivel central, unele probleme le putem rezolva noi local, de dragul copiilor noștri – pentru că de educație depinde viitorul” declară Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
: https://www.youtube.com/watch?v=_9y5oVyLvFQ&t=23s
Pentru detalii despre EduXpert contactați platforma #SolidariPentruSibiu pe site-ul Consiliului Județean Sibiu, accesând link-ul: https://solidaripentrusibiu.cjsibiu.ro/. Date de contact – telefon: 0786 887 589, e-mail: [email protected]
Teatrul Național „Radu Stanca”, în sărbătoare. Astăzi împlinește 232 de ani de existență
Astăzi, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu împlinește 232 de ani de existență. Aniversarea va fi marcată printr-un maraton de evenimente difuzate online. Timp de 12 ore, TNRS difuzează în mediul digital, pe site, pagina de Facebook și canalul de YouTube, recitaluri de poezie din opera poetului Radu Stanca, dar și din literatura universală, eseuri, monologuri, fabule și poezii pentru copii, toate în interpretarea actorilor naționalului sibian.
Potrivit conducerii TNRS, programul evenimentelor online dedicate aniversării TNRS va fi completat de două dintre cele mai apreciate producții din repertoriul teatrului: „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete (Secția Română) și „Scene dintr-o căsnicie”, în regia lui Charles Muller (Secția Germană), dar și de redifuzarea conferinței speciale FITS și TNRS care l-a avut ca invitat pe Silviu Purcărete.
Sărbătoarea a început la ora 9, cu proză, fabule și poezii pentru copii, iar la ora 12 a continuat cu un recital de poezie din literatura română și universală. La ora 12.50 este programat un recital de poezie din opera lui Radu Stanca, iar la ora 13.20 va fi conferința specială FITS și TNRS cu Constantin Chiriac în dialog cu Silviu Purcărete, „Despre bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin”
Ora 15 vine cu „Ziua Teatrului”, iar la ora 15.55 vor fi eseu, monolog și poezie în interpretarea actorilor Secției Germane
La ora 16.40 vor fi prezentate scene din spectacolele Secției Germane, iar la ora 17.45 va fi difuzat „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete.
La finalul zilei, la ora 21, vor fi „Scene dintr-o căsnicie”, în regia lui Charles Muller, un spectacol în limba germană, cu traducere în limba română.
„Înaintea ediției speciale online a Festivalului Internațional de Teatru, încheiem astăzi, în 1 iunie, maratonul teatral din timpul pandemiei, început în 21 martie. De mai bine de două luni suntem prezenți online, în casele spectatorilor și prietenilor noștri, cu spectacole, de joi până duminică, evenimente ale Secției Germane, de miercuri până duminică și conferințe și seri cu povești și poezie, în fiecare zi, de luni până duminică. Sărbătorim astăzi 232 de ani de existență a primului teatru creat pe teritoriul României. Un teatru creat de primarul de atunci al Sibiu, un teatru cu loje din lemn de trandafir și un săptămânal teatral în limba germană. Vom fi astăzi, când se serbează și Ziua Copilului, alături de public, cu un program de peste 12 ore de evenimente, pe care le vom difuza online, iar apoi vom reveni online în 12 iunie, când va începe Festivalul Internațional de Teatru. Țin să mulțumesc acestei comunități sibiene, care are spirit, care are tradiție, pentru respectul pe care îl acordă culturii, artelor spectacolului și să le doresc colegilor mei artiști, tehnicieni și tuturor celor din echipă, care concură la bunul mers al teatrului și al festivalului, la mulți ani, să fie sănătoși, să aibă inspirație, să aibă bucurie în primul rând, să aibă parte de creație și de miracol în tot ceea ce fac. La mulți ani!”, a transmis Constantin Chiriac, director general al TNRS.
Peste două secole de teatru, la Sibiu
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu se bucură nu numai de o recunoaștere internațională datorată repertoriului său variat și colaborărilor sale care au culminat cu apariția Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, ci și de o istorie impresionantă care îl leagă de primul teatru construit vreodată în spațiul românesc.
Conform TNRS, 1788 rămâne în memoria istoricilor și iubitorilor scenei drept anul în care topograful Martin Hochmeister avea să pună temeliile unei construcții destinate spectacolelor, reconfigurând într-un singur an funcționalitatea Turnului Gros, parte a zidurilor cetății medievale. Odată cu acest demers, viața culturală germanofonă a orașului Hermannstadt ia amploare, prin aducerea în fața locuitorilor a unui repertoriu variat, inspirat atât din canonul clasic, cât și din cel contemporan. Astfel, opera unor autori precum Shakespeare și Molière ori a unor reprezentanți de vârf ai romantismului german își găsește în publicul sibian un receptor entuziast, al cărui interes viu pentru lumea scenei avea să asigure continuitatea primei instituții teatrale de pe teritoriul românesc.
„Acestei tradiții a teatrului sibian, până în acel moment exclusiv în limbă germană, i se alătură o nouă dimensiune în anul 1868, când trupa lui Mihai Pascaly joacă pentru prima dată în Hermannstadt un spectacol în limba română. Cel mai probabil, în spatele cortinei în timpul acestei reprezentații bazate pe o piesă scrisă de Vasile Alecsandri se ascundea nimeni altul decât tânărul Mihai Eminescu, sufleor la acea vreme. Succesul spectacolului este atât de mare, încât va permite și altor trupe de teatru românești, precum Trupa Tardini-Vlădicești sau cea condusă de Matei Millo, să activeze în fața publicului sibian. În ciuda unui incendiu, în 1826, teatrul sibian își va relua curând activitatea grație implicării fondatorului său, Martin Hochmeister. Totuși, un alt incendiu va produce în 1949 niște daune atât de mari, încât administrația locală este nevoită să mute sediul teatrului în incinta sa actuală, care funcționase până atunci ca și cinematograf. Acest eveniment va marca, însă, o perioadă de revigorare a scenei teatrale sibiene pe care va poposi însuși Radu Stanca, în calitate de regizor. Membru esențial al Cercului Literar de la Sibiu, Radu Stanca are, prin urmare, meritul de a asigura renașterea nou-numitului Teatru de Stat a cărui titulatură se va schimba după moartea marelui artist, în semn de omagiu pentru implicarea sa neobosită în viața culturală a orașului. La mai bine de două secole de la înființarea sa, actualul Teatru Național „Radu Stanca” Sibiu își continuă și azi misiunea de a aduce în fața publicului local, național și internațional spectacole-eveniment, fiind o prezență constantă în viața culturală românească și nu numai. Ca urmare, Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, inițiat în 1993, avea să devină cel mai important eveniment dedicat artelor spectacolului din Europa Centrală și de Est, concurând, în prezent, cu festivalurile de la Avignon și Edinburgh. Tot astfel, Teatru Național „Radu Stanca” Sibiu are meritul de a avea o contribuție decisivă în acordarea titlului de Capitală Culturală Europeană, în anul 2007, orașului Sibiu”, povestesc reprezentanții TNRS.
În anul 2020, Teatrul Național „Radu Stanca” cucerește și spațiul online prin activitățile sale artistice. În ultimele două luni, publicul internaut a putut avea acces nelimitat atât la înregistrări ale unor spectacole de colecție, cât și la forme alternative de a interacționa cu actorii care au venit în fața copiilor și adulților cu recitaluri, povești sau monologuri din literatura universală. „Toate aceste inițiative de a menține vie arta teatrului într-o perioadă dificilă pentru interacțiunea nemijlocită cu scena vor culmina în luna iunie cu prima ediție online a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu a avut, începând cu anul 2001, un număr impresionant de peste 520 de turnee în țară și străinătate, fiind, de asemenea, invitat la festivaluri importante din lumea întreagă, desfășurate în Edinburgh, Avignon, New York, Bruxelles, Roma, Tokyo, Seul, St. Petersburg, Moscova, Napoli, Paris, Liverpool, Londra, Budapesta, Bogota, Tampere, Poznan, Varșovia, Barcelona, Lisabona, Porto, Cairo, Yerevan, Tbilisi, Nitra, Atena, Salonic, Belgrad, Varna, Lille, Tel Aviv, Omsk și Chișinău. Toate acțiunile întreprinse în cele șase săli de spectacol, dar și în spații non-convenționale (fabrici, tramvaie, pe stradă și în parcări), în instituții de învățământ, firme și companii partenere, biblioteci, librării etc. sunt dedicate creației de înaltă calitate și educației prin cultură. Având un repertoriu larg care variază între tragedii grecești și experimente inovative ale secolului al XXI-lea, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu colaborează cu regizori importanți din țară și din străinătate, precum: Silviu Purcărete, Andrei Șerban, Andriy Zholdak, Kushida Kazuyoshi, Armin Petras, Mihai Măniuțiu, Tompa Gábor, Alexandru Dabija, Yury Kordonsky, Radu Afrim, Alexander Riemenschneider, Radu Alexandru Nica, Robert Raponja, Masahiro Yasuda, Gigi Căciuleanu, Dragoș Galgoțiu, Zoltán Balázs”, a mai transmis TNRS.
Măsuri pentru agajaţi şi angajatori care intră în vigoare din 1 iunie
Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă, continuând, totodată, acordarea indemnizaţiei de şomaj tehnic, în domeniile de activitate unde există restricţii.
Astfel, începând cu luna iunie, se va deconta angajatorilor, pe o perioadă de 3 luni, un procent de 41,5% din salariul brut lunar al fiecărui lucrător căruia i se reactivează contractul de muncă suspendat anterior, potrivit Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS).
„Guvernul a aprobat o serie de măsuri active destinate angajaţilor şi angajatorilor în vederea susţinerii acestora pentru reluarea raporturilor de muncă. Astfel, Executivul a stabilit că angajaţii care au beneficiat de şomaj tehnic în contextul pandemiei (…) şi cărora le sunt menţinute raporturile de muncă ulterior reluării activităţii de către angajatori, beneficiază, pentru o perioadă de trei luni, prin intermediul angajatorului, de plata a 41,5% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 41,5% din câştigul salarial mediu brut prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 nr. 6/2020”, menţionează MMPS într-un comunicat transmis AGERPRES.
Pentru decontarea de la bugetul asigurărilor pentru şomaj a cotei de 41,5% din salariu, angajatorii vor suporta contravaloarea salariilor angajaţilor care beneficiază de măsură şi ulterior, după data de 25 a lunii următoare, depun, prin mijloace electronice, la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, o cerere însoţită de o declaraţie pe propria răspundere şi de lista persoanelor care beneficiază de sprijin, precizează Ministerul Muncii.
„Pentru a beneficia de această măsură, angajatorii au obligaţia de a menţine raporturile de muncă ale salariaţilor până la 31 decembrie 2020, cu excepţia lucrătorilor sezonieri şi a situaţiei în care încetarea contractului individual de muncă intervine din motive neimputabile angajatorului. Mai mult, măsura se aplică numai în cazul persoanelor care au avut o durată a suspendării a contractului individual de muncă de minimum 15 zile în perioada stării de urgenţă sau de alertă”, potrivit comunicatului Ministerului Muncii.
Modelul cererii pe care angajatorii trebuie să o depună pentru solicitarea decontării salariului angajatului urmează să fie aprobat prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în termen de 5 zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă.
Decontarea sumelor acordate se face în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor, prin virament în conturile deschise de angajatori la băncile comerciale, şi numai după verificarea îndeplinirii obligaţiilor declarative şi de plată aferente salariilor pentru care se suportă cota de 41,5%, notează MMPS.
De prevederile noului act normativ beneficiază şi persoanele care au convenţii individuale de muncă încheiate în baza Legii nr.1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Angajatorii care au mai multe obiecte de activitate, dintre care cel puţin unul se află sub incidenţa restricţiilor stabilite de autorităţile competente, pot opta fie pentru aplicarea măsurii de susţinere a salariilor, fie pentru continuarea plăţii şomajului tehnic de la data de 1 iunie 2020, până la ridicarea acestor restricţii, menţionează Ministerul Muncii.
Pe de altă parte, Guvernul a mai decis să stimuleze încadrarea în muncă a persoanelor în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor în perioada stării de urgenţă sau de alertă şi care sunt înregistraţi ca şomeri în evidenţa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă. Astfel, pentru fiecare persoană din această categorie, angajată pe perioadă nedeterminată şi cu normă întreagă în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2020, angajatorii primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 de lei.
Guvernul a mai decis că de aceeaşi facilitate vor beneficia şi angajatorii care încadrează în muncă, până la sfârşitul anului, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, tineri cu vârsta între 16 şi 29 de ani.
Măsura de sprijin menţionată se aplică, în aceleaşi condiţii, şi în cazul încadrării în muncă a cetăţenilor români cărora le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini aflate în derulare pe teritoriul altor state, din motive neimputabile, prin concediere.
Angajatorii care vor opta pentru sprijin în vederea încadrării în muncă din categoriile mai sus-menţionate vor fi obligaţi să menţină raporturile de muncă pentru o perioadă de încă 12 luni de la împlinirea celor 12 luni pentru care se asigură sprijin.
Angajatorii care încetează raporturile de muncă ale salariaţilor, anterior perioadelor pentru care sunt obligaţi să le menţină, vor restitui agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, în totalitate, sumele încasate pentru fiecare persoană pentru care a încetat raportul de muncă, plus dobânda de referinţă a Băncii Naţionale a României în vigoare la data încetării raporturilor de muncă.
Banii se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, la cererea angajatorilor, depusă, prin mijloace electronice, la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă în raza cărora aceştia au sediul social. Procedura de acordare a sumelor se stabileşte prin ordin al preşedintelui ANOFM.
Cheltuielile efectuate din bugetul asigurărilor pentru şomaj se vor acoperi din fonduri europene, în limita sumelor alocate şi în conformitate cu prevederile şi regulile aplicabile de acordare a finanţării, prin Ministerul Fondurilor Europene.
Angajaţii din instituţii şi autorităţi publice şi salariaţii din companiile care la data solicitării acestor sume se află în faliment, dizolvare, lichidare sau care au activităţile suspendate sau restricţii asupra acestora din alte motive decât cele generate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, nu vor beneficia de măsurile de sprijin aprobate.
Actul normativ aprobat de Guvern mai stabileşte că pentru domeniile de activitate în care se menţin restricţii pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, acordarea indemnizaţiilor de şomaj tehnic se prelungeşte de la data de 1 iunie 2020, fără întrerupere, până la ridicarea restricţiilor.
Prin adoptarea acestor măsuri de sprijin, Guvernul are în vedere consolidarea pieţei muncii, concomitent cu prevenirea creşterii ratei şomajului la nivel naţional şi asigurarea unei surse de venit salariaţilor, contribuind astfel la reducerea efectelor sociale negative determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2.
OUG nr. 92/2020 privind sprijinirea angajaţilor şi angajatorilor a fost publicată vineri în Monitorul Oficial, iar măsurile sunt active începând cu data de 01 iunie 2020. (AGERPRES)
Se reiau audiențele la IPJ Sibiu și sediile de poliție din județ
Conducerea Inspectoratului de Poliție al județului Sibiu va relua audiențele întrerupete din cauza epidemiei de coronavirus. Pentru a beneficia de o primire în audiență, se va înainta o solicitare de primire către poliția pe raza căreia a avut loc situația pentru care se cere audiență.
Cererea de primire în audiență se poate descărca gratuit de pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu (https://sb.politiaromana.ro/ro/utile/program-de-audiente) sau se poate completa la fiecare sediu de poliție și se depune, personal sau prin e-mail, la formațiunea de poliție pe raza căreia a avut loc situația pentru care se cere audiență.
După analizarea cererii de primire în audiență, solicitantul va fi informat despre aprobarea participării la audiență, clasarea cererii sale sau transformarea acesteia în petiție.
Din motive de siguranță medicală, care vizează prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus, în perioada următoare, până la revenirea la normalitate, în situația aprobării audienței, aceasta se va desfășura astfel:
Audiența se va limita la un interval de maximum 15 minute, respectându-se astfel recomandările medicale de evitare a interacțiunii prelungite cu mai multe persoane.
Persoanele care participă la audiență trebuie să poarte mască și mănuși de protecție și să respecte regulile de prevenire a infectării cu coronavirus stabilite prin normele în vigoare.
Lista cu adresele de e-mail ale structurilor I.P.J. Sibiu:
Inspectoratului de Poliție Județean
Sibiu / Reședință (inspector șef): [email protected] 0269 208200
Poliția Municipiului Sibiu: [email protected] 0269 208208
Poliția Municipiului Mediaș: [email protected] 0269 841037
Poliția Orașului Copșa Mică: [email protected] 0269 840142
Poliția Orașului Săliște: [email protected] 0269 553331
Poliția Orașului Dumbrăveni: [email protected] 0269 865836
Poliția Orașului Tălmaciu: [email protected] 0269 555405
Poliția Orașului Ocna Sibiului: [email protected] 0269 541509
Poliția Orașului Miercurea Sibiului: [email protected] 0269 533022
Poliția Orașului Cisnădie: [email protected] 0269 561108
Poliția Orașului Avrig: [email protected] 0269 524222
Poliția Orașului Agnita: [email protected] 0269 510555
Mauro Icardi va juca la Paris în următorii 4 ani
Despărțirea așteptată toată vara să devină și definit între Inter Milano și Mauro Icardi s-a întâmplat până la urmă. ”Nerazzuri” tocmai ce au anunțat că s-au înțeles cu Paris Saint Germain iar atacantul argentinian a fost vândut la echipa din capitala Franței.
Mauro Icardi va juca la Paris în următorii 4 ani. După ce în luna septembrie a anului trecut, el a fost împrumutat de Inter la PSG până în această vară, evoluția vîrfului în tricoul campioanei Franței i-a convins pe parizieni să-l cumpere. PSG a plătit 52 de milioane de lire sterline pentru atacantul care a înscris 20 de goluri în 31 de meciuri jucate pentru echipa lui Tuchel. ”FC Internazionale anunță transferul lui Mauro Icardi la Paris Saint Germain. Atacantul născut în 1993 s-a mutat permanent la clubul francez. Clubul nostru îi mulțumește jucătorului pentru cele 6 sezoane petrecute la noi și îi dorește mult succes în viitorul său profesional”, au notat cei de la Inter pe site-ul oficial.




