Un pacient de 48 de ani, a cărui stare se agravase, a primit tratamentul cu plasmă hiperimună în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, el fiind primul caz tratat prin această metodă la Sibiu și unul dintre primele din România.
Potrivit informațiilor transmise de Spitalul Județean Sibiu, primul tratament cu plasmă umană hiperimună de la Sibiu, aplicat unui pacient diagnosticat cu COVID-19, a fost realizat la finalul săptămânii trecute de către medicii Secției Clinice ATI, sub îndrumarea medicului șef al secției, conf.univ. dr. Mihai Sava.
Pacientul care a avut indicație terapeutică pentru administrarea de plasmă convalescentă hiperimună este un bărbat de 48 de ani, confirmat cu SARS-COV2 în data de 11.05.2020 și internat în aceeași zi în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase. Pacientul nu prezenta alte comorbidități, precizează reprezentanții spitalului. Pacientul a fost transferat în data de 19 mai la Terapie Intensivă, pe fondul agravării stării sale de sănătate, fără a fi intubat. “Pacientul a fost admis în Terapie Intensivă cu insuficiență respiratorie severă, dispnee, polipnee, stabil hemodinamic, conștient și cooperant”, a declarat Conf.univ.dr. Mihai Sava, medicul șef al Secției Clinice ATI.
Ulterior, după efectuarea analizelor și testelor de compatibilitate, pacientul a primit, în data de 21 mai, tratamentul cu plasmă. “Au fost administrate 2 unități de plasmă convalescentă hiperimună în doză unică la zece zile de la data confirmării diagnosticului. După administrarea celor 2 unități de plasmă convalescentă hiperimună starea pacientului la 72 de ore s-a ameliorat semnificativ atât clinic cât și pe analizele de laborator”, a explicat Conf.univ.dr. Mihai Sava.
În momentul de față, pacientul se află în continuare internat la Terapie Intensivă, unde va mai rămâne sub atenta supraveghere a medicilor. Primul test la RT-PCR realizat după administrarea plasmei este negativ. Plasma a fost recoltată de la un pacient internat în Spitalul Clinic Județean de Urgentă Sibiu după ce a fost declarat vindecat.
“Ne bucurăm că am reușit să fim printre primele centre din țară care aplică această terapie dar și mai mult pentru că pacientul are o evoluție favorabilă, ceea ce este un semn încurajator cu privire la utilizarea acestei metode”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
„Continuăm să luptăm împotriva pandemiei iar implementarea acestui tip de terapie la SCJU Sibiu este un important pas înainte. Medicii spitalului, de pe toate secțiile implicate, au realizat lucruri deosebite iar numărul pacienților vindecați este consistent. Le apreciem munca, le mulțumim și îi sprijinim, la fel cum trebuie să o facă pe mai departe și cetățenii județului, respectând regulile de igienă, protecție și de distanțare socială până când pericolul va trece. De asemenea, facem un apel la pacienții vindecați de coronavirus să doneze plasmă”, a transmis conf.univ.dr. Liliana Coldea, managerul SCJU Sibiu.
Pacienții vindecați de COVD-19 care doresc să doneze plasmă se pot adresa Centrul de Transfuzie Sanguină Sibiu (0369437127), de unde vor primi informații cu privire la procedură și criteriile de selecție/eligibilitate.
SCJU Sibiu a primit spre folosință gratuită, timp de 12 luni, un echipament nou de plasmafereză (colectare de plasmă umană), ca urmare a unui contract de sponsorizare încheiat între BESMAX PHARMA DISTRIBUTION SRL, în calitate de sponsor, Consiliul Județean Sibiu și spital. Echipamentul a fost instalat în data de 30 aprilie, la Centrul de Transfuzie Sangvină Sibiu. Ulterior, la scurt timp, a avut loc prima procedură de colectare de plasmă umană hiperimună de la un pacient COVID-19 vindecat, donatorul fiind un bărbat de 33 ani, din Sibiu, infectat cu Covid – 19 și vindecat de medicii din cadrul spitalului. De asemenea, SCJU Sibiu a primit avizul Ministerului Sănătății pentru includerea Secției Clinice ATI în Programul de tratament monitorizat al pacienților critici cu COVID -19 cu plasmă recoltată de la donatori vindecați. De asemenea, secția a fost inclusă și în Studiul de eficiență al aceluiași tratament.
Premieră: Spitalul Județean Sibiu a tratat primul pacient cu plasmă de la un alt pacient vindecat
Vijelii și ploi torențiale în toată țara, până miercuri
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni, o avertizare de ploi și vijelii în toată țara, valabilă până miercuri noaptea.
Potrivit meteorologilor, de luni, de la ora 12, până miercuri, la ora 23, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Instabilitatea se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 – 25 l/mp și pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.
Meteorologii avertizează că e posibil ca vremea să se mențină instabilă pe tot parcursul acestei săptămâni, în majoritatea regiunilor.
180.000 de lei de la bugetul local pentru 9 biserici din Mediaș
Un număr de 9 biserici din municipiul Mediaș vor primi ajutor financiar din partea municipalității.
La ședința Consiliului Local pentru luna mai, aleșii medieșenilor vor aproba, cel mai probabil, hotărârea privind acordarea unui sprijin financiar pentru cele 9 culte religioase sau parohii de pe raza municipiului.
Banii vor fi folosiți pentru diferite lucrări de investiții sau renovări, realizarea picturilor sau pentru susținerea costurilor cu încălzirea în timpul iernii. Valoarea totală a ajutorului care va fi acordat bisericilor din Mediaș este aproximativ 178.000 de lei.
Printre altele, 32.000 de lei vor ajunge la Parohia Ortodoxă Română Buna Vestire, 12.000 de lei la Parohia Reformată și 8.000 de lei la Biserica Unitariană Mediaș, iar 35.000 de lei sunt destinați Parohiei Greco-Catolice Române Unite cu Roma Mediaș.
De asemenea, 12.000 de lei vor ajunge la Parohia Romano-Catolică Mediaș, iar 20.000 de lei sunt alocați pentru Parohia Ortodoxă Română Catedrala I Mediaș. Biserica Creștină penticostală Betel va primi aproape 19.000 de lei, Parohia Greco-Catolică 4 Mediaș va beneficia de 20.000 de lei, iar Biserica Adventistă de Ziua a șaptea va primi de la bugetul local suma de 5.000 de lei.
Încălzire centrală în două dintre corpurile Școlii Gimnaziale “Hermann Oberth”
Două dintre corpurile Școlii Gimnaziale “Hermann Oberth” din Mediaș, respectiv A și C, vor avea încălzire centrală. Clădirea, veche de mai bine de 130 de ani, are un sistem de încălzire compus din sobe clasice cu termostat, și acestea având o vechime destul de mare.
Necesitatea realizării sistemului centralizat de încălzire a rezultat din faptul că procesul de învățământ nu se poate derula în condiții optime deoarece actualul sistem de încălzire cu sobe nu poate asigura o temperatură corespunzătoare în sălile de clasă și în grupurile sociale în perioada sezonului rece.
Consilierii locali din Mediaș vor discuta la ședința acestei luni proiectul de hotărâre privind realizarea sistemului centralizat de încălzire în corpurile A și C Școala Gimnazială “Hermann Oberth” din oraș. Valoarea totală a lucrărilor a fost estimată la suma de 380.000 de lei.
Instalație termică nouă într-un corp al Liceului Teoretic “Axente Sever”
Unul dintre corpurile Liceului Teoretic “Axente Sever” Mediaș va avea sistem nou de încălzire.
Este vorba despre corpul C al unității de învățământ, unde încălzire sălilor de cursuri se realizează în prezent cu sobe clasice din teracotă.
Prin proiectul care este supus spre aprobarea consilierilor locali medieșeni se propune realizarea unei instalații termice noi care să asigure necesarul de căldură pentru corpul respective al unității. Valoarea totală a lucrărilor în acest caz este de aproximativ 287.000 de lei.
În altă ordine de idei, vacanța prelungită a elevilor le permite reprezentanților municipalității medieșene să deruleze o serie de investiții și lucrări la instituțiile de învățământ din oraș. Astfel, se intervine în aceste zile la Gimnaziul Cireșari unde se reabilitează scările de acces, se pavează platoul din curtea școlii și se amenajează o zonă verde și aleile de acces.
De asemenea, la Școala Gimnazială “Hermann Oberth” se desfășoară lucrări la grupurile sanitare și la sălile de clasă.
Liga I se reia în 13 iunie
Liga 1 este gata să imite celelalte campionate care au reluat jocul. Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, este încântat de modul în care cluburile respectă regulile impuse.
Fotbaliștii Gazului Metan au început antrenamentele. Acestea se desfășoară în grupe de câte 4, cu respectarea protocolului medical aprobat de către Comitetul de urgență al Federației Române de Fotbal.
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a anunţat, vineri, în cadrul unei videoconferinţe, că „toate lucrurile merg conform planului” şi că la 13 iunie vor fi reluate competițiile. România se înscrie pe lista ţărilor care vor relua fotbalul după suspendarea competiţiilor sportive din cauza epidemiei de coronavirus.
Burleanu a precizat însă că nu se vor relua eşaloanele în acelaşi timp, pentru că nu toate echipele au reuşit să înceapă de la data de 15 mai protocolul recomandat de autorităţile din România. Președintele Federației Române de fotbal i-a liniştit şi pe iubitorii fotbalului. Meciurile se vor juca fără spectatori doar pentru o perioadă. El speră ca fanii să pot să meargă pe stadioane în viitorul apropiat.
BATE Borisov a câștigat un nou trofeu
Singurul campionat din Europa ce nu s-a oprit nici măcar o clipă, deși Epidemia de Coronavirus a făcut acest lucru în restul competițiilor de pe vechiul continent, tocmai ce și-a disputat unul din trofeele anuale. Este vorba despre Cupa Belarusului, țara unde fotbalul a rămas ”rege” pe toată durata Pandemiei. Finala competiției s-a desfășurat între BATE Borisov și Dinamo Brest. Meciul s-a disputat la Minsk în fața a 5000 de spectatori. După 120 de minute intense, BATE Borisov s-a impus cu 1-0.
BATE Borisov a cucerit încă un trofeu în Belarus. Echipa numărul I a țării s-a impus în Cupa României după o finală cu Dinamo Brest. La Minsk, în fața a 5000 de spectatori, galben-albaștrii au câștigat 1-0. Unicul gol al partidei a fost înscris în prelungiri de fundașul Zakhar Volkov.
Horațiu Moldovan: 30.000 de români vor fi testați pentru a calcula gradul de imunizare a populației
Secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Horațiu Moldovan, anunță un plan de testare a imunizării populației la Covid-19. Testarea se va face după depășirea maximului epidemiei și se va aplica pe un eșantion de 30.000 de români, estimează Horațiu Moldovan, citat de Digi 24.
„Vom testa populația, să vedem ce procent s-a infectat cu coronavirus, pe vârste, pe regiuni. Există mai multe formule de eșantionare, Intitutul Național de Sănătate Publică va decide cum se va face această testare”, a declarat Horațiu Moldovan duminică seară, la Digi24.
Oricum, testarea va avea loc după faza de maxim a epidemiei, a mai precizat, adăugând că în etapa în care încă se înregistrează cazuri nu se pot obține rezultate relevante.
Secretarul de stat a spus că Institutul Național de Sănătate Publică va conduce această testare, iar Ministerul Sănătății va pune la dispoziție infrastructura necesară.
„Probabil vor fi testate 30.000 de persoane, pe eșantioane de vârstă, ca să vedem câți s-au imunizat la Covid-19”, a estimat Horațiu Moldovan.
El a adăugat că recent au apărut teste rapide mult mai precise, aprobate de OMS, care vor fi folosite și în România, pentru a reduce cât mai mult marja de eroare.
Primera Division revine
Campionatul de Fotbal al Spaniei este aproape de revenire. Fanii ”sportului rege” din Peninsula Iberică mai au de așteptat în jur de două săptămâni până la a-și putea vedea jucătorii preferați din La Liga în direct la Digi Sport.
Lionel Messi, Luka Modric, Toni Kroos, Ben Yedder și restul fotbaliștilor din Primera Division vor reveni pe teren într-un meci oficial din data de 11 iunie. De atunci și până în 19 iulie, timp de 32 de zile se vor disputa restul etapelor rămase din competiție. Se va afla campioana Spaniei, lupta fiind strânsă între Real Madrid și Barcelona care sunt despărțite de numai două puncte. Apoi, lupta la retrogradare este și mai strânsă, Espanyol, Leganes și Mallorca începând să scape de ”nisipurile mișcătoare”, pe când Eibar, Celta, Valladolid, Alaves, Levante, Betis, Osasuna sau Athletic Bilbao nu vor să coboare ele pe o poziție care duce în Secunda.
Peste 6.600 de elevi din clasele a VIII-a și a XII-a, așteptați din 2 iunie la școală
Peste 6.600 de elevi de clasa a VIII-a și a XII-a, din județul Sibiu, sunt așteptați să se pregătească pentru examenele naționale, în școli, începând cu 2 iunie.
Până în 12 iunie, în școli vor avea loc cursuri de pregătire pentru absolvenți, dar prezența lor nu este obligatorie.
„În perioada 2 – 12 iunie, în toate unitățile de învățământ gimnazial (83 de unități) și liceal (33 de unități) se desfășoară activități de pregătire pentru examenele de Evaluare Națională, Bacalaureat și Atestare Profesională. În aceste unități sunt așteptați, pentru activitățile de pregătire, 3892 elevi de clasa a VIII-a, 2729 elevi de clasa a XII-a și 320 elevi de clasa a XI-a învățământ profesional”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.
Potrivit acestuia, în perioada 26 – 28 mai, inspectorii școlari din cadrul IȘJ Sibiu vor efectua controale tematice în toate unitățile de învățământ, cu scopul de a identifica stadiul de pregătire al acestora pentru începerea activităților de pregătire a elevilor care vor susține examenele de Evaluare Națională și Bacalaureat din luna iunie 2020.
Elevii sărbătoresc online absolvirea. Gândurile lor, așteptate pe o platformă online
Elevii din clasele a VIII-a, a XII-a sau a XIII-a nu vor avea parte, anul acesta, de o festivitate de absolvire, din cauza pandemiei COVID-19.
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu vine, însă, cu o propunere de a organiza această sărbătoare în mediul online.
„IȘJ Sibiu dorește ca absolvenții claselor a VIII-a, a XII-a si a XIII-a să simtă emoțiile acestui eveniment important din viața lor. De aceea, instituția a demarat un program de sărbătorire a acestui eveniment în mediul online, solicitând elevilor, cadrelor didactice și unor personalități din viața culturală a județului să transmită gândurile lor pe o platformă on-line dedicată acestui fapt”, spune Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu.
FOTO Arhiva


