Un nou focar de infecție a fost depistat în cea mai mare fabrică de produse alimentare din Sibiu, unde patru persoane au deja teste pozitive de coronavirus. Autoritățile au instituit imediat obligația de intrare în izolare pentru 80 de colegi.
Potrivit informațiilor oficiale, ancheta epidemiologică este în curs, astfel încât să fie depistate toate persoanele care au intrat în contact cu cei care sunt pozitivi SARS-CoV-2.
“În cadrul unei fabrici din domeniul industriei alimentare, din județul Sibiu, au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 un număr de 4 persoane, angajați ai acesteia.
Ca urmare a acestui fapt, Direcția de Sănătate Publică Sibiu, a demarat o ancheta epidemiologică pentru a identifica toți contacții acestor persoane. Conform primelor date raportate, s-au pus în izolare 80 de angajați ai acestei fabrici.
De asemenea s-au impus niște măsuri stricte de distanțare și protecție astfel încât persoanele care lucrează în fabrică la acest moment, să fie în siguranță.
Momentan nu se impun alte măsuri în cadrul fabricii.”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului.
Potrivit primelor informații neoficiale, angajații nu sunt doar din orașul Sibiu, ci și din alte localități din județ, astfel că s-ar putea ajunge din nou la un număr mare de persoane izolate.
Patru cazuri confirmate COVID-19 și 80 de persoane intrate în izolare la cea mai mare fabrică de produse alimentare din Sibiu
Încă un deces confirmat în Sibiu: o femeie de 85 de ani, a murit azi dimineață
Autoritățile au anunțat decesul 26 din Sibiu, cel al unei femei în vârstă de 85 de ani, confirmată cu coronavirus în 28 aprilie. Ea a fost internată și a murit în această dimineață, la Spitalul Județean Sibiu. Femeia avea mai multe afecțiuni cronice, pulmonare și cardiace. Alături de femeia din Sibiu au mai fost anunțate alte 8 decese. În total, azi au fost publicate 13 cazuri, cele mai multe din ziua de 6 mai.
Deces 871
Femeie, 85 ani, județ Sibiu.
Data confirmării: 28.04.2020.
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: boală pulmonară cronică, cardiopatie ischemică cronică, insuficiență mitrală.
Deces 869
Femeie, 78 ani, județ Arad.
Data confirmării: 27.04.2020
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: DZ tip II, HTA gradul II, FiA, AVC sechelar, hemiplegie dreapta.
Deces 870
Femeie, 84 ani, județ Iași.
Data confirmării: 04.05.2020.
Data deces: 06.05.2020.
Comorbidități: HTA, FiA, Cardiopatie ischemică, insuficiență cardiacă.
Deces 871
Femeie, 85 ani, județ Sibiu.
Data confirmării: 28.04.2020.
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: boală pulmonară cronică, cardiopatie ischemică cronică, insuficiență mitrală.
Deces 872
Femeie, 82 ani, județ Suceava.
Data confirmării: 29.04.2020.
Data deces: 06.05.2020.
Comorbidități: Epilepsie, amputație membru drept, sechele AVC.
Deces 873
Bărbat, 57 ani, județ Olt.
Data confirmării: 04.05.2020.
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: Cord pulmonar cronic, insuficienta tricuspidiana severa, neoplasm de colon în obs., sindrom anemic moderat
Deces 874
Bărbat, 66 ani, județ Suceava.
Data confirmării: 26.04.2020.
Data deces: 06.05.2020.
Comorbidități: Operație recenta coxartroza, Infecție Clostridium difficile, psoriazis.
Deces 875
Barbat, 62 ani, județ Botoșani.
Data confirmării: 02.05.2020.
Data deces: 06.05.2020.
Comorbidități: Cardiopatie ischemica, Obezitate.
Deces 876
Bărbat, 60 ani, județ Alba.
Data confirmării: 01.05.2020.
Data deces: 07.05.2020.
Comorbidități: Insuficiență cardiorespiratorie acuta, soc cardiogen, cardiomiipatie dilatativa, anevrism Ventricul stg, BPOC, obezitate.
Patru noi decese din cauza infecției cu coronavirus, în România
Autoritățile au anunțat, joi dimineața, încă patru decese provocate de coronavirus. A fost anunțat și decesul unui cetățean bulgar pe teritoriul României. Acesta era șofer de TIR, a intrat în România pe 25 aprilie și s-a internat în spitalul din Arad deoarece se simțea rău. În aceeași zi a fost confirmat cu coronavirus, având și o suprainfecție cu stafilococ. Anterior, în seara de 6 mai, autoritățile au anunțate alte șase decese, majoritatea ale unor persoane trecute de 80 de ani, cu afecțiuni comorbide, potrivit datelor medicale.
Deces 859
Bărbat, 52 ani, județ Vrancea.
Data confirmare: 02.05.2020
Data deces: 05.05.2020
Comorbidități: etilism cronic, ciroza toxica, hipertensiune portala, obezitate morbida
Deces 860
Bărbat, 60 ani, județ Neamț.
Data confirmare: 23.04.2020
Data deces: 05.05.2020
Comorbidități: neoplasm pulmonar operat, infecție cu Clostridium, insuficiență respiratorie acută.
Deces 861
Bărbat, 86 ani, județ Galați.
Data confirmare: 27.04.2020
Data deces: 27.04.2020
Cămin de bătrâni
Comorbidități: Sechele AVC, DZ tip II netratat, dezechilibrat, dislipidemie
Deces 862
Femeie, 83 ani, județ Vaslui.
Data confirmare: 28.04.2020
Data deces: 06.05.2020
Comorbidități: DZ tip II, atrofie cerebrala, dementa senile, HTA stadiul II
Deces 863
Bărbat, 83 ani, județ Bistrița Năsăud.
Data confirmare: 02.05.2020
Data deces: 06.05.2020
Comorbidități: demență, ateroscleroză.
Deces 864
Femeie, 82 ani, județ Galați.
Azilant cămin de bătrâni
Data confirmare: 29.04.2020
Data deces: 06.05.2020
Comorbidități: AVC sechelar, DZ tip II, HTA, Tromboză venoasă profundă membru inferior stâng.
Deces 865
Femeie, 88 ani, județ Brașov.
Dată confirmare: 21.04.2020.
Dată deces: 05.05.2020.
Comorbidități: Infarct miocardic acut sechelar, insuficiență renală cronică.
Deces 866
Bărbat, 73 ani, județ Brașov.
Dată confirmare: 28.04.2020.
Dată deces: 06.05.2020.
Comorbidități: Insuficiență renală cronică dializată, TBC în antecedente.
Deces 867
Femeie, 64 ani, județ Argeș.
Dată confirmare: 25.04.2020
Dată deces: 06.05.2020.
Comorbidități: HTA, obezitate.
Deces 868 – raportat de județul Arad
Cetățean bulgar, bărbat, 62 ani. Șofer de tir.
Dată confirmare: 25.04.2020
Dată deces: 06.05.2020 pe Secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Arad.
Comorbidități: nu se cunosc.
In data de 25.04.202, fiind în tranzit pe teritoriul județului Arad, s-a simțit rău și a fost internat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. A prezentat dispnee de decubit și fatigabilitate.
A fost depistat cu acidoza respiratorie compensată metabolic, hiperpotasemie, sdr. de hepatocitoliza, insuficiență renală acută, bronhopneumonie cu stafilococ, soc septic cu punct de plecare pulmonar.
Oficial: Unde ne putem deplasa după ziua de 15 mai
De la ridicarea stării de urgență deplasările vor fi permise oriunde în țară. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat, miercuri, că după data de 15 mai vor fi permise deplasările fără a ţine cont de limita de municipiu sau de judeţ.
„Puteţi să mergeţi, să părăsiţi localitatea fără a ţine cont de limita de municipiu sau de judeţ. Aşadar, nu este impusă o limită, pentru că era foarte dificil de impus limita în zonele metropolitane şi în consecinţă nu va exista o limită teritorială administrativă în cadrul căreia să vă puteţi sau să nu vă puteţi deplasa”, a spus Vela, într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook.
Putem merge la grătar și iarbă verde după 15 mai? Ce spune ministrul de Interne
Într-o postare video, publicată pe Facebook, ministrul Vela a răspuns la 7 întrebări adresate, pe contul său, de către diverşi cetăţeni.
Un cetăţean l-a întrebat, astfel, pe Marcel Vela dacă „putem merge, începând cu data de 15 mai, la iarbă verde, având în vedere că ieşim din localitate, la vreo 5 kilometri?”.
Ministrul a mai precizat că, în acest caz, trebuie „să păstraţi distanţa socială, să aveţi materiale de protecţie şi să îndepliniţi toate condiţiile care ţin de igiena personală: să vă spălaţi des pe mâini şi să faceţi tot ce aţi făcut până acuma, pentru a opri răspândirea noului coronavirus”.
De asemenea, după 15 mai, declaraţiile pe proprie răspundere nu vor mai fi necesare, a mai spus ministrul. Totuşi, la întîlnirile cu prietenii, trebuie evitată formarea grupurilor mai mari de trei persoane şi respectată distanţa socială.
„Puteţi merge, începând cu 15 mai, unde doriţi dumneavoastră, evident respectând regulile impuse în ordonanţele militare, care vor fi preluate în decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă”, a răspuns Marcel Vela.
Concurs de film și fotografie organizat de Clubul Copiilor Mediaș
Clubul Copiilor Mediaș organizează în perioada 2 – 15 mai, un concurs național de fotografie şi film.
Acesta este intitulat „Școala Voluntarilor – Între atitudini și aptitudini” și este adresat elevilor din învăţământul gimnazial şi liceal. Tema concursului este ,,Lumea din jurul meu”.
La secțiunea fotografie există cinci categorii, obiective turistice, zona rurală, tradiţii și obiceiuri, hobby-ul meu văzut prin obiectiv, respectiv copiii și pandemia. În ceea ce privește secțiunea film, materialele înscrise în concurs trebuie să fie un minighid turistic al localităţii/judeţului de provenienţă a participanților.
Cinci localități din județul Sibiu, fără curent electric
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 7 MAI
- între orele 8-15 în LASLEA, Drum FERMA HAMEI.
VINERI 8 MAI
- între orele 7.30–15 în MEDIAS , strada: IGHISULUI; FUKUNSCHDORF; VALEA MOSNEI; IGHISUL NOU , Sat – PRINCIPALA; MOSNA , Sat – PRINCIPALA.
- între orele 9-17 în CARTISOARA, ZONA OPREA – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Restaurantele se vor deschide în trei etape. Guvernul nu este de acord cu data de 15 mai pentru terase
Restaurantele vor deschide mai întâi terasele, apoi zonele interioare și abia într-o etapă finală vor putea accepta cleinți pe toate locurile disponibile la mese. Reprezentanții asociației restaurantelor din România s-au întâlnit cu Ludovic Orban și au ajuns la o primă concluzie.
Nu se știe încă în acest moment la ce dată vor fi deschise primele spații de alimentație publică, terasele restaurantelor, însă este clar că acestea vor trebui să respecte o serie de măsuri de protecție. Potrivit Profit.ro, undeva la jumătatea lunii mai va fi stabilită data la care vor avea dreptul să funcționeze aceste unități. Patronatele din industria restaurantelor au solicitat să primească acest drept măcar la 1 iunie.
Potrivit lui Dragoș Petrescu, președinte al asociației HORA, citat de Profit.ro, va avea loc o nouă întâlnire între reprezentanții Horeca și Orban, în urma căreia se va stabili exact când se deschid restaurantele. Este sigur, în acest moment, că pe 15 mai nu se vor deschide nici restaurantele și nici terasele.
În același timp, hotelurile, care nu au avut interdicție de funcționare dar au rămas fără turiști și au fost nevoite să închidă în cele mai multe cazuri, se vor confrunta cu unele restricții după 15 mai, deoarece guvernul vrea să introducă declarații de deplasare ale turiștilor.
Admitere online, la universități. Ce măsuri vor fi luate în mediul academic
Admiterea în învățământul universitar se va face online. Anunțul a fost făcut, miercuri, de Ministerul Educației. Totodată, MEC a precizat și ce alte măsuri mai sunt adoptate în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei.
Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, alături de Consiliul Național al Rectorilor, Sindicatul Alma Mater și de asociațiile studențești au stabilit cadrul de lucru pentru derularea activităților în sistemul universitar românesc, în contextul pandemiei COVID-19.
Astfel, reprezentanții universităților din România, în baza autonomiei universitare, au propus organizarea parțială în sistem online a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor. În situații excepționale, care impun prezența fizică a studentului, universitățile vor stabili și comunica modul de desfășurare a examenului, în condiții de siguranță pentru studenți și profesori.
De asemenea, Ministerul Educației și Cercetării a permis universităților românești accesul la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) pentru a facilita procesul de admitere în sistem online în instituțiile de învățământ superior.
În acest sens, universitățile pot verifica rezultatele obținute de absolvenții clasei a XII-a, în urma susținerii examenului național de Bacalaureat, evitând, astfel, prezența fizică a candidaților la înscrierea pentru admiterea la facultate. În acest fel, au fost eliminate o serie de proceduri birocratice pentru a eficientiza procesul administrativ.
„În această perioadă, căutăm să simplificăm cât putem de mult modalitățile prin care absolvenții clasei a XII-a se pot înscrie la facultate, în condiții de siguranță. La fel de important este și procesul de învățare-evaluare on-line din universități și am încredere că toate instituțiile de învățământ superior vor sprijini accesul la educație al studenților”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației și Cercetării.
Conform unui comunicat de presă al MEC, Ministerul Educației și Cercetării și Consiliul Național al Rectorilor au stabilit modul în care sunt repartizate fondurile aprobate la rectificarea bugetară, drept cheltuială din sold destinată investițiilor, și s-a convenit semnarea urgentă a bugetelor rectificate ale universităților.
„A fost o primă întâlnire directă a reprezentanților învățământului superior din România cu doamna ministru Monica Anisie, având ca subiect principal soluțiile pe care universitățile românești le iau în calcul în vederea finalizării anului universitar și organizării admiterii în condiții de siguranță pentru studenți și cadre didactice. Există susținerea Ministerului Educației și Cercetării în vederea asigurării cadrului legal de organizare a examenelor de semestru, de an și de finalizare a studiilor și împreună gândim varianta cea mai potrivită care să le permită tuturor studenților un acces echitabil la educație”, a spus Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții Consiliului Național al Rectorilor și-au luat angajamentul că vor susține studenții și cadrele didactice în procesul de predare în sistem online. De asemenea, fiecare instituție din învățământul superior va pune la dispoziție resurse materiale pentru a facilita accesul la educație.
Fenomenul traficului de copii și persoane, prin ochii elevilor din Sibiu
Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane (Centrul Regional Alba Iulia), în parteneriat cu Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu, desfășoară în perioada 30 aprilie – 15 mai o acțiune de sensibilizare cu privire la fenomenul traficului de copii și persoane.
În cadrul programului, școlarii și cadrele didactice pot realiza scurte înregistrări audio-video sau poze ale unor materiale (desene, afişe etc) ce conţin mesaje anti-trafic copii sau persoane şi de prevenire a acestor infracţiuni.
Materialele se pot transmite pe adresa de e-mail a Centrului Județean de Resurse și de Asistență Educațională Sibiu – [email protected].
Conform organizatorilor, lucrările transmise vor fi postate pe paginile de Facebook a Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane, Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba Iulia și a Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu. Pentru cadrele didactice coordonatoare, CJRAE Sibiu va elibera adeverințe de participare.
Coronavirusul a mutat Noaptea Muzeelor în 14 noiembrie
Fix peste zece zile, în 16 mai, iubitorii de cultură s-ar fi adunat în muzeele din Sibiu să admire, gratuit, exponatele, în cadrul Nopții Muzeelor.
Din păcate, evenimentul nu va mai putea avea loc, din cauza pandemiei ce a fost declanșată de coronavirus. Manifestarea a fost mutată de organizatori în toamnă, pe 14 noiembrie.
„Pandemia declanșată de coronavirusul COVID-19 a determinat organizatorii Nopții Muzeelor să modifice data stabilită pentru desfășurarea evenimentului din acest an la nivel european, stabilită inițial pe 16 mai 2020. Data propusă este 14 noiembrie 2020. Vom reveni cu noi informații despre acest subiect”, au precizat reprezentanții Muzeului ASTRA.
Anul trecut, în Noaptea și Ziua Muzeelor, CNM ASTRA a înregistrat peste 38.000 de vizitatori, iar Muzeul „Brukenthal” aproximativ 33.000 de oameni care s-au bucurat să (re)descopere istoria, arta și cultura din România și nu numai.


