O mamă a doi copii a trimis guvernaților o scrisoare deschisă, în contextul în care autoritățile române lucrează la un plan pentru redeschiderea școlilor după ridicarea stării de urgență. 
Scrisoarea a fost publicată pe site-ul edupedu.ro, este un apel la responsabilitate și aduce în discuție condițiile din unitățile de învățământ din România, unde mulți elevi învață în clase aglomerate, cu puține unități sanitare și deseori fără săpun.
Iată scrisoarea-apel a femeii, care a dorit să își protejeze identitatea:
Un lucru important pe agenda dvs este legat de redeschiderea unităților de învățământ, de la grădinițe până la universități. Sunt mama de doi copii și aș vrea să vă adresez niște întrebări.
După cum sunt sigură că știți, școlile din mediul urban sunt, aproape fară excepție, supraaglomerate. Clasele de 20 de elevi, cu o suprafață a sălii de clasă adecvată la numărul de suflete care petrec acolo între 4 și 8 ore pe zi, există numai pe hârtie. Realitatea noastră este alta: clase de peste 30 de elevi (adesea peste 35), înghesuiți în spații în care abia încap băncile, printre care tu, cadru didactic, cu greu te strecori.
Cum se poate asigura distanțarea socială în aceste condiții? Cum poți controla ca peste 30 de copii de ciclu primar să poarte corect masca și să nu ducă mâna la față 4 – 5 ore pe zi? Cum îi poți determina să se spele corect pe mâini, la fiecare pauză, când pe palier există un singur grup sanitar, cu 1 – 2 chiuvete și adeseori fără săpun?
Spuneți că la cei mici, formele de boala sunt ușoare. Dar există, domnilor miniștri, copii cu alergii, copii cu astm, copii cu alte comorbidități, care au și ei dreptul să trăiască. Există copii care vin acasă la părinți cu comorbidități, sau care sunt îngrijiți, după ore, de bunici care au peste 60 de ani.
Poate copilul face o formă ușoară de boală, poate nici nu vom ști că s-a infectat, decât când îi vom îngropă un părinte sau un bunic…
Ce ne facem, domnilor miniștri, cu cadrele didactice? Pe dumnealor le-ați întrebat ce vârste au, ce boli asociate? Și ei petrec ore lungi în compania a 30 de elevi în ciclurile primare, sau a o sută de elevi pe zi mai târziu, în anii mai mari. Profesorii de limbi străine intră și la clasele primare, intră și la clasele mai mari. Școlile au o intrare pentru profesori și tot o intrare și pentru sutele de elevi. Cum rezolvăm problemele acestea?
Probabil vă uitați la exemplul altor state europene. Știm că Danemarca și-a deschis de curând școlile. Nu pe toate, domnilor miniștri, doar pe unele dintre ele. Am urmărit un interviu cu un director al unei unități care s-a deschis acum, în primul “val”. Domnul acela povestea ce măsuri s-au luat pentru prevenirea îmbolnăvirilor. De pildă, ne spunea că s-au deschis doar câteva dintre școli, ca un fel de experiment – să se vadă ce se va întâmplă după. Petrecuse câteva zile asigurandu-se că:
-geamurile și ușile claselor și ale școlilor vor fi permanent deschise, ca să se ventileze corespunzător spațiul;
-copiii nu vor avea pauze propriu-zise, pentru a se evita contactul prea apropiat între ei; ei își vor petrece timpul doar în bancă;
-băncile au fost rearanjate în clase, astfel încât copiii să respecte distanța minimă de 2m între ei;
-pe mâini frecvent și să aibă la dispoziție apă caldă, săpun și dezinfectant;grupurile sanitare au fost reevaluate și pregătite în ideea în care copiii aceia trebuie să se spele
-sălile de clasă și băncile urmau să fie dezinfectate zilnic.
Cum facem, domnilor miniștri, în școlile de stat în România? Copilul meu învață într-o clădire care are 7 clase pe palier, cu un grup sanitar cu două chiuvete la care deseori săpunul dispare pentru că fie se termină, fie se joacă copiii cu el. Clasa e la parterul unui corp care are și două etaje și în care se intră printr-o ușa simplă, ca de apartament. Prin clasa ei, învățătoarea abia are loc să se miște printre bănci. Și suntem privilegiați, pentru că avem grup sanitar și încălzire iarna; dar câte școli sunt private și de acest confort elementar?
Cât despre igiena și dezinfecție… Personalul auxiliar din școli era insuficient și pe vremea când se considera că un mop plimbat și la baie, și pe culoare, e ok; cum să discutam despre dezinfectarea zilnică a claselor, făcută cu simț de răspundere, când femeia de serviciu are în sarcina să intre în fiecare clasă o dată pe săptămână? De unde facem rost de substanțe adecvate petnru dezinfecție și cine le aplică corespunzător?
Le-am închis primele, domnilor miniștri, pe ideea că toți copiii sunt vectori excelenți pentru boala asta, chiar dacă majoritatea dintre ei nu fac forme grave de boală. Ăștia ca mine, mai ghinioniști, care au un copil cu teren alergic sau cu astm, nu mai îndrăznim să spunem nimic. Dacă le deschidem de la primele măsuri de relaxare, pierdem două luni de stare de urgență. Efectiv le pierdem, le ștergem cu buretele, toate eforturile și pierderile economice de până acum vor fi fost în van.
Gândiți-vă bine, vă rog. Și la copii, dar și la profesorii lor, și la părinții și la bunicii lor. Deschideți mai întâi magazinele mici. Afacerile mici. Dați-le oamenilor ălora o șansă să nu moară de foame, dar dați-ne și nouă o șansă să ne protejăm în continuare. Pentru că atunci când trimiți copilul la școală, în condițiile din România, nu mai putem vorbi despre nici o măsură de protecție sau de distanțare socială. Copiii nu știu și nu pot să se protejeze, iar ei vin acasă la părinți, frați, bunici.
Organizați sesiunile de examene respectând normele necesare și lăsați copiii acasă până în toamnă. Nimeni nu va fi cu gândul la carte în școli, ci la boală și la moarte. Nu uitați faptul că un copil de școală știe despre boala asta exact ceea ce știm și noi, adulții: că ne poate omorî pe unii dintre noi. Uneori, pe cei care ne sunt dragi. Nu e o povară ușoară pentru un copil, să știe că merge la școală și își poate îmbolnăvi familia când vine acasă… Lăsați-i acasă până în toamnă, cumpărați-le niște timp, oferiți niște timp medicinei să câștige puncte în cursa cu boala! Poate îi privați de niște cunoștințe, dar e costul pe care ni-l asumăm ca să salvăm niște vieți! Vă rog!”