Acasă Blog Pagina 3733

Peste 300 de medieșeni sunt în izolare la domiciliu

Tot mai mulți medieșeni plecați peste hotare au decis să revină în orașul de pe malurile Târnavei Mari.
Joi, în evidențele municipalității, un număr de 308 persoane se află in izolare la domiciliu, iar 233 de medieșeni au ieșit din izolare pentru că la finalul celor 14 zile în care au stat în casă nu au prezentat simptome specifice infectării cu Coronavirus.
Responsabilii municipalității locale îi îndeamnă pe toți medieșenii să stea în case si le cere tuturor celor aflați în izolare să respecte regulile impuse.
Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, spune că a văzut în alte orașe ale țării cum situația poate escalada extrem de rapid și îi îndeamnă pe locuitori să respecte cu strictețe normele și regulile impuse prin Ordonanțele Militare emise.

Compa Sibiu a anunțat suspendarea contractelor de muncă și reducerea activității

Compa Sibiu a notificat Bursa de Valori Bucureşti că, începând de la 1 aprilie, îşi reduce activitatea. Activitatea în regim de avarie va fi desfășurată pe întreaga lună aprilie, iar contractele individuale de muncă se vor suspenda pentru o mare parte din salariaţi.
Contractele de muncă ale salariaților de la Compa se suspendă, iar compania își reduce activitatea la minim, din cauza epidemiei de coronavirus. Industria auto europeană, care reprezintă sursa de comenzi pentru Compa Sibiu, este închisă în acest moment, toate uzinele de autovehicule și componente fiind închise.
Deciziile conducerii Compa Sibiu prevăd:
– Reducerea temporară a activităţii societăţii pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 01.04.2020 şi până la data de 30.04.2020;
– Suspendarea pentru perioada menţionată a contractelor individuale de muncă pentru o mare parte din salariaţi în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c coroborat cu art. 53 alin. 1 Codul Muncii şi 77 alin. 4 din Contractul Colectiv de Muncă.
Potrivit raportării de la BVB, „măsurile sunt luate având în vedere contextul economic dificil creat de pandemia Covid 19, starea de urgenţă declarată pe teritoriul României, notificările transmise de furnizori şi clienţi cu privire la suspendarea activităţii acestora, ceea ce determină o scădere drastică a comenzilor şi a volumului de muncă.
Activitatea productivă se va desfăşura pe perioada celor 30 de zile cu un numar redus de salariaţi, fiind adaptată la volumul comenzilor. Activitatea indirect productivă este redusă la minim.”
Compa a realizat anul trecut venituri de 772 milioane lei, în creştere cu 0,61% faţă de 2018, și un profit net mai mic cu 7,43%, respectiv 33 milioane lei, de la 35 milioane lei. Compania a propus AGA neacordarea de dividende către acționari.

Pierdut certificat de inregistrare sportiva

Pierdut certificat de inregistrare sportiva Nr.0076574 din data de 08/03/2017, precum si autorizatia de functionare si avizul de constituire emise pentru “Asoc. Club sportiv Rotile Astrale” de catre Registrul Sportiv din cadrul MTS. Le declaram nule.

Primăria Mediaș va asigura o masă caldă pentru vârstnicii de peste 65 de ani care nu au aparținători

120 de vârstnici din municipiul Mediaș care au peste 65 de ani au contactat administrația locală și au fost trecuți în evidențele Direcției de Asistență Socială.
Multe dintre aceste persoane nu au aparținători și nici o altă formă de sprijin, motiv pentru care incepand de luni aceste persoane vor avea asigurată o masă caldă din partea muncipalității. Edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman, spune că este o perioadă grea și este momentul în care cei lipsiți de orice formă de sprijin trebuie ajutați.
În acelasi timp, angajații Direcției de Asistență Socială din Mediaș și cei 43 de voluntari continuă sa facă o serie de cumpărături pentru persoane cu vârsta de peste 65 de ani care au solicitat acest lucru.
În același timp, reprezentanții Primăriei Mediaș fac apel către vârstnici să nu se lase păcăliți, angajații Direcției de Asistență Socială și voluntarii având legitimații și putând fi verificați oricând.

Șantierele Consiliului Județean Sibiu au fost reluate. Se lucrează intens pe DJ 141 Mediaș – Bârghiș

Datorită condițiilor meteo favorabile, lucrările de execuție la investiția ”Reabilitarea și modernizarea DJ 141 Mediaș – Moșna – Pelișor – Bârghiș”, au fost reluate la capacitate maximă. încă din data de 14 februarie 2020. Constructorul, SC Drumserv SRL, a executat lucrări la terasamente și la podețele din extravilanul comunei Moșna.
Au început lucrări de cofrare, armare și elevație pod la la km 9 + 467, iar la km 13 + 494 se pregătește fundația pentru zidul de sprijin.
Circulația rutieră se desfășoară normal, fiind prezentă semnalizarea electrică, acolo unde se impune.

Începe dezinfecția scărilor de bloc din Mediaș

Începând de vineri, 3 aprilie, Primăria Mediaș va demara acțiunea de dezinfecție a tuturor scărilor de bloc din municipiul de pe Târnava Mare. Primăria Mediaș a luat legătura cu toate asociațiile de localtari din oraș și împreună au convenit ca această operațiune să se desfășoare în timpul nopții, în intervalul orar 22-6.
Autoritățile locale au luat decizia ca dezinfecția să se desfășoare în timpul nopții pentru că dezinfectantul folosit este unul de grad înalt și este obligatoriu ca după dezinfecție locatarii să nu intre sau să iasă din bloc pentru cel puțin o oră, maximum două. Alte motive pentru care s-a optat pentru varianta de dezinfecție în timpul nopții este legată de faptul că societatea care se ocupă de intervenții va fi mai operativă în acest fel, iar locatarii nu vor fi deranjați.
Vineri se va interveni în blocurile din cartierul Vitrometan, urmând ca programul cu dezinfecția pentru fiecare scară de bloc să fie afisat pe site-ul primăriei. La fiecare scară de bloc va fi postat un afiș cu data și ora la care s-a realizat dezinfecția și cu recomandările firmei referitoare la aerisirea spațiilor și obligațiile locatarilor.
În paralel, municipalitatea medieșeană va continua programul de dezinfecție a locurilor publice, respectiv de autobuz, Piața Agroalimentară, străzi sau alte zone intens circulate.

Apel pentru protejarea personalului medical de la Ambulanță, SMURD și Urgență

Filiala locală a PLUS a transmis un apel public adresat autorităților din Sibiu pentru protejarea angajaților din serviciile de urgență, Salvare și SMURD, dar și celelalte categorii de personal medical din județul Sibiu.
Tot mai multe voci publice fac apel la autoritățile din Sibiu pentru a găsi cele mai bune metode de protejare a medicilor și asistenților care se află în prima linie a luptei cu epidemia de coronavirus. Inclusiv Serviciul de Ambulanță a lansat un „apel la sibienii care pot să îi sprijine financiar, dar și la mediul privat, să sprijine financiar o campanie de achiziționare a materialelor sanitare”. Cei de la PLUS consideră că există o serie de priorități în acest moment, astfel încât personalul medical să fie protejat și, în același timp, să împiedice răspândirea virusului.
Apelul face referire la „riscurile la care sunt expuși lucrătorii din serviciile de urgență, Salvare și SMURD, dar și celelalte categorii de personal medical din județul Sibiu”, și solicită o colaborare cu autoritățile locale pentru rezolvarea cu prioritate a mai multor probleme.

  1. Protejarea personalului medical de la Serviciul de Ambulanță Sibiu prin:

–  Identificarea urgentă a soluțiilor pentru cazarea în condiții de siguranță a personalului SAJ aflat în activitate, rezervarea unor spații hoteliere aflate în proximitatea Stației de Salvare Sibiu pentru medici, asistenți, ambulanțieri angajați SAJ;
– Asigurarea unui circuit separat de igienizare pentru lenjeria și hainele acestora;
– Asigurarea necesarului de echipamente de protecție conform protocoalelor specifice de caz implementate, având în vedere riscul sporit de expunere și infectare al echipajelor SAJ;
– Testarea cu prioritate a întregului personal de teren SAJ, SMURD și comunicarea cu celeritate a rezultatelor, concomitent cu asigurarea spațiilor pentru autoizolarea personalului care a avut contact cu pacienți suspecți COVID-19;
– Comunicarea în timp real a nevoilor concrete de echipamente de protecție către societatea civilă organizată pentru adresarea acestora prin colecte, donații;
– Instalarea unui tunel de decontaminare în incinta stației de salvare – pentru decontaminarea eficientă la sosirea din misiuni cu risc de contaminare COVID-19;
–  Considerarea acceptării voluntarilor specializați și instruiți în misiuni conform necesităților și fluctuației de personal (diminuat drastic prin măsurile de autoizolare/carantină).

  1. Organizarea de urgență a unei sesiuni de instruire cu toți antreprenorii de pompe funebre din județ pentru diseminarea tuturor informațiilor specifice pentru manipularea corpurilor, măsuri de siguranță pentru angajații serviciilor mortuare, proceduri de protecție și dezinfectare, condiții pentru desfășurarea serviciului funerar ce privesc aparținătorii.

Lucrări la rețeaua de apă din Bradu

Apă Canal Sibiu SA anunță că luni, 6 aprilie 2020, între orele 8,00 – 15,00, se va întrerupe furnizarea apei potabile în localitatea Bradu. În intervalul menționat se va interveni pentru executarea unor lucrări de reparație la aducțiunea Avrig – Bradu.
Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

Primele date oficiale despre numărul de cazuri pe județe. Sibiu mai crește cu 5 pacienți confirmați

Guvernul României a cedat presiunilor populației și celor făcute de presă și a înțeles cât de importantă este transparența informațiilor. Grupul de Comunicare Strategică revine cu raportarea numărului de cazuri pe județe. Sibiul, care avea dimineață 17 cazuri confirmate, din care 2 decese, ajunge în acest moment la 22 de cazuri confirmate. La nivelul întregii țări, s-au înregistrat 2.738 de cazuri.
Până astăzi, 2 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 2.738 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 267 au fost declarate vindecate și externate  din unități spitalicești: 91 la București, 58 la Timiș, 28 la Iași, 23 la Caraș-Severin, 20 la Prahova, 13 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 5 la Brașov, 5 la Galați, 2 la Bihor, 2 Argeș, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică sunt:

Nr. crt.JudețNumăr de cazuri confirmate
1.Alba9
2.Arad110
3.Argeș10
4.Bacău19
5.Bihor39
6.Bistrița-Năsăud22
7.Botoșani40
8.Brașov117
9.Brăila11
10.Buzău12
11.Caraș-Severin13
12.Călărași17
13.Cluj105
14.Constanța111
15.Covasna34
16.Dâmbovița19
17.Dolj22
18.Galați82
19.Giurgiu19
20.Gorj7
21.Harghita–
22.Hunedoara100
23.Ialomița37
24.Iași54
25.Ilfov54
26.Maramureș39
27.Mehedinți10
28.Mureș38
29.Neamț107
30.Olt8
31.Prahova27
32.Satu Mare16
33.Sălaj6
34.Sibiu22
35.Suceava701
36.Teleorman16
37.Timiș98
38.Tulcea6
39.Vaslui9
40.Vâlcea7
41.Vrancea60
42.Mun. București505
                                       TOTAL2.738

Totodată, până acum, 94 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna și Mureș, au decedat.
 
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 278 noi cazuri de îmbolnăvire.
 
La ATI, în acest moment, sunt internați 78  de pacienți.
 
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt  15.407 de persoane. Alte 114.699 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
 
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 28.483 teste.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, Poliția a plasat în carantină instituționalizată 1.290 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 50 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.
 

2.410 cereri de înscriere în clasa pregătitoare, depuse până acum în județul Sibiu

0

2.410 de cereri de înscriere în clasa pregătitoare au fost înregistrate, până în 1 aprilie, în județul Sibiu. Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, printre cele mai căutate școli se numără Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu – 99 de cereri, Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – 91 de cereri și Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” Sibiu – 83 de cereri.
De asemenea, printre unitățile de învățământ cu cele mai multe cereri depuse până la această dată se mai află: Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu – 66 de cereri, Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu – 60 de cereri și Liceul Teoretic „Constantin Noica” Sibiu – 56 de cereri.
Topul unităților de învățământ din județ după gradul de ocupare arată că pe primele locuri se află Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu – 132%, adică 99 de cereri depuse, pentru 75 de locuri libere, Școala Primară Buia- 122%, unde pentru nouă locuri au fost înregistrate până acum 11 cereri, și Colegiul Național „Octavian Goga” Sibiu – 121%, respectiv 91 de cereri depuse și 75 de locuri disponibile.
În schimb, sunt și unități de învățământ în județul Sibiu unde nu s-a înregistrat nicio cerere de înscriere în clasa pregătitoare, cum sunt, printre altele, Școala Gimnazială „Georg Daniel Teutsch” Agnita – tip predare simultan, Liceul Tehnologic Mârșa – tip normal de predare, Școala Primară Velț – simultan, Școala Primară Richiș – simultan sau Școala Gimnazială Noiștat – simultan.
Înscrierile în clasa pregătitoare continuă în mediul online.
La nivel național, județele fruntașe în ceea ce privește numărul de cereri înregistrate până acum sunt: Iași – 4.820, Suceava – 4.511, Cluj – 4.212 și Timiș – 4.028.

ULBS dezvoltă un laborator de biologie moleculară pentru realizarea de teste pentru coronavirus și produce 100 de litri de dezinfectant pe zi pentru Spital

0

 
Universitatea „Lucian Blaga„ din Sibiu îi vine în ajutor Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în lupta împotriva coronavirusului. Instituția lansează mai multe proiecte de prevenire și diagnosticare a virusului. Două dintre acestea vor fi finanțate prin intermediul Fundației „Hasso Plattner” și sunt estimate la aproximativ 250.000 euro.
„Pentru a crește capacitatea de testare a contaminării cu SARS-CoV 2 în Regiunea ADR Centru, ULBS dezvoltă un laborator de biologie moleculară cu nivel de securitate BSL2, care, în perioada imediat următoare, să fie acreditat pentru realizarea de teste pentru SARS-CoV-2, iar în perspectivă să poată deveni o infrastructură de cercetare care va permite dezvoltarea proiectelor de cercetare în biologie moleculară cu aplicații în diverse domenii: biologie aplicată, medicină, farmacie, ecologie, industrie alimentară”, spun reprezentanții ULBS.
Cel de-al doilea proiect de cercetare se referă la dezvoltarea unui sistem dedicat hardware-software pentru identificarea potențialilor suspecți de COVID-19 folosind camere de termoviziune. Sistemul poate fi instalat în locurile publice aglomerate, instituții, însă varianta pilot va fi lansată în cadrul Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu.
Conform ULBS, pentru ambele proiecte au fost demarate procedurile de achiziție publică, urmând a fi implementate în momentul în care vor fi livrate toate aparaturile necesare.
De asemenea, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu în colaborare cu Consiliul Județean Sibiu și Fundația Comunitară Sibiu va produce aproximativ 100 litri de dezinfectant pe zi, ce va fi oferit Spitalului Clinic Județean Sibiu și instituțiilor publice interesate. Dezinfectantul – produs după rețeta Organizației Mondiale a Sănătății – va fi realizat de cadrele universitare ale ULBS în laboratorul de farmacie din cadrul Facultății de Medicină, iar materia primă va fi furnizată de către Fundația Comunitară Sibiu.
În plus, pentru sprijinirea SCJU Sibiu, ULBS va pune la dispoziția medicilor, pentru o perioadă de șase luni, o hotă flux de laminare VS4, necesară în testarea infectării cu coronavirus.
Tot în dorința de a sprijini lupta împotriva COVID-19, în cadrul Facultății de Inginerie se produc suporți pentru vizierele realizate de absolvenții și studenții universității și, în același timp, se lucrează la realizarea unui prototip de ventilator mecanic.
„Încurajăm în continuare activitatea de voluntariat a studenților și a tuturor celor care pot să vină în sprijinul acestei lupte pe care o ducem cu toții. Din aceste motive, cadrele didactice și cercetătorii din universitate și-au oferit expertiza în domeniul biologiei moleculare și virusologiei, contribuind la amenajarea corespunzătoare și punerea în funcțiune în condiții optime și de siguranță a laboratorului de biologie moleculară. Consultanța în domeniu se extinde la selectarea reactivilor, asigurarea necesarului pentru testare și chiar instruire de specialitate. Cadrele ULBS vor participa și la efectuarea testelor. În caz de nevoie, ULBS pune la dispoziția SCJUS aparatura, consumabilele și reactivii din dotare, care pot fi folosiți în testare și la protecția cadrelor medicale implicate în lupta împotriva virusului. Mulțumim personalului medical din Sibiu, și nu numai, pentru tot efortul depus în această luptă de zi cu zi împotriva COVID-19. Universitatea este alături de comunitatea sibiană și sperăm cât mai curând să trecem cu bine acest test de viață și comuniune”, spune prof. Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu.

Teatrul „Gong”, iluminat în albastru pentru persoanele cu autism

0

Fațada Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu va fi, astăzi, iluminată în albastru, în semn de solidaritate cu cele peste 30.000 de persoane cu autism din România.Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu marchează, astfel, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. Totodată, instituția va sărbători astăzi și Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.
Ziua Internațională a Cărții pentru Copii este celebrată, încă din 1967, în toată lumea în data de 2 aprilie, ziua de naștere a celui mai îndrăgit autor de basme, Hans Christian Andersen. Scriitorul danez, născut în 1805 la Odense, a încântat generații de copii cu povestiri, precum „Hainele împăratului”, „Fetița cu chibrituri”, „Rățușca cea urâtă” sau „Micuța sirenă”.
Actorii Teatrului „Gong” din Sibiu vor citi azi fragmente din basme, dar și poezii, pentru a promova schimbul de cărți pentru copii și de a-i provoca, totodată, pe cei mai tineri, să citească o carte nouă. Înregistrările vor fi distribuite pe pagina de Facebook a Teatrului.
De asemenea, fațada Teatrului „Gong” va fi iluminată simbolic în albastru în semn de solidaritate cu cele peste 30.000 de persoane cu autism din România. La recomandarea Organizației Națiunilor Unite, data de 2 aprilie marchează, încă din anul 2008, Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului. La nivel internațional culoarea albastră și puzzle-ul sunt asociate celor cu tulburări de spectru autist. „Stigmatizarea și discriminarea asociate cu diferențele neurologice rămân obstacole substanțiale în calea diagnosticării și a terapiilor, o problemă care trebuie abordată atât de factorii de decizie publici din țările în curs de dezvoltare, cât și de țările donatoare”, spune Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong”.