Luna aprilie vine la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu cu opt spectacole. Instituția a mutat reprezentațiile în mediul online. Potrivit lui Adrian Tibu, managerul Teatrului „Gong”, înregistrările din arhiva instituției vor fi distribuite în regim de „live-stream”, cu titlu gratuit, pe pagina de Facebook a instituției.
Luna aprilie deschide cortina Teatrului „Gong” spre o lume fabuloasă, în care cei mici vor descoperi că e în puterea fiecăruia dintre noi să schimbăm în bine lumea din jurul nostru. Seria de spectacole prezentate atât în limba română, cât și în limba germană, cuprinde un portofoliu de producții ce îmbină atât tehnica teatrului de animație cu păpuși, cât și jocul actorilor la vedere, în creații muzicale și exaltante, pentru toate vârstele.
„Magia teatrului de animație se mută în online. E o perioadă dificilă pentru noi toți, dar e important să rămânem împreună, chiar și de la distanță, pentru că doar împreună vom reuși, asemenea eroilor din poveste! Ne aliniem așadar acestei mode online, cu inima deschisă pentru toți cei care ne-au recomandat să punem la dispoziție aceste imagini înregistrate, pentru bucuria celor mici! Ziua de marți va fi dedicată spectacolelor în germană, iar sâmbăta celor în limba română. Vreau să le mulțumesc, totodată, creatorilor acestor spectacole pentru că au acceptat această invitație”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.
Care este programul spectacolelor online
Sâmbătă, 4 aprilie, ora 18: spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
„CEL MAI MARE GULLIVER”, după Gellu Naum
REGIA: Alexandru Dabija; MUZICA: Ada Milea; SCENOGRAFIA: Adrian Damian; DRAMATIZAREA: Leta Popescu; PĂPUȘI: Oana Micu și Tiberiu Toitan; ASISTENT REGIE: Leta Popescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Alexandra Constantin; în DISTRIBUŢIE: Lucia Barbu, Barbara Crișan/Raluca Pavel, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Angela Páskuy, Claudia Stühler, Hansel Andrei, Paul Bondane, Charlie Fălămaş, Adrian Prohaska;
durata: 50 min.
marți, 7 aprilie, ora 18: spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
spectacol în limba germană
„EINE ZIEGE, EIN WOLF UND DREI SYMPATHISCHE ZICKLEIN (ro. O capră, un lup și trei iezi simpatici)”, adaptare de Simona Vintilă după „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă, traducere Dana Borteanu
REGIA: Simona Vintilă; SCENOGRAFIA: Zsolt Fehérvári; MUZICA: Alex Halka; MACHIAJ: Lucia Preda; ÎN DISTRIBUȚIE: Páskuy Angela, Hansel Andrei, Claudia Stühler, Prohaska Adrian, Jenö Major;
durata: 40 min.
sâmbătă, 11 aprilie, ora 18: spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
„HARAP ALB”, după Ion Creangă
REGIA: Gavriil Pinte; SCENOGRAFIA: Roxana Ionescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Adrian Vlad; ILUSTRAŢIA MUZICALĂ: Gavriil Pinte; în DISTRIBUŢIE: Lucia Barbu, Mircea Corcoveanu, Eleonora Coșuleț, Barbara Crişan / Daniela Dragomir, Jenö Major / Paul Bondane, Gabriela Mitrea, Raluca Pavel, Páskuy Angela, Prohaska Adrian, Mircea Corcoveanu (voce), Jenö Major (voce), Gabriela Mitrea (voce), Gavriil Pinte (voce);
durata: 60 min.
duminică, 12 aprilie, ora 18: spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 7 ani
„PRIVIGHETOAREA”, după Hans Christian Andersen
REGIA: Gavriil Pinte; ASISTENT REGIE: Raluca Pavel; SCENOGRAFIA: Roxana Ionescu; REGIZOR TEHNIC: Daniel Neagu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Adrian Vlad; COLOANĂ SONORĂ: Gavriil Pinte; ÎN DISTRIBUȚIE: Andrei Arjoca, Lucia Barbu, Paul Bondane, Mircea Corcoveanu, Barbara Crișan, Jenő Major, Gabriela Mitrea, Daniel Neagu, Raluca Răduca, Alexandra Șerban; Voci: Lucia Barbu, Claudiu Rusu Costea, Barbara Crișan, Horațiu Dancu, Andrei Hansel, Dan Hândoreanu, Raluca Pavel, Gavriil Pinte, Adrian Prohaska, Raluca Răduca.
durată: 55 min.
marți, 14 aprilie, ora 18: spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 5 ani
spectacol în limba germană
„RAPUNZEL”, după Fraţii Grimm; traducere de Beatrice Ungar
REGIA, SCENARIU ŞI ILUSTRAŢIA MUZICALĂ*: Gavriil Pinte; SCENOGRAFIA: Roxana Ionescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Adrian Vlad Răzvan; în DISTRIBUŢIE: Angela Páskuy, Claudia Stühler, Jenö Major, Adrian Prohaska, Daniel Neagu, Alina Moldovan (voce), Daniel Plier (voce), Hansel Andrei (voce);
durata: 50 min.
sâmbătă, 18 aprilie, ora 18: spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
„POVESTEA CELOR TREI PURCELUȘI”
poveste reinventată de Éva Lábadi-Megyes
REGIA: Éva Lábadi-Megyes; SCENOGRAFIA: Dio Zoltán; MUZICA: Cári Tibor; EFECTE SPECIALE: Mircea Chiu; în DISTRIBUȚIE: Hansel Andrei, Jenö Major, Páskuy Angela, Prohaska Adrian, Claudia Stühler, Daniel Neagu;
durata: 50 min.
marți, 21 aprilie, ora 18: recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
spectacol în limba germană
„ASCHENPUTTEL – nur ein Märchen? (ro. Cenușăresa – doar o poveste?)”, de Eva Labadi-Megyes; traducere de Beatrice Ungar
REGIA: Eva Labadi- Megyes; DISTRIBUȚIE: Angela Páskuy, Claudia Stühler, Adrian Prohaska, Jenö Major
Durata: 45 minute
sâmbătă, 25 aprilie, ora 18: spectacol recomandat copiilor cu vârsta peste 3 ani
„MUZICANȚII DIN BREMEN”, după Fraţii Grimm, traducere din limba germană de Zoltán Kalmár
REGIA: Lilly Krauss-Kalmár; SCENOGRAFIA: Maria Bodor; MUZICA ORIGINALĂ: Florin Grigoraş; în DISTRIBUŢIE: Daniela Dragomir, Jenö Major, Angela Páskuy, Adrian Prohaska, Claudia Stühler, Lilly Krauss-Kalmár (voce);
durata: 50 min.
Programul de evenimente poate suferi modificări.
În acest moment, toate spectacolele și manifestările cu public ale Teatrului „Gong” sunt amânate pe perioadă nedeterminată. Printre proiectele reconfigurate online se mai numără și „Meniul cu povești șoptite”, atelierele live sau „Povești la telefon”. Între timp angajații Teatrului pregătesc proiectele ce vor lansa redeschiderea cu public în sală.
Opt spectacole ale Teatrului „Gong”, mutate în mediul online
Piața online: A fost lansată platforma Gusturi Sibiene, care pune în legătură producătorii locali cu clienții
Consiliul Județean Sibiu a lansat site-ul www.gusturisibiene.ro, o platformă care aduce laolaltă toți producătorii locali, pentru a facilita accesul cumpărătorilor în mediul on line, dar și de a promova produsele sibiene.
Structura platformei este adaptată județului Sibiu și a celor cinci microregiuni, Valea Târnavelor, Valea Hârtibaciului, Țara Secașelor, Mărginimea Sibiului, în mijlocul cărora se află microregiunea Sibiului. Astfel, vizitatorii platformei Gusturi Sibiene își vor putea selecta în funcție de preferințe, atât zona, cât și ce fel de produse își doresc să achiziționeze.
Gusturi Sibiene a integrat în cadrul platformei atât producători ce se regăsesc de 7 ani în Piața Volantă Transilvania, dar și producători cu rețete certificate sau producători certificați ecologic.
Deși platforma nu este un magazin on line, Gusturi Sibiene conține toate detaliile producătorului, de la datele de contact, până la date cu privire la produsele pe care le comercializează, făcând astfel facil accesul cumpărătorilor la consumul de produse locale.
“Platforma Gusturi Sibiene a fost gândită inițial ca un gastro map, în care să fie localizați pe harta județului toți producătorii din județul nostru, cu scopul de a promova produsele locale, autentice și sănătoase. Azi, lansarea acestei platforme este însoțită și de un îndemn pe care îl adresez tuturor: haideți să susținem producătorii și să cumpărăm local. Produsele proaspete comercializate de aceștia sunt binevenite în cămările noastre și în această perioadă grea pe care o traversăm, dar și când lucrurile se vor liniști, spune președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.
Platforma Gusturi Sibiene este rezultatul proiectului european EUREGA Interreg Europe, proiect accesat de Consiliul Județean Sibiu și creat pentru a accelera, a spori și a asigura recunoașterea și includerea produselor alimentare și gastronomiei în strategii și politici de la nivel regional, național și, eventual, european, referitoare la patrimoniul cultural, dezvoltarea economică, turism, ocuparea forței de muncă și educația, ca parte a unui efort de dezvoltare integrat, bazat pe oferta locală.
Premieră națională pentru un spital de psihiatrie: Suport psihologic la telefon
Inițiativă a președintei Daniela Cîmpean, cu sprijinul Spitalului de Psihiatrie ”Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, în completarea inițiativei comunitare ”Vă ajutăm din Sibiu”, prin Call Center-ul asigurat de voluntari psihologi certificați, la nr. de telefon 0369 105 919, de luni până vineri, orele 10 – 21, în spațiul pus la dispoziție de CJ Sibiu, în sediul Bibliotecii Județene ASTRA
”Ne-am concentrat până acum toate forțele și resursele pentru a asigura sănătatea fizică a sibienilor și vom depune în continuare eforturi. În același timp, suntem conștienți cât de important este să ne menținem sănătatea psihică, emoțională în această perioadă caracterizată de multă încordare, stres, anxietate și panică, pe care mulți dintre noi nu le putem gestiona singuri, cu atât mai mult cu cât izolarea socială este o condiție pe care trebuie să o respectăm. Împreună cu specialiștii de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu cărora le mulțumesc, oferim un sprijin comunității sibiene prin intermediul unei linii telefonice gratuite, gândită pentru a oferi un sfat, o încurajare, tot ceea ce ține de o consiliere psihologică profesionistă. E important pentru un om în vârstă, pentru un om care trece prin boală, pentru un om deznădăjduit să simtă că nu e singur și să primească sprijin de la specialiști în domeniu. Această linie telefonică vine în completarea Call Center-ului creat la începutul perioadei de criză la inițiativa comunitară <<Vă ajutăm din Sibiu>> și a organizației Crucea Roșie Filiala Sibiu, pe care le-am sprijinit prin punerea la dispoziție a unor spații din Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu unde psihologi voluntari ajută persoanele aflate în carantină sau în izolare”, explică Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
Începând de miercuri, 1 aprilie 2020, între orele 8-22, zilnic, de luni până vineri, sibienii pot suna și la numărul gratuit 0800 070 050, la care le vor răspunde psihologii Spitalului de Psihiatrie Sibiu: Radu Vulcu, Liviu Gaja, Irina Stroia, Mara Tomina, Daniela Nicoară, Lucia Popa, Laura Orlandea și Diana Laslău.
Intervalul orar 8-22 a fost împărțit în două ture: 8-15 și 15-22, fiecare tură fiind asigurată de câte doi psihologi, iar în cazul în care solicitările vor fi numeroase, suportul psihologic va fi deservit de câte trei psihologi pe tură.
”Prin acestă linie telefonică, în premieră pentru un spital de psihiatrie din România, ne adresăm persoanelor care au nevoie de suport și intervenție din partea psihologilor spitalului nostru. Considerăm că în această perioadă critică este un ajutor pe care îl putem oferi comunității noastre, persoanelor care stau acasă, aflate în carantină, izolate la domiciliu sau internate, la aparținătorii lor, la personalul medical implicat în îngrijirea pacienților ce ridică suspiciuni de infectare cu COVID -19, și nu în ultimul rând pacienților noștri, familiilor acestora precum și altor categorii socio-profesionale care au nevoie de sprijin și încurajare psihologică”, explică dr. Ciprian Băcilă, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie Sibiu.
O explicație pentru demisiile medicilor? Austria angajează urgent 200 de persoane, medici și asistente, din România și Bulgaria
Peste 200 de medici din România și Bulgaria au aterizat zilele acestea în Austria, potrivit publicației Euractiv.com, care citează un oficial regional. Transportul a fost făcut cu avioane de tip charter, plecate de la Timișoara și Sofia, pentru a nu exista piedici legate de restricțiile impuse companiilor aviatice.
Austria se asigură că va avea suficienți medici și asistenți în războiul cu epidemia de coronavirus, angajând la foc automat 231 de medici din România și Bulgaria. Potrivit jurnaliștilor de la Euractiv, Austria este dependentă de cadrele medicale din Est, mai ales în regiunea Niederösterreich (Austria Inferioară), în care se găsește și capitala Viena. „Nu pot să spun acum dacă aceasta va fi o singură acțiune sau nu”, a precizat o persoană din cadrul autorităților de protecție socială. „Dacă vom avea nevoie din nou, vom încerca să facem orice pentru a putea asigura necesarul”. Statul austriac plătește cazarea și masa medicilor și asistenților care vin din România inclusiv pentru 14 zile de carantină, înainte de a începe să lucreze.
Austria se confruntă cu un număr tot mai mare de cazuri de coronavirus, iar necesarul de personal medical depășește situația existentă în privința medicilor și asistentelor. Primele estimări au arătat că ar fi nevoie de 70 de persoane, însă au fost recrutate peste 200 de persoane, ca măsură de siguranță. Personalul ar putea să stea mai mult de 3 – 4 săptămâni, cât a fost estimat inițial.
Mai multe zeci de persoane, medici și asistente, de din vestul țării, Timiș și Arad, și-au dat demisia din spitalele în care lucrau, în semn de protest față de măsurile de protecție insuficiente față de riscurile pe care le implică epidemia de coronavirus. Aceasta a fost eplicația demisionarilor, care au afirmat că nu-și pun viața în pericol în aceste condiții. Autortățile de la București au spus că încă mai caută soluții și au avansat posibilitatea introducerii unui preaviz de 90 de zile pentru medicii care vor să demisioneze.
Modificări în privința înregistrării actelor de deces și căsătorie
Începând cu data de 1 aprilie,2020, se vor aplica, la nivelul municipiului Mediaș, pe toată perioada stării de urgenţă, măsuri cu caracter temporar, care vizează modalitatea de înregistrare a actelor de deces şi de căsătorie în registrele de stare civilă.
În ceea ce priveşte decesele, elementul principal de noutate este acela că declarantul decesului nu se va prezenta niciun moment la sediul stării civile în vederea declarării decesului şi ridicării certificatului de deces. Medicul care întocmeşte certificatul constatator al decesului va trimite acest certificat, împreună cu o copie a actului de identitate al defunctului sau, în lipsa actului de identitate, dovada eliberată de instituţiile competente prin care se confirmă datele de identitate ale persoanei decedate, prin intermediul serviciilor de poştă electronică securizate, către serviciul de stare civilă competent a înregistra decesul.
Ulterior primirii documentelor, la nivelul serviciului de stare civilă va fi înregistrat decesul şi se vor trimite, tot prin intermediul serviciilor de poştă electronică, adeverinţa de înhumare şi certificatul de deces întocmite medicului de la care s-a primit iniţial documentaţia, acesta din urmă înmânându-le declarantului decesului.
În termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgenţă, declarantul decesului are obligaţia de a transmite/preda serviciului de stare civilă competent originalul certificatului constatator al decesului, eliberat de medic şi al actului de identitate al defunctului, primind, în schimb, originalul certificatului de deces eliberat de starea civilă.
În ceea ce priveşte căsătoriile, noutatea este aceea că documentaţia de căsătorie nu se va mai depune de către viitorii soţi la ghişeul stării civile Mediaş, ci exclusiv pe adresa de e-mail [email protected].
În acest sens, declaraţia de căsătorie va putea fi descărcată de pe site-ul www.primarimedias.ro/informatii publice/formulare si acte necesare/compartiment stare civila, va fi completată olograf de către soţi (fără a fi semnată) şi va fi transmisă pe adresa de mail anterior menţionată, împreună cu celelalte acte necesare încheierii căsătoriei.
Data depunerii declaraţiei de căsătorie este data la care se transmite electronic documentaţia către serviciul de stare civilă, de la această dată calculându-se cele 10 zile la expirarea cărora va avea loc oficierea efectivă a căsătoriei.
Declaraţia completată şi nesemnată va fi listată la nivelul serviciului de stare civilă şi va fi semnată de către viitorii soţi, în faţa ofiţerului de stare civilă, la momentul oficierii efective a căsătoriei, ocazie cu care care soţii vor prezenta şi originalele celorlalte acte necesare (acte de identitate, certificate de stare civilă, dovada desfacerii/încetării căsătoriei anterioare, dacă este cazul, dovada achitării taxei).
Singurul moment în care soţii se vor prezenta în faţa ofiţerului stării civile este acela al oficierii căsătoriei, ceremonie care se va desfăşura cu stricta respectare a prevederilor legale referitoare la numărul maxim de participanţi, aflate în vigoare la momentul oficierii.
Se oprește curentul electric în Avrig
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 3 APRILIE
· între orele 13-16 în AVRIG, ZONA SAT VACANTA – Total.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Decesul cu numărul 86: La numai 45 de ani, infectată cu coronavirus, a făcut accident vascular cerebral
Unul din cazurile care ies din tiparul deceselor persoanelor infectate cu coronavirus a fost raportat de Spitalul Județean Neamț. O pacientă de numai 45 de ani, s-a prezentat cu simptomele unui accident vascular cerebral. A decedat în scurt timp, însă s-a dovedit a fi purtătoare a virusului COVID-19.
Deces 86:
Femeie, 45 de ani, din Târgu Neamț, județul Neamț. S-a prezentat în data de 30.03.2020 la CPU Târgu Neamț unde s-a pus diagnosticul de AVC cu hemiplegie stânga. Pacienta a fost transferata la SJ UPU Piatra Neamț unde a decedat în data de 30.03.2020 ora 14:45. Deoarece pacienta a avut contact cu persoane venite din Italia, a fost recoltat exudat în data de 30.03.2020 al cărui rezultat a fost pozitiv COVID-19 în data de 31.03.2020.
Protocol cu autoritățile: Crucea Roșie, prin grupul „Vă ajutăm din Sibiu”, va sprijini vârstnicii cu alimente și suport psihologic
Societatea Națională de Crucea Roșie din România, filiala Sibiu, prin Grupul de inițiativă civică „Vă ajutăm din Sibiu” va monitoriza activitatea persoanelor peste 65 de ani și le va acorda spriin, cu alimente, suport psihologic și call-center.
Autoritățile sibiene desemnate să coordoneze activitatea instituțiilor pe perioada stării de urgență au semnat un protocol de colaborare cu Crucea Roșie, filiala Sibiu, „pentru a asigura sprijinul persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor și a persoanelor fără adăpost, în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuinței.”.
Potrivit acestui protocol, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, prin intermediul Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției se obligă să desemneze o persoană de contact pentru a asigura buna desfășurare a activităților, să pună la dispoziție situațiile cu persoanele în vârstă de peste 65 de ani fără susținători sau altă formă de ajutor și cu persoanele fără adăpost la nivelul județului Sibiu și să recomande persoanelor aflate în carantină sau izolare să apeleze la call-center-ul asigurat de Crucea Roșie.
De cealaltă parte, Societatea Națională de Crucea Roșie din România, filiala Sibiu, prin intermediul celor peste 130 de voluntari, constituiți în Grupul de inițiativă civică „Vă ajutăm din Sibiu”, se obligă să desemneze o persoană responsabilă de buna desfășurare a activității, să distribuie prin intermediul Campaniei Banca de Alimente pachete umanitare, alimente neperisabile și obiecte de igienă sanitară, să asigure suport psihologic persoanelor aflate în carantină sau izolare prin voluntarii psihologi și să asigure un call-center unde cetățenii din categoria mentionată pot solicita ajutor, iar persoanele publice sau private să poată efectua donații.
Grupul „Vă ajutăm din Sibiu” a demarat încă de la începutul epidemiei de coronavirus, odată cu instituirea stării de urgență, o campanie prin care solicita tuturor celor care doresc să ajute vârstnicii fără familii și fără posibilități să se înscrie ca voluntari. Acum, prin protocolul semnat, va putea să identifice mai ușor persoanele de peste 65 de ani aflate în situații dificile.
CORONAVIRUS SIBIU: numărul testelor crește anevoios. Astăzi și mâine ar trebui să pornească cele două laboratoare locale
Numai 29 de sibieni au primit rezultatele testelor de coronavirus în ultimele 24 de ore, iar asta arată cât de dificilă este procedura pentru a ști cu cât mai mare exactitate care este situația din județ în acest moment. Mai exact, Prefectura a anunțat că, până în acest moment, au fost anunțate 212 teste cu rezultate negative. Până ieri erau 183 de astfel de teste.
Potrivit datelor oficiale anunțate de autorități, pe 1 aprilie, ISU Sibiu monitoriza un număr de 2690 persoane izolate și 340 persoane în carantină. Alte 11 persoane au ieșit din carantină, la expirarea celor 14 zile.
La capitloul amenzi, ieri, 31 martie, au fost aplicate 114 sancțiuni în valoare de peste 80.000 lei, din care 106 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
În plus, au fost conduse 19 persoane în centrele de carantină și au fost verificate 1.195 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fiind identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării. Alte 78 de persoane au fost verificate la solicitarea D.S.P. Sibiu.
SC RCS&RDS SA “Construire statie de bază pentru servicii de telecomunicatii electronice”
SC RCS&RDS SA, titular al proiectului “Construire statie de baza pentru servicii de telecomunicatii electronice”, anunta publicul interesat asupra luarii deciziei etapei de incadrare de catre APM Sibiu in cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul “Construire statie de baza pentru servicii de telecomunicatii electronice”, propus a fi amplasat in comuna Bruiu, satul Bruiu, extravilan, Fn, Jud. Sibiu.
Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Sibiu, str. Hipodromului nr. 2A, municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, în zilele de luni – joi, orele 8,00-16,30 și vineri între orele 8,00-14,00, precum şi la următoarea adresa de internet http://apmsb.anpm.ro.
Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a APM Sibiu.”


