Noi informații referitoare la modificările care vor fi făcute în cadrul Spitalului Județean, ca urmare a transformării acestuia în spital de suport COVID-19, au fost transmise de Instituția Prefectului. Spitalele din județ vor prelua cazurile de chirurigie, oftalmologie, ORL, endocrinologie și altele.
Activitatea Spitalului Județean Sibiu se mofică în urma decizie de trasnformare a sa în spital COVID-19. Comitetul Județean de Urgență, care reunește toate instituțiile implicate în coordonarea activităților în contextul epidemiei de coronavirus, a anunțat modificările din cadrul spitalului. Cele mai importante vizează faptul că toate cazurile de chirurgie, oftalmologie, ORL, endocrinologie, medicină internă, diabet, gastroenterologie, Medicală I și II și nefrologie fără dializă, vor fi transferate către alte spitale din oraș sau din județ.
Comunicatul oficial:
În completarea ordinului de ministru, nr. 533/29.03.2020 pentru aprobarea planului de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de COVID-19 și a listei spitalelor de suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS-COV-2, dar și în urma informațiilor eronate apărute în presă, facem următoarele precizări:
– În cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Sibiu, din 29.03.2020, s-a hotărât ca Spitalul Clinic Județean Sibiu să fie Spital COVID la nivelul Județului Sibiu.
– În aceeași locație vor continua să funcționeze secțiile ce se află în clădirea Secției de Obstetrică și Ginecologie; Secția de Oncologie va fi relocată în spațiile Secției ORL, ambele având acces direct din Bulevardul Corneliu Coposu.
– Spitalul Militar de Urgență Sibiu va prelua cazurile de chirurgie, oftalmologie și ORL.
– Spitalul CFR va prelua cazurile de endocrinologie, medicină internă, diabet, gastroenterologie, precum și Medicală I și II.
– Spitalul Orășenesc Cisnădie va prelua cazurile de nefrologie fără dializă.
– Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu, va prelua cazurile COVID copii pe strada Pompeiu Onofrei, iar cazurile fără COVID pe strada Gh. Barițiu și pe strada Transilvaniei.
– Spitalul Municipal Mediaș va constitui rezervă pentru secția de Boli Infecțioase a Spitalului Clinic Județean Sibiu și pentru Spitalul Militar de Urgență Sibiu.”
Ordinul 533 al ministrului Sănătății include Spitalul Clinic Județean de Urgență pe lista spitalelor de suport din România pentru pacienții confirmați cu COVID-19. SCUJ Sibiu figurează în Anexa II a ordinului cu 5 pavilioane, plus un pavilion pentru maternitate pacienți COVID-19.
Bărbatul din Sibiu decedat ieri a fost confirmat oficial cu coronavirus
Decesul lui Gogu Mihuțescu, de etnie romă, din Sibiu, a fost confirmat de autorități ca fiind al unei persoane infectate cu coronavirus. Bărbatul avea 70 de ani și se afla în spital de săptămâna trecută. El suferea de mai multe boli, dar nu fusese confirmat ca fiind purtător al virusului.
Ieri, autoritățile din România au confirmat oficial primul deces din Sibiu al unui pacient infectat cu coronavirus. Este vorba despre soția lui Gogu Mihuțescu, în vârstă de 65 de ani, care era internată la Spitalul Județean. Testul de coronavirus a fost făcut la un spital privat din București.
Cei doi călătoriseră în Turcia. Autoritățile au anunțat astăzi că ancheta epidemiologică a scos la iveală faptul că au existat 38 de persoane cu care cei doi au intrat în contact. Toți au fost puși în izolare.
Deces 81
Bărbat, 70 ani, jud Sibiu. Internat în 26.03.2020 în Spitalul Clinic de Urgență Județean Sibiu. Decedat în 30.03.2020.
Confirmat în data de 31.03.2020
Comorbiditati: Insuficiență renală cronică cu dializa boală cardiovasculara.
Contact cu sotia, deces COVID numărul 51. Împreună au fost în urma cu aproximativ 3 săptămâni în Turcia pentru tratament.
Odată cu moartea sibianului, autoritățile au mai anunțat un deces, din județul Mureș.
Deces 82
Bărbat, 70 ani, jud Mureș. Se solicită ambulanță în dimineața de 31.03.2020. Internat în 31.03.2020 în Spitalul Clinic de Urgență Județean Mureș, transferat la Spitalul Clinic – sectia Boli Infecțioase, după prânz starea de sănătate se deteriorează.
Decedat în 31.03.2020, dupa pranz
Confirmat in data de 31.03.2020
În cartierul unde locuiește este confirmat un alt caz COVID 19.
Ancheta epidemiologică este în curs.
Decesul cu numărul 79, pierdut prin acte și scos la iveală de o anchetă a INSP
Ministerul Sănătății a anunțat că a identificat un deces al unei persoane infectate cu coronavirus abia după o investigație a Insitutului Național de Sănătate Publică, pierdut pe drum în actele Direcției de Sănătate a Municipiului București.
Potrivit unui comunicat, Institutul National de Sănătate Publică s-a autosesizat în urma articolelor apărute în masă media și a solicitat Spitalului Universitar de Urgență București și DSP București informații privind existența unui deces in cadrul unității sanitare.
Urmare a răspunsului SUUB, in data de 27 martie 2020 a fost înregistrat un deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus.
Acesta a fost înregistrat în lista deceselor provocate de coronavirus cu numărul 79.
Este vorba despre o femeie, în vârstă de 84 ani, din București, prezentată în data de 26.03.2020 la camera de gardă UPU a SUUB cu simptomatologie ce a încadrat această pacientă în categoria suspect de infecție cu COVID-19. Pacienta a fost izolată și i s-au recoltat probe pentru COVID 19 în aceiași dată cu rezultat pozitiv în data de 27.03.2020. Decedată in 27.03.2020. Patologie asociată: fibrilatie atrială, pacemaker permanent, insuficienta cardiaca cronica.
Cazul a fost raportat la DSPMB de către unitatea sanitară, care nu a raportat mai departe la INSP, conform metodologiei, din cauza unor deficiențe tehnice generate de procesul de mutare a sediului DSPMB, mai precizează comunicatul Ministerului Sănătății.
În această seară a fost anunțat și decesul cu numărul 80, al unei femei din Satu Mare, care a luat boala de la fiul ei din Marea Britanie.
Deces 80
Femeie, 61 ani, jud Satu Mare. Internată în data de 26.03.2020 în Spitalul de Pneumoftiziologie Oradea. Recoltat și confirmat în data de 27.03.2020, decedată în 31.03.2020. Comorbiditati: Insuficiență renală cronică cu dializa de 15 ani, afecțiune oncologică – chimioterapie.
Concertul Extraordinar de Crăciun din 2018, cu Paula Seling, difuzat online de Filarmonica de Stat Sibiu
Concertul Extraordinar de Crăciun susținut în anul 2018 de Paula Seling la Filarmonica de Stat Sibiu va fi transmis online, la începutul lunii aprilie.
„Ultimul concert simfonic organizat de Filarmonica de Stat Sibiu în 2018, Concertul de Crăciun, a fost unul dintre cele mai dorite și mai așteptate evenimente ale anului respectiv. Datorită faptului că biletele s-au vândut în timp record, pentru ambele reprezentații, Filarmonica a permis accesul publicului și la repetiții, iar entuziasmul de a participa a fost mare”, spun reprezentanții Filarmonicii de Stat Sibiu.
Concertul va fi transmis în două părți, respectiv joi, 2 aprilie, și vineri, 3 aprilie, începând cu ora 19.
Totodată, toate concertele din cadrul „Stagiunii Online” vor putea fi urmărite gratuit, pe website-ul instituţiei şi pe pagina de Facebook a Filarmonicii.
Ce puteți vedea în această săptămână, online, la TNRS
Evenimentele online continuă și în această săptămână la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu.
„Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu continuă seria evenimentelor online în toată perioada stării de urgență decretată de autorități și oferă publicului un program variat care include: redifuzări ale conferințelor speciale FITS și TNRS, în fiecare zi, de luni până duminică, de la ora 17, spectacole din repertoriul TNRS, atât de la Secția Română (vineri, sâmbătă și duminică) cât și de la Secția Germană (joi), de la ora 19, seri cu povești și poezie pentru copii și părinți, de luni până duminică, de la ora 21, și seri de lectură cu actorii Secției Germane, de miercuri până duminică, de la ora 21.30.
Luni, am putut vedea, online, conferința specială FITS și TNRS în cadrul căreia Constantin Chiriac s-a aflat în dialog cu Dumitru Prunariu, despre „Cosmosul, între vis și explorare”, dar și cum e fotoliul cu povești și poezie, în lectura actorului Pali Vecsei, „Cine-i bun și cine-i rău”, „Scufița Roșie, nu zău?”, „Frumoasa deloc adormită” de Steve Smallman.
Marți, de la ora 17, Constantin Chiriac a fost în dialog cu Andrei Oișteanu, despre „Sexualitate și narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură”, iar de la ora 21 vor urma povești și poezii în lectura actriței Diana Fufezan, „Cade cerul” și „Șoricelul de țară și șoricelul de oraș”, de Hans Christian Andersen.
În prima zi a lunii aprilie, de la ora 17, va fi Constantin Chiriac în dialog cu Răzvan Theodorescu, despre „Orient. Occident. O dezbatere culturală românească”, de la ora 21 povești și poezii în lectura actriței Mariana Mihu Plier, despre „Întâmplări din grădina mea”, de Ana Blandiana, iar de la ora 21.30 va începe o seară de lectură cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Yannick Becker.
Joi, 2 aprilie, ora 17 aduce conferința specială „Spațiul teatral. Energie. Tehnică. Poezie”, alături de Dragoș Buhagiar, iar ora 21 cu lecturi ale actorilor Veronica Popescu și Cătălin Pătru, respectiv din „Domnișoara poimâine și joaca de-a timpul”, de Adina Rosetti și Cristiana Radu.
În 2 aprilie vine și un spectacol de teatru online. „Tattoo”, în regia lui Radu Afrim, este spectacol în limba germană cu traducere în limba română, de la ora 19. La ora 21.30 seara de lectură va continua alături de actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Daniel Bucher.
Vineri, de la ora 17, va fi difuzată conferința specială cu Ghiță Bârsan, despre „Liniștea și siguranța pentru a putea visa”, iar de la ora 21 o vom putea asculta pe actrița Serenela Mureșan, cu „ABC-ul bunelor maniere. Poveste despre o fetiță, prietenul ei, bunele maniere și mai multe întâmplări fermecate”, de Natalia Ciub.
La ora 19, va fi „Noaptea bufonilor”, în regia lui Alexa Visarion, iar de la ora 21.30 seară de lectură cu actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Anca Cipariu.
Sâmbătă, de la ora 17, Constantin Chiriac se va afla în dialog cu Cristian Mungiu, iar de la ora 19 va fi „Oidip”, în regia lui Silviu Purcărete.
La ora 21 va reveni fotoliul cu povești și poezie, în lectura actriței Serenela Mureșan, din „ABC-ul bunelor maniere. Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea”, de Natalia Ciub
Ora 21.30 va bate cu o lectură alături de actrița Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Emoke Boldizsar.
În ultima zi a săptămânii, de la ora 17, Constantin Chiriac se va afla în dialog cu Ofelia Popii, „Despre calitate, implicare și curaj în artele spectacolului”, iar de la ora 21 vor continua povești și poezii, în lectura actriței Serenela Mureșan, din „ABC-ul bunelor maniere. Cea care n-a mai apucat să vină”, de Natalia Ciub
La ora 19 va fi spectacolul de teatru coregrafic „Mozart steps”, de Gigi Căciuleanu, iar de la ora 21.30 o seară de lectură cu actorul Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, Ali Deac.
Evenimentele vor fi difuzate pe canalele oficiale de comunicare online ale TNRS: site, YouTube, Facebook. Transmisiile secției germane vor fi difuzate pe pagina oficială de Facebook a secției germane a TNRS. Conferințele speciale FITS și TNRS vor fi difuzate și pe pagina oficială de Facebook a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu. Vizionarea spectacolelor difuzate online este gratuită.
Spitalul Județean Sibiu, în rețeaua de spitale suport pentru pacienții COVID-19, cu 5 pavilioane, maternitate și unitate de dializă pentru cazuri grave
Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu este oficial spital de suport pentru rețeaua de spitale de boli infecțioase, potrivit ordinului ministrului SĂnătății. Spitalul va asigura și maternitatea pentru pacienții cu COVID-19 și centrul de dializă pentru cei pozitiv COVID-19 în stare gravă.
Ministerul Sănătății a publicat Ordinul 533 din 29 martie prin care se aprobă “planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul epidemiei de Coronavirus COVID-19” și de asemenea se aprobă lista spitalelor suport pentru pacienții testați pozitiv cu virusul SARS CoV-2. În județul Sibiu, singurul spital de suport va fi Spitalul Județean. Practic, rețeaua de suport este constituită din spitale în care vor fi internați bolnavii din Spitalul de Boli Infecțioase, astfel încât acesta să fie eliberat pentru pacienții de coronavirus. În scenariul în care numărul de paturi din spitalele de boli infecțioase este depășit, spitalele suport vor prelua pacienții cu COVID-19. Spitalele de suport pentru pacienții COVID – 19 pozitiv sunt destinate pacienților care necesită tratament și pentru patologii specifice (ex afecțiuni cardiace, ortopedice, etc). Ordonanța recomandă ca spitalele de urgență importante să nu fie incluse pentru început în rețeaua de spitale de suport.
În Anexa II a Ordinului, județul Sibiu figurează cu 5 pavilioane externe suport ale Spitalului Județean, precum și cu un pavilion organizat Smaternitate. Ca unitate dializă pacienți COVID-19 Spitalul Județean Sibiu este menționat pentru cazuri grave și critice, iar toate centrele de dializă – tură suplimentară distinctă.
În toată țara, au fost identificate și desemnate ca unități suport un număr de 57 spitale/ secții exterioare/corpuri de clădire, 44 maternități, 60 spitale și centre pentru realizarea procedurilor de dializă din toate județele țării și București.
Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu și Spitalul Clinic Județean de Urgențe Sibiu, precum și Spitalul Municipal Mediaș sunt prevăzute în ordinul ministrului Sănătății 489 ca spitale desemnate “pentru monitorizarea, tratamentul și îngrijirea pacienților critici, cu infecții emergente și reemergente (AP-IE/RE)”.
Ordinul 533 tratează pe larg și măsuri de prevenire în contextul COVID-19:
“Pe baza dovezilor disponibile, virusul SARS-CoV-2 este transmis de la om la om prin contact direct și prin picături Flugge. Persoanele cu cel mai mare risc de infecție sunt cele care sunt în contact direct cu un pacient cu COVID-19 sau care au grijă de pacienții cu COVID-19.
Măsurile de prevenire și limitare sunt esențiale atât în domeniul asistenței medicale, cât și la nivelul comunității. Cele mai eficiente măsuri preventive pentru comunitate includ:
– efectuarea frecventă a igienei mâinilor cu o soluție hidro- alcoolică prin frecare în cazul în care mâinile nu sunt vizibil murdare sau cu apă și săpun în cazul în care mâinile sunt murdare;
– evitarea atingerii ochilor, nasului și gurii;
– practicarea igienei respiratorii prin tuse sau strănut în plica cotului sau într-o batistă cu aruncarea imediată a acesteia;
– purtarea unei măști în cazul prezenței simptomelor respiratorii și efectuarea igienei mâinilor după îndepărtarea măștii;
– menținerea distanței sociale (minimum 1 m) față de persoanele cu simptome respiratorii.”
Adolescenții din întreaga țară își dau întâlnire online
Mâine, 1 aprilie, se va lansa “Naradix”, un modul de clase digitale prin intermediul căruia adolescenții din întreaga țară își vor da întâlnire online, timp de o oră, pentru a învăța despre lucrurile care îi pasionează.
Modulul este lansat în cadrul inițiativei „Reacție pentru educație”, derulată ca urmare a parteneriatului între Ministerul Educației și Cercetării și Narada.
“De la social media, la personal branding, dezvoltare personală, tehnologie, inteligență artificială sau educație financiară, elevii vor avea ocazia de a interacționa cu profesioniști de top. În cadrul NaradiX, vor participa vloggeri celebri, oameni de business sau traineri cunoscuți”, spun reprezentanții Ministerului Educației.
Miercuri, 1 aprilie, inițiatoarele programului, Andra Munteanu și Armina Dobrică, vor răspunde întrebărilor pregătite de Bianca Aadam și vor anunța programul pentru următoarele săptămâni.
Joi, 2 aprilie, dr. Mihail Pautov va explica pe îndelete de ce e important să rămânem acasă pe perioada carantinei, cum să ne protejăm de virus și cum pot evolua lucrurile în continuare, iar vineri, 3 aprilie, Urania Cremene va prezenta modalități despre cum pot fi gestionate sănătos emoțiile în timpul izolării, ce putem face pentru a ne simți cât mai bine chiar dacă nu ieșim din casă și cum putem folosi timpul liber în mod constructiv.
Date oficiale din Sibiu: 183 de teste negative. Cele pozitive nu sunt comunicate public
Informațiile actualizate transmise de autorități referitoare la situația epidemiei de coronavirus în județul Sibiu acoperă în continuare doar numărul persoanelor aflate în izolare, a celor în carantină și a amenzilor date de poliție. Nu sunt transmise nici în acest moment date despre persoanele infectate din județ, ci doar despre numărul de teste negative.
Autoritățile din Sibiu au anunțat că un număr de 183 de teste prelucrate până acum sunt negative. Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Instituției Prefectului ne-a precizat că acestea sunt toate testele efectuate până acum în Sibiu, care au avut rezultat negativ. Asta înseamnă că în continuare numărul testelor pe baza probelor recoltate de la sibieni este extrem de mic, dat fiind faptul că, la nivel național, Grupul de Comunicare Strategică spune că s-au făcut 24.650 de teste. În plus, nu știm câte teste au avut rezultat pozitiv, putem doar să facem un calcul statistic, bazat pe faptul că la nivel național numărul de rezultate pozitive este aproape 10% din totalul testelor. Tot ce știm până acum, pe baza informațiilor colaterale confirmate ulterior oficial, este faptul că avem un pacient confirmat la Boli Infecțioase și un deces, confirmat cu COVID-19. De asemenea, mai știm că persoana decedată a intrat în contact cu cel puțin 38 de persoane.
ISU spune că monitorizează un număr de 3.156 persoane izolate și 322 persoane în carantină.
Prefectura transmite că, în cursul zilei de ieri, 30 martie, au fost aplicate 175 sancțiuni în valoare de 297.000 lei, din care 6 pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină și 169 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
În perioada de referință, au fost conduse 27 persoane în centrele de carantină și au fost verificate 1.504 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fiind identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării. Alte 44 de persoane au fost verificate la solicitarea D.S.P. Sibiu.
Începe dezinfecția cu hipoclorit a scărilor de bloc din Sibiu, conform Ordonanței Militare 4
Administrația sibiană anunță că începe, pe 1 aprilie, dezinfecția celor aproape 3000 de scări de bloc din municipiul Sibiu, conform dispozițiilor din Ordonanța Militară nr. 4, costurile urmând să fie suportate din bugetul local al Sibiului.
Primăria Sibiu transmite că operatorul contractat de Primăria Sibiu – firma DD Chim – va interveni în ordinea de prioritate stabilită și aprobată în ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență care a avut loc marți, 31 martie.
După cum precizează primăria, pe 1 aprilie se va interveni în următoarele zone:
- blocurile din cartierul Turnișor, inclusiv zona Alma
- blocurile din zona Dioda, cuprinsă între Calea Dumbrăvii – strada Vasile Milea – str. Oituz
În funcție de ritmul de realizare a operațiunilor, Primăria Sibiu va anunța în fiecare zi zonele de blocuri în care se va interveni în următoarea zi.
Substanța folosită pentru dezinfecție este hipocloritul de sodiu, avizat de Comisia Națională pentru Produse Biocide din cadrul Ministerului Sănătății și dovedită ca eficientă împotriva coronavirusului. Dezinfectantul va fi utilizat sub formă de soluție, în concentrația indicată în acest aviz al Ministerului Sănătății. Cetățenii sunt rugați să rămână în apartamente atunci când se pulverizează substanța pe casa scărilor, pentru a evita eventuale neplăceri. Această recomandare este obligatorie pentru persoanele cu probleme respiratorii sau cardiace.
ATENȚIE!!! După efectuarea dezinfecției este obligatorie aerisirea corespunzătoare a spațiilor.
Spitalul groazei din Suceava mai face încă 6 victime, confirmate cu coronavirus
Autoritățile au anunțat alte șase decese, ale unor persoane confirmate cu coronavirus. Doar două dintre persoanele decedate au primit confirmarea testului înainte să moară. Celelate au fost confirmate abia astăzi, după deces.
Șase persoane, cu vârste între 57 și 82 de ani, au decedat la Suceava, ca urmare a infectării cu COVID-19, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Este vorba despre decese din perioada 25 – 30 martie, cărora li s-au recoltat probe în 25 și 26 martie, și au primit rezultatul în 28 martie sau 31 martie. Nu există informații despre afecțiunile cronice existente ale pacienților. Numărul celor decedați în Suceava, de la debutul epidemiei de coronavirus, a ajuns la 30.
Deces 73
Bărbat, 62 ani, jud Suceava, recoltat în 25.03.2020, confirmat în 31.03.2020, decedat in 25.03.2020.
Deces 74
Femeie, 69 ani, jud. Suceava, recoltat în 25.03.2020, confirmat în 31.03.2020, decedat în 27.03.2020.
Deces 75
Bărbat, 68 ani, jud. Suceava, recoltat în 25.03.2020, confirmat în 31.03.2020, decedat in 28.03.2020.
Deces 76
Bărbat, 57 ani, jud. Suceava, recoltat in 26.03.2020, confirmat in 28.03.2020, decedat in 30.03.2020.
Deces 77
Femeie, 82 ani, jud. Suceava, recoltat în 26.03.2020, confirmat in 28.03.2020, decedat în 30.03.2020.
Deces 78
Femeie, 64 ani, jud. Suceava, recoltat in 26.03.2020, confirmat in 31.03.2020, decedat in 26.03.2020.
Decesele sunt la pacienti internați în Secția medicală (decesele 73,75,76,77) si gastroenterologie (decesele 74 si 78) a SJU Suceava.
În acest moment nu detinem date despre patologia asociată, mai anunță GCS.


