Până astăzi, 28 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.452 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.452 de persoane confirmate pozitiv, 139 au fost declarate vindecate și externate (54 la Timișoara, 55 la București, 16 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).
Potrivit informațiilor oficiale, până acum 29 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timișoara, Cluj-Napoca și Neamț, au decedat.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 160 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 13 și 83 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 34 de pacienți, dintre care 25 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.801 persoane. Alte 131.367 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 19.663 de teste, din care 1.277 în unități medicale private.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.122 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.039 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite 209 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 4.235 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 23.973 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 31.410.624 de lei.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 67 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 52 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și 1 în Marea Britanie, au decedat.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 27 martie 2020, au fost raportate 265.421 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Italia 80539 (+6153) 8165 (+660) 10950 (+589)
Spania 56188 (+8578) 4089 (+655) 9357 (+3990)
Franţa 29155 (+3922) 1696 (+365) 5707 (+752)
Germania 42288 (+5780) 253 (+55) 6658 (+985)
Regatul Unit 11658 (+2129) 578 (+156) 151 (+1)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 27 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*
528025 (+60315) 23672 (+2725) 131772 (+9062)
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 26-27 martie.
Grupul de Comunicare Strategică
Alte 160 de persoane au fost infectate cu coronavirus în ultima zi. 25 de români sunt în stare gravă la terapie intensivă
Trei femei din Arad au decedat astăzi, ca urmare a infecției cu coronavirus. Numărul morților urcă la 29
România are încă trei persoane decedate în urma infectării cu coronavirus. Autoritățile au anunțat cele trei cazuri după ce au fost raportate azi noapte și astăzi. Toate trei sunt din Arad.
Încă 3 decese ale unor persoane infectate cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 29. Toate persoanele decedate sunt din județul Arad.
Decesul 27
Femeie, 71 ani din Arad, cunoscută cu diabet zaharat, s-a internat la Spitalul Județean, secția Boli Infecțioase prin Unitatea de Primiri Urgențe, în data de 25.03.2020. Din data de 27.03.2020 a fost transferată în secția de ATI, unde a decedat în aceeasi zi. La internare prezenta insuficienta respiratorie acuta. Ancheta epidemiologica este in curs, pentru identificarea expunerii.
Deces 28
Femeie, 74 ani , jud. Arad internată în 18.03. 2020 în Clinica de Diabet si Boli de Nutritie a SJU Arad. În 25.03.2020 i s-au recoltat probe pentru COVID-19. Rezultat pozitiv în data de 27.03.2020. Din 26.03.2020 transferată in ATI. Data deces 26.03.2020.
Deces 29
Femeie, 60 ani, jud Arad, internată în secția de boli infecțioase Arad din data de 25.03.2020, apoi transferată în ATI in aceiasi zi. Recolta pentru COVID-19 în data de 25.03.2020, rezultat pozitiv în 26.03.2020. Decedat în 26.03.2020.
Toate aceste decese au fost raportate către INSP din teritoriu în cursul nopții și în această dimineață.
CORONAVIRUS Decesul cu numărul 26 s-a produs în Timișoara
Autoritățile au început să comunice din ce în ce mai laconic cazurile de deces din România. Cel mai probabil, în curând vor fi comunicate doar o dată pe zi, așa cum s-a întâmplat și cu raportarea cazurilor de infectare. În această seară a fost anunțat cazul cu numărul 26.
Potrivit autorităților, este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani, din județul Timiș, cunoscut cu afecțiuni cardiovasculare. În data de 10.03.2020 se internează la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara, iar din data de 25.03.2020 se află intubat în secția de ATI.
Și în acest caz s-a declanșat ancheta epidemiologică pentru a fi instituite măsurile necesare.
În ziua de 27 martie au fost anunțate 3 decese ale persoanelor infectate de coronavirus. În același timp, au fost anuțate alte 263 cazuri, astfel că totalul persoanelor infectate se ridică la 1292. Dintre acestea, doar 115 s-au vindecat.
Cel puțin două persoane infectate cu coronavirus se află în Spitalul Județean Sibiu, susțin medicii
Cel puțin două cazuri de coronavirus au fost confirmate prin analizele de laborator pentru pacienți din Sibiu. Persoanele au fost testate conform protocolului transmis de INSP.
La Spitalul Județean se află două persoane care au primit rezultate pozitive în urma probelor recoltate. Informația nu a fost transmisă oficial de autorități, care au oprit raportările înainte ca numărul cazurilor confirmate să ajungă la 500. Practic, ultimele aproximativ 700 de cazuri de coronavirus depistate în România nu sunt distribuite pe județe, astfel că nu este cunoscută localizarea loc. Potrivit informațiilor neoficiale din cadrul Spitalului Județean, una dintre persoane se află la terapie intensivă. Precizăm că în acest moment medicii se tem să-și asume comunicarea acestor cazuri. Reprezentanții Prefecturii Sibiu au precizat că “toate informațiile legate de posibilitatea cazurilor pozitive sunt confirmate sau infirmate doar de către Grupul de Comunicare Strategică.” România este singura țară din lume, în afară de Iran, care nu raportează localizarea cazurilor de infecții cu coronavirus.
Protocolul de testare în acest moment precizează că prioritățile în testare pentru virusul COVID-19 sunt:
- Persoane simptomatice cu istoric de călătorie internațională;
- Contacți apropiați simptomatici ai cazurilor confirmate;
- Personal medico-sanitar (inclusiv asimptomatic) contact apropiat cu caz confirmat;
- Cazuri de SARI (infecții respiratorii acute) fără altă etiologie (negativi la test de gripă), din toate categoriile de vârstă și din toate spitalele;
- Persoane instituționalizate simptomatice.
Astăzi, Prefectura Sibiu a confirmat faptul că o persoană din Sibiu a fost internată la Spitalul Județean Sibiu în stare gravă, cu simptome de insuficiență respiratorie severă. Pacientului i-au fost recolte probe, dar informația privinbd rezultatul nu a mai fost transmisă public.
„În urma informațiilor apărute în spațiul public, facem următoarele precizări: la Spitalul Județean Sibiu a fost transferat un pacient în stare foarte gravă, cu insuficiență respiratorie severă, al cărui test de gripă a rezultat negativ.
Pacientului i-au fost recoltate probe pentru noul tip de Coronavirus care au fost trimise spre prelucrare la Cluj.
În momentul de față acesta se află la Spitalul Județean Sibiu internat pe secția clinică ATI, intubat, sub supraveghere și tratament specific.
Conform declarațiilor pacientului, acesta nu a intrat în contact cu persoană declarată pozitiv la testarea Coronavirus și nici nu a călătorit în ultima perioadă”, transmite Andreea Ștefan, purtător de cuvânt Instituția Prefectului Județul Sibiu.
Peste 900 de italieni au murit în 24 de ore din cauza epidemiei de coronavirus
Cifră-șoc în Italia, vineri seara, atunci când s-a anunțat numărul pesoanelor decedate din cauza infecțiilor cu coronavirus. Autoritățile italiene au anunțat vineri 969 de decese în 24 de ore din cauza epidemiei de coronavirus, un record absolut, în ciuda faptului că unii experți au avertizat că în aceste zile s-ar putea înregistra un vârf.
Este cel mai mare număr de decese anunțat până acum, chiar dacă autoritățile au precizat că 50 dintre aceste persoane au decedat cu o zi înainte, dar nu fuseseră luate în calcul în bilanțul anunțat joi.
Cel mai grav bilanț de până acum fusese la sfârșitul săptămânii trecute și era de 793 de morți.
Numărul total al morților în Italia, de la începutul epidemiei, la sfârșitul lunii ianuarie, a depășit acum 9.100, fiind în continuare țara care suferă cel mai mult de pe urma pandemiei de Coronavirus.
FOTO – fri.fr
A fost înregistrat decesul numărul 25, la București
Autoritățile au anunțat că a fost înregistrat decesul numărul 25, în rândul persoanelor infectate cu coronavirus.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 ani, din București, internat prin Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului SF IOAN în 26.03.2020, ulterior transferat la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș, acolo unde s-a înregistrat în data de 27.03.2020 decesul în secția de ATI.
Nu ne-au fost furnizate date legate de comorbiditati.
Peste 200 de sibieni au fost izolați la domiciliu în ultimele 24 de ore. Numărul celor care sunt în carantină a crescut cu 54 de persoane
Autoritățile din Sibiu anunță că numărul persoanelor care sunt izolate în acest moment (27 martie) a ajuns la 3.674 de persoane, cu 222 mai mulți decât ieri. În același timp, 159 de persoane se află în carantină, în ultimele 24 de ore fiind introduse 54 de persoane și scoase 67.
Potrivit comunicatului oficial al Instituției Prefectului Sibiu, în județ sunt monitorizate 3674 de persoane izolate și 159 de persoane în carantină. Au ieșit din carantină un număr de 43 de persoane, ridicând cifra totală de persoane ieșite din carantină până în prezent, la 67 de persoane.
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat peste 85 de apeluri pe cele două numere de telefon puse la dispoziția cetățenilor. Reamintim tuturor faptul că numărul unic 112, este destinat exclusiv apelurilor de urgență!
Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu rămân mobilizați pentru gestionarea operativă a tuturor situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate. Doar în ultimele 24 de ore s-a intervenit pentru acordarea primului-ajutor calificat unui număr de peste 30 de cazuri de natură medicală.
Controalele sunt asigurate de 312 polițiști sibieni împreună cu un efectiv de peste 85 de jandarmi și 14 militari, care au desfășurat 252 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. S-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a 197 de persoane și 10 societăți comerciale au fost supuse controalelor pentru a se asigura suspendarea activității. În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, au fost aplicate 264 sancțiuni în valoare de 350.000 lei.
De asemenea, au fost conduse 30 persoane în centrele de carantină și 18 persoane au fost mutate din izolare la domiciliu, în carantină instituționalizată, întrucât acestea nu au respectat prevederile legale.
Apel-manifest al Ambulanței Sibiu: „Salvarea începe cu Linia Întâi”
Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu demarează campania „Salvarea începe cu Linia Întâi”, o campanie menită să informeze și să promoveze recomandări pentru cetățeni, în această perioadă dificlă, marcată de pandemia de Coronavirus.
De asemenea, personalul medical aflat în linia întâi face apel la sibieni, dar și la mediul privat, să sprijine financiar o campanie de achiziționare a materialelor sanitare. Potrivit reprezentanților Ambulanței Sibiu, este mare nevoie de ochelari, măști chirurgicale, măști FFP3 sau standard N95, termometre non contact și videolaringoscoape.
Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu numără, în prezent, 14 medici, 70 de asistenți medicali și 71 de ambulanțieri, organizați în patru substații (Mediaș, Agnita, Cisnădie și Tălmaciu) care asigură, în ture, nevoia în județul Sibiu.
Stocurile de materiale de protecție, atât de necesare în această perioadă, sunt limitate, iar pe parcursul următoarelor zile responsabilii Ambulanței Sibiu își propun să facă apel către toți cei care pot sprijini cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu.
Aceste cadre medicale sunt primele expuse, în scenariul în care ne aflăm. Pe langă materiale de protecție e nevoie și de aparatură mai performantă care să permită efectuarea cu minim de expunere a unor manevre invazive.
”Zilele acestea sunt cumplite și cred că numai solidaritatea, adevărul și empatia ne mai pot salva. Pe lângă pandemia existenta, sistemul medical se confruntă cu multe lipsuri și suntem nevoiți să lansăm un strigăt tuturor celor din jurul nostru: cetățenilor le spunem să se protejeze, să stea în casă și să nu ne ascundă adevărul în cazul în care solicită un echipaj de urgență, companiilor și cetățenilor cu posibilități le adresăm rugămintea de a ne fi alături sprijinindu-ne cu donații pentru a ne putea achiziționa materiale de protecție pentru cadrele medicale, iar tuturor colegilor din Linia Întâi- sănătate, multă vigilență, tărie și energie. Fiți alături de noi!”, a declarat managerul Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu, Constantin Popescu.
Toți cei care pot sprijini cadrele medicale ale Serviciului de Ambulanță Județean Sibiu pot face donații în contul Asociație De la Noi pentru Noi Ambulanța Sibiu, cu sediul in loc. SIBIU, strada Mărăști, nr.5, CUI: 30184649, IBAN: RO28BUCU1492232638017RON, deschis la Alpha Bank Sibiu.
Informații pot fi obținute la telefonul 0269.230.194 sau la adresa de email: [email protected].
Ziua Mondială a Teatrului, sărbătorită la TNRS cu premiera absolută online a spectacolului „Pilafuri și parfum de măgar”
Ziua Mondială a Teatrului va fi sărbătorită, la TNRS, în mediul online. Astăzi, de la ora 19, va fi difuzat spectacolul în regia lui Silviu Purcărete, „Pilafuri și parfum de măgar”.
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu difuzează în premieră absolută online, în această seară, de la ora 19, primul spectacol pus în scenă la Sibiu de regizorul Silviu Purcărete: „Pilafuri și parfum de măgar”, spectacol ce are la bază texte alese de Silviu Purcărete și Alain Garlan din „O mie și una de nopți”.
Spectacolul este o producție din anul 2001 a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS) și a naționalului sibian, pe muzica lui Vasile Șirli. Scenografia este realizată de Helmut Sturmer. Programul transmisiilor online va fi urmat sâmbătă, 28 martie, de un alt spectacol semnat de Silviu Purcărete, „Cumnata lui Pantagruel”, iar duminică, 29 martie, TNRS va difuza unul dintre cele mai noi spectacole din repertoriu, „Femei”, concept spectacol Raluca Iani.
Nume sonore ale scenei românești de teatru au făcut parte în anul 2001 din distribuția spectacolului „Pilafuri și parfum de măgar”: Diana Văcaru-Lazăr, Valer Dellakeza, Virgil Flonda (†), Ilie Gheorghe (†), Angel Rababoc, Ovidiu Moț (†), Cristian Stanca – actor cunoscut al TNRS, care a fost totodată și asistent de regie, Diana Fufezan, Delia Ghiță, Antonia Ilie, Michaela Mihai, Ofelia Popii, Mirona Iona Tatu, Florentina Țilea, Codruța Vasiu, Haricleea Bădescu, Liviu Cheloiu, Adrian Neacșu. Din distribuție au făcut parte și studenții de atunci ai școlii de teatru de la Sibiu, astăzi actori cunoscuți ai scenei românești: Denise Ababei, Oana Ceaușu, Nicoleta Fruman, Silvana Naghi, Veronica Popescu, Eleonora Poșircă, Cătălina Sima, Cristina Stoleriu, Miruna Vaju, Florin Coșuleț, Alin Olteanu, Eduard Pătrașcu, Cătălin Pătru
„Pilafuri și parfum de măgar a fost primul spectacol pus în scenă la Sibiu, de Silviu Purcarete! Marele regizor a fost prezent la FITS de la prima ediție cu „Decameronul”, de la Teatrul din Râmnicu Vâlcea, apoi cu marile spectacole ale Teatrului Național din Craiova, inclusiv „Danaidele”, jucat în sala de sport a Academiei Forțelor Terestre. Avem, din fericire, și un documentar al repetițiilor realizării acestui spectacol, pe care îl vom difuza în viitor! Dacă vă uitați pe distribuția spectacolului veți vedea tineri actori, prima promoție a școlii de teatru de la Sibiu precum și studenții de atunci, deveniți azi vedete ale scenelor de teatru si film. Îi veți descoperi deasemenea, pe inegalabilii Virgil Flonda, Ilie Gheorghe si Valer Dellakeza! Vom rosti împreună cu Domnul Eminescu: «Vede-n capăt începutul. Cine știe să le învețe!» Vizionare plăcută!”, spune Constantin Chiriac, director general al TNRS.
Programul complet al evenimentelor TNRS, online, de Ziua Mondială a Teatrului
Ora 17 – Conferință specială FITS și TNRS – „Constantin Chiriac în dialog cu Silviu Purcărete”, cu tema „Despre bucuria și înțelepciunea de a vorbi puțin”.
Ora 19 – „Pilafuri și parfum de măgar”, regia Silviu Purcărete
Ora 20:30 – Fotoliul cu povești și poezie – povești pentru copii și părinți în lectura actorilor Ofelia Popii, Ciprian Scurtea și a fetiței lor Sofia Luna
Ora 21 – Seară de lectură cu actorii Secției Germane a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu
Evenimentele vor fi difuzate pe canalele oficiale de comunicare online ale TNRS: site, YouTube și Facebook. Transmisiile secției germane vor fi difuzate pe pagina oficială de Facebook a Secției Germane a TNRS. Vizionarea spectacolelor difuzate online este gratuită.
„La mulți ani de Ziua Teatrului! În una din cele mai încercate zile ale planetei, vă transmitem un mesaj de speranță și încredere, de solidaritate și iubire! Puterea de a crede în viitorul omenirii, în frumusețe și dialog, în emoție și zâmbet, trebuie să o construim în fiecare din noi! Dăruind veți putea dobândi! Există mâine! Haideți să-l făurim împreună! Din inimă, la mulți ani!”, este mesajul lui Constantin Chiriac, directorul TNRS și președintele FITS, de Ziua Mondială a Teatrului.
Dovezile de circulație se prelungesc din oficiu în perioada stării de urgență
Dovezile care asigură dreptul de circulație vor fi prelungite din oficiu de către procurori, fără ca șoferii să mai depună cereri de prelungire.
La nivelul parchetelor, în cauzele în care anterior instituirii stării de urgență prin ordonanță a procurorului a fost disjunsă prelungirea dovezilor înlocuitoare cu drept de circulație ale permisului de conducere, emise în temeiul art. 111 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, pentru limitarea infectării cu coronavirusul SARS-CoV-2, persoanele interesate nu trebuie să mai depună cereri de prelungire.
„Din oficiu, procurorii vor emite ordonanțe de prelungire a acelor dovezi pentru care anterior a fost dispusă o ordonanță.
Ordonanțele de prelungire vor fi transmise pentru operare la unitățile de poliție competente, fără a mai fi necesară consemnarea pe dovadă a prelungirii în această situație excepțională.
Precizăm că măsura a fost stabilită prin coordonare interinstituțională între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul de Interne și Inspectoratul General al Poliției Române”, spun oficialii IPJ Sibiu.
Peste 250 de noi cazuri și un total de aproape 1.300 de cazuri de coronavirus în România, din care 24 au murit
Numărul românilor confirmați cu coronavirus a urcat rapid la aproape 1.300 de cazuri, potrivit datelor transmise de autorități. Ultimele 24 de ore au adus 263 de noi cazuri confirmate.
Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj), anunță Grupul de Comunicare Strategică.
Până astăzi, 24 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 și cu boli cronice preexistente, internate în spitale din Craiova, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Cluj, Timișoara și Neamț, au decedat.
De la ultima informare transmisă, au fost înregistrate alte 263 de noi cazuri de îmbolnăvire.
Pacienții nou confirmați au vârsta cuprinsă între 0 și 94 de ani.
La ATI, în acest moment, sunt internați 32 de pacienți, din care 24 în stare gravă. Starea de sănătate a celorlalți pacienți este bună, staționară.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 7.219 persoane. Alte 124.320 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 17.453 de teste, din care 1.006 în unități medicale private.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.127 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 6.553 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 199 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 2.866 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.
De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei.
De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.
În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 59 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 44 în Italia, 4 în Spania, 2 în Namibia, 2 în Indonezia, 3 în Franța și câte unul în Tunisia, Irlanda, Marea Britanie și Luxemburg. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 11 cetățeni români aflați în străinătate, 8 în Italia, 2 în Franța și unul în Marea Britanie, au decedat.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.
Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.
În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (coronavirus) la nivel european și global:
Până la data de 26 martie 2020, au fost raportate 232.470 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.
ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Italia 74.386 (+5.210) 7.505 (+685) 10.361 (+999)
Spania 47.610 (+7.937) 3.434 (+738) 5.367 (+1.648)
Franţa 25.233 (+2.931) 1.331 (+231) 4.955 (+1.048)
Germania 36.508 (+4.954) 198 (+49) 5.673 (+2.126)
Regatul Unit 9.529 (+1.452) 422 150 (+10)
Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (https://www.ecdc.europa.eu/en)
SITUAȚIE GLOBALĂ LA 26 MARTIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAȚI*
467.710 (+50.794) 20.947 (+2.382) 122.710 (+7.799)
*conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/
* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 25-26 martie
Grupul de Comunicare Strategică


