Acasă Blog Pagina 3764

Super Mamma lansează serviciul de livrare la domiciliu

O veste foarte bună pentru sibieni în contextul reducerii activităților publice: restaurantele Super Mamma încep să livreze mâncare la domiciliu, cu comenzi directe și livrare rapidă.
Cea mai cunoscută rețea de restaurante din Sibiu, Super Mamma, lansează serviciul de comenzi cu livrare la domiciliu, pentru a asigura sibienilor care nu vor să mai iasă din casă meniul preferat. Clienții vor putea suna începând din 12 martie la 0369 454 663 / 0757 052 243, iar meniul este disponibil pe site-ul Supermamma.ro.
Comenzile se livrează acasă sau pot fi ridicate de la restaurantul din Calea Dumbrăvii.
Restaurantele Super Mamma asigură clienților și liniilor de preparare și servire a mâncării un grad ridicat de igienă. Sunt dezinfectate toate suprafețele de servire, de mai multe ori pe zi, dezinfectează mesele de servire, după fiecare utilizare, utilizează dispensere cu dezinfectanți, atât pentru clienți cât și pentru angajați. În plus, încurajează plata cu cardul pentru evitarea manevrării banilor.

Bilanțul zilei de 12 martie: 59 de cazuri de coronavirus confirmate în România, din care șase în Hunedoara

Ultimele șase cazuri de coronavirus au ridicat numărul persoanelor infectate din România la 59, cu 12 cazuri în plus față de ziua de ieri. În total, în ultimele două zile au fost 30 de noi cazuri.
Potrivit Grupului de Comunicare Strategică din Ministerul Afacerilor Interne, astăzi au fost anunțate noi cazuri de români confirmați ca fiind infectați cu virusul coronavirus.
Ulteimel persoane sunt toate șase din Hunedoara, iar anterior au mai fost confirmate o femeie de 20 de ani din București, o femeie de 45 de ani, venită din Italia și aflată în carantină în Arad, o femeie de 54 de ani din Neamț, un tânăr de 21 de ani din județul Mureș, șofer de TIR care a călătorit în Italia, o femeie de 33 de ani care lucrează în Italia, revenită și România și internată la Cluj, și un bărbat de 53 ani din Covasna întors din Trentino, Italia.

17 sibieni sunt in carantină, 190 de persoane izolate la domiciliu

0

Joi, la nivelul județului Sibiu erau 190 persoane izolate la domiciliu. De asemenea, în ultimele 24 de ore, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a primit 11 apeluri pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 cu privire la aspecte referitoare la Coronavirus.
În acest moment, pe raza județului Sibiu sunt 17 persoane aflate în carantină și nu există nicio persoană pentru care să fi fost confirmată infectarea cu virusul COVID-19.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu le reamintesc oamenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor.
De asemenea, reprezentanții Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, cu responsabilități în gestionarea acestui tip de eveniment, monitorizează permanent situația la nivel județean.

Două sibience lovite pe o trecere de pietoni de pe strada Dealului

0

Două femei au fost accidentate pe o trecere de pietoni de pe strada Dealului din municipiul Sibiu, joi după amiaza.
Potrivit polițiștilor, cele două femei, de 47 și 57 de ani, traversau pe trecere de pietoni și au fost accidentate de un autoturism condus de un sibian de 56 de ani.
Salvatorii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit cu două echipaje SMURD pentru acordarea de îngrijiri persoanelor rănite. Acestea au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu cu traumatisme membre inferioare și superioare.
Polițiștii rutieri sibieni au deschis o anchetă în acest caz.

Concert online, în această seară, la Filarmonica de Stat Sibiu

0

Concertul Filarmonicii de Stat Sibiu programat în această seară va fi transmis online.
„Vremurile speciale cer măsuri speciale! Pentru că toate pregătirile concertului programat în această seară au decurs normal, însă nu putem avea alături de noi, în sală, publicul nostru, am decis să înregistrăm repetiția generală din această dimineață și să o transmitem pe internet, în această seară, la ora 19.
Concertul din această seară îl are invitat doar pe dirijorul Cristian Oroșanu, flautistul Dieter Flury din Austria cerându-i-se să nu mai facă deplasarea la Sibiu. Astfel, publicul sibian și nu numai va putea urmări online pe pagina www.filarmonicasibiu.ro și pe pagina de facebook fb.com/FilarmonicaSibiu repetiția generală a Simfoniei nr. 1 in do minor, op. 11 de Felix Mendelssohn-Bartholdy, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii de Stat Sibiu.
Toate evenimentele programate la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu au fost anulate până în 30 martie.

Alexandra Pașca a cucerit titlul național la tineret

0

Sportivul cel mai bun al județului nostru în 2019 conform Direcției Județene pentru Tineret și Sport din Sibiu, plus a Consiliului Județean Sibiu, Alexandra Pașca a fost încă o dată de neînvins la o competiție de judo din țară. La Oradea, în Sala Antonio Alexe, judoka sibiană a câștigat titlul național la tineret. Ea a fost luptătoarea numărul I  la categoria -52 de kilograme. Cătălina Florina Șchiopu (CSM Ploiești) a câștigat argintul probei, iar Elena Dinu (LPS Focșani) și Florina Bădiceanu (CSM Pitești) au cucerit medalia de bronz. Finala Campionatului Național de Tineret U23 a avut loc în zilele de 6 și 7 martie. Acțiunea a fost dedicată sportivilor de la masculin și feminin individual, -48 de kilograme a fost cea mai mică categorie, iar +100 kilograme a fost cea mai mare categorie de concurs. Întrecerea a fost organizată de CSM Oradea, sub egida Federației Române de Judo. Alexandra Pașca este antrenată de Ovidiu Ionaș. Judoka are 17 ani. Ea a început sportul de performanță la CSȘ Șoimii Sibiu.

Măsuri de siguranță la AJOFM Sibiu

Având în vedere situaţia creată la nivel naţional privind răspândirea noului Coronavirus şi pentru a reduce cât mai mult propagarea acestuia la nivelul judeţului, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu a luat mai multe măsuri de siguranță.
Astfel, activitatea de primire în audienţă a cetăţenilor se suspendă până la data de 31 martie, urmând ca în funcţie de evoluţia situaţiei să fie anunţate alte decizii, iar accesul persoanelor în instituţie se face pe rând cu dezinfectarea corespunzătoare a mâinilor la dozatorul cu dezinfectant pus la dispoziţie. De asemenea, se recomandă păstrarea unei distanţe de cel puţin un metru între solicitant şi funcţionarul public de la ghişeu, precum şi între publicul aflat în sediul instituţiei;
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu recomandă angajatorilor care doresc să depună acte pentru obţinerea facilităţilor pentru încadrarea în muncă a şomerilor prevăzute de Legea nr. 76/2002- privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, actualizată, să transmită documentele în cauză în regim de scrisoare recomandată cu confirmare de primire către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, strada Morilor nimărul 51 A, cod poştal 550197.
Totodată, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu adresează cetăţenilor rugămintea de a limita, pe cât posibil, deplasarea la sediul instituţiei în această perioadă, iar pentru urgenţe, informaţii, sesizări sau transmiterea documentelor să utilizeze următoarele variante:
Poştă : AJOFM SIBIU, str. Morilor nr. 51 A, cod poştal 550197; – E-mail: [email protected]
Telefon: 0269-210882
Fax:0269-230089

VIDEO Florin Cîțu, premier desemnat, renunță la mandat chiar înainte de a fi votat de Parlament

0

Administrația Prezidențială a anunțat că Florin Cîțu și-a depus mandatul de premier desemnat. Anunțul a fost făcut cu mai puțin de 10 minute înaintea ședinței parlamentului pentru votul de învestitură. Flroin Cîțu a transmis și o explicație, pe Facebook.
Președintele Klaus Iohannis a luat act de decizia lui Florin Cîțu de a renunța la mandatul primit pentru a forma un nou guvern. În consecință va urma o nouă desemnare din partea președintelui României.
Cel mai probabil, decizia vine ca urmare a faptului că desemnarea s-a făcut cu scopul de a declanșa alegeri anticipate, dar apariția contextului nefavorabil al epidemiei de coronavirus, ca și decizia CCR de a respinge ordonanța care reglementa alegerile anticipate, au făcut imposibil acest demers. Pe de altă parte, Ludovic Orban, președinte PNL, ar fi dorit ca, la final, mandatul de premier să-i revină, astfel că un vot în Parlamentul României ar fi consfințit preluarea mandatului de prim-ministru al lui Florin Cîțu.
„Astăzi am luat decizia să-mi depun mandatul de Prim-Ministru desemnat Președintelui României.
Gestul meu trebuie interpretat în contextul prin care trece astăzi România”, scrie Florin Cîțu pe Facebook, explicând gestul său.
„Sunt un om de partid și înțeleg să fiu alături de partid și de Președintele lui în momentele dificile.
Cred cu tărie că pentru avea succes, în alegerile care vin, Președintele partidului trebuie să fie și Prim-Ministru.
Decizia Președintelui Klaus Iohannis de a mă desemna pentru funcția de Prim-Ministru a fost o onoare. Însă ea a fost luată în contextul în care alegerile anticipate erau o soluție agreată de majoritatea partidelor. Această variantă nu mai există astăzi.
Cu responsabilitate, transparență și profesionalism am luat această decizie.
Este o decizie la care am reflectat mult în ultimul timp urmărind evoluția situației prin care trece România astăzi.
Rămân la finanțe. Avem multă treabă de făcut pentru perioada dificilă care urmează.
Mulțumesc pentru încredere și susținere.
#RomaniiTrebuieSaStie”, a mai scris Cîțu.
Președintele Klaus Iohannis a anunțat, în cadrul unei declarații oficiale, că respectă decizia lui Cîțu.
„Domnul Florin Cîțu și-a depus azi mandatul, un gest politic pe care îl respect. Dovedește maturitate politică în contextul complicat din cauza coronavirusului.
Decizia nu schimbă cu nimic faptul că țara are un guvern care funcționează. Guvernul Orban a dovedit că acționează cu responsabilitate și ia toate deciziile responsabile pentru a stopa răspândirea infecției.
Datorită acestor măsuri, drastice dar la timp, numărul infectărilor a rămas destul de mic. Suntem toți responsabili să găsim cât mai urgent o soluție democratică.
Am decis convocarea consultărilor pentru mâine, de la ora 13.00.
Nu avem niciun moment de pierdut. Solicit imperativ Parlamentului să lucreze cu celeritate că săptămâna viitoare să fie investit un guvern cu puteri depline.
Guvern cu care pot să mă dedic 100% combaterii coronavirusului, cu toate pârghiile pentru a lua măsurile ce se impun. Prioritatea 0 este protejarea sănătății oamenilor. Răfuielile politice nu își au rostul.
Traversăm o perioadă fără precedent, lucrurile evoluează rapid și imprevizibil. Autoritățile au luat din timp măsurile necesare pentru a limita efectele negative, dar pentru a fi cu adevărat eficiente măsurile trebuie urmate cu strictețe de fiecare.”

Federația Română de Baschet a suspendat toate competițiile

0

Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș nu va mai disputa partida cu CSO Voluntari, după ce Federația Română de Baschet a decis suspendarea partidelor.
Astfel, în vederea prevenirii extinderii problemelor cauzate de coronavirus, Comitetul pentru Situații de Urgență din cadrul Federației Române de Baschet, după o consultare cu majoritatea reprezentanților cluburilor din Ligile Naționale de Baschet și a conducerilor Colegiului Central al Arbitrilor și Comisiei Centrale de Comisari a decis suspendarea meciurilor din Liga Națională de Baschet Masculin și Liga Națională de Baschet Feminin până la data de 31 martie.
De asemenea, s-a mai hotărât suspendarea meciurilor din Turneul Final al Cupei României 3×3, masculin, ediția 2020 și a altor competiții oficiale de baschet 3×3, până la sfârșitul acestei luni. În aceste condiții, partida de vineri seara de la Mediaș, cu echipa din Voluntari nu se va mai disputa.

Zile libere pentru părinți, când se închid școlile, plătite de stat (proiect adoptat)

Părinții vor avea zile libere pentru a sta cu copiii, în situația închiderii temporare a școlilor în situații excepționale, cum este cazul epidemiei de coronavirus, potrivit unui proiect adoptat de parlament.
Un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților prevede ca plata zilelor libere pe care angajații le pot primi în cazurile în care școlile se închid, va fi asigurată dintr-un fond alimentat din contribuția asiguratorie pentru muncă suportată de angajator. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi anul trecut, dar a fost urgentat ca urmare a situației generate de pandemia de coronavirus și urmează să fie trimis pentru promulgare la Klaus Iohannis. Senatul a adoptat în luna iulie proiectul.
Legea acordă dreptul unuia dintre părinți de a sta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani și este înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau, în cazul copilului cu dizabilităţi, dacă are vârsta de până la 18 ani și este înscris în cadrul unei unităţi de învăţământ, atunci când unitățile de învățământ sunt închise ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu. Totodată, pentru a beneficia de prevedere, locul de muncă ocupat de părinte nu trebuie să permită munca la domiciliu sau telemunca. Persoanele menționate au dreptul la zile libere plătite, pe toată perioada în care autorităţile competente decid închiderea respectivelor unităţi de învăţământ. Zilele libere se acordă la cererea unuia dintre părinţi, depusă la angajatorul persoanei care va supraveghea copilul în perioada prevăzută.
Situațiile în care ambii părinții au solicitat un astfel de concediu sunt interzise, cei care sunt prinși urmând să piardă dreptul de a mai beneficia de astfel de zile libere.
În anumite domenii de activitate prevederile se vor aplica doar cu acordul angajatorului. Numărul de zile libere acordat potrivit noii legi se stabileşte de către Guvern, prin hotărâre, pentru fiecare situaţie. Normele metodologice de aplicare a noilor prevederi vor fi stabilite, în 30 de zile de la publicarea legii, prin Hotărâre a Guvernului.

Se închid instituțiile de cultură din Mediaș

Evenimentele programate în această lună la Sala Traube din Mediaș au fost suspendate, Centrul de Informare Tursitică și Muzeul Municipal vor fi închise până la sfârșitul lunii, singura instituție deschisă fiind biblioteca municipală.
Din motive independente de voința organizatorilor, evenimentele culturale programate să se desfășoare la Sala Traube, până în 31 martie vor fi amânate pentru o dată ulterioară. Persoanele care au achiziționat bilete la cele două spectacole de teatru din luna martie pot să se adreseze Centrului de Informare Turistică, strada Nicolae Iorga numărul 2, pentru înapoierea biletelor și returnarea contravalorii acestora, joi și vineri sau după data de 31 martie.
De asemenea există posibilitatea păstrării respectivelor bilete, acestea fiind valabile pentru accesul la spectacolul reprogramat. Aceste măsuri sunt luate în contextul prevenirii riscului de apariție și răspândire a coronavirusului în rândul comunității.
În același timp, și Centrul de Informare Turistică va fi închis începând de luni. Biblioteca Municipală „Stephan Ludwog Roth” rămâne deschisă, iar medieșenii sunt rugați să respecte regulile afișate la intrarea în bibliotecă. De asemenea, din cauza riscului epidemilogic prezent și în vederea prevenirii apariției și evoluției infecțiilor cu coronavirus a fost luată măsura sistării activităților cu public ale Muzeului Municipal Mediaș cel puțin până în 31 martie.

Gaz Metan, o adevărată forță pe teren propriu

0

Stadionul Gaz Metan din Mediaș este o adevărată fortăreață pentru ”lupii negri” în acest sezon competițional, iar adversarele care au evoluat contra echipei de pe Târnava Mare au întâmpinat mari probleme în fața echipei pregătite de Edward Iordănescu.
Pe lângă faptul că Gaz Metan Mediaș are un sezon istoric în campionat și în acest an va obține cea mai bună clasare din istoria clubului, evoluția de pe teren propriu a gaziștilor a fost extraordinară, iar ultima perioadă a fost fantastică pentru medieșeni.
4 luni fără gol primit acasă
Gaz Metan nu a mai primit gol pe teren propriu în ultimele șase meciuri. În acel interval, campioana României în exercițiu, CFR Cluj, a jucat de două ori la Mediaș, iar Viitorul Constanța, FC Botoșani, Dinamo București și FC Voluntari au evoluat și ele o dată, asemnănarea între toate echipele menționate fiind că nu au putut marca în poarta apărată de Răzvan Pleșca. Ultima formație oaspete care a reușit să înscrie pe stadionul Gaz Metan a fost rivala medieșenilor, FC Hermannstadt. Lucian Dumitriu a fost marcatorul în minutul 61 al meciului din 2 noiembrie 2019, care s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.
Un singur eșec
Mai mult, Gaz Metan Mediaș a pierdut un singur meci pe teren propriu, tocmai Universității Craiova, echipa care i-a bătut în acest de fiecare dată și care a părut a deține formula împotriva jocului formației noastre. Oltenii au câștigat în 20 septembrie 2019, scor 3-2.
În ediția 2019-2020, Gaz Metan a avut 14 meciuri jucate acasă. Bilanțul medieșenilor este de 7 victorii, 6 rezultate de egalitate și o înfrângere, deși înainte de startul campionatului Edi Iordănescu a pierdut peste 10 fotbaliști și situația Gazului nu a fost cea mai bună, munca sa la Mediaș s-a putut vedea în toată această durată, iar pentru adversarele din play-off un meci în județul nostru nu mai sună ușor precum era în alții ani, ci din contră, pare cea mai grea deplasare după meciurile pe stadionul Constantin Rădulescu din Cluj, unde joacă CFR.
Rezultate Gaz Metan pe teren propriu: 2-2 vs Chindia Târgoviște, 1-1 vs Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, 1-0 vs Astra Giurgiu, 4-0 vs FCSB, 3-2 vs Politehnica Iași, 2-3 vs Universitatea Craiova, 2-1 vs Academica Clinceni, 1-1 vs FC Hermannstadt, 0-0 vs FC Botoșani, 1-0 vs FC Voluntari, 1-0 vs Viitorul Constanța, 0-0 vs CFR Cluj, 1-0 vs Dinamo București și 0-0 vs CFR Cluj.