Acasă Blog Pagina 3769

Alcool, fără permise și mașini neînmatriculate pe șoselele din județul Sibiu

Prima zi a săptămânii a fost plină de șoferi băuți, fără permise de conducere sau cu autoturisme neînmatriculate pe șoselele din județ.
Luni, pe Șoseaua Sibiului din municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au descoperit un șofer aflat sub influența alcoolului. Este vorba despre un localnic în vârstă de 52 de ani, a cărui testare alcoolscopică a rezultat într-o concentrație de 0,49 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Luni seara, pe Drumul Național 1, pe raza localității Scoreiu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în satul Cașolț. Din verificările efectuate, s-a constatat că cel aflat la volan nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar autoturismul este neînmatriculat. Pe numele bărbatului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.
Tot luni seara, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 106C, pe fondul vitezei neadaptate în condiții de carosabil umed, un cisnădian în vârstă de 32 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile, oprindu-se în șanț. În urma evenimentului au rezultat pagube materiale, dar și un dosar penal întocmit pe numele șoferului despre care polițiștii rutieri au constatat că nu deține permis de conducere.
Marți dimineața, pe Drumul Județean 106 G, în afara localității Dobârca, polițiștii au descoperit un alt șofer aflat sub influența alcoolului în timp ce conducea un autoturism. Bărbatul în vârstă de 49 de ani, din județul Alba, a prezentat o concentrație de 0,50 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, cu această ocazie fiind întocmit un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

Opt cazuri noi de coronavirus în București. Numărul total de români infectați a ajuns la 25, din care 5 s-au vindecat

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a anunțat încă opt noi cazuri de persoane infectate cu coronavirus, toate în București.
Reprezentanții ministerelor care formează Grupul de Comunicare Strategică au anunțat astăzi, într-o primă fază, un grup de șapte persoane infectate cu virusul COVID 19.  „Trei sunt în legătură cu cazul Gerota, unul este contact al primului infectat din București, trei sunt cetățeni care au călătorit în Israel, Germania și Marea Britanie”, anunță GCS. Numărul total de cazuri pe teritoriul României a ajuns la 24, dintre care cinci persoane s-au vindecat.
Ulterior s-a revenit și s-a anunțat că un al optulea bărbat, care a călătorit în Israel, a fost confirmat ca purtător al virusului.
„Până astăzi, 10 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 25 cazuri de cetățeni infectați cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cei 25 cetățeni care au contactat virusul, 5 sunt declarați vindecați și au fost externați.
Astăzi, au fost confirmate 8 cazuri noi  de infectare cu COVID-19 (coronavirus), toate în București. Dintre acestea, 3 sunt contacți ai bărbatului de 60 de ani diagnosticat cu COVID-19 ieri, 9 martie, în București, unul este contact al primei persoane diagnosticate cu COVID-19 în București, iar 2 au călătorit recent în Israel, unul în Germania și unul în Marea Britanie.
Cele 20 de persoane purtătoare ale virusului COVID-19 (coronavirus) sunt internate în spitale de boli infecțioase din București, Timișoara, Cluj-Napoca, Iași și Craiova.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 107 persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.505 persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală”.
Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis închiderea tuturor școlilor din România începând de miercuri, 11 martie, până pe 22 martie. Alte măsuri au fost decise pentru a se opri răspândirea virusului în România, printre care oprirea zborurilor către Italia, suspendarea curselor regulate auto dinspre Italia și recomadarea celor care intră în țară din această țară să se autoizoleze, obligații impuse magazinelor și altor instituții de a dezinfecta obiectele cu care publicul intră în contact (cărucioare, balustrade etc.).

Va sta 4 ani la închisoare pentru tâlhărie

În cursul zilei de luni, polițiștii din cadrul Poliției Avrig au depistat un bărbat în vârstă 32 de ani, localnic, pe numele căruia Judecătoria Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Bărbatul a fost condamnat la executarea unei pedepse de 4 ani închisoare după ce a fost găsit vinovat de săvârșirea mai multor infracțiuni de tâlhărie. Avrigeanul a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud.

Traieste o super experienta, in culisele genialei comedii „Cum să pierzi totul într-o zi”.

0

Daca achizitionezi un bilet de la casieriile Cinegold sau de pe aplicatia cinegold.ro poți câștiga un super-premiu: o invitație în turneu cu echipa spectacolului. Vei participa la repetitii, vei sta alaturi de actori in culise pe tot parcursul spectacolului, iar după spectacol, vei gusta din viața boemă a actorilor profesioniști la o cină cu distribuția. Totul imortalizat intr-un film care sa-ti amintesca mereu aventura asta!
Trimite poză cu biletul pe [email protected] pentru a intra în tragerea la sorți. Castigatorul se va anunta in data de 20.03.2020.

Au bătut patru bărbați pentru că aveau impresia că se uită…urât la ei

Pentru că aveau impresia că se uită urât la ei, doi tineri din Mediaș au bătut patru bărbați din oraș, pe străzile Hermann Oberth, Avram Iancu și Mihai Eminescu.
Luni, polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică Mediaș au reținut doi medieșeni, în vârstă de 18, respectiv 19 ani, cercetați penal sub aspectul săvârșirii a patru infracțiuni de lovire sau alte violențe.
Cei doi tineri sunt bănuiți că, în perioada ianuarie – martie ar fi agresat pe stradă patru bărbați pe care nu-i cunoșteau, lovindu-i cu pumnii, în urma agresiunii victimele necesitând îngrijiri medicale în spital. Față de presupușii agresori polițiștii au luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Polițiștii medieșeni încearcă acum să afle dacă cei doi tineri au mai cmos și alte asemenea fapte.

Două clase de elevi și Grădinița „Căsuța Poveștilor” nu au mers la ore, astăzi

0

Cursurile au fost, marți, suspendate clasa I C de la Școala Gimnazială ”Regina Maria” Sibiu, la clasa a II-a A de la Școala Gimnazială Nr. 1 Sibiu și la Grădinița cu Program Prelungit ”Căsuța Poveștilor” Sibiu.
Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al IȘJ Sibiu, de suspendarea cursurilor au fost afectați 319 de elevi și preșcolari.
Marți, conform unor statisici ale Inspectoratului, au fost raportate, în rândul elevilor, 74 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă, și 1913 cazuri de viroză.
„Ca urmare a deciziei Consiliului Nașional pentru Situații Speciale de Urgență, în unitățile de învățământ de stat și particular din județul Sibiu, precum și la nivel național, cursurile elevilor vor fi suspendate în perioada 10 – 22.03.2020”, a mai precizat Dincă.

Pas uriaș: Primăria Copșa Mică își digitalizează serviciile oferite populației

O viteză mai mare de eliberare a documentelor, comasarea unor birouri sau reducerea numărului de angajați sunt tot atâtea motive care au determinat conducerea Primăriei Copșa Mică să demareze unul dintre cele mai importante proiecte din ultimii ani. Este vorba despre modernizarea serviciilor și intrarea într-o nouă etapă, cea online, a serviciilor oferite către locuitorii orașului.
Marți, la sediul Primăriei orașului Copşa Mică a avut loc prima ședință de lucru cu reprezentanții societății Sobis Solutions din Sibiu, pentru un amplu proces de transformare şi migrare spre online a serviciilor oferite de primăria din Copșa Mică spre contribuabili.
Potrivit reprezentanților Primăriei Copșa Mică, cel mai important proiect pentru anul 2020 este demararea procesului de digitalizare a primăriei. Cu toate că baza va fi implementată până la finele anului, respectiv dotări tehnice şi programe, sistemul va fi funcțional la nivel optim doar în anul 2021.
Responsabilii administrației locale copșene iau în considerare opoziția la schimbare, atât a contribuabilului cât şi a funcționarului. Începând cu finele acestui an, funcționari ai primăriei vor fi la dispoziția cetățenilor pentru a-i familiariza cu noua abordare a serviciilor oferite de administrația publică locală. Peste 2.000 de copșeni se află plecați peste hotare, singura lor legătură cu orașul rămânând mediul online, iar pentru ei o primărie digitală ar fi un lucru cât se poate de benefic.
Digitalizarea va conduce la o comasare a mai multor birouri, o creștere a vitezei de obținere a documentelor, diversificarea serviciilor şi pe termen lung, o scădere a numărului de angajați.

Cineva își bate joc de banii noștri

0

Am descoperit într-un proiect derulat de Primăria Sibiu un nivel atât de scăzut de profesionalism încât mă întreb cât de gravă este situația dincolo de aparențele unei bune guvernări a orașului. Chiar dacă bunele intenții sunt evidente la nivel macro, să zicem, dezastrul care nu se vede este acolo, în spatele ușilor închise, unde se fac hârtii, se pun ștampile și se construiesc bugete.
Greșelile pe care le-am descoperit în proiectul stadionului, relevate nu de noi, ci de potențialii participanți la licitație, arată nu doar lipsă de profesionalism, ci și o bătaie de joc care pare a fi una în formă continuată, nu o excepție. Dacă într-un proiect de aproape 30 de milioane de euro pot fi întâlnite astfel de greșeli, inacceptabile din punctul meu de vedere, mă întreb ce fel de greșeli sau câte concesii se fac în proiecte de 100.000 de euro sau în cele mai mici de-atât. De altfel, nu este prima eroare pe care o descoperim în proiectele primăriei: lărgirea Căii Cisnădiei s-a făcut și ea cu o eroare importantă. Și mai sunt, vom scrie despre ele ori decâte ori le vom descoperi.
În 2019, mai multe proiecte ale Primăriei Sibiu au reprezentat un eșec, din cauză că nu s-au înscris ofertanți, iar proiectele stagnează. Asta înseamnă timp pierdut pentru oraș, pentru cetățenii care plătesc taxe. Taxele merg și la salariul unor angajați care, după cum vedem, nu-și fac treaba. Au fost mărturii, publicate de colegii noștri din presa locală, care spuneau că proiectele nu sunt făcute corect. Sau nu sunt făcute profesionist. Întotdeauna, cei din primărie au găsit justificări, însă niciodată nu și-au asumat posibilitatea ca ei să greșească. Mai mult de atât, proiecte care au avut finanțare asigurată, au avut ofertanți și au fost gata de execuție, au fost ținute pe loc de aceeași echipă care se ocupă de investiții. Nu îndrăznim să ne gândim că au fost amânate pentru a fi derulate în anul alegerilor, dar am putea să o facem.
În cazul proiectului stadionului nu am cerut absolut nicio opinie primăriei, deși deontologia ne-ar fi obligat să o facem. Explic și de ce. Ori de câte ori am cerut un punct de vedere oficial Primăriei Sibiu într-un subiect delicat, nu am primit răspuns sau am primit un răspuns evaziv, care nu avea legătură cu întrebarea noastră. În acest caz, lucrurile sunt foarte clare și nu lasă niciun loc de intepretare. Orice explicație, însă, e binevenită. Vom publica orice răspuns pe care îl primim de la primărie, dacă îl vom primi vreodată. Până atunci cerem public primarului și celor din fruntea instituției să explice sibienilor cum este posibil ca într-un proiect de o asemenea anvergură să fie posibile astefel de greșeli. Noi vom cere părerea experților și vom încerca să explicăm, la rândul nostru, în zilele următoare, care sunt consecințele unor astfel de erori.
Articolul poate fi citit AICI.
P.S. Între timp, după publicarea acestui articol în ediția tipărită a săptămânalului Sibiu 100%, am primit și dreptul la replică al primăriei, pe care îl puteți citi AICI.

Primăria Mediaș își cumpără energia electrică, gazele și combustibilul de pe Bursa Română de Mărfuri

Municipalitatea medieșeană precum și instituțiile subordonate Consiliului Local au achiziționat gazele naturale, energia electrică și combustibilul de pe Bursa de mprfuri, realizând o economie importantă.
Prin intermediul unei Hotărâri a Consiliului Local de anul trecut, s-a aprobat asocierea Municipiului Mediaș cu Direcția Fiscală Locală, Direcția Administrarea Domeniului Public, Direcția de Asistență Socială, Direcția Poliția Locală, Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret, Club Sportiv Municipal, unitățile de învățământ preuniversitar de stat cu personalitate juridică de pe raza municipiului Mediaș, Spitalul Municipal, Unitatea de Asistență Medico-Socială, Apa Târnavei Mari, EcoSal, Meditur și Piața Prim Com, în vederea achiziționării în comun de energie electrică, gaze naturale și combustibil, respectiv benzină și motorină
Scopul acordului de asociere a constat în realizarea unei colaborări între aceste autorități, în vederea realizării unei politici publice comune în ceea ce privește achiziția de energie electrică, gaze naturale și combustibil (benzină și motorină), tranzacționate de către Bursa Română de Mărfuri.
Municipiul Mediaș a derulat procedura de achiziție publică pentru toate entitățile publice menționate, prețurile obținute în urma licitației desfășurate prin intermediul Bursei Române de Mărfuri fiind mai mici decât cele plătite anterior, iar în acest fel s-a reușit obținerea unei economii la aceste cheltuieli. Astfel, prețul nou pentru energie electrică este de 272,24 lei/MWh față de prețul vechi de 320 lei/MWh, iar prețul nou pentru gaze naturale este de 91,78 lei/MWh, față de prețul vechi de 134,21 lei/MWh.

RAR Sibiu a descoperit 38 de mașini cu ITP fals sau expirat și 6 mașini cu probleme de identificare

Registrul Auto Român a dat publicității rezultatele acțiunilor în trafic, din 2019, pentru verificarea autovehiculelor. Asta înseamnă verificări complementare celor care se fac în stațiile ITP o dată la doi ani sau, mai nou, o dată pe an. În județul Sibiu, au fost verificate aproape 2.000 de vehicule, din care o treime aveau probleme.
Registrul Auto Român a anunțat că a verificat în trafic, în județul Sibiu, pe parcursul anului trecut,  1.908 vehicule. Dintre acestea, 32% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 3 prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 3,76% din cazuri (72) s-au constatat deficiențe din sfera poluării, 0,31% (5 cazuri) aveau probleme legate de identificare și 2% (38) aveau ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră în acest județ au fost aplicate 570 de amenzi contravenționale și au fost retrase 410 de certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.

Registrul Auto Român precizează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic NU reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni.

La nivelul întregii țări, RAR a verificat, pe parcursul anului trecut, 69.130 de vehicule. Inspectorii RAR au constatat că 31.607 (45,72%) dintre acestea aveau deficiențe tehnice majore și/sau periculoase și au fost declarate neconforme .
Cele mai multe neconformități au fost constatate la:

  • instalația electrică de iluminare-semnalizare (27%)
  • punți, jante, anvelope și suspensie (12%)
  • șasiu, cadru și elemente atașate șasiului (10%)

Inspectorii RAR au depistat în trafic şi vehicule cu defecțiuni mai grave la sistemele de frânare, direcţie sau la punţi, jante, anvelope şi mecanismul de suspensie. Astfel, în cazul a 3.616 vehicule s-a considerat că acestea prezintă pericol iminent de accident.
În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2019 au fost aplicate 22.447 de sancțiuni, au fost retrase 17.938 de certificate de înmatriculare, au fost imobilizate 413 vehicule și 113 ITP-uri au fost anulate.
 
 

Instituțiile statului roagă sibienii să le contacteze prin internet sau email

Instituțiile statului se lovesc acum de nevoia de a-și fi digitalizat mai demult și mai bine serviciile, în relația cu publicul. Parchetele din Sibiu și ANAF cer românilor să le contacteze de la distanță, pentru a împiedica răspândirea infecțiilor cu coronavirus.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a transmis o rugăminte sibienilor de a folosi mijloacele de comunicare la distanță. „Având în vedere numărul mare de petenţi şi necesitatea de a asigura măsuri pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor de natură virală, recomandăm ca publicul să se adreseze Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu şi unităţilor subordonate prin mijloacele de comunicare la distanţă: telefon, corespondenţă poştală sau electronică”.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu
-> Adresa poştală: Mun. Sibiu, str. Calea Dumbrăvii, Nr. 28-32, judeţ Sibiu, cod poştal: 550324;
-> Telefon: 0269/211429; Fax: 0269/213325
-> E-mail: [email protected]
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu
-> Adresa poştală: Mun. Sibiu, Calea Dumbrăvii, Nr. 28-32, Cod: 550324
-> Telefon: 0269 / 214027;  Fax. 0269 / 215488
-> E-mail: [email protected]
Parchetul de pe lângă Judecătoria Mediaş        
-> Adresa poştală:  Mun. Medias, str.Unirii  nr. 12, jud.  Sibiu, cod 551025
-> Telefon:         0269/833294, Fax: 0269/833692
-> E-mail: [email protected]
Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig:
-> Adresa poştală:  Loc. Avrig, str. Bisericii, nr.15, jud. Sibiu, cod 555200
-> Telefon:         0269/524722, Fax:         0269/524500
-> E-mail: [email protected]
Parchetul de pe lângă Judecătoria Agnita:
-> Adresa poştală:  Loc. Agnita, str. 1 Decembrie, nr.3-7, cod 555100
-> Telefon:         0269/510984,Fax: 0269/513000
-> E-mail: [email protected]
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălişte:
-> Adresa poştală:  Loc. Sălişte, str. Bucureşti, nr.3, jud. Sibiu
-> Telefon:         0269/553676, Fax: 0269/553677
-> E-mail: [email protected]
De asemenea, ANAF recomandă, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice, interacțiunea la distanță cu unitățile fiscale. „În contextul răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19), Agenția Națională de Administrare Fiscală reamintește contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță, astfel:

  1. Pentru depunerea declarațiilor fiscale, prin intermediul următoarelor servicii electronice oferite de ANAF și MFP:

1.1. Spațiul Privat Virtual (SPV) – disponibil pe site-ul Agenției, www.anaf.ro;
Pentru înrolarea în SPV puteți accesa tutorialul video de înregistrare prin accesarea următorului link:
https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/Inregistrare_persoane_fizice
1.2. Depunere on-line
Informații suplimentare sunt disponibile pe site-ul Agenției, la următorul link:
https://www.anaf.ro/anaf/internet/ANAF/servicii_online/declaratii_electronice/Inf_depunere_persoane_fizice
Declarațiile se depun prin intermediul portalului www.e-guvernare.ro, utlizând certificate
digitale calificate.
Formularele/declarațiile fiscale, care nu se pot transmite pentru moment
electronic, pot fi transmise de contribuabili și prin fax sau servicii de curierat.
Datele de contact ale unităților fiscale sunt disponibile la următorul link:
https://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsistentaContribuabili_r/telefoane_judete/Regiuni.htm

  1. Pentru efectuarea plăților, prin intermediul următoarelor servicii oferite de terți:

2.1. Internet banking;
2.2. www.ghiseul.ro;

Evenimente ale Teatrului „Gong”, anulate, din cauza coronavirusului

0

O parte din evenimentele Teatrului pentru Copii și Tineret „Gong” din Sibiu au fost anulate, la decizia conducerii instituției.
Hotărârea a fost luată de Adrian Tibu, managerul Teatrului, având în vedere răspândirea coronavirusului.
„Toate sălile noastre au o capacitate sub 200 de locuri, iar ca atare nu se impune avizul Direcției de Sănătate Publică pentru desfășurarea evenimentelor la sediul instituției. Cu toate acestea, am luat hotărârea dificilă de a anula evenimentele noastre până pe data de 17 martie, inclusiv. De asemenea, au fost oprite de la vânzare, dar nu anulate, restul evenimentelor programate până la finalul lunii. Analizăm permanent situația și vom reveni cu detalii pe parcurs, dar siguranța spectatorilor noștri, precum și a colaboratorilor teatrului, primează în fața oricăror calcule financiare. În momentul de față avem două spectacole în pregătire, așadar vom repeta și vom lucra în ateliere, fără public”, a explicat Adrian Tibu.
Astfel, începând de miercuri, 11 martie, în termen de maxim cinci zile lucrătoare, contravaloarea biletelor achiziționate online pentru evenimentele anulate va fi returnată automat în contul din care s-a făcut plata. Cei care și-au achiziționat biletele de la sediul instituției sunt așteptați de miercuri până vineri între orele 11 – 18, sâmbăta între orele 10 – 18, iar duminica de la 10 la 14, să li se returneze banii.