Scena Sălii Thalia va fi, din nou, gazda unui concert simfonic. De această dată, este vorba despre un triplu concert sibian, ce va avea loc joi, 27 februarie, de la ora 19.
Potrivit organizatorilor, la pupitrul dirijoral se va afla Andrei Gocan, iar soliști vor fi Cătălina Huroș, Carol Huroș și Aaron Huroș, care sunt părinți și copil.
Din programul serii vor face parte lucrări aparținând lui Ludwig van Beethoven – Uvertura Egmont, Triplu concert în Do major, op. 56, și Simfonia nr. 3 ”Eroica” în Mi bemol major, op. 55.
Bilete pentru acest concert sunt disponibile în rețeaua iaBilet și în format electronic pe www.iabilet.ro, precum și la Casieria Sălii Thalia.
FOTO Facebook
Concert simfonic în familie, la Sala Thalia, din lucrări de Beethoven
FOTO: Acoperișul unei case din Șura Mică, în flăcări
Acoperișul unei case din Șura Mică a fost cuprins de un incendiu, marți seara, mai multe echipaje de pompieri intervenind de urgență.
Astfel, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit cu două echipaje de pompieri militari și un echipaj de prim-ajutor SMURD în localitatea Șura Mică, pe strada După Șuri, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case. La sosirea forțelor incendiul se manifesta generalizat la acoperișul casei și la pod.
Focul a fost stins în jurul orei 0. În urma incendiului au ars acoperișul și podul casei pe o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un coș de fum neprotejat corespunzător față de materiale combustibile. Nicio persoană nu a fost rănită în urma producerii incendiului.
FOTO: „Explozie” într-o benzinărie din Mediaș
Explozia unui rezervor de motorină dintr-o stație de carburant și intervenția salvatorilor a fost scenariul unui exercițiu desfășurat marți de pompierii din Mediaș.
În scopul antrenării periodice a forțelor și eficientizării timpului de răspuns, Secția de Pompieri Mediaș din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu a desfășurat un exercițiu cu forțe și mijloace în teren la o stație de distribuție carburant din municipiul Mediaș.
Scenariul a presupus o explozie la unul din rezervoarele de motorină, urmată de incendiu propagat la sediul stației. În cadrul exercițiului au fost angrenați 19 pompieri militari cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o autospeciala de prim-ajutor calificat SMURD.
Cinci hectare de vegetație, distruse de un incendiu la Slimnic
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență au intervenit, marți, cu un echipaj în localitatea Slimnic pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată.
În urma incendiului au ars aproximativ cinci hectare de vegetație uscată și resturi vegetale. În sprijinul pompierilor au intervenit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al localității Slimnic.
Ofelia Popii și Marius Turdeanu, actori ai TNRS, nominalizați la Premiile UNITER
Ofelia Popii și Marius Turdeanu, actori ai Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, sunt nominalizați la Premiile UNITER, pentru rolurile din „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, de Edward Albee, în regia lui Andrei și a Andreei Grosu, montat la TNRS.
Ofelia Popii este nominalizată la categoria „Cea mai bună actriță în rol principal”, pentru rolul „Martha”, iar Marius Turdeanu la secțiunea „Cel mai bun actor în rol principal”, pentru rolul „George”.
Ofelia Popii este în cursa pentru acest titlu alături de Anca Hanu și Oana Predescu, iar Marius Turdeanu alături de Lucian Ionescu și Sorin Leoveanu.
Gala Premiilor UNITER se află la cea de-a XXVIII-a ediție, iar juriul de nominalizări din acest an a fost alcătuit din criticii de teatru Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari. Potrivit UNITER, spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2019.
Ești pasionat de scris? Înscrie-te la Concursul de creație literară „Lirismograf”!
Tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani, pasionați de scris, sunt provocați să se înscrie la Concursul de Creație Literară „Lirismograf”.
Evenimentul, organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu, a ajuns la cea de-a 20-a ediție. Competiția este organizată pe patru secțiuni, respectiv poezie, proză, dramaturgie, critică literară, și se adresează tuturor tinerilor din țară cu vȃrstă cuprinsă ȋntre 16 și 30 de ani, ale căror lucrări ȋnscrise ȋn concurs nu au mai fost publicate.
”Ȋn fiecare ediție, acest concurs a reușit să acapareze atenția a sute de elevi și studenți, oferind tinerilor oportunitatea de a ȋmpărtăși creațiile originale tânărului public cititor ca o alternativă la literatura contemporană, o literatură prin care tinerii se descoperă pe sine şi lumea ȋnconjurătoare. În acest spirit, dorim să celebrăm originalitatea și diversitatea creațiilor tinerilor noştri scriitori și să încurajăm apropierea acestora de literatură”, a spus Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților din Sibiu.
Cei care vor să se înscrie în concurs trebuie să trimită lucrările pe adresa [email protected], împreună cu adresa completă, pȃnă la data de 20 martie. Potrivit organizatorilor, vor fi declarate câștigătoare lucrările care vor obține cel mai mare punctaj acordat de membrii juriului, iar editarea lor ȋn Antologia ”Conexiuni” va începe imediat după anunțarea învingătorilor.
FOTO https://www.opiniatimisoarei.ro/
Italianul care a ajuns pe Aeroportul din Sibiu cu febră nu are coronavirus
Italianul care a sosit ieri pe Aeroportul Internațional Sibiu și avea febră nu are coronavirus.
„Rezultatul analizelor de laborator efectuate la Timișoara pentru determinarea virusului 2019-nCoV (coronavirus) la cetățeanul italian internat în cadrul Secției Clinice Boli Infecțioase a SCJU Sibiu este negativ”, a declarat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Potrivit acestuia, bărbatul va rămâne internat în această noapte în cadrul secției, urmând ca mâine să fie, cel mai probabil, externat.
Cetățeanul italian a ajuns la Sibiu în urma unei curse Veneția – Viena – Sibiu. Are aproximativ 30 de ani și, la sosirea la Aeroport, avea o stare febrilă. Acesta a fost preluat de ISU Sibiu și transportat de urgență la Spitalul Județean din Sibiu.
Guvernul aloca 30 milioane de euro în perioada următoare pentru un program pilot destinat copiilor cu părinții plecați în străinătate.
In România sunt peste 91.000 de copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. Acest program-pilot ii va sprijini să meargă la școală și să facă performanță.
Programul pilot va fi implementat în toată țara și va avea drept beneficiari 3.000 copii cu cel puțin un părinte care lucrează în afara țării. Măsurile se adresează mai multor grupe de vârstă, fiind adaptate, evident, specificului fiecăreia: elevi din ciclul primar (6 – 10 ani), gimnazial (11-14 ani) și secundar superior (14-16 ani).
Vor putea depune proiecte, individual sau în parteneriat:
- școli publice și private din rețeaua școlară națională;
- furnizori de servicii de orientare sau consiliere școlară;
- parteneri sociali din învățământul preuniversitar;
- instituții de cult și asociații religioase;
- instituții guvernamentale cu atribuții în domeniul incluziunii sociale;
- ONG-uri.
Valoarea proiectelor finanțate va fi între 300.000 euro și 1 milion euro. Proiectele mari, cu o valoare de 1 milion de euro, vor asigura sprijin pentru minim 91 copii.
Sprijinul concret care le va fi acordat constă într-un mix de măsuri care vizează:
- Prevenirea abandonului școlar prin programe de tip Școală după Școală;
- Consiliere psihologică și consiliere vocațională;
- Masă la școală sau asigurarea de rechizite și materiale educative;
- Consiliere pentru părinții.
Acest proiect completează, pe de o parte, măsurile pe care Guvernul le-a adoptat în ultimele 3 luni în domeniul educației, pentru a ne asigura că cele mai vulnerabile categorii de copii (printre care și cei cu părinții plecați în străinătate) rămân la școală și primesc sprijin pentru a-și finaliza parcursul educațional: extinderea programului pilot ”Masă la școală”, prin triplarea numărului de școli beneficiare, cu bani de la buget și programul pilot ”Școală după școală”, care va debuta în luna septembrie și va fi finanțat din fonduri europene.
Pe de altă parte, acesta vine în sprijinul românilor din diaspora și al familiilor lor. Pasul următor și dorința noastră, a Guvernului PNL, este să motivăm românii plecați să revină acasă și să reîntregim familiile. Vom folosi fonduri europene pentru a-i sprijini pe cei care se întorc să își folosească experiența câștigată în străinătate în activități antreprenoriale.
Din cauza virozelor, 123 de elevi și preșcolari nu au mers, astăzi, la cursuri
Elevii mai multor unități de învățământ din județul Sibiu nu au mers, astăzi, la școală, din cauza virozelor. Cursurile au fost suspendate, în această săptămână, fie pentru o zi, fie pentru mai multe.
Potrivit Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, marți, 25 februarie, la nivelul unităților de învățământ din județ, au fost raportate, în rândul elevilor, 150 de cazuri cu suspiciune de gripă, cu nivel pozitiv la testarea rapidă, și 2197 de cazuri de viroză.
Astăzi, cursurile au fost suspendate la grupa mijlocie ”A” de la Grădinița cu program prelungit ”Frații Grimm” Sibiu, iar în perioada 25-26 februarie ele sunt la grupa mare ”B” de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 15 Sibiu și la grupele de la Gradinita cu program prelungit Nr. 4 Sibiu (structură a Grădiniței cu program prelungit Nr. 26 Sibiu).
De asemenea, nu merg la școală în perioada 25-27 februarie elevii de la clasa a III-a C de la Școala Gimnazială Nr. 18 Sibiu.
Potrivit lui Constantin Dincă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, marți, de suspendarea cursurilor au fost afectați, în total, 123 de elevi și preșcolari.
Ministerul Educației cere tuturor școlilor să suspende eventualele deplasări în străinătate
Numeroasele viroze și suspiciuni de gripă din școlile din țară au făcut ca Ministerul Educației să solicite tuturor unităților de învățământ să anuleze orice activitate programată în străinătate. În plus, într-o adresă transmisă către toate inspectoratele școlare județene, MEN sugerează limitarea sau chiar suspendardea organizării oricăror manifestări colective școlare sau extrașcolare, printre care simpozionae, conferințe, excursii, vizite de studiu la nivel local sau național.
„Având în vedere evoluția situației epidemiologice determinate de creșterea numărului cazurilor de îmbolnăvire prin infecții respiratorii acute și gripă în unitățile de învățământ, precum și atenționările Ministerului Sănătății și ale Ministerului Afacerilor Externe referitoare la riscul infectării cu diverse virusuri, Ministerul Educației și Cercetării a trimis o adresă către Inspectoratele Școlare Județene/ Inspectoratul Școlar al Municipiului București prin care a solicitat să se transmită unităților de învățământ câteva măsuri”, arată o informare a Ministerului Educației.
Una dintre măsuri vizează limitarea/suspendarea/anularea tuturor activităților care implică deplasări în străinătate.
„În condițiile unor eventuale aprobări emise pentru deplasări în străinătate, inspectoratul școlar are obligația de a informa Direcția județeană de Sănătate Publică, anterior revenirii în țară, cu privire la destinație, durata deplasării și numele persoanei/persoanelor. Persoanele care au efectuat deplasări în străinătate vor prezenta, la revenirea în unitățile de învățământ, certificat medical/adeverință medicală care să ateste că sunt clinic sănătoase”, arată MEN.
În plus, Ministerul Educației și Cercetării recomandă ca activitățile planificate în cadrul Săptămânii „Școala altfel” să se desfășoare în incinta unităților de învățământ, evitând în acest mod riscul apariției unor cazuri de îmbolnăviri.
Copiii care se înscriu în clasa pregătitoare, evaluați psihosomatic
Copiii care se vor înscrie în clasa pregătitoare trebuie să treacă de evaluarea psihosomatică, în cazul în care aceștia nu au șase ani împliniți, adică sunt născuți între 1 septembrie – 31 decembrie 2014.
Potrivit Ministerului Educației, actele necesare pentru evaluarea psihosomastică sunt: cererea – tip de evaluare psihosomatică, certificatul de naștere al copilului în original și în copie, actul de identitate al părintelui / tutorelui / împuternicitului legal, în copie și original, un act care să ateste calitatea de tutore / împuternicit legal, dacă este cazul, în original și în copie, și o adeverință medicală de la medicul de familie sau medicul școlar.
Potrivit MEN, cererea pentru evaluare psihosomatică se va depune de către părinte, la grădinița la care este înscris copilul.
„Evaluarea psihosomatică se va desfășura în intervalul orar 10 – 18, în baza unei programări prealabile. Programarea copiilor pentru evaluare va fi afișată la centrul de evaluare la care este arondată grădinița frecventată de copil. Rezultatul evaluării psihosomatice va fi comunicat, în scris, părintelui care a solicitat evaluarea. Recomandarea se va prelua din centrul unde a avut loc evaluarea sau, după caz, de la sediul CJRAE Sibiu, din strada Turismului nr. 15, între 25 februarie – 23 martie”, arată reprezentanții Centrului județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu.
Conform acestora, rezultatul evaluării nu poate fi contestat, iar informații suplimentare pot fi obținute apelând numărul de telefon 0269 / 247066.
Şcoala de Facebook pentru vârstnicii din Copșa Mică
Vârstnicii din Copșa Mică au ocazia să deprindă din tainele internetului sau să învețe să navigheze pe rețeaua de socializare Facebook.
Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” în colaborare cu Primăria Copşa Mică organizează, de la mijlocul lunii martie evenimentul Şcoala de Facebook pentru Seniori.
Cursurile vor fi ținute de către o echipă de elevi voluntari de la profilul „Tehnician operator tehnică de calcul” al liceului, la sediul Clubului Seniorilor din Copşa Mică, două zile pe săptămână (marţi şi joi), pe serii de câte 8 cursanţi, în funcţie de numărul de participanţi. Cursurile sunt programate pe o perioadă de două luni şi sunt gratuite.
Persoanele vârstnice din oraș se pot înscrie la aceste cursuri la sediul primăriei din oraș sau la sediul Clubului Seniorilor din Copșa Mică. Înscrieri se pot face şi prin e-mail la adresa [email protected], specificând numele şi vârsta participantului.








