106 persoane au fost evacuate, joi dimineața, dintr-un hotel din Păltiniș, în urma unui incendiu izbucnit în interiorul zonei de Spa a respectivei unități.
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu au intervenit pentru salvarea persoanelor cazate în respectivul hotel. Au fost prezente la fața locului trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de salvare de la înălțime, autospeciala de transport victime multiple și trei echipaje SMURD.
Două femei au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu, ele fiind intoxicate cu fum. Incendiul a fost lichidar joi dimineața în jurul orei 7.15. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit. În urma incendiului au fost distruse elementele de construcție ale saunei și au fost afectate elementele de finisaje ale centrului Spa, precum și finisajele corpului C, aparținând clădirii.
“Printr-un apel venit pe numărul de urgență 112, în această dimineață, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență ” Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu a fost sesizat cu privire la existența unui incendiu izbucnit în interiorul zonei Spa a unei unități de cazare, tip hotel, din stațiunea Păltiniș.
S-a intervenit de urgență cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, autospeciala de salvare de la înălțime, autospeciala de transport victime multiple și trei echipaje SMURD. S-a procedat pentru evacuarea unui număr de 106 persoane cazate și trei angajați ai hotelului.
După evaluarea medicală a tuturor persoanelor implicate două femei de cca 50 și 20 de ani, intoxicate cu fum, au fost preluate de echipajele SMURD și transportate la UPU Sibiu. În acest moment, incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia”, explică reprezentanții ISU Sibiu.
FOTO – ISU Sibiu
FOTO: Peste 100 de persoane evacuate dintr-un hotel din Păltiniș în urma unui incendiu
Despre cum să avem grijă de păsări, în cea mai recentă carte a Asociației „Joaca de-a ecologia”
Povestea păsărilor, pe înțelesul copiilor, este subiectul celei de-a patra cărți semnată de Asociația „Joaca de-a ecologia”. Volumul va fi lansat miercuri, 4 martie, de la ora 17.30, la Școala Finlandeză, de pe strada Dealului nr. 6 din Sibiu.
„Grija pentru păsări” este titlul celei de-a patra cărți a Asociației ce urmărește educarea copiilor privind protejarea mediului.
Evenimentul va cuprinde și momente artistice, precum cele de muzică și teatru, dar și numeroase surprize pentru copii. Printre protagoniști se vor număra membrii Corului Școlii Finlandeze Sibiu și actrița Constantinov Petra Rada.
Potrivit reprezentanților Asociației „Joaca de-a ecologia”, cartea „Grijă pentru păsări” este o lecție despre cum putem ajuta păsările pe timp de iarnă, dar și despre cum să venim în sprijinul puilor rătăciți, în anotimpul de primăvară.
„Mai mult decât o lecție de ornitologie, este o poveste despre dragostea între frați și despre magia de a împărți lucrurile proprii cu cei dragi”, mai spun aceștia.
Până acum, Asociația „Joaca de-a ecologia” a mai lansat trei cărți pentru copii pe teme ecologice, precum „Prietenii naturii”, „Pădurea de brazi a copiilor” și „Delfinii înoată liber”.
Cvintetul „Wiener Kammersymphonie” aduce pe scena Filarmonicii lucrări de Beethoven
Cvintetul „Wiener Kammersymphonie” va ajunge pe scena sibiană, în cadrul Stagiunii „Beethovenescu 2020- 2021” a Filarmonicii de Stat din Sibiu. Evenimentul, realizat în colaborare cu Forumul Cultural Austriac București, va avea loc sâmbătă, 22 februarie, de la ora 19.
„Ansamblul austriac cu un timbru fără egal vine în concert extraordinar la Sibiu. Vor fi capodopere beethoveniene într-o versiune inedită, special aranjate pentru cvintet de coarde. Muzicieni „cu intonaţie instrumentală, timbru catifelat şi profunzime descriptivă fără rival”, după cum scria Giornale dell’Umbria, membrii Wiener Kammersymphonie susţin un concert unic în România, la invitaţia Filarmonicii de Stat Sibiu şi Forumului Cultural Austriac”, spun reprezentanții Filarmonicii de Stat din Sibiu.
Cvintetul „Wiener Kammersymphonie” va propune, printre altele, la Sibiu, două dintre lucrările din creaţia lui Ludwig van Beethoven, respectiv „Uvertura Coriolan, opus 62”, compusă în 1807, şi „Simfonia a VIII-a, opus 93”, concepută în 1812.
Ansamblul „Wiener Kammersymphonie” este alcătuit din Sergio Mastro (violoncel şi conducere artistică), Lukas Medlam (vioară), Matyas Andras (vioară), Nebojsa Bekcic (violă) și Damían Posse (contrabas).
Biletele pentru concerte şi recitaluri sunt puse în vânzare la sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, din strada Cetăţii Nr. 3 – 5, online pe www.iabilet.ro şi în seara concertului, la intrarea în sală.
Joburi în Spaţiul Economic European: peste 600 de posturi pentru sibieni
Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 607 locuri de muncă vacante în diferite țări din Europa.
Sunt oferite joburi în țări precum Spania, Olanda, Norvegia, Belgia sau Germania. Sunt căutate persoane cu pregătire în domenii precum mecanic semiremorci, mecanic auto, tinichigiu auto, vopsitor auto, lucrător în fermă, operator serviciii clienţi, lucrător în sera de capşuni, muncitori necalificaţi în grădinărit şi horticultură.
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.eures.anofm.ro, sau se pot prezenta la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, unde consilierul EURES îi poate îndruma.
Vă prezentăm oferta integrală a locurilor de muncă:
Belgia – 3 locuri de muncă pentru: tehnician producţie, inginer horticol/biotehnolog/agronom;
Germania – 37 locuri de muncă pentru: mecanic locomotivă, bucătar, cameristă/roomboy;
Norvegia – 33 locuri de muncă pentru: mecanic semiremorci, mecanic auto (camioane şi autobuze) mecanic auto vehicule uşoare, tinichigiu auto, vopsitor auto, lucrător în fermă, operator serviciii clienţi, bucătar/preparator pizza, lucrător în producţie, farmacist;
Olanda – 26 locuri de muncă pentru: lucrător în sera de capşuni, muncitori necalificaţi în grădinărit şi horticultură;
Spania – 500 locuri de muncă pentru: muncitor agricol, muncitor agricultura – recoltat fructe roşii (zmeura, mure, afine si capsuni);
Suedia – 8 locuri de muncă pentru: mecanic auto, vopsitor auto;
Aproape 950 de joburi pentru sibieni. Ofertă scăzută pentru cei cu studii superioare
În această săptămână, în judeţul Sibiu sunt disponibile 947 locuri de muncă vacante oferite de către 79 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 17 se adresează persoanelor cu studii superioare.
Se caută agent servicii client, analist resurse umane, inginer căi ferate, drumuri şi poduri, inginer construcţii civile, industriale şi agricole, inginer instalaţii pentru construcţii, operator vânzâri prin telefon, profesor în învâţământul gimnazial sau proiectant inginer electronist, în timp ce 930 de joburi sunt pentru persoane fără studii superioare.
20 de posturi sunt pentru sudori, iar 11 posturi sunt oferite pentru lăcătuși mecanici. Alte 97 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 62 de locuri de muncă pentru agenți de securitate.
7 posturi sunt oferite pentru ajutor de bucătar și ospătar, iar 5 locuri de muncă sunt pentru asfaltatori. Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la montatori subansamble, unde sunt oferite 20 de joburi, 6 locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor.
În același timp sunt oferite 66 de posturi pentru lucrători comerciali și 7 joburi pentru instalatori instalații tehnico-sanitare și de gaze. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau ajutor în bucătărie.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.
Programul Rabla 2020 va oferi sume mai mari și va accepta și achiziția de motociclete
Ministrul Mediului, Costel Alexe, a prezentat detaliile Programului Rabla din acest an. Printre noutăți se numără bonusul pentru mașini pe GPL și o creștere a sumelor pentru mașini hibride. Motocicletele sunt incluse și ele din acest an în program.
Programul Rabla, așa cum este cunoscut programul guvernului de subvenționare a achiziției de mașini noi, vine cu câteva noutăți importante în favoarea cumpărătorilor de mașini și, din acest an, de motociclete. După cum a anunțat ministrul Mediului, Rabla Clasic va avea un buget mai mare decât anul trecut, ajungând la 504 milioane de lei. „Această sumă ne va permite să creștem, așa cum am promis, la 60.000 numărul mașinilor uzate pe care le vom scoate din trafic. Românii care vor să fie pe lista celor 60.000 de beneficiari trebuie să știe că valoarea primei de casare rămâne la 6.500 de lei (aproximativ 1.350 de euro). Această primă poate crește cu încă 1.000 de lei, dacă mașina nou cumpărată se înscrie în pragul de emisii de 96 de gr. de CO2”, a declarat ministrul Mediului.
Ministrul a explicat că a fost introdus și un nou eco-bonus. „Am introdus un eco-bonus nou în Rabla Clasic de anul acesta. Valoarea lui este tot de 1.000 de lei adăugați la prima de casare. Eco-bonusul se poate cumula cu prima de casare în cazul în care mașina nou cumpărată este cu sistem GPL. Am decis inclusiv creșterea eco-bonusului pentru mașinile hibride convențional (cele care nu se încarcă la priză) de la 1700 de lei la 2500 de lei.”
Ministrul a arătat că suma totală accesată prin Rabla Clasic 2020 poate atinge 2.000 de euro în cazul în care mașina nouă respectă regulile a două eco-bonus-uri. De exemplu, dacă un român va alege să cumpere o mașină hibrid convențional, cu un prag de emisii de 96 de gr. CO2, i se va deconta din costul total al mașinii suma de 2.000 de euro. Cu alte cuvinte, eco-bonusurile pot fi combinate între ele și adăugate la prima de casare, exact cum am explicat anterior”, a detaliat ministrul.
Rabla 2020 pentru motociclete
Rabla Clasic mai vine cu o noutate: posibilitatea de a achiziționa prin program motociclete. Desigur, și în acest caz trebuie casată o mașină mai veche de opt ani. „Prima de casare pentru cumpărarea unei motociclete noi este de 3.500 de lei”, a anunțat ministrul Alexe. Vor fi acordate subvenții și pentru motocicletele electrice.
Programul Rabla va avea cel mai mare buget de când există acest program, 140 de milioane de lei. Achiziția de mașini electrice va avea în continuare cea mai mare primă din Europa, 10.000 de euro pentru full electric și circa 4.500 pentru mașini hibride plug-in (cu încărcare la priză), dar nu mai mult de 50% din valoarea autovehiculului nou. Cu bugetul de anul acesta, 2.500 de români își pot cumpăra o mașină full electric și 400 de români pot achiziționa mașini hibride plug-in.
A fost introdusă și condiția ca utilizatorii voucherelor Rabla Plus să nu înstrăineze mașina cel puțin un an după achiziție.
Programul Rabla urmează să fie demarat în luna martie, însă nu a fost anunțată data exactă.
CCR a respins sesizarea lui Ciolacu și Meleșcanu privind asumarea răspunderii guvernului pe legea bugetului
Curtea Constituțională a României a închis un posibil conflict între guvern și parlament, pe tema asumării răspunderii pe legea bugetului. CCR a respins sesizarea formulată de președinții celor două camere ale Parlamentului, Marcel Ciolacu și Teodor Meleșcanu. CCR a judecat mai multe sesizări PSD și Avocatul Poporului.
Judecătorii CCR au luat decizia de respingere a sesizării celor doi președinți ai camerelor parlamentului în pirvința asumării răspunderii guvernului pe legea bugetului cu majoritate de voturi. Pentru respingere au votat șase judecători, iar împotriva respingerii au votat trei, Valer Dorneanu, Gheorghe Stan și Attila Varga.
Premierul Ludovic Orban a anunțat, pe 23 decembrie 2019, în plenul reunit al Parlamentului, că Guvernul își asumă răspunderea pe Legea bugetului de stat pentru 2020 și pe Legea bugetului asigurărilor sociale pentru anul viitor. Curtea Constituțională a fost sesizată de președinții celor două Camere ale Legislativului cu privire la posibilul conflict juridic dintre Guvern și Parlament pe legea bugetului de asigurări sociale și legea bugetului de stat pe anul 2020, în aceeași zi.
Curtea Constituțională a mai judecat și sesizarea PSD împotriva interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat, măsură luată de Guvernul Orban la finalul anului trecut și a admis această sesizare.
O a treia decizie a fost luată pe sesizarea Avocatului poporului în privința Codului Administrativ adoptat prin ordonanță de urgență de Guvernul Dăncilă. Sesizarea a fost respinsă.
Nu în ultimul rând, CCR a decis că asumarea răspunderii guvernului pe modificarea OUG 114 e neconstituțională. Sesizarea a fost depusă de PSD pe 30 decembrie, după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe un proiect de modificare a OUG 114.
În acest caz, lucrurile au luat o altă întorsătură, deoarece guvernul a dat o ordonanță de urgență prin care a preluat majoritatea prevederilor din proiectul de lege asumat în parlament pentru modificarea OUG 114.
Magie de Valentine’s Day
Noi știm că iubirea se sărbătorește în fiecare zi. Noi știm că atunci când iubești și ești iubit, nimic nu este imposibil. Noi știm, pentru că în fiecare zi din iubirea noastră pentru preparate sănătoase și gustoase, pregătim bucate alese pentru clienții noștri.
De Valentine’s Day, noi te așteptăm la Jacob Grillhouse unde, atenți și cu pasiune, facem ce e mai bine ca să îți oferim o seară magică. O seară, în care alături de cel pe care tu îl iubești, devine acea seară în care totul este la superlativ.
Invită-ți jumătatea la o cină romantică, iar noi vom avea grijă ca într-un cadru perfect, să aveți o experiență memorabilă.
Rezervă-ți acum locul, iar vinul va fi cadoul nostru pentru voi! Nu e orice fel de vin. Îți vei delecta simțurile cu o selecție de vinuri a uneia dintre cele mai renumite crame din România – Crama Alira.
Sună la Jacob Grillhouse – 0369809060
Vom fi onorați să fim parte din povestea TA!
Peste 550 de evenimente și artiști din 73 de țări, la FITS 2020
A devenit o tradiție ca, preț de mai bine de o săptămână, Sibiul să devină capitala mondială a teatrului. Nume mari din artele spectacolului, din întreaga lume, vor ajunge și în această vară la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Evenimentul se va desfășura în perioada 12 – 21 iunie și va avea tema „Puterea de a crede”.
Timp de zece zile, Sibiul se va transforma într-o scenă uriașă pentru spectacole de teatru, dans, muzică, circ contemporan, ateliere, masterclass-uri, spectacole – lectură, conferințe și expoziții.
În total, potrivit organizatorilor, vor fi pregătite pentru FITS 2020 peste 70 de spații de joc, printre care biserici, situri istorice, cafenele și clasicele săli de spectacol.
În agenda FITS se află peste 550 de evenimente și 73 de țări participante.
„Ceea ce ne interesează este puterea de a crede că există continuitate, încredere, iubire, construcție, viziune, că putem să ducem mai departe ce am făcut 26 de ani. E a 27-a ediție a Festivalului și vom avea mai multe spectacole bune, mai multe spații de joc, mai mulți spectatori”, a declarat Constantin Chiriac, în cadrul unei conferințe de presă.
Nume noi pe Aleea Celebrităților
Ca în fiecare an, încă din 2013, în cadrul FITS și Aleea Celebrităților se îmbogățește cu nume noi. Organizatorii Festivalului au anunțat până acum șase nume ce vor primi câte o stea pe Aleea din Sibiu, respectiv coregraful Sasha Waltz, coregraful și dansatorul de flamenco Israel Galvan, actorul, cântărețul și actorul Denis O’Hare, regizorul Jan Lauwers și scenograful Helmut Sturmer. Potrivit lui Constantin Chiriac, președintele FITS și directorul Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, ar mai fi vorba de încă o mare personalitate din artele spectacolului – un laureat cu „Oscar” – însă deocamdată se așteaptă confirmarea acesteia.
FOTO – Arhiva FITS









