Acasă Blog Pagina 3818

Vasile Miriuță: ”Vom avea publicul în spate, iar asta ne va impinge spre victorie”

0

Antrenorul Vasile Miriuță este primul tehnician care revine la FC Hermannstadt în istoria clubului. Sâmbătă, de la ora 15,00, echipa sa va susține primul joc oficial din 2020 contra formației Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport 1, Telekom Sport 1 și Look Sport.
Vasile Miriuță este încrezător în băieții săi și este convins că echipa sa poate începe anul cu trei puncte. El se bazează pe aportul publicului sibian, care a fost decisiv și în primul său mandat în îndeplinirea obiectivului său de a menține FCH în prima ligă. ,,Mă bucur că am revenit într-un loc unde m-am simțit și mă simt în continuare foarte bine. Reîncepe campionatul și întâlnim o echipă foarte bună din Liga I. Sepsi este o echipă arțăgoasă, foarte bună. Așa este și antrenorul – Leo Grozavu – un antrenor foarte bun. De când a venit dumnealui la echipă, ei au jucat foarte bine. Au făcut multe puncte. Din păcate, la noi Caiado a făcut o fractură la deget, iar Tătar are probleme la un tendon. Biel Company are probleme după operația de anul trecut, dar în rest băieții sunt bine. Revenim după un cantonament bun, în care ne-am pregătit bine. Am văzut și plusuri și minusuri, dar am mare încredere în băieți. Este un lucru îmbucurător că jucăm acasă. Vom avea publicul în spate, iar asta ne va impinge spre victorie”, a declarat Vasile Miriuță, antrenor principal A.F.C.Hermannstadt.

Junioarele sibiene au învins campioana țării

0

Jucătoarele sub 16 ani de la Clubul Sportiv Școlar Sibiu au început faza semifinală a Campionatului Național de Baschet Feminin cu dreptul. Echipa pregătită de către antrenorul Anton Călin a învins campioana țării, CSU Brașov. A fost 55-53 pentru formația noastră, la capătul unei partide ce a avut parte de prelungiri.
Meciul dintre cele două ”combatante” s-a disputat în orașul nostru, la Sala CSȘ, iar atmosfera a fost una extraordinară. Baschetbalistele sibiene au rezistat jocului de uzură ale oponentelor de sub Tâmpa, iar pe final au fost mai eficiente decât brașovencele și au câștigat la două puncte. ”La faza semifinală, toate meciurile sunt foarte grele. Ca să bați locul 1 este foarte greu. Brașovul are o echipă agresivă care aruncă foarte bine, dar am reușit să le blocăm excelent și să contracarăm armele lor, apărându-ne cum nu a reușit nimeni în fața lor. Ne bucurăm tare mult pentru succesul acesta, care ne dă aripi pentru viitor. Sunt tare mândru de jucătoarele mele, sunt foarte mulțumit de evoluția lor și de modul cum au luptat tot meciul”, a declarat antrenorul Anton Călin.
Grupă teribilă pentru CSȘ Sibiu
În faza semifinală, CSȘ Sibiu se află în grupa B a competiției alături de CSU Brașov, Liceul Teoretic Nagy Mozes Târgu Secuiesc, ABCU Oradea, CSȘ Nr.București și LPS CSȘ Satu Mare. Este o grupă infernală, în afară de campioana din Brașov, echipa din Târgu Secuiesc a terminat pe locul 3, iar cea din Oradea a încheiat pe locul 4 sezonul trecut. În această fază, meciurile se vor disputa tur-retur, iar cele mai bune trei formații se vor califica la Turneul Final. Nicol Bogdan, Alisia Sava, Maria Bucșă, Alexia Popa, Elena Damian, Natalia Ene, Andreea Avram, Ștefana Avram, Alexia Ciucur, Roxana Lepădat, Melisa Boureci, Iustina Sfarghiu, Iulia Oltean, Carmen Fleschin, Deborah Ceaușu și Maria Pop sunt baschetbalistele ce alcătuiesc lotul echipei CSȘ Sibiu Under 16. Sibiul este singura ”trupă” care este formată numai din baschetbaliste născute în 2004, 2005 și 2006, pe când adversarii au avantajul de a avea în componență și fete născute în 2003. ”Avem o grupă foarte grea cu echipe care au jucătoare ce joacă și în prima ligă precum Oradea, Târgu Secuiesc și Satu Mare. Obiectivul meu este ca în fiecare an să jucăm la Turneul Final, dar principal este să le aduc pe jucătoare la maximul cunoștiințelor la junioare I. Există nucleul pentru o echipă de viitor”, a mai spus antrenorul sibian.
Pentru CSȘ Sibiu urmează o partidă la Târgu Secuiesc, locație unde o nouă victorie ar crește încrederea tinerelor baschetbaliste și mai mult, iar oponentele lor s-ar trezi la două eșecuri din tot atâtea posibile.

FC Hermannstadt întâlnește Sepsi în primul meci oficial al anului

0

A.F.C.Hermannstadt vs Sepsi OSK Sf. Gheorghe este primul meci oficial pe care echipa sibiană îl dispută în acest an. Neînvinși de cinci etape, sibienii vor să își ia revanșa după înfrângerea suferită în tur, scor 0-3. De cealaltă parte, cei de la Sepsi OSK au terminat excelent, cu 9 puncte obținute în ultimele trei confruntări. Ambele echipe vin după stagii de pregătire efectuate în Spania, respectiv Turcia.
Pentru această confruntare, David Caiado și Daniel Tătar vor lipsi din teren, fiind accidentați la antrenamente, și pe Biel Company, nerefăcut după o accidentare mai veche. ,, Ne așteaptă un meci foarte greu, dar avem un mare plus prin terenul propriu și suporterii noștri.Sper să ne ajute publicul și să ne împingă de la spate. Vrem să evităm emoțiile de anul trecut. Atmosfera în vestiar este una foarte bună, mai ales după ce am trecut printr-un cantonament eficient.”, a declarat Petrișor Petrescu, mijlocaș A.F.C.Hermannstadt
Meciul dintre FC Hermannstadt și Sepsi OSK Sfântu Gheorghe este programat să înceapă sâmbătă de la ora 15:00, pe Stadionul Municipal Sibiu. Cei interesați, pot achiziționa bilete de pe site-ul www.bilete.ro sau de la casa de bilete a Stadionului, care va fi deschisă vineri și sâmbătă între orele 10:00-16:00.

Cod galben de vânt puternic, la Sibiu

0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de vânt puternic, în zonele montane din 27 de județe din țară, printre care și Sibiului. Atenționarea intră în vigoare de vineri dimineața.
Joi, 30 ianuarie, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului. Atenționarea va fi valabilă începând de vineri dimineaţa, în zonele înalte, de munte, din 27 de judeţe.
Potrivit ANM în intervalul 31 ianuarie, începând cu ora 8.00 până pe 1 februarie, ora 8.00 vântul va sufla cu putere în zonele montane. Acolo,rafalele vor depăşi 80 – 100 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. Fenomenul va determina și scăderea vizibilităţii.
De asemenea, la altitudini de peste 1.500 metri vor predomina ninsorile, iar în restul zonei montane precipitaţiile vor fi mixte, favorizând depuneri de polei. Intensificări temporare ale vântului vor fi şi în restul teritoriului, cu rafale în general de 50 – 55 km/h, potrivit Agerpres. 
Celelalte județe vizate de atenționare sunt: Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM ar putea actualiza atenţionarea emisă joi. 

Cei mai mulți șomeri din județul Sibiu povin din mediul rural

0

Șomajul în Sibiu a simțit în luna decembrie 2019 o ușoară creștere față de luna noiembrie a aceluiaș an. Cei mai mulți șomeri se înscriu în grupa de vârstă 40 – 49 de ani. Datele au fost transmise de AJOFM Sibiu.
Rata șomajului înregistrată în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Sibiu a fost 1,75%, în decembrie 2019, cu 0,02 puncte procentuale mai mare față de luna noiembrie.
Altfel spus, la nivelul județului Sibiu, au fost înregistrați 3.456 șomeri, din care 1.594 femei. AJOFM arată că din cei care apar în evidențele instituției, doar 959 de persoane beneficiază de indemnizație de șomaj, restul, 2497, fiind neindemnizați. Cât despre mediul de rezidență, cifrele arată că 2.321 șomeri sunt din mediul rural și 1.135 din urban.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:

Grupa de vârstăStoc la finele lunii
Total3.456
< 25 ani512
între 25-29222
între 30-39608
între 40-49904
între 50-55554
peste 55 ani656

Șomerii cu studii primare sau fără studii au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Sibiu  (39,23%), urmat de cei cu studii gimnaziale şi profesionale (36,48%), 17,50% au absolvit studii liceale şi postliceale, iar cei cu studii superioare sunt 6,45% din totalul șomerilor înregistrați.
Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 1.813 persoane foarte greu ocupabile, 916 greu ocupabile, 426 mediu ocupabile, iar 301 sunt persoane ușor ocupabile.

Peste jumătate de milion de copii și tineri au emigrat din România

0

Aproape 600 de mii de tineri români cu vârsta de sub 20 de ani au emigrat într-un alt stat din Uniunea Europeană, potrivit unui raport emis de Comisia Europeană. Țara noastră se află pe primul loc în acest clasament. 
Un raport emis de Comisia Europeană pe tema migrației în rândul copiilor (Data on Children in Migration) a scos în evidență date îngrijorătoare pentru țara noastră. Până în 2018, 1,8 milioane de copii, născuți în Uniunea Europeană, au emigrat în alt stat membru. Dintre aceștia, 592.381 provin din România.
Raportul arată că 12,6% din populația României cu vârste cuprinse între 0 și 19, trăia, până în 2018, într-un alt stat membru UE. Procentul este cel mai mare înregistrat dintre toate cele 21 de state membre. Pe locul al doilea în acest clasament se află Bulgaria, cu 9,3%, urmată de țara Croatia (7,5%), Estonia (5,6%), Lituania (5%), Letonia (4,3%) și Luxemburg (4%).
Datele sunt în concordanță cu creșterea numărului de emigranți în perioada 2014-2018. În România numărul acestora a crescut cu peste 132 de mii.

Celelalte state au rate de emigrație între 0,5 și 2%. Autorii studiului au admis anumite limitări în strângerea de date pentru efectuarea raportului. Există date lipsă, care dacă ar fi putut fi luate în considerare ar fi dus la rezultate mai dramatice. Experții susțin că procentajul persoanelor emigrate cu vârsta de până în 20 de ani ar fi de până la 21% în România, 16% în Bulgaria și de peste 13% în Croația.
Țările UE în care au emigrat cei mai mulți copii români sunt Italia (260.894), Spania (137.511), Germania (119.295), Austria (26.167) și Belgia (21.396). Datele complete sunt disponibile pe visualise.jrc.ec.europa.eu. 

A țepuit mai mulți sibieni oferind spre închiriere locuințe pe care nu le avea

0

Un tânăr de 23 de ani din Hunedoara a țepuit mai mulți sibieni, postând mai multe anunțuri de închiriere pentru locuințe inexistente. Nu mai puțin de șapte înșelăciuni ar fi comis în acest fel în Sibiu și Șelimbăr.
Tânărul este bănuit că, anul trecut, între iulie și sptembrie, prin postarea unor anunțuri fictive pe diverse site-uri de imobiliare și sub pretextul că deține mai multe imobile în municipiul Sibiu și în localitatea Șelimbăr, ar fi cerut și primit diverse sume de bani cu titlul de avans închiriere al imobilelor respective, bani pe care persoanele înșelate îi depuneau direct într-un cont pe care tânărul în oferea. În acest fel, hunedoreanul a încasat suma de 7.670 de lei.
Miercuri, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat Parchetului pentru aplicarea unei măsuri preventive. Polițiștii sibieni continuă cercetările în acest caz.

Lucrări de remediere a unei avarii a conductei de distribuție apă potabilă, cu afectarea furnizării pe mai multe străzi din Cisnădie

0

Apă Canal Sibiu S.A. anunță că vineri, 31 ianuarie ac, se va interveni pentru remedierea unei defecțiuni apărute pe conducta de distribuție a apei potabile, în zona străzii Cetății, din Cisnădie. Lucrările se vor desfășura în intervalul orar 09:00 – 15:00.
Pe durata lucrărilor va fi întreruptă furnizarea apei potabile în Cisnădie, pe străzile: Măgurii, Piața Nouă, Stejarului, Livezii, Băilor, Prejbei, 1 Decembrie, Argintului, Lungă, Tesătorilor, Stupului, Cindrelului, Dezrobirii, Podului, Cetății (parțial), Sibiului (parțial), Cireșilor, Merilor, Prunului, Vișinilor, Caișilor, Trandafirilor, Grădinilor, Garofiței, Nucului, Suru, Șipotului, Wernigerode, H. Gmeiner, Mihai Eminescu și în localitatea Cisnădioara.
Este posibil ca după reluarea furnizării, pentru o scurtă perioadă de timp, apa să prezinte o creștere a turbidității.
Abonații sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. Apă Canal Sibiu S.A. va pune la dispoziția consumatorilor o autospecială cu apă menajeră ce va staționa pe str. Stejarului, în apropierea magazinului Profi, începând cu orele 10:00. La solicitarea consumatorilor aceasta se poate deplasa în alte zone ale orașului.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.

COLEGIUL BRUKENTHAL ȘI MARQUARDT – PARTENERIAT DE SUCCES LA DEMO ROBOTICA

0

Prima competiție de robotică din seria FIRST Tech Challenge organizată la Sibiu s-a încheiat cu succes, ca urmare a colaborării excelente dintre organizatori și partenerul principal Marquardt România.
Competiția Demo Robotica a fost organizată de echipa Gear Maniacs a Colegiului Național “Samuel von Brukenthal“, sub coordonarea prof. Delilah Florea, și a reunit 29 de echipe din Sibiu, Cluj Napoca, Mediaș, Brașov, Târgu Mureș, Alba Iulia, Pitești, Deva, Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Gherla, Craiova, Slatina, Stei, Calafat și Luduș. Cei peste 350 participanți au fost încântați de concurs, de atmosfera destinsă și și-au testat cunoștințele de robotică pentru concursurile regionale și naționale care vor urma în acest an.

Prof. Delilah Florea, coordonatorul echipei Gear Maniacs, a enumerat reușitele din cadrul competiției: “Echipa noastră a acumulat o experiență foarte valoroasă, ne-am testat pregătirea pentru accesul în competițiile naționale. După calificări am ajuns în cadrul unei alianțe care a trecut de semifinale și am jucat în finală”. La finalul competiției, organizatorii au acordat premiile echipelor care s-au înfruntat în finală. Alianța Învingătoare a fost constituită din echipele Byites (Sibiu), Decebal Tech (Deva) și DarkEnergy (Deva), iar Alianța Finalistă a fost formată din TehnoZ (Pitești), ROBOSMART (Slatina) și Gear Maniacs (Sibiu).
Demo Robotica a fost un succes și din punctul de vedere al partenerului principal Marquardt România. “Ne bucuram că am avut încă o dată ocazia să ne implicăm în proiecte educaționale la nivelul comunității prin susținerea acestui eveniment de amploare, care vine să consolideze parteneriatul de tradiție dintre Colegiul Național “Samuel von Brukenthal“ și Marquardt Romania. Este doar una dintre acțiunile din domeniul educației pe care ni le propunem în viitorul apropiat și sperăm ca, alături de partenerii noștri, să dezvoltăm cât mai multe astfel de proiecte“ , declară Bianca Buta – Manager Resurse Umane Marquardt România.
Demo Robotica a fost un concurs demonstrativ, organizat după regulile asociației americane FIRST (For Inspiration and Recognition of Science and Technology), în cadrul căreia echipele se pot pregăti pentru etapele regionale și națională. Competiția FIRST Tech Challenge, înființată în 1989, este organizată pe plan internațional de Asociația FIRST. La nivel național, în România, mișcarea de robotică la nivel de colegiu este susținută de Asociația “Nație Prin Educație”. În România sunt înscrise peste 190 de echipe de robotică, implicând peste 3.000 de elevi în domeniul educației STEM (Science Technology Engineering Mathematics).

 

Cum a fost dat furtul anului, de un milion de euro, la Sibiu: cu un buletin fals și semnătura victimei

Hoțul care a fost la un pas să dea furtul anului la o bancă din Sibiu se află în arest și va tebui să-și petreacă, probabil, mulți ani în închisoare. Procurorii sibieni au oferit detalii și mai multe legate de felul în care s-a produs furtul anului în Sibiu.
Știrea a fost anunțată inițial de polițiștii din Sibiu, care, într-o acțiune organizată de Serviciul Investigații Criminale, cu ajutorul celor de la Biroul Operațiuni Speciale Alba și Serviciul de Acțiuni Speciale, au pus mâna pe cel care era la un pas să se îmbogățească printr-un furt electronic. Reținut cu ajutorul procurorilor, care vor instrumenta acum dosarul în care bărbatul este acuzat de mai multe infracțiuni, el va fi dus în fața judecătorilor pentru un mandat de arestare. După cum au transmis procurorii, planul bărbatului a fost bine pus la punct.
Mai întâi, și-a studiat victima cu atenție, având informații despre conturi, semnătură și altele. A făcut rost de o copie a cărții de identitate a acestuia cu ajutorul căreia a creat un card nou, fals. Pentru a semăna cu cel pe care voia să-l fure, și-a procurat haine asemănătoare și i-a învățat semnătura. Apoi a mers la banca victimei și a cerut emiterea de carduri bancare pe conturile existente, dar și deschiderea unui cont de e-banking. Zis și făcut. Funcționara băncii s-a conformat și a procesat cererile. Bărbatul avea acum mai multe carduri, pe care a început să le folosească pentru a extrage bani de la ATM-uri. În total, 18.000 de lei. Apoi, având la îndemână aplicația electronică de operațiuni bancare, a transferat două sume de bani într-un cont deschis în Elveția.  Mai întâi, 430.000 de euro, apoi 2,15 milioane de lei (aproximativ 450.000 euro). Aici s-a sesizat în sfârșit banca. Fiind vorba despre transferuri mari, operațiunile le-au atras atenția. L-au contactat pe adevăratul titular al conturilor și așa a fost dat în vileag totul.
Potrivit comunicatului Parchetului, victima este I.P., din județul Sibiu, persoană cunoscută. Nu vom divulga, totuși, identitatea victimei, pentru a nu-i produce prejudicii de imagine.

Zeci de oi au fost furate din județul Sibiu

Patru persoane au fost reținute de polițiști în urma unor percheziții în județul Argeș, după ce o femeie a reclamat furtul a 20 de oi. Animalele au fost transportate în județul Argeș, unde au și fost descoperiți autorii furtului.
Miercuri, polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Porumbacu de Jos, cu sprijinul colegilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza județului Argeș. Patru persoane au fost reținute în urma acestor percheziții.
Polițiștii spun că în 20 ianuarie, o femeie din localitatea Cârțișoara a reclamat faptul că, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie, mai multe oi i-au fost furate.
Polițiștii au stabilit că patru persoane au intrat într-un saivan de la marginea localității Cârțișoara, de unde au furat 20 de oi, pe care le-au transportat cu ajutorul unei autoutilitare. Prejudiciul creat se ridică la suma de 6.000 de lei.
În cursul zileide miercuri au fost efectuate percheziții domiciliare în județul Argeș, în localitățile Piatra și Valea Mare Pravăț, unde au fost găsite cele 20 de oi.
De asemenea, au fost prinse patru persoane, trei bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 31 și 53 de ani, toate domiciliate în județul Argeș, bănuite de acest furt. Cei patru argeșeni au fost reținuți 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentați Parchetului cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

Un nou deces, din cauza gripei, la Sibiu

O femeie, diagnosticată pozitiv cu gripă pe baza testului rapid, a decedat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean. Alți trei pacienți cu infecții respiratorii se află internați la Terapie Intensivă. 
Gripa continuă să facă victime, la Sibiu. O pacientă în vârstă de 90 ani, diagnosticată pozitiv pe baza unui test rapid de gripă, a decedat în data de 29 ianuarie, în cadrul Secției Clinice de Anestezie Terapie Intensivă. Pacienta a fost internată miercuri, după ce a fost adusă la Unitatea de primiri Urgențe cu Serviciul de Ambulanță. Femeia prezenta mai mulți factori de risc, asociați vârstei, pneumonie severă și era ventilată mecanic. Au fost recoltate probe biologice pentru analiză și confirmarea infecției cu virus gripal, la Institutul Cantacuzino din București. 
La secția de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Județean Sibiu, mai sunt internați alți trei sibieni cu infecții respiratorii acute. Unul dintre pacienți este un bărbat de 71 de ani cu suspiciune de gripă pe baza de test rapid, stabil, conștient și sub tratament, internat în data de 29 ianuarie prin Unitatea de Primiri Urgențe. 
Printre bolnavi se numără și o femeie de 35 de ani, aflată în stare gravă. Ea a fost diagnosticată cu pneumonie masivă dreapta și Infecție Acută a Căilor Respiratorii Superioare și este ventilată mecanic. Testului rapid de gripă a avut un rezultat negativ, însă pacientei i-au fost recoltate probe biologice pentru analize la Institutul Cantacuzino din București. Femeia a fost adusă de SMURD la UPU Sibiu în cursul zilei de miercuri, 29 ianuarie.
Al treilea pacient este un bărbat de 79 de ani, adus de la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, cu stop cardio-respirator și un caz grav de pneumonie. Bărbatul este ventilat mecanic și nu este suspect de gripă în momentul de față.  
În prezent, la secția clinică de boli infecțioase a Spitalului Județean mai sunt internate 14 cazuri de suspiciune de gripă pe baza testelor rapide și pe baza diagnosticelor clinice. Pacienții sunt stabili și sub tratament, cu evoluție favorabilă, potrivit comunicatului transmis de SCJU Sibiu.
Primul deces survenit la Sibiu în urma unui caz de gripă a fost un bărbat de 43 ani, domiciliat în Poplaca. El a fost testat pozitiv pentru virusul gripal AH1N1 pandemic2009. Bărbatul avea factori de risc asociați, obezitate și fumat, și nu a fost vaccinat antigripal în acest sezon. În perioada de incubație a călătorit în județul Vâlcea (Govora) și a revenit cu simptome de gripă.
Măsuri pentru prevenirea îmbolnăvirii
Sunt esențiale măsurile de igienă personală pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecțiuni respiratorii și în special prin gripă. Sunt importante spălarea pe mâini cu apă și săpun, folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos – alimentație bazată pe legume și fructe, odihnă și mișcare.
Persoanele din grupe de risc pentru forme severe (bolnavi cronici, vârstnici, persoane imunodeprimate, gravide, copii mici) sunt sfătuite să anunțe medicul de familie cât mai curând după debutul bolii pentru diagnosticare și instituirea precoce a tratamentului antiviral, de preferat în primele două-trei zile de evoluție a bolii.

Reprezentanții DSP Sibiu recomandă populației care prezintă semne de boală să rămână la domiciliu și să contacteze medicul de familie pentru recomandări. Potrivit declarației recente a profesorului Adrian Streinu-Cercel „gripa se tratează cu medicamente antivirale unul dintre acestea fiind Osetamivir, care are efect în 24 de ore.”