Scrisă de medicul sibian DAN ORGA-DUMITRIU, cartea „FĂ RAI DIN CE AI! Leacuri pentru suflet” s-a bucurat de un real succes încă de la prima ediție. Recent a câștigat un concurs în SUA la care au participat autori din toată lumea și a fost elogiată în „Romanian Journal from New York”. Este cu adevărat o carte de suflet și pentru suflet, o colecție minunată de pilde, maxime și poezii, comentate într-un limbaj beletristico-medical, înmuiat în cerneala umorului fin, în care fiecare pagină încălzește inima sau luminează spiritul.
Iată un fragment din carte:
„EMOȚIONANTA POVESTE A LUI TEDDY…
„În timp ce se afla în faţa copiilor din clasa a V-a, în prima zi de şcoală, doamna Thompson, una din profesoarele lor, le-a spus un mare neadevăr. Ca mai toţi profesorii, le-a spus că îi iubeşte la fel. Totuşi, acest lucru nu era posibil deoarece în prima bancă stătea un băieţel pe nume Teddy Stallard. Doamna Thompson îl urmărise în anul precedent şi observase că acesta nu se juca cu ceilalţi copii, hainele sale erau neîngrijite şi era murdar mai tot timpul. În plus, Teddy era adesea nesuferit. Se ajunsese până acolo încât doamnei Thompson îi făcea plăcere să scrie pe lucrările acestuia, cu un creion roşu, un X mare şi îngroşat şi să îi dea nota 4.
Către sfârşitul primului trimestru, doamna Thompson trebuia să revizuiască toate caracterizările elevilor, iar pe a lui Teddy o lăsase intenţionat la urmă. Când a deschis dosarul acestuia, a rămas surprinsă să vadă că profesoara din clasa I scrisese: „Teddy este un copil isteţ, îşi face temele cu grijă, este manierat şi e o plăcere să fii în prejma lui.” Profesoara din clasa a II-a mentionase: „Teddy este un elev excelent, apreciat de colegii săi, dar este tulburat de faptul că mama lui suferă de o boală incurabilă, iar viaţa de acasă trebuie să fie foarte grea.” Profesoara din clasa a III-a scrisese: „Moartea mamei l-a afectat foarte mult. Se străduieşte din răsputeri, dar pe tatăl său nu îl prea interesează, iar climatul de acasă îl va afecta curând, dacă nu se schimbă ceva.” Profesoara dintr-a IV-a concluzionase: ”Teddy este retras şi nu îl mai interesează şcoala. Are puţini prieteni şi uneori adoarme în timpul orei.”
De acum, Doamna Thompson înţelesese problema şi i-a fost ruşine de ce făcuse.  S-a simţit şi mai prost când elevii i-au adus cadouri de Crăciun, legate cu panglici frumoase şi împachetate în hârtie strălucitoare; mai puţin Teddy, al cărui cadou era împachetat cu hârtie obişnuită. Unii dintre elevi au început să râdă când doamna Thompson a scos o brăţară căreia îi lipseau câteva pietre şi o sticluţă de parfum pe jumătate goală. Binenţeles că i-a certat şi a apreciat că brăţara era drăguţă, iar parfumul mirosea frumos. Teddy a rămas după ore în acea zi, s-a apropiat cu sfială de profesoară și, cu lacrimi țn ochi, i-a șoptit: „Doamnă Thompson, astăzi mirosiți ca mama…” După ce copiii au plecat, a plâns aproape o oră. Din acea zi, a încetat doar să le predea elevilor, a început să îi şi înveţe lucruri despre viaţă.
Doamna Thompson i-a acordat o atenţie deosebită lui Teddy. Pe măsură ce îl încuraja, mintea lui a început să se deschidă tot mai mult. Până la sfârşitul anului, baiatul ajunsese din nou cel mai isteţ din clasă şi, în ciuda promisiunii că îi va iubi pe toţi la fel, Teddy a devenit preferatul ei.
După un an, a primit o scrisoare de la el în care acesta îi spunea că e cea mai bună profesoară pe care o avusese vreodată. După doi ani a primit o nouă scrisoare în care o anunţa că intrase la un liceu prestigios, iar după alţi 4 ani încă una în care îi scria că terminase liceul al treilea în clasă şi o asigura că rămăsese cea mai bună profesoară pe care o avusese. Şase ani mai târziu a mai primit o scrisoare în care o anunţa că va finaliza în curând şi facultatea cu rezultate excelente. Încă o dată sublinia faptul că rămăsese cel mai bun dascăl pe care l-a avut vreodata. Peste un timp, sosi o nouă scrisoare, cu acelaşi mesaj, dar numele expeditorului era schimbat: Dr. Theodore Stallard. Urmă o nouă scrisoare în care o anunţa că se va căsători. Îi spunea că tatăl lui murise cu ceva ani în urmă şi o întreba dacă ar vrea să participe la nuntă şi să stea în locul în care stă de obicei mama mirelui. Binenţeles că a acceptat. Şi a purtat brăţara căreia îi lipseau câteva pietre şi a folosit acelaşi parfum pe care îl primise odinioară de la Teddy. S-au îmbrăţişat, iar acesta i-a şoptit la ureche: „Îţi mulţumesc pentru că ai crezut în mine. Îţi mulţumesc pentru că m-ai făcut să mă simt important şi mi-ai arătat că pot însemna ceva.” Doamna Thomson i-a şoptit cu lacrimi în ochi: „Teddy, ai înţeles greşit. Tu eşti adevăratul profesor, cel care m-a învăţat că am puterea de a schimba oamenii. Nu am ştiut cum să predau elevilor până să te întâlnesc pe tine…”
Iar pilda se încheie cu o morală pe măsură: nu vei şti niciodată cum ai putea influenţa viaţa celor din jurul tău prin ceea ce faci sau prin ceea ce nu faci. Ţine cont de acest lucru în călătoria ta prin viaţă şi încearcă să schimbi în bine viaţa celorlalţi. Şi nu uita: nimeni nu are dreptul să privească pe cineva de sus, decât în momentul în care se apleacă zâmbind şi îi întinde mâna pentru a-l ajuta să se ridice…
În calitate de medic, am avut nenumărate momente în care l-am zărit pe Teddy în ochii unor pacienți asupra cărora timpul și boala și-au pus amprenta involuției. Aduși la spital din câte un azil în care au ajuns pentru că nu avea cine să-i îngrijească (copiii aflați la distanță sau fără urmași), i-am întâlnit pe patul de spital îmbrăcați adesea într-o pijama ponosită, ascunzându-și fața în spatele unei bărbi pe care tremorul mâinilor nu o mai puteau înlătura fără să se taie cu lama de ras, suspendați parcă între două lumi: cea de aici care nu voia încă să-i lase și cea de dincolo care încă nu-i lua. Interacționând cu ei, am constatat de multe ori că în fața mea se afla un om care, de-a lungul vieții, a impus respect prin calitatea educației sale, prin locul pe care și l-a câștigat în ochii comunității locale, prin realizările sale deosebite, a căror strălucire însă a pălit schimonosită sub loviturile bolii. Privind epava umană care se afla în fața mea, n-aș fi zis că, în urmă cu mulți ani, străbătea lumea lui cu semeția Titanicului…
Prin urmare, să încercăm a ne abține în a judeca oamenii după coperți sau după capitolul în care am intrat în viata lor întrucât cele mai multe din cărțile lor nu le-am citit! Mai mult, o parte din ele încă se mai scriu… În plus, sunt convins că dacă am ști ce gust au lacrimile celor din jur ne-ar fi mult mai greu să îi blamăm…
Cartea se gaseste in librăriile Schiller (Piata Mare), ERASMUS (langa liceul Goga) si Carturesti ( din cele doua Mall-uri) si poate fi COMANDATĂ CU AUTOGRAF la adresa de email [email protected] sau la telefon 0755858813.

De aceasta cetate mă leagă foarte multe amintiri. Am cutreierat în copilarie drumul din centrul orașului, pe treptele de piatră ce facilitau accesul prin pădure către cetate și m-am plimbat nestingherită printre ruinele vechiului edificiu. Era un loc pe care îl frecventam mai ales în vacanțele de vară și cred că nu era săptămână în care să nu ajung acolo, în vârful dealului de deasupra orașului Rașnov, orașul meu natal.
Timpul a trecut și istoria cetății s-a schimbat. A trecut de la un proprietar privat din nou în mâinile primăriei și astăzi, mândra mea cetate este un obiectiv turistic demn de a fi vizitat.
Astăzi, cetatea este un furnicar iar întreaga zonă este gândită și amenajată astfel încât turiștii să aibă parte de o experiență de neuitat. Pe drumul către cetate se găsește și renumitul Dino Parc iar în apropiere, Pestera Valea Cetății.
Pentru a urca la Cetatea Râșnov, aveți două opțiuni, una pe Valea Cetății, pe drumul care leagă Râșnovul de Poiana Brașov unde se parcheaza masina iar de acolo, trenulețul oferă acces rapid către varful dealului iar a doua variantă este din centrul orașului, de unde se poate lua funicularul. Trenulețul este optional, așa că cei care vor sa faca puțină mișcare sau pur și simplu doresc să descopere natura pe îndelete, pot urca pe jos.
Cetatea Râșnov este un ansamblu fortificat extrem de bine conservat, fiind amplasat pe un deal, cu vizibilitate din orice punct al orașului te-ai afla.
Prima mențiune documentară a cetății datează din anul 1335, iar în timp, în vremea invaziilor tătare din Tara Bârsei, cetatea puternic fortificată a rezistat năvălirilor, salvând viata locuitorilor care și-au găsit refugiul dincolo de zidurile groase ale acesteia.
Cetatea a fost construită de meșteri zidari din Râșnov, fiind realizată din cărămidă, piatră și mortar, cu fortificații și turnuri. Cetatea a suferit numeroase modificari de-a lungul anilor datorită asediilor prin care a trecut însă totuși aceasta încă mai pastreaza o parte din elementele arhitecturale inițiale. Înconjurată de ziduri, cu o formă neregulată datorită terenului accidentat pe care a fost ridicată, cetatea avea în componența sa două curți, una exterioară și una interioară. Accesul în cetate este cea mai veche parte, realizată doar piatră.
Curtea cetății gazduia locuințele care serveau drept adăpost în perioadele de atacuri, aici fiind și locul unde se păstrau depozitele de alimente. În vârful dealului a existat pe vremuri o școala și o capelă. Astăzi, în locul acestora mai sunt doar câteva ziduri.
Necesitatea apei i-a determinat pe locuitori să sape o fântână cu o adâncime de 146 m. Legendele spun că această fântană a fost săpată de către doi prizonieri turci, care au primit promisiunea că vor fi eliberați la finalizarea lucrării, promisiune care nu s-a intamplat, aceștia fiind uciși în cele din urmă. Conform documentelor însa, fântâna a fost realizată de către doi meșteri din Făgarăș.
De-a lungul anilor, Cetatea Râșnov a fost atacată în repetate rânduri de către turci însă ea a rezistat cu succes asediilor. În vremea răscoalelor curuților din perioada 1658-1661, Râșnovul a cunoscut cea mai neagră perioada. Mai târziu, în anul 1718, epidemia de ciuma a făcut peste 1000 de victime iar în același an, un incendiu a mistuit întregul oraș dar și cetatea. Cutremurul din 1802 a distrus și el o parte din turnurile cetății.

Acasa