Reprezentanții operatorului de salubritate din Mediaș au început distribuirea calendarelor EcoSal care conţin datele de colectare ale deșeurilor. Calendarul trebuie păstrat până la sfârşitul anului 2020, iar datele care sunt înscrise în acest calendar trebuie respectate cu strictețe.
Fiecare gospodărie la casă a primit sau va primi în cutia poștală un calendar, iar la avizierul fiecărei scări de bloc a fost afișat câte un calendar astfel încât fiecare locatar să aibă acces la programul de colectare stabilit pentru strada pe care locuiește.
Calendarele sunt personalizate pentru fiecare zonă a municipiului, iar până la finalul anului 2019 se vor distribui calendarele la toate gospodăriile.
Responsabilii EcoSal Mediaș precizează faptul că sunt cazuri în care, din cauza câinilor care păzesc proprietăţile, nu au avut acces la cutia poştală, astfel că locuitorii acestor imobile sunt așteptați să se prezinte la sediul operatorului de salubritate pentru ridicarea calendarului sau sunt rugați să acceseze calendarul pe site-ul www.eco-sal.ro.
A început distribuirea calendarelor EcoSal
”Magia Copilăriei” într-o expoziție la Muzeul Municipal Mediaș
Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția Municipală pentru Cultură, Sport, Turism și Tineret organizează la sediul Muzeului Municipal Mediaș o interesantă expoziție de artă, intitulată ”Magia Copilăriei”, realizată în colaborare cu Școala Gimnazială Numărul 7 și Școala Gimnazială „Constantin Ioan Motaș” din Mediaș.
Expoziția reunește un grup de elevi de la școlile amintite, coordonați de către profesorul Sorin Pănăzan, care vor prezenta publicului o serie de lucrări executate în diferite tehnici: acryl pe pânză și hârtie, tempera, acuarele sau desen în creion. Expoziția propune o incursiune în universul dinamic al copilăriei din zilele noastre, fiind interesant de urmărit această analiză a preocupărilor copiilor din prezent realizată într-un mod artistic tocmai de ei.
Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 13 decembrie, ora 16, la sediul Muzeului Municipal Mediaș, strada Mihai Viteazu, numărul 46. Expoziţia va fi deschisă în perioada 13 decembrie 2019 – 29 ianuarie 2020.
Jandarmii sibieni vor avea camere video individuale, atașate pe uniformă
Jandarmii din Sibiu vor fi echipați cu camere de supraveghere atât individuale, cât și pe vehicule, pentru ca activitatea lor să poată fi mai eficientă.
Pe ordinea de zi a ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică Sibiu, ce va avea loc miercuri, 11 decembrie, la ora 14.00, se află mai multe inițiative propuse de ATOP pentru anul 2020. Două dintre proiectele care vor fi discutate și supuse votului de aprobare presupun achiziționarea de către Consiliul Județean Sibiu a 20 camere de supraveghere, 10 de tip Police Body Cam și 10 pentru autoturisme.
Camerele portabile vor fi prinse de vestele jandarmilor cu ajutorul unei clame. Acest sistem le va permite organelor de ordine să înregistreze acțiunea din cadrul unei patrulări sau urmăriri. Camerele de supraveghere pentru automobile vor fi montate pe parbrizul sau bordul mașiniilor.
Potrivit reprezentanților IJJ Sibiu, scopul inițiativei este creșterea siguranței cetățenilor, a vitezei de reacție a autorităților și a încrederii populației în structurile de ordine publică. Avantajele acestui sistem includ descurajarea intențiilor agresive atât ale personalului IJJ cât și ale cetățenilor aflați în prezența forțele de ordine. Filmările obținute cu ajutorul acestor camere vor putea constitui probe în cazul faptelor penale surprinse în flagrant. De asemenea, existența acestora ar putea reduce riscul de corupție în rândul personalului IJJ, care folosește camerele. Ambele proiecte vor avea o durată de trei ani de la întocmirea proceselor verbale de predare-primire a echipamentelor, cu posibilitatea de prelungire.
Bugetul estimat pentru achiziționarea acestor camere va fi de 44.500 de lei. Pentru camerele de supraveghere auto, bugetul este de 10.000 de lei pentru 10 bucăți și 3.000 de lei pentru 20 de carduri de memorie de 64 GB. Camerele portabile, de tip Police Body Camera, vor costa 30.000 de lei pentru 10 bucăți și 1.500 pentru 10 carduri de memorie. Investiția va fi făcută din bugetul local.
Primarii municipiilor din România au discutat cu guvernul despre noua construcție bugetară
Asociația Municipiilor din România i-a reunit la aceeași masă de lucru pe Președintele României Klaus Iohannis, premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, miniștrii Dezvoltării și Administrației Publice, al Finanțelor și cel al Fondurilor Europene, dar și pe reprezentanții administrațiilor municipale.
Discuția dintre primarii de municipii din România și reprezentanții guvernului a pornit de la noua construcție a bugetului de stat pe anul viitor, un buget care este pregătit pentru finalul acestui an și care aduce noi principii și schimbări prin care se urmărește o mai bună desfășurare a actului admistrativ local.
Excendentul bugetar – Discuțiile au vizat ordonanța dată de PSD prin care excedentele bugetare ale localităților urmau să se echilibreze cu bugetul de stat la finalul lui 2019. Reprezentanții PNL au promis anterior că ordonanța va fi abrogată și excedentele vor fi lăsate primăriilor.
Cota din Impozitul pe Venitul Global (IVG) – În proiectul a bugetului de stat pe anul viitor, guvernul va aloca o cotă de 63% din IVG administrațiilor locale, sume necesare pentru acoperirea golului lăsat de modificările privind contribuțiile.
Finanțarea din fonduri europene – Primarii municipiilor au primit asigurări din partea executivului că va fi suplimentată finanțarea pe axa mobilității prin supracontractare, banii fiind luați de pe alte axe sau programe de finanțare pe care au rămas alocări neconsumate. Astrid Fodor susține că „Sibiul va beneficia direct de pe urma acestei măsuri pentru că se va asigura finanțarea proiectului de amenajare a malurilor Cibinului, un proiect foarte așteptat de sibieni”.
Zi de luni plină de infracțiuni în trafic
Șoferi fără permise sau băuți la volan, dar și cercetați pentru fals sau uz de fals și pentru conducerea unot autoturisme neînmatriculate. Este tabloul primei zile din săptămână din punct de vedere rutier.
Luni dimineața, pe DN 7, în Tălmaciu, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 34 de ani, din Boița. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autoturismul este radiat din circulație din data de 8 decembrie, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînregistrat sau neînmatriculat.
Luni seara, în afara localității Veștem, polițiștii rutieri au depistat un tânăr în vârstă de 24 de ani, din localitatea Arpașu de Jos, în timp ce conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere. Mai mult decât atât, sibianul a prezentat polițiștilor un permis de conducere eliberat de o autoritate străină, care nu se regăsește în bazele de date ale deținătorilor de permis din afara țării. În aceste condiții, pe numele celui aflat la volan s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, fals și uz de fals.
Tot luni seara, pe strada Rusciorului din municipiul Sibiu, polițiștii rutieri au testat alcoolscopic un conducător auto, sibian în vârstă de 62 de ani. Întrucât testarea a rezultat într-o concentrație de 0,78 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, pe numele șoferului s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În Copșa Mică, un localnic în vârstă de 45 de ani a fost descoperit, luni, conducând un autoturism în timp ce se afla sub influența alcoolului, cu o concentrație de 0,61 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Interviu cu procurorul Ilie Botoș: „În 1989, forțe externe au conceput un plan bazat pe manipulare”
30 de ani au trecut de la sângerosul Decembrie ’89, timp în care nu putem spune cu certitudine nici măcar acum dacă a fost Revoluție sau lovitură de stat. Generalul Ilie Botoș, fost procuror general al României, care a participat la ancheta complexului dosar al Revoluției din 1989 dezvăluie într-un interviu din Evenimentul Zilei o serie de informații noi, legate de evenimentele petrecute în zilele de 21 și 22 decembrie la Sibiu.
Generalul Ilie Botoș, procuror militar, care s-a ocupat pentru o vreme de dosarul Revoluției, susține într-un amplu interviu acordat Evenimentului Zilei că la Sibiu a existat „o categorie de forțe speciale care au deschis focul la ordinul colonelului Aurel Dragomir, comandantul garnizoanei, creând haos și inducând senzația că se trage din clădirile Miliției și Securității”. Bilanțul tragic, în urma evenimentelor: 99 de oameni și-au pierdut viața și alte 272 au fost rănite.
În opinia sa, generalul Ilie Botoș consideră că forțe externe, ostile României, au conceput un plan bazat pe manipulare, profitând astfel de emoțiile oamenilor nemuțumiți de regimul opresiv și care au ales să iasă stradă.
El vorbește despre elemente de dispozitiv informativ-operativ în legătura unor puteri sau entități ostile României, elemente aflate în conservare care au fost activate ca elemente de inițiere și manipulare, care au activat clandestin în prima fază, apoi s-au retras. Procurorul militar Ilie Botoș mai amintește de prezența unui dispozitiv special pe acoperișul blocurilor din spatele Inspectoratului de Miliție și Securitate. „La ordinul colonelului Dragomir au luat poziția culcat pe blocul din spatele inspectoratului.”
Numai că afirmațiile procurorului nu au putut fi demonstrate cu probe, pentru că nimeni nu a putut fi identificat și „nu există nicio dovadă că aceștia au făcut parte din structuri ale statului aflate la vedere”.
Interviul acordat de generalul Ilie Botoș Evenimentului Zilei poate fi citit în întregime aici.
Tânăr cercetat pentru părăsirea locului accidentului și vătămare corporală din culpă
Un tânăr din Hunedoara care a accidentat un copil de 8 ani care traversa prin loc nepermis este cercetat pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.
Luni după amiaza, în jurul orei 16,30, la intersecția dintre strada Gheorghe Șoima cu Bulevardul Victoriei, în municipiul Sibiu, un băiat în vârstă de 8 ani s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis și fără să se asigure și a fost acroșat de un autoturism condus dinspre centru de către un tânăr în vârstă de 20 de ani, din județul Hunedoara. Băiatul făcea parte dintr-un grup de 4 copii, însoțiți de un adult.
„După producerea accidentului, conducătorul auto ar fi discutat cu însoțitorul grupului, acesta din urmă concluzionând că băiatul nu a fost rănit, astfel încât șoferul a plecat acasă, înmânându-i supraveghetorului numărul său de telefon. Ulterior, însoțitorul grupului a anunțat părinții copilului despre cele întâmplate, iar aceștia au sosit la locul producerii evenimentului, l-au preluat pe copil și l-au transportat la spital.
În jurul orei 17,30, conducătorul auto s-a prezentat la sediul Biroului Rutier Sibiu și a relatat polițiștilor cele petrecute. Cu această ocazie, polițiștii au declanșat o anchetă în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanțelor producerii accidentului. Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, după care i-a fost recoltată o probă biologică în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
De asemenea, la nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, respectiv părăsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
FOTO – Trei răniți într-un accident produs din cauza neacordării de prioritate
Trei persoane au fost rănite, marți după amiaza, pe Drumul Național 7, în afara localității Tălmaciu.
O femeie din Tălmaciu, în vârstă de 49 de ani, care circula spre Sibiu, a virat stânga fără să acorde prioritate și s-a izbit de un autoturism condus regulamentar din sens opus, condus de către un bucureștean de 29 de ani. Șoferul care conducea regulamentar și alți doi pasageri din același autoturism au fost răniți.
Traficul în zona producerii accidentului rutier este dirijatde polițiști la această oră.
FOTO – Trafic alternativ în zona Fântânița Haiducului din cauza unui TIR răsturnat
Traficul rutier se desfășoară alternativ la acastă oră, pe Drumul Național 1, în zona Fântânița Haiducului, după ce un TIR s-a răsturnat. TIR-ul era condus de un șofer în vârstă de 48 de ani, din Vrancea. Nicio persoană nu a fost rănită în urma evenimentului rutier.
George Mihăiță, invitatul conferinței speciale FITS și TNRS din decembri
Actorul George Mihăiță este invitatul ultimei conferințe speciale FITS și TNRS din acest an. Evenimentul are loc joi, la Spațiul Habitus din Piața Mică. Tema acestei conferințe este „Actorul, poezia și viața”.
George Mihăiță, unul dintre cei mai cunoscuți și îndrăgiți actori de teatru și film din România, este invitatul ultimei conferințe, care va avea loc vineri, 20 decembrie, de la ora 18:00, la Spațiul Habitus, Piața Mică.
George Mihăiţă (n. 23 septembrie 1948) este actor, iar din 2002 este și directorul Teatrului de Comedie București. Recunoscut pentru expresivitate facială, dar și pentru vocea distinctivă, Mihăiţă a jucat în mai mult de 70 de filme și este considerat un actor emblematic al României. Rolul Vuică din „Reconstituirea” de Lucian Pintilie (pelicula a fost aleasă drept cel mai bun film românesc din toate timpurile de către Asociația Criticilor Români de Film) a fost prima apariție într-un film și totodată rolul care l-a propulsat în carieră.
A studiat Arta Actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” din București, absolvind în 1971. Cariera sa de peste patru decenii a însumat numeroase roluri atât în teatru cât și în filme. Cu spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Horațiu Mălăele, în care George Mihăiță joacă rolul Primarului, a participat la numeroase festivaluri din Europa, dintre care: Festivalul International Fringe, Edinburgh, Scoţia, Bukarest Festtage, Viena, Austria, Teatrul Arenal Madrid, Spania, Teatrul Katona Joszef, Budapesta, Ungaria. Pe lângă actorie, s-a dedicat tinerilor și problemelor acestora, încercând să îi ajute și să îi încurajeze prin revistele Salut și Salut Generația Pro, pe care le-a înființat. Două publicații emblematice pentru presa scrisă din România. A publicat cartea Dramele adolesenților, o carte care s-a bucurat de mare succes, în care răspunde întrebărilor puse de adolescenți despre problemele specifice acestei vârste. Ca președinte al Clubului UNESCO Adolescenții, și ca o dovadă a implicării sale în aceast domeniu, a înființat Festivalul de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria” și de asemenea, în 1994, la inițiativa sa, a fost instaurată Ziua Adolescenților.
Ca director al Teatrului de Comedie a revitalizat această instituție prin introducerea mai multor proiecte importante: Festivalul Comediei Românești – festCO (unic în România), COMEDIA ȚINE LA TINEri, Concursul de Comedie Românească, workshop-uri, dar și alte evenimente culturale importante. Abordarea sa modernă și campaniile inedite de marketing au propulsat Teatrul de Comedie ca fiind unul dintre cele mai importante instituții culturale din România.
În 2002 a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.
Numele George Mihăiță este strâns legat de teatru, de cinema și de adolescenți, dar este totodată sinonim cu inovația și cu un spirit tânăr.
Conferințele speciale FITS și TNRS sunt organizate de Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu și Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu în parteneriat cu Departamentul de Artă Teatrală din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Habitus. Informații pe larg despre evenimentele TNRS sunt publicate pe site-ul oficial al teatrului: www.tnrs.ro






