Antrenorul Unai Emery și-a încheiat mandatul pe banca celor de la Arsenal Londra. Spaniolul a fost demis după mai bine de un an de la preluarea băncii tehnice a londonezilor. Decizia a fost luată de șefii lui Arsenal după eșecul din Europa League, 1-2 cu Frankfurt. A fost al șaptelea meci fără victorie pentru ”tunari”. ”Mulțumirile noastre cele mai sincere merg către Unai și colegii săi care au făcut eforturi de a readuce clubul la nivelul competițional pe care îl așteptăm și dorim cu toții. Îi urăm lui Unai și echipei sale succes în viitor”, a fost mesajul comunicat de Arsenal. În timpul mandatului său, Arsenal a jucat finala Europa League și a terminat Premier League pe locul 5, la un punct de ajungerea în Champions League. În locul său, Arsenal l-a numit pe suedezul Freddie Ljunberg ca antrenor interimar. Ljunberg este o legendă a clubului londonez, el făcând parte din cea mai mare echipă a lui Arsenal, cu Thierry Henry, Dennis Berkgamp, Robert Pires, Sol Campbell, Patrick Vieira sau David Seaman.
Cuplare conductă de apă potabilă pe strada Bradului
Apă Canal Sibiu S.A. anunță că marți, 3 decembrie 2019, între orele 08.00 – 16.00, vor avea loc lucrări de cuplare a noii rețele de distribuție a apei de pe strada Bradului cu strada Gorunului.
Pe perioada lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru abonații din strada Bradului și pentru cei din strada Gorunului, porțiunea între străzile Stejarului și Bradului.
Abonații din zona menționată sunt rugați să-și asigure rezervele necesare de apă potabilă. În funcție de solicitări, Apă Canal Sibiu S.A. va pune la dispoziția consumatorilor afectați apă de utilizare menajeră prin intermediul unei autospeciale ce va staționa în zonă.
Lucrările sunt executate de firma Geiger în cadrul contractului de modernizare și reabilitare a opt străzi în Municipiul Sibiu, Zona Gușterița II și Turnișor IV, derulat de către Apa Canal Sibiu S.A.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.
Sibienii au răcit mai puțin în ultima perioadă
Numărul persoanelor cu viroze respiratorii a scăzut ușor față de ultima săptămână de monitorizare a celor de la Direcția de Sănătate Publică Sibiu. De aseamenea, în această săptămâna au fost semnalate două cazuri de gripă, însă, niciunul nu a fost confirmat cu laboratorul.
În cadrul sistemului de supraveghere de rutină a infecţiilor respiratorii acute şi a gripei, la nivelul judeţului Sibiu, au fost raportate 2.045 de cazuri, cu circa 3% mai puține faţă de cazurile din săptămâna anterioară când au fost raportate 2.108 cazuri.
Numărul pneumoniilor din această săptămână de supraveghere este de 400 cazuri. Cele mai multe cazuri (122) au survenit la grupa de vârstă 15-49 ani.
Noutatea din ultima săptămână de supraveghere este că au fost raportate două cazuri de gripă, dar nu au fost confirmate prin analize de laborator. Astfel, actuala săptămână este caracterizată ca lipsă activitate gripală.
Expoziția: Anul 1919 în colecții sibiene
Cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale a Românei, duminică, 1 Decembrie 2019, începând cu ora 12:30, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu invită publicul la vernisajul expoziției Anul 1919 în colecții sibiene, care va avea loc la Muzeul Asociațiunii din sediul istoric al bibliotecii (Corp A).
Sunt aduse la lumină și reunite cele mai valoroase documente istorice (foi volante, piese iconografice, carte curentă, publicații seriale) aflate în patrimoniul a trei instituții sibiene de prestigiu: Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” și Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu.
Sunt valorificate expozițional materiale documentare care prezintă o serie de măsuri de ordin politic, administrativ, militar și economic, impuse de autoritățile centrale și locale (civile și militare), după realizarea Marii Uniri de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918: restricții de circulație, interzicerea portului uniformei Armatei Austro-Ungariei, pedepsirea celor care sabotau funcționarea liniilor de comunicație (telefon, telegraf), a instalațiilor industriale, stabilirea programului de funcționare a spațiilor comerciale, limitarea consumului de băuturi alcoolice, aprovizionarea Budapestei cu produse alimentare, interzicerea declanșării grevelor funcționarilor publici și a lucrătorilor din industria minieră, instaurarea cenzurii.
„Ne bucurăm să avem, și în acest an, un eveniment dedicat zile de 1 Decembrie 1918. Expoziția Anul 1919 în colecții sibiene se înscrie în seria de evenimente dedicate Marii Uniri, organizate de Biblioteca Județeană ASTRA, începând din anul 2014 și până în prezent, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia. Prin intermediul acesteia, dorim să punem în evidență documente referitoare la aplicarea unor reguli de ordin economic, social ori militar, impuse de noile autorități în perioada ulterioară realizării Marii Uniri”, subliniază Silviu Borș, director al Bibliotecii ASTRA.
Între anii 2014 – 2019, Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, Muzeul Național Brukenthal și Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, au organizat un ciclu de expoziții prilejuite de împlinirea a o sută de ani de la Primul Război Mondial și Marea Unire de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918: 100 de ani de la Primul Război Mondial 1914-2014 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, iunie-iulie 2014); Relații româno-franceze în Primul Război Mondial 1916-1918 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, septembrie 2015); Caricatură și propagandă militară în Primul Război Mondial 1914-1918 (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, iulie-august 2016, itinerată la Muzeul de Istorie A. Sacerdoţeanu Vâlcea – septembrie 2016); Campaniile Armatei Române în anul 1917: Mărăști, Mărășești, Oituz (expoziție găzduită de Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu, octombrie – noiembrie 2017); Primul Război Mondial. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (expoziție găzduită de Muzeul Național Brukenthal, noiembrie-decembrie 2018).
În data de 1 Decembrie 2018, la Muzeului Asociațiunii al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, a avut loc vernisajul expoziției Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, fiind valorificat, astfel, fondul de documente aflat în patrimoniul instituției (adeziuni ale unor locuitori din comunități sibiene). În cadrul aceluiași eveniment cultural au fost lansate următoarele albume documentare: Românii în Primul Război Mondial. Marea Unire de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (lucrare editată în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal, Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu); Primul Război Mondial în colecția de iconografie a Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu; Franța. O inimă care a bătut pentru Marea Unire (lucrare realizată în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu); Campaniile Armatei Române în Comunicate Oficiale; Participanți din localități sibiene la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 (lucrare realizată în parteneriat cu Arhivele Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu și cu Muzeul Național al Unirii Alba Iulia).
În anul 2018, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe al României, a fost trimis în format electronic materialul documentar etalat în cadrul expozițiilor organizate între anii 2015 și 2016, pentru a fi expus la sediile ambasadelor și centrelor culturale ale României, din Europa.
Astfel, expoziția Anul 1919 în colecții sibiene se înscrie în obiectivele prioritare aflate în strategia de dezvoltare a județului Sibiu și vizează promovarea, conservarea și valorificarea patrimoniului cultural al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu. De asemenea, vor fi expuse copii ale unor elemente din corespondența lui Alexandru Vaida – Voevod, aflat la Conferința de Pace de la Paris (1919), cu Iuliu Maniu, documente provenind din colecțiile Arhivelor Naționale ale României, Serviciul Județean Sibiu.
Expoziția este deschisă publicului timp de un an de zile, în programul de funcționare al Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu, str. G. Barițiu, nr. 5, Muzeul Asociațiunii, corp A, luni – vineri 8:00 – 16:00 sau la solicitare.
Toate evenimentele și proiectele Bibliotecii Județene ASTRA Sibiu se desfășoară cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Sibianul accidentat după o traversare neregulamentară a murit la spital
Bărbatul care a fost lovit de un autoturism, joi seara, pe Bulevardul Coposu din municipiul Sibiu în timp ce traversa neregulamentar, a decedat la spital.
Din cauza complicațiilor medicale apărute peste noapte, acesta a încetat din viață.
Vă reamintim că joi seara, sibianul de 70 de ani a traversat neregulamentar Bulevardul Coposu, fiind accidentat de un autoturism condus regulamentar de un tânăr de 21 de ani. Pietonul a ajuns la spital, însă în cursul nopții a murit.
Pieton lovit de trecere, pe Bulevardul Victoriei din Sibiu
Un bărbat de 68 de ani a fost lovit pe trecerea de pietoni, vineri dimineața, pe Bulevardul Victoriei din municipiul Sibiu, în zona Olimpia.
Un sibian de 52 de ani, în timp ce conducea autoturismul, nu a acordat prioritate și a acroșat bărbatul de 68 de ani, care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni. Nu sunt înregistrate probleme mari de trafic în urma evenimentului.
Pietonul lovit va fi transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
A ajuns la spital după o traversare neregulamentară
Un sibian de 70 de ani a ajuns la spital în urma unei traversări neregulamentare, el fiind acroșat de un autoturism. Accidentul rutier s-a produs pe Bulevardul Coposu.
Bărbatul de 70 de ani a traversat prin loc nepermis și fără să se asigure, fiind lovit de un autoturism condus regulamentar de către un tânăr de 21 de ani. Pietonul accidentat a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Minor pe un moped, rănit de un șofer neatent
Un minor de 17 ani a fost rănit, joi seara, într-un eveniment rutier produs în zona Kaufland Șelimbăr.
Un șofer în vârstă de 66 de ani care conducea un autoturism spre centru a virat stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu mopedul condus de tânărul de 17 ani spre Veștem.
Minorul a fost rănit în urma accidentului rutier, fiind transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare. Polițiștii rutieri au deschis o anchetă în acest caz.
VIDEO Klaus Iohannis a fost declarat câștigător al alegerilor și învestit cu un nou mandat
Biroul Electoral Central a anunțat rezultatele finale ale alegerilor din 24 noiembrie, în care s-au confruntat Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, cei care au obținut locurile 1 și 2 în primul tur de scrutin. Iohannis a fost învestit de Curtea Constituțională cu un nou mandat de președinte.
Klaus Iohannis a primit un număr de 6.509.135 voturi de la alegătorii din România și din străinătate, reprezentând 66,09 % din totalul voturilor valabil exprimate, după cum anunță Biroul Electoral Central. Contracandidatul său, Viorica Dăncilă, a obţinut 3.339.922 voturi, reprezentând 33,91 % din totalul voturilor valabil exprimate.
Datele finale arată că numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la vot a fost de 10.031.762, adică 54,86 % din numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente. Totalul voturilor valabil exprimate este de 9.849.057, reprezentând 98,18 % din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, restul fiind voturi nule: 182.648, adică 1,82 % din numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne.
În Sibiu, în cele 376 secții de votare, care cuprindeau 379.293 persoane cu drept de vot înscrise pe liste permanente, au votat 220.517 persoane, din care 186.891 votanți pe listele permanente și 32.592 votanți pe listele suplimentare. Numărul de voturi valabil exprimate a fost de 217.921. Cei doi candidați au obținut 185.852 voturi, Klaus Iohannis, și 32.069 voturi – Viorica Dăncilă. Asta este achivalent cu 85,2% pentru Iohannis și 14,7% pentru Dăncilă.
Curtea Constituțională a României a validat rezultatele și a organizat ceremonia de învestire a Președintelui României. Klaus Iohannis a declarat în cadrul ceremoniei: „Voi veghea în continuare la respectarea Constituției și voi susține și în viitor, cu toată hotărârea, valorile statului de drept și parcursul european al României. Acestea sunt nu doar principiile care mi-au călăuzit întotdeauna acțiunile și deciziile, dar și direcția în care, nu o dată, ci de trei ori în acest an – la alegerile europarlamentare, cu ocazia referendumului pentru justiție și la alegerile prezidențiale – românii au arătat că vor să meargă țara noastră.”












