CSU Sibiu a încheiat sezonul european cu o înfrângere. Galben-albaștrii au pierdut astăzi pe terenul celor de la Bahcesehir Collage Istanbul, scor 71-80 (24-24; 15-24; 14-12 și 18-20). A fost ultimul meci al ”vulturilor” din competiție, elevii lui Dan Fleșeriu terminând grupa D pe locul IV, cu doar o victorie și cinci eșecuri.
Partida din capitala Turciei a fost echilibrată în primele zece minute, ambele formații trecând la conducere, iar diferența nu a fost mare astfel încât egalitatea la 24-24 a venit firesc. În sfertul al doilea, baschetbaliștii lui Bahcesehir au fost net superiori și s-au distanțat la nouă puncte până la pauză, 48-39. Sfertul III a fost cel mai slab dpdv ofensiv, sibienii reușind să se apropie chiar și la trei puncte, însă pe urmă gazdele s-au distanțat din nou și au ajuns la un avans de șapte puncte. În ultimul ”nivel”, jucătorii lui Fleșeriu au revenit din nou la trei puncte, 71-74, cu un minut rămas până la final, după o reușită a lui Jared Jordan. Insuficient, cele 60 de secunde rămase până la final le-au aparținut turcilor și aceștia s-au impus 80-71.
Isaiah Phlmore a fost cel mai bun marcator al sibienilor, cu 21 de puncte și 10 recuperări. Christopher Cooper (16 puncte și 9 recuperări), Torok (9 pts.), Jordan (8 pts.), Chatman (8 pts.), Paliciuc (5 pts.) și Falker (4 pts.) au fost ceilalți marcatori ai ”vulturilor”. De partea cealaltă, Trae Golden a fost jucătorul numărul I, cu 20 de puncte.
CSU a pierdut meciul cu Bahcesehir
FOTO / VIDEO – Noul mall din Sibiu a fost evacuat de pompieri
Noul mall din Sibiu a fost evacuat, miercuri seara, de către reprezentanții ISU. La 112 a fost primit un apel prin care se semnala un miros suspect în incinta noului mall. Până în acest moment nu a fost înregistrată nicio victimă. Mall-ul a fost inaugurat în data de 14 noiembrie.
La fața locului au acionat peste 25 de pompieri militari, trei autospeciale SMURD, autospeciala de salvare victime multiple, o autospeciala CBRN (destinata pentru interventii in cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice sau radiologice), o autospeciala de stingere și o autospecială de descarcerare. Trei persoane au fost transportate la spital în urma incidentului.
„În urma unui apel venit pe numărul de urgență 112, în jurul orei 21:55, ISU Sibiu a fost sesizat cu privire la existența unei situații de urgență mall-ul din Sibiu. La fața locului au intervenit peste 25 de pompieri militari, trei autospeciale SMURD și autospeciala de salvare victime multiple, o autospeciala CBRN, o autospeciala de stingere, o autospecială de descarcerare.
Mall-ul a fost evacuat preventiv și momentan specialiști CBRN evaluează situația existenta. Trei persoane de sex masculin din serviciul privat de pompieri au primit îngrijiri medicale și au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații suplimentare”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
O defecțiune minoră a unei valve de dioxid de carbon a fost cauza evacuării mall-ului, este explicația oferită de reprezentanții acestuia.
„Stimați clienți, vă cerem scuze pentru disconfortul creat în această seară. Din cauza unei defecțiuni minore a unei valve de CO2, am fost nevoiți să evacuăm centrul comercial pentru siguranța vizitatorilor şi colaboratorilor noştri. Vă mulțumim pentru înțelegere!”, a fost mesajul postat pe pagina de Facebook a noului mall.
ISU Sibiu are, din această săptămână, program zilnic de lucru cu publicul
Din această săptămână, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu și-a modificat programul de lucru cu publicul în domeniul avizării/autorizării pentru a veni în sprijinul sibienilor.
Documentațiile pot fi depuse de luni până vineri în intervalul orar 8.30-16.30, iar miercurea între orele 8.30-18.30 și pot fi ridicate în fiecare zi de luni între orele 10 și 14, iar miercurea între orele 14-18.30. ISU Sibiu acordă și asistență tehnică de specialitate în fiecare zi de miercuri între orele 13 și 15.
În acest fel, personalul specializat din cadrul ISU Sibiu va desfășura program de lucru cu publicul în fiecare zi lucrătoare din săptămână, în două dintre acestea desfășurând activități de depunere și ridicare a documentației specifice și în afara programului normal de lucru, respectiv după ora 16.
Totodată, ISU Sibiu desfășoară în fiecare zi de miercuri și asistență tehnică de specialitate gratuit, persoanele primind îndrumare asupra aspectelor ce trebuie îndeplinite pentru a intra în legalitate.
993 de locuri de muncă pentru sibieni
În această săptămână, la nivelul județului Sibiu sunt disponibile un număr de 993 de locuri de muncă vacante oferite de către 91 de angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 17 se adresează persoanelor cu studii superioare.
Se caută, printre altele, inginer electroenergetică, inginer electromecanic, inginer în industria alimentară, inginer instalații pentru constructii, programator, medic stomatolog sau pedagog, în timp ce 976 sunt pentru persoane fără studii superioare.
7 joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 23 de posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 30 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 42 de locuri de muncă pentru agenți de securitate. 26 de posturi sunt oferite pentru ajutor de bucătar și ospătar, iar 17 locuri de muncă sunt pentru asistenți relații publice și comunicare.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la sudori, unde sunt oferite 15 joburi, 27 de locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 121 posturi pentru lucrători comerciali și 25 de joburi pentru învățători. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.
Fostul elev din Olt, astăzi student în Sibiu, care și-a dat în judecată liceul pentru abuzuri, a câștigat procesul și va primi despăgubiri
Ionuț Andrei Cocîrlău, elevul care a a luptat timp de aproape 4 ani în justiție cu școala în care a învățat și cu sistemul de educație din România, a câștigat defintiv procesul. Tânărul a obținut anularea tuturor sancțiunilor și plata unor despăgubiri morale.
După nu mai puțin de 3 ani și 6 luni de la momentul la care a decis să înceapă un proces împotriva școlii în care a învățat, Ionuț Ciocârlău a câștigat definitiv. Tribunalul OIt, la care a ajuns procesul în faza finală a acestuia, a admis cererea de chemare în judecată și i-a acordat acestuia despăgubirile cerute. Este vorba despre 20.000 de lei, daune morale, și 2.231 lei, daune materiale. Licelul Teoretic “Tudor Vladimirescu” din Drăgănești Olt va trebui să plătească acești bani și otodată să îndrepte în documentele școlare situația fostului elev. Astfel, vor fi anulate toate sancțiunile disciplinare aplicate de profesori, inclusiv mutarea disciplinară la o altă unitate de învățământ. Tribunalul Olt respinsese în primă instanță cererea lui Ionuț, însă în apelul de la Curtea de Apel Craiova s-a cerut rejudecarea de către Tribunalul Olt. Tot Curtea de Apel a respins recursul făcut de liceu și celelalte instituții chemate în judecată.
Ionuț Andrei Ciocârlău a scris pe Facebook în ziua în care s-a pronunțat sentința: „După fix 3 ani şi 6 luni de lupte în instanţă, justiţia şi-a făcut datoria! Curtea de Apel Craiova a respins recursul Liceului Teoretic ‘Tudor Vladimirescu’ Drăgăneşti-Olt. Astăzi, a rămas definitivă hotărârea pronunţată de Tribunalul Olt pe data de 7 iunie 2019 astfel încât sancţiunile disciplinare drastice aplicate de Liceul Teoretic ‘Tudor Vladimirescu’ Drăgăneşti-Olt au fost anulate în mod definitiv”.
Corpul de Control al ministrului educației naționale, concluziona, la momentul la care a verificat acuzațiile lui Andrei Ciocârlău, că are un ,,comportament grobian, că și-a făcut fetișuri de impertinență și tupeu, că elevul Cocîrlău Andrei a mers pe principiul un nebun aruncă o piatră în apă și zece deștepți nu o pot scoate.”
Conflictul dintre Ionuț Andrei și Liceul Tudor Vladimirescu a început din cauza solicitărilor făcute de elev: să-i deconteze abonamentele pe mijloacele de transport în comun, așa cum prevedea legea. De aici, profesorii au început abuzurile împotriva lui, i-au scăzut notele la purtare și, într-un final, l-au mutat disciplinar la alt liceu.
Ionuț Andrei Ciocârlău este student la drept în Sibiu, în cadrul ULBS. El a decis să se apere singur în acest proces, adunând peste “un metru” de documente, așa cum povestește.
Pădurarii își primesc armele de foc înapoi, dar și salarii compensatorii la pensie
Protestele pădurarilor, care au căzut în ultima vreme victime ale mafiei lemnului, au condus, în cele din urmă, la schimbarea legislației care afectează activitatea acestei categorii.
Pădaurarii vor avea din nou posibilitatea să fie înarmați cu arme de foc, pentru a se putea apăra în fața infractorilor, după ce anterior le fusese retras acest drept. Acum, Camera Deputaților a modificat proiectul de lege privind modificarea statutului personalului silvic. Prevederile votate spun că „în exercitarea atribuţiilor de serviciu, personalul silvic cu atribuţii de paza fondului forestier naţional, a fondului cinegetic naţional, a fondului piscicol şi a ariilor naturale protejate are statut special, este dotat cu armament de serviciu letal sau neletal, după caz, şi poate face uz de armă, în condiţiile reglementărilor privind regimul armelor şi muniţiilor”.
Pădurarii vor primi și salarii compensatorii, ca recunoaștere a gradului de difcultate a meseriei. Astfel, la pensionarea la vârsta legală, personalul silvic va primi o gratficație egală cu minim 5 salarii brute, pentru ultima lună lucrată. Banii vor fi suportați de angajator.
Violențele și agresiunile împotriva pădurarilor i-au determinat pe aceștia să ceară înapoi dreptul de port-armă și să beneficieze de compensații bănești pentru munca pe care o desfășoară. După cum arată datele oficiale transmise de Romsilva, în 2019 s-au înregistrat 16 agresiuni asupra pădurarilor, în timp ce între 2014 şi 2018 s-au produs 168 de atacuri, multe dintre ele de o vilență extremă. În luna octombrie, pădurarul de la Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț a fost împușcat mortal, în pădurea dintre localitățile Rogoz și Lăpușul Românesc. Pădurarul era angajat de 7 ani la Direcția Silvică Maramureș și avea trei copii. Încă nu sunt cunoscute cauzele și autorii acestei crime.
Podul rutier situat în avalul Centralei Hidroelectrice Racovița a fost demolat
Reprezentanții SC Drumuri și Poduri SA Sibiu au demolat podul din Racovița ce prezenta un pericol pentru șoferi. Circulația pe pod a fost închisă încă din luna mai.
Podul rutier din avalul Centralei Hidroelectrice Racovița, ce avea o singură bandă de circulație, a fost demolat la începutul acestei săptămâni. Podul a fost închis circulației din data de 21 mai a acestui an, din cauza stării precare de funcționare.
În prezent, există o nouă variantă de circulație, deschisă în 24 mai 2019 și direcționată peste coronamentul centralei Racovița. Anul viitor sunt prevăzute lucrări de reamenajare a intersecției acestui drum cu vechea variantă Racovița – Sebeșul de Jos. Responsabili pentru acțiune au fost Consiliul Județean Sibiu, în calitate de administrator al drumului județean DJ 105 G, prin intermediul SC Drumuri și Poduri SA.
”Demolarea podului aflat în patrimoniul județului Sibiu oferă proprietarului Centralei Hidroelectrice Racovita – Hidroelectrica SA București – posibilitatea tehnică de continuare a programului de lucrări de excavare a râului Olt în scopul creșterii randamentului de funcționare al centralei, conform proiectului”, explică Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

1 Decembrie: Străzi închise și trasee Tursib modificate, în tot orașul
Manifestările organizate de Ziua Națională a României de către autoritățile locale vor duce la închiderea traficului pe mai multe străzi din Sibiu. Turisb va avea, de asemenea, modificări de trasee.
Comisia de Circulație a aprobat o serie de închideri de trafic și parcări duminică, 1 decembrie pentru ca evenimente programate să se desfășoare în bune condiții.
Strada Banatului și bulevardul Victoriei, de la intersecția cu strada Banatului și până la strada Andrei Șaguna, se închid circulației de la ora 7.00 până la ora 10.30. În acest interval traficul va fi deviat inclusiv pentru autobuzele Tursib, ce vor circula pe ruta: șoseaua Alba Iulia – strada Dealului – strada Transilvaniei – bulevardul Victoriei – strada Av. Ilie Măcelaru – strada Emil Cioran – Piaţa Unirii.
Bulevardul Corneliu Coposu, unde se va desfășura parada militară, va fi închis de la sensul giratoriu cu str. Constituției și până în Piața Unirii între ora 7.00 și ora 12.00. Pentru accesul autovehiculelor de urgență spre Spitalul de Pediatrie se va lăsa deschisă o bandă dinspre strada Constituției spre strada Gheorghe Lazăr.
Piața Unirii va fi închisă în intervalul orar 11.45 – 12.00, în această locație urmând să se desfășoare Hora Unirii. Parcarea de lângă zidul cetății de pe Bulevardul Coposu, între Sala Thalia și Cazarma 90, va fi închisă între orele 7.00 – 12.30. Parcarea Teatrului „Radu Stanca”, unde va fi expusă tehnica militară, va fi închisă în intervalul orar 7.00 – 14.00
Între orele 7.00 și 12.00 cursele TURSIB vor fi deviate astfel:
1) Pe traseele 12, 13, 22:
- în sensul de mers spre Calea Dumbrăvii, se va circula: str. Constituţiei – str. Bâlea – str. Moldoveanu – B-dul V. Milea – Calea Dumbrăvii
- în sensul de mers spre str.Constituţiei, se va circula : Calea Dumbrăvii – blocul Plombă – str. Revoluţiei – Ştefan cel Mare – str. Bâlea
2) Pe traseele 5, 10, 17, 118:
- în sensul de mers spre str. A.Şaguna, se va circula: str. Constituţiei – str. Bâlea – str. Moldoveanu – B-dul V.Milea – str. A.Şaguna .
- în sensul de mers spre str.Constituţiei, se va circula: B-dul Victoriei – blocul Plombă – str. Revoluţiei – str. Ştefan cel Mare – str. Bâlea
3) Pe traseul 2:
- în sensul de mers spre V.Aaron, se va circula : str. Constituţiei – str. Bâlea – str. Moldoveanu – B-dul V. Milea
- în sensul de mers spre Piaţa Cibin, se va circula : B-dul V.Milea – str. Moldveanu – str. Bâlea
De la 1 ianuarie, intră în vigoare plata în șase parcări din centru
Mai multe parcări din Sibiu, care până acum au avut regim gratuit, vor fi introduse în sistemul de de plată al municipalității. Măsura va intra în vigoare încă din prima zi a anului viitor.
În ședința Consiliului Local din 28 noiembrie va fi suspusă spre aprobare o completare a Anexei 1 din Hotărârea Consiliului Local (HCL) 337/2018 referitoare la aprobarea tarifelor de parcare în Sibiu și pentru accesul autovehiculelor în zona pietonală din Centrul Istoric. Completarea se referă la necesitatea introducerii în sistemul de plată a unor parcări din Sibiu care până acum au avut regim gratuit.
Mai concret, este vorba despre șase zone de parcare, amplasate pe trei străzi centrale, precum și o parcare amenajată în Piața Unirii. Parcările sunt amplasate în toate clee trei zone de tarifare impuse de primărie. Interesant este faptul că strada Turnului are două zone de tarifare diferite, în funcție de distanța față de Piața Mare.
ZONA A
- 9 MAI;
- Ocnei (tronsonul dintre str. Faurului și str. Nicolae Teclu);
- Faurului;
- Turnului (tronsonul dintre str. Faurului și str. Valea Mare);
ZONA B
- Turnului (tronsonul dintre str. Valea Mare și str. Malului/str. Cibinului);
ZONA C
- Piața Unirii (parcarea situată în spatele și lateralul Centrului Cultural „Ion Besoiu”);
Aceste parcări, mai puțin cea din Piața Unirii, care este în curs de finalizare, au fost amenajate în urmă cu cinci ani, perioadă în care administrația nu a perceput niciun tarif și au avut drept scop fluidizărea traficului. Acum, potrivit documentului de completare a Anexei 1 la HCL 337/2018, motivul care determină modificarea regimului acestor parcări este „pentru a încuraja circulația cu alte mijloace (bicicleta ori mijloace de transport în comun) și de decongestionare a traficului în special în zona Centrului Istoric”.
Tarifele la această oră sunt:
| ZONE TARIFARE | TARIF | ZILE/ORE |
| ZONA A | 2 lei/oră 10 lei/zi | LUNI – DUMINICĂ 08.00 – 22.00 |
| ZONA B | 2 lei/oră | LUNI – DUMINCĂ 08.00 – 22.00 |
| ZONA C | 1 leu/oră 10 lei/zi | LUNI – DUMINICĂ 08.00 – 22.00 |
| ZONA D | 1 leu/oră 10 lei/zi | LUNI – DUMINICĂ 06.00 – 22.00 |
Parlamentul European a votat noua Comisie Europeană
Parlamentul European a aprobat miercuri noii comisari, prezentați în plen de către președintele ales al comisiei, Ursula von der Leyen, după cum anunță oficial instituția. Noul guvern european ar putea fi învestit la sfârșitul săptămânii.
Votul desfășurat prin apel nominal a avut loc miercuri la prânz, iar deputații au aprobat noul Colegiu al Comisarilor cu 461 voturi pentru, 157 împotrivă și 89 abțineri.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat în fața parlamentului o serie de domenii critice în care vrea să intervină: protecția mediului și schimbările climatice, creșterea economică, incluziunea, inovarea și digitalizarea, precum și protecția democrației, a valorilor europene, a drepturilor cetățenilor și a statul de drept. De asemenea, aceasta a confirmat o serie de modificări ale portofoliilor pe care parlamentul le-a solicitat în urma audierilor ce au stabilit capacitatea candidaților de a-și exercita funcția de comisar și rolul încredințat.
Din Comisia Europeană face parte și europarlamentarul Adina Vălean, membru PNL, care a primit portofoliul transporturilor. Comisia are o trăsătură aparte, ca urmare a intenției președintelui CE de a avea o reprezentare egală a bărbaților și femeilor. Nu a reușit să-și atingă ținta, dar reprezentarea femeilor în comisie este cea mai mare de până acum: pe lângă președintele ales, componența actuală a Comisiei cuprinde 11 femei și 15 bărbați.
Noua Comisie trebuie acum numită în mod oficial de către șefii de stat sau de guvern ai UE. Este de așteptat ca mandatul său de cinci ani să înceapă la 1 decembrie.
Parlamentul European a anunțat și care a fost ponderea voturilor la președinții anteriori.
- 10.2014 Jean-Claude Juncker: 423 voturi pentru, 209 împotrivă, 67 abțineri (numărul total al deputaților: 751)
- 02.2010 José Manuel Barroso: 488-137-72 (numărul total al deputaților: 736)
- 11.2004 José Manuel Barroso: 478-84-98 (numărul total al deputaților: 732)
- 09.1999 Romano Prodi: 510-51-28 (numărul total al deputaților: 626)
- 01.1995 Jacques Santer: 417-104-59 (numărul total al deputaților: 626)
Spirit civic: A văzut că fură dintr-o mașină, a imobilizat hoțul și a chemat Poliția
Un sibian a reușit să prindă un bărbat care furase o baterie de telefon și un portofel dintr-o autoutilitară parcată.
Marți după amiaza, un sibian a sesizat Poliția Municipiului Sibiu despre faptul că a surprins și a imobilizat un bărbat după ce a furat un portofel și o baterie externă de telefon dintr-o autoutilitară parcată pe Aleea Pajiștei din municipiu.
„Polițiștii care au intervenit au identificat persoana în cauză și au constatat că este vorba despre un bărbat în vârstă de 28 de ani, din județul Dâmbovița.
În cauză s-a deschis un dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de furt, iar dâmbovițeanul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de aplicare a unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJSibiu.
A furat peste 12.000 de lei din casa unei familii
Un tânăr din Topârcea a furat nu mai puțin de 12.600 de lei din locuința unui localnic Spărgătorul de case a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Tânărul este bănuit că, în prima zi a acestei luni, în jurul orei 1.30, ar fi pătruns într-o locuință de pe strada Avram Iancu, de unde ar fi sustras suma de 12.600 de lei
În cursul zilei de marți Judecătoria Sibiu a admis propunerea procurorului de caz și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a. tânărului hoț.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.






