Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
MIERCRI 20 NOIEMBRIE
· între orele 8.30-16.30 în MEDIAS, strada: DANIEL THELLMANN.
· între orele 9-17 în CARTA, strada: TOTAL, DUPA LAC.
· între orele 9-14 în SELIMBAR, strada: DOAMNA STANCA –partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Jale pe șoselele din județ: O grămadă de șoferi băuți sau fără permise de conducere
Nimic nou sub soare. Ca aproape în fiecare weekend, polițiștii sibieni au avut mult de lucru cu șoferii care s-au urcat băuți la volan sau cei prinși conducând deși nu aveau permise.
Sâmbătă seara, pe raza localității Boiţa, polițiștii rutieri au oprit pentru control în trafic un autoturism. În momentul conducerii autoturismului la volanul acestuia se afla un bărbat, iar atunci când autoturismul a tras pe dreapta pentru a opri, bărbatul și-a schimbat locul cu o femeie. În urma verificărilor, polițiștii rutieri au stabilit că bărbatul care conducea autoturismul, un bucureștean în vârstă de 43 de ani, nu are permis de conducere. El este cercetat acum pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are permis de conducere.
Duminică dimineața, polițiștii rutieri aflați în localitatea Fofeldea, au descoperit un șofer în vârstă de 34 de ani, din Nocrich, aflat sub influența băuturilor alcoolice, acesta având o concentrație de 0,77 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat și care nu avea permis de conducere. Polițiștii rutieri i-au făcut acestuia dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o peroana care nu deține permis de conducere și conducerea pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană a cărei alcoolemie depășește limita legală.
Duminică, pe Drumul Național 1, în afara localității Veștem, polițiștii rutieri au descoperit în trafic un bărbat care conducea un autoturism ce tracta o remorcă fără a avea permis de conducere corespunzător categoriei din care acest vehicul face parte. Conducătorul auto, în vârstă de 34 de ani, din Vâlcea, este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană a cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus.
Duminică după amiaza, polițiștii rutieri au observat, în Mârșa, un moped condus de un bărbat care în momentul în care a văzut autospeciala de poliție a demarat și a încercat să fugă, fiind însă oprit la scurt timp. În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că mopedul era condus de un minor în vârstă de 14 ani, localnic, care nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul. Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu are permis de conducere.
Șofer băut, urmărit doi kilometri pentru că nu a oprit la semnalele polițiștilor
Luni dimineața, un echipaj al poliției rutiere care desfășura unele activități pe raza localității Dumbrăveni, a încercat să oprească în trafic un autoturism, prin folosirea semnalelor luminoase și acustice.
Deși inițial conducătorul autoturismului a încetinit, atunci când agentul de politie a coborât din autospecială a demarat în trombă. S-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, fiind descoperit după aproximativ doi kilometri, staționat în afara localității Hoghilag, pe un teren extravilan.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii rutieri au constatat că șoferul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din Ațel, se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,70 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat, iar polița obligatorie de răspundere civilă RCA este expirată.
Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană a cărei alcoolemie depășește limita legală, fiind reținute plăcuțele și certificatul de înmatriculare ale autoturismului.
Dezvoltarea aeroportului Sibiu, din nou în dezbatere. Transformare radicală a zonei de vest a orașului
Consiliul Județean reia discuțiile pe tema concesiunii terenului de lângă Aeroportul Sibiu, după ce a publicat și propunerile de concesiune/dezvoltare a aeroportului. Sunt trei companii care au trimis propuneri forului județean, însă decizia va aparține, în cele din urmă, consilierilor.
Terenul din jurul Aeroportului Sibiu ar putea deveni cel mai modern cartier din oraș, dacă propunerile investitorilor s-ar concretiza, într-un fel sau altul, însă în acest moment planurile Consiliului Județean prevăd doar o concesiune parțială, a terenului de lângă aeroport. A fost realizat un studiu de oportunitate pentru un teren de aproape 3 hectare, pe care s-a aflat baza de elicoptere și care astăzi stă în paragină. Numai că proiectul de hotărâre pentru aprobarea studiului n-a fost votat încă de consilieri.
Primăria Sibiu a fost invitată la discuții pe margine propunerilor de dezvoltare a zonei aeroportului, chiar dacă terenul aparține județului, prin Consiliul Județean. “Mi se pare normal ca înainte de a face un pas, toată lumea care este implicată să fie prezentă”, ne-a declarat Daniela Cîmpean. “Am invitat Primăria Sibiu și consilierii locali, am chemat administrația aeroportului, camerele de comerț și industrie, inclusiv cele germane, franceze și așa mai departe. Voi merge mai departe cu studiul de oportunitate, în funcție de discuțiile de astăzi”, ne mai spus președinta CJ. “Mâine vreau să-l introduc pe ordinea de zi a ședinței din 21 noiembrie”.
Trei proiecte îndrăznețe au fost trimise Consiliului Județean, iar dezbaterile pe acest subiect continuă, deoarece există o opoziție destul de dură, din partea unei părți a publicului, la ideea de concesionare a unei părți din terenul aeroportului sau chiar a aeroportului în sine. Pe de altă parte, oportunitatea extinderii și modernizării zonei trebuie luată în considerare de administrațiile orașului și cea a județului, inclusiv în contextul unei viitoare concurențe a Aeroportului Brașov. O dezvoltare a zonei cu investiții private ar fi cea mai fericită soluție, din aproape toate punctele de vedere. Cu un proiect bine implementat, Sibiul s-ar putea transforma într-un centru comercial puternic în regiune.
SKY Capital
Cel mai amplu proiect propus CJ este cel al celor de la Sky Capital, care vin cu o ofertă de 358 milioane de euro investiție și estimează venituri de 70 de milioane de euro pentru Consiliul Județean, precum și 4.000 de locuri de muncă. Suma calculată include, de fapt, și investițiile concesionarului, și fondurile europene pe care le-ar putea atrage zona, și investițiile indirecte ale unor potențiale parteneri. Dar sunt estimate 208 milioane de euro investiții directe în aeroport, restul de 150 milioane fiind dedicați zonei comerciale adiacente, cu birouri și hoteluri. Proiectul susține că traficul de pasageri pe Aerorportul Sibiu ar putea ajunge la 3 milioane de pasageri pe an, de la circa 700.000 cât au fost înregistrați anul trecut. Problema este că proiectul este unul extins, care nu urmărește doar terenul de 3.000 de metri al CJ, ci întreg aeroporul, inclusiv administrarea acestuia.

Dezvoltarea infrastructurii din zona aeroportului, în viziunea celor de la Sky Capital, presupune o stație intermodală, lărgirea drumului de legătură cu autostrada, o modernizare a sensului giratoriu de la intrarea în oraș, modernizarea legăturii feroviare (tren urban) care va conecta gara de stația intermodală, un pasaj subteran de acces auto dinspre oraș în aeroport, o legătură feroviară cu zona cargo și o legătură rutieră către aceeași zonă de marfă a aeroportului, care va fi și ea dezvoltată.
Aeroportul propriu-zis ar urma să sufere un întreg proces de modernizare și extindere, cu noi căi de rulare, noi terminale de pasageri, centru de afaceri și conferințe, hub IT&C, hoteluri, alte servicii conexe, inclusiv parcare extinsă, precum și o nouă zonă cargo.

Sky Capital este un proiect al unei companii numite South Development Group, însă nu este foarte clar cine deține această companie. Ea a stat la originea unui anunț referitor la proiectul unui aeroport privat din județul Giurgiu, care ar relua mai vechiul proiect al unui aeroport situat în sudul Bucureștilor.
JBC Eden
Proiectul JBC Eden urmărește doar concesiunea celor aproape 30.000 de metri pătrați de teren pe care Consiliul Județean îi deține lângă aeroport, pentru dezvoltarea unei baze aeronautice și hub logistic, cu spații de hangarare, terminal cargo, baza de mentenanță, dar și reprezentanță pentru compania Textron Aviation. Mai este proiectat un hotel cu sală de conferință.
JBC EDEN este o companie dețintă de Caroline și Julius Heinrich Selea, cu sediul în Rașov, având ca principal ociect de activitate importul și distribuția de cafea. Compania a investit în mai multe spații de birouri și logistice în județul Sibiu.
Investiția planificată de JBC Eden este de 7 – 10 milioane de euro.
CEETRUS
O a treia propunere este făcută de CEETRUS, un dezvoltator imobiliar care are 23 de centre comerciale din România, inclusiv un mic parc comercial în Brașov, Coresi Shopping Resort, pe care îl propune sibienilor ca model de dezvoltare pentru zona aeroportului. CEETRUS este fostul Immochan, divizia de investiții imobiliare a Auchan, care operează în Sibiu magazinul și galeriile comerciale din cadrul Sibiu Shopping City.
Investiția propusă de CEETRUS prevede construirea mai multor clădiri, care să integreze aeroportul: shopping mall și bus terminal, centru de expoziții și conferințe, hoteluri, centru spa, parcări și alte cclădiri ale aeroportului. Proiectul prevede și constrirea unei noi artere, care să preia traficul și să-l descarce în două giratorii, unul nou și cel existent, la intrarea în Sibiu.

În total, investiția estimată pentru masterplanul porpus la Sibiu se ridică la 57,5 milioane de euro, însă nu include investițiile indirecte și dezvoltările urbane făcute cu fonduri europene.
Propunerea celor de la CEETRUS nu ia în calcul și administrarea aeroportului.
“Consiliul Județean, plenul consiliului, va trebui să stabilească forma de concesiune”, ne-a mai explicat Daniela Câmpean. “Dacă vor vota studiul de oportunitate pentru cei 2.850 metri pătrați, voi merge mai departe cu acesta și nu se exclude o dezvoltare integrată ulterioară . Dacă vor respinge acest studiu, vor trebui să spună cu ce formă mergem mai departe”.
Consiliul Județean a scos de pe ordinea de zi a ședinței din 29 august proiectul privind concesionarea unui teren de lângă Aeroportul Sibiu. Inițiatorul Daniela Cîmpean, președinte CJ, a decis acest lucru, în urma reacțiilor publicului.
Concesionarea terenului de 2,7 hectare, pe care se află fostul hangar de elicoptere, aflat în proprietatea Consiliului Județean și în administrarea Aeroportului Sibiu este prevăzută în “Proiectul de hotărâre privind aprobarea Studiului de oportunitate, a Raportului de expertiză extrajudiciară de evaluare imobiliară și a concesionării prin licitație publică a imobilului teren și construcții aparținând domeniului public al Județului Sibiu, situat în municipiul Sibiu, strada Alba Iulia, nr. 73, înscris în CF nr. 128475 Sibiu, în suprafață de 27.267 mp”.
Evaluarea terenului, făcută de o firmă privată, a fost de 2,7 milioane de euro, iar redevența minimă, de la care ar trebui să înceapă licitația pe care CJ dorește să o deruleze, ar fi de 110.000 euro anual.
Doi minori au spart un aparat de cafea și au furat banii
Doi minori din Copșa Mică au fost reținuți, duminică, ei fiind bănuiți că au furat bani dintr-un aparat de cafea din localitatea Șeica Mare.
Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Axente Sever au reținut doi tineri care sunt bănuiți că joi seara, în jurul orei 23, ar fi spart un aparat de cafea și ar fi furat suma de aproximativ 970 de lei. Aparatul de cafea era amplasat în fața unui magazin din Șeica Mare.
Minorii, în vârsta de 15, respectiv 16 ani, vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate. Cercetările în acest dosar continuă.
Biciclist accidentat pe Calea Dumbrăvii
Început de săptămână cu accident în municipiul Sibiu. Un biciclist a ajuns la spital după ce a fost accidentat de o conducătoare auto pe Calea Dumbrăvii.
Polițiștii rutieri spun că o conducătoare auto în vârstă de 46 de ani, care circula spre Bulevardul Mihai Viteazul, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a acroșat un biciclist care circula regulamentar din sens opus. Biciclistul, în vârstă de aproximativ 25 de ani, a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Măgura Cisnădie s-a calificat a doua oară la rând în grupele Cupei EHF
Măgura Cisnădie a reușit o revenire extraordinară după eșecul din tur suferit la patru goluri în Spania. Formația pregătită de Alexandru Weber a făcut un meci mare pe teren propriu și s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în grupele Cupei EHF. A fost 22-18, la capătul unei partide în care româncele au condus și la șapte goluri, însă finalul a fost complicat și ibericele au fost aproape să întoarcă calificarea în favoarea lor. Totuși, Măgura a rezistat și datorită golurilor mai multe înscrise în deplasare va continua parcursul european.
Cel mai mic oraș din competiție
Mihaela Ani Senocico a fost din nou jucătoarea numărul I a Măgurei. Centrul echipei din Cisnădie a marcat 10 goluri, fiind instrumentală pentru echipa sa în cele mai importante momente. Portărița Elena Gabriela Voicu s-a remarcat și ea printr-o evoluție senzațională, având 13 parade foarte bune și un procentaj de 45% în ceea ce privește paradele. Ana Maria Tănăsie (4 goluri), Ada Moldovan (3), Dijana Ujkic (2), Valentina Panici (2) și Mădălina Predoi (1) au fost celelalte handbaliste care și-au adus aportul în victoria formației gazdă. De partea cealaltă a strălucit din nou cubaneza Lusson, care a reușit tot 10 goluri, exact ca în partida tur.
Măgura Cisnădie reprezintă din nou cel mai mic oraș din competiție. Exact ca anul trecut, Cisnădia este numărul I la acest capitol, ceea ce reprezintă o performanță imensă pentru clubul format în urmă cu 5 ani de zile. Mai mult, diferență față de adversarele pe care le-au eliminat este mare, orașul Telde în care își dispută jocurile campioana Spaniei în exercițiu are peste 120,000 de locuitori și este cea mai veche localitate din regiune.
FOTO – Urs lovit mortal de un autoturism pe DN 1
O ursoaică a fost lovită mortal de un autoturism pe Drumul Național 1, la kilometrul 290+800 de metri, pe Hula Bradului spre Bradu. Autoturismul a fost avariat în urma incidentului. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma acestui eveniment.
Traficul s-a desfășurat alternativ, polițiștii rutieri fiind la fata locului. Evenimentul rutier s-a produs pe sensul de mers Sibiu-Brasov. După câteva zeci de minute, traficul a fost reluat pe ambele sensuri. Membrii Asociației Vânătorilor din Sibiu sunt așteptați la fața locului pentru a ridica ursul.
Incidentul de duminică seara din județul Sibiu vine după ce un urs a fost lovit de o mașină, sâmbătă seara, la ieșirea din localitatea Praid, județul Harghita. Deși autoritățile au găsit repede ursul rănit pe marginea drumului, acesta a rămas în cursul nopții fără niciun fel de îngrijire, și a fost împușcat abia duminică la amiază.
În noaptea de sâmbătă spre duminică ursul a rămas pe marginea drumului, fără ca autoritățile să intervină în vreun fel. Duminică dimineață, ursul s-a târât pe șosea, circulația între Praid și Sovata fiind restricționată. Tranchilizarea animalului a fost făcută la 14 ore de la accident, iar împușcarea sa la 17 ore.
SURSĂ FOTO – INFO TRAFIC jud. SIBIU


