Acasă Blog Pagina 3903

Se oprește curentul electric în Sibiu și Dârlos

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 14 NOIEMBRIE
· între orele 8.30-17 în DÂRLOS, strada: LUPESTI.
· între orele 9-16 în SIBIU, strada: LEMNELOR.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

FOTO – Arde pădurea Măgura pentru a treia oară în ultimele săptămâni

UPDATE 20.35 – Pompierii sibieni se luptă și la această oră cu incendiul care a izbucnit marți după amiaza în Pădurea Măgura. este îngreunat de condițiile existente în care se desfășoară intervenția, zona abruptă cu pericol de alunecare, condițiile de vânt care reaprind focarele existente precum și transportul apei în cantități limitate din cauza rezervoarelor de mici dimensiuni de la locul intervenției. Momentan la fața locului acționează peste 50 de pompieri sprijiniți de reprezentanți ai Serviciului Voluntar Cisnădie și ai Ocolului Silvic.
Pompierii sibieni intervin pentru stingerea unui nou incendiu izbucnit la litiera Pădurii Măgura, în zona Valea Morii Vârful Măgura.
Pompierii sunt sprijiniți de către reprezentanți ai Ocolului Silvic „Valea Sadului” Cisnădie și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din Cisnădie și Sadu. Incendiul se manifestă pe o suprafață de 1.000 de metri pătrați, focul fiind localizat. În aceste momente se lucrează pentru stingerea focului.
În urmă cu două săptămâni, mai multe hectare de pădure au fost mistuite de flăcările celui mai puternic incendiu de vegetație din acest an din județul Sibiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit inițial cu 24 de pompieri pentru stingerea incendiului care s-a declanșat la liziera pădurii Măgura și apoi s-a extins necontrolat.
De asemenea, și săptămâna trecută s-a produs un incendiu în pădurea respectivă, pădurea fiind afectată pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.

Patru tineri din Sibiu, reținuți pentru tâlhărie

0

Nu mai puțin de patru tineri din Sibiu au fost reținuți pentru o tâlhărie, doi dintre aceștia fiind prinși luni de către polițiști.
Luni, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut doi tineri, sibieni în vârstă de 15 ani, aceștia fiind bănuiți că ar fi participat la o tâlhărie, în octombrie, alți doi tineri fiind reținuți între timp pentru comiterea respectivei fapte.
Este vorba despre doi sibieni de 17 și 18 ani, bănuiți că, în noaptea de 10 spre 11 octombrie, pe strada Cetății din municipiul Sibiu, ar fi bătut un bărbat, furându-i acestuia telefonul mobil. Tinerii sunt cercetați de lucrătorii Biroului de Investigații Criminale Sibiu, lucrătorii de poliție încercând să afle dacă cei patru tineri au mai fost implicați în fapte similare.

Începe Festivalul Național „Ioan Macrea”! Patru generații ale Junilor Sibiului se prind în joc, la Sala Transilvania

0

A mai rămas puțin timp până când Sibiul va răsuna pe folclor. Timp de trei zile, Festivalul Național „Ioan Macrea”, ce se va desfășura în perioada 27 – 29 noiembrie, va aduce la Sala Transilvania jocul popular din toată țara și nu numai.
„Anul aniversar „Junii Sibiului – 75 de ani de activitate” se apropie, cu paşi repezi, spre final. A fost un 2019 greu, dar frumos, marcat de turnee în Europa şi în America de Nord, de numeroase reprezentații în ţară și în Sibiu. Vor urma, în săptămâna 26 noiembrie – 1 decembrie, la Sibiu, spectacole extraordinare, toate menite să încununeze sărbătoarea Junilor. La întâlniri de suflet, organizate în cadrul proiectului „Aniversare Junii Sibiului – 75 de ani” vor fi invitați dansatori de ieri, de azi și de mâine ai Junilor Sibiului, în ziua de 26 noiembrie, ora 18, la Sala Transilvania. Cele patru generații ale Junilor Sibiului se vor prinde în joc, într-un moment aniversar, dedicat deopotrivă artiştilor și familiilor acestora, prietenilor Junilor Sibiului, oamenilor care iubesc folclorul românesc şi susţin „visul” celei mai vechi formaţii de dansuri populare din România”, spun organizatorii.
Miercuri, 27 noiembrie, va fi prima zi a celei de-a XXI-a ediție a Festivalului Naţional de Folclor „Ioan Macrea”, manifestare dedicată celui care, în urmă cu 75 de ani, a întemeiat Ansamblul „Junii Sibiului”.
Organizatorii Festivalului, Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, promit un festival plin de culoare, în care artiști din diferite zone etnofolclorice ale ţării vor fi mesageri ai cântecului și jocului popular românesc, în cadrul celui mai mare festival dedicat ansamblurilor folclorice profesioniste.
Astfel, în zilele de 27 și 28 noiembrie, iubitorii de folclor vot putea urmări şi aplauda ansamblurile: „Ciprian Porumbescu” din Suceava, „Dor Românesc” din Bistrița, „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu, „Baladele Deltei” din Tulcea, „Constantin Arvinte” din Iași, „Maria Tănase” din Craiova, „Banatul” din Timișoara, „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca și Orchestra Națională „Valahia” din București, alături de interpreți de renume ai cântecului popular românesc.
În 29 noiembrie, „Pe firul nesfârșit al vieții”
În data de 29 noiembrie, generațiile reunite ale Junilor Sibiului vor prezenta etapele existenței omului, de la naştere la moarte, în spectacolul extraordinar „Pe firul nesfârșit al vieții”. Astfel, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, „Veteranii Junii Sibiului”, „Ceata Junilor” şi Școala de Dans „Ioan Macrea” vă fac părtaşi, prin intermediul folclorului, la un botez ca în Mărginimea Sibiului, la nuntă ca pe Valea Hârtibaciului, la culesul viilor de pe Valea Târnavelor ș.a.m.d.
Junii se vor prinde, de asemenea, într-o horă a prieteniei cu cel mai mare ansamblu de folclor din Republica Moldova, Baletul Național „Joc”, invitat special în Festival în data de 29 noiembrie.
Maratonul folcloric se va încheia cu un eveniment special dedicat Zilei Naționale a României. Astfel, pe 1 decembrie, sub genericul binecunoscut „Noi suntem români!”, Junii Sibiului, Trupa K1, Paula Seling, Nicolae Furdui Iancu, Grupul „Crai Noi” și alți artiști, alături de Iuliana Tudor, sunt „Toți K1 pentru România”. Spectacolul propune un melanj între dansul tradițional, cântecul patriotic și ritmurile moderne.
Spectacolele din 27, 28, 29 noiembrie și 1 decembrie sunt prezentate de îndrăgita vedetă TVR Iuliana Tudor.
Accesul la evenimente
Accesul la spectacolele din zilele de 26, 27, 28, 29 noiembrie, de la ora 18, se face pe bază de bilete, ce pot fi achiziționate de la Sala „Transilvania” din Sibiu, la preţul de 20 lei, respectiv zece lei, începând cu data de 13 noiembrie, între orele 10 – 18.
PROGRAMUL FESTIVALUL NAŢIONAL DE FOLCLOR „IOAN MACREA” – SIBIU, 2019
27 noiembrie, Sala Polivalentă „Transilvania” Sibiu, ora 18
– Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava
Sorin Filip, Călin Brăteanu, Dana Dăncilă, Lucica Păltineanu
– Ansamblul Profesionist „Dor Românesc” din Bistrița
Matilda Pascal Cojocărița, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Anuța Motofelia, Oana Matei-Coruți
– Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu
– Orchestra Națională „Valahia” din București, dirijor Marius Zorilă
Lavinia Goste, Alina Pinca, Cristian Pomohaci, Niculina Stoican, Angelica Stoican, Cornelia și Lupu Rednic
28 noiembrie, ora 18, Sala Transilvania
– Ansamblul Artistic Profesionist „Baladele Deltei” din Tulcea
Laura Mocăniță, Costel Atanasof, Georgeta Nichifor, Laura Ileana Feraru
– Ansamblul Artistic Profesionist „Constantin Arvinte” din Iași
Laura Lavric
– Ansamblul Folcloric „Maria Tănase” din Craiova
Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu
– Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca
Adriana Irimieş, Aurora şi Săndel Mihai, Aurel Tămaş
– Ansamblul Profesionist „Banatul” din Timișoara
Dumitru Teleagă, Carmen Popovici Dumbravă, Liliana Laichici
29 noiembrie, ora 18, Sala Transilvania
– Baletul Național „Joc” din Chișinău
– Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”
Alina Bîcă, Adrian Neamţu, Ilie Medrea, Marcel Părău, Viorica Telcean, Camelia Cosma Stoiţă, Ovidiu Homorodean, Răzvan Năstăsescu, Mariana Anghel, Aurora Mihai, Nineta Popa, Dinu Iancu Sălăjanu
– Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”
– Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”
– Școala de Dans „Ioan Macrea” din Sibiu
Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea” este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu, cu sprijinul Cercului Militar Sibiu.
Festivalul Naţional de Folclor „Ioan Macrea” și Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!” sunt finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu și sunt acţiuni cofinanţate de Primăria Municipiului Sibiu.

Se caută voluntari pentru plantarea unei păduri la Șura Mare. Participi?

Asociația „Cu verdele-n sus” mai are nevoie de 250 de voluntari pentru plantarea a 8.000 de puieți forestieri la Șura Mare, în acest final de săptămână. Înscrierile au fost extinse până miercuri, 13 noiembrie, pentru ca proiectul să prindă contur, iar lumea în care trăim să devină mai verde, mai sănătoasă. Proiectul asociației are ca scop aducerea în vizor a situației pădurilor și necesitatea ca acestea să fie protejate. Anul acesta, în luna august, peste 100 de voluntari au plantat 10.000 de puieți la Arpașul de Sus. 
„Plantarea de toamnă” are loc sâmbătă, 16 noiembrie, iar cei de la Asociația „Cu verdele-n sus” mai au nevoie de 250 de voluntari, pentru a planta o pădure la Șura Mare. Vor fi plantați 8.000 de puieți forestieri. Plecarea are loc la ora 8.00, din fața Sălii Thalia. Asociația pune autocare la dispoziția voluntarilor care doresc să participe la plantare.
Toți cei care vor să participe se pot înscrie AICI.

Polițiștii sibieni caută doi copii dispăruți de acasă

Doi copii de 13 și 15 ani, din Buzd și Hosman, au fost dați dispăruți de familii, care au sunat la 112 pentru a cere ajutorul Poliției.
 
ACTUALIZARE: Unul dintre copii a fost găsit. Potrivit poliției, minorul din Buzd a fost găsit de polițiști, marți, în gara din Mediaș. Acesta nu a fost victima nici unei infracțiuni, susțin reprezentanții IPJ Sibiu.
Luni seara, un tânăr a sesizat Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu despre faptul că luni dimineața, fratele său, ZOLTAN CLAUDIU SAMOILĂ, în vârstă de 13 ani, a plecat de acasă, din Buzd, într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni acasă.

Copilul are o înălțime de 1,60 metri, 55 de kilograme, constituție atletică, fața ovală, păr negru, drept, scurt, ochi căprui, ten măsliniu. La data plecării purta un trening de culoare neagră și adidași de culoare neagră.
 
 
 
Tot luni seara, un bărbat a sesizat la 112 că în aceeași seară, nepoata sa, LĂCĂTUȘ VETUȚA, în vârstă de 15 ani, a plecat de la domiciliul său din localitatea Hosman într-o direcție necunoscută, fără a mai reveni acasă.

Tânăra are o înălțime de 1,60 metri, 60 de kilograme, constituție atletică, fața ovală, păr șaten, drept, lung, ochi căprui, ten măsliniu.
La data plecării purt o rochie lungă de culoare roșie având inscripționate multiple motive florale, bluză multicoloră și un batic de culoare roșie.
Persoanele care pot oferi informații despre cei doi minori sunt rugate să sune la 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Consultații endocrinologie, ecografii tiroidiene și testarea densității osoase- DXA, la RMN Diagnostica Sibiu

0

În general, românii asociază bolile endocrine cu glanda tiroidă. Însă, la medicul endocrinolog se tratează mult mai multe afecţiuni. De exemplu, osteoporoza.
Se întamplă foarte rar ca un pacient să ajungă, din proprie inţiativă, la medicul endocrinolog. De obicei, pacienţii sunt trimişi la endocrinologie de către medicul de familie sau de către alţi medici specialişti. Se întâmplă asta pentru că simptomele cauzate de bolile endocrine sunt de cele mai multe ori nespecifice, iar pacienţii ajung iniţial la alte specialităţi medicale. Ca şi frecvenţă, afecţiunile tiroidiene sunt de departe cea mai întâlnită patologie pentru care pacienţii se prezintă la medicul endocrinolog. Aceste afecţiuni sunt urmate de sindromul de ovar polichistic, nanismul hipofizar, sindromul Cushing, hiperparatiroidismul primar, osteoporoza, hipogonadismul, adenoamele hipofizare.
Osteoporoza sau “hoţul tăcut”, cum o numesc medicii, afectează anual circa 200 de milioane de femei la nivel mondial, dintre care 1 milion sunt românce, se arată în cele mai recente rapoarte statistice. Numărul cazurilor este însă mult mai crescut, mai ales din cauza lipsei diagnosticului şi a tratamentului adecvat. Specialiştii OMS estimează că până în anul 2020, numărul bolnavilor de osteoporoză va creşte la 1 miliard de locuitori. Potrivit datelor OMS, la nivel mondial în jur de 22 de milioane de femei şi 5,5 milioane de bărbaţi, cu vârste între 50 şi 84 de ani, suferă de osteoporoză, iar în România una din trei femei este diagnosticată cu această afecţiune după vârsta de 55 de ani.
Pentru că în primă fază nu doare, pacientele ajung la medic abia în stadiile avansate ale acestei boli, când “tratamentul” presupune de fapt o ameliorare a simptomelor şi o reducere a riscului de fracturi osteoporotice. Așadar, osteoporoza se previne, nu se vindecă!
Simptomele osteoporozei:

  • scăderea în înălţime (pacienţii care suferă de osteoporoză suferă de o pierdere în înălţime pe măsură ce boala avansează iar densitatea osoasă scade)
  • modificarea posturii (postura corpului se poate modifica din cauza restructurării osoase provocate de pierderea densităţii oaselor )
  • dureri de spate (pot fi un simptom al osteoporozei)
  • fracturi osoase (persoanele care suferă de osteoporoză sunt mai predispose la fracture osoase pentru că acestea devin mai poroase, acest simptom este present mai ales la persoanele mai în vârstă)

Cauzele apariţiei osteoporozei sunt diverse, acestea putând fi împărţite în două categorii:

  • cauze asupra cărora nu se poate interveni: sex, vârstă, rasă, conformaţie corporală, antecedente familiale, prezenţa anumitor afecţiuni (diabet, artrită reumatoidă, dereglări hormonale).
  • cauze care pot fi controlate: tulburările de alimentaţie, sedentarismul, fumatul, consumul excesiv de alcool.

Măsurarea densităţii minerale osoase (DMO) prin tehnica de absorbţiometrie duală cu raze X (DXA) reprezintă principala metodă în diagnosticul osteoporozei şi este efectuată la nivelul coloanei vertebrale lombare (L1-L4) şi şoldului (femur proximal). La pacienţii obezi sau care prezintă alte cauze ce nu permit măsurarea DMO la nivelele menţionate, se recomandă efectuarea DXA la nivelul regiunii distale a antebraţului.
Prevenţia osteoporozei se poate face, în primul rând, printr-o dietă echilibrată şi bogată în calciu şi vitamina D, precum şi printr-o expunere controlată la soare care ajută organismul să producă vitamina D, atât de necesară pentru absorbţia calciului în oase.
De asemenea şi mişcarea constantă precum aerobic, mersul pe jos, jogging, yoga, înot, tenis pot ajuta la menţinerea unor oase sănătoase. Şi poate cel mai important element în prevenţie este efectuarea perioadică, mai ales în cazul femeilor în perioada menopauzei, a screeningului prin care se poate depista un eventual risc de apariţie a osteoporozei.
Tratamentul acestei afecţiuni variază în funcţie de gradul de afectare al densităţii oasoase şi poate consta în medicamente uşoare de tipul celor homeopate şi până la intervenţii chirurgicale care să rezolve diverse complicaţii provocate de osteoporoză, precum fracturile de la nivelul şoldurilor, coloanei vertebrale sau încheieturilor.
În cadrul policlinicii RMN Diagnostica Sibiu, pacienții pot beneficia, atât de consultații în specialitatea endocrinologie- în contract CAS, cât și de ecografii tiroidiene-  în sistem privat, realizate de doamna doctor Ioana Verde, medic specialist endocrinolog, ce activează în cadrul centrului. De asemenea, puteți beneficia și de investigații de osteodenstitometrie-DEXA, pentru măsurarea densității osoase în diagnosticarea osteoporozei.
Pentru informații, tarife și programări:
Sibiu, Strada Someșului nr.19
Telefon: 0269243121

www.rmn-diagnostica.ro /  [email protected]/ https://www.facebook.com/RMNDiagnostica/

Meteo: Cod galben de vânt urmat de ploi moderate cantitativ

0

Meteorologii au emis un cod galben de vânt, valabil îndeosebi pentru zonele de munte. Codul intră în vigoare astăzi, la ora 16.00 și rămâne valabil până joi, la ora 10.00.
În intervalul menționat, în zona montană vântul va avea intensificări susținute, cu viteze în general de 80 sau 90 km/h, iar pe creste, în special cele ale Carpaților Meridionali, temporar rafalele vor depăși 100 km/h.
Intensificări locale și temporare ale vântului vor fi și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h.
De miercuri, de la ora 8.00 sunt anunțate și ploi moderate cantitativ. Din dimineața zilei de miercuri, 13 noiembrie și până în seara de joi, 14 noiembrie în zona Carpaților Meridionali va ploua și, mai ales în vestul acestora se vor cumula cantități de apă de 25…30 l/mp.

Tânăr fără permis, prins pe un moped neînregistrat

Un tânăr din Racovița fără permis de conducere are dosar penal după ce a fost prins, luni după amiaza, pe un moped neînregistrat.
Polițiștii l-au oprit pe tânăr pe strada Principala din Racovița, iar după verificări au stabilit că acesta nu are permis de conducere, iar mopedul este neînregistrat sau neînmatriculat.
Acesta are acum dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînregistrat sau neînmatriculat.
Cercetările continuă la nivelul Secției 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos.

Fără permis și beat, a furat o mașină și s-a răsturnat

Luni după amiaza, în afara localității Cârșișoara, un brașovean în vârstă de 38 de ani a pierdut controlul direcției de deplasare al unui autoturism și s-a răsturnat în afara șoselei.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Când au început cercetările, polițiștii au avut parte de surprize în cascadă. Astfel, lucrătorii de la Circulație au stabilit că mașina ar fi fost furată de pe raza localității Cârțișoara, bărbatul nu avea permis, iar când l-au testat cu aaratul alcooltest, rezultatul a fost de 1,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul s-a ales cu dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului. Cercetările continuă la nivelul Serviciului Rutier Sibiu.

„Team-Up”, proiect pentru perfecționarea și angajarea asistenților maternali în sistem

0

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu continuă promovarea proiectului european  „Team-Up: Progres în calitatea îngrijirii alternative a copiilor”, început în anul 2014. Proiectul se desfășoară la nivel național și are ca scop creșterea calității sistemului de asistență socială și a numărului de asistenți maternali la nivelul comunității. De la începerea programului și până în prezent, în judeţul Sibiu au fost atestate 18 persoane în vederea angajării ca asistenţi maternali, prin „Team-Up”.
Proiectul „Team-Up” are o durată de implementare de 120 de luni, până în decembrie 2023, iar valoarea totală a acestuia este de 2.657.162.612,32 lei, din care 2.243.584.251,47 lei contribuția financiară din partea Uniunii Europene, 332.365.653,29 lei buget național și 81.212.707,56 lei contribuție proprie a beneficiarului sau partenerilor.
Prin rezultatele acestui proiect se urmărește, printre altele, și selectarea a 15.000 de persoane în vederea participării la cursuri de formare continua, crearea unui program de formare profesională și suport de curs elaborate, de asemenea, un program de formare profesională susținut pentru 15.000 de asistenți maternali, care să ducă la o rețea de asistență maternală dezvoltată;
În acest context, persoanele din județul Sibiu interesate de profesia de asistent maternal profesionist sunt aşteptate să se prezinte la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu, str. Mitropoliei nr.2 Sibiu sau telefonic să contacteze Serviciul Management de caz.
Proiectul „Team-Up” este implementat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție în calitate de Beneficiar, în parteneriat cu cele 47 de Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului de la nivelul județelor.

Asociație de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport persoane în nordul județului Sibiu

Problema transportului între localitățile din nordul județului Sibiu ar putea fi rezolvată într-o perioadă de timp relativ scurtă, în urma unei întâlniri care a avut loc recent în municipiul de pe Târnava Mare.
Săptămâna trecută a avut loc în municipiul Mediaş la o şedinţă în care s-au pus bazele înființării unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară, pentru realizarea unui serviciu de transport persoane între localităţile din nordul judeţului.
La întâlnire au participat edilii din localitățile din nordul județului, care au discutat despre posibilitatea înființării acestei asociații care să rezolve o mare problemă din această parte a județului. Această nouă structură, din care vor face parte mai multe primării din partea de nord a județului, va încerca să rezolve problema transportului de persoane între localități, o problemă pe care nicio localitate nu o poate gestiona de una singură din cauza problemelor financiare şi a complexității problemelor specifice transportului de persoane, cum ar fi autorizațiile, licențele de transport persoane sau angajații. Iar participanții la întâlnire s-au declarat extrem de optimiști.
Astfel, dacă toate problemele vor fi rezolvate şi toate primăriile în cauză se vor ajunge la o înțelegere pentru rezolvarea acestei probleme urgente, asociaţia nou creată ar putea să își înceapă activitatea în aproximativ un an de zile.