O anexă gospodărească în care erau depozitate lemne s-a făcut scrum, duminică după amiaza, în localitatea Ruja.
Pompierii sibieni au intervenit cu două autospeciale de stingere a incendiilor, la locul incendiului fiind prezent și un echipaj SMURD. În urma incendiului anexa gospodărească a ars în întregime, precum și câteva obiecte de mobilier și lemnele depozitate în interior.
Anexă gospodărească distrusă de incendiu
FOTO – Cinci răniți într-un accident rutier între Vurpăr și Roșia
Cinci persoane au fost rănite, duminică după amiaza, într-un accident rutier pe Drumul Județean 106S, între Vurpăr și Roșia.
Din primele cercetări a rezultat faptul că șoferul autoturismului a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat în afara șoselei. Mai multe echipaje de prim ajutor ale SMURD și Ambulanței au ajuns la locul accidentului entru a acorda îngrijiri medicale persoanelor rănite.
Un copil de 7 ani politraumatizat împreună cu mama lui au fost transportați la Compartimentul Primire Urgențe al Spitalului Luther, respectiv Unitatea de Primire Urgențe Sibiu, iar o fată de 11 ani cu un traumatism la picior a ajuns la Urgența Spitalului Luther.
De asemenea, unbărbat de aproximativ 25 de ani și o femeie de 32 de ani au fost transportați la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu cu traumatism cranio-cerebral, respectiv traumatism lombar.
ALEGERI 2019 Candidatul UDMR, Kelemen Hunor: „Trebuie să meargă cât mai multă lume la vot”
Kelemen Hunor, candidatul UDMR pentru preşedinţia ţării, a votat în această dimineaţă în comuna Cârţa, Harghita. El a declara că votul său este dedicat refomei educaţionale şi protecţiei mediului.
Kelemen Hunor, candidat din partea UDMR pentru cursa prezidenţială, a votat astăzi în comuna sa natală, Cârţa, localitatea Harghita. Acesta a declarat jurnaliştilor la ieşirea din secţia de vot că este optimist cu privire la prezenţa romînilor la urne şi că votul său este decicat susţinerii educaţiei şi naturii.
„Am venit astăzi la vot, am votat pentru viitorul României, pentru respect şi pentru încredere. Am votat pentru o societate şi pentru o ţară care va investi în cele două resurse importante, omul şi natura, în educaţie şi în protecţia mediului şi susţinerea economiei. Sunt convins că astăzi va fi o prezenţă mare şi eu spun să mergeţi la vot, să votaţi şi să alegeţi cea mai bună soluţie pentru România” a declarat liderul UDMR.
Candidatul UDR a subliniat şi importanţa acestui exerciţiu democratic: „De aceea eu cred că trebuie să meargă cât mai multă lume la vot. Orice vot este important, fiindcă înseamnă şi legitimitate, dar înseamnă şi implicarea cetăţenilor în treburile cetăţii”.
ALEGERI 2019 Viorica Dăncilă, candidat PSD: „ Am votat împotriva tăierilor de pensii și salarii”
Viorica Dăncilă, candidatul susţinut de Partidului Social Democrat pentru preşedinţia ţării, a votat la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti.
Viorica Dăncilă, candidat al PSD la alegerile prezidențiale, a fost extrem de matinală. Premierul demis a votat la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, în această dimineaţă, la ora 8.04, însoțită de una dintre fgurile emblematice ale partidului, Olguța Vasilescu.
”Am votat pentru o Românie a bunăstării, o Românie a drepturilor garantate, o Românie sigură și demnă în care românii să nu trăiască cu teama zilei de mâine că nu au ce pune pe masă, că nu au bani pentru medicamente sau pentru facturi. Am votat împotriva tăierilor de pensii și salarii, am votat împotriva austerității. Am votat pentru o Românie unită, în care fiecare român să se regăsească în deciziile președintelui”, a spus fostul prim-ministrul.
Viorica Dăncilă a fost însoţită la urne de soţul ei.
Candidatul PSD a lansat şi o încurajare pentru prezenţa la vot: ”Toți românii trebuie să contribuie la creionarea viitorului, atât pentru nepoții și copiii noștri, dar și pentru ceilalți români care trebuie să rămână în țara lor și să aibă un trai mai bun”.
ALEGERI 2019 Candidatul PMP Theodor Paleologu: „Am votat pentru ca fiul meu să aibă mai multe motive pentru a trăi și de a munci în România”
Theodor Paleologu, candidatul Partidului Mişcarea Populară în cursa prezidenţială, a votat în Bucureşti la liceul „Spiru Haret”. El a declarat jurnaliştilor că votul său este menit să asigure un viitor mai bun noii generaţii.
Theodor Paleologu, candidatul susţinut de PMP pentru poziţia de şef al statului, şi-a exercitat dreptul la vot în secţia din cadrul liceului „Spiru Haret”, Bucureşti, liceu în care a studiat şi tatăl său.
„Am votat pentru ca fiul meu să aibă mai multe motive pentru a trăi și de a munci în România, pentru ca tinerii din generația lui să aibă motive să rămână în țară și să contribuie la bunăstarea acestei țări. Am votat pentru o Românie a respectului: respect pentru muncă, pentru educație, pentru moștenirea culturală a României și a Europei, pentru respect pentru românii de toate vârstelele: tineri și bătrâni, pentru românii din afara țării. De asemenea, trebuie ca românii să ceară respect din partea celor care îi conduc”, a spus candidatul PMP.
În declaraţia sa, Theodor Paleologu, a criticat tendinţa electorală de a vota contra unei formaţiuni politice în locul unui vot de susţinere a unui candidat, „A vota înseamnă a îndeplini o îndatorire, e un act sacrosanct în democrație, e o chestiune de respect. Am votat pentru, pentru că în primul tur nu se votează contra, în primul tur se votează pentru. Pentru valori, pentru convingeri, pentru idei, pentru idealuri.”
Candidatul PMP a fost însoţit la vot de către fiul său, Mihai Paleologu.
ALEGERI 2019 Vicepremierul Raluca Turcan: „Există un singur candidat la președinție care poate să aibă un guvern partener”
Raluca Turcan, vicepremierul României, a votat în această dimineață la secția de votare din cadrul Colegiului Național „Octavian Goga” din Sibiu. Aceasta a fost însoțiță de Victor Costache, ministrul sănătății.
La ieșirea de la urne vicepremierul Raluca Turcan a declarat că a votat pentru o Românie în care oamenii să se simtă în siguranță, în care instituțiile să funcționeze eficient, în care angajările să se facă pe competențe și că a votat un singur candidat care poate să aibă un guvern partener și care poate să aducă această Românie.
„Am votat pentru o Românie în care legea să fie lege pentru toți, am votat pentru o Românie în care instituțiile să ajungă să funcționeze pentru cei mulți și nu pentru clientela politică, pentru o Românie în care instituțiile au eficiență în materie de sănătate, educație, ordine publică, siguranță, pentru o Românie în care părinții și bunicii își cresc copiii fără să se teamă că infractorii sunt puși în libertate, pentru o Românie în care dacă te duci la școală înveți carte și dacă te angajezi te angajezi pe bază de merite și nu de piele. Există un singur candidat la președinție care poate să aibă un guvern partener și care să ne aducă în această Românie în care drepturile fundamentale sunt respectate, în care românii se simt bine și în siguranță”, a spus Raluca Turcan.
Din Sibiu, vicepremierul va pleca la București unde se va afla la ora 21.00 când se închid urnele de vot.

ALEGERI 2019 VIDEO Carmen Iohannis spune că a votat pentru o Românie normală
Carmen Iohannis, soția președintelui României Klaus Iohannis a votat în Sibiu, la secția nr. 68, de la Școala Gimnazială, Nr. 4. S-a oprit pentru câteva minute să vorbească cu jurnaliștii după ce a ieșit din secția de votare. Aceasta a spus că a votat pentru o România normală și a subliniat cât este de important ca toți românii să meargă astăzi la vot.
„Este o zi foarte importantă astăzi. Am votat pentru România normală și vă invit pe toți la vot. Este foarte important să vină toți românii la vot”, a spus prima doamnă a României.
După ce a mulțumit, aceasta a plecat, cel mai probabil, spre București.
ALEGERI 2019 Președintele Klaus Iohannis: „Este ziua în care românii decid ce viitor va avea România în următorul an”
Preşedintele Klaus Iohannis, candidat din partea PNL la alegerile prezidențiale, avotat la Liceul Jean Monet din București. El a declarat jurnalișitlor prezenți în secție că a votat pentru „România normală”.
Președintele Klaus Iohannis, unul din cei doi sibieni care participă la aceste alegeri pentru funcția de Președinte al României, a ales să voteze în București, la liceul Jean Monet, o secție în care votează, frecvent, personalitățile politice.
„Astăzi este o zi extrem de importantă pentru România, dar recunosc că şi pentru mine personal. Am votat pentru România normală. Îmi doresc un viitor foarte bun pentru România şi sper să primesc astăzi confirmarea că foarte mulţi români îşi doresc acelaşi lucru. Astăzi, în ziua votului, este ziua în care românii decid ce viitor va avea România în următorul an. Ziua votului este ziua cea mai importantă pentru românii care vor să participe la procesul democratic. Aşadar, dragi români, vă aştept la vot”, a spus şeful statului. Președintele în funcție a mai remarcat și numărul mare de români prezenți la vot.
Iohannis a fost însoţit la secţia de vot de un număr mare liberali, între care Rareş Bogdan, Siegfried Mureşan, Alina Gorghiu.
O nouă victorie: CSM Târgu Jiu – CSM Mediaș 80-98
CSM Mediaș s-a impus pe terenul celor de la CSM Târgu Jiu, scor 98-80 , într-o partidă contând pentru etapa a 5-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Confruntarea din Sala Sporturilor din Târgu Jiu a început sub semnul echilibrului, gazdele distanțându-se apoi pe tabela de marcaj, reușind să câștige primul act cu scorul de 24-17. Echipa medieșeană a reușit să revină în sfertul secund și a redus din handicap, scorul pauzei fiind 43-42.
Baschetbaliștii medieșeni au ieșit foarte montați de la cabine, reușind un sfert trei foarte bun și preluând conducerea pe tabela de marcaj, scor 72-56, cu zece minute rămase din meci. Ultimul act a aparținut tot echipei din Mediaș, care s-a impus cu scorul de 98-80.
Titus Nicoară a fost cel mai bun jucător al medieșenilor cu 27 de puncte, 7 recuperări și o pasă decisivă. Jacob Gibson a reușit 19 puncte, 3 recuperări și 5 pase decisive. Nikola Siladji a terminat partida cu 18 puncte și 5 recuperări.
Pentru CSM Mediaș urmează jocul de pe teren propriu cu Baschet Club Athletic Constanța. Confruntarea este programată vineri, 15 noiembrie, cu începere de la ora 18.
A lovit un pieton și a plecat de la locul accidentului rutier
Un șofer din Veștem are dosar penal după ce a lovit un pieton apoi a plecat de la locul evenimentului fără acordul polițiștilor rutieri.
Vineri, în municipiul Sibiu, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Veștem, în timp ce conducea autoturismul pe strada Someșului, nu s-a asigurat la efectuarea virajului la dreapta pentru a parca pe trotuar și a acroșat un pieton în vârstă de 34 de ani. Imediat după producerea accidentului, șoferul a părăsit locul faptei fiind identificat în scurt timp, în zonă, de către polițiștii Biroului Rutier Sibiu.
„Bărbatul lovit a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără a necesita internarea. Polițiștii i-au făcut șoferului dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, respectiv părărsirea locului producerii accidentului fără încuviințarea polițiștilor. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.







