Acasă Blog Pagina 3913

FOTO – Un nou incendiu a izbucnit în Pădurea Măgura

După ce săptămâna trecută s-au luptat mai bine de două zile cu flăcările, pompierii intervin din nou la această oră pentru stingerea unu incendiu izbucnit în Pădurea Măgura. Astfel, pompierii sibieni intervin pentrul localizarea și stingerea unui incendiu care se manifestă în zona pădurii Măgura pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați.
În acest moment incendiul este localizat și se lucrează pentru lichidarea acestuia. La fața locului intervin în sprijin și reprezentanți ai Ocolului Silvic și voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cisnădie.
Săptămâna trecută, m multe hectare de pădure au fost mistuite de flăcările celui mai puternic incendiu de vegetație din acest an din județul Sibiu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit inițial cu 24 de pompieri pentru stingerea incendiului care s-a declanșat în noaptea de duminică spre luni la liziera pădurii Măgura și apoi s-a extins necontrolat.
În ajutorul pompierilor s-au aflat permanent reprezentanți ai Ocolului Silvic “Valea Sadului” Cisnădie și membrii serviciilor voluntare pentru Situații de Urgență din zonă.
Incendiul a fost lichidat în cursul serii de marți. Au ars aproximativ 200 de metri pătrați de litieră. Potrivit ISU Sibiu, incendiul a pornit din cauza focului deschis în spații deschise.

Patru localități din județul Sibiu, fără curent electric

Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 7 NOIEMBRIE
· între orele 9-16 în SELIMBAR, strazile: MIHAI EMINESCU-partial; LIVIU REBREANU; ALEEA OCTAVIAN GOGA; IOAN SLAVICI; OCTAVIAN GOGA-partial.
· între orele 8-14 în ROD, Localitate-integral; POIANA SIBIULUI-partial, nr: 116, 143-211, 246-259, 260A, 275-384.
· între orele 9-14 în RAUL SADULUI, SAT-PRINCIPALA-INTEGRAL.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.

Atenție! „Pericol de râs în hohote“, cu Mălăele, la Sibiu

0

Cunoscutul actor Horațiu Mălăele vine cu „Sunt un orb”, la Sibiu. Spectacolul se va juca joi, 5 decembrie, începând cu ora 20, la Centrul Cultural „Ion Besoiu”.
„Farseur din vocație, cu șarm, inteligență și umor, Horațiu Mălăele va face o nouă demonstrație de virtuozitate într-o ediție specială a spectacolului „Sunt un orb”, varianta cu multe lovituri de teatru. Probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani – așa cum îl descrie Ion Caramitru, Horațiu Mălăele este într-o perpetuă căutare și de aceea niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu este similară cu precedenta”, spun organizatorii.
Spectacolul „Sunt un orb” cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar si proză scurtă.
„Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba și despre dumneavoastră“, mărturisește Horațiu Mălălele.
Nu lipsesc, evident, nici momentele de improvizație, pline de umor, cele care fac, de obicei, deliciul reprezentațiilor sale.
Artistul își provoacă spectatorii cu umor și sinceritate într-un recital de neegalat, cu avertismentul „pericol de râs în hohote“.
Biletele sunt disponibile online, pe iabilet.ro, și la Casieria Centrului Cultural „Ion Besoiu”. Prețul unui bilet este 79 de lei.

Vineri și sâmbătă se împart buletinele de vot. Prefectura a anunțat graficul de distribuire

Vineri și sâmbătă se vor împărți buletinele de vot pentru alegerile prezidențiale ce au loc duminică, 10 noiembrie. În acest context, astăzi a fost stabilit graficul de distribuire a acestora și a materialelor necesare desfășurării procesului electoral (primul tur de scrutin), respectiv pentru 24 noiembrie 2019 (al doilea tur de scrutin, dacă va fi cazul), anunță reprezentanții Prefecturii Sibiu. 
Vineri și sâmbătă, vor fi repartizate cele 419.551 de buletine de vot, 1.880 de ștampile cu mențiunea „Votat”, 382.134 de timbre autocolante, 3.384 de ecusoane (câte 9 pe secție de votare) și 376 de ștampile de control al secțiilor de votare.
„Buletinele de vot și materialele necesare votării se depun la sediul primăriilor, sub pază, în ziua de 8 noiembrie, respectiv 22 noiembrie și se preiau, de către președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare, în vederea transportării acestora la secțiile de votare, în data de 9 noiembrie, respectiv 23 noiembrie, începând cu ora 15.00. Excepție face municipiul Sibiu, unde predarea și preluarea se vor face în data de 9 noiembrie, respectiv 23 noiembrie, începând cu ora 13.00.”, transmite Claudia Stanciu, purtător de cuvânt al Prefecturii Sibiu.
Graficul de distribuire este publicat AICI.

„Campion”: A comis șase infracțiuni dintr-o lovitură

Ce a făcut recent un bărbat din Alămor întrece orice imaginație. Fără permis, băut, cu autoturismul și remorca neînmatriculate, el a fost prins după ce a furat un element folosit la lucrările de reabilitare care se desfășoară la un drum județean.
Bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a fost oprit într-una din diminețile trecute în afara localității Alămor, de polițiști, iar aceștia au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere, autoturismul este neînmatriculat și are aplicate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare provizorie, remorca este neînmatriculată sau neînregistrată, iar la testarea alcoolscopică a șoferului, acesta a prezentat o concentrație de 0,42 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului și remorcii, polițiștii au constatat că bărbatul transporta un element de construcție folosit pentru izolarea drumului, element furat din zona lucrărilor de reamenajare a Drumului Județean 107B.
Polițiștii i-au făcut bărbatului dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare, respectiv tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate.
Luni, polițiștii l-au reținut pe bărbat, care va fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Ocna Sibiului.

DEMO METAL BRAȘOV 2019 – SMART FACTORY [Digital Transformation Hub]

0

Pe fosta platformă industrială Rulmentul, la Centrul de Evenimente și Conferințe Lux Divina a avut loc deschiderea oficială a celei de a XI-a ediții DEMO METAL, unul dintre cele mai importante târguri internaționale, organizate în România în domeniul industriei prelucrării metalelor. La deschidere au participat: domnul Onuț ILIESCU, Director General TEHNIC MEDIA,  domnul Adrian SANDU – Secretar General ACAROM, domnul Vlad TATU – Coordonatorul AHK Transylvania Office, domnul Bogár FERENC – Secretar I, Atașat Comercial în cadrul Ambasadei Ungariei la București, personalități din mediul de business, reprezentanți ai mediului academic, oficialități etc.
Tema principală a acestei ediții a DemoMetal este  SMART FACTORY [Digital Transformation Hub]. Aceasta este abordată atât în expoziție, la standurile companiilor și în standul special SMART FACTORY, cât și în Forumul TRANZIȚIA CĂTRE INDUSTRY 4.0.
 
Demo Metal Brașov 2019 – Smart Factory este un eveniment care, prin mixul de oportunități – Expo, Forum &  Networking – își propune să aducă cele mai noi echipamente și abordări ale integrării soluțiilor smart în fața managerilor și specialiștilor din industrie.
„Industry 4.0 este doar aparent un concept futurist. Multe dintre soluțiile oferite de producătorii importanți la nivel global sunt funcționale la Demo Metal Smart Factory și pot fi testate în multe dintre standuri. A 4-a revoluție industrială este provocarea momentului, dar ea devine accesibilă cu ajutorul specialiștilor prezenți în standurile celor 68 de companii prezente. La astfel de evenimente cum este Demo Metal avem șansa să privim în viitorul afacerii și al profesiei noastre și să ne găsim partenerii cu care vom progresa.
Pe 5 noiembrie Forumul „Tranziția către Industry 4.0” oferă posibilitatea unor noi contacte de afaceri. În Forum, pe lângă furnizorii de echipamente, sunt prezenți și reprezentanți ai companiilor lider din industrie: Schaeffler, Stabilus, Preh, cei care au început deja transformarea digitală a fabricației și a modelelor de business.
Mulțumim companiilor participante în expoziție și celor din forum, care ne sunt alături la această ediție specială Demo Metal, cea de a 5-a la Brașov, și abia așteptăm să ne întâmpinăm împreună vizitatorii.” a declarat Onuț Iliescu, Director General TEHNIC MEDIA, organizatorul evenimentului.
Cu peste 68 de companii, mari branduri internaționale, dar și companii locale, care acoperă întreaga gama de echipamente și tehnologii dedicată industriei de prelucrare a metalului, Demo Metal Brașov – Smart Factory se anunță a fi din nou un eveniment remarcabil. Detalii despre companiile participante, despre noile echipamente și tehnologii prezentate, precum și despre ofertele speciale pregătite, găsiți pe site-ul www.demometal.ro.
Tot în cadrul Demo Metal, pe 5 noiembrie, a avut loc Forumul TRANZIȚIA CĂTRE INDUSTRY 4.0, în care unii dintre cei mai importanți manageri ai companiilor de top din industria din România au împărtășit participanților din viziunea, experiența și provocările întâmpinate la implementarea conceptului în unitățile lor productive locale sau la nivel global.
Prin mixul de oportunități pe care le oferă, Expo, Forum & Networking, Demo Metal este locul special creat pentru întâlnirea furnizorilor și a utilizatorilor de tehnologie.

Primăria anunță majorarea amenzilor pentru aruncarea gunoiului în zone nepermise

Primăria anunță creșterea amenzilor pentru sibienii ce depozitează deșeuri în locuri neavizate. Persoanele fizice pot primi amenzi de până la 6 mii de lei.
Primăria Municipiului Sibiu a înăsprit contravențiile pentru persoanele ce depozitează gunoi în alte locuri decât cele avizate. Începând cu 28 octombrie, modificările aduse la Legea nr. 211/2011 prevăd amenzi mai aspre pentru gestionarea incorectă a deșeurilor. Această abatere va atrage după sine penalizări în valoare de 3.000 până la 6.000 de lei pentru persoane fizice și între 20.000 – 40.000 lei pentru persoane juridice, după cum anunță Primăria Sibiu.
Pe lângă amendă, vinovații vor trebui să ridice gunoiul din locul nepermis, să curețe terenul și să se debaraseze de deșeuri în mod corect.
Autoritățile locale spun că au intensificat eforturile de combatere a acestui fenomen. În luna octombrie, Poliția Locală a aplicat nouă amenzi pentru depozitarea nepermisă a gunoaielor. Două dintre acestea au fost administrate unor șoferi de autoutilitare ce au fost prinși în flagrant în timp ce abandonau deșeuri pe malul Cibinului, în zona Zăvoi.
Primăria avertizează că atât cetățenii cât și companiile care aleg firme neautorizate pentru a se debarasa de deșeurile lor sunt, de asemenea, pasibili de amendă.
 

Sibian cercetat pentru amenințare și violare de domiciliu, reținut de polițiști

0

Un sibian de 52 de ani a fost rețintu de polițiști după ce a amenințat proprietara unei locuințe din municipiu. Ele este cercetat și pentru violare de domiciliu.
Polițiștii spun că luni, bărbatul a intrat fără drept, de două ori, într-un imobil de pe strada Anul 1848 din municipiul Sibiu, unde ar fi amenințat-o pe proprietară. În locuință se mai aflau concubina bărbatului și cei patru copii minori ai acesteia.
Femeia amenințată a anunțat poliția după cea de a doua pătrundere fără drept a bărbatului în casă, iar în urma intervenției rapide a polițiștilor, bărbatul a fost descoperit în timp ce se afla într-una dintre încăperile imobilului, asupra sa fiind găsit și un cuțit având o lamă cu lungimea de 8 centimetri.
„Sibianul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare, respectiv violare de domiciliu (câte două acte materiale). Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, Biroul de Investigații Criminale”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Lumea subacvatică va fi decorul hotelului de gheață de la Bâlea Lac, din acest sezon

0

Hotelul de gheață de la Bâlea Lac va avea anul acesta o tematică subacvatică. Cu ajutorul unui număr impresionant de artiști locali fiecare cameră va fi decorată cu sculpturi de gheață reprezentând animale marine, scoici, sirene și diverse alte creaturi mitologice.
Nu mai este mult și va începe construcția Hotelul de gheață de la Bâlea Lac din Munții Făgăraș, hotel ce se ridică în fiecare an încă din 2005. De fiecare dată, designul hotelului și evenimentele au o tematică diferită. Dacă în sezonul trecut tema a fost „Frozen love” (iubire înghețată), anul acesta turiștii vor fi întâmpinați de sculpturi de gheață reprezentând animale marine, scoici, sirene și diverse alte creaturi mitologice.
Situat într-un peisaj deosebit, lângă lacul glaciar Bâlea, hotelul este reconstruit de la zero în fiecare an, din blocuri de gheață extrase direct din lac. Construcția începe de regulă la sfârșitul lunii noiembrie, odată ce temperaturile scad suficient de mult încât constructorii să poată demara lucrările. Este nevoie de peste 3.800 de ore de muncă, iar dificultatea procesului diferă de la an la an, în funcție de condițiile meteo. Echipa de constructori este compusă din peste 40 de persoane, ce vin în fiecare an din Târgu-Mureș pentru a construi hotelul. Anul acesta inaugurarea este programată să aibă loc pe 23 decembrie.
Hotelul are 14 camere duble, 3 igluuri de 4 persoane și este situat o altitudine de 2.034 de metri. Temperatura din interiorul hotelului poate ajunge până la un minim de -2 grade C, în vreme ce temperatura din exterior ajunge la o medie de -15 grade C. Un avantaj al zonei îl constituie și posibilitatea practicării sporturilor de iarnă. Pe pârtiile din zonă se poate practica snow-rafting, ski off-piste (cu ghid, pe diverse niveluri de dificultate), cățărări pe gheață, plimbări cu snow-mobilul sau heliskiing.
În fiecare an, în apropierea hotelului se construiește și o biserică de gheață, un loc unde numeroase cupluri au ales de-a lungul timpului să-și unească destinele. Ceremoniile din biserica de gheață se fac cu programare prealabilă.

Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania și consilier local, a primit propunerea de secretar de stat la Ministerul Tineretului și Sportului

Adrian Bibu, directorul Sălii Transilvania, ar putea deveni secretar de stat în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, potrivit propriilor declarații, însă decizia va fi luată doar după o întrevedere cu noul ministru al Tineretului și Sportului.
Încă un reprezentat al Sibiului ar putea face parte din Guvernul României, dacă Adrian Bibu, în prezent consilier local PNL și director al Sălii Transilvania va accepta propunerea lansată de Raluca Turcan, viceprim-ministru și președinte PNL Sibiu. Adrian Bibu este, în același timp, singurul PNL-ist care s-a înscris în cursa pentru candidatura la Primăria Sibiu, la alegerile de anul viitor. Candidatura nu a fost decisă încă de partid, dar parteneriatul PNL – FDGR ar putea fi un obstacol pentru un nume puternic. “Aș prefera sincer să rămân la Sibiu, candidat la primărie, dar dacă este nevoie de mine voi merge la minister. Este însă nevoie să am o discuție cu noul ministru”. Adrian Bibu se va întâlni cu Ionuț Marian Stroe săptămâna aceasta la București, pentru a discuta detaliile legate de funcția de secretar de stat. “În cazul secretarului de stat e cam la fel cu un viceprimar. Dacă nu îți sunt delegate atribuții, nu ai ce face. Eu nu vreau să merg la minister decât dacă voi avea atribuții.”
Situația candidaturii la Primăria Sibiu este un subiect sensibil în organizația locală a PNL. Ce este cert este faptul că PNL nu l-a desemnat încă pe Adrian Bibu candidat al partidului la funcția de primar, deși este singurul din organizație care și-a anunțat intenția de a fi concurent pentru Astrid Fodor anul viitor. L-am întrebat pe Bibu dacă propunerea de a merge la Minsterul Tineretului și Sportului ar putea avea vreo legătură cu candidatura lui. “Poate fi speculată, dar eu nu m-am gândit la așa ceva. Dacă partidul n-ar fi vrut să candidez sunt sigur că mi-ar fi spus să nu candidez”, ne-a explicat consilierul local Bibu. El spune că ia în calcul și să meargă secretar de stat la minister, iar la alegerile de anul viitor să revină la Sibiu, pentru a candida la Primăria Sibiu. Decizia de desemnare a candidatului PNL Sibiu la alegerile locale va fi luată “după alegerile prezidențiale”, după cum a anunțat președinta PNL Sibiu, Raluca Turcan.

Cristian Roman și Florin Neag, primele nume vehiculate pentru funcțiile de prefect și subprefect

Odată instalat Guvernul Ludovic Orban, au început discuțiile despre numele posibililor viitori prefecți și subprefecți. Filiala Mediaș a Partidului Național Liberal ar putea primi postul de subprefect al județului Sibiu, însă numele lui Florin Neag este vehiculat inclusiv pentru postul de prefect plin.
Potrivit unor surse politice, viitorul subprefect al județului Sibiu ar putea fi Florin Neag, actual consilier județean și vicepreședinte al organizației județene Sibiu a Partidului Național Sibiu. El se află pe lista pentru acest post în organizația din care face parte, însă decizia finală aparține premierului. Faptul că Raluca Turcan, președinte PNL Sibiu, este viceprim-ministru ar putea conta foarte mult la desemnarea viitorului prefect și subprefect. Numele lui Neag a fost luat în calcul și pentru postul de prefect, o funcție la care ar mai putea aspira și Cristian Roman. Acesta din urmă a mai ocupat postul de prefect al județului Sibiu în perioada Guvernului Cioloș, în prezent find manager al Spitalului de Pneumoftiziologie.
Florin Neag are o problemă de integritate, din cauza unei decizii ANI. În luna iulie a acestui an, Agenția Națională de Integritate l-a declarat incompatibil pe consilierul județean Florin Neag, pentru cumul de funcții pe durata mandatului. În motivarea ANI, privitoare la starea de incompatibilitate a consilierului Florin Neag, se arată că „începând cu data de 10 iunie 2017 exercită simultan funcția de consilier județean și pe cea de director general adjunct în cadrul unei societăți comerciale, având ca acționar unic Consiliul Local Mediaș, în cadrul căreia a realizat venituri în valoare de 90.093 lei”.
Florin Neag a contestat raportul Agenției Naționale de Integritate și în curând va avea prima înfățișare în cadrul procesului.
Potrivit Codului Administrativ al României, funcțiile de prefect și de subprefect sunt funcții din categoria înalților funcționari publici.

Tarifele taxiurilor sibiene, considerate cele mai scumpe din România. Realitatea bate analizele de la București

Cursele cu taxiul de la Aeroportul Internațional Sibiu până în centrul orașului au cel mai mare tarif din România, pe kilometru, conform unei analize a Ziarului Financiar, însă calculele Sibiu 100% arată că realitatea e cu totul alta. 
Prețul practicat de firmele de taximetrie sibiene pentru o cursă de la aeroport până în centrul orașului ajunge la 15 – 20 de lei, iar Ziarul Financiar spune despre acest preț că este cel mai mare din țară pentru un traseu de la aeroport. Publicația se bazează pe datele colectate de pe site-ul momondo.ro, un motor de căutare pentru călătorii, unde se menționează o sumă de 4 euro pentru această cursă. Prețul pe kilometru ar ajunge la peste un euro, dar nu corespunde cu realitate.
Distanța dintre parcarea Aeroportului Internațional Sibiu și Hotelul Continental Forum este de 5,2 kilometri, potrivit Google Maps, pe cea mai scurtă rută. Tariful per kilometru pentru toate companiile de taxi este, în medie, 3 lei, astfel că o cursă costă 15,6 lei, adică 3,17 euro.
Reprezentanții Aeroportului Sibiu îi sfătuiesc pe călători să nu se urce în taxiuri ce nu sunt echipate cu aparate de taxare și care un afișaj lizibil al licenței de transport și tarifurilor practicate.
Tariful maxim pentru taxiuri, aprobat de către Primăria Municipiului Sibiu conform Hotărârii nr. 201/2014, este de 3,1 lei/km. Orice reclamație de taxare abuzivă poate fi trimisă pe adresa de mail a Primăriei Sibiu ([email protected]) sau depuse direct la Centrul de Informații pentru Cetățeni al Primăriei Municipiului Sibiu.
O alternativă mai economică și prietenoasă cu mediul pentru turiștii care sosesc pe Aeroportul Sibiu poate fi transportul public. Rețeaua de transport în comun a orașului este conectată la Aeroportul Internaţional Sibiu prin stația de autobuz amplasată la intrarea în aeroport. Biletul costă 2 lei și poate fi achiziționat de la automatul de vânzare a titlurilor de călătorie amplasat în stație.
Potrivit publicației Ziarul Financiar, cele mai scumpe curse de la aeroport în oraş sunt cele din Constanţa şi Bucureşti, însă preţul este influenţat – cel puţin parţial – de distanţa dintre cele două puncte. Astfel, de la aeroportul Henri Coandă – Otopeni până în inima Capitalei sunt 16,5 kilometri pentru care un vizitator care merge cu taxiul plăteşte în medie 10 euro.
În cazul Capitalei, preţurile postate de taxiuri, potrivit ZF, variază puternic de la mai puţin de 2 lei la peste 5 lei per kilometru. Preţurile analizate de motorul de căutare momondo.ro corespund unei călătorii de la aeroport către centrul oraşului şi au ca sursă site-urile oficiale ale aeroporturilor în luna octombrie 2019. Valorile se pot modifica, iar cursele pot deveni indisponibile, spun oficialii platformei, citați de ZF.