Reprezentanții FC Hermannstadt infirmă zvonurile privind vânzarea clubului și dau garanții că vor plăti salariile restante în următoarea perioadă.
După ce în Gazeta Sporturilor au apărut informații referitoare la faptul că ar fi probleme mari la FC Hermannstadt, iar acționarii principali ar urma să vândă clubul sibian, dar și despre faptul că fotbaliștii nu sunt plătiți de două luni, oficialii alb-roșilor au reacționat imediat printr-un comunicat de presă. Aceștia au infirmat vânzarea clubului, au spus că nu este o criză mare la Sibiu și se dorește o creștere, atât din punct de vedere sportiv, cât și financiar.
În ceea ce privește salariile restante, această problemă urmează a fi rezolvată până la mijlocul lunii noiembrie, spun cei de la FCH. ”În urma unor articole apărute în cursul zilei de azi în presa centrală despre situația financiară a A.F.C. Hermannstadt, conducerea FCH dezminte orice intenție de vânzare a clubului. Subliniem: A.F.C. Hermannstadt nu este de vânzare, nu este nici în criză. Din contră, clubul nostru este pe o linie de dezvoltare menită să formeze o echipă performantă la Sibiu. Vrem să creștem FCH din toate punctele de vedere, mai ales sportiv și financiar. Tocmai de aceea se poartă discuții cu potențiali noi investitori, atât din țară, cât și din străinătate, care să creadă și să aibă încredere în acest proiect. De asemenea, recunoaștem și ne asumăm că există în prezent două luni restante de plată la jucătorii legitimați la echipă. Fiindcă ne asumăm asta, vom lua în scurt timp măsurile aferente. Săptămâna viitoare, până la următorul meci din Liga I, programat vineri, 8 noiembrie, ora 20:30, fotbaliștilor noștri li se va plăti unul dintre cele două salarii restante, urmând ca până în pauza competițională de la mijlocul lunii noiembrie, să le fie virat și celălalt salariu. Considerăm că eforturile noastre de a menține A.F.C. Hermannstadt pe prima scenă a fotbalului românesc nu ar trebui să treacă neobservate. Suntem nevoiți să nu jucăm la Sibiu, în fața fanilor noștri, pentru al doilea sezon consecutiv, iar acest lucru nu ne aduce nici un beneficiu financiar. Totodată, cheltuielile suportate sunt pe măsură. Nu trebuie trecut cu ușurință peste faptul că în acest moment se fac eforturi considerabile să putem reveni acasă până la sfârșitul acestei luni. Sperăm ca aceste ipoteze lansate în presă să nu facă uitat în spațiul public rezultatul pozitiv obținut aseară de echipa noastră în derby-ul județului Sibiu. Avem tot respectul pentru suporterii A.F.C. Hermannstadt, pe care îi asigurăm de continuitatea echipei”, se arată în comunicatul FC Hermannstadt.
Oficialii clubului sibian: „A.F.C. Hermannstadt nu este de vânzare, nu este nici în criză”
Lift pentru pacienții Secției Pneumologie din Mediaș
Reuniți în cadrul unei ședințe extraordinare, aleșii locali din Mediaș au aprobat hotărârea privind reabilitarea instalațiilor edilitare din cadrul clădirii în care funcționează Secția Pneumologie.
Prin intermediul proiectului se propune realizarea unui puț din beton pentru lift care va fi alipit de clădire, precum și achiziționarea unui lift pentru pacienți. De asemenea, vor fi reabilitate instalațiile termice și electrice, dar și cele de ventilare și climatizare.
De asemenea, vor fi făcute modificări la instalația sanitară și va fi amenajată o baie suplimentară în cabinetul medicului șef, vor fi executate unele modificări interioare în ceea ce privește pardoseala și va fi amenajată o parcare lângă imobilul în care funcționează Secția Pneumologie.
Aceste lucrări vin în continuarea unei investiții de amploare derulată la Secția Pneumologie a Spitalului Municipal Mediaș. Clădirea în care funcționează Secția Pneumologie a fost ridicată între anii1960-1965 și avea nevoie de lucrări masive de reabilitare.
Astfel, căile de circulație nu corespund normelor PSI, există un număr insuficient de paturi, saloanele nu sunt dotate cu grupuri sanitare proprii iar izolația termică a clădirii este insuficientă. Anul trecut, conducerea Spitalului Municipal Mediaș a demarat ample lucrări de reabilitare și modernizare ale clădirii, care se referă la extinderea și modernizarea clădirii, măsuri de securitate la incendiu prin ignifugarea întregului material lemnos, refacerea instalațiilor electrice, dar și a alimentării cu apă potabilă, respectiv a instalației de încălzire centrală.
FOTO – Medieșenii au donat sânge pentru a-și ajuta semenii
Mulți medieșeni s-au prezentat duminică dimineața în Piața Regele Ferdinand din oraș pentru a dona sânge și a ajuta în acest fel semenii aflați în suferință.
Unitatea mobilă a Centrului de Transfuzie Târgu Mureş, alături de Crucea Roşie Subfiliala Mediaş şi I Love Mediaş au organizat a 7-a sesiune mobilă de donare de sânge, duminică dimineața în centrul istoric al municipiului Mediaș.
Sângele recoltat va fi folosit, pentru pacienţii cu arsuri grave sau cei care sunt supuşi unor operaţii complexe, pentru bolnavii de leucemie şi pentru victimele accidentelor rutiere. Prin cei 450 de mililitri recoltaţi de la un singur donator, până la trei victime pot fi ajutate să se recupereze.
În urma donării, sângele donatorului este improspătat, imunitatea organismului creşte, riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%.
Incendiu la un autoturism, în Sibiu
Pompierii sibieni au intervenit, sâmbătă seara, cu un echipaj de stingere și un echipaj de prim-ajutor SMURD în municipiul Sibiu, pe strada Semaforului la un incendiu izbucnit la un autoturism parcat.
Incendiul a fost stins rapid de pompieri, nefiind înregistrate victime. Cauza probabilă a incendiului a fost determinată de un scurt circuit electric. În urma incendiului au ars compartimentul motor, instalația electrică și s-au deteriorat elemente de caroserie.
Măgura Cisnădie a câștigat în fața fostei câștigătoare de Cupa EHF
Echipa de handbal feminin a Măgurei Cisnădie a revenit pe teren propriu cu o victorie. Astăzi, formația noastră a întâlnit pe fosta câștigătoare de Cupa EHF, SCM Craiova, iar după șaizeci de minute echilibrate a reușit să-și adjudece victoria. Partida a contat pentru etapa cu numărul IX din Liga Florilor. În prima parte cele două ”trupe” nu s-au putut desprinde deloc de adversară, iar la pauză jucătoarele lui Alexandru Weber au intrat doar cu un avans de un gol, 10-9. În repriza secundă, echilibrul s-a menținut până în minutul 44, însă după Măgura s-a distanțat la 2 și 3 goluri, iar zece minute mai târziu Ani Senocico a adus echipa din Cisnădie la cinci patru goluri diferență, 21-17, oltencele reușind să recupereze doar unul pe final și astfel jocul s-a încheiat 22-19. După acest rezultat, Măgura Cisnădie a urcat pe locul 8, cu 13 puncte. De partea cealaltă, SCM Craiova a rămas pe zece, cu 9 puncte.
Balerinii sibieni aduc „Lacul lebedelor” pe scena Centrului Cultural „Ion Besoiu”
Capodopera compozitorului Pyotr Ilici Ceaikovski, „Lacul lebedelor”, revine la Sibiu. Teatrul de Balet Sibiu va prezenta spectacolul marți, 26 noiembrie, de la ora 19, la Centrul Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu.
„Spectacolul o feerie pe poante care continuă să fascineze publicul prin delicatețea și dramatismul său”, anunță reprezentanții Teatrului de Balet Sibiu.
Alături de dansatorii Teatrului de Balet Sibiu vor fi solista Operei Naționale din București, Greta Niță, în rolul tinerei Odette, cel mai solicitant rol feminin din baletul clasic, și Ovidiu Matei Iancu, prim solist al Operei Naționale București, în rolul lui Siegfried.
Bilete pentru spectacolul de la Centrul Cultural „Ion Besoiu” se găsesc AICI.
Un bilet costă 10 lei sau cinci lei, cu reducere, pentru elevi, studenți și pensionari.
Remiză între Gaz Metan și FC Hermannstadt
Derby-ul județului Sibiu s-a încheiat la egalitate pentru prima oară în istoria duelurilor dintre FC Hermannstadt și Gaz Metan Mediaș. După șapte dueluri anterioare în care Gazul câștigase de patru ori, iar sibienii s-au impus de trei ori, în această seară, pe stadionul Gaz Metan a fost prima remiză. A fost 1-1, la capătul unei partide în care echipa gazdă a dominat mai mult jocul, iar oaspeții au jucat mai mult pe contraatac. Prima oră de joc a fost groaznică dpdv al spectacolului. Au fost 60 de minute plictisitoare, cu ritm extrem de slab, fără ocazii importante de gol și cu un penalty clar refuzat Gazului în minutul 11 când Fofana a fost tras de tricou. Apoi, au urmat 34 de minute mult mai bune, cu două goluri, ritm excelent și alte faze de poartă. Hermannstadt a deschis scorul în minutul 61, prin Lucian Dumitriu. Acesta a marcat după ce a reluat superb din voleu cu latul centrarea foarte bună a lui Bușu. Eugen Neagoe a fost extrem de inspirat, Dumitriu intrând cu șapte minute înainte de a marca, în locul lui Alexandru Vodă. A fost primul gol al alb-roșilor după 611 minute de la ultimul marcat în Liga I. Replica ”lupilor negri” a venit imediat, Gazul egalând în minutul 66 după un eurogol al lui Darius Olaru. Viitorul fotbalist al celor de la FCSB a marcat cu capul, după o reluare de la 12 metri, bară transversală gol. Sibienii au revenit în atac, iar fundașul Luchin a ratat incredibil șansa de 2-1. Offenbacher a bătut lovitura liberă, Luchin a fost nemarcat în șase metri, însă acesta a trimis pe lângă cu capul. Finalul de meci a aparținut medieșenilor, iar aceștia au avut trei oportunități de a obține cele trei puncte, însă nu au reușit Sergiu Buș lovind bara transversală din interiorul careului, Dumitru Cardoso a trimis peste poartă din afara careului, iar execuția lui Darius Olaru a fost stopată de goalkeeper-ul lui FC Hermannstadt. După acest rezultat, Gaz Metan Mediaș rămâne pe locul 4 în campionat. Gaziștii au 23 de puncte, cu 10 mai mult față de FC Hermannstadt, care rămâne pe poziția a douăsprezecea.
CSU a fost umilită de marea rivală
Primul Derby al Ardealului din sezonul 2019-2020 a fost un coșmar pentru fanii lui CSU Sibiu. Echipa lor favorită a avut o prestație catastrofală în fața marilor rivali de la Universitatea Cluj. Șepcile roșii ”i-au bătut măr” pe ”vulturi”, scor 92-64 (18-12; 25-21; 26-10 și 23-21). Meciul a avut loc la mai puțin de 48 de ore de la partida din FIBA Europe Cup de miercuri, iar Barry Stewardt și Aurelian Gavriloia nu au putut juca fiind accidentați. În prima repriză, jucătorii lui Fleșeriu au avut nenumărate ratări la aruncări de două sau trei puncte, iar clujenii au intrat la pauză cu un avans de zece puncte, 43-33. A doua repriză a fost cea mai slabă de când este Dan Fleșeriu antrenor la Sibiu, pe lângă problemele în ofensivă, jocul defensiv nu a funcționat deloc, iar gazdele au făcut tot ce au dorit pe parchet. Diferența a fost la un moment dat chiar și de 37 de puncte, 90-53, ”U” făcând show în Sala Horia Demian, iar finalul de meci în care galben-albaștrii au mai recuperat nouă puncte nu a putut scade rușinea formației noastre. Pentru BC CSU Sibiu au marcat următorii baschetbaliști: Isaiah Philmore 16p, Chris Cooper 10p, Lucas Tohătan 8p, Jared Jordan 8p, Rolland Torok 8p, Randal Falker și Jordan Chatman câte 5p, și David Engi 4p.
Pregătirea și participarea BC CSU Sibiu în competițiile organizate de Federația Română de Baschet este un proiect finanțat de Primăria Sibiu prin Agenda Sport 2019.
Victorie clară: CSM Mediaș – CSM Miercurea Ciuc 100-80
Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș s-a impus în fața celor de la CSM Miercurea Ciuc, scor 100-80, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.
Confruntarea din Sala Sporturilor Mediaș a început sub semnul echilibrului, scorul după primele zece minute de joc fiind 22-20. Mediașul a reușit un sfert secund foarte bun, intrând la cabine cu un avantaj de 14 puncte, scor 47-33. Jocul bun al echipei a continuat și în penultimul act al confruntării, CSM Mediaș distanțându-se la 23 de puncte la finalul sfertului. În ultimul sfert, tehnicianul Mihai Popa a rulat întreg lotul, confruntarea încheidu-se cu scorul de 100-80.
Titus Nicoară a fost cel mai bun jucător al medieșenilor, reușind 19 puncte, 6 recuperări și 3 pase decisive. Nikola Siladji și Quincy Harding au marcat câte 15 puncte fiecare, în timp ce Calotă și Gibson au reușit câte 13 puncte.
„O victorie meritată, zic eu. Am crescut puțin nivelul jocului nostru, chiar și în partida de la Voluntari am început să arătăm mai mult ca o echipă. Mai avem mult de lucru până vom ajunge să ne putem bate cu forțele campionatului, dar suntem pe drumul cel bun și felicit băieții pentru această victorie și de luni începem din nou munca pentru următorul joc de la Tg. Jiu.
Toate meciurile o să fie strânse în prima jumătate pentru că fiecare echipă are jucători de valoare, nu poți să câștigi primul sfert direct la 20 de puncte și după aceea să stai liniștit. Tot meciul trebuie să stai în priză și până la urmă este benefic baschetului pentru că sunt echipe valoroase și este o competiție acerbă.
Deocamdată, pentru perioada aceasta, sunt mulțumit de startul de campionat, pentru victorii. Mai avem de muncit să corectăm unele aspecte ale jocului, care nu mă mulțumesc, dar suntem pe drumul cel bun și pas cu pas vom reușit. Este o echipă nouă, nu putem peste noapte să îi facem să fie campioni”, a spus Mihai Popa, antrenorul formației CSM Mediaș.
Margareta Pâslaru, distinsă cu „Platina Valorii”, la „Gong”. Proiecția „Veronica”, cu sala arhiplină
Margareta Pâslaru a fost distinsă, vineri seară, cu premiul „Platina Valorii” de către Teatrul „Gong”. Aceasta a fost desemnată primul Ambasador al Festivalului Tânăr de la Sibiu.
Artista a participat la deschiderea evenimentului, marcată de proiecția filmul „Veronica” (1972), în care a jucat alături de Lulu Mihăescu și Dem Rădulescu.
„Festivalul Tânăr este despre bucuria dialogului dintre generații, o efervescență creată tocmai prin acest tip de întâlniri între artiști. E o bucurie atât de mare că anul acesta o avem alături de noi pe doamna Margareta Pâslaru, un simbol al spiritului tânăr prin forța sa generoasă de a transforma lumea din jur într-una mai bună. Suntem norocoși să avem parte de aceste întâlniri esențiale într-o viață de om”, a spus Adrian Tibu, manager al Teatrului „Gong” și al Festivalului.
În 1965, Margareta Pâslaru s-a aflat la Sibiu pentru filmările „Tunelul”. „Pe străzile frumoase ale Sibiului am avut bucuria să mă aflu alături de mari actori, precum Ion Dichiseanu, Florin Piersic, Bănică. După ani și ani, invitația aceasta mă readuce în frumosul vostru oraș”, a spus, emoționată, Margareta Pâslaru.
Vineri seară, au fost proiectate fragmente din „Tunelul”, după care a avut loc proiecția filmului „Veronica”, cu sala arhiplină.
Regizorul Paul Mureșan, premiat de Margareta Pâslaru
La Sibiu, Margareta Pâslaru a oferit Premiul anual pentru Originalitate, în valoare de 1.000 de dolari, artistului Paul Mureșan. Susținătoare a tinerelor talente, Margareta Pâslaru a inițiat acest premiu în 2010. „Îngrijorarea provocată de mimetismul vizibil pretutindeni m-a determinat să inițiez un premiu anual pentru originalitate”, a precizat artista.
Paul Mureșan este artist, regizor, animator și ilustrator. Este autorul mai multor expoziții de desen găzduite în importante săli europene, dar este cunoscut și pentru scurtmetrajele animate multi-premiate „Pui de somn” (2014) şi „Mamă, tată, am să vă spun ceva” (2016). Scurtmetrajele lui au fost selecţionate la festivaluri din întreaga lume, iar „Pui de somnʺ a primit trofeul pentru cel mai bun film românesc la Anim’est 2014. Noul lui scurtmetraj animat, „CEVAʺ, a fost prezentat deja în mai multe festivaluri internaţionale. În acest moment, Paul Mureşan se concentrează pe diverse proiecte personale, în timp ce își finalizează lucrarea de doctorat despre animaţie ca dimensiune paralelă.
Cea de-a cincea ediție a Festivalului Tânăr de la Sibiu are loc în perioada 1 – 10 noiembrie, la Teatrul „Gong” și cuprinde un program dedicat copiilor și adolescenţilor, reunind întreaga familie. Timp de zece zile, el va propune peste 40 de spectacole și evenimente.
Biletele pentru spectacolele din cadrul Festivalului sunt disponibile online, pe Entertix.ro.
Două sibience au contribuit la calificarea echipei naționale de 3X3 la Jocurilor Olimpice Tokyo 2020
Naționala feminină de baschet 3×3 a României s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară de la Tokyo din 2020, ediția de debut a 3×3 – ului în calitate de disciplină olimpică. Sibiencele Alexandra Uiuiu și Elizabeth Pavel, sportive titrate ale peisajului baschetbalistic românesc, au contribuit semnificativ la această calificare, reprezentând România la o serie de turnee internaționale, culminând cu prezența la Jocurile Europene de la Minsk 2019 și la FIBA 3X3 Euro Cup 2019.
Un progres remarcabil se poate observa în cazul Alexadrei Uiuiu, care reușește prin prestațiile ei, să urce peste 70 de pozitii în ierarhia națională Fiba 3 X 3 și încheie sezonul preolimpic pe poziția 4 la nivel național, respectiv pe poziția 80 la nivel mondial.
Calificarea la Jocurile Olimpice de vară Tokyo 2020 nu este singura realizare istorică a celor două jucătoare, ele fiind active și în afara sferei de atlet, prin fondarea la Sibiu a primului club sportiv profesionist dedicat baschetului 3×3 din Romania – BC 3 X 3 Elite, devenind astfel parte activă în dezvoltarea și promoarea acestei noi probe olimpice.
Alături de România s-au mai calificat direct la turneul Olimpiada: Rusia, Mongoloia și China, celelalte patru locuri rămase, urmând fi atribuite după ce se vor disputa o serie de turnee de calificare preolimpice.
„Simpla prezentă la Jocurile Olimpice este o realizare senzatională pentru 3 X 3 -ul românesc si trebuie felicitate toate părtile implicate, începând cu jucătoarele, continuând cu Federația Română de Baschet și nu în ultimul rând, cu promotorii și oamenii de 3 x 3 din România”, spune Traian Petru, director executiv al BC 3 X 3 Elite.

.





















