Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 1 NOIEMBRIE
· între orele 8-13 în SIBIU, strazile: CUPRULUI; GRANITULUI-partial; MOZAICULUI-partial.
LUNI 4 NOIEMBRIE
· între orele 9-10 în SIBIU, strazile: BUDISLAVU; PODRAGU-partial; GHETARIEI; LECTOR-partial; NOICA CONSTANTIN-partial; VARTOPU; SPARTACUS-partial; BALEA-partial; HEGEL-partial; GRAHI FRATII; TITULESCU NICOLAE-partial; SEVER AXENTE; SERBOTA; FABRICII; SIMION MEHEDINTI.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Se oprește curentul electric în Sibiu
Atenționare pentru copii! Acțiuni de deratizare organizate de Primăria Municipiului Sibiu la începutul lui noiembrie
Primăria Muncipiului Sibiu va organiza în perioada 4-8 noiembrie, acțiuni de deratizare împotriva rozătoarelor de pe domeniul public.
Substanțele ce vor fi utilizate pentru deratizare sunt conforme cu normele în vigoare și vor fi puse în spațiile verzi, în cele dintre blocuri, dar și în apropierea spațiilor de colectare pentru deșeuri. Substanțele vor fi marcate corespunzător pe teren în cutii speciale.
Primăria recomandă părinților să își supravegheze copiii pentru a evita contactul cu substanțele otravitoare. Totodată și deținătorii de animale sunt rugați să aibă grijă de acestea ca să evite intoxicarea lor.
În situația în care vremea nu e bună, aceste acțiuni vor fi decalate pentru o dată ulterioară stabilită de primărie. Aceasta este a treia acțiune de acest gen realizată de municipalitate în 2019.
Peste 1.200 de locuri de muncă pentru șomerii din Sibiu și județ
În această săptămână, în județul Sibiu sunt disponibile 1.212 locuri de muncă vacante oferite de către un număr de 103 angajatori. Din totalul locurilor de muncă, 13 sunt pentru persoanele cu studii superioare.
Se caută, printre altele, analist calitate, director societate comercială, expert contabil verificator, inginer construcţii civile, inginer industria alimentară, inginer mecanic, inginer petrolist, proiectant inginer mecanic sau specialist marketing, în timp ce 1.199 sunt pentru persoane fără studii superioare.
28 de joburi sunt pentru șoferi de autoturisme, camionete și autobuze, iar 29 de posturi sunt oferite pentru controlori calitate. Alte 120 de locuri de muncă disponibile sunt pentru muncitorii necalificați în industria confecțiilor, iar 8 de locuri de muncă pentru agenți de securitate. 19 posturi sunt oferite pentru ajutor de bucătar și ospătar, iar 31 de locuri de muncă sunt pentru agenți servicii client.
Ofertă de locuri de muncă se înregistrează și la funcționari informații clienți, unde sunt oferite 10 joburi, 34 de locuri de muncă fiind oferite vânzătorilor. În același timp sunt oferite 91 de posturi pentru lucrători comerciali și 7 joburi pentru instalatori instalații tehnico-sanitare și de gaze. Sibienii aflați în căutarea unei slujbe mai au la dispoziție posturi de operatori mase plastice, tâmplari, programatori, stivuitoriști sau vânzători.
Lista completă a posturilor disponibile poate fi consultată la sediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Sibiu, strada Morilor numărul 51 A.
Dan Fleșeriu, înaintea disputei cu echipa nr.1 a Elveției: ”Avem câteva accidentări”
Antrenorul sibian Dan Fleșeriu se așteaptă la o partidă dificilă împotriva campioanei ”țării cantoanelor”, Fribourg Olympic. Tehnicianul ”vulturilor” a spus că echipa sa are câteva probleme cu accidentările, dar este convins de faptul că aceia care îi vor înlocui vor da totul pentru a obține prima victorie din această ediție de FIBA Europe Cup . Partida dintre CSU Sibiu și elvețieni va începe la ora 18:15. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport și pe canalul de youtube al Fiba Europe Cup. Ultimele bilete disponibile pentru acest joc se vor pune în vânzare de la ora 17:00, la casieria arenei. ”Disputăm prima etapă acasă în sezonul regulat al Fiba Europe Cup și suntem nerăbdători să jucăm din nou, în fața suporterilor noștri, pentru că am avut foarte multe deplasări până acum. Sperăm că vom avea suficienți jucători apți pentru a juca în condiții cât mai normale acest meci. După ultimele etape avem câteva accidentări, dar sunt convins că cei care vor intra pe teren vor face absolut tot posibilul să joace cât mai bine. Ne așteaptă un meci greu. Echipa din Elveția este una atletică, cu jucători ce pot acoperi mai multe posturi și cu siguranță vor încerca să ne bage conducătorii noștri sub coș. Ne-am pregătit, sperăm să reușim să îi punem în pericol cu armele noastre și să facem prima victorie pentru Sibiu, în Cupele Europene, după mult timp”, a spus Dan Fleșeriu.
Măgura Cisnădie-SCM Craiova, meci de cupele europene în județul nostru
Derby-ul etapei cu numărul IX din Liga Florilor la handbal feminin se va disputa în Sala Polivalentă din Cisnădie. Formația gazdă va întâlni SCM Craiova, într-un duel de cupele europene, Măgura fiind la un pas de grupele Cupei EHF, pe când oltencele au părăsit competiția în turul II și în ultimii ani au jucat multe partide internaționale. Partida dintre ardelence și oltence va începe la ora 15,30. Partida va fi transmisă în direct pe TVR1. Înaintea disputei de la Cisnădie, Măgura se află pe locul 9, cu 10 puncte, pe când SCM Craiova este o poziție mai jos, cu un punct mai puțin strâns în competiție.
CSU joacă primul meci pe teren propriu în FIBA Europe Cup, din acest sezon
”Vulturii” lui Dan Fleșeriu au nevoie de victorie pentru a reveni cu șanse la calificare din grupa D a competiției. După eșecul din prima etapă, de la Oradea, CSU Sibiu joacă astăzi în Sala Transilvania din Sibiu. Adversară va fi campioana Elveției, Fribourg Olympic. Formație ce a pierdut și ea primul duel din întrecere, pe terenul turcilor de la Bahcesehir Istambul. Partida dintre români și elvețieni va începe la ora 18:15. Meciul va fi transmis în direct pe Digi Sport și pe canalul de youtube al Fiba Europe Cup. Ultimele bilete disponibile pentru acest joc se vor pune în vânzare de la ora 17,00 la casieria arenei.
O companie locală cu tradiție este noul partener al Sălii Transilvania!
Comunității construite în jurul celei mai mari săli din Sibiu i s-a alăturat un nou membru din mediul privat, cu scopul de a contribui la dezvoltarea sportului. Este vorba de Unimat, companie cunoscută pentru implicarea în proiectele comunității și care dorește, astfel, să sprijine dezvoltarea sportului sibian alături de Sala Transilvania, „Sala celor 420 000 de suporteri”.
Diretorul companiei, Mihai Balaban, și-a demonstrat și abilitățile sportive, trecând cu brio probele dedicate partenerilor.
„Unimat a fost întotdeauna un partener de încredere al sportului și educației sibiene. Atât pentru mine, cât și pentru compania pe care o conduc, sportul și educația sunt coordonate de maximă importanță pentru o societate normală. Renovarea Palatului Copiilor și implicarea în proiectele Crucii Roșii sunt dovadă vie a preocupării noastre față de comunitate. Faptul că am venit alături de Sala Transilvania si de proiectele pe care le desfășoară reprezintă o normalitate și o mândrie. Sala Transilvania a fost alături de proiectele educative pe care noi le-am desfășurat, iar implicarea UNIMAT este doar o exprimare a spiritului civic pe care eu îl resimt zilnic în această companie. UNIMAT se implică mereu în construirea unui viitor mai bun pentru copiii noștri”, a declarat directorul Unimat, Mihai Balaban.

Trei sibience au furat produse de mii de lei dintr-un magazin din Promenada Mall
Trei femei sunt bănuite de polițiștii sibieni că în lunile septembrie și octombrie au furat bunuri de aproape 8.000 de lei dintr-un magazin. Polițiștii din Șelimbăr au reușit identificarea femeilor, două dintre ele fiind deja reținute.
Cele trei sunt bănuite că în perioada 27 septembrie și 14 octombrie ar fi comis patru furturi într-o societate comercială din Promenada Mall Șelimbăr. Au fost furate produse de igienă corporală, detergenți și odorizante de camerăîn valoare totală de aproximativ 7.800 de lei.
Două dintre femei, în vârstă de 20 și 43 de ani, ambele din municipiul Sibiu, au fost reținute pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Sibiu, urmând să fie prezentate procurorului de caz pentru a dispune măsurile legale ce se impun
Pentru a treia femeie, în vârstă de 25 de ani, domiciliată în municipiul Sibiu a fost emis un mandat de aducere, urmând ca aceasta sa fie audiată de către organele de cercetare penală din cadrul Postului de Politie Șelimbăr. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili dacă cele trei femei au comis și alte asemenea fapte.
Prima ediție a Campionatului Național de Masaj se desfășoară la Sibiu
În perioada 1 – 3 noiembrie la Sibiu are loc prima ediție a Campionatului Național de Masaj din România. În cadrul competiției terapeuți, maseuri și specialiști de renume mondial în domeniu, vor ajunge la Sibiu. Ambițiile organizatorilor sunt de a face din acest campionat un eveniment anual, o competiție cunoscută și consacrată în domeniu.
Vineri, 1 noiembrie, de la ora 16.30, la Sibiu, se dă startul Campionatului Național de Masaj. Evenimentul este o premieră națională aflându-se la prima ediție și se va desfășura la Centrul Cultural „Ion Besoiu”. Competiția, organizată de Asociația de Masaj și Terapii Complementare (AMTC), va avea șapte categorii diferite: masaj Swedish, masaj Wellnes & Spa, masaj stil liber de inspirație occidentală, masaj stil liber de inspirație orientală, masaj asiatic, masaj pe scaun și o categorie separată pentru concurenții străini (fără cetățenie română). Fiecare dintre aceste categorii vor fi jurizate de patru specialiști, trei internaționali și unul din România, iar pentru fiecare categorie în parte vor fi desemnațicâte trei câștigători medaliați. Campionul național va fi ales în finală dintre cei șase medaliați cu aur pentru fiecare categorie (fără categoria pentru cetățeni străini).
„Organizăm Campionatul Național de Masaj la Sibiu pentru că orice eveniment care adună oameni cu valori similare, cu pasiuni și dorințe, va da naștere unei comunități. Iar o comunitate este extrem de valoroasă atunci când oamenii schimbă idei, experiențe, se pot susține reciproc, îmbunătățind astfel nivelul de trai al comunității, cu noi locuri de muncă și noi activități. Prin organizarea unei competiții, membrii acestei comunități își pot evalua nivelul profesional, pot ridica standardele serviciilor pe care le oferă. Toate aceste acțiuni duc la evoluția comunității prin repetarea lor an de an. Organizam acest Capionat de Masaj la Sibiu pentru că aici a luat naștere Academia Reflexovital, unde s-au format numeroși terapeuți. Prin activitatea și realizările lor aceștia au punctat România pe harta Europei. Vă așteptăm pe toți să vedeți o lume a masajului așa cum nu o știați”, spune Iulian Motoc, președintele AMTC.
Totodată, organizatorii spun că acest campionat este o competiție, dar în același timp și o bună oportunitate pentru participanți de a-și îmbunătăți și perfecționa tehnicile, de a găsi inspirație profesională și de a crea legături între ei.
Modul de desfășurare al Campionatului Național de Masaj este preluat după IMA (International Massage Association) și EMA (European Massage Association). Atât AMTC cât şi Campionatul Naţional au sprijinul şi susținerea Asociaţiei Internaţionale de Masaj şi a Asociaţiei Europene de Masaj, membrii lor fiind prezenţi la Campionat ca parte a juriului și pentru a susţine demonstraţii şi cursuri de masaj.
Numărul locurilor pentru spectatori este limitat, iar intrarea la eveniment se face pe bază de rezervare la numărul de telefon: 0761 136 639. Detalii suplimentare găsiți pe site-ul AMTC.
Asociația de Masaj și Terapii Complementare este o organizație neguvernamentală, apolitică și fărăr scop patrimonial, cu sediul în Sibiu și are ca deziderat cunoașterea și promovarea la un nivel mult mai larg local, național și internațional a masajului și a terapiilor complementare ca practici și metode de tratament, altele decât cele din medicina clasică, atât din punct de vedere profilactic, cât și curativ, în vederea creșterii bunăstării tuturor membrilor comunității, inclusiv a generațiilor viitoare, declanșând aftfel o serie de schimbări cu impact direct asupra calității vieții.

Incendiul din Pădurea Măgura a fost stins
Incendiul din Pădurea Măgura a fost lichidat de către pompieri, reprezentanți ai Ocolului Silvic și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență după mai bine de 48 de ore de la izbucnire.
Incendiul a fost lichidat în cursul serii trecute iar peste noapte micile focare existente au rămas sub supravegherea reprezentanților Ocolului Silvic „Valea Sadului” Cisnădie.
Incendiul din Pădurea Măgura a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, fiind afectate câteva hectare. Sute de pompieri, membrii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență și reprezentanți ai Ocolului Silvic au intervenit pentru stingerea focului.
“Momentan se execută recunoașteri de către echipe mixte cu scopul de a evalua suprafața afectată și a stabilii cauza care a condus la izbucnirea incendiului”, explică Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
Știai că în interiorul unei hote e paradisul bacteriilor? Cum trebuie curățată și igienizată hota
Deși am fi tentați să credem că baia este încăperea din locuință cu cele mai multe bacterii, realitatea este alta. Bucătăria deține acest neplăcut „record”. Asta pentru că aici se manipulează materie organică în condiții de umiditate și de temperatură care favorizează apariția și propagarea microorganismelor dăunătoare sănătății. Așa se face că, oricât am fi de atenți să păstrăm curățenia în bucătărie, dacă acordăm atenție doar suprafețelor vizibile, nu vom reuși să igienizăm cu adevărat. La interiorul hotei, de exemplu, aproape niciodată nu curățăm, ceea ce o face o zonă propice formării de bacterii.
Deși curățarea unei hote este sarcina cea mai neplăcută atunci când vine vorba de curățenia în bucătărie, aceasta poate fi făcută mai ușoară urmând doar câteva sfaturi de întreținere corectă a acestui indispensabil aparat de bucătărie.
Utilitatea unei hote este, așa cum știm, atragerea și ”aspirarea” fumului, aburilor și mirosurilor dintr-o bucătărie atunci când gătim. Odată cu acestea, însă, sunt ”aspirate” și picături de grăsime care se depun pe componentele hotei și pe filtrele acesteia. Astfel, hota își îndeplinește tot mai anevoios misiunea de purificare a aerului și de eliminare a mirosurilor din bucătărie. De aceea, pentru a ne asigura că hota funcționează la capacitate maximă și își îndeplinește funcționalitățile fără greș, trebuie să o curățăm periodic, cu aceeași frecvență cu care o folosim. În plus, grăsimea depusă pe partea de jos a unei hote este foarte flamabilă, fiind un real pericol de fiecare dată când o flacără riscă să ajungă la ea, atunci când folosim o tigaie sau un wok, de exemplu.
Sunt mai multe feluri de hote, cu diferite caracteristici: telescopice, decorative, încorporabile etc. Toate au, însă, ceva în comun: funcționalitatea. În general, hotele au un sistem de filtrare a particulelor de grăsime și un sistem de sucțiune a fumului și aburilor.
Acestea sunt zonele unei hote în care se produce cea mai mare acumulare de grăsime și, deci, care trebuie curățate cel mai des. Recomandabil ar fi să o facem lunar iar, o dată pe an, să curățăm și zona din interior a hotei.
Pentru curățarea filtrelor metalice ale unei hote trebuie să le demontăm și să le spălăm fie în mașina de spălat vase, fie într-o soluție de amoniac și apă fierbinte. Alte trucuri pentru curățarea filtrelor unei hote sunt: aplicarea unei soluții pentru eliminarea grăsimii și lăsată să acționeze. Când grăsimea s-a înmuiat, putem freca temeinic cu un burete de vase, mai exact cu partea aspră a acestuia, sau cu o perie de plastic. Apoi, clătirea acestora tot în apă fierbinte.
O altă metodă de curățare a unei hote este punerea la fiert, sub hotă, câteva oale/cratițe mari cu apă care trebuie adusă la temperatura de fierbere. În această apă se dizolvă bicarbonat de sodiu, foarte lent, pentru a nu da în foc, iar apoi trebuie lăsați aburii acestei soluții să înmoaie murdăria de pe hotă. Apoi, filtrul metalic al acesteia trebuie spălat într-un lighean, cât timp grăsimea este înmuiată și se elimină mai ușor. Imediat ce au fost spălate filtrele, acestea trebuie șterse bine și lăsate să se usuce înainte de a fi montate înapoi.


