Acasă Blog Pagina 3925

Soprana Felicia Filip și regizorul Cristian Mihăilescu, în dialog cu sibienii

0

Soprana Felicia Filip și regizorul Cristian Mihăilescu vor fi în dialog cu sibienii, marți, începând cu ora 19, la Teatrul „Gong”. Artiștii de operă sunt invitații unei noi ediții „Round Table” Sibiu.
Felicia Filip fiind una dintre cele mai îndrăgite soprane ale României, în timp ce Cristian Mihăilescu este cel mai longeviv regizor de operă din România.
Potrivit organizatorilor, invitații vor vorbi despre momente importante ale evoluției lor artistice, despre pasiunea care i-a îndemnat să exceleze în domeniul complex al artei de scenă, dar vor aminti și despre momentele amuzante din cariera lor ori despre cele de intensă emoție trăită pe scenă.
Arta muzicii i-a unit pe Felicia Filip și pe Cristian Mihăilescu, cei doi cunoscându-se pe scena Operei Naționale București, acum mai bine de 30 de ani.
„Şansa face ca şi soţul meu să fie tot un artist de operă aşa încât viaţa noastră particulară se împleteşte cu cea profesională. Mai mult decât atât, domeniile noastre sunt complementare, eu fiind artista din lumina reflectoarelor iar el regizorul, demiurgul din penumbra sălii. Astfel ne completam reciproc”, a spus Felicia Filip.
Discuția de la Sibiu va fi moderată de jurnalista Oana Ciucă Lázár.
Conform tradiției, spectacolul – conferință va fi întregit de un moment muzical ce va pune în lumină trei instrumente distincte: marimba, clarinetul și violoncelul. Mini-recitalul va fi oferit de trei interpreți invitați special din Japonia, iar programul va cuprinde lucrări de Nebojsa Jovan Zivkovic, Igor Stravinski și Johann Sebastian Bach.
Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, prin rezervare solicitată în prealabil la adresa [email protected].
Seria de conferințe “Round Table” își propune să aducă mai aproape de public personalități valoroase ale României care s-au remarcat prin excelelență în domeniul lor de activitate. “Round Table” Sibiu este un proiect inițiat de UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România.

Un urs s-a plimbat prin centrul Mediașului

Un urs a fost văzut în această dimineață pe străzile din Mediaș, în jurul orei 9.15. Acesta mergea pe strada Unirii, după care a urcat spre podul CFR și a ajuns în zona căii ferate.
Medieșenii au fost avertizați și printr-un mesaj RO-ALERT de prezența ursului pe străzi. Aceștia sunt avertizați să evite zona.
La fața locului s-au deplasat echipaje ale jandarmeriei, împreună cu polițiști, polițiști locali și reprezentanti ai Ocolului Silvic Mediaș. În sprijin acționează și un echipaj SMURD.
Din ultimele informații primite de la autorități urmele ursului indică faptul că acesta ar fi plecat spre pădure. La fața locului au rămas echipaje de jandarmi, polițiști, polițiști locali pentru a asigura zona. Sunt prezenți și pădurarii pentru a acționa în zonă.
În cazul în care întâlniți ursul Jandarmeria Sibiu recomandă:
– Să nu vă apropiați de el pentru a face fotografii;
– Să nu îl hrăniți;
– Să nu aruncați cu pietre sau alte obiecte;
– Să faceți zgomot, gălăgia sperie ursul și astfel poate fi ținut la distanță;
– Să nu vă bazați că este suficientă distanță până la urs și să vă  îndepărtați de el;
Important: Solicitați sprijinul jandarmilor apelând numărul unic pentru apeluri de urgență 112.

Concurs de șah la Sibiu

0

Sambata 26 octombrie, se va desfasura în Sibiu, primul turneu oficial de șah pentru juniori sub 14 ani. Competiție omologată de către Federația Română de Șah. Evenimentul este organizat de ACS Turnul Alb Sibiu în parteneriat cu Colegiul Tehnic Energetic Sibiu și cu sprijinul DJST Sibiu. Întrecerea este denumita ”Cupa Turnul Alb” și va fi la prima ediție. Colegiul Tehnic Energetic este locul de desfășurare, între orele 9.00 și 17.00. La această competiție s-au inscris participanți din județele Brașov, Alba Iulia, Sibiu, Bacău și București. Concursul va fi arbitrat de Arbitrul International Dinu-Ioan Nicula (Maestru al sportului si Ofiter FIDE)
 

„Bătălia Cărților” își desemnează, miercuri, câștigătorii

0

Câștigătorii Concursului național de lectură „Bătălia cărților” vor fi desemnați miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 13, în foaierul Bibliotecii Județene ASTRA din Sibiu.
Potrivit organizatorilor, evenimentul încheie cea de-a treia ediție a concursului desfășurat la Sibiu, proiectul fiind inițiat de Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj, alături de ANBPR, cu scopul de a stimula interesul pentru lectură și de a atrage publicul de toate vârstele.
Trei categorii de vârstă
Competiția s-a derulat pe trei categorii de vârstă: copii (11-13 ani), adolescenți (14-18 ani) și adulți (peste 18 ani). Pe parcursul celor șapte luni de desfășurare, respectiv între aprilie-octombrie, participanții au avut de parcurs câte zece cărți pentru fiecare categorie de vârstă din literatura autohtonă şi universală. Conform organizatorilor, un aspect inedit în cadrul acestei ediții a fost faptul că s-a încurajat lectura în familie. Astfel, în competiție au intrat deopotrivă copii și părinți, fiecare la categoria de vârstă corespunzătoare.
„În etapa finală a „Bătăliei Cărților”, ajung participanții care au citit toate cele zece titluri propuse pentru o categorie de vârstă şi care prezintă propriile opinii și argumente prin intermediul fișelor de lectură, demonstrând astfel o deplină înțelegere a textelor literare”, spun reprezentanții BJ ASTRA din Sibiu.
Participantul cu cea mai valoroasă și convingătoare pledoarie în cadrul evenimentului public final va deveni „Cititorul anului 2019”, pentru fiecare categorie de vârstă, iar volumul care va obține cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni „Cartea anului 2019”. Vor fi acordate, de asemenea, premii pentru cele mai bune fișe de lectură, câștigătorii etapei locale urmând să participe la etapa națională.
La dezbaterea finală, moderatori vor fi câștigătorii ediției precedente, alături de bibliotecarii astriști, sub îndrumarea cărora s-au desfășurat toate activitățile.

FOTO – Moment emoționat de Ziua Armatei, la Copșa Mică

0

Ziua de 25 octombrie 2019, zi cu puternice influenţe istorice, a fost marcată la Copşa Mică de către Liceul Tehnologic „Nicolae Teclu” din oraș, în colaborare cu Primăria oraşului Copşa Mică, printr-un simpozion dedicat celor două mari evenimente istorice: Ziua Regelui Mihai I şi Ziua Armatei Române.
Astfel, în amfiteatrul liceului, elevi de la ciclul gimnazial şi cel liceal au luat parte, împreună cu câţiva invitaţi din cadrul primăriei şi ai asociaţiilor locale, la o lecţie de istorie „altfel”, spusă de data aceasta chiar de elevi.
Elevii au prezentat în simpozion aspecte din viaţa Regelui Mihai I şi legătura specială între sărbătorirea în această zi şi a Zilei Armatei Române: la această dată în cinstea zilei de naştere a regelui, generalul Gheorghe Avramescu a eliberat ultima palmă de pământ românesc din Transilvania de Nord de sub ocupaţia horthystă. Astfel, ziua de 25 octombrie este în mod direct legată de Regele Mihai I al României care în 1944 era şi comandantul suprem al Armatei Române.
După terminarea acestei ore de istorie, elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Teclu” Copşa Mică, împreună cu primarul din Copșa Mică, Daniel Tudor Mihalache, au depus la statuia Regelui Mihai I din localitate o jerbă de flori şi au ţinut un moment de reculegere în amintirea ultimului monarh al României.

Continuă asfaltările străzilor din Mediaș

Vremea bună din ultimele săptămâni le-a permis autorităților locale din Mediaș să continue programul de asfaltare pe străzile din municipiu.
Strada Buzdului va fi asfaltată în zilele următoare, urmând apoi ca societatea care se ocupă de asfaltarea străzilor din municipiul Mediaș să se mute pe strada Cibin din cartierul Vitrometan. Tot anul acesta se va mai interveni pe străzile Sticlei și Școlii.
Lucrările pe strada Buzdului au însemnat reabilitarea rețelelor de trotuare, care sunt aproape gata, iar strada a fost frezată fiind pregătită astfel pentru asfaltare. În perioada următoare se va turna și covorul asfaltic pe strada Buzdului, după care se va trece la reabilitarea străzii Cibin.
„În aceste zile s-a pregătit practic întreaga lucrare. Operatorul care se ocupă de drumuri nu a făcut altceva decât să toarne asfalt pe trotuare și eu apreciez că dacă vremea este corespunzătoare, peste câteva zile, pe această stradă pe care nu s-a intervenit de aproximativ 30 de ani, vom avea un covor asfaltic nou.
După ce terminăm lucrarea pe strada Buzdului, vom merge în cartierul Vitrometan, pe strada Cibin, și apoi pe străzile Sticlei și Școlii”, a spus edilul șef al Mediașului, Gheorghe Roman.

Gaz Metan începe returul în Liga I, în deplasare, cu Chindia Târgoviște

0

Gaz Metan Mediaș începe returul Ligii I cu o deplasare grea, la Ploiești, într-o întîlnire cu una dintre formațiile care au atras atenția în turul campionatului și care a reușit câteva surprize notabile.
Medieșenii vor întâlni Chindia Târgoviște, formație cu care au remizat în etapa inaugurală a sezonului 2019-2020 în Liga I, după ce „lupii negri” au condus cu 2-0. Fotbaliștii Gazului Metan se află într-o veritabilă pasă neagră, având cinci înfrângeri, dintre care patru în Liga I și una în Cupa României. Se află încă pe locul patru în clasament cu 21 de puncte, însă câteva echipe vin tare din urmă.
În ultima etapă a turului, medieșenii au pierdut cu 2-0 partida cu Dinamo, fiind unul dintre cele mai slabe meciuri din actuala ediție a Ligii I. Pentru a păstra șanse pentru play-off, obiectivul declarat al formației de pe malurile Târnavei Mari, jucătorii pregătiți de Edi Iordănescu trebuie să își revină și să adune din nou puncte în clasament.
Partida dintre Chindia Târgoviște și Gaz Metan este programată sâmbătă, de la ora 17.30.

Gaz Metan a transferat un fundaș central

0

Juel Nielsen Thomas este noul jucător al Gazului Metan. Fundașul central în vârstă de 29 ani, a evoluat ultima dată la SönderjyskE, în prima ligă din Danemarca.
Acesta a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Stadionul Gaz Metan. Juel Nielsen Thomas a semnat cu gruparea de pe Târnava Mare un contract valabil până în vara anului viitor, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon.

FOTO – Ziua Armatei Române, marcată la Mediaș

Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor de suflet ale românilor, ziua de 25 octombrie este Ziua Armatei Române, o zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţionala şi integritatea teritorială a statului român.
Ziua Armatei Române a fost marcată, vineri, şi în Cimitirul Eroilor din Mediaş, unde a avut loc un ceremonial militar – religios urmat de depuneri de coroane. La manifestare au participat edilii Mediaşului, reprezentanţi ai partidelor politice, ai instituţiilor publice, cadre militare, veterani de război, elevi de la școlile gimnaziale și liceele din Mediaș, dar şi reprezentanți ai societăților comerciale din oraș.

Romgaz va colabora cu o companie din Azerbaijan pentru explorarea și producția de petrol și gaze

0

Romgaz Mediaș și SOCAR, Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaijan, au semnat un Memorandum de Înțelegere prin care ambele companii vor coopera în proiecte de explorare şi producție de petrol și gaze.
Scopul acestui Memorandum este de a stabili o cooperare strategică pentru a dezvolta proiecte de interes comun în principal în Republica Azerbaijan și România, precum și la nivel internațional. SOCAR este o companie deținută de stat, din domeniul energetic, care operează la scară globală.
Compania îndeplinește multe funcții dintre care o parte importantă este reprezentată de explorarea câmpurilor de gaze și petrol, producția, procesarea și transportul de petrol, gaze și condensat. De asemenea, SOCAR comercializează produse petroliere și petrochimice atât în țară cât și pe piețe internaționale. Viziunea companiei este de a deveni o companie energetică internațională integrată pe verticală cu o experiență avansată în eficiență operațională, responsabilitate socială și de mediu.
“Cooperarea cu un partener precum SOCAR reprezintă o oportunitate excelentă care va aduce multe beneficii comune ambelor companii. Împărtășirea know-how-ului și transferul de tehnologie și experiență între cele două țări cu o istorie asemănătoare în domeniul pretrolier și gazeifer, va rezulta într-un parteneriat de succes.
Tehnologia și expertiza de ultimă generație pot genera descoperiri semnificative în bazinele de frontieră, în special cele din bazinele de frontieră offshore puțin explorate”, a spus Constantin Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.

GALERIE FOTO Fotografia virală de la Astra Film Festival Sibiu, în The Guardian

Fotografia lui Rareș Helici, făcută în Sibiu, în timpul Festivalului Astra Film, a devenit celebră în Europa, ea fiind preluată inclusiv de The Guardian. Povestea din spatele fotografiei este însă la fel de interesantă.
“In Sibiu, fiecare clipa contează și se trăiește la maxim. Saptamana aceasta e despre Astra Film Festival
Până duminica, ne vedem la film!”, a scris Rareș, unul dintre cei mai buni fotografi din oraș, și a postat imaginea celor trei femei care savurează realitatea virtuală.

FOTO: RAREȘ HELICI

Ulterior, după ce a descoperit cât succes a avut imaginea, a completat: “Acum o saptamana, in drum spre Astra Film Festival, in Piata Mare din Sibiu am zarit la orizont 4 doamne asezate pe o banca la povesti, nu puteam rata momentul si le-am prins in realitatea lor virtuala 🙂
De o saptamana incoace, fotografia a devenit virala pe retelele de socializare, in story-urile de pe Instagram si, mai nou, in prezentari la diferite conferinte 🙂
In weekend, la Cluj a fost admisa si la universitate, la Conferinta Internationala a Doctoranzilor in Istorie 😀 M-am bucurat cand am aflat ca, Cornel Amariei in cadrul conferintei de ieri a inclus poza in prezentarea lui :), dar supriza cea mare a fost s-o vad publicata in The Guardian, tot ieri 🙂
p.s. nu uitati ca realitatea e langa noi in fiecare zi, trebuie doar sa deschidem ochii bine si sa avem rabdare cateva clipe sa o admiram.”
Povestea fotografiei este legată de Piața Mare din Sibiu. La domul mic, dedicat realității virtuale, rula The Curse of Palm Oil – o producție care surprinde conflictul dintre companiile forestiere și indigenii din Malaezia. Doamnele, foarte preocupate de film, se așezaseră pe banca de afară pentru a urmări producția.
Doi fotografi au surprins momentul, Rareș Helici și Marius Catalin Hodea. Au fost realizate chiar mai multe imagini cu femeile, pe parcursul momentelor în care și-au satisfăcut dorința de tehnologie.
Iată o galerie foto cu cele patru doamne, realizată de Marius Cătălin Hodea.
FOTO: Marius Cătălin Hodea

FOTO: Marius Cătălin Hodea

FOTO: Marius Cătălin Hodea

FOTO: Marius Cătălin Hodea

FOTO: Marius Cătălin Hodea

FOTO: Marius Cătălin Hodea

FOTO: Marius Cătălin Hodea

FOTO: Marius Cătălin Hodea

Astra Film Festival este cel mai cunoscut festival de film documentar din România, ajuns la a XXVI-a ediție. În fiecare an, câteva sute de proiecții și alte evenimente, inclusiv proiecții immersive 360 și VR, au loc timp de 7 zile în mai multe spații din orașul Sibiu.

Județul Sibiu va avea „strategie de dezvoltare”. Consiliul Județean vrea să cumpere și servicii web și aplicații pentru spitale

Județul Sibiu va avea o strategie de dezvoltare pentru următorii 10 ani, dacă proiectul lansat de Consiliul Județean va fi dus la bun sfârșit. Acum, CJ a lansat licitația pentru ”Servicii privind elaborarea analizei diagnostic și pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare economico-socială a Județului Sibiu – 2021-2030”,
Este vorba despre un „document strategic”, după cum spun cei de la Consiliul Județean, care face parte dintr-un proiect mai amplu, ”Sustenabilitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune socială. Unitate. Sibiu-Strategia 2030”, derulat prin Programul POCA.
CJ a estimat că valoarea analizei și a strategiei se ridică la 300.000 lei. Ce trebuie, însă, să facă compania care câștigă contractul lictat de CJ?
1.Elaborarea analizei diagnostic, pe baza unei cercetări fundamentate pe studiul documentelor strategice, a interviurilor, a consultării publice și efectuării unui sondaj, în domeniile / sectoarele de competență și de interes pentru Județul Sibiu: asistență socială, sănătate, infrastructură (în special dezvoltarea patrimoniului CJS și a căilor de transport – drumuri județene, Aeroport etc.), mediu (în special gestionarea deșeurilor, arii protejate etc.), cultură și culte, turism (inclusiv dezvoltarea și promovarea gastronomiei locale și regionale), sport, tineret, educație specială, cercetare-inovare și specializare inteligentă, competitivitate economică, dezvoltarea resurselor umane și a administrației, cooperare și dezvoltare comunitară.
2.Elaborarea Strategiei de dezvoltare economico-socială a județului Sibiu pentru perioada 2021-2030 în toate domeniile de interes menționate anterior.
De asemenea, tot pentru implementarea proiectului ”Sustenabiliitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune Socială. Unitate. Sibiu – Strategia 2030”, Consiliul Județean Sibiu vrea să cumpere ”Servicii de dezvoltare software și aplicații web și dezvoltare servicii de sănătate furnizate online pentru unitățile sanitare/spitale din subordinea Consiliului Județean Sibiu.”, la o valoare estimată de 138.700 lei, termenul final de depunere fiind până în 11 noiembrie, ora 15.
Componentele majore ale contractului sunt: portal medical, servicii interfațare aplicație medicală –portal medical, realizarea de site-uri WEB de prezentare pentru spitale.