Acasă Blog Pagina 3934

Participanți din zece țări, la Conferința Gastronomică Internațională de la Biblioteca ASTRA

0

17 speak-eri din zece țări, printre care care Chefi Michelin, proprietari de restaurante, manageri Front of House, „sommeliers”, organizatori de simpozioane gastronomice la nivel mondial și oameni din industria ospitalității vor veni la Conferința Gastronomică Internațională I.D.E.A.L. „Building bridges through food”, ce va avea loc în 23 noiembrie la Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu.
Evenimentul este organizat de Muzeul Național „Brukenthal”, în colaborare cu Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu și I.D.E.A.L. Evolution, și are ca temă centrală “Building bridges through food”.
„Dorim să aducem împreună adevărați profesioniști, oameni cu verticalitate, oameni de la care putem învăța, oameni care ne inspiră, reali, necosmetizați, umili. Scopul acestei conferinte este acela de a realiza o punte de legatură solidă la nivel internațional între comunitățile locale, micii producători, chefi, sommeliers, Front of House și toți cei care activează în industria ospitalității”, spun organizatorii.
Potrivit acestora, la conferință vor fi prezenți, de asemenea, mici producători și artizani ce vor veni cu produse locale.
Accesul la conferință se realizează pe bază de invitație sau bilet, disponibil la www.kompostor.ro/10711.

TNRS, în sărbătoare. Actrița Raluca Iani împlinește 39 de ani

0

Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu este, astăzi, în sărbătoare. Instituția celebrează ziua de naștere a cunoscutei actrițe Raluca Iani, pe care publicul din Sibiu o va putea vedea în cel mai nou spectacol al TNRS, „Femei”, după Miro Gavran.
Alături de Raluca Iani, în spectacolul TNRS vor juca actrițele Ioana Cosma, Gabriela Pîrlițeanu, Fabiola Petri și Codruța Vasiu, avanpremiera fiind programată miercuri, 23 octombrie, și premiera vineri, 1 noiembrie. Următoarele două reprezentații sunt programate în 2 și 3 noiembrie.
Cine este Raluca Iani
Cunoscuta actriță a TNRS s-a născut în 18 octombrie 1980 și a absolvit Facultatea de Teatru a Universității de Artă „George Enescu” din Iași în 2004, alăturându-se imediat după finalizarea studiilor trupei de actori a Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.
Printre spectacolele în care a jucat Raluca Iani, se numără „Trei surori” (regia: Anca Bradu), „Pescărușul” (regia: Andrei Șerban), „Faust”, „Lulu”, „D’ale Carnavalului”, „Călătoriile lui Gulliver” și „Povestea prințesei deocheate” (regia: Silviu Purcărete), „GIRAFE Fabula urbană #1” și „BIZONI Fabula urbană #2” (regia: Radu Afrim), „10” (regia: Radu Nica) sau „Vedere de pe pod” (regia: Eugen Jebeleanu).
Raluca Iani a avut și roluri în filme, precum „Hacker” (regia Stere Gulea și Alexandra Gulea) și „Amniotic” (regia Bianca Rotaru), precum și într-unul dintre episoadele serialului „Ariane Ferry” (regia Gérard Cuq).

TNRS joacă, în acest sfârșit de săptămână, cu casa închisă

0

Spectacolele Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu din acest weekend se joacă cu casa închisă.
Instituția prezintă sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 20.30, și duminică, 20 octombrie, de la ora 18.30, la Teatrul „Bulandra”, în Sala „Toma Caragiu”, în cadrul Festivalului Național de Teatru, unul dintre cele mai noi spectacole din repertoriu, „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, în regia semnată de Andrei și Andreea Grosu și scenografia de Vladimir Turturica.
„Cui i-e frică de relațiile familiale? Cui i-e frică de relațiile conjugale? Cui i-e frică de femei și bărbați prea obosiți de viață? Cui i-e frică de amabilitățile de suprafață? Cui i-e frică de sinceritate? Cui i-e frică de jocuri „nevinovate”? Cui i-e frică de Martha și George? Sau de musafirii lor, Nick și Honey, care nici măcar nu bănuiesc ce noapte îi așteaptă? Cui i-e frică de mame și de tați? Sau de fiii absenți? De întâlnirile nocturne înecate în alcool? Sau de replicile incisive care mușcă din tine, „până la măduvă”?” – este descrierea spectacolului TNRS.
Spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, de Edward Albee, îi are în distribuție pe Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Cezara Crețu și Alin Turcu.
La Sibiu, spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” se va juca pentru ultima dată în acest an sâmbătă, 16 noiembrie, de la ora 19, la TNRS, în Sala Mare. Informații pe larg despre programul de spectacole și bilete online se găsesc pe site-ul oficial al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu.
A 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, între 18 și 27 octombrie, fiind condusă de directorul Marina Constantinescu.

Autostrada Pitești-Sibiu, o prioritate în schema de finanțare a Ministerul Fondurilor Europene

În ciuda scăderii sumei de finanțare pentru infrastructura românească din partea Comisiei Europene, autostrada Pitești-Sibiu va rămâne un proiect susținut din fondul de investiții, susține Mihaela Toader, secretar de stat la Fonduri Europene.
Fondurile alocate de către Comisia Europeană pentru dezvoltarea rețelei de transport din România sunt în scădere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, însă finanțarea limitată nu va afecta obiectivul de dezvoltare al autostrăzii Pitești-Sibiu.
Mihaela Toader, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a declarat pentru AGERPRES: “România şi-a asumat, şi sperăm că acest obiectiv va rămâne şi pe viitor, să închidă reţeaua de bază şi pe partea de transport, şi acolo principalul tronson rămâne Sibiu-Piteşti ca şi prioritate. Recent lucrurile să spunem că au evoluat pe câteva loturi, şi colegii noştri lucrează în continuare, deci rămâne această prioritate, iar puţinii bani – puţini în comparaţie cu nevoile – pe care îi avem pentru infrastructura de transport vor fi îndreptaţi cu certitudine spre acest obiectiv”.
Lucrările la autostradă au început, cel puțin pe hârtie, în 9 iulie 2019 cu planificarea topografică a segmentului Sibiu-Boița, de 13,73 km. La finalul demersurilor autostrada Sibiu-Pitești va avea o lungime de 122,1 km și 5 loturi: Sibiu-Boiţa, Boiţa-Cornetu, Cornetu-Tigveni, Tigveni-Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş-Piteşti.

Sibianul care a făcut cumpărături de peste 6.000 de lei cu un card furat, sub control judiciar

0

Sibianul acuzat că a furat un card pe care l-a folosit la cumpărături de peste 6.000 de lei a fost plasat sub control judiciar. Acesta a fost prezentat, joi, instanței cu propunere de arestare preventivă, fiind luată împotriva sa măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Vă reamintim faptul că la începutul lunii septembrie, bărbatul ar fi furat un card bancar dintr-un autoturism, card bancar pe care l-ar fi utilizat ulterior în efectuarea mai multor tranzacții în diferite magazine din municipiul Sibiu și comuna Șelimbăr. Prejudiciul estimat este de 6.104 lei.
Polițiștii sibieni au făcut o percheziție la domiciliul unui sibian bănuit de furtul respectivuluicrd, în urma căreia au fost descoperite mai multe bunuri, respectiv tapet, materiale de construcții, articole de îmbrăcăminte, un cuțit de vânătoare, despre care anchetatorii cred că ar fi fost cumpărate cu cardul bancar furat.

Un sibian băut a ajuns cu mașina în șanț pe drumul spre Păltiniș

Vineri dimineața, pe drumul dintre Sibiu și Păltiniș, un șofer băut a ajuns cu autoturismul în șanț. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.
În urma unui apel 112, un echipaj al Biroului Rutier Sibiu s-a deplasat la un eveniment rutier produs pe drumul dintre Sibiu și Păltiniș, în zona intersecției cu Drumul Județean106 J Gura Râului.
Lucrătorii de la Circulație au stabilit că șoferul, în vârstă de 28 de ani, din Sibiu, nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul direcției de mers, a intrat pe contrasens de unde a ajuns în șanțul din partea stânga a sensului său de deplasare. Șoferul circula pe direcția Păltiniș – Sibiu.
În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că șoferul se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul testării indicând valoarea de 0,85 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Sibianul s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului

Spitalul Județean Sibiu a realizat în premieră implanturi de cardiodefibrilatoare

Doi sibieni au beneficiat gratuit, săptămâna aceasta, de primele implanturi de cardiodefibrilatoare din cadrul Spitalului Județean Sibiu.
Pacienții cu patologie cardio-vasculată complexă au o nouă șansă medicală, cu ajutorul cardiodefibrilatoarelor implantate chirurgical. Primele două astfel de dispozitive au fost montate în premieră în Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, de o echipă complexă, formată din medici ai laboratorului de cardiologie intervențională și implant de cardiostimulatoare, conform unui anunț al spitalului.
Reprezentanții SCJU Sibiu au evidențiat importanța acestei proceduri: “Aceste dispozitive, implantate la pacienți selecționați, pot fi salvatoare de viață prin tratarea specifică a unor tulburări de ritm cardiac cu potențial fatal, prin aplicarea unor  terapii electrice direct în interiorul cavității cardiace, inclusiv aplicarea de șocuri electrice.”
Cei ce au făcut posibilă această intervenție sunt dr. Cornel Ioan Bitea, medic specialist cardiolog, și coordonator al inițiativei, alături de echipa sa formată din dr. Catrina Bianca, dr. Nistor Adrian, as. Soanea Mădălina și as. Tatu Mihaela, cu sprijinul profesorului dr. Dan Dobreanu, șeful Clinicii de Cardiologie din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureș.
Pacienții beneficiari sunt un bărbat de 40 de ani cu o afecțiune cardiacă rară, iar cel de-al doilea, un vârstnic, supraviețuitor al unui infarct miocardic pentru care procedura înseamnă prevenirea unei morți subite. Evoluția pacienților este favorabilă, aceștia fiind externați la doar o zi după operație.
În prezent, majoritatea pacienților sibieni cu afecțiuni cardiace acute sunt transferați la spitalul din Târgu Mureș, astfel că dezvoltarea laboratorul cardiologic al SCJU Sibiu va permite tratarea locală a acestora.
„Pacienții cu tulburări de ritm și conducere pot beneficia de implant de cardiostimulatoare (pacemaker) în laboratorul nostru unde, doar în ultimul an au fost realizate aproximativ 100 de astfel de implanturi, culminând cu implantul acestor cardiodefibitatoare, procedură realizată pentru prima dată la SCJU Sibiu. În continuare sperăm să reușim o extindere a gamei de patologii cardiovasculare tratate în serviciul nostru, permanentizarea serviciului de cardiologie intervențională, în vederea rezolvării 100% a cazurilor de infarct miocardic acut pe plan local”, spune Dr. Cornel Ioan Bitea. 
 
 

Sute de metri cubi de lemne, confiscate de polițiștii sibieni

Polițiștii și Garda Forestieră Sibiu au controlat o societate comercială din Brateiu, care a fost amendată cu 20.000 de lei, iar peste 350 de metri cubi de lemne au fost confiscate.
Timp de două zile, în 16 și 17 octombrie, în cadrul Planului comun de acțiune “Scutul pădurii” pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale de tăiere, transport și valorificare a materialului lemnos, polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol împreună cu reprezentanții Gărzii Forestiere Județene Sibiu, au desfășurat o acțiune în Brateiu, la sediul unei societăți comerciale.
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii au aplicat două sancțiuni contravenționale, fiecare în valoare de 10.000 lei. Totodată, a fost confiscată cantitatea de 353,92 metri cubi de material lemnos în valoare de peste 50.000 de lei.

Asociația „Copil Unicat”, sprijin pentru părinții copiilor cu probleme neuromotorii

Asociația „Copil Unicat” s-a născut în toamna anului 2017, dintr-o experiență personală cu medicii și spitalele din România. O experiență dureroasă pe care doi părinți au trăit-o într-o Românie a secolului XXI și pe care mulți alți părinți o mai trăiesc încă. După ce copilul le-a fost diagnosticat, destul de târziu,  cu hemipareză spastică, pe partea stângă, au dat piept cu realitatea: șapte 7 ani de tratamente și dispozitive medicale făcute în România, fără rezultate majore și doi ani într-o clinică din Germania, cu rezultate uimitoare.
Asociația „Copil Unicat” are ca scop crearea de proiecte pentru a sprijini părinții care se trezesc în fața unui astfel de diagnostic. Ana Maria Dinu este președinta asociației și mama unui băiețel luptător, care astăzi este foarte aproape de a merge normal. Cel mai recent proiect se numește „Un diagnostic nu este o sentință” și se desfășoară în această lună la Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu. Prin intermediul acestuia, părinții care tocmai primesc un astfel de diagnostic și ajung să facă terapie în cadrul spitalului vor primi de la asociație tot sprijinul de care au nevoie, atât moral, cât și la nivel informativ.
Proiectul asociației „Copil Unicat” se desfășoară până în 4 noiembrie, la Secția de Recuperare pentru Copii, din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gh. Preda” din Sibiu și are o misiune precisă. Aceea de a informa și de a spijini părinții în momentul în care primesc un diagnostic dur cu privire la copiii lor. Membrii asociației se vor asigura că înțeleg că nu sunt singuri, că există o comunitate din care pot face parte, vor primi informații legale și despre drepturile copiilor lor (certificat de handicap, CES, prelungire concediu de creștere a copilului), dar și variante de tratament și cum pot beneficia de el. Informările vor fi făcute pe fiecare copil în parte, în funcție de diagnosticul și de nevoile lui. Vor exista flyere și afișe.
„De foarte multe ori, în momentul în care părintele află diagnosticul copiilor, el este debusolat și nu-i vine să creadă că i se întâmplă lui. Este foarte greu să-ți aduni gândurile și să vezi ce este de făcut pe mai departe. Din păcate, nimeni nu-i ajută. Dacă medicii dau un diagnostic, îl dau și atât. În mare parte, în spitalele din România nu există consiliere și nu-ți spune nimeni ce ai de făcut. Știu foarte bine asta, pentru că am trecut prin așa ceva. După diagnostic, părinții trebuie să înceapă să caute ei informații. De cele mai multe ori nu li se dau informații complete și, mai ales, nu li se dau opțiuni. Este foarte greu, în acele momente, să te orientezi, să găsești tot ce-ți trebuie, să le pui cap la cap, să găsești mai multe variante din care să poți alege, nu să mergi pe una singură. Ei bine, asta vom face noi. Vom fi acolo să le oferim informațiile de care au nevoie, să-i consiliem, să-i îndrumăm. Din fericire, eu am găsit oameni care mi-au fost alături în acest fel și am văzut cât de mult contează. Bineînțele că fiecare părinte decide pentru copilul lui ce este mai potrivit, dar este corect să știe”, spune Ana Maria Dinu.
Șapte ani de tratament în România cu rezultate puține
Potrivit informațiilor oferite asociației de către reprezentanții spitalului, la Sibiu, vin în fiecare lună aproximativ 40 de cazuri noi. O parte din acești copii sunt diagnosticați cu afecțiuni din spectrul paraliziilor cerebrale sau afecțiuni care pot avea ca rezultat diferite dizabilități. Cu astfel de diagnostice trebuie să se descurce părinții lor. O așa veste a primit și Ana Maria pentru băiețelul ei, care a fost diagnosticat, destul de târziu, cu o hemipareză spastică pe partea stângă.
Primele semne au apărut în timpul vieții intrauterine, între săptămânile 24 și 26 de sarcină. Ventriculomegalie a fost primul diagnostic.
„A fost o perioadă foarte stresantă pentru mine. Medicii din Sibiu îmi propuneau o întrerupere de sarcină, cei de la Cluj îmi spuneai că este prea mare ca să facem asta și oricum nu are nicio treabă. Drumurile și opiniile contrare m-au terminat. Până la naștere s-au egalizat ventriculii și nu a mai fost o problemă”, spune Ana Maria.
La naștere, băiatul a fost bine, însă, pe măsură ce creștea, părinții și-au dat seama că nu-și folosește mâna stângă. Au fost cu el la medicul de familie, dar doctorița le spunea de fiecare dată că băiatul este bine și că nu-și folosește mânuța pentru că este stângeaci. Avea să afle mai târziu că, de fapt, bebelușii sunt ambidextri. Nașa copilului este la rândul ei medic. Ea a fost cea care le-a recomandat părinților, când copilul avea șase luni, să meargă cu el la neurolog. Au ajuns destul de greu la un medic specialist, pentru că programările sunt la distanțe foarte mari de timp, iar acesta le-a pus diagnosticul dintr-o privire: hemipareză spastică, pe partea stângă.
„Îmi amintesc că soțul meu s-a albit la față. Avea șapte luni jumate când a fost diagnosticat. Atunci am văzut și că nu sunt locuri suficiente în spitalele din România pentru copiii noștri. A mai durat încă o lună jumătate și multe telefoane și rugăminți până am ajuns la spitalul numărul trei. Băiatul avea atunci nouă luni deja. Doctorița ne-a spus că am ajuns târziu cu el și că șansele de recuperare au fost reduse. Nu vreți să știți ce am simțit în momentul în care mi s-a spus că am redus șansele de recuperare a propriului meu copil. Acela a fost momentul în care mi-am spus că nu există nimic pe lumea asta decât recuperarea lui și tot acela a fost momentul în care mi-am dat seama că eu nu cunosc nimic despre boala lui. Nu știam încotro să mă îndrept, de unde să încep și eram așa derutată. Primeam tot felul de sfaturi să fac orteza așa, să o fac altfel, nu putea să o poarte, îl rănea, mi se spunea că este normal să-l doară și să-l rănească. Au fost ani la rând cu tot felul de indicații și prescripții, să-i fac toxină botulinică, să-i mai fac una, prea multă toxină, de asta își duce piciorul în spate… nu mai găseam un capăt de ieșire. Abia când copilul nostru a împlinit șapte ani am început să aflam mai multe informații și încă mai aflăm. Am aflat ce drepturi are. Nu ți le spune nimeni. Și este foarte greu ca părinte să le afli, mai ales că ești și cu recuperarea copilului, costurile care schimbă, cu siguranță, dinamica familiei și unul dintre părinți trebuie să muncească mai mult. A fost extrem de greu”, își amintește Ana Maria.
Salvarea a venit de la alți părinți trecuți și ei prin așa ceva, care le-au dat mai multe alternative. Așa au ajuns să aleagă o clinică din Germania exact în momentul în care medicii români îi propuneau o lungire de tendon. Asta după șapte ani de la diagnostic.
Un copil minunat
La clinica din Germania a făcut o triplă intervenție chirurgicală, i s-a făcut o orteză perfectă, măsurată și remăsurată, creată exact pe piciorul băiatului. O orteză care nu-l rănea și nu-l jena și pe care a putut s-o poarte. Astăzi recuperarea este spectaculoasă, iar părinții au decis că trebuie să întoarcă ceea ce au primit ei și au creat asociația „Copil Unicat”. În cadrul acesteia, părinți care au copii cu astfel de probleme fac grupuri, discută, își împărtășesc experiențele și, cel mai important, se susțin.
Unul din scopurile principale ale asociației este acela de a arăta că în spatele unui diagnostic de paralizie cerebrală infantilă (PCI) se află un copil minunat, inteligent și unicat. Sunt copii care au doar deficiențe neuro-motorii, copii cu intelect normal, pentru care este foarte greu să vadă cum sunt tratați de cei din jur, din cauza felului în care ei se pot mișca.
Ana Maria a decis să lupte pentru acești copii și părinții lor, în paralel cu propria luptă de a-și face propriul copil bine.

Săptămâna 19 octombrie – 26 octombrie

0

Sâmbătă, 19 octombrie

  • Atelierul de Povești: Monstruleții dansatori, ora 10.00, ora 12.00, Teatrul Gong;
  • Astra Film Festiva, ora 11:00, diverse spații;
  • „Vrăjitorul din Oz”, ora 11:00, ora 18.00, Teatrul Gong;
  • Astra Film Festival 2019, ora 11.00, diverse spații;
  • Zilele Nordic, ora 14.00, Cabana Nora, Râul Sadului;
  • „Oscar și buni roz”, de Eric Emmanuel Schmitt, ora 19.00, TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A.

 
Duminică, 20 octombrie

  • Astra Film Festiva, ora 11:00, diverse spații;
  • „Vrăjitorul din Oz”, ora 11:00, Teatrul Gong;
  • „S-a întâmplat într-o joi”, spectacol de teatru studențesc, ora 13.00, Tranvaiul Sibiu – Rășinari.
  • Zilele Nordic, ora 14.00, Cabana Nora, Râul Sadului.

 
Luni, 21 octombrie

  • Kicks & Sticks Big Band. 4 anotimpuri. Toamna, ora 19.00, Sala Thalia.

 
Marți, 22 octombrie

  • Constantin Chiriac în dialog cu Ioan Aurel Pop – Președintele Academiei Române, ora 18.00, Habitus;
  • Spectacolul „Bani din cer”, cu Mihai Bendeac și Mihaela Teleoacă, ora 20.00, centrul cultural „Ion Besoiu”.

 
Miercuri, 23 octombrie

  • Atelier de creație: Piticii pricepuți – Păpuși din ațe, ora 18.00, Teatrul Gong;
  • „Femei”, adaptare după „Totul despre femei” de Miro Gavran, ora 19.00, TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A.

 
Joi, 24 octombrie

  • Atelier de creație în limba germană, Vogelscheuche / Sperietoare de ciori, ora 17.00, Teatrul Gong;
  • Concert simfonic, ora 19.00, Sala Thalia;
  • „Emlec”, un spectacol de teatru dans de și cu Judith State, ora 19.00, TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A.

 
Vineri, 25 octombrie

  • Frankenstein: Creatura lui Mary, ora 18.00, Teatrul Gong;
  • Festivalul de Film Nordic, ora 19.00, TNRS, Sala mare.

 
Sâmbătă, 26 octombrie

  • Atelierul de meșterelit „Oglinda magică de Halloween”, ora 10.00, ora 12.00, Teatrul Gong;
  • „Sarea-n Bucate”, de Petre Ispirescu, ora 11.00, Teatrul Gong;
  • Festivalul de Film Nordic, ora 15.00, ora 19.00, TNRS, Sala mare;
  • Frankenstein: Creatura lui Mary, ora 18.00, Teatrul Gong;

Modificări la legea construcțiilor: autorizație de construire în 7 – 15 zile și amenzi de 5.000 de lei pentru funcționari

Parlamentul a adoptat proiectul legislativ de modificare a Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, astfel că, dacă președintele Iohannis va promulga această lege, funcționarii din primării vor fi amendați cu până la 5.000 de lei dacă refuză nejustificat să elibereze certificate de urbanism și autorizații de construire în maxim 15 zile, față de 30 de zile, cât era perioada legală anterior.
Proiectul de lege pentru modificarea mai multor prevederi din Legea 50/1991 are ca scop simplificarea procedurilor de autorizare a construcțiilor, pe scurt a birocației, chiar dacă unele dintre modificări sunt controversate. Scurtarea termenelor de la 30 la 15 zile lucrătoare pentru eliberarea documentelor, respectiv de la 15 la 7 zile în regim de urgență, eliberarea certificatului de urbanism în format digital, pe email, la cerere, introducerea comisiilor pentru acord unic, la primăriile din orașele reședință de județ sunt doar câteva dintre schimbările introduse.
Specialiștii susțin că nivelul amenzilor impuse de noile prevederi legale ar putea afecta foarte mult un funcționar care are un salariu mai mic decât amenda de 5.000 de lei. Tot 5.000 de lei va fi amenda și pentru operatorii rețelelor edilitare care trebuie să emită avizele sau acordurile stabilite în certificaul de urbanism. Dar la ei va fi pe fiecare zi de întârziere, după limita de 5 zile stabilită acum.
În plus, legea modificată va permite obținerea de autorizații pentru compartimentările interioare mult mai ușor. De asemenea, primăriile vor putea să scutească de la plata taxei pentru documentele de autorizare persoanele care nu mai dețin altă locuință, fiind favorizate astfel familiile care doresc să-și construiască o casă. Mai multe avize au fost eliminate pentru locuințele unifamiliale, iar în cazul demolării și construirii pe același teren va fi necesară o singură autorizație.
O altă prevedere facilitează demolarea construcțiilor degradate de către primării, dacă ele pun în pericol siguranța publică și nu sunt monumente istorice.
Una dintre modificări privește și lucrările de interes public, finanțate prin programe gvernamentale sau fonduri externe. Autorizațiile de contruire se vor putea obține în baza studiului de fezabilitate și a proiectului PAC/PAD, urmând ca avizele și acordurile să fie obținute ulterior, până la încheierea lucrărilor. Această prevedere ar trebui să scurteze foarte mult procesul de demarare a proiectelor derulate de primării, întârziate foarte mult de obținerea avizelor.
Proiectul legislativ a fost inițiat de deputatul de Alba Florin Claudiu Roman, fiind respins de Senat în luna martie. Camera Deputaților a fost cameră decizională, astfel că forma adoptată pe 15 octombrie va fi trimisă pentru promulgare.

Călător prin România cu Alexandra Cristian. Casa memorială Mihail Sadoveanu din Fălticeni

0

“Visam o căsuță a tihnei, din cerdacul căreia se văd munții și o livadă în care sună dulce murmurul albinelor. Vedeam în închipuire viitoarea așezare a pusniciei mele și schițam într-un carnet care trebuie să mai fie, rătăcit pe undeva planurile unei case” de Mihail Sadoveanu, este mesajul care ne-a întâmpinat la intrarea în aceasta casă minunată.
Eram singurii vizitatori ai casei unde Mihail Sadoveanu și-a petrecut cei mai importanți ani din viață, adolescența și tinerețea iar atmosfera care îmbrăca încaperile și curtea unde odinioara se plimba renumitul scriitor, era una extrem de plăcută. Era o liniște de nedescris iar descoperirea obiectelor, a pozelor și a schițelor care au aparținut lui Mihail Sadoveanu a fost o experiență incredibilă. M-am încărcat pozitiv în timpul petrecut aici, iar gândul nu contenea să îmi zboare la scrierile acestuia, la copilăria mea care a fost într-adevăr marcata de cărțile pe care le citeam.  “Baltagul”, “Neamul șoimăreștilor”, “Hanul Ancuței”, Frații Jderi”, “Dumbrava minunată”, sunt unele din preferatele mele, carți care imi amintesc de trecut. Să mă aflu în acest loc magic, a fost o adevărată onoare.
În “Casa din deal” din Fălticeni, scriitorul și-a făcut debutul literar, 31 din operele sale fiind scrise aici. “Neamul șoimăreștilor”, “Povestiri de seară”, “Bordeienii”, “Priveliști dobrogene” sunt câteva dintre cărțile care au luat naștere în această casă, până la vârsta de 38 de ani când Sadoveanu a decis să părăsească Fălticeniul.
Casa a fost construită în 1909 după schițele lui Sadoveanu. Ghidul, o doamnă extrem de draguță și caldă, ne-a condus prin trecut iar incursiunea prin camerele unde a locuit marele scriitor al României a fost deosebită și încărcată de emoție. Locuința era nedecomandă, se trecea circular dintr-o cameră în alta. Încăperile erau mari iar astăzi, extrem de reci. Totuși, căldura spațiului se simțea prin lucrurile care au aparținut lui Mihail Sadoveanu, prin pozele atârnate pe pereti, prin cărțile expuse în rafturi dar mai ales prin trecutul pe care îl are această construcție.


Muzeul a fost inaugurat în anul 1987 iar din 2015, clădirea a fost înscrisă pe lista monumentelor istorice. Casa a fost cumpărată de la ultimul proprietar, cu ajutorul contribuțiilor unor cetățeni iar amenajarea acestui muzeu a fost posibilă datorită celor doua fiice ale scriitorului și al fratelui celei de-a doua soții ale lui Mihail Sadoveanu.
Astăzi, vizitatorii pot admira în cele 6 încăperi ale casei: colecții de cărți in ediții princeps, portrete ale scriitorului, pictate și sculptate, o încăpere unde sunt expuse obiecte și poze care ilustrează hobby-urile lui Mihail Sadoveanu, acesta fiind un veritabil pescar și vânător. Două camere sunt dedicate unor momente importante din viața scriitorului, aici regăsindu-se certificatul de naștere și certificatul de absolvire a școlii primare, poze ale casei sale natale din Pașcani.
În curte se păstrează încă fântana, pomii și teii care îmbracă aleia către casă. În imediata apropiere a Casei Memoriale localizată pe Strada Ion Creangă, nr. 68, Fălticeni, se găsește Dumbrava Minunată, acel loc prin care Lizuca și Patrocle au pornit la plimbare printre mesteceni și ulmi.
Program de vizitare: 08:00 – 16:00
Taxă intrare: 6 lei/persoană, grup – 4 lei/persoană
Taxă foto – 5 lei
Taxă video – 10 lei
alexandracristian.ro