Acasă Blog Pagina 398

Alertă alimentară internațională pentru lapte praf contaminat cu o toxină! Bebelușii care îl consumă riscă toxiinfecții alimentare

Daniela Arnăutu

Loturi întregi de lapte praf Nestle, pentru bebeluși, potențial a fi contaminat cu cereulidă – o toxină ce poate genera toxiinfecții alimentare –, a fost retras de la vânzare din mai multe țări, potrivit BBC.

Compania producătoare spune că a luat măsura preventiv și voluntar, din exces de precauție, pentru a proteja sănătatea copiilor.

În ce țări se comercializau loturile retrase

Potrivit copmpaniei Nestlé, loturile afectate au fost comercializate în mai multe țări din Europa, inclusiv Franța, Germania, Austria, Danemarca, Italia și Suedia. În Franța, produsele vizate sunt comercializate sub mărcile Guigoz și Nidal, iar în Germania sub denumirile Beba și Alfamino.

Ce este toxina cereulida, potențial prezentă în laptele praf

Cereulida este o toxină produsă de anumite tulpini ale bacteriei Bacillus cereus și poate genera toxiinfecții alimentare, manifestate, în principal, prin simptome precum greață, vărsături și crampe abdominale.

De asemenea, Agenția pentru Standarde Alimentare din Marea Britanie (FSA) a avertizat că toxina nu este distrusă prin fierbere sau preparare termică, ceea ce înseamnă că riscul persistă chiar și după prepararea corectă a formulei de lapte.

Până în prezent nu s-au înregistrat îmbolnăviri

Până în prezent nu au fost confirmate cazuri de îmbolnăvire asociate acestor produse, dar autoritățile să nu se mai administreze copiilor formulele incluse în retragerea globală Nestlé lapte praf.

Compania despăgubește cumpărătorii

Nestlé a anunțat că va rambursa integral sumele cheltuite de clienții care au achiziționat produsele afectate.

De asemenea, firma Nestle a mai spus că problema provine de la un ingredient furnizat de unul dintre furnizorii săi.

Compania a precizat că toate celelalte produse și loturi care nu fac parte din retragere sunt sigure pentru consum.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Peste 18.000 de sticle cu agheasmă și 4.000 de litri în butoaie au fost împărțite de Bobotează la Catedrala Mitropolitană

În acest an, manifestările dedicate Praznicului Botezului Domnului și Sfințirea Apei, care până acum aveau loc în Piața Mare, s-au desfășurat în fiecare parohie în parte. La Catedrala Mitropolitană Sf. Treime din Sibiu, slujbele religioase au fost săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

În soborul slujitor de la Sfânta Liturghie s-au aflat eclesiarhul Catedralei Mitropolitane din Sibiu, protos. drd. Calist Magyar, pr. conf. univ. dr. Constantin Horia Oancea, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, cadre didactice universitare şi slujitori ai Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei Mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.

Sfinţirea cea Mare a apei a fost săvârşită pe o scenă amenajată în faţa Catedralei Mitropolitane, iar în soborul slujitor au mai făcut parte pr. lect. univ. dr. Cristian Vaida, vicar mitropolitan, pr. prof. dr. Vasile Mihoc, vicar cultural onorific, membri ai Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ioan Coșa, protopopul de Sibiu, preoţi de la bisericile din Sibiu.

„Apă care, schimbându-și finalitatea, își menține puterea sfințitoare pe tot parcursul anului”     

În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurenţiu a evidenţiat importanţa praznicului Bobotezei şi foloasele duhovniceşti şi trupeşti ale Aghiasmei Mari.

„Slujba aceasta de sfinţire a apei este o prelungire și o încununare a Sfintei Liturghii. La Liturghie am avut o prefacere a materiei, când pâinea și vinul pe care le-am adus noi ca ofrande s-au prefăcut în Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Împărtășindu-ne cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos suntem acum pregătiți ca să gustăm din apa aceasta binecuvântată, sfințită, apă care, schimbându-și finalitatea, își menține puterea sfințitoare pe tot parcursul anului. Ea ne ajută pe noi să înțelegem că așa a rânduit Dumnezeu să avem și la noi acasă lucruri sfinte: icoane, cărțile sfinte și apa sfinţită, o materie sfinţită pe care s-o folosim la nevoie.

Aghiasma sfințește mediul înconjurător, iar acum întreaga natură s-a sfințit. S-au sfințit casele noastre și ați fost binecuvântați și vizitați de preoții noștri, aducându-vă această apă sfințită și binecuvântând toate agonisitele pe care le aveți în familiile dumneavoastră. Dar, mai presus de toate, s-a sfințit viața noastră şi de aceea acum, timp de 8 zile – pentru că sfințirea aceasta este legată de veșnicie și cifra 8 este cifra veșniciei – se poate gusta din Aghiasma Mare, pentru ca să rămânem cu toții în această comuniune frățească cu Mântuitorul Iisus Hristos și noi toți împreună. (…)

Ea se ia pe nemâncate, înainte de orice fel de aliment sau orice fel de materie sfințită, afară de Sfânta Împărtășanie. Deci, întâi Sfânta Împărtășanie, apoi  Aghiasma Mare. Avem apoi și Aghiasma Mică, o rânduială a sfințirii apei mai redusă decât cea a Aghiasmei Mari care nu este legată de un eveniment anume, cum este Botezul Domnului, ci se săvârşeşte ori de câte ori avem nevoie ca cele ale casei noastre și natura în care trăim noi să fie binecuvântate și sfințite. Aghiasma Mică își consumă finalitatea şi nu poate fi păstrată pentru mai multă vreme. Ea se consumă după ce se face sfințirea apei, ea se bea, se consumă pentru ca să fie cinstită după cuviință. (…)

Să ne bucurăm cu toții și mai ales mamele, cele care sunt preoții casei, să păstreze acest recipient cu aghiasmă mare sfințită în casă și să fie folosită la orice prilej deosebit. Dumnezeu să ne ajute și să ne binecuvânteze pe toți!”, a spus ierarhul.

„Peste 18.000 de sticle de 0,5 litri cu aghiasmă mare au fost pregătite pentru a fi împărţite credincioşilor la finalul slujbei de sfinţire, alături de 4000 de litri în butoaie de câte 500 de litri fiecare. Preoţii şi personalul Catedralei Mitropolitane au împărţit la final sticlele cu apă sfinţită pregătite pentru această mare sărbătoare a creştinătăţii, pentru ca oamenii să guste din Aghiasma Mare, să-şi sfinţească bunurile şi să primească ajutor şi ocrotire de la Dumnezeu”, a transmis Mitropolia Ardealului.

Credit foto: Mitropolia Ardealului

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Nicușor Dan spune că România nu își permite un avion prezidențial. Președintele a plecat în Franța cu un avion militar de tip Spartan, pentru că este mai ieftin

Daniela Arnăutu

Președintele României, Nicușor Dan, a plecat, marți, 6 ianuarie 2026, către capitala Franței, unde participă la reuniunea șefilor de stat și de guvern ai „Coaliţiei de Voinţă”.

La decolare, el a discutat cu presa și a declarat că România nu își permite un avion prezidențial, ala că va zbura cu un avion militar de tip Sparta, potrivit Mediafax.

Nicușor Dan spune că așa economisim bani

Șeful statului a explicat presei că, pentru deplasările externe, utilizarea avioanelor militare înseamnă o economie în bugetul Administrației Prezidențiale.

„Asta este explicația pentru cele 30 de milioane despre care vorbeam”, a spus Nicuşor Dan, referindu-se la reducerea cheltuielilor prezidențiale recent anunțate.

România nu-și permite un avion prezidențial

Nicușor Dan a recunoscut că România ar avea nevoie de un avion prezidențial, dar a precizat că, în acest moment, țara noastră nu își permite o asemenea cheltuială.

El a mai spus că pentru deplasările mai lungi, Administrația Prezidențială va închiria aeronave.

De asemenea, președintele României a mai afirmat că și utilizarea zborurilor comerciale este o opțiune viabilă atunci când destinațiile sunt bine conectate.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

România devine nod logistic al NATO. Ajutorul militar pentru Ucraina, va tranzita țara noastră

Daniela Arnăutu

NATO a decis niște schimbări logistice și mută în România o parte din sprijinul militar pentru Ucraina. De asemenea, începutul acestui an aduce și instalarea unui centru militar strategic pe teritoriul nostru, ce va prelua transporturile de echipamente și armament pentru Ucraina.

România, pilon strategic, în locul Poloniei

Potrivit presei poloneze, olul Varșoviei se încheie și va fi preluat de România, care va deveni pilon strategic al NATO.

Decizia marchează sfârșitul dependenței NATO de o singură rută și repoziționează România în centrul arhitecturii de securitate a Europei de Est.

De acum patru ani, când a izbucnit războiul din Ucraina, peste 90% din ajutorul militar occidental a tranzitat Polonia. De exemplu, numai prin aeroportul Jasionka, lângă Rzeszów, până la sfârșitul anului 2025, au trecut peste 220.000 de tone de echipamente militare. Tocmai pentru a nu mai depinde exclusive de Polonia, NATO a decis crearea unei rute paralele, prin România.

Baza aeriană 71 Câmpia Turzii, noul nod logistic al NATO

Noul hub logistic, denumit LEN-R (Logistic Enabling Node – Romania), este construit la Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii.

România va primi transporturi strategice aeriene și maritime, va depozita și va pregăti tehnica militarp și va redistribui echipamentele în Ucraina.

De asemenea, Baza Aeriană 71 Câmpia Turzii este capabilă să primească cele mai mari avioane de transport din lume, inclusiv C-17 și C-5 Galaxy.

Un alt element esențial evidențiat de presa poloneză este Portul Constanța, cel mai mare port de la Marea Neagră, ce permite sosirea tehnicii militare grele pe mare, care poate fi apoi transportată rapid către Câmpia Turzii și mai departe spre Ucraina.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Avocatul care intră în prima linie pentru Maduro: cine este omul ales să-l apere în fața justiției americane

Daniela Arnăutu

Procesul fostului lider venezuelean Nicolas Maduro în Statele Unite se anunță nu doar unul penal, ci și o confruntare juridică cu implicații internaționale majore. În centrul acestui dosar extrem de sensibil se află avocatul american Barry Pollack, un nume cunoscut în mediile juridice din Washington, care și-a asumat apărarea unui fost șef de stat contestat și nerecunoscut de SUA. El l-a reprezentat și pe fondatorul WikiLeaks, Julian Assange.

Cine este avocatul lui Maduro

Barry Pollack, avocat din Washington, a apărut în fața unui tribunal federal din Manhattan pentru a-l reprezenta pe Nicolas Maduro.

Pollack a indicat încă de la primele proceduri că apărarea va contesta modul în care clientul său a fost adus în Statele Unite, susținând că operațiunea a încălcat normele dreptului internațional.

Informațiile au fost relatate de Reuters, care subliniază că strategia apărării ar putea deschide un front juridic dificil pentru procurori.

Miza majoră: imunitatea unui lider străin

Una dintre liniile centrale ale apărării vizează imunitatea penală a lui Maduro, în calitate de șef al unui guvern străin, notează Agerpres.

Argumentul se lovește însă de o realitate politică și juridică dură: Statele Unite nu îl recunosc pe Maduro drept lider legitim al Venezuelei încă din 2019, după un scrutin considerat fraudulos de Washington și de mai multe state occidentale.

Potrivit sursei citate, instanțele americane au respins în mod repetat solicitările de anulare a proceselor bazate pe faptul că inculpații au fost aduși ilegal pe teritoriul SUA, ceea ce complică semnificativ strategia apărării.

Obstacole juridice greu de evitat

Experții juridici atrag atenția că precedentul este favorabil autorităților americane. Chiar și în cazuri controversate, judecătorii au decis că modul în care un inculpat ajunge în fața justiției nu anulează automat competența instanței. Acest principiu ar putea fi decisiv și în dosarul lui Maduro.

Detenție într-o închisoare cu reputație sumbră

Până la continuarea procedurilor, Maduro este deținut la Metropolitan Detention Center, singura închisoare federală activă din New York.

Închisoarea, situată în Brooklyn, a devenit notorie pentru condițiile dure și problemele cronice de funcționare.

De-a lungul timpului, aici au fost încarcerați deținuți celebri precum Joaquin Guzman, Sean Combs și fostul președinte hondurian Juan Orlando Hernandez.

Un istoric tensionat al centrului de detenție

Închisoarea a fost intens criticată după incidentul din 2019, când o pană prelungită de curent și lipsa încălzirii au declanșat proteste în rândul deținuților, în plină iarnă.

Situația a determinat Departamentul Justiției să lanseze o anchetă, iar ulterior un proces colectiv s-a soldat cu despăgubiri de aproximativ zece milioane de dolari pentru peste 1.600 de persoane afectate.

Un proces care poate crea precedent

Dosarul Maduro depășește cu mult dimensiunea unui caz penal obișnuit. Alegerea lui Barry Pollack ca avocat semnalează intenția apărării de a forța limitele dreptului internațional și ale jurisdicției americane.

Indiferent de verdict, procesul riscă să devină un reper pentru modul în care liderii străini pot fi trași la răspundere în fața instanțelor din SUA.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Premierul Poloniei, Donald Tusk, avertisment pentru Europa: „Unul pentru toți și toți pentru unul. Altfel, suntem terminați”

Daniela Arnăutu

Premierul Poloniei, Donald Tusk, a făcut o postare pe Facebook în care a lansat un avertisment către statele membre ale Uniunii Europene: „Să rămânem mai uniți ca niciodată”.

Tusk: „Trebuie să credem în propria noastră forță”

Într-un mesaj publicat pe rețelele de socializare, Tusk a afirmat că Europa nu va fi tratată „cu seriozitate” dacă rămâne „slabă și divizată, nici aliat, nici adversar”.

„Este deja clar. Trebuie să credem, în sfârșit, în propria noastră forță, să continuăm să ne consolidăm capacitățile de apărare și să rămânem mai uniți ca niciodată. Unul pentru toți și toți pentru unul. Altfel, suntem terminați”, a scris, pe Facebook, premierul polonez.

Mesajul lui Tusk, generat de atitudinea lui Trump privind Groenlanda

Mesajul premierului Polonii, Donald Tusk, vine în urma tensiunilor geopolitice generate de afirmațiile președintelui SUA, Donald Trump, cu privire la anexarea Groenlandei.

„Avem nevoie de Groenlanda din punct de vedere al securităţii naţionale, iar Danemarca nu va putea să se ocupe de ea. Ne vom ocupa de Groenlanda în aproximativ două luni… haideţi să vorbim despre Groenlanda în 20 de zile”, a declarat, duminică seara, Donald Trump.

Premierul danez cere SUA să pună capăt amenințărilor

La rândul său, premierul danez, Mette Frederiksen, a declarat: „Îndemn Statele Unite să pună capăt ameninţărilor împotriva unui aliat istoric şi împotriva unui teritoriu şi a unui popor care au spus clar că nu sunt de vânzare. Trebuie să le transmit foarte clar Statelor Unite: este absolut absurd să sugerezi că Statele Unite ar trebui să preia controlul asupra Groenlandei”.

Premierul Groenlandei este ferm: „Gata cu preiunea”

Jens Frederik Nielssen, premierul Groenlandei, a făcut, duminică seara, o postare pe Facebook, în care a fost ferm:

„Gata cu presiunea. Gata cu insinuările. Gata cu fanteziile de anexare. Suntem deschişi la dialog. Suntem deschişi la discuţii.

Dar acest lucru trebuie făcut prin canalele adecvate şi în conformitate cu dreptul internaţional”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Regal de folk pe Târnava Mare. Artiști mari vin la „Mediaș-Cetate Seculară”

Asociația Culturală „Mediaș–Cetate Seculară”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Mediaș și Asociația Mediaș 750 de ani, organizează ediția aniversară a Festivalului-Concurs de Muzică Folk „Mediaș–Cetate Seculară”.

Ajuns la ediția a 40-a, festivalul continuă o tradiție începută în 1974 și devenită, în timp, o adevărată stare de spirit pentru comunitatea din Mediaș și pentru iubitorii muzicii folk din întreaga țară.

Evenimentul de tradiție va avea loc în perioada 23-24 ianuarie și va cuprinde concursul național de muzică folk și două seri de recitaluri cu invitați de marcă.

Cei care doresc să se înscrie o pot face până în 10 ianuarie.

La concurs pot participa soliști și grupuri folk (maximum 4 persoane), cu vârsta minimă de 14 ani, care doresc să își exprime creația într-un spațiu dedicat muzicii folk autentice.

Concurenții trebuie să cânte două piese folk interpretate în limba română cu durata maximă de 4 minute/piesă, fără negative și se apreciază în mod deosebit compozițiile proprii. Înscrierea se face exclusiv online, prin:

Înscrierea se face exclusiv online, prin completarea formularului de participare pe site-ul Asociației „Mediaș–Cetate Seculară”.

Preselecția va avea loc în perioada 11–13 ianuarie 2026, iar lista concurenților admiși va fi anunțată până la data de 15 ianuarie 2026.

Programul festivalului

Vineri, 23 ianuarie 2026

14:00 – Concurs de muzică folk

18:00 – Recitaluri:

Elena Secrieru

Florin Săsărman

Emeric Imre Trio

Sâmbătă, 24 ianuarie 2026

18:00 – Gala Laureaților și recitaluri

Mircea Vintilă

Alifantis & Mirică

=GEMINI=

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Bărbat din Valea Viilor, reținut pentru spargerea unei societăți din Sibiu

Luni, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut un bărbat, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Anchetatorii spune că în cursul lunii decembrie 2025, persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în incinta unor societăți comerciale din municipiul Sibiu, de unde ar fi sustras două telefoane mobile și mai multe sume de bani, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.000 lei.

În urma activităților complexe investigative și de cercetare penală, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat de 38 de ani, din Valea Viilor, bănuit de comiterea faptelor și au recuperat un telefon mobil.

„În baza probatoriului administrat, la data de 05 ianuarie a.c. s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Hunedoara.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, urmând ca, la finalizarea anchetei, să fie propuse măsurile legale.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, spune Alecsandra Rugaci, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

Filarmonica de Stat Sibiu a anunțat programul Stagiunii 2025/2026 „Carl Filtsch”

Filarmonica de Stat Sibiu anunță programul următorului trimestru al Stagiunii 2025/2026 „Carl Filtsch”.

Pachetele de bilete pentru concertele din perioada ianuarie-martie 2026 vor fi oferite începând de luni, 12 ianuarie 2026.

Primul concert simfonic al anului 2026 este dedicat Zilei Culturii Naționale. Pe 15 ianuarie, de la orele 19.00, la Sala Thalia, orchestra Filarmonicii va interpreta lucrări de Béla Bartók, Dan Dediu și Joseph Haydn, sub bagheta tânărului dirijor Andrei Petrache, iar în ipostază solistică îi vom regăsi pe violonceliștii Ștefan Cazacu și Mircea Marian.

În februarie, principalul eveniment va fi Carnavalul Filarmonicii, sub conducerea muzicală a maestrului Marc Coppey. Tot în februarie, vom marca Ziua Japoniei printr-un concert dirijat de Shizuo Kuwahara cu pianistul Csiky Boldizsár solist.

Sărbătorim Ziua Femeii pe 5 martie, într-un concert cu Tiberiu Soare la pupitrul orchestrei sibiene, dar și pe 6 martie, când Analia Selis ajunge la Sala Thalia în cadrul turneului național „Argentinissimo, rădăcini”.

Cel de al doilea trimestru al Stagiunii 2025/2026 „Carl Filtsch” îi va mai aduce la Sibiu pe dirijorii Cristian Mandeal, Cristian Oroșanu, Georgios Balatsinos, Gianmaria Fantato Pontini, Giancarlo de Lorenzo, Joonas Pitkänen și Victor Dumănescu, iar printre soliștii invitați îi amintim pe pianiștii Michel Bourdoncle, Matei Rogoz, Lea Yoanna Adam, Dragoș Dimitriu, Mihai Ritivoiu sau Inya Cutova, violonista Markéta Janoušková și flautistul Ionuț Ștefănescu.

Filarmonica de Stat Sibiu pune în vânzare, din 12 ianuarie 2026, pachete de bilete care asigură accesul cu loc garantat la 13 concerte și recitaluri programate în perioada ianuarie-martie 2026, la prețul de 600 lei (50% reducere pentru elevi, studenți sau pensionari).

Programul complet este disponibil pe pagina www.filarmonicasibiu.ro și în aplicațiile mobile Filarmonica Sibiu App și Sibiu City App, iar biletele se pot achiziționa online de pe www.iabilet.ro sau de la casa de bilete a Filarmonicii.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ULTIMA ORĂ: Restricții pe Drumul Național 7 începând de joi, 8 ianuarie

Începând cu data de 8 ianuarie se vor institui restricții de circulație pe DN7, în localitatea Dedulești (km 152+080 – km 152+200).

Acestea sunt necesare pentru realizarea lucrărilor de consolidare rambleu și parte carosabilă.

Traficul rutier se va desfășura alternativ, în ambele sensuri, pe banda deschisă circulației, cu dirijare prin piloți de circulație pe timp de zi și semaforizare pe timp de noapte.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

ALERTĂ METEO: Ninsorile abundente continuă, dar acum avem încă o problemă

ANM a emis o informare meteo și două alerte cod galben de ninsori abundente, viscol și ger în intervalul 6 – 9 ianuarie.

Interval de valabilitate: 06 ianuarie, ora 10:00 – 09 ianuarie, ora 10:00.

Primul Cod Galben

Fenomene vizate: ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului, ger.

Zone afectate: conform textului.

Temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării și se vor acumula cantități de apă de 10…40 l/mp.

Acestea vor fi mixte și va fi polei, în cursul zilei de 6 ianuarie în Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, apoi treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă consistent de 15…30 cm.

În Moldova, precum și în centrul, sudul și estul Transilvaniei temporar vor fi precipitații mixte și se va depune polei.

La munte vor predomina ninsorile, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de 30…50 cm.

Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie) vor fi intensificări ale vântului local în regiunile sudice și estice cu viteze de 50…60 km/h, precum și în Carpații Meridionali și de Curbură unde rafalele vor depăși 70…80 km/h și va fi viscol.

În noaptea de joi spre vineri (8/9 ianuarie) vremea va deveni local geroasă în regiunile intracarpatice și în zonele deluroase din restul țării, unde vor fi temperaturi minime în general între -15 și -10 grade”, transmite ANM.

Interval de valabilitate: 06 ianuarie, ora 18:00 – 08 ianuarie, ora 12:00.

Fenomene vizate: precipitații însemnate cantitativ, ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului.

Zone afectate: Banat, Crișana, Maramureș, nordul și vestul Transilvaniei, Munții Banatului, Carpații Meridionali și de Curbură.

„La început în Banat, Crișana și Maramureș, iar apoi și în nordul și vestul Transilvaniei vor fi precipitații însemnate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare.

Se vor acumula 20…35 l/mp și local peste 40 l/mp în Munții Banatului și în Carpații Meridionali. Se va depune strat de zăpadă, la munte de 20…50 cm, iar în zonele joase de relief, de 15…30 cm.

Local se va depune polei.

Din noaptea de miercuri spre joi (7/8 ianuarie), vântul va avea intensificări în Carpații Meridionali și de Curbură cu viteze de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, de 70…85 km/h, astfel că temporar ninsoarea va fi viscolită și vizibilitatea scăzută”, transmite ANM.

Al doilea Cod Galben

Cod galben – zonele vizate

Interval de valabilitate: 06 ianuarie, ora 18:00 – 08 ianuarie, ora 12:00.

Fenomene vizate și zone afectate: centrul, sudul și estul Transilvaniei, Moldova.

„În centrul, sudul și estul Transilvaniei și în Moldova temporar vor fi precipitații mixte și local se va depune polei”, au declarat reprezentanții ANM.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

„Terminați cu imbecilitatea contestării studiilor și doctoratului lui Nicușor Dan”. Reacție furioasă a unui fost ministru

Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu a intervenit în controversa privind studiile și doctoratul lui Nicușor Dan.

Funeriu a cerut explicit, într-o postare pe Facebook, oprirea atacurilor pe această temă și calificându-le drept „imbecile”.

Funeriu afirmă că știe „algoritmul” unor astfel de campanii, invocând propriul caz din 2010, când a fost atacat cu documente falsificate privind bacalaureatul susținut în Franța.

Postarea integrală a lui Daniel Funeriu

Terminați cu imbecilitatea contestării studiilor și doctoratului lui Nicușor Dan.

Cunosc algoritmul: am fost primul, în 2010, atacat în cel mai imbecil mod cu putință pe tema studiilor în străinătate: Antena 3 a prezentat un document falsificat potrivit căruia nu aș fi luat, în 1989, bacalaureatul la Strasbourg.

După ce fusesem în lotul României la chimie, după ce terminasem șef de promoție la Universitatea din Strasbourg, după ce îmi luasem doctoratul cu cel mai mare calificativ cu un laureat Nobel.

Am refuzat atunci să-mi arăt diploma de bacalaureat din două motive:

1) eu nu aveam a da curs unei acuzații făcute de un abject securist. A-mi arăta diploma la minciunile unui abject securist ar fi însemnat că ofer demnitate unui evident fals orchestrat de un bătrân securist. Nu răspunzi unei minciuni fabricate de un securist cu o plecăciune birocratică;

2) în spatele diplomei mele de bacalaureat stau uriașe sacrificii: mi-am părăsit țara și familia, singur, la 17 ani, am muncit ca un câine pentru a supraviețui și studia într-o țară străină, totul din cauza regimului comunist servit de abjectul securist care mă acuza. Regim comunist criminal de pe urma căruia securistul făcuse milioane.

Întâmplarea face că un francez, fost coleg de liceu și azi soțul surorii mele, e unul din matematicienii de top la nivel mondial. Olivier e azi în echipa directoare a școlii doctorale de matematică la Universitatea Paris-Saclay și cunoaște bine situația lui Nicușor Dan, frecventând aceleași seminarii. Acest departament de matematică a fost, ani buni, primul departament de matematică la nivel mondial.

De nenumărate ori Olivier mi-a confirmat nu doar că Nicușor Dan a fost un student remarcabil, dar și că teza lui de doctorat e una foarte bună.
Eu, împreună cu echipa mea de la ministerul educației (Răzvan Florian, Mihaela Matache), sunt cel care a început, în România, lupta împotriva imposturii academice.

L-am contracandidat pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale (mi-am anunțat candidatura cu multe zile înaintea sa, așa că imbecilități de genul „Funeriu a candidat pentru a-l încurca pe Nicușor Dan nu țin) și nu m-am retras din cursă pentru că aveam motive temeinice să am dubii asupra capacității sale de a conduce România. Nu mă pronunț asupra relevanței mandatului său pentru că e mult prea devreme.

Nu suport, însă, impostura și am făcut ceva concret împotriva ei.

Așa că vreau să fie clar: Nicușor Dan nu are nicio problemă referitoare la studiile sale.

Nicușor Dan are un doctorat remarcabil.

România trebuie să fie mândră că un fiu de-al său a contribuit la știința mondială cum a contribuit Nicușor Dan prin doctoratul său.

Pentru că:

1) am fost, probabil, cel mai credibil contracandidat politic al lui Nicușor Dan, deci nu pot fi acuzat că l-aș proteja,

2) am fost primul atacat abject din cauza… excelenței mele academice (și azi mulți români cred că sunt analfabet),

3) sunt inițiatorul luptei împotriva imposturii în România,

4) nu am ezitat să demasc impostura unui premier (da, eu l-am demascat pe Victor Ponta),

5) nu aș ezita să demasc impostura oricărei figuri politice

consider că e de datoria mea să afirm, din nou, din surse sigure și bine documentate că:

1) Nicușor Dan a făcut studii remarcabile în România și Franța.

2) Nicușor Dan nu are nicio problemă de moralitate și legalitate academice.

3) Nicușor Dan a făcut o teză absolut remarcabilă. România ar trebui să fie mândră că un fiu al său a contribuit astfel la știința mondială.

Atacați-l politic cât vreți.

Judecați-i mandatul de primar sau cel de președinte cum vă convine și cum credeți.

Când va fi momentul și eu voi vorbi clar și argumentat despre relevanța mandatului său.

Dar încetați imbecilitatea contestării studiilor sau valorii sale atât timp cât a făcut din matematică ocupația vieții sale. Știința e știință. Politica e politică.
Excelența științifică nu te face automat un bun politician. Din păcate s-a văzut, în cazul lui Ponta de exemplu, că validarea electorală nu te scutește de ștampila meritată de impostor.

PS: iată ce-mi scrie Olivier:

Ses directeurs de thèse : Daniel Barsky (alors prof à l’université de Paris 13) et Christophe Soulé (alors DR à l’IHES, qui est un institut de recherches et dont l’école doctorale est rattachée à celle de l’université de Paris Sud=Paris 11).

Sur le site officiel il est indiqué qu’il a soutenu à Paris 13. Rien d’anormal, on peut avoir deux directeurs de thèses mais on ne peut être inscrit que dans une seule école doctorale pour une thèse donnée, c’est la loi.

Daniel Barsky est un bon mathématicien, spécialiste de la théorie des nombres alors que Christophe Soulé est une super star (tu peux aller voir sa page wikipedia, il a eu des prix importants, la légion d’honneur, etc.), spécialiste de géométrie complexe et arithmétique (géométrie d’Arakelov).

Soulé était (à l’époque, maintenant il est âgé) un des experts au niveau mondial de ce domaine. La thèse de Nicusor Dan, qui est dans ce domaine ultra compétitif, est une bonne / très bonne thèse (disons, dans le top 20% si je dois vraiment essayer de mesurer).

N’importe quel mathématicien peut voir que le sujet de la thèse est directement dans les maths de Soulé. Donc c’est tout à fait normal qu’il ait passé la majeure partie de son temps à Orsay pendant sa thèse.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007