În pragul noului an şcolar, Inspectoratul de Poliţie Județean Sibiu, alături de Instituţia Prefectului – județul Sibiu, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Sibiu, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu desfășoară acțiuni specifice în cadrul campaniei naționale de informare și prevenire „10 Pentru Siguranță”.
Activităţile au ca scop creșterea gradului de informare al elevilor, părinților și profesorilor în legătură cu riscurile infracționalității din unitățile de învățământ și zonele adiacente acestora. În zilele de 7 și 8 septembrie, premergător deschiderii anului școlar, structurile de prevenire ale instituțiilor mai sus menționate vor desfășura activități de informare și prevenire în Shopping City Sibiu, având ca public țintă părinții și elevii.
„Luni, 9 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier și Biroului Rutier Sibiu vor da startul patrulelor școlare. Micii ”polițiști” ai Școlii Generale nr. 1 din municipiul Sibiu își vor ajuta colegii să traverseze strada în siguranță și le vor reaminti șoferilor să manifeste atenție și să reducă viteza de deplasare în imediata apropiere a unităților de învățământ.
Pe parcursul săptămânii 10 – 13 septembrie, patrulele școlare ale altor cinci unități de învățământ din mediul urban și rural își vor face simțită prezența la prima oră, în trafic.
Până la data de 18 septembrie, structurile implicate vor avea mai multe întâlniri cu elevii unităţilor şcolare, cu cadrele didactice şi cu părinţii, şi vor aborda subiecte diverse, de la siguranţa rutieră – la pericolul consumului de droguri, a traficului de persoane etc. astfel încât toate activităţile să conducă la siguranţa elevilor”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
„10 Pentru Siguranță” – Campanie a Poliției Sibiu la început de an școlar
Rețele de apă și canalizare menajeră pe două străzi din Mediaș
Compania Apa Târnavei Mari anunță demararea lucrărilor de reabilitare a rețelei de apă și de canalizare menajeră, care se vor executa parțial pe străzile Sticlei și Școlii, din municipiul Mediaș. Lucrarea „Reabilitare reţea apă potabilă și rețea canalizare menajeră, zona Vitrometan, străzile Sticlei și Școlii, municipiul Mediaș” are o valoare de 291.776,74 lei și se derulează cu finanțare de la bugetul local al municipiului Mediaș.
Obiectivul de investiții propus are în vedere reabilitarea rețelei de alimentare cu apă potabilă pe un tronson de 14 metri, executarea în zona carosabilă a unui cămin de vane cu instalația hidraulică corespunzătoare, realizarea unui branșament în lungime de 4 metri și instalarea unui cămin de contorizare aferent, precum și montarea unui hidrant subteran de incendiu.
Reabilitarea rețelei de canalizare menajeră constă în executarea unui colector stradal în lungime totală de 149,5 metri și instalarea pe acest traseu a șase cămine de vizitare. Proiectul prevede realizarea a șapte racorduri cu lungimea medie de 18 ml.
Lucrările de reabilitare se vor executa parțial pe strada Sticlei, din dreptul Bisericii Sfinții Petru și Pavel și până în dreptul Școlii Gimnaziale „Cireșarii”, și parțial pe strada Școlii, în apropierea intersecției cu strada Sticlei. Lucrarea se va executa pe tronsoane, iar pe timpul derulării acesteia nu va fi necesară întreruperea circulației în zonă.
Pe porțiunea de lucru vor fi semnalizări corespunzătoare, iar circulația se va desfășura în condiții de atenție sporită. Lucrarea se va derula în perioada 20 septembrie-8 octombrie. Proprietarii de autoturisme și garaje din zona în care se vor desfășura lucrările sunt rugați să elibereze amplasamentul pe durata desfășurării execuției, pentru a nu obstrucționa accesul utilajelor și pentru a evita producerea de accidente.
FOTO – Arhivă
Denisa Nuțoiu: „Mi-aș dori să schimb ceea ce învățăm și modul în care învățăm”
Săptămâna începe cu prima zi de școală. Și ce moment poate fi mai potrivit pentru a scrie o poveste despre determinare, pasiune și bucuria de a face ceea ce-ți place chiar din timpul școlii? Denisa Nuțoiu este fostă elevă a Liceului „Gheorghe Lazăr” din Avrig, șefă de promoție la terminarea liceului și actualmente studentă în anul trei la Facultatea de Litere a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, secția de Limbi Moderne Aplicate. Nu am ales, la început de an școlar, să vă împărtășesc povestea Denisei, pentru că este excepțională sau pentru că rezultatele ei sunt aproape de perfecțiune, ci pentru că Denisa este o tânără modestă, cu mult bun simț, cu dragoste față de oameni și viață, care s-a axat în școală pe ce i-a plăcut, a avut încredere în intuiția ei, a ales cu sufletul și astăzi este o studentă fericită, dornică să experimenteze noi cunoștințe și noi lumi. Denisa este asemeni oricărui tânăr din școlile noastre, care a reușit, pentru că n-a lăsat pe nimeni să-i spună că nu poate sau că nu e în stare. Tocmai s-a întors de la o Școală de Vară din Berlin, de unde are să ne împărtășească o mulțime de trăiri și unde, într-o zi, ar dori să se mai întoarcă.
Denisa Nuțoiu s-a născut la maternitatea din Sibiu, însă locuiește de când se știe în Avrig. Grădinița și școlile le-a făcut în orașul natal. Primul moment din viața ei în care a trebuit să-și asculte intuiția a fost acela în care a decis să rămână să facă liceul în Avrig. Pentru că a terminat cu medii foarte bune școala generală, toată lumea o întreba de ce nu vrea să meargă la un liceu bun din Sibiu. Fata a fost convinsă că și Avrigul are școli și profesori buni. Așa a ajuns elevă a Liceului „Gheorghe Lazăr” din Avrig. Nu a regretat nicio secundă decizia luată, pentru că-și amintește cu drag de zilele de liceu, de profesorii ei implicați și de proiectele la care a participat. A fost olimpică la română, la limbi străine, iar în ultimii doi ani de liceu s-a implicat și în proiectul profesorului Petre Din „Istoria scrisă de tineri”, unde a descoperit dragostea pentru comunicare și a ajuns până la faza națională. Bacalaureatul l-a luat cu media 9,86.
Astăzi este studentă în anul trei la Facultatea de Litere, secția Limbi Moderne Aplicate unde lucrează mult pe partea de gramatică și traducere. Deși în liceu a studiat engleza și franceza, în facultate a ales engleza și germana. În doar doi ani de zile, la germană a ajuns la nivelul B2, un nivel foarte apropiat de cel avansat. Îi place mult ceea ce face, este sigură că ales facultatea potrivită și așteaptă cu nerăbdare să vadă ce-i va oferi viitorul. După ce va aprofunda engleza și germana se gândește să învețe o nouă limbă străină și atunci va alege, cel mai probabil, între italiană și olandeză.
S-a întors din Berlin cu o altă viziune asupra educației
Pentru că era obișnuită încă din liceu să se implice în tot felul de proiecte, și la facultate participă la concursurile de limbi străine și obține burse. Tot așa a ajuns anul acesta, timp de o lună, într-o Școală de Vară, la Berlin. Pentru Denisa a fost o experiență pe care n-o s-o uite prea curând.
„La Berlin a fost extraordinar de frumos. Am făcut cu totul altceva față de ceea ce am făcut până acum, pentru că sistemul lor de învățământ este diferit. Mi-a plăcut mult modul în care profesorul se apropie de elev. În primul rând, ni s-a permis să vorbim la per tu. Nu mi-a fost ușor, pentru că nu eram obișnuită, dar până la urmă a fost perfect. Practic, acolo nu am simțit că merg la facultate, ci într-un loc unde îmi place foarte mult și în care abia așteptam să ajung în fiecare zi să văd cine, cu ce mă mai surprinde. Lecțiile erau interactive și lucram mult pe grupuri, ceea ce ne-a ajutat enorm să ne dezvoltăm abilitățile de comunicare în limba germană. Până și testele erau relaxante acolo. Am dat câteva, dar n-am simțit că mă testează cineva”, povestește Denisa.
Experiența trăită la Berlin și-a pus serios amprenta pe concepțiile tinerei. În facultate face și modulul pedagogic, iar dacă va fi să aleagă cariera de dascăl, este decisă să aplice și la noi ceea ce a văzut în Germania. Totodată, pentru prima dată, i s-a înfirirpat în minte ideea de a face masteratul în străinătate, chiar dacă, spune ea, nu este încă o idee definitivă.
Și tinerii încă strigă, dar puțini îi aud
Trecută prin cei 12 ani de liceu și studentă fiind acum, Denisa și-a făcut o idee despre ce înseamnă astăzi sistemul nostru de învățământ și are câteva lucruri de spus.
„Mi-aș dori să schimb ceea ce învățăm și modul în care învățăm. Școala ar trebui să ne ofere informații care ulterior ne vor fi cu adevărat folositoare. Nu spun că tot ceea ce învățăm în școală este greșit, dar trebuie găsit un echilibru între ceea ce este conservator, ca să spun așa, și ceea ce se pliază în ziua de astăzi, pentru că noi trebuie să ne raportăm la viitor. Ne trebuie mai multe ore practice în școli, ne trebuie investiții în materiale didactice. Ar trebui să învățăm în școală cum să gătim sau cum să mâncăm sănătos. Am avut câteva ore de genul acesta, dar mult prea puține”, spune fata.
Denisei îi place să citească și să meargă în excursii. Dintre sciitorii noștri, îl preferă pe Mircea Eliade. Citește tot felul de cărți, în funcție de starea de spirit. Nu are mulți prieteni, dar cei câțiva îi sunt foarte apropiați. Modelul în viață este mama ei, infirmieră la Spitalul de Pediatrie din Sibiu.
„Îmi place mult mama mea pentru că este o persoană foarte calmă și caldă. Iubesc modul în care m-a educat. Întotdeauna, chiar dacă făceam ceva greșit, ea privea lucrurile din altă perspectivă. Îmi arăta ce am făcut greșit, însă n-a pus niciodată presiune pe mine. Mi-aș dori să pot fi și eu așa cu copiii mei”.
Denisa are și un mesaj pentru tinerii din generația sa, pe care o consideră o generație cu un foarte mare potențial, dar care, din păcate, este oprită de ceva sau cineva.
„Aș vrea să le spun tuturor să aibă încredere în intuiția cu care noi, oamenii, suntem însestrați și să-și urmeze visele. Faceți orice vă trece prin cap și credeți că este bine, indiferent cine și ce vă spune! Tinerii din ziua de astăzi sunt tineri cu un mare potențial, dar trebuie spirjiniți și încurajați, fie doar moral. Nu lăsați pe nimeni niciodată să vă spună că nu se poate, că e prea greu sau că nu sunteți în stare. Eu cred că orice obstacol poate fi trecut dacă îți asculți inima și ai atitudinea potrivită”.
Doi șoferi prinși băuți la volan în Sibiu
În cursul nopții de joi spre vineri, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au descoperit doi șoferi aflați sub influența băuturilor alcoolice.
În jurul orei 1.30, un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în Șelimbăr, a fost oprit pentru control în trafic, pe strada Dealului, iar în urma testării cu aparatul etilotest s-a constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, rezultatul indicat de aparat fiind de 0,68 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Un alt șofer, în vârstă de 30 de ani, domiciliat în județul Vâlcea, a fost oprit pe strada Dealului în jurul orei 3.25, iar polițiștii rutieri l-au testat cu aparatul etilotest și au constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație alcoolică de 0,46 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto sunt cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
Trei tineri au furat o mașină din garajul proprietarei
Joi după amiaza, Secția de Poliție Rurală Porumbacu de Jos a fost sesizată cu privire la furtul unui autoturism. O femeie din localitatea Racovița a reclamat furtul din garaj al unui autoturism.
Echipă operativă s-a deplasat imediat la fața locului, fiind declanşate în același timp procedurile specifice pentru astfel de situații, alarmarea efectivelor, informări, comunicări şi schimburi de date, inclusiv darea în urmărire la nivel naţional a vehiculului.
Câteva ore mai târziu, polițiștii din Tălmaciu au depistat autoturismul pe raza de competență, iar în mașină se aflau trei bărbați.
„În urma cercetărilor și verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că cele trei persoane de sex masculin, în vârstă de 18, 19 și 22 de ani, ambele domiciliate în Mârșa, au sustras autoturismul, tânărul de 18 de ani fiind cel care l-a condus pe drumurile publice fără a deține însă acest drept, nefiind posesor de permis de conducere.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției nr. 4 Poliție Rurală Porumbacu de Jos sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință, iar în ceea ce-l privește pe tânărul de 18 ani și pentru conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere.
Împotriva tinerilor de 18 și 22 de ani s-a dispus măsura reținerii pentru 24 h, urmând a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile”, a spus Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Bolile grave nu dau întotdeauna simptome!
Vezi bine? Echipa iMed din Sibiu se va ocupa pentru ca tu să vezi viaţa cu ochi buni!
Chiar dacă nu ai probleme cu vederea, este indicat să-ţi faci un consult oftalmologic o dată la doi ani dacă ai sub 45 de ani şi o dată pe an dacă ai depăşit această vârstă. De ce? Pentru că multe afecţiuni oculare nu au simptome la început, iar printre ele se numără unele grave cum sunt: glaucomul, retinopatia diabetică, degenerescenţa maculară şi tumorile oculare. Simptomele care ar trebui să te trimită de urgenţă la oftalmolog, ne vor fi prezentate de echipa de medici oftalmologi din cadrul Clinicii iMed Oftalmologie din Sibiu (în spatele Dispensarului Cedonia). În cazul în care prezentaţi una sau mai multe simptome dintre cele prezentate mai jos, fă-ţi o programare la unul dintre medicii oftalmologi din cadrul Clinicii iMed pentru un examen oftalmologic complet!
Urgenţa: Vedeţi flash-uri luminoase, numeroase puncte negre, ‚,musculiţe” ce plutesc în câmpul dumneavostră vizual, o umbră sau “o perdea” gri ce afectează vederea periferică!

Dr. Bianca Laslău: Acestea pot fi simptome ale unei dezlipiri de retină. Persoanele care au miopie, cele care au suferit un traumatism ocular sau o intervenţie chirurgicală intraoculară (inclusiv chirurgia cataractei), cele care au degenerescenţe periferice retiniene sau afecţiuni inflamatorii grave ale ochiului sunt mai predispuse să dezvolte această patologie care, netratată prompt şi corespunzător, poate să ducă la pierderea permanentă a vederii.
Urgenţa: Pierderea temporară şi bruscă a vederii!

Dr. Rodica Ghe. Lascu: Vederea este afectată în tulburările vasculare oftalmice, unde sunt prezenţi factorii de risc cardiovasculari, arterosclerotici.
Amauroza fugace: Este nedureroasă, cu scădere monoculară a vederii, care poate fi totală sau sectorială. Aceasta este o întunecare a vederii pacientului. Scăderea de vedere durează numai secunde, dar poate dura ore şi va fi rezolvată complet.
Ocluzia arterei centrale a retinei şi a ramurilor: Obliterarea acută se poate produce brusc, uneori în timpul somnului, alteori după un efort sau fără cauză determinată. Ea se traduce subiectiv printr-o pierdere completă a vederii ochiului, a cărui arteră s-a obliterat. Se pot constata anterior tulburări prodromice ca senzaţii trecătoare de ceaţă.
Ocluzia venei centrale a retinei: Debutul este de cele mai multe ori brusc, vederea este întunecată ca o ceaţă groasă, care se instalează deseori în cursul nopţii, alteori ziua, în câteva ore. Mai rar, în ziua precedenta debutului, bolnavul acuză oarecare simptome premergătoare, ca senzaţie de fum sau de puncte negre în câmpul vizual. Frecvent, bolnavii acuză cefalee şi dureri periorbitare.
Neuropatia ischemică anterioară: Este o afecţiune vizuală caracterizată prin pierderea bruscă a acuităţii vizuale şi a câmpului vizual la un ochi şi urmată secundar de atrofie optică şi amputare permanentă a câmpului vizual. Este considerată ca accident vascular afectând nervul optic. De obicei progresează către celălalt ochi, în timp. Leziunea oculară este ireversibilă după 90 minute!
Urgenţa: Durere persistentă la nivelul ochilor!

Dr. Mihai Petcu: Majoritatea afecţiunilor oculare nu dor (glaucomul cronic, degenescenţa maculară etc), însă există şi situații în care pacienții pot simţi durere la nivelul ochilor şi anume în: glaucomul acut, conjunctivite, keratite, uveite, ochi uscați, eroziunea corneei (zgârietura) sau alte traumatisme oculare sau chiar cancer ocular. Orice leziune la nivelul ochilor trebuie analizată de un oftalmolog, în special dacă printre simptomele manifestate se numără roşeata ochilor şi durerea care dureză mai mult de 15 – 20 de minute. Una dintre dotările clinicii iMed este Laserul Yag, aparat ce permite realizarea unui orificiu la nivelul irisului pentru drenajul umorului apos la pacienții cu atac de glaucom (cu presiune intraoculară foarte mare și durere oculară intensă)
Urgenţa: Ochii sunt inflamaţi, roşii, iar privirea înceţoşată!

Dr. Malvina Grigorie: Diagnosticul pozitiv al ochiului roşu, hiperemia conjunctivală, necesită un examen atent al ochiului şi al anexelor oculare, efectuându-se întotdeauna bilateral şi comparativ. Acesta este unul dintre motivele frecvente de prezentare în serviciile de urgenţă. În timp ce unele afecţiuni care însoţesc ochiul roşu sunt benigne, altele sunt grave şi necesită îngrijire medicală de urgenţă, atunci când înroşirea ochiului este însoţită de modificări ale vederii.
Roşeţa oculară poate fi izolată sau asociată cu alte semne oculare şi poate să aibă cauze oculare diferite. Dintre afecţiunile beningne, autolimitante fac parte conjunctivitele care pot fi: virale, fungice sau alergice. Roşeaţa oculară poate să ascundă şi afecţiuni grave cum ar fi: uveita, sclerita, glaucomul acut, tulburări corneene (ulceraţii, eroziuni corneene, corpi străini corneeni, keratite), care sunt însoţiţe de scăderea acuităţii vizuale, vedere înceţoşată şi care pot evolua spre cecitate (orbire) dacă diagnosticul nu este precoce şi tratamentul nu este instituit corect.
Urgenţa: Sângerare la nivelul ochiului!

Dr. Dorina Popa: Dacă apare o sângerare spontană la nivelul ochiului se numeşte “hemoragie subconjunctivală”. Ea poate apărea spontan sau la un efort minim. În acest caz trebuie controlată tensiunea oculară, vederea şi o examinare a fundului de ochi pentru a exclude o cauză locală.
Hemoragia subconjunctivală poate fi cauzată de un puseu hipertensiv, diabet şi ateroscleroză.
Mai poate fi manifestarea unei tulburări de coagulare sau a unei afecţiuni hematologice. Medicul oftalmolog face o examinare atentă şi stabileşte tratamentul şi conduita de urmat în aceste cazuri.
Hemoragia subconjunctivală se poate resorbi spontan dacă este mică, dar, fără tratament, ea se extinde şi persistă mai mult. De asemenea, sunt cazuri când ea recidivează şi atunci se impun investigaţii suplimentare.
Ce se întâmplă la un consult oftalmologic de rutină?
În cadrul unui consult oftalmologic, medicul vă va adresa câteva întrebări referitoare la simptomatologie, la istoricul dumneavoastră medical şi la antecedentele patologice familiale. Examenul oftalmologic de rutină constă în verificarea vederii, cu şi fără corecţie optică, măsurarea tensiunii intraoculare, examinarea polului anterior al ochiului la biomicroscop. Examenul fundului de ochi se va efectua după administrarea de picături pentru dilatarea pupilei.
În cazul în care sunt necesare examinări suplimentare, pentru a obţine un diagnostic corect şi pentru a putea monitoriza o boală, medicul oftalmolog vă va recomada investigaţii suplimentare, de tipul tomografiei în coerenţa optica (OCT) de maculă, nerv optic sau pol anterior, câmpului vizual, topografiei corneene, biometriei.

Clinica iMed Oftalmologie, Sibiu, strada Nicolae Iorga nr.50 A
(în spatele Dispensarului Cedonia).
Programări la telefon 0369.435.804 sau 0770.801.854

Se închide circulația pe Transfăgărășan, sâmbătă, timp de zece ore
Sâmbătă, 7 septembrie, între orele 8-18, traficul rutier va fi închis pe Drumul Naţional 7C (Transfăgărășan), între Barajul Vidraru și Bâlea Lac, km 62+000 – km 116+808.
Circulația va fi închisă pentru desfășurarea competiției de triatlon Transfier, organizată de către Asociația Club Sportiv No Stress. Conducătorii auto sunt rugați să respecte restricţiile instituite şi semnalizarea rutieră.
LUMEA FOTOGRAFIEI INAUGUREAZĂ A 20-A EDIȚIE A SALONULUI INTERNAȚIONAL DE ARTĂ FOTOGRAFICĂ DE LA SIBIU
Fotoclubul Orizont a demonstrat de-a lungul deceniilor că arta fotografică presupune o continuă căutare: viaţa de zi cu zi a oamenilor de pretutindeni, cu toate aspectele ei – uneori banale, alteori extraordinare -, cu tradiţiile colective şi cu aspiraţiile individuale, însă, mai presus de toate, cu imaginaţia şi inspiraţia creatorului. Anul acesta, Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu inaugurează cea de-a 20-a ediție a îndrăgitului eveniment, printr-o expoziție aniversară. Colecția cuprinde o sinteză a celor mai valoroase lucrări.
Și de această dată organizatorii se țin de cuvânt, dedicând iubitorilor „fotosensibili” o suită de imagini ȋn care barierele ideologice și granițele țărilor au fost sublimate de limbajul fotografiei, ce își reconfirmă astfel dimensiunea globală; creația fotografică nu este doar un curent artistic, ci un mod de a gȃndi, un mod de a trăi, un mod de a transcende vizual mediocritatea și banalul existenței.
„Azi, era digitală a adus laolaltă toate naţiunile, un aport important avându-l artiştii fotografi de pretutindeni, ce au participat și continuă să participe la expoziții internaționale din toate colțurile lumii. Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu a fost deschizător de drum în această parte a Europei și a contribuit semnificativ la mișcarea artistică mondială în domeniul fotografiei. A devenit evident faptul că limbajul fotografic este mai accesibil decât orice limbă vorbită, atuul fiind tocmai imediatețea comunicării iconice. Fotografia transcende granițele lingvistice, politice și culturale grație luminii ce oferă privirilor totul: firescul și spectaculosul, realul și imaginarul. Orice devine vizibil prin obiectivul și subiectivul artistului fotograf”, afirmă Radu Stănese AFIAP, președintele Fotoclubului Orizont.
Vernisajul care a avut loc luni, 02 septembrie 2019, în Turnul Sfatului a fost un eveniment așteptat cu nerăbdare atȃt de organizatori, cȃt și de iubitorii de fotografie. Aceștia din urmă sunt așteptați ȋn continuare, pȃnă la data de 14 septembrie 2019, cȃnd această expoziție va lua sfȃrșit.
Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu, organizator fiind Fotoclubul Orizont, ȋn parteneriat cu Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Casa de Cultură a Studenților Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Lucrări de cuplare cu afectarea furnizării în Săliște și Vale
Apă Canal Sibiu SA anunță că marți, 10 septembrie 2019, între orele 08,00 – 20,00, se vor efectua lucrări cu cuplare a noii rețele de distribuție a apei potabile de pe strada Vale din orașul Săliște.
În intervalul menționat, se va întrerupe furnizarea apei pe străzile: Vale, Dealului, Între Părauă, Sub Vii, Brata, Șipotului, Luncii, Spitalului, Oprea Miclăuș, București, Băii, Ioan Moga, Pieții Vechi, Piața Junilor, Gării, Câmpului, D.D. Roșca, Școlii, Ioan Lupaș, Onisifor Ghibu, Octavian Goga, Intrarea Pălărierilor și Piatra Albă din Săliște, precum și în localitatea Vale.
Lucrările sunt executate de firma ”Montrepcom” SRL în cadrul Contractului ”Reabilitare a rețelelor de canalizare și distribuție apă de pe strada Vale, oraș Săliște”.
Relații suplimentare pot fi obținute la Dispecerat, tel. 0269/222.777, telverde 08008.202.202.
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj
Mi-am dorit tare mult să ajung în Bonțida, să văd renumitul Castel Banffy, asta poate datorită propagandei care se face în jurul acestui loc dar și pentru că aici se organizează în ultimii ani unul dintre cele mai renumite festivaluri de muzică electronică. Ei bine, nu am ajuns la festival, dar chiar și așa m-am bucurat că am avut ocazia să descopăr în liniște vechiul castel ce datează din secolul al XVI-lea.
Impresionant prin mărime și arhitectură, castelul Banffy reprezintă stilul baroc din Transilvania și odată ajuns aici, poți doar să îți imaginezi cât de frumoase erau odinioară încăperile dar mai ales, grădinile. Parcul castelului era un loc feeric, cu lac, alei și terase, copaci și flori, sursa de inspirație în realizarea acestuia fiind Palatul Versailles din Franța. După naționalizare, castelul împreună cu ale sale grădini, au avut aceeași soartă ca și alte monumente istorice din România. Clădirile au fost folosite ca spații de depozitare iar grădina a fost distrusă și transformată în loc de pășunat.
Castelul Banffy din Bonțida, județul Cluj, a fost construit de familia al cărei nume îl și poartă, Banffy, în etape succesive. Construcția a început în secolul al XVI-lea și a fost finalizată în secolul al XIX-lea, fiind realizată în stil renascentist, cu extinderi și modificări în stil baroc iar mai apoi, neoclasic și romantic.
Domeniul de la Bonțida a fost donat familiei Banffy de către regele Sigismund de Luxemburg în anul 1387 iar până în 1944 clădirea principală a fost reședința de bază a familiei. Complexul deținea peste 25 de camere decorate opulent, cu piese vechi de mobilier însă renumele castelului era dat mai ales de biblioteca și arhiva ce conținea piese valoroase. În toamna anului 1944 trupele germane au jefuit și incendiat castelul distrugând mobilierul, biblioteca și renumita galerie de portrete.
Din păcate, naționalizarea și timpul și-au pus amprenta pe acest remarcabil complex, astăzi aflat într-un stadiu avansat de degradare. Totuși, din 2007 castelul Banffy a fost concesionat de către Fundația Transylvania Trust care a început procese de reabilitare și conservare. Au fost realizate spații pentru evenimente, săli de conferințe, spații de cazare și o sală de mese. Fundația a reușit să atragă o serie de evenimente în locație, astfel, castelul devenind în ultimii ani una dintre cele mai importante atracții din zonă.
Cum ajungi aici?
Sibiu-Alba-Turda-Cluj-Bonțida – 200 km
Adresa: Bonțida, 152-154, Cluj
Program de vizitare
Zilnic intre 09:00 – 19:00
Preț bilet: 8 lei/persoană
alexandracristian.ro
Riscul de infarct dat de diabet
Diabetul zaharat este o problemă în creștere de sănătate publică. Nivelurile ridicate de zahăr din sânge atacă lent pereții arterelor și facilitează depunerile de colesterol. Plăcile bogate în lipide care pot apoi bloca arterele care duc sângele la inimă, creier și picioare, ridicând riscul de atac de cord (infarct), accident vascular cerebral și claudicație (afectare temporară a organelor) cu o posibilă amputație.
Diabetul și bolile cardiovasculare sunt considerate „echivalente”, astfel că majoritatea pacienților cu diabet prezintă simptome coronariene și, invers, mulți pacienți cu boală coronariană au diabet sau prediabet.
Prediabetul este o condiție în care nivelul de glicemie din sânge este mai mare decât cel normal, însă, nu este suficient pentru diagnosticarea diabetului. Prediabetul poartă denumirea și de toleranță alterată la glucoză (TAG) și, de regulă, majoritatea pacienților cu această afecțiune au dezvoltat în următorii 10 ani, diabet de tip II, căpătând astfel și riscul de boală cardiovasculară și de atac cerebral.
În teorie, nivelurile ridicate de glucoză din sânge pot afecta capacitatea celulelor inimii de a se contracta și propulsia sângelui în întregul corp, ceea ce duce la insuficiență cardiacă. Cu toate acestea, posibilitatea ca pacienții cu diabet să prezinte un risc mai mare de a dezvolta insuficiență cardiacă după ce suferă un infarct nu a fost studiată pe larg.
Cercetătorii unui studiu prezentat la Paris, realizat pe 12.660 de pacienți internați pentru un infarct, pe o perioadă de 10 ani, au analizat dacă pacienții diabetici au o probabilitate mai mare decât pacienții non-diabetici să dezvolte insuficiență cardiacă în timpul internării lor în spital și în anul următor spitalizării. La pacienții cu diabet zaharat, ei au comparat mortalitatea la cinci ani la cei reinternați în spital pentru insuficiență cardiacă non-fatală în anul de după infarct, cu pacienții care nu au dezvoltat insuficiență cardiacă.
Aproape 25% dintre pacienții internați pentru un infarct miocardic acut, în perioada de zece ani analizată, au avut diabet (3.114 din 12.660 pacienți).
Această cifră este în concordanță cu ceea ce mulți cardiologi au identificat printre pacienții cu infarct și ilustrează cât de frecvent este diabetul.
Potrivit Asociației Americane a Inimii, cel puțin 68% dintre persoanele cu vârsta de 65 de ani și peste, cu diabet zaharat, vor deceda din cauza unei forme de boală cardiovasculară, iar 16% dintre acești oameni vor muri de accident vascular cerebral.
Adulții cu diabet, potrivit heart.org, sunt de 2-4 ori mai predispuși să moară din cauza unei boli de inimă, comparativ cu adulții care nu au diabet.
Asociația Americană a Inimii consideră diabetul ca fiind unul dintre cei 7 factori majori de risc care sunt controlabili, când vine vorba de bolile cardiovasculare.
Bolile cardiovasculare reprezintă o amenințare reală, mai ales în cazul pacienților diabetici, deoarece aceștia sunt mai predispuși la infarct miocardic acut, 80% dintre cazuri fiind asimptomatice, adică pacientul diabetic nu prezintă simptomele infarctului precum: durerile survenite brusc în piept, deseori fiind confundate cu un disconfort de tipul indigestiei sau chiar moarte subită datorată unei stenoze (depuneri ateromatoase) largi.
În cazul pacientului care prezintă simptomatologia de diabet :
• tulburări de vedere
• sete exagerată
• urinări frecvente și în cantitate mare
• furnicături la nivelul membrelor superioare și inferioare
• infecții frecvente
Se recomandă a se efectua o serie de analize de laborator pentru diagnosticarea corectă a glucozei serice/ plasmatice, urmată, în cazul unui diagnostic pozitiv, de tratament medicamentos, schimbarea stilului de viață, evitarea sedentarismului etc.
În cadrul policlinicii RMN Diagnostica Sibiu, pacienții pot beneficia, de consultații de specialitate CARDIOLOGIE, în contract CAS, iar începând cu luna septembrie, de consultații de specialitate DIABET, în contract CAS, în baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la medicul specialist.
Policlinica și centrul de imagistică medicală RMN Diagnostica Sibiu oferă servicii medicale integrate:
- Consultații de specialitate, atât în contract CAS, cât și în sistem privat
- Imagistică medicală- rezonanță magnetică RMN
- Osteodensitometrie- DEXA
- Ecografii simple și Ecografii Doppler
- Electromiografie- EMG
- Laborator de analize medicale
Pentru informații, tarife și programări:
Sibiu, Strada Someșului nr.19
Telefon: 0269243121
www.rmn-diagnostica.ro
[email protected]










