Juel Nielsen Thomas este noul jucător al Gazului Metan. Fundașul central în vârstă de 29 ani, a evoluat ultima dată la SönderjyskE, în prima ligă din Danemarca.
Acesta a fost prezentat oficial în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc la Stadionul Gaz Metan. Juel Nielsen Thomas a semnat cu gruparea de pe Târnava Mare un contract valabil până în vara anului viitor, cu posibilitate de prelungire pentru încă un sezon.
FOTO – Ziua Armatei Române, marcată la Mediaș
Moment simbolic în istoria poporului român, înscris în calendarul sărbătorilor de suflet ale românilor, ziua de 25 octombrie este Ziua Armatei Române, o zi de glorie şi de cinstire pentru eroismul şi jertfele prin care, de-a lungul vremii, oştirea noastră şi-a îngemănat faptele de arme cu soarta neamului românesc, îndeplinindu-şi misiunea nobilă de a apăra unitatea naţionala şi integritatea teritorială a statului român.
Ziua Armatei Române a fost marcată, vineri, şi în Cimitirul Eroilor din Mediaş, unde a avut loc un ceremonial militar – religios urmat de depuneri de coroane. La manifestare au participat edilii Mediaşului, reprezentanţi ai partidelor politice, ai instituţiilor publice, cadre militare, veterani de război, elevi de la școlile gimnaziale și liceele din Mediaș, dar şi reprezentanți ai societăților comerciale din oraș.
Romgaz va colabora cu o companie din Azerbaijan pentru explorarea și producția de petrol și gaze
Romgaz Mediaș și SOCAR, Compania Petrolieră de Stat a Republicii Azerbaijan, au semnat un Memorandum de Înțelegere prin care ambele companii vor coopera în proiecte de explorare şi producție de petrol și gaze.
Scopul acestui Memorandum este de a stabili o cooperare strategică pentru a dezvolta proiecte de interes comun în principal în Republica Azerbaijan și România, precum și la nivel internațional. SOCAR este o companie deținută de stat, din domeniul energetic, care operează la scară globală.
Compania îndeplinește multe funcții dintre care o parte importantă este reprezentată de explorarea câmpurilor de gaze și petrol, producția, procesarea și transportul de petrol, gaze și condensat. De asemenea, SOCAR comercializează produse petroliere și petrochimice atât în țară cât și pe piețe internaționale. Viziunea companiei este de a deveni o companie energetică internațională integrată pe verticală cu o experiență avansată în eficiență operațională, responsabilitate socială și de mediu.
“Cooperarea cu un partener precum SOCAR reprezintă o oportunitate excelentă care va aduce multe beneficii comune ambelor companii. Împărtășirea know-how-ului și transferul de tehnologie și experiență între cele două țări cu o istorie asemănătoare în domeniul pretrolier și gazeifer, va rezulta într-un parteneriat de succes.
Tehnologia și expertiza de ultimă generație pot genera descoperiri semnificative în bazinele de frontieră, în special cele din bazinele de frontieră offshore puțin explorate”, a spus Constantin Adrian Volintiru, directorul general al Romgaz.
GALERIE FOTO Fotografia virală de la Astra Film Festival Sibiu, în The Guardian
Fotografia lui Rareș Helici, făcută în Sibiu, în timpul Festivalului Astra Film, a devenit celebră în Europa, ea fiind preluată inclusiv de The Guardian. Povestea din spatele fotografiei este însă la fel de interesantă.
“In Sibiu, fiecare clipa contează și se trăiește la maxim. Saptamana aceasta e despre Astra Film Festival
Până duminica, ne vedem la film!”, a scris Rareș, unul dintre cei mai buni fotografi din oraș, și a postat imaginea celor trei femei care savurează realitatea virtuală.
Ulterior, după ce a descoperit cât succes a avut imaginea, a completat: “Acum o saptamana, in drum spre Astra Film Festival, in Piata Mare din Sibiu am zarit la orizont 4 doamne asezate pe o banca la povesti, nu puteam rata momentul si le-am prins in realitatea lor virtuala 🙂
De o saptamana incoace, fotografia a devenit virala pe retelele de socializare, in story-urile de pe Instagram si, mai nou, in prezentari la diferite conferinte 🙂
In weekend, la Cluj a fost admisa si la universitate, la Conferinta Internationala a Doctoranzilor in Istorie 😀 M-am bucurat cand am aflat ca, Cornel Amariei in cadrul conferintei de ieri a inclus poza in prezentarea lui :), dar supriza cea mare a fost s-o vad publicata in The Guardian, tot ieri 🙂
p.s. nu uitati ca realitatea e langa noi in fiecare zi, trebuie doar sa deschidem ochii bine si sa avem rabdare cateva clipe sa o admiram.”
Povestea fotografiei este legată de Piața Mare din Sibiu. La domul mic, dedicat realității virtuale, rula The Curse of Palm Oil – o producție care surprinde conflictul dintre companiile forestiere și indigenii din Malaezia. Doamnele, foarte preocupate de film, se așezaseră pe banca de afară pentru a urmări producția.
Doi fotografi au surprins momentul, Rareș Helici și Marius Catalin Hodea. Au fost realizate chiar mai multe imagini cu femeile, pe parcursul momentelor în care și-au satisfăcut dorința de tehnologie.
Iată o galerie foto cu cele patru doamne, realizată de Marius Cătălin Hodea.







Astra Film Festival este cel mai cunoscut festival de film documentar din România, ajuns la a XXVI-a ediție. În fiecare an, câteva sute de proiecții și alte evenimente, inclusiv proiecții immersive 360 și VR, au loc timp de 7 zile în mai multe spații din orașul Sibiu.
Județul Sibiu va avea „strategie de dezvoltare”. Consiliul Județean vrea să cumpere și servicii web și aplicații pentru spitale
Județul Sibiu va avea o strategie de dezvoltare pentru următorii 10 ani, dacă proiectul lansat de Consiliul Județean va fi dus la bun sfârșit. Acum, CJ a lansat licitația pentru ”Servicii privind elaborarea analizei diagnostic și pentru elaborarea Strategiei de dezvoltare economico-socială a Județului Sibiu – 2021-2030”,
Este vorba despre un „document strategic”, după cum spun cei de la Consiliul Județean, care face parte dintr-un proiect mai amplu, ”Sustenabilitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune socială. Unitate. Sibiu-Strategia 2030”, derulat prin Programul POCA.
CJ a estimat că valoarea analizei și a strategiei se ridică la 300.000 lei. Ce trebuie, însă, să facă compania care câștigă contractul lictat de CJ?
1.Elaborarea analizei diagnostic, pe baza unei cercetări fundamentate pe studiul documentelor strategice, a interviurilor, a consultării publice și efectuării unui sondaj, în domeniile / sectoarele de competență și de interes pentru Județul Sibiu: asistență socială, sănătate, infrastructură (în special dezvoltarea patrimoniului CJS și a căilor de transport – drumuri județene, Aeroport etc.), mediu (în special gestionarea deșeurilor, arii protejate etc.), cultură și culte, turism (inclusiv dezvoltarea și promovarea gastronomiei locale și regionale), sport, tineret, educație specială, cercetare-inovare și specializare inteligentă, competitivitate economică, dezvoltarea resurselor umane și a administrației, cooperare și dezvoltare comunitară.
2.Elaborarea Strategiei de dezvoltare economico-socială a județului Sibiu pentru perioada 2021-2030 în toate domeniile de interes menționate anterior.
De asemenea, tot pentru implementarea proiectului ”Sustenabiliitate. Inovare. Bunăstare. Incluziune Socială. Unitate. Sibiu – Strategia 2030”, Consiliul Județean Sibiu vrea să cumpere ”Servicii de dezvoltare software și aplicații web și dezvoltare servicii de sănătate furnizate online pentru unitățile sanitare/spitale din subordinea Consiliului Județean Sibiu.”, la o valoare estimată de 138.700 lei, termenul final de depunere fiind până în 11 noiembrie, ora 15.
Componentele majore ale contractului sunt: portal medical, servicii interfațare aplicație medicală –portal medical, realizarea de site-uri WEB de prezentare pentru spitale.
Sala expozițională a primăriei și Centrul de Informare Turistică, reamenajate
Primăria Sibiu a decis să reamenajeze sala expozițională, folosită în luna mai în cursul Summitului UE ca intrare de protocol pentru șefii de stat și guvern. Centrul de Informare Turistică, aflat în același spațiu, va fi și el modernizat.
Sala expozițională, deosebită prin elemente sale arhitecturale, multifuncțională din punct de vedere al utilității, va fi reamenajată pentru a-i îmbunătăți funcționalitatea, dar și aspectul. Primăria Sibiu anunță că a contractat realizarea documentației pentru reamenajarea acestei săli foarte solicitate, indicatorii tehnici și economici rezultați din acest studiu fiind supuși aprobării Consiliului Local Sibiu în ședința ordinară din luna octombrie.
Potrivit anunțului făcut de primărie, este prevăzută remobiliarea și dotarea corespunzătoare a Centrului de Informații Turistice prin achiziția și amplasarea mai multor piese de mobilier dar și dispozitive de informare. Va fi cumpărate un nou front desk, noi standuri și o vitrină, ecran tip video wall, tablete pentru informarea turiștilor și un sistem de iluminat cu LED.
După acest pas, urmează organizarea procedurii de achiziție pentru dotări și lucrări. Ulterior, spun cei din primărie, va fi cumpărat și un nou sistem de panouri expoziționale atât pentru sala mare, cât și pentru curtea interioară a Primăriei.
Persoanele condamnate pentru infracțiuni rutiere, incluse într-un program de probațiune și educație
Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și Serviciul de Probațiune Sibiu au anunțat încheiea unui protocol de colaborare pentru 3 ani, destinat persoanelor aflate în evidența serviciului de probațiune.
Programul „Prevenirea infracțiunilor contra siguranței circulației pe drumurile publice” anunțat de IPJ și Serviciul de Probațiune, este destinat persoanelor aflate în evidența serviciilor de probațiune care au comis infracţiuni rutiere. Ele pot avea obligații, prin sentința primită, de a urma astfel de programe, dar la fel de bine această obligație poate lipsi. Sunt vizate și persoane care au fost sancționate pentru alte tipuri de infracțiuni, dar pentru care există indicație pentru necesitatea unui astfel de program, prezentând risc pentru circulația pe drumurile publice.
Potrivitpoliției, programul de prevenire are o structură modulară, care permite adaptarea intervenției la nevoile persoanelor din supraveghere, fiind structurat pe un modul de bază (obligatoriu), la care se adaugă, dacă se apreciază necesar, unul sau mai multe module opționale. Modulul de bază, obligatoriu, conține 4 sesiuni care oferă informații de natură juridică și de natură comportamentală și dezvoltă atitudini favorabile respectării legislației rutiere. Conform descrierii făcute de poliție, modulul îi ajută „să își analizeze și înțeleagă mecanismele comportamentului propriu și să conștientizeze factorii care îi predispun la comiterea de infracțiuni”.
Modulele secundare vizează aprofundarea unor cunoștințe și/sau competențe specifice, identificate ca nevoi criminogene ale beneficiarilor.
Programul are scopul de a sprijini beneficiarii să își dezvolte capacitatea de a exercita control asupra lor, astfel încât să reducă riscul de a recidivă, contribuind astfel la creșterea gradului de siguranţă rutieră în România prin diminuarea numărului de accidente cauzate de conducerea auto inadecvată.
Primele 13 persoane, cu vârsta între 19 și 62 de ani, vor fi beneficiarele primelor sesiuni din acest program. Prima sesiune, desfășurată săptămâna aceasta, a fost susținută de subinspector de poliție Ionuț Natea, ofițer în cadrul Serviciului Rutier.
Retragere cu torțe, activități culturale și expoziție foto, de Ziua Armatei Române, la Sibiu
Ziua 25 octombrie marchează în fiecare an Ziua Armatei Române. Autoritățile locale au pregătit o serie de ceremonii și activități culturale pentru a sărbători acest moment.
Anual, la data de 25 octombrie se sărbătorește Ziua Armatei Române. Structurile militare angrenate în garnizoana Sibiu celebrează acest eveniment prin manifestații și activități culturale.
Startul festivității a fost dat la ora 10:00 la Cercul Militar unde a avut loc depunerea de coroane de flori la „Monumentul ostașului din toate timpurile”. Cei ce au luat parte la manifestație au avut posibilitatea de a participa la o expoziție foto-documentară dedicată evenimentului. Expoziția va fi disponibilă pentru vizitare până sâmbătă, 26 octombrie.
Finalul inițiativei va fi marcat de o retragere cu torțe a unui detașament format din elevi ai Școlii de Aplicație pentru Comunicații, Tehnologia Informației si Apărare Cibernetică, cadeți și Muzica Militară a Academiei Forțelor Terestre. Marșul va începe la ora 19.00 cu itinerariul Monumentul Eroilor din Pădurea Dumbrava – Calea Dumbrăvii – str. Nicolae Olahus – Centrul Militar Județean Sibiu – str. Scoala de Înot – str. Justiției – bd-ul Victoriei – Cercul Militar Sibiu – b-dul Vasile Milea – Monumentul Eroilor Revoluției din fața Casei de Cultura a Sindicatelor – b-dul Vasile Milea – str. Revoluției – Monumentul Eroilor Revoluției din fața Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu – Monumentul Eroilor Revoluției al Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”- Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”.
În anticiparea acestui eveniment, 280 de studenți în anul I la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, împreună cu elevii Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică au depus ieri, 24 octombrie, jurământul militar.
Ziua Armatei rememorează eliberarea Transilvaniei de Nord de sub ocupația austro-ungară fascistă instituită de Miklós Horthy. La 25 octombrie 1944, mii de vieți au fost sacrificate pentru ieșirea teritoriului de sub ocupația abuzivă. Această dată a devenit sărbătoare națională printr-un decret oficializat în 1 octombrie 1959.
Săptămâna 26 octombrie – 2 noiembrie
Sâmbătă, 26 octombrie
- Atelierul de meșterelit „Oglinda magică de Halloween”, ora 10.00, ora 12.00, Teatrul Gong;
- „Sarea-n Bucate”, de Petre Ispirescu, ora 11.00, Teatrul Gong;
- Festivalul de Film Nordic, ora 15.00, TNRS, Sala mare;
- Frankenstein: Creatura lui Mary, ora 18.00, Teatrul Gong;
Duminică, 27 octombrie
- „Sarea-n Bucate”, de Petre Ispirescu, ora 11.00, Teatrul Gong;
- Festivalul de Film Nordic, ora 16.30, TNRS, Sala mare;
- Concertul Clara Schumann – 200 de ani, ora 17.00, Sala Oglinzilor (FDGR).
Luni, 28 octombrie
- Expozitia Sfinţi incognito după Reformă – martori tăcuţi ai Harului, ora 10.00, Casa Teutsch.
Marți, 29 octombrie
- Recital cameral, ora 19.00, Sala Thalia.
Miercuri, 30 octombrie
- Atelier de creație: Piticii pricepuți – Vrăjitoare și pălării, ora 18.00, Teatrul Gong;
- „20 noimebrie”, după Lars Noren, ora 19.00, TNRS – Sala Mare, Bdul Corneliu Coposu, nr. 2.
Joi, 31 octombrie
- Atelier de creație în limba germană, Vogelscheuche / Sperietoare de ciori, ora 17.00, Teatrul Gong;
- Ein Sonnenstrahl, ora 18.30, Teatrul Gong;
- „Moroi”, ora 19.00, TNRS – Sala Mare, Bdul Corneliu Coposu, nr. 2;
- Concert simfonic, ora 19.00, Sala Thalia;
- Concert Phoenix: „Fie să Renască Tour ’19”, ora 19.00, Centrul Cultural „Ion Besoiu”.
Vineri, 1 noiembrie
- SIBIU Football DAYS ed. a VII-a, ora 10.00, Parcul Sub Arini;
- Concert „Arac”, ora 16.30, Muzeul de Artă Contemporană;
- Închiderea expoziției Sfinţi incognito după Reformă – martori tăcuţi ai Harului, ora 17.00, Casa Teutsch;
- Festivalul de Umor „Burduful de Aur”, ora 18.00, Cercul Militar;
- Festivalul Tânăr de la Sibiu, ora 18.00, Teatrul Gong;
- „Moroi”, ora 19.00, TNRS – Sala Mare, Bdul Corneliu Coposu, nr. 2;
- „Femei”, adaptare după „Totul despre femei” de Miro Gavran, ora 19.00, TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A;
- Sibiu Jazz Competition, ora 19.00, Sala Thalia.
Sâmbătă, 2 noiembrie
- Transylvanian Grand Prix, ora 8.00, Sala Transilvania;
- SIBIU Football DAYS ed. a VII-a, ora 10.00, Parcul Sub Arini;
- Florescu-Fernandez & Friends L. van Beethoven cu violonistul sud-coreean Edwin Kim, ora 15.00, Sala oglinzilor (FDGR);
- Festivalul Tânăr de la Sibiu, ora 18.00, Teatrul Gong;
- „Femei”, adaptare după „Totul despre femei” de Miro Gavran, ora 19.00, TNRS – Sala Studio, Str. Emil Cioran, nr. 1A;
- „Bărbate, treci la fapte!”, de Ray Cooney & John Chapman, ora 19.00, TNRS – Sala Mare, B-dul Corneliu Coposu, nr. 2;
- Sibiu Jazz Competition, ora 19.00, Sala Thalia.
Călător prin România cu Alexandra Cristian. Muzeul și casa natală Aurel Vlaicu
Pionierul aviației românești și mondiale, Aurel Vlaicu, s-a născut în 1882 în comuna Binținți, județul Hunedoara. Astăzi, comuna poartă numele Aurel Vlaicu, în memoria și onoarea acestuia. Din păcate, casa natală din localitate nu se poate vizita însă în imediata vecinătate a fost deschis Muzeul Memorial care adăpostește o serie de obiecte ce au aparținut marelui aviator.
Casa, unde până acum câțiva ani era amenajat un mic muzeu cu obiecte ce i-au aparținut lui Aurel Vlaicu, este locuită de moștenitorii acestuia și din păcate nu se poate vedea decât pe dinafară.
Pe fațada casei natale, am remarcat o placă pe care era înscripționat: “În această casă s-a născut la 1882 primul sburator al Ardealului, Aurel Vlaicu, biruitorul văzduhurilor prin aeroplanul care era propria lui invenție și construcție. Pătruns de necesitatea istorică a desființării granițelor dintre frați, el a indicat ca un înaintemergător drumul care avea să îl urmeze națiunea română la 1916 pentru biruință și înfăptuirea aspirațiunilor ei seculare. Mucenic al ideii de întregire și desrobire națională, el a sfințit cu sângele tinereții sale, în 1913, începutul acestui drum de mântuire. În veci să fie binecuvantată amintirea lui și a neamului din care a odrăslit! Astra – Orățtie 8 iulie 1925, Liceul Aurel Vlaicu Orăștie”.
Toate obiectele personale ale marelui aviator și inventator au fost mutate în clădirea învecinată, Muzeul memorial inaugurat în 1982. În interior este o adevarată poveste. Am fost fascinată să găsesc schițele, o parte din obiectele și corespondența marelui Aurel Vlaicu. Cel mai impresionant exponat este costumul pe care acesta l-a purtat în momentul prăbușirii cu avionul în 1913, în apropiere de Câmpina.
În muzeu se mai pot admira bicicleta, motocicleta, unelte și machete realizate dupa avioanele lui Aurel Vlaicu, piese componente ale avionului Vlaicu II, alături de poze și capturi din revistele unde acesta a apărut. Toate acestea, te conduc în lumea marelui Vlaicu și nu au cum să nu te transpună în acele vremuri.
Complexul Memorial Aurel Vlaicu din satul cu același nume este astăzi alcatuit din casa natală, care nu se poate vizita, muzeul și bustul monument ridicat de către sculptorul Dimitriu Bârlad.
Adresa: Strada Principală nr. 177, localitatea Aurel Vlaicu, jud. Hunedoara.
Program de vizitare: 10:00 – 16:00
Preț: 10 lei/persoană
Aurel Vlaicu a studiat la Universitatea Politehnică din Budapesta, apoi la Școala Superioară Tehnică din Munchen, iar în 1907 și-a obținut diploma de inginer. In 1910 construit primul său avion, Vlaicu I, la Arsenalul Armatei din București iar un an mai târziu a fost finalizat Vlaicu II, un aparat ce atingea o viteză de 90km/h și se ridica la peste 1000 m altitudine.
Între anii 1912-1913, Aurel Vlaicu a proiectat modelul Vlaicu III, primul avion de construcție metalică din lume, proiect care nu a mai fost finalizat.
Acesta și-a pierdut viața în 1913, la doar 31 de ani, în urma prăbușirii avionului, în apropiere de Câmpina, în timp ce încerca sa treacă Carpații la bordul avionului Vlaicu II.
La final de Astra Film Festival 2019:cifre record de participare și invitați impresionați de AFF și Sibiu
Astra Film Festival 2019 a ajuns la final duminică, 20 octombrie, după 7 zile în care peste 80.000 de spectatori au luat pulsul cinematografiei mondiale de non-ficțiune. În cele 9 săli de proiecții din Sibiu au avut loc peste 400 de evenimente cinematografice, producții semnate de regizori din 45 de țări, de pe 5 continente.
Astra Film Festival a demonstrat cu această ediție că își merită titlul de ”cel mai interesant festival de film documentar din acest perimetru geografic”, așa cum l-a numit Emil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin. Cea de-a XXVI-a ediție a atras sute de invitați din România și de peste hotare, mulți dintre ei participanți fideli ai festivalului de la Sibiu:
”Prima dată am fost la Astra Film Festival în urmă cu 7 ani, cu filmul meu studențesc. Aici mi-am făcut primele legături profesionale cu participanți din industrie. Mă bucur de această reîntoarcere la Sibiu”, a declarat Ksenia Okhapkina, regizoarea filmului ”Immortal”, distins cu premiul pentru ”Cel mai bun film din competiția Internațional”.
”Vin de foarte multă vreme la Astra Film Festival și tot timpul am avut foarte multe lucruri de învățat aici”, a declarat Alex Brendea, regizorul filmului ”Teach”, distins cu premiul pentru ”Cel mai bun film din competiția România”.
Cea de-a XI-a ediție a festivalului Astra Film Junior, ”programul de suflet al festivalului”, a stabilit un nou record de participare: aproape 30.000 de copii și adolescenți din județul Sibiu au participat la festival. Amploarea evenimentului și numărul mare de tineri spectatori au atras reacții de uimire din partea unor invitați speciali:
”Am fost șocat să văd atât de mulți copii la festival. E de-a dreptul impresionant. Să ai prima experiență în cinema urmărind un documentar, mi se pare foarte profund pentru oameni. Copii au văzut probabil la televizor sau pe telefoane animații, ficțiune, programe pentru copii, dar să vezi un documentar propriu-zis, la cinema, atunci când ești tânăr, e o experiență foarte puternică. Nu am mai văzut atât așa ceva la alte festivaluri”, a declarat Peter Dale, membru al juriului AFF 2019 și șeful departamentului de documentar al școlii de renume mondial National Film and Television School din Londra.
”Ocazia pe care o au tinerii acum, referitor la festivaluri precum Astra Film, să meargă să se întâlnească cu oamenii din spatele filmului, e extraordinară”, a declarat Liviu Tipuriță, membru al juriului AFF 2019 și regizor nominalizat la Premiile BAFTA.
”E absolut impresionant modul în care festivalul adună oameni, creează dezbatere și pregătește publicul de mâine. Copiii vin de la toate școlile din împrejurimi, cu autobuzele, cu trenul, și fac din experiența asta o sărbătoare. Este un lucru fantastic despre care voi povesti mai departe și altor oameni, pentru că arată că se poate”, a declarat Mirela Nagâț, membru al juriului AFF 2019 și prezentator TV.
Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.

























