30.7 C
Sibiu
vineri, iunie 21, 2024

Demnitate prin abilitate, la o nouă ediție a „Special Olympics”

Publicitate

Cele mai citite

Joi, 24 octombrie, la Sala Transilvania a avut loc cea de-a șasea ediție a „Galei Sportive a Persoanelor cu Dizabilități”. Este cea mai mare și cea mai importantă competiție locală dedicată și creată special pentru persoanele cu dizabilități. Evenimentul este organizat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), în parteneriat cu Motivation România și cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu. Anul acesta, peste 170 de persoane cu dizabilități s-au strâns la Sala Transilvania, iar alături de ei au fost 40 de studenți voluntari ai Facultății de Științe din cadrul Universității „Lucian Blaga ” și ai Crucii Roșii din Sibiu. Evenimentul a fost prezentat de Nicolle Stănese.
Nu este prima dată când merg să-i văd la Sala Transilvania participând la această competiție. Am fost și-n anii trecuți. Știam câtă bucurie și cât entuziasm o să găsesc acolo și nu m-am înșelat. I-am regăsit la fel de fericiți și nerăbdători să înceapă competiția. Totul a fost pregătit încă de dimineață pentru ei, iar terenul din mijlocul sălii de sport arăta ca un adevărat câmp de aventură. Se spune că este proiectul de suflet al Laurei Vîlsan, directorul DGASPC, și în fiecare an instituția își propune să-i unească pe acești participanți într-o singură deviză: demnitate prin abilitate. Ce-i drept, evenimentul își atinge scopul. Mulți dintre participanți vin la această competiție pentru a socializa, pentru a vedea Sibiul, pentru a mai „evada” din centrele în care își petrec majoritatea timpului și, de ce nu, pentru a pleca acasă cu diplome, medalii și multe amintiri frumoase. Îi vezi fără emoții, doar bucuroși și nerăbdători.
Ionuț este din Șelimbăr și a fost cel mai mic participant al competiției. La numai opt anișori a venit determinat să plece cu o medalie acasă. Nu era singur. Alături de el stătea Teo, de zece ani, și un alt coleg de nouă ani care nu mai puteau de bucurie că urmează să facă împreună sport. Cu toții au venit alături de alți colegi de la Centrul de Educație Incluzivă Nr. 1 din Sibiu. Au recunoscut sincer că nu s-au antrenat înainte, dar au venit deciși să arate ce știu. Le-am spus că-i dau la ziar, și dacă Teo a zâmbit țanțoș, Ionuț și-a tras ușor profesoara de haină și a întrebat-o:
„Doamna, ce-i aia ziar?”
Sport la 75 de ani
Mariana are 36 de ani și vine din Râul Vadului. Anul acesta a venit pentru prima dată și pe fața ei se putea citi cu ușurință că trăia din plin atmosfera din sală. Mi-a spus cu entuziasm că s-a antrenat și că abia așteaptă să concureze. Lângă ea erau alți 10 colegi de la CRR Râul Vadului, unii dintre ei nu-și cunoșteau numele, dar știau bine ce au de făcut. L-am întâlnit și pe Gheorghe Ciumpilă, care la cei 75 de ani ai săi nu se dă în lături de la o astfel de competiție și nu este prima dată când participă. Are medaliile la centru. Vine că-i place să vadă Sibiul și să mai vadă sportul și sportivii. Spune că-i place să se uite la fotbal și tenis și ține cu Steaua. L-am felicitat și i-am urat succes, când m-a apucat de mână și mi-a spus.
„Doamnă, am nevoie de un telefon mobil”.
Ce interesant, mi-am spus, cel mai tânăr își dorea să știe ce este un ziar, iar cel mai vârstnic își dorea tehnologie.
Ne-am reîntâlnit cu nume dragi
Plimbându-mă prin sală, am regăsit și chipuri dragi, oameni despre ale căror realizări am scris și care ne-au inspirat. Adriana Crăciun era în sală și aștepta să participe. Ea vine de la Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Handicap Tălmaciu II și este o veterană a competiției. Nu mai are emoții. Așteaptă doar să vadă ce sport va practica. Adriana este o sportivă în adevăratul sens al cuvântului, medaliată în multe competiții la care a participat. Încă din 2013 a fost prezentă în paginile ziarului nostru, ea fiind atunci medaliată cu aur în cadrul competiției Cupa „Roțile Schimbării”.
Am întâlnit-o și pe Ramona Moldovan, fata de la Centrul de Integrare prin Terapie Ocupațională Mediaș. Am scris despre ea și despre vocea ei minunată atunci când a câștigat concursul de talente pentru persoanele cu dizabilități „United By Music”. Era fericită, fusese în Corea de Sud și Olanda. Acum era la Sibiu, dornică să facă sport într-o sală în care mulți oameni ca ea se bucurau împreună.
Competiția a început cu voie bună. Cântărețul de muzică populară Robert Târnăveanu a dat startul întrecerilor sportive pe ritm de muzică populară. Cât de talentați sunt, au arătat și câțiva dansatori de la CITO Mediaș și elevii de la Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu”, coordonați de profesor Izabela Tomiță. De asemenea, echipa de baschet Diakoniewerk a făcut o demonstrație sportivă, spre încântarea celor prezenți.
Evenimentul s-a încheiat cu bucucria premierii tuturor celor care au participat. Ca să înțelegeți mai bine importanța acestui eveniment, vreau să știți că toți cei care participă au deficiențe intelectuale sau neuromotorii. Pentru mulți dintre ei a face sport cere un efort nemărginit. Cu toate astea, sunt fericiți că-l pot practica și pot arăta și altora cât de determinați sunt. De aceea, de la an la an, Sala Transilvania este tot mai plină.

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Românii preferă litoralul românesc pentru minivacanța de Rusalii. Și Sibiul e în topul preferințelor

Românii își vor petrece minivacanța de Rusalii pe litoralul românesc. Prețul mediu pentru un sejur de 2 nopți este...

Știri pe același subiect