Mijlocașul de 30 de ani s-a întors la echipa unde a reușit cele mai mari performanțe în fotbalul românesc. Este vorba despre Astra Giurgiu, formație alături de care Constantin Budescu cucerea titlul de campion al României în 2016, făcând marea surpriză într-un sezon în care nu îi vedea nimeni pe giurgiuveni la nivelul la care au ajuns. Astăzi, Budescu și-a reziliat înțelegerea cu arabii de la Al Shabab și a semnat un contract pe doi ani de zile cu Astra. Numele său a fost vehiculat înapoi la FCSB sau în campionatul Turciei, însă până la urmă Budescu nu a putut fi convins de aceștia.
Alexandru Dandea a plecat de la Hermannstadt
Zvonurile cu plecările unor fotbaliști care au pus umărul în ultimul sau ultimii ani la rezultatele lui FC Hermannstadt par să se îndeplinească. Primul plecat este Alexandru Dandea, mijlocaș care a rezistat doar un an la Sibiu. Alex Dandea a venit în orașul nostru de la Astra și în timpul în care a îmbrăcat tricoul alb-roșu a fost folosit de antrenori pe postul de fundaș central și mijlocaș central. Dandea va reveni la fosta sa formație, el semnând din nou cu Astra Giurgiu. Dandea va juca pentru următorii doi ani la Giurgiu. „Nu sunt de accord că a fost lăsat Alex Dandea să plece. Alex Dandea a fost un simbol în vestiar. Indiferent ce tensiuni au apărut, sau nu, nu e normal. El, Tătar, Dâlbea, Blănaru, toțI ceilalțI sunt jucători care chiar și-au dorit, în situația în care n-au fost plătițI, în situația în care n-au jucat pe prime. Au jucat pentru Sibiu! Cred că trebuie să existe mai multă toleranță față de jucători, pentru că Alex Dandea chiar a fost un jucător de caracter. Și, dacă au reușit să păstreze echipa aceasta 13-14 jucători, să rămână în Liga 1, cred că trebuie să fie apreciați”, a declarat Teodor Birț, fostul președinte FCH, într-o conferință de presă.
Baza Salvamont Păltiniș va fi construită după 17 ani de la inițierea proiectului
O investiție care ar putea concura la titlul de cea mai longeviv proiect finanțat public din România va fi realizată în Păltiniș, cu fonduri locale și de la Ministerul Turismului. Este vorba despre Baza Salvamont, care ar trebui să fie gata în 2021.
Licitația de construire a bazei Salvamont din Păltiniș ar putea să se închei în luna septembrie, iar câștigătorul să înceapă lucrările chiar în această toamnă. La sediul Consiliului Județean s-a semnat contractul de finanțare dintre Ministerul Turismului și instituția județeană, prin care sunt alocate 2,2 milioane lei de la bugetul ministerului, care se adaugă la cei 1,2 milioane lei de la bugetul județului.
Deși nu este un proiect foarte mare, el se remarcă prin timpul care s-a scurs de la inițierea lui, în 2004: 15 ani de birocrație și tergiversări specifice, iar proiectul încă nu este gata. Întreg demersu la trecut prin mai multe guvernări și adminsitrații județene, a luat contact și cu primăria condusă pe atunci de Klaus Iohannis, a primit ajutor și de la Astrid Fodor, pentru ca să se încheie, sperăm cu toții, sub președinția județeană a Danielei Cîmpean și cu sprijinul ministrului Bogdan Trif.
Baza Salvamont va fi una modernă, a doua din județ după cea de la Bâlea Lac, urmând a fi ridicată pe un teren de 550 metri pătrați, va avea subsol cu sală de pregătire fizică și spațiu de depozitare, la parter vor fi rastelul de schiuri, spațiu de prim ajutor, camere de cazare pentru echipele de intervenție, iar la etaj – sală de mese, bucătărie, magazie, precum și alte camere de cazare. Aici vor fi organizate și sesiuni de pregătire a salvamontiștilor.
La licitație au depus oferte două firme locale, NV CONST și Asocierea Total Nsa Ag Construct S.R.L. – Pro Hart Group S.R.L, valoarea totală a contractului fiind de 3.539.933,69 lei cu TVA, iar termenul de execuție este de 24 de luni. Asta înseamnă că la finele lui 2021, după 17 ani de la primul demers, baza va fi dată în funcțiune.
Epopeea Bazei Salvamont 2004 – 2019
- În anul 2004 s-a primit o finanțare de la Ministerul Turismului pentru baza de salvare Păltiniș, iar din suma respectivă Consiliul Județean Sibiu a elaborat proiectul tehnic
- În 2004, prin HCL nr. 307, Primăria Municipiului Sibiu a dat în folosință gratuită Serviciului Salvamont un teren în stațiunea Păltiniș, pe o perioadă de 50 de ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă 25 de ani
- În 2012, în luna mai, Consiliul Județean Sibiu a aprobat studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico economici pentru baza Salvamont Păltiniș
- În 2012, în octombrie, Primăria Municipiului Sibiu preia terenul în suprafață de 500 mp de la Salvamont și îl dă în folosință Consiliului Județean Sibiu, în vederea depunerii proiectului pentru obținerea unei finanțări din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (POR)
- Deși CJ Sibiu a depus proiectul pentru finanțare prin POR, acesta a fost respins, întrucât CJ nu era proprietarul terenului, ci Primăria Municipiului Sibiu
- Prin Hotărârea de Guvern nr. 558/2017, proiectul a fost inclus în Programul de dezvoltare a investițiilor în turism
- Consiliul Județean Sibiu a reglementat situația juridică a terenului, devenind proprietarul acestuia. Astfel, prin HCL nr. 202/31.05.2019, Primăria Municipiului Sibiu a aprobat trecerea din domeniul public al Municipiului Sibiu în domeniul public al Județului Sibiu a imobilului – teren, situate în Stațiunea Păltinis, identificat în CF nr.115478 Sibiu, nr. cadastral 115478
- În anul 2018, CJ Sibiu a actualizat Studiul de fezabilitate și la sfârșitul lunii decembrie a depus dosarul de finanțare la Ministerul Turismului
- În 28 august 2019, Consiliul Județean Sibiu a semnat cu Ministerul Turismului contractul de finanțare
Primăria asfaltează străzile Moldoveanu, Gării și, parțial, Coposu
Primăria Sibiu va repara străzile Moldoveanu, Gării și Corneliu Coposu, potrivit unui anunț oficial. Lucrările se vor desfășura pe parcursul nopții, pentru a nu perturba traficul.
Lucrările pe strada Moldoveanu se vor desfășura începând din 28 august. Cei de la primărie spun că firma de construcții va freza asfaltul vechi, pe timpul nopții, fără întreruperea traficului. Asfaltul cel nou va fi așternut pe 30 august, începând cu ora 20.00, când traficul va fi închis complet.
Pe strada Gării și pe tronsonul bulevardului Corneliu Coposu între giratoriul de la Constituției și podul Gării, lucrările de frezare se vor desfășura în nopțile de 2 și 3 septembrie. Nu a fost însă comuicată ziua asfaltării, deoarece Primăria Sibiu nu știe cum va fi vremea. „Asfaltarea se va face la o dată ulterioară, în funcție de condițiile meteo”.
În zona Gării au loc mai multe lucrări la infrastructură, generate de construcția noului Mall Primavera. În dreptul podului Gării va fi realizată una dintre intrările din parcarea mall-ului, cealaltă urmând să fie în spate, prin strada Fabricii. În capătul acestei străzi, la interesecția cu Herman Oberth, se construiește deja un sens giratoriu.
Petiție online a consilierului Adi Bibu, pentru înființarea unui club municipal și construcția unei săli polivalente
Consilierul Adrian Bibu, viitor candidat la Primăria Sibiu din partea PNL, a lansat o petiție publică pentru îmbunătățirea infrastructurii sportive în Sibiu. Petiția are 3 puncte, care vizează înființarea unui club municipal, amenajarea sălilor de sport din oraș și construcția unei săli polivalente noi.
Petiția lansată în spațiul public de Adrian Bibu, director al Sălii Transilvania, țintește direct 3 proiecte realizabile și care au nevoie de susținere publică. Prima se referă la crearea unui Club Sportiv Municipal, sub administrarea Primăriei. „Sportivii sibieni nu rămân în Sibiu pentru că nu au posibilități financiare, drept pentru care pleacă și evoluează la alte cluburi unde există resurse. CSM ar putea să îşi susţină sportivii de performaţă, să gestioneze bazele sportive ale municipiului și să le pună la dispoziția cetățenilor, poate chiar să înfiinţeze noi baze sportive.”, se arată în textul petiției. A doua propunere este cea de amenajare a sălilor de sport din cadrul școlilor,” în vederea desfășurării în condiții optime a activităților sportive, dar și a aducerii acestora la standarde europene.”
Cea din urmă propunere, dar și cea mai greu de realizat, este construcția unei noi săli polivalente în Sibiu. Adrian Bibu propune o sală „cu o capacitate de 10.000- 12.000 locuri, care să atragă evenimente culturale, concerte şi, bineînţeles, competiții internaționale sportive majore, care astăzi se desfăşoară la Cluj Napoca pentru că Sala Transilvania este mult depășită, cu cele doar 1600 de locuri ale sale.” Bibu propune și o locație pentru această sală: Calea Șurii Mici, în apropiere de viitorul Spital de Urgență.
Mai multe detalii despre această petiție puteți găsi la https://www.petitieonline.com/impreun_pentru_sportul_sibian
Se oprește curentul electric în Jina
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
VINERI 30 AUGUST
· între orele 10-12 în JINA, Localitate – PRINCIPALA, nr. 611-786; 920-925.
· între orele 10-18 în localitatea: JINA, Cartier – BAIESI – partial.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
FOTO – Tractor cu lamă pentru deszăpezire, achiziționat de Primăria Axente Sever
Primăria Axente Sever are, de miercuri, un tractor dotat cu remorcă și o lamă de zăpadă, utilajul urmând să fie folosit și la activitățile de deszăpezire.
În cursul zilei de miercuri a fost predat de către furnizor tractorul achiziționat de către Primăria Comunei Axente Sever cu fonduri europene, prin intermediul proiectului „Dotarea Comunei Axente Sever cu utilaje performante”. Proiectul a fost derulat în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală – GAL Podișul Mediașului, prin Măsura M3/6B – Crearea și extinderea serviciilor de bază destinate populației.
Valoarea proiectului a fost de 225.212,85 lei. Tractorul este dotat cu remorcă pe două axe, cu basculare hidraulică pe trei părți, o lamă de zăpadă și o cabină modernă care beneficiază inclusiv de aer condiționat. Utilajul a fost predat miercuri de către firma furnizoare la sediul Primăriei Axente Sever, reprezentanții firmei efectuând și instructajul personalului care va utiliza tractorul.
Nu a acordat prioritate și a lovit un motociclist pe care l-a proiectat într-un autoturism
Eveniment rutier în municipiul Mediaș, din care au rezultat doar pagube materiale. Evenimentul s-a produs miercuri după amiaza pe fondul neacordării de prioritate.
Un autoturism care circula pe strada Gării a intrat în intersecția cu Șoseaua Sibiului fără să acorde prioritate de trecere unui motociclist care circula regulamentar și pe care, în urma coliziunii, l-a proiectat într-un alt autoturism. Din acest eveniment au rezultat doar pagube materiale, nicio persoană neavînd de suferit.La fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD care a evaluat medical motociclistul implicat în eveniment, însă acesta a refuzat transportul la spital.
Astrid Fodor a câștigat definitiv procesul cu Prefectura Sibiu și își păstrează funcția de primar
Judecătorii de la Tribunalul Sibiu au decis să anuleze ordinul emis de prefectul județului în luna iulie, prin care era constatată încetarea de drept a mandatului primarului Astrid Fodor.
Primarul Astrid Fodor își recâștigă postul definitiv, după ce judecătorii au hotărât să admită acțiunea inițiată de primar, prin care ataca Ordinul 262, din 3 iulie 2019. La acel moment, prefectul Adela Muntean a decis să constate că mandatul lui Astrid Fodor a încetat, deoarece sentința privind incompatibilitatea din vechiul dosar ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, rămăsese definitivă. Numai că juriștii au opinat încă de atunci că sentința ICCJ nu avea efecte asupra funcției actuale, de primar, ci se referea la funcția de viceprimar, pe care Fodor a deținut-o la momentul incompatibilității. Adela Muntean a considerat altfel, și a demis-o practic, pe Astrid |Fodor, care a fost nevoită să părăsească postul. Consilierii Locali au fost și ei nevoiți să desemneze un viceprimar cu atribuții de primar, interimar. Ulterior, într-un prim dosar, Astrid Fodor a obținut suspendarea ordinului și s-a întors la birou. Acum, judecata pe fond, privind legalitatea ordinului prefectului, s-a încheiat cu sentința favorabilă primarului.
„Admite excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Instituția Prefectului Județului Sibiu și respinge acțiunea formulată de reclamanta Fodor Astrid Cora în contradictoriu cu această pârâtă.
Admite acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Fodor Astrid Cora, în contradictoriu cu pârât Prefectul Județului Sibiu, și în consecință:
Anulează Ordinul nr. 262 din 03.07.2019 emis de Prefectul județului Sibiu, privind constatarea încetării de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatatului Primarului Municipiului Sibiu, doamna Fodor Astrid Cora.
Repune reclamanta în situația anterioară emiterii ordinului cu plata retroactivă a indemnizației cuvenite de la emiterea ordinului până la repunerea efectivă în funcție.
Hotărârea Tribunalului Sibiu este definitivă.”
CNAIR a reziliat contractul cu constructorul lotului 3 al Autostrăzii Lugoj – Deva (A1)
CNAIR a reziliat contractul cu asocierea de pe Lotul 3 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva, potrivit unui anunț făcut de Pro Infrastructura, încă CNAIR nu a anunțat încă oficial acest demers. Ministrul Răzvan Cuc amenințase anterior că va rezilia cest contract dacă nu sunt remediate unele deficiențe.
Lotul 3 din sectorul Lugoj – Deva, al Autostrăzii A1, Sibiu – Nădlac, ar putea fi deschis circulației publice, după ce compania de drumuri a decis să rezilieze contractul cu constructorul. Segmentul de drum a fost finalizat, dar Ministerul turismului susține că există mai multe deficiențe ale șoselei, constatate de consultantul angajat de minister. Din acest motiv, CNAIR a refuzat să recepționeze lotul, punând o condiție suplimentară, de mărire a perioadei de garanție de la 4 la 10 ani. A trimis, după cum a anunțt Răzvan Cuc, o solicitare de remediere a deficiențelor constatate, ameninând că dacă nu sunt făcute aceste remedieri, se va rezilia contractul, iar CNAIR va prelua în administrare drumul. Acum, cei de la Pro Infrastructura au transmis această informație, spunând că ministrul Transporturilor a șantajat constructorul. Pe de altă parte, ei au criticat faptul că CNAIR nu a preluat autostrada de la constructor, argumentând că deficiențele se puteau remedia și cu traficul deschis.
„La 16 zile de când tronsonul de 21 km aflat la un procent fizic de 99% putea fi dat în trafic, ministrul Cuc și executanții lui din CNAIR au persistat în șantajarea constructorului și obligarea acestuia de a accepta o extindere a garanției tuturor lucrărilor de la 4 la 10 ani, neluând în calcul în niciun moment deschiderea autostrăzii.”
Pro Infrastructura mai susține că, prin această reziliere, statul român va pierde și garanția de 4 ani. În plus, constructorul urmează să dea în judecată statul român, care ar putea duce „daune de zeci de milioane”, ce vor fi plătite de România.
Pe 12 august, CNAIR a inaugurat Lotul 4 al A1 Lugoj – Deva, însă pentru a putea circula pe acest lot, șoferii aveau nevoie de conexiunile necesare, care se aflau pe Lotul 3. Ministrul Cuc a decis să preia pe bază de proces-verbal (încheiat unilateral, fără semnătura constructorului) bretelele de legătură, astfel cei 22 de km de pe Lotul 4 au devenit circulabili. Din autostrada A1 Sibiu – Nădlac mai lipsesc acum cei 21 de km din Lotul 3, finalizați dar închiși, precum și Lotul 2, circa 8 km, care nu a fost încă licitat.
Autoturism spart de hoți în Sibiu. Ce recomandări au polițiștii
Un sibian a reclamat, marți seara, faptul că în intervalul orar 19.30-22.45, mașina i-a fost spartă, iar din interior a fost furată o borsetă, în care erau 150 de lei, carduri bancare, acte de identitate, dar și alte bunuri personale. Prejudiciul cauzat a fost estimat la suma de 1.000 lei.
Fapta s-a produs în timp ce mașina era parcată pe strada A. T. Laurian din municipiul Sibiu. Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările pentru descoperirea autorului sau autorilor.
Plecând de la acest caz, polițiștii sibieni recomandă proprietarilor de autovehicule să nu își lase lucrurile personale la vedere – pe bord, banchete ori în torpedo. Cel mai sigur mod de adăpostire a acestora îl reprezintă portbagajul, care trebuie să fie asigurat corespunzător.
Totodată, este recomandabil ca bunurile de valoare (precum laptopul, telefoanele mobile sau aparatele GPS) să nu fie lăsate în autoturisme pe timpul staționării, indiferent de perioada în care proprietarul părăsește autoturismul – hoții au nevoie de doar câteva secunde pentru a acționa.
De asemenea, proprietarii mașinilor sunt sfătuiți să nu își lase la vedere genți ori portofele, chiar dacă nu conțin bunuri de valoare, întrucât acestea reprezintă principala atracție a hoților, care nu știu acest lucru și care vor acționa pentru a le fura. Documentele personale ori cheile de la mașină, locuință sau birou, nu vor fi lăsate niciodată în autoturism, cu atât mai puțin la vedere.
Nu în ultimul rând, la părăsirea autovehiculului, proprietarii sunt sfătuiți să acționeze sistemul de închidere al portierelor și geamurilor, indiferent de locul unde este oprită mașina sau de durata staționării.
O nouă licitație pentru un sediu al Tribunalului Sibiu, eșuată. A fost depusă o singură ofertă, neconformă
Licitația pentru un nou sediu al Tribunalului Sibiu pare fără sfârșit. Instituția a anunțat că a treia încercare de găsire a unui spațiu potrivit activităților de justiție s-a încheiat fără succes. A fost o singură ofertă, neconformă.
Tribunalul Sibiu a anunțat că procedura de închiriere a unui imobil cu destinația de sediu administrativ pentru activitatea tribunalului, dar și a Judecătoriei Sibiu, se va relua. “La data de 27.08.2019, Comisia de evaluare a rpocedat la verificarea singurei oferte financiare finale, depusă de SC Casa Albă Independența SA. În urma verificării propunerii financiare, Comisia de evaluare a stabilit că oferta financiară a SC Casa Albă Independența SA este neconformă”.
Aceasta este a treia încercare a Tribunalului de a identifica un spațiu, printr-o licitație de oferte. La prima nu s-a prezentat nimeni, la a doua au fost admise două dintre cele cinci oferte depuse pentru viitorul sediu al instituției (o a șasea a depășit termenul de depunere). Este vorba despre aceeași Casa Albă Independența, imobilul fostei fabrici cu același nume, și imobilul lui Constantin Șufană, de lângă gară. Cele două oferte au fost respinse, fiind neconforme.
Reamintim că Tribunalul Sibiu și Judecătoria Sibiu se află în căutarea unui sediu, deoarece actualul spațiu în care își desfășoară activitatea va fi folosit de MApN, proprietarul clădirii, pentru amenajarea unui comandament NATO. Clădirea va intra în renovare, astfel că Tribunalul trebuie să o elibereze până în luna noiembrie.







