
Echipa de handbal masculin a ”câinilor roșii” își continuă supremația în România. Dinamo București a câștigat a treia Supercupă din palmares, după un succes la două goluri diferență, 26-24 în fața celor de la Politehnica Timișoara. Evenimentul s-a ținut la Brașov. Bănățenii au condus 1-0 și 2-1, iar apoi, alb-roșii au trecut la conducere și nu au mai cedat-o până la finalul disputei. Extrema Răzvan Gavriloaia a fost desemnat cel mai bun jucător al partidei. Iranianul Sajed Heidarirad a făcut și el un joc grozav, interul stânga fiind greu de oprit de timișoreni pe toată durata disputei.
Dinamo, de trei ori Supercampioana României
Campioana Europei a câștigat derby-ul cu Arsenal

Meciul dintre singurele clasate din Premier League cu punctaj maxim după două etape a fost plin de faze spectaculoase, ocazii mari de gol și patru reușite frumoase. La finalul celor 90 de minute, cea mai bună echipă de fotbal din lume, FC Liverpool s-a impus în fața rivalei, Arsenal Londra, scor 3-1. Prima repriză a fost una bună pentru ”tunari”, care și-au creat multe faze de a marca, însă au ratat și au fost pedepsiți pe final când Matip a marcat cu o lovitură de cap perfectă, după un corner. În repriza secundă a fost show Mo Salah pe teren. ”Egyptian King”, cum este supranumit în Anglia, Salah a făcut 2-0 după un penalty obținut tot de el la un fault clar al lui David Luiz și apoi a dus scorul la 3-0 după o fază superbă de contraatac și un șut splendid lângă bara porții lui Leno. În minutul 84, Lucas Torreira a redus diferența la 3-1, însă Arsenal nu a mai putut întoarce partida și trupa lui Klopp continuă parcursul perfect din campionat.
Mesaj splendid pentru Simona Halep
Simona Halep a împărtășit numeroșilor ei fani pe contul său de twitter o scrisoare emoționantă primită de la o tânără jucătoare și mare fană a ei. Katherine, o tenismenă de 14 ani din Brooklyn a participat într-o campanie a sponsorului româncei, Nike, Sport Changes Everything și a avut oportunitatea de a-i scrie o scrisoare fostei lidere WTA. ”Dragă Simona Halep, am fost uimită de prima dată când te-am văzut la televizor. Acolo era o fată cu puteri nemărginite, în ciuda faptului că era atât de mititică. Învingea cele mai bune jucătoare din lume, era atât de dominantă. Meciul acela mi-a arătat cum exact cine ești și cum vreau eu să fiu ca jucătoare de tenis. La 14 ani am intrat timidă pe teren împotriva unor jucătoare mai mari, puternice. Dar nu erau mai puternice decât mine, pentru că, nu știu cum, loveam foarte tare. Mi se-a spus că joc la fel ca tine. Ești calmă, puternică, energică, capabilă de lucruri mari. Ești o adevărată campioană. Spre asta țintesc și eu în viață. Vreau să am drumul meu, să îmi urmez destinul. Cel mai mare compliment pe care l-am primit vreodată a fost când mi s-a spus că joc la fel ca tine. Am învățat că mărimea nu contează”, a scris americanca. Scrisoarea ei i-a adus șansa de a o întâlni pe Simona și de a vorbi cu idolul său.
Katherine, you are a true Queen. Thank you for your letter and for showing me how #SportChangesEverything for you @Nikecourt @NikeNYC ? pic.twitter.com/jyIq6PD3qS
— Simona Halep (@Simona_Halep) August 24, 2019
Stefan Nikolic: „Îmi propun să terminăm în primele patru, să ne calificăm în faza a doua”
Fundașul Stefan Nikolic a sosit în această vară la echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș. Acesta a oferit o primă declarație de la sosirea sa în România, vorbind despre ceea ce l-a determinat să aleagă Mediașul. „Mediașul revine încet și își dorește să facă un pas înainte față de sezonul trecut. Și-au manifestat un interes ridicat față de mine și după ce am discutat cu antrenorul Mihai Popa am decis să vin aici. Pentru mine România este a doua casă, pentru că sunt căsătorit cu româncă, mă simt ca acasă și de accea am decis să vin aici”. Sârbul a fost întrebat despre cum vede noul sezon al Ligii Naționale: „Este greu de spus, anul trecut a fost o competiție diferită, cu patru grupe, acum sunt doar două. Mă aștept să fie un campionat mai puternic decât anul trecut. Sunt 16 echipe în total, primele opt sunt cu adevărat puternice, celelalte opt par a fi echipe bune și cred că va fi mai dificil decât anul trecut”.
Niksa Nikolic, fratele acestuia, a fost prima persoană cu care a vorbit înainte de a se transfera la CSM. „Mi-a spus lucruri frumoase despre Mediaș. Are amintiri plăcute de aici. A fost prima persoană cu care am vorbit despre oraș, despre oamenii de aici. Mi-a spus numai lucruri frumoase despre tot”. Stefan Nikolic a jucat alături de Nikola Siladji în a doua parte a sezonului precedent și este de părere că asta va fi un avantaj. „Am jucat cu Siladji, nu tot sezonul, el a venit în ianuarie. Ne-am completat bine pe teren și cred că va fi un avantaj pentru noi, că deja ne cunoaștem. Cred totuși că alături de toți ceilalți, de Titus Nicoară, de Octavian Popa Calotă, vom face o echipă bună și vom juca un baschet bun.” Fundașul a vorbit și despre obiectivele sale pentru noul sezon competițional. „Să zicem că pentru prima parte a campionatului îmi propun să terminăm în primele patru echipe, să ne calificăm în faza a doua, între cele mai bune 12 echipe și de acolo sezonul va deveni mai complicat. Dar deocamdată mă rezum la atât”.
Început perfect de sezon pentru Juventus

”Bătrâna Doamnă” și-a asigurat toate cele trei puncte puse în joc în primul meci al noului sezon competițional. Juventus s-a impus cu 1-0 pe terenul celor de la AC Parma. Unicul gol al partidei a fost înscris de Chiellini, în minutul 21. Acesta a deviat un șut al lui Alex Sandro. Torinezii au introdus în teren toate vedetele pregătite de acest meci și au avut multe ocazii. Cristiano Ronaldo a fost principalul pericol la poarta parmegianilor, el având destule oportunități de a marca, însă nu a fost ziua sa și s-a încheiat doar 1-0.
CSM Mediaș l-a transferat pe americanul Quincy Harding
Echipa de baschet a Clubului Sportiv Municipal Mediaș a ajuns la o înțelegere cu jucătorul american Quincy Harding. Acesta măsoară 1,90 de metri și evolează pe pozițiile 2-3.
Baschetbalistul se află la prima experiență în afara Statelor Unite. Practic, americanul se află la primul sezon în baschetul profesionist, fiind un jucător atletic și spectaculos. Harding sosește în România din campionatul universitar american, acolo unde a evoluat pentru Western Colorado University, în NCAA Division II.
Americanul a avut medii statistice de 16,4 puncte, 2,7 puncte și 1,9 pase decisive. A avut procentaje de 46% la aruncările din acțiune, 37.5% din afara semicercului și 85% de la linia aruncărilor de pedeapsă.
Zeci de polițiști din Sibiu, Brașov și București, alertați de o presupusă răpire. O femeie își înșela concubinul și a mințit că a fost răpită
30 de polițiști din Sibiu, București și Brașov au fost în alertă după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat că fiica sa a fost răpită.
Vineri dimineața, în jurul orei 8.30, un bărbat din localitatea Amnaș a sesizat telefonic prin apel 112 faptul că, concubina sa i-a furat portmoneul în care se aflau bani și mai multe documente. În urma acestui apel, la nivelul Poliției Orașului Săliște s-a întocmit dosar penal pentru furt și s-au demarat cercetări pentru identificarea și depistarea autorului.
În aceeași zi, în jurul orei 14, un bărbat din Bacău a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu prin 112 reclamând faptul că fiica ca, concubina bărbatului din Amnaș, ar fi victima unei infracțiuni de lipsire de libertate.
„În urma acestui apel a fost organizată si desfășurată o amplă acțiune informativ-operativă cu participarea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu – Serviciul Investigații Criminale și Poliția Orașului Săliște și Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov – Serviciul Investigații Criminale și Poliția Orașului Făgăraș și Postul de Poliție Ucea de Jos, cu sprijinul operațional al Direcției de Operațiuni Speciale București și Serviciului Operațiuni Speciale Sibiu.
Urmare a activităților derulate, la care au participat 30 de polițiști, în data de 25 august, în jurul orei 0, femeia, împreună cu fiica ei minoră, a fost identificată în locuința unui bărbat din Ucea de Jos, stabilindu-se fără echivoc că persoanele respective nu au fost victimele infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal sau a altei infracțiuni.
Existența mesajelor emise de către presupusa victimă către mai multe persoane prin care se urmărea dovedirea unor fapte de natură penală, dar nereale, precum și existența unei stări de pericol în care acesta s-ar fi aflat, erau practic încercări de a-și crea o apărare față de concubinul său căruia i-a sustras portofelul.
Având în vedere aspectele constatate, femeia este cercetată penal de către polițiștii Serviciului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare”, a declarat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
FOTO – Accident grav în Sibiu. O femeie s-a izbit cu autoturismul de un stâlp
O femeie de 41 de ani și fiul acesteia, în vârstă de 14 ani, au fost răniți, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un accident rutier produs pe Șoseaua Alba Iulia.
Autoturismul condus de femeia de 41 de ani s-a izbit violent de un stâlp, copilul de 14 ani râmânând încarcerat în autoturism.
„Accidentul, din primele cercetări, s-a produs pe fondul oboselii la volan, conducătoarea auto a adormit”, a precizat Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
La fața locului au intervenit două echipaje din cadrul ISU Sibiu, unul SMURD iar celălalt de Descarcerare.
„Salvatorii sibieni au intervenit prompt pentru descarcerarea unui băiat de aproximativ 14 ani, conștient și s-au acordat îngrijiri medicale acestuia și mamei sale”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.
SURSĂ FOTO – INFO TRAFIC jud. SIBIU
Fetiță de trei ani, rănită grav după o traversare neregulamentară
O fetiță în vârstă de trei ani, din Alămor, a fost rănită grav sâmbătă după amiaza, după ce a traversat strada neregulamentar.
Copila a fost accidentată de un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani. Evenimentul s-a prods pe strada Principală din Alămor. Două echipaje SMURD au intervenit de urgență pentru acordarea primului ajutor fetiței, după care au transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale suplimentare. Polițiștii rutieri au demarat o anchetă.
FOTO – Incendiu violent la un depozit din Gura Râului
Un incendiu puternic produs sâmbătă după amiaza la Gura Râului a afectat mai multe utilaje agricole, lemne, fân, iar aproape 20 de animale au fost găsite moarte.
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Sibiu și ale Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență din Gura Râului au intervenit, sâmbătă după amiaza, la un depozit de materiale lemnos din localitatea Gura Râului.
12 pompieri sibieni și 10 membri voluntari ai Serviciului pentru Situații de Urgență din localitate s-au luptat câteva ore să lichideze incendiul, care a distrus șase metri cubi de lemne, a afectat trei utilaje agricole și a mistuit 2.000 de baloți de fân. Într-o anexă aflată în imediata apropiere a depozitul cuprins de flăcări au fost găite 19 ovine moarte. De asemenea, depozitul a ars pe o suprafață de 80 de metri pătrați. La fața locului a fost prezent și un echipaj SMURD, însă din fericire nicio persoană nu a avut nevoie de intervenția personalului medical.








