Neacordarea de prioritate auto a fost cauza producerii unui accident rutier, miercuri după amiaza, în Dumbrăveni.
Evenimentul s-a produs la intersecția străzilor Horea și Bălcescu și a fost provocat de o conducătoare auto în vârstă de 24 de ani, din Hoghilag, care nu a acordat prioritate.
Un bărbat de 60 de ani, șoferul autoturismului care circula regulamentar, a fost rănit în urma accidentului rutier. Un echipaj al Ambulanței Mediaș i-a acordat primele îngrijiri medicale și l-a transportat la Compartimentul Primire Urgențe Mediaș pentru investigații medicale amănunțite.
Acesta a suferit un traumatism cranio-cerebral și alte traumatisme minore. Lucrătorii de la Circulație au demarat o anchetă în acest caz.
Junii Sibiului și Silvia Macrea, onorați pe scena Festivalului „Cântecele Munților”
19 ansambluri din 8 țări de pe 3 continente, 6 zile de festival – sunt cifrele care conturează cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” * Evenimentul din acest an a avut caracter special, căci Junii Sibiului și Silvia Macrea au primit distincții la cel mai înalt nivel, în semn de recunoaștere a activității de conservare și promovare a folclorului românesc*
Ansamblurile „Nouvelle Époque” – Canada, „Lanzhou” – China, „Stobi” – Macedonia, „Abrašević” – Serbia, „Sonechko” – Ucraina, „Athanasia”, „Achna Forest” și „EAC Larnaca” – Cipru, Orchestra „Lăutarii” – Republica Moldova, „Bihorul” – Oradea, „Timișul” – Timiș, „Arcanul” – Fundu Moldovei, Școala de Dans „Ioan Macrea”, „Mărginimea”, „Ardealul”, „Ceata Junilor” – Sibiu, „Veteranii Junii Sibiului”, Fanfara din Turnișor, Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul–Junii Sibiului” au făcut spectacol la cea de-a 44-a ediție a Festivalului „Cântecele Munților”, desfășurat la Sibiu în perioada 31 iulie – 6 august 2019. Spectacolele în aer liber, evenimentele cu specific culinar, parada portului popular și atelierele de dans au fost evenimentele centrale ale festivalului.
Silvia Macrea și Junii Sibiului – distincții la cel mai înalt nivel de la Președintele României Pentru Junii Sibiului, festivalul a fost încărcat de emoție, căci spectacolele au fost susținute sub genericul aniversar „Junii Sibiului – 75 de ani de activitate”, iar Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și Silvia Macrea, coregraf și manager CJCPCT „Cindrelul-Junii”, au primit distincții la cel mai înalt nivel.
În data de 1 august 2019, Excelenţa Sa domnul Klaus Iohannis, Președintele României, a semnat decretele de decorare a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și a doamnei Silvia Macrea, cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, apreciind „activitatea importantă pusă în slujba artei spectacolului”, respectiv „activitatea importantă pusă în slujba promovării valorilor româneşti, atât în ţară cât şi peste hotare”, conform comunicatului de presă al Administrației Prezidențiale. Astfel, vineri, 2 august, Junii Sibiului au sărbătorit conferirea distincțiilor printr-o horă jucată, în Piața Mare, împreună cu ansamblurile participante în festival și numeroși spectatori. A fost momentul când Junii Sibiului, cei care timp de 75 de ani au construit una dintre cele mai frumoase pagini ale istoriei culturii tradiționale din România, au marcat alături de public recunoașterea la cel mai înalt nivel a activității derulate de ansamblu și de doamna Silvia Macrea.
„Respect, onoare şi emoţii simțim noi, membrii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”, în aceste momente. Sunt distincții care încununează, la cel mai înalt nivel, activitatea neîntreruptă de 75 de ani a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, fiind totodată cea mai mare onoare care ne-a fost acordată vreodată. Bucuria decernării Ordinului Meritul Cultural în grad de Cavaler este înzecită, mai ales că distincțiile ne sunt oferite de Excelența Sa, domnul Klaus Iohannis, președintele nostru din Sibiu!”, a declarat Silvia Macrea vineri seara.
Duminică, doamna Silvia Macrea a primit pe scena Festivalului „Cântecele Munților” titlul de Cetățean de onoare al Municipiului Sibiu. „Am considerat că în seara aceasta, când Junii aniversează 75 de ani de la înființarea Ansamblului, este momentul potrivit să înmânez această distincție doamnei Silvia Macrea chiar în Piața Mare, acolo unde Junii, conduși de Silvia Macrea, ne-au încântat cu zeci de spectacole de-a lungul anilor și în fața publicului, a sibienilor care apreciază acest festival și o prețuiesc pe Silvia Macrea, pentru tot ceea ce face și reprezintă în lumea folclorului românesc”, a declarat doamna Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu, la înmânarea distincției și a cheii simbolice a orașului.

Tot duminică, doamna Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu, a vorbit despre dragostea pentru tradiții pe care Junii Sibiului o mențin vie și în semn de recunoștință, a acordat medalii „Veteranilor Junii Sibiului” și a anunțat că într-un eveniment special va mulțumi tuturor celor care fac parte din marea familie a Junilor și că va propune acordarea titlului de cetățean de onoare al județului Sibiu doamnei Silvia Macrea.

La ceas aniversar, activitatea de 75 de ani a Ansamblului a fost recunoscută prin Diplome de excelență decernate de Televiziunea Română și de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.
Spectacole la superlativ
… astfel pot fi definite cele trei seri petrecute în Piața Mare, în cadrul festivalului. Vineri, alături de Junii Sibiului a fost sărbătorită și Iuliana Tudor la împlinirea a 20 de ani de carieră în Televiziune, acordându-i-se distincții de către Televiziunea Română, Ministerul Culturii și Identității Naționale, Consiliul Județean Sibiu. Mai mult, nume de prim rang ale muzicii ușoare și populare au venit alături de Junii Sibiului și Iuliana Tudor să cânte melodii tradiționale și să danseze jocuri populare românești.
La „Cântecele Munților”, călătoria tradițională ne-a dus din Europa în Asia și America, punctând: dansul cu 32 de pahare pe cap al ciprioților, dansul în pantofi cu crampoane al canadienilor, cântecele interpretate la vioara chineză-erhu, acrobațiile ucrainenilor, dansul în pantofi cu crampoane al canadienilor, obiceiurile de nuntă ale sârbilor, bătutele, brâiele, hațeganele și învârtitele românilor, obiceiurile legate de viaţa omului ale macedonenilor.
Duminică, sărbătoarea Junilor a continuat sub genericul Junii Sibiului Altfel: într-o demonstrație de forță și creativitate, artiștii au arătat că dansurile și cântecele populare românești fac casă bună cu valsul și cu tradițiile specifice altor nouă țări. Protagoniști au fost: interpreți de muzică populară şi cele patru generaţii de Junii ai Sibiului. Seara de duminică a fost marcată și de două evenimente speciale: aniversarea a 25 de ani de carieră pentru Adrian Neamțu și momentul In memoriam Camelia Peligrad, special gândit pentru a omagia activitatea violonistei prea devreme plecată dintre noi.
***
Aseară, gongul de final al festivalului a bătut la seara cipriotă, unde voia bună și antrenul, alături de bucatele tradiționale, au adus atmosfera de petrecere cipriotă la Sibiu.
Cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” a fost organizată de Consiliul Judeţean Sibiu, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, acţiunea fiind cofinanțată de Primăria Municipiului Sibiu; coproducător: TVR.
Se anunță o competiție acerbă! Dansul pune stăpânire pe Sibiu ȋn acest weekend
Festivalul Studențesc SIBIU DANS FESTIVAL revine în Sibiu în perioada 9-11 august 2019. Evenimentul este dedicat atȃt formațiilor studențești de amatori, cȃt și viitorilor profesioniști. Tinerii care participă la Sibiu Dans Festival se pregătesc un an ȋntreg pentru a prezenta coregrafii originale inedite, pe care spectatorii le vor putea admira ȋn premieră, pe scenă.
Vineri, 9 august 2019, ora 2000, ȋn Piața Mică din Sibiu, momentele artistice ale studenților din ȋntreaga țară vor fi apreciate de juriul de specialitate. Genurile admise pentru participanți sunt numeroase, acordȃnd libertate ȋn exprimare artiștilor și asigurȃnd cucerirea publicului cu povești de dans contemporan (care include baletul modern, teatru-dans, dans cu soluţii inovatoare şi inedite), show-revue (dansuri de revistă, dansuri cu specific de cabaret), dans de caracter (dansuri folclorice stilizate, dansuri tribal sau de ritual), dans modern (după curente muzicale şi coregrafice în vogă), street dance (hip-hop, house, popping, locking, new style, vogueing, tutting, break dance).
După competiție, sibienii sunt așteptați sâmbătă, 10 august 2019, la premiera spectacolului ”Fetița cu chibriturile”, noua producție a Companiei de Teatru-Dans Microbis, la ora 2000, ȋn Piața Mică. Tot ȋn această seară, sibienii se vor bucura de spectacolul ”One dream-One tango” al campionilor mondiali de tango argentinian Lucia Pidivori și Pablo Manassero. Dansatori argentinieni, profesori si coregrafi de tango argentinian, Lucia Pidivori și Pablo Manassero călătoresc ȋmpreună prin toată lumea, predând tango și susținând spectacole de tango. Cei doi au strâns colaborări culturale atât ȋn Brazilia, cât și in Japonia, Germania, Norvegia, Elvetia și de doi ani în România.
Aceste spectacole vor fi urmate de momentul așteptat de către toți concurenții, premierea, ȋn cadrul căreia cei mai talentați tineri vor primi premii și marele trofeu Sibiu Dans Festival.
”Prin acest festival se doreşte stimularea competitivităţii, creativităţii, schimbul de idei şi experienţe între tinerii care au ca şi preocupare comună – dansul. Programul complex şi divers oferit de aceştia va impresiona publicul spectator, demonstrând încă odată că dansul este o artă capabilă să emoţioneze pe oricine”, a declarat Liliana Popescu, directorul Casei de Cultură a Studenților Sibiu.
Sibiu Dans Festival 2019 este organizat de Casa de Cultură a Studenților Sibiu și co-finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Local Sibiu și Consiliul Județean Sibiu.
Pentru cei departe de țară sau care nu vor fi ȋn Sibiu, spectacolele vor fi transmise live pe facebook.com/CasaStudentilorSibiu.

Sibiul se pregătește să primeasca 300 de artiști în cadrul festivalului Classics for Pleasure – Discover Something New
În perioada 15 – 17 august 2019 Elite Art Club pentru UNESCO vă invită la Classics for Pleasure – cel mai mare festival classic în aer liber din Ardeal. Anul acesta festivalul a ajuns la a IX-a ediție și promite un program de excepție ce va bucura toate gusturile: musical, muzică simfonică, chitară clasică, muzică de film, toate în interpretarea unor artiști ce s-au remarcat pe marile scene ale lumii.

Festivalul se va deschide pe data de 15 august cu un concert somptuos în Piața Mare dedicat celor mai frumoase coloane sonore care au revoluționat lumea musicalului si a muzicii de film. Pe data de 16 august melomanii vor fi răsfățați cu două concerte: muzică inedită de chitară în Biserica Ursulinelor și un concert de înaltă ținută cu repertoriu clasic în Piața Mare; închiderea va avea loc pe data de 17 cu tradiționalul concert Proms of Delight ce va aduce pe scena din Piata Mare celebritati ale muzicii clasice.
Vedetele festivalului de anul acesta vor fi Aura Twarowska, Rebekka Hartmann şi a sa magică vioară Stradivarius, Junping Qian, Anton Shaburov, Paula Iancic, Mihai Urzicama, Trio Zamfirescu, Teatrul Național de Operetă și Musical Ion Dacian din București și bineînțeles Orchestra Filarmonicii din Sibiu.
“Classics for Pleasure îşi propune şi anul acesta, la a IX-a ediţie, să transforme Piaţa Mare din Sibiu într-o uriaşă sală de spectacole, să atragă un public cât mai numeros către muzica de calitate prin prezenţa unor artişti aplaudaţi pe marile scene ale lumii”, anunţă Mihaela Dragomir, Presedinte Elite Art Club pentru UNESCO.
Accesul la toate evenimentele este gratuit. În caz de ploaie concertele se vor desfășura în Sala Thalia iar toate informațiile vor fi publicate pe site-ul www.classicsforpleasure.ro.
Programul festivalului este următorul:
15 AUGUST
Călătorie în lumea filmului și a musical-ului
Piața Mare ora 20.00
Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”
16 AUGUST
Classic Guitar Delight
Biserica Ursulinelor ora 16.00
Trio Zamfirescu
Classics Wonders
Piața Mare ora 20.00
Dirijor: Anton Shaburov
Orchestra Philarmonia Elite
Solista: Rebekka Hartmann
17 AUGUST
Proms of Delight
Piața Mare ora 20.00
Dirijor: Junping Qian
Orchestra Filarmonicii din Sibiu
Soliști:
Aura Twarowska
Paula Iancic
Mihai Urzicana
Festivalul Classics for Pleasure este organizat de Elite Art Club pentru UNESCO şi cofinanțat de Primăria Municipiului Sibiu, cu suma de 185,000 lei. Obiectivul său este promovarea muzicii clasice în rândul publicului şi a excelenței culturii sibiene la nivel național și internațional.
Proiectul este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu.
Le mulțumim sponsorilor fără de care această ediție nu ar fi fost posibilă La Fântâna, Alpha Bank, Turbomecanica, MAN, Aria, Yellow Boot, Horeum, Hilton, Open Arms, Simpa, Rotary Club Cibinium și Rotary Talent Academy.
Mulțumim partenerilor media Magic FM, Sibiu 100%, Turnul Sfatului, Zile și Nopți, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Observator Cultural, Societatea Muzicală și Ceașca de Cultură.

FOTO – Șase persoane implicate într-un accident rutier în Slimnic
Șase persoane au fost implicate, miercuri după amiaza, într-un eveniment rutier pe Drumul Național 14, în localitatea Slimnic.
Șoferul unui autoturism înmatriculat în străinătate, condus spre Mediaș, a intrat pe contrasens și s-a izbit de un alt autoturism condus regulamentar din sens opus. La fața locului au fost prezente mai multe echipaje ale SMURD și Ambulanței Sibiu, fiind acordată asistență medicală pentru șase persoane.
Două dintre persoane au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Sibiu pentru investigații medicale suplimentare. Traficul este blocat în zona producerii accidentului rutier.
FOTO – DRDP Brașov
Întreruperi de curent electric în trei localități din județ
Pentru efectuarea unor lucrări programate, se va întrerupe furnizarea energiei electrice, după cum urmează:
JOI 8 AUGUST
· între orele 9-17 în SURA MICA , LOCALITATE – PARTIAL – NR.90-119; 388-415.
VINERI 9 AUGUST
· între orele 10-13 în AVRIG , strazile: VLADIMIRESCU T; COSBUC G; CIOPLEA; EMINESCU M; BISERICII-partial; CARTAN BADEA; PRUNDU MARE; VITEAZUL M-partial; PIETRARI.
· între orele 9-17 în TOPIRCEA , PRINCIPALA – LOCALITATE – INTEGRAL.
În cazul apariţiei unor situaţii neprevăzute, lucrările pot fi reprogramate. Informaţii actualizate despre întreruperile programate sunt disponibile şi pe pagina de web a societăţii: www.sdeets.ro rubrica „Întreruperi programate – SDEE Sibiu” sau la „Call Center”, telefon 0800-801-929.
Investiția din cartierul medieșean Vasia se apropie de finalizare
Lucrările de reabilitare care se desfășoară pe străzile din cartierul medieșean Vasia se apropie de finalizare. Începută anul trecut, investiția de modernizare a arterelor din respectivul cartier avansează, iar mare parte din lucrări vor fi finalizate în cursul acestui an.
Pe străzile Castanilor, Octavian Goga și Toma Ionescu se lucrează la turnarea covorului asfaltic, investiția apropiindu-se de final. Se va trece apoi la modernizarea străzii George Topârceanu, iar în 2020 va începe modernizarea străzii Gheorghe Pop de Băsești.
Investiția din cartierul Vasia a demarat anul trecut, fiind în derulare mai multe lucrări. Pe străzile Castanilor, Toma Ionescu și Octavian Goga sunt în derulare lucrări de reabilitare a sistemului rutier, de amenajare a trotuarelor, iar pe strada George Topârceanu se va reabilita sistemul rutier, se vor amenaja trotuarele dar și locuri de parcare noi și se vor derula lucrări de introducere a rețelei de canalizare pluvială.
„În urmă cu aproximativ un an de zile am început lucrările de modernizare a cartierului Vasia. După cum se poate observa, pe trei străzi ne apropiem de finalizarea acestor investiții. Este vorba despre străzile Castanilor, Octavian Goga și Toma Ionescu.
Urmează strada George Topârceanu și sigur că începând de anul viitor vom începe lucrările și pe strada Gheorghe Pop de Băsești. Apreciez că până la sfârșitul acestui an pe strada George Topârceanu investiția noastră se va apropia de final. Valoarea investiției în zonă se apropie de aproximativ 2,5 milioane de lei, toți banii provenind de la bugetul local”, a menționat edilul șef al Mediașului.
Primarul Mediașului: Așteptăm zece milioane de lei de la Guvern
Aproximativ zece milioane de lei. Este suma pe care responsabilii administrației locale medieșene o așteaptă de la Guvern încă de la începutul acestui an.
Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, a explicat că de la începutul acestui an și până în prezent, Guvernul trebuia să aloce municipiului Mediaș aproximativ zece milioane de lei. Suma este necesară pentru acoperirea salariilor în cazul însoțitorilor persoanelor cu dizabilități, dar și pentru acoperirea unor cheltuieli legate de funcționarea municipalității.
În acest an, Executivul a trecut în sarcina primăriilor toate cheltuielile sociale – adică indemnizaţiile pentru persoanele cu handicap, cele pentru însoţitori şi personalul neclerical. Edilul șef a Mediașului a mai adăugat că așteaptă rectificarea bugetară anunțate de Guvern pentru reglementarea acestei situații neplăcute.
„După cum puteți să observați, toate administrațiile locale așteaptă această rectificare bugetară. Eu nu am ieșit să mă plâng și nu cred că ăsta este rolul meu. Pot să vă spun că Guvernul nu s-a ținut de promisiunea pe care ne-a făcut-o încă de la începutul acestui an, dar așa cum nu prea știe încă nimeni nimic ce se va întâmpla în zilele următoare cu rectificarea bugetară, nu știm nici noi. O așteptăm.
O așteptăm pentru că este nevoie de fonduri pentru a a acoperi salariile persoanelor care au în întreținere persoane cu dizabilități, avem nevoie de fonduri pentru a acoperi cheltuielile legate de funcționarea administrației publice locale. Din câte știu, cred că în acest moment, adică de la începutul anului și până în prezent, Guvernul a rămas în urmă cu aproximativ zece milioane de lei”, a spus primarul Mediașului.
Străzi închise în weekend, în zona centrală, pentru Street Delivery
Primăria Sibiu anunță închiderea unor străzi, în eprmietrul central, în timpul desfășurării evenimentului Street Delivery, din 9 august, până duminică, 11 august.
Comisia de Circulație din Primăria Sibiu a aprobat închiderea străzilor Arhivelor și Timotei Popovici, pe 9, 10 și 11 august, dar și a Pieței Schiller. Parcările din zona acestor străzi vor fi eliberate de automobile începând de joi, 8 august, ora 18.00.
Primăria transmite șoferilor rugămintea să caute rutele ocolitoare și să folosească celelalte parcări din aproapierea centrului istoric.
Steet Delivery este „o sărbătoare de trei zile petrecută între vecini sau vechi prieteni, în care sibienii vor avea șansa de a descoperi activități noi și de a compune împreună poezia orașului lor, tema de anul acesta a festivalului fiind Poezia este în stradă”, după cum anunță organizatorii.
Organizat în nouă orașe din România, evenimentul are ca scop revitalizarea urbană, având la bază un concept simplu: se ia o piață / stradă cu potențial crescut pentru desfășurarea activităților destinate pietonilor (de la cele culturale, aducătoare de voie bună și distracție, până la cele educative, menite să informeze și să schimbe percepții), se eliberează de mașini și se oferă comunității, spre bucuria vecinilor și a trecătorilor.
Doi șoferi prinși băuți la volan pe șoselele din Sibiu
Doi șoferi din Avrig și Ațel, au dosare penale pentru că au fost prinși băuți la volan pe șoselele din județul Sibiu.
Marți dimineața, pe Drumul Național 1, în afara localității Bradu, polițiștii rutieri au oprit pentru control o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 55 de ani, domiciliat în orașul Avrig. În urma testării alcoolscopice a șoferului a rezultat o concentrație de 0,55 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Avrigeanul a fost însoțit la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului de alcool în sânge, polițiștii întocmind dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
Cu aceeași concentrație de alcool în aerul expirat, 0,55 miligrame/litru, a fost descoperit un alt conducător auto, în noaptea de 7 august, în jurul orei 3,30, în localitatea Ațel.
Șoferul a refuzat recoltarea de probe biologice, în cauză întocmindu-se dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare de probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge.
Tânăr bine „afumat”, rănit după ce a intrat cu mopedul într-o autoutilitară
Un tânăr de 28 de ani din Șeica Mare, băut bine și aflat pe un moped neînregistrat, a fost rănit dipă ce s-a izbit de o autoutilitară.
Marți seara, pe raza localității Buia, în timp ce conducea pe Drumul Județean 141A un moped neînregistrat, pe fondul conducerii sub influența alcoolului și al vitezei neadaptate, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Șeica Mare, a pierdut controlul direcției într-o curbă la dreapta, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă regulamentar din sens opus de către un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Copșa Mică.
În urma accidentului mopedistul a fost rănit, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Cei doi șoferi au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul șoferului autoutilitarei. În cazul mopedistului, însă, testarea a rezultat într-o concentrație de 1,17 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
În cauză s-a întocmit dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere sub influența alcoolului, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, respectiv vătămare corporală din culpă.
















