Antrenorul formației FC Hermannstadt, Costel Enache, a spus la finalul partidei pierdute de formația sa, 0-2 cu Gaz Metan Mediaș că nu este de acord cu sistemul VAR.
Enache a motivat poziția sa prin faptul că s-ar pierde mult din frumusețea jocului de fotbal, iar bucuria unui gol ar fi umbrită de o eventuală verificare a corectitudinii prin sistemul VAR. Costel Enache, cel care a criticat dur arbitrajul în urma duelului pierdut cu medieșenii, spune că el a crescut în fotbal atât cu bucurii, cât și cu frustrări și că poate accepta o eventuală greșeală a unui arbitru.
În același timp, antrenorul sibienilor consideră că este teribil de frustrant ca jucătorii unei echipe să se bucure pentru un gol marcat, care ulterior este anulat după revederea fazei cu ajutorul VAR.
“Nu sunt de accord cu VAR. Eu sunt crescut în fenomenul ăsta cu bucurii, cu frustrări, cu supărări, cu greșeli acceptate. Personal nu apreciez așa ceva. Am văzut multe momente și gândiți-vă la semifinala de Champions League. E inuman să furi bucuria unor oameni. Ăsta este sportul, cu bune, cu rele și cu greșeli, chiar și de arbitraj, ale arbitrilor.
O greșeală o acceptăm, chiar și la modul general greșeala te doare foarte tare pe moment, cum mă doare și pe mine. Dar o balanță pusă în timp îndelungat menține un echilibru. Cred că spectacolul nu este pentru a ne arăta nouă dacă am greșit sau nu, este pentru bucuria spectatorilor. Cred că e frustrant să te bucuri pentru un gol și cineva să revină după cinci minute.
O să se piardă sentimental ăsta, spontaneitatea, bucuria efectivă pentru că la fiecare gol o să așteptăm toți să vedem, a fost sau nu a fost gol. Se pierde din acel efect, de bucurie sinceră, curate, a jocului de fotbal și a reușitelor din fotbal”, a spus Costel Enache.
Costel Enache: Personal nu sunt de acord cu VAR
15 străzi din Sibiu intră în reparații
15 străzi din zonele Lazaret, Țiglari și Terezian vor intra în lucrări de modernizare după ce municipalitatea sibiană a demarat achiziția de lucrări pentru acest proiect.
Investițiile care urmează să fie derulate se referă la amenajarea carosabilului și trotuarelor, modernizarea rețelelor de apă, canalizare și iluminat public și introducerea tubulaturii subterane pentru cablajul metropolitan.
După semnarea contractului, străzile vor intra în lucru pe rând, anul acesta și anul viitor. În zona Terezian se vor derula lucrări pe străzile Honterus, Viorelelor, Eschile, Căpriorilor, Lăcrămioarelor, Pandurilor, Speranței, iar în Lazaret și Țiglari vor fi investiții pe străzile Hameiului, Garoafei, Băicoi, Topitorilor, Lacului, Primăverii, Rulmentului, Ovidiu.
“Continuăm programul de reabilitare a infrastructurii din cartiere cu modernizarea a 15 străzi situate în zonele Terezian, Țiglari și Lazaret, investiții în valoare estimată de aproximativ 10,5 milioane de lei”, a spus Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Pentru că fondurile provin dintr-un împrumut rambursabil contractat de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, procedura de achiziție se va desfășura în format electronic, doar pe platforma specială a băncii: https://ecepp.ebrd.com/respond/GUR2WA5X9R. Firmele interesate sunt invitate să își creeze un cont pe această platformă și să depună ofertele electronice exclusiv pe această platformă, până în data 20 septembrie 2019.
Scurgeri de motorină pe DN 7, în zona Lazaret
Polițiștii recomandă șoferilor să circule cu atenție pe Drumul Național 7, la kilometrul 244, în zona localității Lazaret, din cauza scurgerilor de motorină. În zona respectivă s-a produs o tamponare, iar motorina s-a scurs pe carosabil. În aceste momente se lucrează la curățarea șoselei.
Sărbătoarea Tuberozelor, în 3 și 4 august la Hoghilag
Primul week-end al lunii august aduce la Hoghilag o nouă ediție a Sărbătorii Tuberozelor, un eveniment care tinde să devină o frumoasă tradiție pentru localnici, dar nu numai. Evenimentul este programat în zilele de 3 și 4 august în curtea Bisericii Evanghelice din localitate.
În programul evenimentului din acest an sunt incluse un tur de vizitare a culturilor de tuberoze ale localnicilor, ateliere creative de parfumerie și de bijuterie florală, precum și proiecții de filme și degustări de mâncare tradițională. Turiștii români, dar și turiștii străini vor putea vizita, de asemenea, cele mai importante obiective istorice și arhitectonice din zonă.
Se vor putea întâlni și cu o parte dintre localnici, mulți dintre ei fiind adevărate personaje. Sărbătoarea Tuberozelor este o experiență surprinzătoare, completă și plină de valoare, promit organizatorii.
Hoghilag este primul loc din România unde se cultivă tuberoze încă din anii ’60, fiind denumit de altfel și “tărâmul tuberozelor”. Primul cultivator român de tuberoze, a fost atestat în Hoghilag în 1963 iar acum există cel puțin 20 de familii care au preluat tradiţia cultivării florilor de la saşi. Fiecare dintre ele deţine în propria grădină câte trei plantaţii diferite, pentru că planta înfloreşte o dată la trei ani.
FOTO – Trei autoturisme implicate într-un eveniment rutier, pe A1
Accident rutier, luni după amiaza, pe A 1, calea doi, la kilometrul 253+900 de metri. Accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță între trei autovehicule.
Conducătoarea auto care a produs evenimentul rutier, o tânără în vârstă de 29 de ani, a fost rănită în urma accidentului, fiind transportată la spital. Traficul a fost blocat total, fiind deviat la kilometrul254, ieșirea spre eroport, timp de două ore.
FOTO – DRDP Brașov
„Cântecele Munților” aduc delicatese și tradiții din opt țări
Numeroși artiști din România, dar și de peste granițe, precum din Canada, Cipru, China, Serbia, Republica Moldova, Macedonia și Ucraina, însă și zeci de interpreți de muzică populară își vor da întâlnire, în perioada 31 iulie – 6 august, la cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, care se va desfășura la Sibiu.
„Cântecele Munţilor” este cel mai mare şi vechi festival folcloric al municipiului Sibiului și, potrivit organizatorilor, promite un mix de jocuri populare şi delicii culinare, ritmuri antrenante şi bună dispoziţie, în compania interpreților de muzică populară din România și a ansamblurilor sosite din Europa, Asia și America.
„În anul 2019, când Sibiul deține titulatura “Regiune Gastronomică Europeană”, arta culinară face casă bună cu muzica, dansul și atmosfera de petrecere”, spun organizatorii evenimentului.
Astfel, în 31 iulie, de la ora 20, la Restaurantul „Cămara Boierului” –Hilton, festivalul se deschide cu o seară tradițională românească, ai cărei protagoniști vor fi Junii Sibiului, alături de soliștii Robert Târnăveanu, Sînziana Ștefan, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Izabela Tomița, Vlăduța Lupău, Ovidiu Homorodean și Adrian Neamțu. Lipia cu varză, tochitura țărănească, mămăliguța, salata de castraveți murați și clătita cu urdă și mărar sunt preparatele ce vor introduce participanții în bucătăria românească.
În 1 august , va fi o serată cu romanțe și cântece de petrecere, în compania Matildei Pascal Cojocărița, a lui Ștefan Cigu și a Junilor Sibiului. Meniul include prossecco, tartine cu foie gras, somon, brânzeturi franțuzești, duo de mușchi de viță și piept de rață cu cartofi gratin și sos de Porto, parfait de afine cu sos de căpșuni. Evenimentul va avea loc la Restaurantul Hotelului Hilton, joi, 1 august, începând cu ora 20.
Cei care iubesc tradițiile din Bucovina sunt invitați sâmbătă, 3 august, de la ora 14, să ia prânzul în compania celor din Ansamblul „Arcanul”- Fundu Moldovei și a interpretului Călin Brăteanu. Preparate specifice, precum pește afumat, carne cu dulceață de fructe de pădure, caș, șvaițer, urdă, sarmale cu urdă în foi de sfeclă, tocănița de vițel cu mămăligă de cartofi, brânză frământată, salată de gălbiori marinați, țuică și prăjituri de casă vor face parte din meniul bucovinean. Evenimentul va avea loc la Restaurantul „Cămara Boierului” –Hilton.
Ritmurile cipriote sunt completate de preparate delicioase, la seara tradițională cipriotă, organizată luni, 5 august, de la ora 20, la Restaurant „Grand Hotel”. Vestita brânză halloumi, humus cu taxini, tzatziki, macaroane la cuptor, tavvas, cârnați sheftalia, kritharaki, baclavalele, prăjitura shiamali, înghețata de vanilie, toate sunt incluse în meniu, alături de muzica și dansurile în compania Ansamblului „Achna Forest”.
Program în aer liber
În 2, 3 și 4 august, începând cu ora 19, muzica și dansurile populare vor răsuna în Piața Mare din Sibiu, la spectacolele în aer liber.
Startul se va da vineri cu spectacolul special „O dată în viață la Sibiu” cu Iuliana Tudor, în cadrul căruia muzica populară întâlnește lumea sportului și a muzicii ușoare. Pe scenă vor urca Monica Anghel, Elisabeta Lipă, Marcel Pavel, Nico, Alexandra Ungureanu, Paula Seling, Viorica Macovei, Tudor Limbean, Mariana Deac, Ionuț Dolănescu, Cornelia și Lupu Rednic, Niculina Stoican, Florica Zaha, Petrică Mîțu Stoian, Floarea Calotă, Alexandru Pugna, Nicoleta Voica, Constantin Enceanu, Veta Biriș, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Irina Loghin, Nicolae Furdui Iancu, Ionuț Fulea, alături de Orchestra „Lăutarii”din Chișinău și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”.
Călătorie prin Europa, America și Asia
Sâmbătă, 3 august, vom călători din Europa până în America și Asia, în compania ansamblurilor: „Bihorul” – Oradea, „Lanzhou” – China, „Stobi” – Macedonia, „Mărginimea” – Sibiu, „Nouvelle Époque” – Canada, „Athanasia” și „EAC Larnaca” – Cipru, „Abrašević”– Serbia, „Sonechko” – Ucraina.
Participanții vor poposi apoi în Banat, alături de Ansamblul Folcloric „Timişul” – Timişoara și soliștii: Anda Sabadoș, Mihaela Petrovici, Petrică Irimică Miulescu, Carmen Popovici Dumbravă, Stana Stepanescu și Dumitru Teleagă.
O zi dedicată Junilor Sibiului
Duminică, 4 august, în Piaţa Mare se încinge din nou petrecerea alături de ansamblurile „Ardealul” – Sibiu, „Achna Forest” – Cipru, „Arcanul” – Fundu Moldovei și solistul Călin Brăteanu. Ulterior, scena va aparține celor patru generații ale Junilor Sibiului, care sărbătoresc 75 de ani de activitate a celei mai vechi formații de dansuri populare din România.
Școala de Dans „Ioan Macrea”, „Ceata Junilor”, „Veteranii Junii Sibiului”, profesioniștii de la „Cindrelul – Junii Sibiului”, alături de Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul–Junii Sibiului” și Fanfara din Turnișor propun un altfel de spectacol marca Junii Sibiului.
Junii ne vor purta prin folclorul etniilor conlocuitoare, valsuri, tangouri și șlagăre din marile zone etnofolclorice ale României, împreună cu Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Giulia Medrea, Florin Boita, Bogdan Firu, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin, Nicu Mâță, Ancuța Corlățan, Andra Matei, Izabela Tomița, Daniel Pop, Mădălina Mîrza, Adriana Anghel, Daria Gâdea, Narcisa Băleanu, Răzvan Năstăsescu, Bogdan Toma, Geanina Gavrilă, Bogdan Cioranu, Codruța Rodean, Andreea Vulcu, Paul Ananie, Oana Bozga-Pintea, Sînziana Ștefan, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Tudor Furdui Iancu, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiță, Viorica Țepeș, Marcel Părău, Doinița și Ioan Sîmbotin, Ovidiu Homorodean, Adrian Neamțu, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Alina Pinca, Ilie Medrea, Mariana Anghel, Laura Lavric, Ion Ghițulescu, Sava Negrean Brudașcu, Nineta Popa, Gheorghe Turda și Ionuț Fulea. Gazda spectacolelor în aer liber va fi vedeta TVR Iuliana Tudor.
Programul Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților” 2019
Miercuri, 31 iulie
Orele 20 – 22 – Restaurantul „Cămara Boierului”, Hilton Sibiu – Seară tradițională românească, alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” și soliștii: Robert Târnăveanu, Sînziana Ștefan, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru, Izabela Tomița, Vlăduța Lupău, Ovidiu Homorodean, Adrian Neamțu
Preţ meniu: 75 lei/persoană; Rezervări la telefon 0269505600, între orele 8-16.
Joi, 1 August
Orele 10 – 11.30: CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu
– Atelier de dans: România
Orele 20 – 22 – Restaurant Hilton Sibiu
– Serată – Romanțe și cântece de petrecere, cu Matilda Pascal Cojocărița, Ștefan Cigu și Junii Sibiului
Preţ meniu: 85 lei/persoană; Rezervări la 0269505600, între orele 8-16.
Vineri, 2 August
Orele 10 – 11.30 – Cercul Militar Sibiu (Sala de sport)
– Atelier de dans: România și Cipru
Orele 18 – 19 – Bd. N. Bălcescu – Piaţa Mare Sibiu
– Parada portului popular
Ora 19: Piaţa Mare Sibiu
– Spectacol folcloric „O dată-n viață la Sibiu” cu Iuliana Tudor: Monica Anghel, Elisabeta Lipă, Marcel Pavel, Nico, Alexandra Ungureanu, Paula Seling, Viorica Macovei, Tudor Limbean, Mariana Deac, Ionuț Dolănescu, Cornelia și Lupu Rednic, Niculina Stoican, Florica Zaha, Petrică Mîțu Stoian, Floarea Calotă, Alexandru Pugna, Nicoleta Voica, Constantin Enceanu, Veta Biriș, Matilda Pascal Cojocărița și Ștefan Cigu, Irina Loghin, Nicolae Furdui Iancu, Ionuț Fulea
Orchestra „Lăutarii”din Chișinău
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”
Sâmbătă, 3 august
Orele 10 – 11.30: Cercul Militar Sibiu (Sala de sport)
– Atelier de dans: România și Cipru
Orele 14 -16 – Restaurantul „Cămara Boierului”, Hilton Sibiu
– Prânz bucovinean, preţ meniu 80 lei/persoană rezervări la tel. 0269505600, între orele 8-16
Ora 19 – Piaţa Mare Sibiu
– Spectacol folcloric susținut de ansamblurile:
„Bihorul” – Oradea
„Lanzhou” – China
„Stobi” – Macedonia
„Mărginimea” – Sibiu
„Nouvelle Époque” – Canada
„Athanasia” și „EAC Larnaca” – Cipru
„Abrašević” – Serbia
„Sonechko” – Ucraina
– Seară bănățeană cu Ansamblul Folcloric „Timişul” – Timişoara și soliștii: Anda Sabadoș, Mihaela Petrovici, Petrică Irimică Miulescu, Carmen Popovici Dumbravă, Stana Stepanescu, Dumitru Teleagă
Duminică, 4 august
Orele 10 – 11.30 Cercul Militar Sibiu (Sala de sport)
– Atelier de dans: Serbia și România
Ora 19: Piaţa Mare Sibiu
– Spectacol folcloric susținut de ansamblurile:
„Ardealul” – Sibiu
„Arcanul” – Fundu Moldovei și solistul Călin Brăteanu
„Achna Forest” – Cipru
– Spectacol folcloric extraordinar „Junii Sibiului – 75 de ani”, cu:
Alexandru Brădățan, Oana Tomoiagă, Giulia Medrea, Florin Boita, Bogdan Firu, Stana Stepanescu și Bojidar Ciobotin, Nicu Mâță, Ancuța Corlățan, Andra Matei, Izabela Tomița, Daniel Pop, Mădălina Mîrza, Adriana Anghel, Daria Gâdea, Narcisa Băleanu, Răzvan Năstăsescu, Bogdan Toma, Geanina Gavrilă, Bogdan Cioranu, Codruța Rodean, Andreea Vulcu, Paul Ananie, Oana Bozga-Pintea, Sînziana Ștefan, Andreea Haisan, Gabriel Dumitru, Tudor Furdui Iancu, Nelu Albu, Camelia Cosma Stoiță, Viorica Țepeș, Marcel Părău, Doinița și Ioan Sîmbotin, Ovidiu Homorodean, Adrian Neamțu, Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Alina Pinca, Ilie Medrea, Mariana Anghel, Laura Lavric, Ion Ghițulescu, Sava Negrean Brudașcu, Nineta Popa, Gheorghe Turda, Ionuț Fulea
Fanfara din Turnișor – Sibiu
Orchestra de Tineret a Ansamblului Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”
Școala de Dans „Ioan Macrea” – Sibiu
Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor” Sibiu
Ansamblul Folcloric „Veteranii Junii Sibiului”
Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului”
Luni, 5 august
Orele 10 – 11.30: CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu
– Atelier de dans: Cipru și România
Orele 20 – 22: Restaurant „Grand Hotel”
– Seară tradiţională cipriotă.
Preţ meniu: 70 lei/persoană. Rezervări la 0743619223, 0774693659.
Festivalul este organizat de Consiliul Județean Sibiu și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Cindrelul-Junii” Sibiu.
Evenimentele sunt finanțate de Consiliul Judeţean Sibiu și cofinanțate de Primăria Municipiului Sibiu.
Partenerii proiectului sunt Cercul Militar Sibiu și Casa de Cultură a Municipiului Sibiu.
Ziua baronului Samuel von Brukenthal, marcată la Biblioteca ASTRA
Ziua baronului Samuel von Brukenthal va fi marcată de către instituția muzeală care îi poartă numele joi, 25 iulie. De la ora 19, în Sala Festivă a Bibliotecii Județene ASTRA, va avea loc un recital inedit de chitară, care îl va avea în centrul atenției pe tânărul muzician Raul – Răzvan Guțu.
Raul Răzvan Guțu s-a născut la Constanța și acum s-a stabilit în Sibiu. A fost student al ciclurilor de licenţă şi de master al Facultăţii de Interpretare Muzicală din cadrul Universităţii Naționale de Muzică din București, secția chitară la clasa conferenţiarului universitar doctor Cătălin Ștefănescu-Pătraşcu, pe care le-a absolvit în anul 2015 (ciclul de licenţă), respectiv 2017 (ciclul de master).
„A susținut mai multe concerte pe scene importante din țară: Muzeul de Artă, Teatrul Național de Operă și Balet Oleg Danovski și Teatrul Fantasio din Constanța, Sala Thalia din Sibiu, Opera Națională Română din Brașov, Catedrala ‘Sf. Mihail’ din Alba Iulia, cât și ca invitat la numeroase emisiuni televizate la Televiziunea Națională – TVR. A urmat cursuri de perfecționare și măiestrie organizate în ţară şi în străinătate (Forum Gitarre Wien, anul 2014) sub îndrumarea unor muzicieni de reputaţie cum ar fi: Gabriel Bianco, Gerharhd Reichenbach, Cătălin Ştefănescu-Pătraşcu sau Lorenzo Micheli. De data aceasta va susține la Sibiu un recital de excepție la care sunt așteptați atât sibieni cât și turiști”, spune Alexandru Constantin Chituță, șef Secție Marketing la Muzeul Național „Brukenthal”.
Evenimentul face parte din seria de evenimente pe care Muzeul Național „Brukenthal „le organizează în acest an cu prilejul zilei baronului Samuel von Brukenthal.
FC Hermannstadt a transferat un mijlocaș brazilian

Cu puțin timp înaintea rundei a doua a campionatului Ligii I, președintele Iuliu Mureșan a spus că echipa sa trebuie să se întărească la mijloc. Lucru și făcut, FC Hermannstadt a adus un jucător obișnuit cu meciurile tari din fotbalul nostru. Este vorba despre Romario Pires, un brazilian de 30 de ani. Mijlocașul a evoluat ultima oară pentru Astra Giurgiu, echipă care a prins play-off-ul sezonul trecut și a jucat finala Cupei României, sub comanda lui Costel Enache. Romario a mai jucat în trecut și pentru alte formații din țara noastră, Gloria Bistrița și Petrolul Ploiești. În CV-ul fotbalistului mai sunt echipele Botafogo, Boavista SC, Olaria Atletico Clube, Duque de Caxias, Marcilio Dias, Macae (toate din Brazilia), Maccabi Netanya, Maccabi Haifa și Maccabi Petah Tikva (Israel). Pires are în palmares două trofee, Cupa României, obținută cu Petrolul, în 2013, și Cupa Israelului, în 2016, pe vremea când evolua pentru Maccabi Haifa. Brazilianul este evaluat la 550.000 de euro, conform transfermarkt.com.
Campionatul European de Karate a fost un succes
450 de sportivi și oficiali s-au aflat la cea de-a noua ediție a Campionatului European de Karate Kyokushin Open. Evenimentul a avut loc în 20 iulie, în Sala Transilvania din Sibiu. Competiția a fost dedicată sportivilor cu vârste cuprinse între 4 și 59 de ani. Karatiștii s-au luptat pentru fiecare victorie, pentru fiecare centimetru obținut în ring, iar la proba de kata concentrarea, atenția și mișcările la cel mai bun nivel s-au dovedit hotărâtoare în stabilirea învingătorilor. Asociația Club Sportiv Musashi Dojo Sibiu, sub egida Federației de Kyokushinkai Tradițional din România și International Karate Organization Kyokushinkaikan-United Traditional Kyokushinkai Federation al cărui președinte este Horațiu Adrian Neagoie au organizat acest concurs.
”Sibiul este ca o a doua casă a mea”
Acțiunea a fost co-finanțată de Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. ”Aceasta este a noua ediție pe care o organizăm noi în cadrul Federației Internaționale. Pe mine mă interesează foarte tare impactul școlilor deoarece chiar dacă practicăm același stil de kyokushin fiecare are o amprentă a sa. În Sibiu lucrurile stau foarte, foarte bine în ideea în care a devenit pe lângă centru cultural a devenit și o capitală a Artelor Marțiale. Puteți observa că în ultima perioadă se desfășoară foarte multe evenimente sportive în Sibiu, nu doar la nivel național, ci și internațional. Este o atracție pentru străini, ei se bucură de ceea ce pot să viziteze, dar și de faptul că aici se dezvoltă școlile cele mai renumite din lume. Sportivii sibieni au fost cei mai mulți. Pe mine m-a interesat ca ei să se descurce și să facă față provocărilor. Să arate că acel karate pe care îl învață ei în Sibiu face față oricărui karate din lume. Pot să spun că în Sibiu există școli cu mare tradiție în artele marțiale, de aceea și proiectul pe care noi îl continuăm an de an. Proiectul este 100% sprijinit de către Primăria Municipiului Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu. Noi ne-am exprimat dorința de a organiza și la anul. Fiind ediția cu numărul X cu siguranță va fi o ediție specială”, a declarat Shihan Horațiu Adrian Neagoie (Președinte al Federației Române de Kyokushinkai Tradițional din România și președintele ACS Musashi Dojo Sibiu). Acesta a promovat la nivelul de 7 Dan, iar fostul său antrenor, Shihan Tudor Nicolae a fost extrem de mândru.
”Mă bucur că ceea ce am început cu niște ani în urmă se materializează acum prin aceste evenimente pe care noi le organizăm, atât cu sprijinul organelor locale și județene, cât și al părinților și al sponsorilor care au înțeles arta marțială pe care noi o promovăm. Sibiul este ca o a doua casă a mea pentru că aici este unul din cei mai buni elevi ai mei, Shihan Horațiu Neagoie, care astăzi a fost promovat la cel de-al șaptelea nivel în centura neagră. Aici am găsit mediul favorabil dezvoltării mișcării de karate kyokushin”, a spus Shihan Tudor Nicolae, care pregătește sportivi la kyokushin în Alba Iulia și este membru al Federației de Kyokushin Tradițional din România.
Bianca Babeș (CS Musashi Dojo Sibiu): ”Evenimentul de anul acesta a fost plin de emoții…foarte mulți oameni frumoși. Kata este o provocare, mai ales pentru adulții care nu practică de foarte mult timp acest sport. Este încântător, treci printr-o grămadă de etape și de procese…agonie și extaz ș.a.m.d. Este ceva frumos și recomand oricui. Având profesia de psihoterapeut, automat încerc să îmbin parte de psihologie cu sportul pentru că merg foarte bine împreună”.
”Nu renunța niciodată să fii o versiune mai bună a ta pe zi ce trece”
Pentru micuțul sibian, Andrei Muntean (CS Musashi Dojo Sibiu) a fost un concurs plin de provocări. ”A fost o experiență foarte bună și plină de bucurii. Proba de kumite a fost puțin mai provocatoare, cu adversari foarte buni, iar proba de kata mi s-a părut foarte frumoasă”, a spus karatistul ce a participat în concurs la kara și kumite. El face acest sport de aproape șase ani și este antrenat de Horațiu Neagoie.
Carmen Gabor, practicantă kyokushin de șase ani de zile: ”A fost un eveniment destul de mare, ați văzut că au fost foarte mulți participanți. Deși sunt obișnuită cu gestionarea emoțiilor, acolo sus pe tatami nu este chiar așa de simplu. Astăzi iar mi-am demonstrat că trebuie să mai lucrez la aspectul acesta. Mă bucur în fiecare zi să înțeleg ce înseamnă artele marțiale, să înțeleg pe lângă activitatea de acasă, de mamă, de soție trebuie să avem timp și pentru noi, iar asta înseamnă pentru mine karate kyokushin. Băiatul meu m-a făcut să practic karate. Paul face de mai mult de zece ani karate și evident că am fost alături de el de fiecare dată. Stând ani de zile pe lângă el ne-am gândit să intrăm împreună în Dojo. El în sală este Sempai, are centură maro și este cumva șeful meu în sală. Trebuie să-l respect așa cum îi cer eu acasă să mă respecte. Karate Kyokushin este o artă japoneză care ne învață să avem o introspecție, să medităm, să ne relaxăm, să ne gândim cum să devenim în fiecare zi mai buni. Dar mai buni față de versiunea care am fost noi ieri. Asta înseamnă karate kyokushin: să fii în concurență cu tine. Nu renunța niciodată să fii o versiune mai bună a ta pe zi ce trece”.
Gruia Docan (Președintele Federației Române de Karate Kyokushin): ”Pot spune că evenimentul a fost organizat la superlativ, cum ne-a obișnuit Shihan Horațiu. Mișcarea karate-ului kyokushin este în creștere în ultimii ani în Sibiu”.

FOTO – Mii de oameni fără curent electric, autoturisme distruse și case inundate în urma furtunii de luni
Pagube importante în urma ploii torențiale de luni după amiaza în județul Sibiu. Cinci gospodării au fost inundate, iar două autoturisme și un scuter au fost luate de apă.
16 ofițeri și subofițeri din cadrul ISU Sibiu au intervenit cu mai multe autospeciale, electropompe și motopompe în urma ploii torențiale de luni. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Sibiu a intervenit în Tâlmaciu pentru evacuarea apei dintr-o gospodărie, iar Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Tălmaciu a îndepărtat un copac căzut pe Drumul Național 7.
Un alt copac a fost doborât în urma furtunii pe Drumul Județean 106 D spre Cisnădioara. Nu mai puțin de 2.434 de abonați au rămas fără energie electrică după ce 33 de puncte de transofirmare ale Electrica au fost afectate în urma furtunii. În acest moment angajații Electrica lucrează pentru alimenarea cu energie electrică a tuturor aboaților care au rămas fără curent electric.
Aproximativ 250 de mici meșteșugari se întrec la Olimpiada din Muzeul ASTRA
Aproximativ 250 de participanți va avea în acest an faza națională a Olimpiadei „Meșteșuguri artistice tradiționale”, desfășurată în perioada 24 – 28 iulie la Muzeul ASTRA.
Evenimentul se află la cea de-a XXIV-a ediție și va aduce participanți din 31 de județe ale țării, dar și de peste granițe, precum din Bulgaria, Republica Moldova, China sau Suedia.
„De miercuri, 24 iulie, până duminică, 28 iulie, micii meşteşugari în straiele specifice locurilor de origine, cu vârste cuprinse între șase şi 18 ani, vor anima Muzeul prin atelierele interactive, atât în spațiile pavilionare (24 iulie), cât și prin gospodăriile din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului (25-28 iulie). Spectacolele folclorice vor avea loc în data de 27 iulie, ora 17.30, având ca invitați ansamblurile folclorice de copii din Miercurea Sibiului, Șeica Mare, Săcădate și Palatul Copiilor Sibiu. Revenind la Olimpiadă, elevii înscrişi în concurs vor participa la diferite secțiuni, precum: ţesut la război vertical şi orizontal, brodat, cusut, confecționat piese de port popular, confecționat podoabe, confecţionat păpuşi în port popular, confecţionat opinci, dantelă cu ciocănele, ciucuri pe chelteu, împletit, împletit fibre vegetale, prelucrarea artistică a lemnului, sculptură lemn, sculptat icoane de vatră, xilogravură, pirogravură, metaloplastie, prelucarea cornului, prelucrarea metalului, încondeiat ouă, pictat icoane pe sticlă şi pe lemn, pictură naivă, ceramică figurativă, modelat ceramică, olărit, confecționat măști, artă decorativă”, a spus Elena Găvan, muzeograf al Muzeului ASTRA.
Potrivit organizatorilor, cu acest prilej, vizitatorii Muzeului vor putea lua parte la diferite workshop-uri, printre care cele de „Confecționat podoabe și jucării tradiționale”, un atelier susținut de meșterul Mircea Lac din Deva, „Ora de joacă în muzeu”, „Arta decupării hârtiei, pictură chinezească, origami și jocuri tradiționale Shuttlecock și Tou Hu”, un workshop susţinut de reprezentanţii Institutului Confucius Sibiu al ULBS, „Jocuri tradiționale suedeze”, un workshop susținut de elevii din Suedia, dar și „Dansuri tradiționale din Bulgaria”, un atelier susținut de Ansamblul Folcloric „Sivek”, din Bulgaria.
În ultima zi, pe 28 iulie, la ora 17, va avea loc festivitatea de închidere a Olimpiadei, pe scena de pe lacul din Muzeul în Aer Liber, unde sunt așteptați pentru o prestație artistică membri ai Ansamblului Folcloric „Valea Sadului”.
Potrivit organizatorilor, și în acest an, se va desfăşura în paralel cu Olimpiada cea de-a XI-a ediţie a Taberei de meşteşuguri „Fără limite – Împreună întru tradiţie”, dedicată copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi din întreaga ţară.
Trafic blocat complet pe DN 7. Un copac a căzut pe șosea în Tălmaciu
UPDATE – Traficul s-a reluat pe DN 7, copacul căzut în Tălmaciu fiind îndepărtat de pe șosea.
Traficul rutier este blocat complet la această oră pe Drumul Național 7, în zona centrală a orașulu Tâlmaciu.
Vântul puternic a doborât un copac, care a căzut pe carosabil, blocând complet traficul. Din fericire, nicio persoană nu a avut de suferit în urma acestui incident. La această oră se acționează pentru înlăturarea copacului de pe șosea.
FOTO – Arhivă


















